Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc

( IX - XVIII )

În societatea de la N de Dunăre în secolele IX - XII a predominat formațiunea

politică prestatală sau autonomiile locale, menționate în Izvoarele Interne și
Externe sub numele de „ voievodate ” , „ cnezate ” , „ câmpuri ” , „ codrii ” și „
ocoale ”, fiind conduse de o căpetenie militară, numită VOIEVOD sau DUCE ,
cu atribuții administrative, juridice și militare . Acestea erau dependente
direct sau indirect de un centru de putere străin .

1. Spațiul intracarpatic - Transilvania ( IX - XI )

Secolul IX

Izvorul istoric, care ne oferă informații despre autonomiile locale din spațiul
intracarpatic este „ Gesta Hungarorum ” ( Faptele Ungurilor ) - cronică
maghiara scrisă de cronicarul regelui Ungariei Bel al II-lea Anonymous, care
atesta 3 autonomii locale :

- Voievodatul lui Gelu

- Voievodatul lui Glad
- Voievodatul lui Menumorut

Acestea erau sub stăpânire maghiară și erau conduse de o căpetenie militară

care avea atribuții militare, judecătorești și administrative .

Secolul XI

Izvorul istoric , legenda Sf. Gerard , unde sunt menționate 2 autonomii locale :

- Gyula : în Podișul Transilvaniei

- Ahtum : în Banat
Acestea erau sub stăpânire maghiară și erau conduse de o căpetenie militară
care avea atribuții militare, judecătorești și administrative .

2. Spațiul extracarpatic - Țara Românească - la sud de Carpați, între Carpați și

Dunăre, în secolul XIII

Izvorul istoric, care ne oferă informații despre autonomiile locale de la sud de

Carpați sunt menționate în „ Diploma Cavalerilor Ioaniți ” ( 1247 ) , unde sunt
atestate 5 autonomii locale .

- Țara Severinului
- Voievodatul lui Seneslau
- Voievodatul lui Litovoi
- Cnezatul lui Ioan
- Cnezatul lui Farcaș

Acestea erau sub stăpânire maghiară și erau conduse de o căpetenie militară

care avea atribuții militare, judecătorești și administrative .

3. Spațiul extracarpatic, la est de Carpați - Moldova ( XII - XIII )

4. Spațiul extracarpatic, între Dunăre și Marea Neagră - Dobrogea ( X - XIII )

Concluzii :

- autonomiile locale au stat la baza constituirii statelor medievale

românești

- autonomiile locale din spațiul intracarpatic și Țara Românească au fost

sub suzeranitate maghiara

- autonomiile locale erau conduse de o căpetenie militară, cu atribuții

militare. judecătorești și administrative
 Întemeierea statului medieval Transilvania

În secolul XI are loc unificarea autonomiilor locale din spațiul intracarpatic

( Voievodatul lui Gelu, Voievodatul lui Glad , Voievodatul lui Menumorut ) ,
într-un singur stat numit Transilvania .
În a doua jumătate a secolului XI, începe cucerirea sistematică a Transilvaniei
de către regatul Ungariei . Astfel Transilvania este organizată ca și voievodat
autonom în cadrul regatului maghiar până în 1541 .

Instituțiile centrale ale Transilvaniei

Voievodatul - în secolul XII, regalitatea maghiară încearcă să impună

principatul . Încercarea maghiarilor a eșuat așa că se menține voievodatul .
Voievodul este numit de regele Ungariei și era vasal al acestuia, cu atribuții
juridice și administrative, fiind ajutat de un vicevoievod și dispunea de
cancelarie proprie .

1541 - Transilvania devine principat sub suzeranitate otomană și era condusă

de un principe, ales de Dietă și confirmat de sultan . Principele are atribuții la
fel ca și Domnul din Țara Românească .

1699 - Transilvania este anexată de Imperiul Habsburgic și condusă de

împărat prin intermediul unui guvernator, ales de Dietă și confirmat de Curtea
de la Viena .

Administrația - în plan administrativ :

- comitate : teritorii locuite de maghiari - primul comitat Bihor 1111

- scaune : teritoriile locuite de sași și secui, cele 7 scaune și 2 districte

locuite de sași formau „ Universitatea Sașilor ”

- districtele : teritoriile locuite de români și conduse de voievozi sau cnezi

cu precădere în zonele de margini ale Transilvaniei
( ADN ) Adunarea Generală a Nobililor ( 1928 ) - prin Diplomele Regale ( 1366 ),
emise de regele maghiar Ludovic I, diplomele ce condiționau calitatea de
nobil, de apartenența la catolicism, românii sunt excluși din viața politică,
deci nu mai puteau face parte din ADN .

1437 - ADN se transformă în Adunarea Stărilor Privilegiate, formată din

maghiari, sași și secui, asigurând guvernarea Transilvaniei în Evul Mediu .

Formarea statelor medievale extracarpatice

( Țara Românească, Moldova și Dobrogea )

Factori interni și externi care au contribuit la întemeierea statelor medievale

românești .

Interni

- creșterea demografică ( a populației )

- dezvoltarea economică
- ierarhizarea socială

Externi

- decăderea puterii tătarilor din N Mării Negre;

- stingerea dinastiei Arpadiene

Etapele constituirii statelor medievale → descălecat = întemeiere de țară

- unificarea formaţiunilor prestatale sub o autoritate centrală

- „ descălecatul ” : întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei

- crearea instituţiilor interne necesare afirmării şi apărării statului

 Întemeierea statului medieval Țara Românească

Întemeierea statului medieval Țara Românească s-a realizat prin unificarea

autonomiilor dintre Carpați și Dunăre, acest proces începând cu a doua
jumătate a secolului XIII și terminându-se în prima jumătate a secolului XIV .

Prima etapă ( SECOLUL XIII )

Autonomiile locale, de la sud de Carpați sunt menționate în documentul

istoric „ Diploma Cavaleriilor Ioaniti ”, emisă de regele Ungariei Bel al II-lea în
1247, unde sunt atestate 5 autonomii locale : Țara Severinului, Voievodatul lui
Seneslau, Voievodatul lui Litovoi, Cnezatul lui Ioan, Cnezatul lui Farcaș .
Acestea erau sub suzeranitate maghiară .

A doua etapă

1277 - Voievodul Litovoi, cel menționat în diplomă sau un urmaș al acestuia,

încearcă să anuleze raportul de vasalitate față de coroana maghiară, dar
este ucis, în luptele cu oștile maghiare .

1290 - descălecatul lui Negru Vodă, voievod al Țării Făgărașului , care din
cauza stăpânirii maghiare a descălecat la Câmpulung și Argeș, unificând
autonomiile locale dintre Carpații și Dunăre .

Prima jumătate a secolului XIV

Adevăratul întemeietor al statului medieval este Basarab I Întemeietorul

( ? 1310-1352 ) care unifică autonomiile locale și întemeiază statul Țara
Românească .
În 1324, într-un document maghiar, Basarab I este numit „ voievod transalpin ”,
Basarab recunoaște suzeranitatea maghiară, recunoscându-i statul și
domnia.
Lupta pentru Banatul de Severin a provocat conflicte între Basarab I și
regalitatea maghiară . În acest context, regele maghiar „ Carol Robert d’Anjou
organizează o expediție, în Țara Românească . Confruntarea dintre Basarab I
și Carol Robert are loc la Posada ( 9-12 noiembrie 1330 ) . Basarab I învinge, iar
Țara Românească devine independentă față de Ungaria .

A doua jumătate a secolul XIV

După întemeierea statului medieval Țara Românească s-a trecut la o nouă

etapă, cea a consolidării statale, prin înființarea instituțiilor religioase
necesare pentru afirmarea statului .
Nicolae Alexandru, domnitor al Țării Românești între 1352 - 1364, fiul lui
Basarab I, își ia titlul de Domn Autocrat ( de sine stătător ) și în 1359
întemeiază prima mitropolie ortodoxă a Țării Românești, cu sediul la Curtea
de Argeș și recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol .
Vladislav Vlaicu ( 1364 - 1377 ), domnitor al Țării Românești, creează cancelaria
domnească, bate primele monede și în 1370 întemeiază cea de-a 2 a
mitropolie a Țării Românești cu sediul la Severin , pentru a stopa răspândirea
catolicismului .

Formarea statului medieval de la est de Carpați

- Moldova -

Unificarea formațiunilor politice prestatale de la est de Carpați, ( Țara Berlad,

Țara Brodnicilor și Țării Bolohovenilor ) s-a realizat în a doua jumătate a
secolului XIV . În formarea statului medieval Moldova se disting 2 etape :
descălecatul lui Dragoș și a lui Bogdan .
Descălecatul lui Dragoș - În 1350, Dragoș, voievod român din Maramureș a
descălecat în Moldova și a condus o marcă de apărare întemeiată de
regalitatea maghiară împotriva tătarilor . Această marcă de apărare avea
centrul la Baia, în N Moldovei, sub suzeranitatea maghiară .
Descălecatul lui Bogdan - În 1359, Bogdan, voievod român din Maramureș,
trece în Moldova și îi alungă pe urmașii lui Dragoș, Sas și Balc . Cu ajutorul
boierimii moldovene, Bogdan înlătură suzeranitatea maghiară . Astfel, în 1364
Moldova începe să devină stat independent . Descălecatul lui Bogdan este
considerat o acțiune militară care a condus la constituirea statului medieval
Moldova .

Consolidarea statului medieval de la est de Carpați ( Moldova )

Petru I Mușat ( 1375 - 1391 ) a înființat prima mitropolie, cu sediul la Suceava,

recunoscută de către Patriarhia de la Constantinopol, în timpul domnitorului
Alexandru cel Bun ( 1401 - 1402 ) . Stabilește reședința domnească la Suceava,
organizează cancelaria domnească și bate primele monezi de argint
În politica externă s-au orientat spre Polonia, pentru a putea face față
presiunilor Ungariei . Astfel, în 1387, depune jurământ de vasalitate față de
regele Poloniei , Vladislav Iagello .

Formarea statului medieval Dobrogea

Teritoriile dintre Dunăre și Marea Neagră se află sub autoritatea Imperiului

Bizantin .
În prima jumătate a secolului XIII este atestată Țara Cavarnei, formațiune
politică prestatală, care reprezintă nucleul viitorului stat dobrogean .
În a doua jumătate a secolului XIV, Dobrotici ( 1345 - 1356 ), unifică autonomiile
locale, dintre Dunăre și Marea Neagră, și primește titlul de „ DESPOT ”
( conducător ) de la Imperiul Bizantin . În 1388, domnitorul Țării Românești,
Mircea cel Bătrân alipește Dobrogea la Țara Românească . La sfârșitul
domniei, în 1417, Dobrogea este anexată de turci până în 1878 .
Concluzii :

➔ constituirea statelor medievale românești a reprezentat un proces de

durată și s-a realizat în 2 etape :

1. unificarea formațiunilor politice prestatale, sub autoritatea unui singur

conducător

2. crearea instituțiilor

➔ statele medievale au construit cadrul politic, în care s-a perpetuat și

dezvoltat civilizația

➔ asemănări între constituirea statelor medievale intracarpatice

1. s-au format din autonomiile locale

2. au fost sub suzeranitate maghiară
3. contribuția românilor transilvăneni ( Descălecatul lui Negru-Vodă ,
Dragoș și Bogdan )

➔ deosebire : descălecatul lui Negru-Vodă nu este susținut de izvoare

istorice, iar în cazul Moldovei dublu descălecat este susținut de
izvoarele istorice .
 Instituțiile centrale în spațiul românesc în secolele XIV - XVIII
( Țara Românească și Moldova )

Cauzele înființării instituțiilor centrale :

● nevoia de apărare față de pericolul extern

● reglementarea relațiilor sociale

● activitate economică intensă și integrarea Țărilor Române în circuitul

economic european

Instituțiile din spațiul românesc extracarpatic :

domnia
biserica
sfatul domnesc
armata
Marea Adunare a Țării

1. Domnia

➔ instituție reprezentată de domnitor ( în Țara Românească și Moldova )

➔ succesiunea tronului era pe cale electivă ( venirea fiului la tron )

➔ domnie ereditară asupra celor 2 familii - „ Basarabii ” ( Țara

Românească ) , „ Mușatinii ” ( Moldova )
„ ( Io ) mare voievod, domn și singur stăpânitor ” - Particula „ Io ” reprezintă
originea divină a puterii domnești - prescurtare de la „ ioannes ” ( „ ales de
Dumnezeu ” ) . Domnul era uns cu mir și încoronat de mitropolit .

Atribuții de politică internă

comandant suprem al armatei

stabilește impozite și bate monezi
elaborează legi
judecător suprem

Atribuții de politică externă

semna tratate internaționale

declara război și încheia pace
trimite și declară „ solli ” ( ambasadori )

Evoluția domniei în secolul XVI

În secolul XVI, instituția centrală din spațiul extracarpatic, cunoaște

modificări instituționale, deoarece în relația cu Imperiul Otoman, Țara
Românească și Moldova au trecut de la regimul tributului la cel vasalic,
însemnând astfel o creștere a obligațiunilor față de Imperiu . Din secolul XVI,
domnul este confirmat de sultan . Mihai Viteazul, domnitorul Țării Românești
( 1593 - 1601 ) ajunge la domnie prin cumpărarea tronului și este confirmat de
sultan .
Evoluția domniei în secolul XVIII

În secolul XVIII, instituția centrală cunoaște modificări instituționale, deoarece

în spațiul românesc extracarpatic se impune regimul fanariot ( Moldova 1711 ,
respectiv Țara Românească 1716 până la 1821 ) . În timpul acestui regim,
domnul era numit de către sultan și era considerat Înalt Funcționar al
Imperiului Otoman, lipsit de acțiune în politica externă .

Caracteristici regim fanariot

● armata națională a fost desființată

● cresc obligațiile economice față de Imperiul Otoman
● comerț obligatoriu cu Imperiul Otoman la prețuri preferențiale

2. Biserica - puterea pe plan spiritual, în ceea ce privește organizarea

bisericească românii au urmat modelul bizantin, adaptat nevoilor
societății românești .

În 1359 Nicolae Alexandru, domnitor al Țării Românești a înființat prima

mitropolie a Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, recunoscută de
Patriarhia de la Constantinopol . Prin înființarea mitropoliei, domnul își
consolida tronul și poziția, devenit monarh civil și religios .

În 1370 Vladislav Vlad a înființat cea de-a 2 a mitropolie, cu sediul la Severin,

care avea ca scop oprirea răspândirii catolicismului .

Petru I Mușat înființează prima mitropolie a Moldovei, cu sediul la Suceava,

recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol, în timpul lui Alexandru cel
Bun ( 1401 - 1402 ? )
Atribuțiile mitropolitului

îl încorona și-l dădea cu mir pe Domn, dându-i autoritate sacră

principalul sfetnic al Domnului
în cazul în care tronul era liber, mitropolitul îi lua locul

3. Sfatul Domnesc

În Țara Românească și Moldova, domnul era ajutat în exercitarea autorității

față de Sfatul Domnesc - instituție centrală cu rol consultativ .
Inițial a fost format din boieri, apoi din boieri cu dregătorii, cu diferite funcții :
fiscale, judecătorești și administrative .

Dregătorii importante : Țara Românească - Banul Olteni , Moldova - Portarul

Sucevei , care avea comanda oștilor în numele domnului .

Alte dregătorii

➔ logofătul = șeful Cancelariei Domnești

➔ vistiernicul = gestiona veniturile
➔ vornicul = șeful Curții Domnești

4. Marea Adunare a Țării - instituție centrală în Țara Românească și

Moldova formată din boieri, cler înalt, boierime mică și mijlocie și din
curteni .

Adunarea avea caracter consultativ și era întrunită doar când o convoca

Domnul, mai ales în secolul XVI pe fondul de instabilitate politică, urmând să
se declare război și să se încheie pacea .
 5. Armata

În Țara Românească și Moldova, Domnul îndeplinea funcția de comandant

suprem al armatei . Armata era formată din „ oastea cea mică ” , alcătuită din
cetățile boierilor, fiind pusă la dispoziția domnitorului, și „ oastea cea mare ”,
care era reprezentată de țărănime și convocată în caz de primejdie . În
secolul XVIII, armata a fost desființată .

Un rol important în sistemul de apărare l-au avut cetățile de la hotare și din

interiorul țării : Hotin , Chilic , Cetatea Albă , Turnu , Giurgiu și Cetatea de
Baltă .

6. Administrația

În Țara Românească erau reprezentate județele, iar în Moldova ținuturile

conduse de dregători locali cu atribuții fiscale, judecătorești și administrative.

Punct de vedere instituții

Consider că prin formarea instituțiilor în cadrul statelor medievale românești

între sec XIV - XVI societatea medievală românească se afirmă prin structuri
politice, administrative, juridice și religioase proprii . După constituirea
statului s-a trecut la cea de-a doua etapă a organizării locale ( statale ) care
să le permită românilor o organizare de sine stătătoare . Domnia a fost
principala instituție din Țara Românească și Moldova, fiind reprezentată de
domnitor, care prin acțiuni militare și diplomatice a încercat să mențină statul
autonom în fața pericolului extern . Domnitorul Mircea cel Bătrân (1386 - 1418)
a colaborat cu Sfatul Domnesc pentru exercitarea autorității . De asemenea, o
caracteristică a societății românești din Țara Românească și Moldova este
evoluția ei unitară în formele instituționale prin care se manifestă domnia,
Sfatul Domnesc , Biserica , Marea Adunare A Țării .
Așadar, prin formarea instituțiilor societatea medievală românești s-a
organizat deoarece s-a creat cadrul politic, legislativ și juridic esențial .