Marin Anca Georgiana

Etica fericiri generale

Etica (din greacă ἦθος ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri
ale filosofiei, ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze
răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm?
Fericirea
Conceptul despre fericire la Aristotel
Încă de la început trebuie să precizăm că fericirea în demersul aristotelic se
desfăşoară pe două planuri şi anume, analizând pe de o parte conceptul de bine iar pe de
alta realitatea omului prin prisma actului specific ce-l caracterizează.
Fericirea la Aristotel se numără printre bunurile desăvârşite şi demne de veneraţie,
care îi apropie pe oamenii care o posedă de condiţia divinităţii. De aceea fericirea este
considerată: ,,suprema frumuseţe, supremul bine şi totodată suprema plăcere, într-o
unitate inseparabilă” .
Putem însă să observăm că esenţa fericirii este determinată de natura actului
specific omului în calitate de om, un act care este de natură pur spirituală constând în
activitatea conformă cu raţiunea sau nu lipsită de raţiune, îndeplinit la superlativ de omul
desăvârşit din punct de vedere intelectual şi moral. Aşadar fericirea ca bine specific uman
va consta la rândul ei în ,, activitatea sufletului conformă cu virtutea, iar dacă acestea sunt
mai multe, în conformitate cu cea mai desăvârşită, şi asta de-a lungul unei întregi vieţi
desăvârşite” .
Cu toate că fericirea este o activitate a sufletului conformă cu virtutea perfectă, ea
mai are nevoie şi de siguranţă şi de stabilitate, precum şi de bunuri exterioare, chiar dacă
ele servesc doar ca nişte accesorii. Cu alte cuvine omul este fericit când poate realiza ceea
ce prin natura sa este destinat să realizeze, iar aceste lucru nu înseamnă altceva decât să-şi
îndeplinească datoria prescrisă de imperativul ratiunii. De aceea se poate vorbi în morala
aristotelică de o adevărată datorie de a fi fericit.
Aristotel a facut din fericire continutul binelui moral. El prezintă câteva dintre
motivele pentru care fericirea este una dintre cele mai mari ţeluri ale omului. Pentru el
gândirea este cea mai înaltă facultate a omului, apoi scoate în evidenţănă capacitatea
noastră de a stărui în această activitate, apoi susţine plăcerea ca fiind una din
componentele fericirii, iar filozofia este recunoscută ca fiind cea mai plăcută dintre
activităţiile prin care se manifestă desăvârşirea omului. Pe lângă toate acestea fericirea ca
o încunumare a umanului presupune tihnă, linişte, iar în schimb „virtuţiile practice îşi au
domeniul de acţiune în politică sau război, despre care nu se poate spune că sunt ocupaţii
tihnice, mai ales despre război” .
Fericirea este o aspiraţie comună tuturor oamenilor. Pe cât este de comun conceptul,
pe atât este de complex iar elementele care îl compun pot să fie chiar contradictorii. Pe
de-o parte, fericirea este arta de a fi, arta de a te bucura, arta de a voi, arta de a avea. Este
o stare durabilă de satisfacţie care ţine mai mult sau mai puţin de o disciplină personală.
Pe de altă parte, fericirea este strâns legată de şansă, de noroc. Însuşi termenul fericire
(bonheur), din punct de vedere etimologic, înseamnă „ora cea bună” adică o împrejurare
bună, o chestiune ce ţine de şansă. Din acest punct de vedere fericirea poate să însemne
pur şi simplu a te bucura de „un moment bun, favorabil”, însă “bon”, din cuvântul
francez “bonheur”, sugerează şi ideea de bine, concept care are o istorie aparte în
gândirea filosofică. Putem observa că avem de-a face cu un concept nedeterminat, cu o
noţiune, în sensul lui Kant, despre care nu se poate spune aproape nimic definitiv şi
precis. După Kant, fericirea rezultă din satisfacerea tuturor dorinţelor noastre şi tocmai
din această cauză conceptul este nedeterminat, altfel spus, cu toţii vrem să fim fericiţi dar
nimeni nu ştie exact cum!
Fericirea reprezintă gradul de satisfacţie pe care un individ îl are cu privire la
întreaga sa viaţă.
O definiţie clasică a fericirii este dată de Bentham conform căruia „fericirea este o
sumă de plăceri şi insatisfacţii”. Fericirea este determinată atât de factori externi cât şi de
factori interni. Gradul de fericire pe care il resimt reprezintă astfel satisfacţia pe care o am
cu privire la întreaga mea viaţă. Istoria fericirii este o istorie aparte. Subiectul a
reprezentat şi încă reprezintă o temă centrală de reflecţie în filosofie dar şi în alte
discipline precum ştiinţele politice, psihologie sau economie, care au definiţii proprii.
Conform lui Rojas (2005) există patru teorii principale despre fericire enunţate în termeni
de: hedonism - utilitarianism, dorinţă, satisfacţia faţă de propria viaţă şi teoria listei
lucrurilor obiective asupra fericirii. Conform teoriilor hedoniste plăcerea este principiul
oricărui bine. Plăcerea (hedone) este scopul vizat, astfel că fiecare acţiune care produce
plăcere este legitimă. Trebuie să-ţi amplifici plăcerea pentru a te bucura tot mai mult.
Fericirea rezidă din plăcerea de a te bucura de diverse lucruri sau de împlinirea tuturor
dorinţelor pe care le ai. Mai nou, în termeni de consum, fericirea provine dintr-o cursă
către obţinerea de plăceri: cumpărăm nu pentru a ne poziţiona social de exemplu, ci
pentru a ne produce satisfacţii ludice, emoţionale, estetice, distractive, corporale etc.
(Lipovetsky) Caracteristica tuturor omenilor.
În termeni de dorinţă, fericirea se enunţă simplu: sunt fericit atâta timp cât obţin
ceea ce doresc. Cu cât am mai multe dorinţe împlinite cu atât sunt mai fericit. Felicitas
este compusă ca o bucurie imutabilă şi constantă ce provine din împlinirea tuturor
dorinţelor. Civilizaţia dorinţei, aşa cum o numeşte Lipovetsky, consistă în raportul a fi – a
avea la un timp comprimat, altfel spus, dorinţele mele mă definesc, dar totul trebuie să se
petreacă acum, în acest moment, într-un metatimp social. Teoria listei lucrurilor obiective
ale fericirii nu se axează nici pe plăcere nici pe dorinţă. Această teorie aduce în discuţie
ipoteza că există o listă de lucruri, considerate ca fiind cu adevărat importante în viaţă,
care definesc fericirea. Prin urmare, un individ va fi fericit dacă va realiza în întreaga sa
viaţă anumite lucruri considerate dezirabile precum: educaţie, iubire, cunoaştere, carieră,
prieteni, confort material, sănătate, spirit civic etc. Satisfacţia faţă de propria viaţă constă
într-o autoevaluare pozitivă a propriei vieţi, comparând modul în care trăieşti cu anumite
standarde şi aspiraţii reale.
Pe lângă aceste teorii mai există şi alte definiţii date fericirii în tradiţia filosofică.
Menţionarea acestor perspective este importantă pentru înţelegerea deplină a conceptului.
Odată cu Socrate începe şi interesul pentru fericire. Acest interes al filosofiei pentru
fericire este pus în raport cu interesul substanţial pentru om. Cunoaşterea de sine,
postulată de către Socrate, nu presupune doar autocontemplare ci şi gândire, te învată
cum să gândeşti, cum să trăieşti, prin urmare cum să fii fericit. Fericirea devine astfel
punctul principal de reflecţie pentru eudemonişti, ce o consideră binele suprem.
Concluzionând, se poate vorbi de 3 moduri diferite de a gândi fericirea. Mai întâi, putem
gândi fericirea ca o bucurie imuabilă şi constantă care rezultă din împlinirea tuturor
dorinţelor, numită şi felicitas. Mai apoi, al doilea mod de a gândi fericirea este relativ
fiindcă suntem mai mult sau mai puţin fericiţi (atunci când nu suntem fericiţi) sau
aproape fericiţi de fiecare dată când bucuria pe care o simt mi se pare posibilă. Acesta
este cred şi fericirea comună în sensul ei obişnuit. Şi nu în ultimul rând mai este şi
fericirea înţeleptului, numită beatitudine.
Cu toții ne dorim fericirea. Nu știm foarte exact în ce constă propria fericire, însă avem
idei aproximative despre ce ar putea să ne facă fericiți. Pentru unii exersarea talentelor le
aduce împlinirea, pentru alții întemeierea unei familii sau retragerea la țară dincolo de
„nebunia” orașelor. Deși există momente în care ne angajăm în mod direct și voluntar să
trecem prin dureri groaznice, o facem tot în vederea obținerii fericirii. Având în vedere că
suntem ființe sociale, însăși fericirea noastră va depinde de fericirea celorlalți. Există
situații în care obținem un succes profesional, o promovare sau o mărire de salariu, dar nu
ne putem bucura pentru că cineva apropiat suferă de o boală gravă. Asta arată că suntem
fericiți în măsura în care și ceilalți sunt fericiți. Starea noastră de bine nu poate fi
indiferentă față de ce li se întâmplă semenilor noștri.
În acest punct se naște etica fericirii generale. Teoria utilitaristă, elaborată de filosofii
englezi Jeremy Bentham și John Stuart Mill, susține că urmărirea fericirii generale a
oamenilor este scopul moral ultim. Sigur, fiecare individ își caută fericirea proprie, dar
etica utilitaristă ne cere să producem fericire tuturor ființelor capabile să resimtă durere și
plăcere. Principiul utilității, denumit și principiul fericirii generale, ne spune că acțiunile
sunt morale în măsura în care produc cea mai mare cantitate de fericire pentru cel mai
mare număr de oameni.
Toate cercetările în legătură cu fericirea contribuie la încercarea noastră de a o
defini. Astfel că pentru unii fericirea constă în virtute, pentru alţii în gândire, pentru alţii
într-un fel de înţelepciune. Însă pentru unii fericirea constă în toate acestea sau într-o
parte dintre ele însoţite de plăcere sau cel puţin nu lipsite de plăcere .
Fericirea se poate să fie accesibilă mai multor oameni, pentru că este posibil ca datorită
studiului şi stăruinţelor atente, ea să stea la îndămâna tuturor celor ce sunt inapti de
virtute. A fi fericit înseamnă a cunoaste ceea ce ne place mai mult ceea ce ne minumează
şi ne crează o stare de liniste interioară. Se mai pune în discuţie faptul că omul nu ar fi
fericit aici pe pământ ci doar după trece dincolo aşa cum susţine Solon, însă un asemenea
lucru lipsit de orice sens, mai ales în ochii noştri, care considerăm că fericirea stă într-o
activitate anume.
Ca o concluzie la cele prezentate mai sus, putem spune şi susţine cu tărie că afi
fericit în nu înseamnă altceva decât a trăi o viaţă normală în care să punem accent tot mai
mult pe cunoaştere, pe plăcerea de a face ceva măreţ şi nu în ultimul rând să dăm o
importanţă mare laturei spirituale, practicând virtutea iar prin virtute iubirea iar prin
iubire fericirea.
Citate despre fericire :
„Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri
bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-i reputaţia
bună printre oameni şi a cincea bunurilor folositoare pentru viaţă.” (Platon) ;
„Fericirea rezidă în căutarea ei.” (Jules Renard) ;
 „Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu
cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă
cea mai mare fericire.” (Alexandre Dumas) ;
„Fericirea este cea mai mare biruinţă, aceea pe care o dobândim împotriva destinului ce
ne este impus.” (Albert Camus);
„Nu numai o durere îţi poate tulbura o fericire, ci şi altă fericire.” (Lucian Blaga);
„Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi
totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce
fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea.” (Hermann Hesse) ;
„Din nenorocire, fericirea înseamnă în aparenţă ceva absolut şi tocmai de aceea se găsesc
atâţia neghiobi care să se întrebe: "Ce e fericirea?" (Balzac);
„Credem că fericirea derivă dintr-un loc în care am fost odată fericiţi. Adevărul este că
fericirea derivă din noi înşine.” (Franz Schubert) ;
„Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge
chiar un sens dat existenţei.
Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât
după ce te-ai îndoit de ea.” (Mircea Eliade)

BIBLOGRAFIE:
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ , Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian
Mihailov, Toni Gibea, Valentin Mureșan, Mihaela Constantinescu, Universitatea din
Bucuresti,
Druţă Maria , Filosofie şi Umanism, Bucuresti ,Didactica ,1999,
FERICIREA-CONCEPT GENERAL FILOZOFIC Namolovan Anastasia Coordonator
ştiinţific: dr. conf, Lozovanu Ecaterina Universitatea Tehnică a Moldovei,
Link: www.conceptul fericiri la Aristotel
www.citate despre fericire