UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” - SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE COMUMICARE ALE

PREȘCOLARILOR PRIN JOCUL DIDACTIC

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: PROF. LECT. IGNĂTESCU OTILIA

CANDIDAT:PROF. COZMA ALINA ELISAVETA
CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I -JOCUL-ACTIVITATE DOMINANTĂ LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
I.1. Teorii despre joc
I.2.Tipuri de joc
I.3 Contribuţia jocului la dezvoltarea preşcolarului
I.4.Clasificarea jocurilor didactice de educarea a limbajului
I.5. Rolul jocului didactic în formarea competenţei de comunicare
CAPITOLUL II - COMUNICAREA EDUCATIONALĂ
II.1. Clasificări conceptuale
II.2. Formarea competenței de comunicare
II.3.Forme ale comunicării
II.3.1. Comunicare verbală
II.3.2 Comunicare paraverbală
II.3.3. Comunicare nonverbală
II. 4. Stimularea creativităţii şi expresivităţii în comunicare
CAPITOLUL III- CERCETARE APLICATA.- Dezvoltarea competențelor de comunicare
ale preșcolarilor prin jocul de rol si dramatizare
III.1. Prezentarea problemei cercetate
III.2. Obiectivele cercetării
III.3. Ipoteza cercetării
III.4. Variabilele cercetării
III.5. Coordonatele majore ale cercetării
III.6. Metodologia cercetării
III.7. Descrierea etapelor cercetării
III.8. Concluziile cercetării
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
 Introducere
Formarea competenţelor de comunicare ocupă un loc
prioritar în grădiniţă, limbajul fiind considerat o activitate
permanentă de dezvoltare a gândirii, a proceselor intelectuale,
in general a personalităţii copilului.
Stăpânirea unui vocabular bogat îi oferă preşcolarului
posibilitatea de a se ,,mişca”cu uşurința în mediul
înconjurător şi de a-şi experimenta propriile achiziţii de
limbaj.
 JOCUL - ACTIVITATEA DOMINANTĂ A COPILULUI PREȘCOLAR

Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoaşterea

realităţii sociale ci şi imitarea unor anumitor tipuri de relaţii sociale
dintre adulţi.
Jocul exprimă deci dorinţa de pregătire, de măreţie, exprimă o
forţă de propulsie niciodată satisfăcută, un proiect de realizare mai
deplină a unei persoane în care jocul capătă caracteristici noi ce-i apropie
de alte feluri, prin autodepăşire continuă. Prin joc copiii îşi satisfac
dorinţa firească de manifestare şi independenţă.
Vârsta preşcolară reprezintă un moment important în evoluţia
individului. Realitatea înconjurătoare este foarte complexă şi copilul nu
poate să o cunoască decât prin intermediul jocului. De aceea unii
psihologi consideră jocul - ca o activitate de pre-învăţare. Esenţa lui
constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a realităţii
înconjurătoare. El constituie pentru copil o simplă distracţie, jucându-se
cunoaşte şi descoperă lumea şi viaţa într-o formă accesibilă şi atractivă.
 Rolul jocului didactic în formarea competenţei de
comunicare
Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea
vorbirii şi gândirii preşcolarilor. Organizat şi condus cu pricepere ajută
copilul la construirea unor structuri mentale, lărgeşte orizontul de cunoaştere,
consolidează şi sistematizează cunoştinţele, priceperile, deprinderile de
exprimare corectă, coerentă, logică şi expresivă, îmbogăţeşte, corectează şi
activează vocabularul copiilor, influenţează dezvoltarea personalităţii lor.
Specificul jocului didactic constă în combinarea originală a
elementului instructiv şi al exerciţiului cu activitatea de joc. El este creat şi
subordonat pedagogului, se poate organiza atât în cadrul activităţilor comune,
frontale, cât şi pe grupuri mici în cadrul jocurilor la alegere.
Respectând principiile accesibilităţii şi însuşirii conştiente şi active a
cunoştinţelor, jocurile didactice urmăresc mersul tuturor activităţilor,
situându-se fie înaintea lor pentru a le pregăti, fie în urma lor pentru a
verifica, sistematiza, integra cunoştinţele.
De exemplu, jocul “Traista cu poveşti” va fi planificat după
desfăşurarea a 2 - 3 activităţi de povestire şi după mai multe exerciţii de
repovestire.
Desfăşurarea metodică a jocului didactic este o condiţie esenţială în
obţinerea eficienţei funcţiilor formative ale acestuia, a obiectivelor
stabilite.
Eficienţa lui depinde de interesul, receptivitatea şi spiritul de
creativitate ale educatoarei, reflectate în:
•pregătirea permanentă şi intensivă în vederea cunoaşterii jocului sub toate
aspectele, în scopul organizării şi dirijării sigure, degajate, a desfăşurării
lui, adoptării acestuia la particularităţile grupei;
•asigurarea participării active, independente sau în echipe a copiilor pe mai
multe planuri: obiectual, verbal sau mintal;
•asigurarea orientării în temă în mod diferenţiat, în funcţie de sarcina
didactică şi complexitatea temei;
•gradarea efortului intelectual al copiilor;
•diferenţierea sarcinilor didactice în funcţie de particularităţile individuale
ale copiilor;
•asigurarea unei structuri variate, care să stimuleze interesul şi dorinţa
copiilor;
•folosirea acelor metode şi procedee, care contribuie cel mai eficient la
realizarea scopului propus;
•folosirea corectă, coerentă şi expresivă a limbajului adecvat situaţiei;
•acordarea ajutorului necesar copiilor care întâmpină greutăţi.
 COMUNICAREA EDUCATIONALĂ

Comunicarea educaţională sau pedagogică reprezintă un transfer complex,

multifazic şi prin mai multe canale ale informaţiilor între indivizi sau grupuri ce-şi
asumă simultan sau succesiv rolurile de emiţători şi receptori, semnificând
conţinuturi dezirabile în procesul de învăţământ.
Comunicarea educaţională, se defineşte ca fiind orice act uman prin intermediul
căruia se realizează o anumită influenţă asupra unui individ, influenţă capabilă să
determine o anumită reacţie a acestuia, o anumită modificare a personalităţii sale.
Intervenţia educativă presupune producerea unei relaţii de comunicare prin
intermediul limbajului natural, artificial sau al celui gestual. Limbajul educaţional
constituie un mijloc de realizare a intervenţiei educative
În concluzie, finalitatea comunicării didactice constă, pe de o parte, în generarea
unor schimbări durabile în cunoaşterea, afectivitatea, comportamentul şi atitudinea
elevilor, iar, pe de altă parte, în valorificarea cognitivă, emoţională sau acţională a
educatorului.
 Formarea competenței
de comunicare
Cele mai bune oportunităţi de dezvoltare a abilităţilor de comunicare s-au
dovedit a fi oferite de însuşi exerciţiul comunicativ. Teoretizările savante nu pot
decât să explice unele chestiuni privind corectitudinea şi precizia exprimării, dar
nu pot rezolva blocajele și obstacolele reale pe care le simţim cu toţii atunci când
ne aflăm într-o confruntare directa cu un interlocutor. Pentru astfel de motive
apreciem că în practica educaţională este necesar ca elevilor să li se ofere ocaziile
de a comunica constructiv. Din acest punct de vedere şcoala a creat o adevărată
mentalitate care se cere complet revizuită: a comunica nu înseamnă a multiplica
actele de vorbire. Aceasta presupune că, pentru antrenarea elevilor în procesul
comunicativ nu trebuie să li se pretindă să vorbească mult, ci să fie găsite
modalităţi de intensificare a interacţiunilor copil-copil în planul schimbului
informaţional şi interpersonal. Comunicarea se manifestă astfel, nu doar ca o
acumulare de cunoştinţe, ci şi ca oportunitate de coparticipare activă şi veritabilă
la orice demers didactic al cărui structură astfel va spori dobândirea
competenţelor de comunicare.
 Forme ale comunicării

După natura semnelor utilizate în codarea informaţiei şi canalul predilect de

transmitere a mesajului, putem distinge:
a)comunicarea verbală (CV): informaţia este codificată şi transmisă prin
cuvânt şi prin tot ceea ce ţine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic.
b) comunicarea paraverbală (CPV): informaţia este codificată şi transmisă
prin elemente prozodice şi vocale ce însoţesc cuvântul şi vorbirea în general.
În această categorie se înscriu sunetele nearticulate (oftatul, plescăitul, tusea,
plânsul, fluieratul etc.), elementele vocale şi prozodice ale rostirii (înălţime,
intensitate, timbru, tempo, intonaţie, ritm, accent, tăcere etc.).
c) comunicarea nonverbală (CNV): informaţia este codificată şi transmisă
prin alte mijloace decât cuvântul: expresia feţei, privire, gesticulaţie, poziţia
corpului, proximitate, mers, contact corporal, înfăţişare, îmbrăcăminte etc.
Parametrii nonverbali amplifică intenţia performativă a comunicării verbale:
întăresc, precizează sau nuanţează mesajul enunţurilor lingvistice. De asemenea,
prin intermediul acestei dimensiuni a comunicării suntem informaţi cu privire la
atitudinile şi stările emoţionale ale interlocutorilor.
 Dezvoltarea competențelor de comunicare ale preșcolarilor prin jocul de
rol si dramatizare

Prezentarea problemei cercetate

Pentru copilul care se joacă imitând unele animale, aspecte din viața de zi cu zi,
sau personaje din povești comunicarea se va face de la sine, vocabularul este îmbogățit iar
tulburările de limbaj sunt încet-încet corectate și acest lucru se face fără ca preșcolarul să dea
impresia de oboseală sau aceea de stare de apatie.
Tipul cercetării:Practic-aplicativă
Obiectivele cercetării
 Determinarea nivelului de pregătire al copiilor implicaţi în cercetare;
 Înregistrarea, monitorizarea şi compararea rezultatelor obţinute de copiii grupelor
experimentale şi de control, la etapa preexperimentală și etapa postexperimentală.
Experimentarea folosirii unor jocuri de rol si dramatizări şi studiul eficienţei lor prin
analiza relaţiei dintre rezultatele copiilor şi învăţarea prin joc (interpretarea calitativă şi
cantitativă a rezultatelor copiilor la testele administrative);
Analizarea climatului educaţional, a calităţii comunicării didactice, a factorilor care
stimulează sau frânează dezvoltarea vorbirii.
Dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândire, memorie, imaginaţie.
-Ipoteza cercetării
Plecam de la premisa că dacă utilizăm jocul de rol si dramatizarea pentru
dezvoltare competențelor de comunicare atunci copilul va utiliza toate formele comunicării,
își va dezvolta limbajul, va utiliza un limbaj corect din punct de vedere gramatical specific
vârstei unui copil de grupa mare.
 Variabilele cercetării
Variabila independentă: Utilizarea sistematică a jocului de rol si a
dramatizării, respectiv desfășurarea săptămânală a unui joc de rol si a
dramatizării atât in cadrul activităților liber alese cât și în cadrul
domeniului limbă și comunicare, ȋn funcție de tema săptămânală, și de
povestea relatată la grupă .
Variabila dependentă: Performanţele obţinute de copii în ceea ce
priveşte dezvoltarea comunicării.
Coordonatele majore ale cercetării
Experimentul didactic a constat în proiectarea, organizarea şi medierea
unor jocuri de rol:„De-a mama”, ,,De-a greierele si furnica, „De vorba cu
Alba-ca-Zapada” și La bucătărie” și a unor dramatizări ale unor povești
cunoscute: „Puf Alb și Puf Gri”, „ Căsuța din oală”, „Iedul cu trei capre”,
„Ursul păcălit de vulpe” și „Scufița Roșie” ,,Ridichea uriașă” în cadrul
activităţilor specifice Domeniului experenţial Limbă şi Comunicare și în
cadrul activităților liber alese..
A fost aleasă dezvoltarea competenței de comunicare după criteriul
importanţei ei în dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copilului, în
socializarea lui și în integrarea cu succes în clasa 0.
Metodologia cercetării
Sistemul metodelor de cercetare utilizate a inclus:
•experimentul psihopedagogic / didactic;
•metoda observaţiei sistematice;
•analiza produselor activității copiilor.
Metoda de bază a fost experimentul didactic, iar tehnica utilizată
a fost cea a eşantioanelor paralele. S-a operat cu un eşantion experimental
şi cu un eşantion de control, aproximativ echivalente din punct de vedere
al capacităţii medii, s-a studiat comparativ evoluţia celor două eşantioane.
Instrumentele de cercetare utilizate:
•Jocuri de rol;
•Jocuri de mimă si pantomimă;
•Dramatizări
•Programe artistice.
Testarea ipotezei cercetării a impus organizarea şi desfăşurarea
unui şir de jocuri de rol și dramatizări şi parcurgerea etapelor
preexperimentală (pretest), etapa experimentală (experimentul formativ)
și etapa postexperimentală (posttest).
Rezultate obținute de grupa experimentală (E) Rezultate obținute de grupa de control (C) în
în urma etapei preexperimentale cadrul etapei preexperimentale.

Rezultate obținute de grupa experimentală (E) Rezultate obținute de grupa de control(C) în

în cadrul etapei postexperimentale cadrul etapei postexperimentală
Comparând rezultatele evaluării inițiale (Figura nr. 1) cu
rezultatele evaluării finale (Figura nr.3) ale grupului
experimental s-a constatat că s-a produs o
îmbunătățire, rezultatele fiind mai bune decât la
începutul cercetării, datorită faptului că s-a folosit, în
cadrul activităților de educarea limbajului și nu numai,
jocul de rol și dramatizarea, deci s-a validat ipoteza de
la care s-a pornit cercetarea. Comparând rezultatele
evaluării inițiale ale grupului de control (Figura nr.2) cu
rezultatele evaluării finale ale grupului de control
(Figura nr. 4), de asemeni s-a constatat rezultate mai
bune, progresive, datorită utilizării jocului de rol și a
dramatizării, acestea reușind o implicare puternica din
partea copilului din punct de vedere cognitiv, afectiv,
social, motric, ceea ce a dus la o asimilare mai
temeinică, la realizarea obiectivelor propuse.
 Concluziile cercetării
Cercetarea tratează problema dezvoltării competențelor de
comunicare prin jocul de rol și dramatizare. Prin aceste activităţi se
realizează nu numai dezvoltarea competențelor de comunicare ci și
corectarea vorbirii, îmbogăţirea vocabularului prin stocare de cuvinte,
utilizarea cuvintelor noi în contexte diferite, operarea cu aceste cuvinte.
Educatoarea are rolul de a stabili cu precizie și de a propune un
plan coerent de ameliorare prin măsuri corectiv-recuperatorii adecvate.
Rolul educatoarei este de a încerca să satisfacă nevoia fundamentală de
afecţiune a preşcolarului, să trezească nevoia de stimă şi respect pentru a-l
determina să dorească să comunice. Climatul creat de educatoare este
esenţial în această privinţă. Copilul ale cărui nevoi afective sunt
corespunzător satisfăcute, se deschide interesat spre lume, inclusiv spre
“lumea cuvintelor
Pentru dezvoltarea competentelor de comunicare ale copiilor
preşcolari este necesar ca însuşi copilul să vorbească cȃt mai mult şi cât mai
corect. De aceea, crearea unei atmosfere stimulative pentru comunicarea
verbală (mai ales interindividuală) este de natură să favorizeze atât
cunoaşterea de către educatoare a exprimării naturale, neformalizate dintre
copii, cȃt şi cooperarea dintre ei.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIA
ACORDATĂ!