MANAGEMENTUL FINANCIAR AL FIRMEI

Definitia si obiectul managementului financiar

Probleme fundamentale ale managementului financiar
Atributele managementului financiar
Decizia financiara - esenta managementului financiar
 Definitia si obiectul managementului financiar

Managementul financiar poate fi definit ca o functie a carui scop esential consta în

asigurarea permanenta si regulata a societatii comerciale cu fondurile necesare si în
exercitarea controlului cu privire la rentabilitatea operatiunilor angajate cu aceste fonduri.
Pentru a ajunge la aceste scopuri în conditii normale este necesar ca managerul, ajutoarele
sale imediate si personalul ce activeaza în domeniul financiar sa respecte anumite reguli
financiare si manageriale si care vizeaza nu numai sa asigure unitatea economica cu fondurile
necesare, ci si procurarea acestora la timpul potrivit, la un pret avantajos si fara a stirbi
independenta actionala, sau posibilitatile sale de afaceri.

Descentralizarea activitatii economice si trecerea ei spre competitia specifica pietei

interne si internationale ridica ca problema majora asigurarea autonomiei financiare a
societatii comerciale. Pentru aceasta, unitatea economica trebuie sa dispuna de toate
prerogativele unui organism capabil sa faca fata economiei; bazata pe un raport echilibrat si
pe planul componentelor financiare. Asigurarea autonomiei financiare ridica numeroase si
com-plexe probleme în managementul financiar, în meca-nismul repartitiei, dintre care mai
importante sunt: a) consolidarea financiara a societatii comerciale prin instituirea unui sistem
de fonduri adecvat, capabil sa contribuie la formarea, refacerea si dezvoltarea componentelor
de baza ale structurii economice de productie (salariatii unitatii, mijloacele fixe, mijloacele
circulante, informatiile si mediul înconjurator); b) asezarea pe criterii economice reale a
procesului de procurare de fonduri, astfel încât sa se ajunga la o stimulare rationala a acelora
oare utilizeaza eficient si operativ aceste fonduri; c) asezarea pe baze noi a relatiilor societatii
comerciale cu piata financiara interna si internationala. Rezulta deci ca societatea comerciala
trebuie lasate sa aplice principiile si cerintele managementului financiar, sa aiba o adevarata
independenta, urmând ca relatiile lor financiare sa cuprinda pe cele cu banca pentru credite si
pe cele cu bugetul pentru impozite.

Performanţele societăţilor comerciale depind atât de managementul operaţional (al

producţiei, al resurselor umane), cât şi de managementul financiar. Managementul financiar
este o resursă a dezvoltării în sensul capabilităţii de transformare a unei realităţi potenţiale
într-una certă de stabilitate şi de creştere economico-financiară. Ioan Bogdan în
lucrarea ,,Tratat de management financiar bancar ″ defineşte managementul financiar ca
fiind ,,un subsistem al managementului general al firmei, având ca scop asigurarea resurselor
financiare necesare, alocarea şi repartizarea lor profitabilă, creşterea valorii firmei şi a
siguranţei patrimoniului acesteia, îndeplinind un rol activ, pornind de la resursele financiare
mobilizate în stabilirea obiectivelor strategice şi tactice ale firmei şi în controlul şi evaluarea
îndeplinirii acestora″. În accepţiunea autorilor, managementul financiar este ştiinţa şi arta
conducerii proceselor financiare, menite să orienteze şi să organizeze activităţile firmei pentru
valorificarea tuturor resurselor financiare în vederea realizării unor obiective de performanţă
şi eficienţă – creşterea valorii întreprinderii, creşterea siguranţei patrimoniului. Managementul
financiar poate fi definit printr-un proces de planificare, de identificare şi de conservare a
resurselor financiare. El vizează mai multe dimensiuni şi anume: - planificarea şi controlul; -
trecutul şi viitorul; - termenul scurt şi termenul lung; - factorii interni şi externi; - teoria şi
practica financiară.

Managementul financiar este parte componentă a managementului oricărei societăți,

firme, regie, organizație etc. Este unealta oricărui director, administrator, manager,
CEO, consiliu de administrație etc., prin care sunt primite informații asupra situației
economico financiare a entității manageriate și cu ajutorul acestora sunt luate
hotărârile legate de politica financiar-economică, dezvoltare, finanțare, tehnologizare
sau retehnologizare. În mai puține cuvinte, Managementul financiar constă în
managementul posibilităților financiare ale unei societăți. Managementul financiar,
cuprinde o gamă largă de funcții și componente funcționale.
Managementul financiar cuprinde activități de constituire, dezvoltare, sporire
sau reducere ale capitalului și ale fondurilor întreprinderii, utilizarea eficientă a
acestora, obținerea, repartizarea și utilizarea rezultatelor financiare, a profitului6 .
Managementul financiar cuprinde, prin urmare, totalitatea operațiilor prin care se
asigură capitalul și fondurile necesare indiferent de sursa și modalitatea de procurare a
acestora precum și obținerea rezultatelor financiare și repartizarea lor. Este responsabil
pentru stabilirea modalităților prin care se utilizează fondurile și capitalul
întreprinderii. Managementul financiar al firmei mai poate fi definit ca un
ansamblu de decizii, operațiuni și modalități de organizare a activității financiare în
vederea procurării și utilizării capitalurilor în scopul obținerii, repartizării și utilizării
cât mai eficiente a profiturilor companiei. Managementul financiar, are în principal,
datoria de a îndeplini patru tipuri de sarcini pentru a putea atinge scopul ei în
managementul întreprinderii. Rolul fundamental al managementul financiar a
întreprinderii îl reprezintă maximizarea valorii acesteia sau maximizarea avuției
proprietarilor săi. Formulările propuse suferă uneori adaptări pentru a ține seama de
forma juridica a întreprinderii. Astfel, se vorbește de maximizarea avuției acționarilor
în cazul societăților pe acțiuni și de maximizarea cursurilor, atunci când titlurile
reprezentative ale capitalului sunt negociate la bursă. Maximizarea valorii necesită ca
patrimoniul să fie angajat în proiecte de investiții, care să-1 valorifice, grație
rentabilității lor viitoare.
Un alt scop al managementului financiar este asigurarea calității și nivelului
performanțelor realizate de întreprindere în diversele sale proiecte și activități.
Asigurarea calității și nivelului performanțelor este una din cele mai importante
sarcini, neândeplinirea acestei sarcini ducând inevitabil la probleme atât financiare cât
și legale (în cazul nerespectării legislației în vigoare din cauza performanțelor scăzute
ale angajaților sau ale departamentelor responsabile de activitățile care au un cadru
legal impus) cât și probleme organizatorice sau legate de productivitatea întreprinderii.
Altă sarcină destul de reprezentativă a managementului financiar este evitarea risipirii
patrimoniului, cauzată de un eventual faliment.
Un faliment reprezintă cel mai clar, cât de importantă este gestiunea financiară
pentru o entitate economică, mai exact cât de dăunătoare pentru sănătatea unei
întreprinderi este o gestiune financiară deficitară. Într-o asemenea situație, este
demonstrat clar, că entitatea respectivă are probleme importante atât din punct de
vedere economico- financiar ,cât și din punct de vedere administrativ.
O altă sarcină a managementului financiar este, să vegheze la menținerea
solvabilității sau a echilibrului financiar al întreprinderii. Îndeplinirea defectuoasă a
acestei sarcini, ca și a oricărei din celelalte prezentate mai sus duce la dispariția
entității economice și la perturbarea gravă a situației proprietarilor, acționarilor,
angajaților și chiar a mediului economic local, în cazul unei întreprinderi importante
pe plan local sau chiar o perturbare gravă a mediului economic mondial în cazul unor
entități economice cu implicații puternice în, de exemplu, piața financiară mondială. În
acest sens, avem exemplul societăților financiare, în principal societăți care aveau ca
scop tranzacționarea cu produse bancare derivate, care au „declanșat” criza economică
mondială de care o mare parte a economiei mondiale încă este afectată.7 Riscul
falimentului constituie o formă particulară a riscului financiar. Firma este supusă unor
riscuri multiple legate de instabilitatea mediului sau financiar. Totuși, cu un
managementul financiar performant multe din influențele unui mediu instabil pot fi
evitate sau se poate micșora efectul acestor influențe asupra entității economice. Un
managementul financiar corect și performant trebuie făcut cu ajutorul tuturor
departamentelor din componența entității economice.
Prin analizarea corectă și amănunțită a tuturor informațiilor primite atât din
întreprindere, cât și din mediul în care aceasta funcționează se pot lua cele mai
oportune decizii. Toate aceste informații trebuie să aibă ca rezultat decizii corecte și
astfel trebuie sa permită societății funcționarea corectă, generând profit pentru
acționari, proprietari și generând stabilitate atât angajaților cât și în mediul economic
în care funcționează.
 Probleme fundamentale ale managementului financiar

Scopul fundamental al activitatii societatii comerciale si deci al managerului aflat la

nivelul superior este întotdeauna conservarea si majorarea capitalului pus la dispozitie de
catre actionari sau de catre proprietarii firmei. Managerul general este dator sa explice
membrilor adunarii generale a actionarilor modul în care a folosit capitalul si profitul obtinut.

Pentru a atinge acest scop trebuie sa coordoneze activitatea în diferite domenii -

dezvoltarea produselor noi, aprovizionarea cu materii prime, angajarea si motivarea
personalului, productia si vânzarea produselor etc. Pentru fiecare dintre acestea, managerul
general fixeaza obiective specifice - derivate din scopurile generale, fundamentale ale firmei -
si angajeaza manageri specializati care primesc sarcina sa atinga scopurile fixate. O mare
parte dintre teluri sunt direct legate de indicatorii economico-financiari. Managerii exprima
rezultatele activitatii lor prin nivelul profitului realizat.

Pentru a asigura durabilitatea si prosperitatea unitatii pe care o conduce, managerul trebuie sa

se sprijine si sa asigure realizarea practica si judicioasa a managementului financiar, sa
stapâneasca principiile si notiunile de baza privitoare la alocarea fondurilor; iar în aplicarea
lor sa apeleze la acele metode care îi asigura sporirea lor.

Constituirea si utilizarea eficienta a fondurilor într-o societate comerciala implica existenta

unui obiectiv managerial, care poate fi formulat pe scurt în felul urm747j92h 59;tor: maxima-
lizarea profitului si a bunastarii actionarilor. Pentru aceasta managementul financiar trebuie
axat pe: a) alocarea eficienta a fondurilor în interiorul societatii comerciale; b) sporirea
fondurilor la termenele cele mai potrivite interesului unitatii si actionarilor ei.

În atingerea acestor obiective, managerul este dator ca, apelând la metode de analiza, de
planificare si control financiar, sa elaboreze, împreuna cu aparatul sau de specialitate,
previziuni privitoare la evolutia si eficienta utilizarii mijloacelor financiare în conditiile
specifice societatii comerciale si sa planifice lichiditatea unitatii economice si acoperirea
obligatiilor ce deriva din aceasta.

Functia financiara din cadrul unei firme este implicata în trei domenii: strategii, prin stabilirea
criteriilor financiare privind deciziile de investire a capitalului; manaagementul riscului si
operatii, prin asigurarea disponibilitatii unor fonduri suficiente, sub forma de disponibilitati
banesti sau linii de credit, pentru acoperirea deficitului net de numerar. Folosind acest cadru,
se pot identifica cele trei functii financiare principale ale firmei si componentele lor (pe lânga
contabilitate si control financiar), si anume:

Elaborarea si executarea bugetului de capital.

Criterii de investire a capitalului. Evaluarea financiara a proiectelor de capital. Evaluarea
fluxului de numerar.

Alegerea structurii capitalului.

Raportul împrumuturi-capital propriu. Alegerea tipurilor de împrumuturi. Politica de

dividende.

Managementul lichiditatilor.

Managementul activelor / pasivelor lichide. Monitorizarea fluxului de numerar.

Managementul financiar include toate activitatile ce vizeaza colectarea, prelucrarea si

interpretarea datelor financiare, inclusiv mecanismele aferente, procurarea si folosirea
mijloacelor financiare, precum si controlul necesar în acest domeniu. Transpunerea în. fapt a
acestor activitati, în conditii de eficienta ridicata, necesita o organizare temeinic fundamentata
si care sa tina seama de metodele pe care le utilizeaza managerul, de cerintele
managementului financiar, de necesitatea asigurarii laturii calitative a activitatii financiare a
societatii comerciale.

Elementele primare ale activitatii financiare cuprind numeroase operatiuni dintre care
esentiale sunt urmatoarele: a) culegerea, conservarea si transmiterea de informatii; b)
prelucrarea datelor în vederea obtinerii informatiei financiare; c) realizarea repartizarii
rezultatelor economice si financiare ale societatii comerciale; d) efectuarea controlului
financiar; e) adoptarea deciziilor financiare si parti-ciparea la fundamentarea si realizarea
deciziilor econo-mice; f) evidentierea operatiilor de repartitie financiara.

În rezolvarea sarcinilor ce revin activitatii financiare, se organizeaza un compartiment

financiar, sub forma de serviciu sau birou cu urmatoarele diviziuni functionale: a) planificarea
financiara; b) decontarile fara numerar; c) ordonantarea actelor referitoare la încasari si plati;
d) salarizare; e) casierie; f) preturi si tarife; g) analizele economice; h) control financiar,
intern.

În cadrul societatii comerciale, activitatea financiara este condusa de directorul economic sau
de contabilul sef, acolo unde functia acestuia nu s-a transformat în director economic. Întrucât
în regulamentele de organizare si functionare a unitatilor, atributiile de serviciu ale
directorului economic sau cele ale contabilului sef nu sunt înca adaptate la cerintele pe care le
pune tranzitia la economia de piata în domeniul managementului financiar, prezentam în
continuare câteva sublinieri. La început, câteva aspecte privitoare la responsabilitatea si
relatia dintre managerul general si cel financiar. Directorul economic prezinta managerului
general propuneri fundamentate pentru ela-borarea si dezvoltarea politicii financiare generale
a societatii comerciale. Recomandarile sale vizeaza, în principal modalitatile concrete de
supraveghere a functiilor finan-ciare ale unitatii economice, incluzând contabilitatea, în-
cheierea bilantului, relatiile bancare, controlul bugetar, încasarile si platile, creditele, metode
si statistica financiara, finantarile si statele de plata ale salariilor. Un alt domeniu important în
sistemul de relatii la care ne referim are în vedere apararea bunurilor societatii comerciale,
care trebuie însotita de norme concrete de control refe-ritoare la modul de conservare si
utilizare a acestora. O atentie deosebita trebuie sa acorde directorul economic procesului de
elaborare si formulare a planurilor financiare, pentru a asigura procurarea fondurilor
adecvate, pentru satisfacerea cererilor pe termene lungi si scurte pe o baza economica si
practica cît mai avantajoasa. O directie pe care nu am subliniat-o suficient în trecut se refera
la mentinerea relatiilor cu institutiile financiare, bancare si altele, si care sa favorizeze o
atitudine de stima si grija data de unitatea respectiva. O activitate de care se ocupa directorul
economic este si cea privitoare la elaborarea, recomandarea si supravegherea functionarii
sistemului de previziune referitoare la necesarul de capital rulant al societatii comerciale. si,
în sfârsit, tot directorul economic întocmeste rapoarte privind chestiunile financiare ale
unitatii, interpreteaza rezultatele financiare, dezvoltarile si alte situatii financiare
semnificative pentru a fi înaintate managerului general si consiliului de administratie.
 Atributele managementului financiar

Subliniind importanţa managementului ca resursă a dezvoltării, literatura de

specialitate evidenţiază rolul progresului în conducere, stabilind faptul că progresul social este
o funcţie dependentă de muncă, pregătirea personalului, fonduri şi dotări, progresul în
conducere şi alţi factori.

Managementul românesc, ca şi cel internaţional, în majoritate recunosc ca atribute:

 previziunea;
 organizarea;
 coordonarea;
 antrenarea;
 control evaluarea.
Previziunea constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se determină principalele
obiective ale firmei, resursele şi principalele mijloace pentru realizarea lor.
Previziunea financiară este o componentă a previziunii generale a întreprinderii, completează
şi concretizează politica financiară.
Managementul firmei trebuie să transpună orice obiectiv strategic, chiar deciziile tactice în
venituri şi cheltuieli, încasări şi plăţi.
Activitatea de previziune este laborioasă, pentru că include cel puţin următoarele
activităţi şi instrumente:

- prognoze financiare;
- politici financiare;
- strategii financiare;
- planuri financiare;
- bugete de venituri şi cheltuieli etc.
Organizarea desemnează ansamblul proceselor de management prin care se stabilesc şi se
delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală, precum şi componentele lor. Cuprinde atât
organizarea de ansamblu a întreprinderii, cât şi organizarea principalelor sale componente.
Organizarea determină structurarea resurselor, structura organizatorică, structura funcţională,
sistemul informaţional.
 Prin intermediul acestui atribut se armonizează resursele necesare desfăşurării în bune condiţii
a activităţii şi se stabilesc raporturi optime între obiective şi resurse.
În domeniul financiar se realizează activităţile de cea mai mare importanţă pentru
întreprindere, pentru acţionari, clienţi, ca de exemplu :
 bugetul firmei;
 bilanţul contabil;
 contul de profit şi pierdere;
 evaluarea firmei;
 stabilirea preţurilor şi tarifelor;
 asigurarea capacităţii de plată a întreprinderii;
 organizarea şi exercitarea controlului şi auditului financiar,
 relaţiile întreprinderii cu bugetul public naţional;
 relaţiile întreprinderii cu acţionarii, băncile, piaţa financiară etc.
Coordonarea constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi
acţiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale în cadrul previziunilor şi sistemului
organizatoric fiind de fapt o organizare în dinamică.
Activităţile care formează funcţia de coordonare se divid în:
 activităţi de coordonare bilaterală;
 activităţi de coordonare multilaterală.
Calitatea coordonării depinde, nemijlocit şi determinant, de calitatea comunicării – forma
concretă prin care se realizează coordonarea unui grup la toate nivelurile structurilor firmei – care,
la rândul ei, este condiţionată de calitatea actului managerial, în ansamblu.

Comunicarea este, în primul rând, un transfer de informaţii, transfer care trebuie să

aibă aceleaşi conotaţii atât la emitent, cât şi la destinatar.

Antrenarea încorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul

firmei să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor.
Antrenarea determină implicarea operaţională şi efectivă a resurselor firmei în realizarea
obiectivelor.
Motivarea personalului, împletirea armonioasă a intereselor firmei cu interesele personalului
(angajaţi, acţionari etc)constituie motorul acţiunilor de antrenare.
 Control evaluarea este definită ca ansamblul proceselor prin care performanţele firmei,
subsistemelor şi componentelor acesteia sunt măsurate şi comparate cu obiectivele stabilite iniţial în
vederea eliminării diferenţelor constatate şi integrării abaterilor pozitive.
Controlul şi evaluarea asigură finalitatea unui ciclu al procesului managerial şi reprezintă
rampa de lansare a ciclului următor.
Control - evaluarea determină evaluarea rezultatelor, vizează controlul preventiv şi analiza
cauză-efect.
Prin valoarea lui teoretică şi practică, acest atribut asigură evaluarea întreprinderii pe
ansamblu şi pe elemente componente.
Procesul de control - evaluare cuprinde măsurarea realizărilor, compararea lor cu nivelul
stabilit iniţial, determinarea cauzelor generatoare de abateri şi efectuarea corecturilor ce se impun.
Prin urmare, aceast atribut are un caracter preventiv şi corectiv.
Proporţiile optime în care se regăseşte aplicarea atributelor conducerii sunt:
- previziunea 36%
- organizarea 25%
- coordonarea 16%
- antrenarea 12%
- control evaluarea 11%
 Decizia financiara - esenta managementului financiar

În economia de piata, decizia financiara devine deo-sebit de complexa, fapt ce cere ca

managerul sa cunoasca mecanismele sale, articularea ei.

La nivelul societatii comerciale, decizia financiara reprezinta modalitatea de manifestare a

managementului financiar. Deciziile de natura financiara abordeaza probleme privitoare la
repartitia financiara si contureaza continutul bugetului de venituri si cheltuieli al societatii
comerciale.

Adoptarea si realizarea deciziei financiare implica întreaga activitate financiara si mecanismul

financiar al unitatii si presupune numeroase valente de natura financiara. Între actul de
adoptare a deciziei si fiecare etapa a procesului decizional se stabileste o relatie bilaterala,
nemijlocita. Ca urmare a cresterii nivelului de profesionalitate în domeniul activitatii
financiare se amplifica capacitatea decizionala a economistilor ce activeaza în acest domeniu.

În procesul decizional financiar, managementul financiar ia în considerare atât componenta

obiectiva a activitatii respective, latura constituita din relatiile economice de repartitie si din
raporturile cantitative de repartitie financiara, cît si latura subiectiva, reprezentata de activi-
tatea financiara. În legatura cu acestea, personalul din compartimentul financiar este chemat
sa cunoasca aspectele obiectiv-calitative, sa înteleaga rolul repartitiei financiare în realizarea
echilibrului dinamic al firmei si utilizând metode, modele si instrumente specifice sa
fundamenteze, sa adopte si sa realizeze deciziile financiare. De asemenea, acest personal
trebuie sa cunoasca temeinic realitatea financiara a societatii comerciale, respectiv
fenomenele si actiunile financiare implicate de activitatile tehnico-productive si economico-
sociale în conditiile economiei de piata.

Principalele etape ale deciziei financiare sunt: a) precizarea obiectivelor financiare; b) analiza
informationala financiara; c) adoptarea deciziei financiare; d) executia deciziei financiare.
Precizarea si apoi asumarea obiectivelor financiare de catre executanti prezinta numeroase
avantaje: a) furnizeaza personalului financiar o stimulare continua, care declanseaza
manifestarea aptitudinilor reale; b) permite economistului sa evalueze randamentul sau la
realizarea deciziilor financiare; c) obliga pe subalterni la actiuni financiare eficiente; d)
asigura executantului satisfactia realizarii obiectivelor de natura financiara.