LIMBAJUL –VERIGA IMPORTANTA IN TERAPIA

TULBURARILOR DE LIMBAJ

Motto: "Toţi trăim sub acelaşi cer dar nu toţi avem acelaşi orizont." - Konrad Adenauer

Educaţia este un drept fundamental al omului ,care permite fiecăruia să

dobândească cunoştinţele necesare pentru a înţelege lumea de astăzi şi pentru a putea
participa în mod activ la aceasta,contribuind astfel la păstrarea valorilor.Ea stă la baza
învăţării de-a lungul vieţii, creează încredere, te face mai independent şi totodată
conştient de drepturile şi posibilităţile proprii.
Poate fiecare profesor a încercat să răspundă la un moment dat la întrebări de
genul: De ce nu toţi elevii mei progresează în acelaşi fel? Cum pot să-i ajut pe toţi să
înţeleagă? Cum pot să-i ajut pe cei care învaţă mai greu?
Un prim pas în oferirea răspunsurilor la aceste întrebări stă în faptul că profesorul
ar trebui să accepte, în primul rând, diversitatea dintr-o clasă; faptul că fiecare elev are
propriile sale capacităţi intelectuale, diferite de cele ale altor colegi, că fiecare are stilul
său propriu de a învăţa şi fiecare are nevoile sale în privinţa asimilării de informaţii.
Aşadar, unul dintre cele mai importante aspecte ale învăţământului actual este nevoia sa
de adaptare la necesităţile copiilor, oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii – fie
că sunt copiii cu CES, fie că pur şi simplu sunt copii cu un ritm mult mai încet de
învăţare.
O astfel de metodă de adaptare o constituie şcoala incluzivă, o şcoală ce se axează pe
includerea acelor copiii sau chiar grupuri ce au fost anterior marginalizate şi care implică
în procesul de învăţare şi de luare a deciziilor părinţi, elevi, profesori.
Scopul acestei şcoli este de a crea pentru toţi copiii un cadru prielnic învăţării, pornind de
la premiza că diferenţele dintre oameni sunt normale şi ele trebuie acceptate. Tendinţa de
a ignora copilul care are un ritm de învăţare mai lent e un fenomen foarte răspândit, şi nu
se ţine cont că acel copil nu are neapărat un nivel scăzut de inteligenţă, ci pur şi simplu
un alt ritm de învăţare. Copiii care provin, de exemplu, din învăţământul special şi au fost
integraţi în şcolile de masă trebuie să facă faţă aceloraşi standarde ca şi ceilalţi copii, şi
astfel se confruntă cu fenomene de excludere sau de ignorare.
Acest lucru implică automat adaptarea curriculumului şi metodelor de predare la
capacitatea şi nevoia fiecărui elev în parte. Limbajul uman – constituie unul
dintre cele mai complexe fenomene psihosociale şi se dezvoltă în strânsă
legătură cu celelalte funcţii psihice. Însuşirea limbajului este o activitate care
presupune un efort îndelungat din partea individului, pentru că tehnica de recepţionare
şi de exprimare a comunicării este una din priceperile omeneşti cele mai complicate,
pentru însuşirea căreia este nevoie, de multe ori, de un şir întreg de ani. Ţinându-se seama
de dificultatea coordonării mişcărilor foarte fine ale aparatului fono-articulator, un anumit
procent al semenilor noştri, în special copiii, nu reuşesc să stăpânească tehnica vorbirii şi
de aceea prezintă tulburări de limbaj.
Copiii care prezintă aceste tulburări pot înregistra complicaţii neuropsihice, tulburări de
conduită şi de personalitate, deoarece tulburările de limbaj, începând cu cele mai simple,
influenţează negativ întregul comportament uman, datorită posibilităţilor de exprimare,
cât şi existenţa unei anumite temeri şi reţineri, care îi împiedică să se desfăşoare la nivelul
posibilităţilor lor reale.
În mod normal, chiar dacă nu poate pronunţa corect cuvinte întregi, copilul încearcă să
emită sunete asemănătoare cu silabele cuvintelor pe care le aude. Reuşitele îi dau
satisfacţie şi îl încurajează; nereuşitele îi provoacă dorinţa de a mai încerca. Atunci când
nereuşitele devin o permanenţă el trăieşte sentimentul de frustrare care stă la baza
manifestărilor isterice ale copiilor cu dificultăţi în vorbire.
Prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de limbaj constituie o problemă complexă a
cărei rezolvare trebuie să intereseze pe specialişti deopotrivă, ca şi pe toate persoanele
care contribuie la desăvârşirea educaţiei limbajului în cursul dezvoltării copiilor. Pe lângă
faptul că apariţia unor asemenea deficienţe frânează dezvoltarea limbajului şi ulterior a
personalităţii copiilor, ele ajung adeseori să constituie un impediment serios în însuşirea
cunoştinţelor prevăzute în programele şcolare. Persistenţa şi agravarea acestor tulburări
atrag după sine modificarea întregului comportament al copiilor.
În funcţie de natura şi specificul fiecărei tulburări de limbaj sunt absolut necesare
exerciţiile logopedice speciale, pentru prevenirea şi corectarea acestor tulburări. În
orientările logopedice actuale se preconizează adoptarea măsurilor cu caracter profilactic
şi terapeutic cât mai timpuriu, în mediul natural, obişnuit de viaţă al copiilor. Numai în
felul acesta se poate reduce decalajul care ajunge să despartă copilul deficient de cel
normal. Se cunoaşte de altfel din practica logopedică faptul că la preşcolarii mici
stereotipiile verbale apărute în urma unor deprinderi greşite, nefiind prea consolidate, se
pot înlătura cu destulă uşurinţă prin adoptarea unor măsuri adecvate cu caracter educativ
general. Intervenţia logopedică cât mai timpurie urmăreşte atât înlăturarea tulburărilor de
limbaj, cât şi dezvoltarea psihică normală, pentru ca aceşti copii logopaţi să se formeze şi
să se dezvolte pe măsura capacităţilor lor şi să poată stabili relaţii normale cu cei din
anturaj.
În măsura în care este necesar ca tulburările de limbaj să fie tratate cât mai timpuriu
după apariţia lor, tot în aceeaşi măsură este absolut necesar să se facă o delimitare precisă
între particularităţile individuale ale limbajului şi tulburările de limbaj. Primul indiciu pe
baza căruia putem suspecta un copil ca având tulburări de limbaj este frecvenţa mult mai
mare a dificultăţilor de exprimare faţă de posibilităţile medii pentru vârsta luată în
considerare.
La copii, automatismele psiho-lingvistice nefiind bine consolidate, pot fi înlăturate
cu totul şi înlocuite cu deprinderi corecte de vorbire. Succesul terapeutic la această vârstă
este asigurat şi de faptul că sistemul nervos al preşcolarului se caracterizează printr-o
mare plasticitate, care permite o acomodare rapidă la situaţii noi. Tratamentul logopedic
este îndreptat, în primul rând, în direcţia prevenirii tulburărilor de limbaj, pentru că a
preveni este mai uşor decât a corecta, iar a educa este mai uşor decât a reeduca.
Cu cât profilaxia începe mai repede, înainte de instalarea automatismelor
patologice, cu atât succesul este mai mare. Prin aplicarea pe scară largă a măsurilor de
prevenire şi corectare a tulburărilor de limbaj s-ar reduce frecvenţa lor şi s-ar contribui la
restabilirea normală a limbajului, ca mijloc de comunicare şi ca factor important de
educaţie.
Astfel,putem spune că incluziunea nu-i implică numai pe copiii cu CES,ea este de fapt o
realitate şi recunoaşterea faptului că fiecare copil este unic iar educatia incluzivă ne
demonstrează, aşadar, că suntem unul, dar nu unul şi acelaşi.
 Cadrele didactice implicate în educaţia incluzivă pun astfel accentul pe dezvoltarea
de activităţi care comportă lucrul în echipă şi cooperarea, pe respectarea identităţii
culturale a fiecărui copil în parte şi pe monitorizarea constantă a eficacităţii activităţilor
de predare – învăţare – evaluare la nivelul fiecărui copil.
În acelaşi timp, programele de sprijin şi remediere şcolară, utilizarea posibilităţilor
oferite de curriculum-ul la decizia şcolii şi implicarea părinţilor în diverse activităţi
extracurriculare organizate la nivelul unităţii de învăţământ reprezintă tot atâţia paşi către
succesul şcolar al fiecărui copil. Şcoala incluzivă devine astfel o şcoală deschisă tuturor,
o şcoală prietenoasă, flexibilă, o şcoală care abordează procesul de preedare – învăţare –
evaluare într-un mod dinamic şi atractiv, o şcoală care, prin sprijinul pe care îl oferă
tuturor copiilor, se constituie într-un factor de bază al incluziunii sociale, contribuind la
eliminarea prejudecăţilor legate de apartenenţa la un anumit mediu şi la spargerea
barierelor existente intre diferitele grupuridin interiorul unei comunitati.
Pentru a face cunoscut rolul şcolii incluzive, am incheiat parteneriate cu doua şcoli si o
gradiniţa din invatamantul de masa in direcţia depistarii,prevenirii şi corectarii
tulburarilor de limbaj.( Anexa 1,Anexa2,Anexa3)

Bibliografie

Verza, E. -Dislalia si terapia ei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. (1997)

Verza, E.,-Metodologii contemporane in domeniul defectologiei si logopediei, Tipografia
Universitatii, Bucuresti. (1987),
Vrasmas, E., Stanica, C. -Terapia tulburarilor de limbaj – interventii logopedice, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti. (1997)