Enigma Otiliei

De George Calinescu

RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

George Călinescu a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist,

academician român, personalitate enciclopedică a culturii si literaturii române.
Acesta este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari
români din toate timpurile alături de Titu Maiorescu si Eugen Lovinescu. Ca
teoretician al romanului românesc, George Călinescu pledează pentru romanul
realist, construit pe formula balzaciană, care presupune o relație de
determinare între om și mediu.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune
complexă ce se poate desfăşura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase
a căror personalitate este bine individualizată şi al căror destin este determinat
de trăsăturile de caracter şi de întâmplările ce constituie subiectul operei.
Publicat în anul 1938, romanul „Enigma Otiliei” este al doilea dintre cele
patru romane scrise de George Călinescu, fiind inspirat din biografia autorului,
a cărui imagine se regăsește în personajul Felix Sima, dar și din atmosfera
bucureșteană a începutului de secol XX, reconstituită, ca într-un mozaic, din
scene de epocă, moravuri, mode ale timpului, din limbajul personajelor și din
preocupările acestora. George Călinescu optează pentru romanul realist de tip
balzacian cu elemente clasice, dar și de modernitate, obiectiv ca abordare
stilistică.
Personajul literar reprezintă o instanță narativă prin intermediul căreia
scriitorul își exprimă în mod indirect ideile, concepțiile în opera literară.
Otilia Mărculescu este personajul principal, rotund şi eponim al
romanului, întruchipare a feminităţii enigmatice, a eternului mister feminin, a
sufletului indescifrabil. Cocheta din tipologia clasică, fata exuberantă, scoate în
evidenţă sensibilitatea romantică ,deși deţine condiţia socială de orfană, care
are încă nevoie de protector. Studentă la Conservator în Bucureştiul anului
1909 se remarcă drept intelectuală, superioară, mai ales prin raportare la copiii
familiei Tulea.
Felix Sima este tipologizat ca un personaj principal, complex, dinamic,
fiind tipul intelectualului naiv. Este pur şi desăvârşit, fiind surprins în evoluţie,
cunoscând iubirea pentru prima dată. Fiul medicului Sima de la Iaşi, Felix vine la
Bucureşti pentru a studia Medicina, locuieşte la unchiul său, bătrânul avar
Costache Giurgiuveanu şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia, o tânără
cu temperament de artistă, studentă la Conservator.
Din punct de vedere social, statutul Otiliei se modifică pe parcurs. În
incipit, Otilia este prezentată ca fiind fiica vitregă a lui Costache din a doua lui
căsătorie, acesta amânând adoptarea ei după moartea mamei sale. Studentă la
Conservator, are temperament de artistă, studiază pianul și alege să citească
reviste și cărți franțuzești. Devine prietena lui Felix, iar în final soția lui
Pascalopol, de care divorțează, căsătorindu-se cu un conte bogat dintr-o țară
exotică. Din punct de vedere social, Felix este inițial, în casa bătrânului
Giurgiuveanu, un tânăr orfan, proaspăt absolvent de liceu, cu aspirații mari în
cariera de medicină. Faptul că el este un posibil pretendent la averea lui
Giurgiuveanu stârnește disprețul Aglaei Tulea. Felix evoluează de la statutul de
simplu student la medicină la cel al unui medic de renume, împlinindu-și astfel
dorința de afirmare din punctul de vedere al carierei.
Din punct de vedere psihologic, Otilia este imprevizibilă și spontană. Are
un temperament nefericit: ea pendulează între diferite stări și le alternează cu
o rapiditate șocantă. Este dilematică, misterioasă prin alegerile ei, care rămân
neexplicate celorlalte personaje. Otilia se situează în categoria misterului
feminin. Statutul psihologic al lui Felix îi surprinde de la început imaturitatea
din perspectiva emoțională, fiind lipsit de experiență. Eșecul emoțional suferit
în urma realizării imposibilității de a avea o relație cu Otilia și, de asemenea,
puterea cu care a făcut față acestei experiențe contribuie la grăbirea procesului
de maturizare pe plan psihologic.
Din punct de vedere moral, Otilia este matură, iar prin limbajul folosit
arată că este destul de lucidă să poată să-i explice lui Felix motivele pentru care
nu se poate căsători cu el. De asemenea, are spirit de sacrificiu, alegând să-și
sacrifice propriile sentimente pentru Felix în favoarea carierei lui, alegând să se
retragă. Otilia este profundă: personajul se află într-o permanentă căutare a
secretului fericirii, trăind cu toate acestea, drama singurătății, sortite oricărei
minți superioare. Spre finalul operei, aceasta concluzionează că femeile „nu
trăiesc cu adevărat decât cinci-șase ani”. Este o fire foarte enigmatică, fapt
susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol „A fost o fată delicioasă, dar ciudată.
Pentru mine e o enigmă”. Statutul moral este reliefat prin intermediul
trăsăturilor morale. Astfel, Felix este un individ sensibil, fapt ce reiese din
atitudinea și maniera cu care o abordează pe dificila Otilia, respectiv un individ
inteligent, fapt accentuat de atitudinea și comportamentul pe care le are atunci
când este pus față în față cu obstacolele care îl înconjoară. Felix este o fire
devotată atât meseriei de medic, cât și persoanei iubite.
Relația dintre cele două personaje, Otilia și Felix, este pusă în evidență în
mod indirect, prin intermediul scenelor în care sunt implicate personajele.
O primă scenă narativă relevantă pentru relația dintre cele două
personaje este scena în care Felix îi scrie o scrisoare în care își mărturisește
sentimentele față de ea. În scenă se povestește cum Felix își mărturisește
sentimentele față de Otilia prin intermediul unei scrisori pe care o lasă pe masa
din camera ei. Văzând că scrisoarea nu mai este și că Otilia nu reacșionează în
niciun fel la declarația de dragoste a lui Felix, într-un gest de exaltare
nebunească, acesta pleacă de acasă. Otilia îl caută cu trăsura și îl găsește, după
multe căutări, în parc, așezat pe o bancă încărcată cu zăpadă, comportamentul
ei fiind la fel de neclar și misterios ca întotdeauna, lăsând loc în sufletul lui Felix
dezamăgirii și nedumeririi. Conversația tinerilor evidențiază cele afirmate: „-Ce
copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită.[…]/-Otilia,
e adevărat? Mă iubești?/ – Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.”, iar mai apoi
îl cheamă acasă, căci era frig afară. Scena evidențiază spiritul contradictoriu al
Otiliei care, deși este indiferentă față de scrisoare, îl caută pe Felix și-l convinge
să vină acasă. Comportamentul fetei este așadar enigmatic și misterios,
făcându-l pe Felix să rămâne nedumerit în privința sentimentelor fetei pentru
el. Această scenă evidențiază dragostea curată și naivă pe care i-o poartă Felix
Otiliei. Acesta se supără și se simte respins, așadar decide să plece, însă devine
vulnerabil la vederea fetei și este de acord să vină cu ea acasă.
O altă scenă narativă relevantă care evidențiază evoluția relației dintre
cei doi este scena din ultimul capitol, în care Otilia îl roagă pe Felix să o lase să
doarmă cu el. Scena are loc după moartea lui Costache Giurgiuveanu, atunci
când tânăra vine în camera lui Felix pentru a-i demonstra că îl iubește: „Ca să-ți
dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine”. Cei doi tineri dorm în același pat,
însă Felix nu profită de fată, iar dimineața se trezește nemaigăsind-o în cameră.
Ulterior, Felix află că Otilia a fugit cu Pascalopol la Paris și s-au căsătorit. Scena
discuției tinerilor evidențiază raportarea diferită la iubire și că, implicit, au
concepții diferite despre viață: Otilia percepe iubirea în felul aventuros al
artistului, cu dăruire și libertate absolute, în timp ce Felix are despre dragoste
păreri romantice și vede în femeie un sprijin în carieră. Această scenă mai
evidențiază și maturitatea și caracterul contradictoriu al Otiliei deoarece,
dându-și seama că ea ar putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor
tânărului bărbat, Otilia îl părăsește pe Felix și alege siguranța căsătoriei cu
Pascalopol. De asemenea, această scenă demonstrează și iubirea curată pe care
Felix i-o poartă Otiliei, acesta fiind fericit deoarece fata îl iubea, dovedind
aceasta prin venirea la el în cameră. Tânărul inocent devine vulnerabil, iar mai
apoi este dezamăgit de plecarea Otiliei.
Relevante pentru surprinderea evoluției relației dintre cele două
personaje sunt și elementele de structură și compoziție.
Un prim element de structură și compoziție relevant pentru relația
dintre cele două personaje este conflictul. Conflictul operei este complex, el
fiind exterior, dar și interior. Conflictul exterior este declanșat de moștenirea lui
Moș Costache, a cărui avere se cuvine fiicei sale vitrege, Otilia Mărculescu, dar
de care vor beneficia cei din clanul Tulea. Conflictul interior al operei îi aparține
lui Felix și Otiliei. Felix are de ales, pe de-o parte, să termine facultatea și să
devină medic, iar, pe de altă parte, să rămână alături de Otilia. Otilia este acum
în fața unei alegeri decisive: iubirea ideală, despre care vorbește Felix, sau viața
lipsită de îngrijorări oferită de Pascalopol. Cu toatea acestea, Otilia alege
varianta a doua, care sună mult mai rezonabil pentru ea. Astfel, încearcă, într-o
oarecare măsură, să își scuze plecarea la Paris printr-o scrisoarea, unde îi
explică lui Felix că, părăsindu-l, i-a făcut un bine. Conflictul evidențiază relația
dintre cei doi, Otilia fiind cea care îi dovedește lui Felix că are puterea de a lua
decizii și pentru el, iar în final acest eșec în dragoste îi maturizează pe amândoi.
Un alt element de structură și compoziție relevant pentru relația dintre
cele două personaje este finalul. Finalul prezintă întâlnirea lui Felix cu
Pascalopol și întoarcerea pe strada Antim a tânărului Felix, acest lucru
evidențiind impactul puternic pe care relația cu Otilia l-a avut asupra lui Felix în
timpul facultății. Când tânărul vede fotografia Otiliei este surprins, deoarece în
poză era o femeie frumoasă, dar „cu un aer de platitudine feminină, care
stingea totul”. Pentru Felix, relația cu Otilia a fost o etapă de maturizare și
construire a caracterului, însă prin păstrarea pozei fetei în birou se confirmă
sentimentele puternice pe care Felix le-a avut pentru Otilia.
În concluzie, romanul „Enigma Otiliei”, realist de factură balzaciană,
surprinde evoluția relației dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu, de la o simplă
și naturală prietenie, la o poveste de dragoste, și într-un final, la destrămarea
acesteia. Misterul Otiliei și al cuplului pare a se ascunde în replica de neînțeles
de la începutul romanului: „Noi nu trăim decât patru-cinci ani”.