FIREA OMENEASCĂ – Natura Humana

«Facile dictu, difficile factu» (Ușor de spus, greu de făcut)

Un fel de «Acta, non verba» sau «Cel ce zice multe face puține»

-Este simplu de înțeles că «a zice» este o activitate mult mai ușoară și lipsită de efort decât cea de «a
face». În plus, este la fel de evident că nu tot ceea ce se zice se și poate face.

-Prin extensie, dacă îți irosești tot timpul cu vorbe, nu mai ai timp de fapte. O explicație pshihologică
ar fi că disertațiile pe o anumită temă, pe un anumit plan, aduc celui care își propune planul respectiv o
automulțumire, o consumare a resurselor necesare realizării planului respectiv.

-Cei care se îndeletnicesc prea mult cu vorbitul nu vor avea capacitatea de a asigura și resurse, iar
pentru o persoană cu deficiență în vorbire este mult mai ușor de făcut decât de transpus în cuvinte.

«Irancundiam qui vincent, hostemsuperat maximum»

(Cel ce-și stăpânește mânia, învinge pe cel mai mare dușman)

-Interpretat ad litteram, proverbul face referire la mânie, acea manifestare violentă apărută ca
urmare a renunțării minții de a controla rațional această pornire. De timpuriu, de la o vârstă infimă
învățăm arta controlării corpului; să ne controlăm emoțiile, mult mai târziu decât momentul primilor
pași.

-Dintre toate, proverbul denotează mânia ca fiind un principal dușman al celui ce o deține. Mânia
este unul dintre factorii care perturbă raționalul. La mânie deciziile sunt diferite, acțiunile noastre nu
sunt, de fapt în controlul nostru.

-Poporeanul încearcă să se cunoască pentru a-și gestiona resursele sociale și pentru a rezista unui
mediu stresat, concurențial etc.
«Sine labore non erit panis in ore»
(Fără muncă nu vei avea ce pâine pune în gură)

-«A fi», «a face», «a vrea» și «a avea» sunt nu numai verbe ci și principalele acțiuni și stări ce
fundamentează umanitatea. «A fi» este intrinsecă. Suntem pentru că ne-am născut și ne agățăm de «a
fi» cu toate puterile până în ultima clipă a vieții. «A avea» nu mai este de sine stătătoare, ci depinde de
«a fi»: Albina zboară spre floare pentru a colecta polenul.

-Omul, conștientul, raționalul, specia superioară tuturor celorlalte a avut de a alege între «a avea»
prin violență, «a avea» prin a apela la naivitatea omenească și «a avea» ca rezultat al muncii.

-Iată că proverbul, în acest context, prezintă în prim plan «a avea» ca rezultat al muncii, însă și prin
jaf, furt, violență, și prin omor, infracțiune și prin imoralitate ai ce-ți pune pe masă și de ce te bucura.

«Qualis autem homo ipse esset, talem esse eius orationem»

(Omul se cunoaște după felul cum vorbește)

-Modul în care se exprimă o persoană reflectă foarte multe trăsături de caracter pe care aceasta le
are. Este –pe lângă aspectul fizic-cel de-al doilea element important ce o caracterizează. Din vorbele
acesteia deducem felul ei de a fi (cumulul caracteristicilor de personalitate). Se poate analiza din acest
punct de vedere volumul de cunoștințe pe care aceasta le are, modul de expunere al unei idei,
capacitatea de a-și susține argumentele și temperamentul acesteia, putând observa, în acest fel, dacă
persoana respectivă este compatibilă cu noi sau cu țelurile noastre.

-Alianțele, indiferent de nivelul la care se realizează, sunt formate cu scopul de a crește puterea
celor care se aliază, însă pentru atingerea acestui obiectiv trebuie analizat, într-un mod unitar, aliatul pe
care îl dorim și efectele pe care le va avea asupra noastră.
«Consuetudinis vbis magna est»
(Forța obiceiului este mare)

-Proverbul face referire la capacitatea omului de a se adapta, de a se schimba, de a-și schimba

instinctele, de a le modela prin repetiție, integrându-se în cerințele societății.

-În viața de zi cu zi, omul se manifestă și acționează în concordanță cu instinctele și cunoștințele

dobândite; instinctele țin de natură, de genetică, iar obiceiurile țin de educație, autoeducație și de
mediul în care trăiește și se formează.

«Unum castigabis, centum emendabis»

(Dacă reprimi o greșeală, corectezi o sută)

Se spune că stă în ființa omului să greșească și nu se poate evita acest lucru. Astfel există greșeli sub
inconștiență și săvârșite involuntar. Greșelile din cea din urmă categorie apar fie când informațiile pe
baza cărora s-a luat decizia au absente detalii, fie când ispășitorul dă dovadă de naivitate.

Orice ar fi, se va încerca minimalizarea sau mușamalizarea efectelor .

Pentru a evita viitoare greșeli, acțiunea reprimării a celei dintâi este cea mai bună soluție. Acțiunea
trebuie să fie imediat înăbușită de acțiuni directe și pozitive.