crepusculul civil de dimineayé incepe cAnd centrul Soarelui se afla la 6° sub orizont si se termind odat cu risaritul siu vizibil. La sfarsitul crepusculului civil de seara apar cele 5 planete vizibile, 22 stele de marimea I, iar orizontul vizibil se distinge inci cu ochiul liber; la inceputul crepusculului de dimineaja acesti astri continua si se mai vada, iar orizontul incepe sii se distinga cu ochiul liber. Crepusculul nautic de seara iyi are sfaryitul cand ceutrul Soarelui ajunge la 12° sub orizont (pozitia $:), moment in care apar stelele de marimea Il, iar orizontul vizibil se mai distinge prin luneta sextantului, La inceputul crepusculului de- dimineaja, centrul Soarelui ajunge la inalfimea h = -12°, stelele de marimea II continua si se mai vada, iar orizontul vizibil incepe sa se distinga prin luneta sextantului. Crepusculul atronomic de seard se termin’ cind centrul Soarclui ajunge 1a inaltimea de 18° sub orizont (pozitia S), moment in care apar si stelele de marimea VI (stelele cele mai pujin luminoase ce se pot distinge cu ochiul liber), iar orizontul mirii nu se mai poate vedea. La inceputul crepusculului astronomic de dimineaja, centrul Soarelui ajunge la inalfimea de 18° sub orizont, cand se mai vid inci stelele de mérimea VI, iar orizontul vizibil nu se mai poate inc’ distinge. Asa cum se arata la capitolul 20, pentru observarea inaltimii astrilor cu sextantul deasupra orizontului vizibil in scopul determinarii punctului navei, prezintd interes intervalul civil si al celui nautic. Astrii luminogi, cum sunt planetele mai luminoase, pot fi observaji cu ochiul liber cand centrul soarelui se afl la 3° sub orizont, deci la mijlocul intervalului crepusculutui civil in timpul crepusculului astronomic nu se mai pot face observatii la astri, deoarece orizontul mari nu se mai vede. Durata crepusculului civil, nautic si astronomic de seard depinde de timpul necesar Soarelui ca si ajungi la 6°, 12°, si respectiv la 18° sub orizont, din momentul apusului vizibil; invers pentru crepusculul de dimineata, find timpul necesar Soarelui ca si se ridice de la aceste iniljimi negative, pand la pozitia rasdritului vizibil. Durata crepusculului este functie de unghiul de inclinare a paralelului de inclinafie al Soarelui fafa de orizont, care este egal cu colatitudinea observatorului /=90°—@; durata crepusculului este cu atét mai mica, cu cat colatitudinea este mai mare $i inve Rezultd cd durata crepusculului este minima la ecuator (vezi fig. 17-7) si creste cu latitudinea observatorului, devenind maximd Ja poli (vezi fig. 17-10). Astiel, durata crepusculului astronomic variazi intre 1°20" la ecuatorul terestru (unde inclinarea paralelului de declinatie al Soarelui fata de orizont este 90°) si 39 de zile Ia poli terestri. Durata crepusculului, indeosebi a celui civil si nautic, prezinté importanta deosebiti in pracfica navigatiei astronomice, deoarece observatiile la astri pentru determinarea pozitiei navei se fac in acest interval de timp. 5 Precesia si nutatia Observatiile indelungate efectuate asupra polilor ceresti au condus la concluzia c& acestia nu au o pozitie fix4 pe sfera cereasci, ci executi o migcare lent printre stele in jurul axei eclipticii, in sens retrograd, care este rezultanta a doud miscari: precesia si nutatia. 459Polii ceresti sunt proiectiile polilor terestri pe sfera cereasca, Pamantul, aya cum stim, are forma apropiata de cea a unui clipsoid de revolutie, iar planul ecuatorului terestru este inclinat fat de planul eclipticii cu 23°27’. Mecanica cereasca explic migcarea de precesie si nutatie ca fiind rezultatul actiunilor de atractie insumate ale Soarelui si Lunii asupra proeminentei ecuatoriale terestre, conform legii lui Newton, care tinde si aduc& planul ccuatorului intr-un plan apropiat de cel al eclipticii, ce confine rezultanta forjelor de atractic. Miscarea de precesie si nutatic ia nastere ca urmare a rezistentei opuse de Pamant acestei actiuni: in acest caz, globul terestru se comporti ca un giroscop cu tei grade de libertate (vezi cap. 4, § 2, pet. 2), iar axa polilor terestri descrie un con de precesie in jurul axei ecliptici AMis carea de precesie Miscarea de precesie face ca axa polilor ceresti s4 descrie un con de revolutie in jurul axei ecliptice, asttel (fig. 17-13): —sensul migcarii este retrograd; — durata unei revolutii complete este de aproximativ 26 000 ani; — poli ceresti descriu cercuri de precesie, cu centrul in polii eclipticii, de 0 raza sfericd @ = 23°27’, Desigur, ecuatorul cerese impreuna cu toate elementele sferei ceresti legate de axa lumii participa la accast migcare. Ca urmare, punctul vernal descrie © migcare lent in sens retrograd pe ecliptica in timp de 26 000 ani, cunoscuta sub denumirea de precesia echinoctiilor sau retrogradarea punctului vernal; astiel, daci dupi un anumit interval de timp polii ceresti se deplaseazt din pozitiile lor initiale in Fig. 17-13 P'y si respectiv P's, punctul vernal retrogradeaza din y in y’. in decurs de un an, punctul vernal execut o migcare in sens retrograd pe ecliptica egal cu 360° X60" 60" _ syn 5 26.000 * La § 4 se arata c& planul orbitei Lunii este mai apropiat de cel al eclipticii, avnd o inclinare de numai 5°08" 460B Miscarea de nutatie Cereurile de prece: ale polilor ceresti definite mai sus reprezint o succesiune de pozitii medii ale axei lu itate, misc&rii de precesie i sc insumeazi nutatia, care este migcare de revolutie a axei polilor ceresti in jurul acestor pozitii Fig. 17-14 medii. Astfel, sii presupunem migcarea de precesie anulati la un moment dat si axa lumii intr-o pozitie medie P pe cercul de precesie (fig. 17-14); axa polilor ceresti executd miscarea de nutatie in jurul acestei pozitii, astfel: ~ polul nord cerese Py descrie o clips avand centrul in P, cu axa mare de 18”A, orientata pe directia polului boreal Pp, iar axa mic de 13”.7 — pe directia tangentei la cercul de precesie; ~ migcarea de nutatie are loc in sens retrograd; ~ perioada de nutatic este de 18 ani yi 7 luni. Mecanica cereasca aratd ci nutritia este cauzata in principal de actiunea Luni asupra proeminenjelor ecuatoriale terestre, care tinde sa suprapund planul ecuatorului cu cel al orbitei lunare. Miscarea de nutafie a axei polilor ceresti antreneazi deopotriva toate clementele sferei legate de aceasta axa; consecinjele ei sunt urmatoarele: ~ variajii periodice ale inclinarii @ a ecutoarului ceresc fata de eclipticd in timp 18-4 de 18 ani si 7 luni, cu amplitudini maxime de =9".2, in jurul unui plan mediu ecuatorial; iafii periodice lente ale pozitiei punctului vernal ¥ pe eclipti perioada de 18 ani si 7 luni si amplitudini maxime de =6"85. Aceste variatii influenjeazi retrogradarea punctului vernal cauzati de mi ca 50”.3 si reprezinte doar o valoare medie a retrogradarii anuale. carea de precesie, facdnd C Combinarea miscarii de precesie si nutafie in consideratiile facute mai sus, am presupus miscarea de precesic anulatd pentru o perioada de 18 ani si 7 luni, in scopul de a ilustra legile miscirii de nutatic Rezultanta migcarii de precesie gi a celei de nutatie face ca axa polilor ceresti sii descrie un con de revolutie ondulat (fig. 17-15). Poli ceresti descriu pe sfera cereascd o curba sinusoidald continua, in sens retrograd, care se inscrie intre doud 461cercuri paralele 1’ si mm’, simetrice in raport cu cercul de precesie, avand raza sferic 23°27’ £9”.2 gi centrul in polul cclipticii. Perioada migcarii rezultante se mentine de aproximativ 26 000 de ani. Fig. 17-15 D Consecingele miscarii de precesie in cele ce urmeaz&, vom neglija efectele migcarii de nutatic, dat find abaterile neinsemnate pe care le cauzeaz si vom analiza doar consecinfele astronomice ale migcarii de precesie. a~—Polii ceregti descriu cercuri de precesie de o razi sfericd @— 23°27’ avand centrul in polii ecliptici, in timp de 26 000 ani, in sens retrograd. in prezent, polul nord ceresc se afla in dreptul stelei o Ursae Minoris, denumit& din aceast4 cauzi steaua Polard; datorité misc&rii de precesie, polul nord ceresc descrie o migcare lent& in sens retrograd printre stele, urmand ca dupa vreo 9 000 ani sa se afle in apropierea stelei Deneb (0 Cygni), iar dupa 14 000 ani in dreptul stelei Vega (0 Lyrae). b—Planul ecuatorului se misc3 odat% cu axa polilor ceresti, mentindndu-se perpendicular pe aceasta. Privind coordonatele ecuatoriale ale astrilor, aceasta migcare are doua urmari: ~o variatie a declinafiei astrilor, a c&rei origine de misurare este ecuatorul ceresc; ~cresterea lent a ascensiunii drepte a astrilor, odat& cu retrogradarea punctului vernal ¥ pe ecliptic’.” Precesia echinoctiilor explicd schimbarea pozitiei punctului vernal in raport cu cele 12 constelaii zodiacale, care si-au primit numele lor proprii cu dowd milenii in urmd. In acea perioadi, punctul vernal se gisea in dreptul constelatiei zodiacale Berbecul (Aries), al c&rui simbol il poarti si in prezent. in cele doua milenii insa, punctul vernal a retrogradat cu 2.000 de ani x 50”.3, adic’ cu aproximativ 30°, deplasandu-se din dreptul constelatiei Berbecul in dreptul constelatici zodiacale Pestii (Pisces); cu toate acestea, punctul vernal igi pistreaz simbolul ¥ al constela- ici in dreptul careia se afla acum 2000 ani. De altfel, in urmatorii 24000, ani punctul vernal va reveni in dreptul constelatiei Berbecul, pentru a-si justifica din now simbolul astronomic. * La capitolul 18 ,,Timpul" se prezint& si celelalte consecinte ale retrogradirii punctului vernal: variatia zilei siderale in raport cu perioada de rotafie a PAméntului si diferenta dintre anul sideral $i anul tropic. 462§4 Miscarea aparenta a Lunii 1 C&teva consideratii asupra miscarilor reale ale Lumii Luna, satelitul natural al Pamantului, are doud miscari principale:miscarea de translatie (revolutie) in jurul Péimantului si miscarea de rotatie in jurul axei proprii. = LT) V2 V3>Tp T3 etc. Considerand Paméntul stajionar in T (fig. 17-22 b) si reprezentind diferentele spajiilor orbitale vj V)=V,V2~-T; Tp etc... in apropierea conjunctiei inferioare, observatorul terestru vede planeta inferioar V in directiile succesive 1¥;,..., 1'Vs, deplasandu-se aparent in sens retrograd. tn concluzie, miscarea aparenta retrogradd a planetei inferioare in apropierea conjunctiei inferioare este consecinja faptului cd viteza orbitald a acesteia este mai mare decat cea a Paméntului. Traiectoria migc&rii aparente printre stele a unei planete inferioare, determinata de valorile succesive ale coordonatelor ei ecuatoriale — ascensiunea dreapti ot si declinatia 8, prezinta o forma in genul celei redate in figura 17-23, la care distingem urmatoarele particularitati: — migcarea aparentd in sens direct a planetei in jurul Soarelui este preponderenta, —traiectoria prezinti arce in sens retrograd, al clror centru (V3, Vz) corespunde aproximativ conjunctiei inferioare a planetei. in punctele V3, Vs, Vs gi Vg, in care traiectoria migcArii aparente schimb& de sens, planeta devine stafionard, coordo- natele ei pentru un anumit interval de timp devin constante; se spune c& planeta se afl la 0 staties Fig. 17-224 Fig. 17-22 b Fig.17-23 ~ la schimbitrile de sens, traiectoria ia forme de bucli sau in ,S*; =vonjuncjia superivard (Vs) pe uaicctusic este puuvtul iu vate variafia Ac a ascensiunii drepte a planetei in raport cu punctele conjuncfiilor inferioare (V3 si V;) este egal; — digresiunea maxima are loc in apropierea statiilor. 471D Miscarea aparenté & planetelor superioare Elongatia planetelor superioare ia valori de la 0° la 180°, spre est sau vest; astfel, clongatia planetei M din figura 17-21 este 0° la conjunctie, 90° la cuadratura si 180° la opozitie. : MMM Moat, AT T s Fig. 17-24a Fig. 17-246 Ca gi planetele inferioare, planetcle superioare au miscarea aparenta prepon- derent& in sens direct; au de asemenea perioade de stafii si de migcare aparent& in sens retrograd. Miscarea retrograda a planetelor superioare are loc in apropierea opozitiilor, ca urmare a faptului cd viteza orbitald a Pamantului este mai mare decat cea a unei Planete superioare (potrivit legii a Ill-a lui Kepler). Spayiile orbitale My Mz, Mz M3 etc. parcurse intr-un interval de timp de planeta superioara M sunt mai mici decat spatiile orbitale 7, T>, 7) T; etc. parcurse in acelasi timp de Pamant (fig. 17-24 a). Considerénd Pamantul stajionar in T (fig. 17-24 b) si trasand diferenta spatiilor M, M,=T,T,—-M\M; etc...., in apropierea opozitiei, observatorul terestru vede planeta superioari M in directiile succesive TM,,..., TMs, deplasandu-se aparent in sens retrograd. Traiectoria miscarii aparente a unei planete superioare pe sfera cereasci este de forma celei prezentate in figura 17-25. Opozitia M3 a planetei superioare se aflé in centrul arcului de traiectorie intre spatiile Mz si Ma; variatia ascensiunii drepte a planetei in intervalele de timp corespunzitoare parcurgerii arcelor M)M, si respectiv MM, sunt egale. De asemenea, opozitia M, pe traiectorie este simetri 4 in raport cu conjunctiile M; si Ms. Fig. 17-25 Arcele migc&rii retrograde de tipul MyM, sunt cu atat mai mari gi viteza migcarii aparente este cu atat mai mare, cu cat planeta superioara este mai aproape de Pamant; .astfel, de exemplu, arcele misc&rii retrograde ale lui Marte sunt de 10°-19° si sunt 472parcurse in 57 la 80 zile, pe cAnd cele ale lui Saturn iau valori de numai 6°-7° si sunt parcurse in 136 la 140 zile, Rezulta ci variatia coordonatelor ecuatorialé ale plane- telor superioare pe arcele migcarii aparente retrograde scade cu cat planeta este mai departati de Pamant. E Variatia coordonatelor ecuatoriale ale planetelor Variatia coordonatelor ecuatoriale ale planetelor, ascensiunea dreapta yi decli- najia — este neregulata, fapt explicat de forma traiectorici migcarii aparente a acestor astri, precum si de viteza neuniforma a planetelor pe aceste traiectorii. Astfel, ascen- siunea dreapta, functie de timp, poate si creasc sau si scad, dupa cum planeta se misc in sens direct sau retrograd; declinajia poate si aibi o crestere pozitiva sau negativa, dup’ cum planeta pe traiectoria miscarii sale aparente se deplaseazi spre polul nord sau polul sud. Migcarea diurni a unei planete este migcarea dintre migcarea diurna a sferei ceresti si migcarea aparent a acesteia printre stele, ca urmare a miscdrilor de trans- latie ale planetei si a Pamantului in jurul Soarelui. Unghiu! orar al planetei in miscarea diurni variazi la fel cu a unei stele doar in perioadele cAnd planeta se afl la stafii. Cand migcarea aparenti a planetei pe traiectoria sa este in sens direct, unghiul orar al planetei are o retractie in raport cu cel al unei stele; cénd planeta retrogradeaz, unghiul orar al acesteia are un avans in comparatie cu al stelei.18 timput si MASURAREA LUI §1 Generalitati Am vazut cd unghiul orar ¢ al unui astru oarecare urmareste astrul in migcarea sa diurnd, ludnd valori de la 0° (0") la 360° (24"), intre doua treceri consecutive la meridianul superior al observatorului, Daci facem apel la pujind imaginatic, observam cd rotirea in sens retrograd a proiectiei cercului orar al unui astru A in jurul polului ceresc Py (fig. 18-1), urmarind astrul in migcarea sa diurnd, poate fi asemuita cu miscarea acului indicator al unui ceasornic, care ar avea cadranul gradat cu 0° (0") pentru momentul culminatiei superioare, 90° (6") la trecerea prin est si 360° (24") in momentul revenirii in meridianul superior. Deoarece variatia unghiului orar este uniforma, sub influenja migcarii diurne a sferei ceresti, aceasté coordonata astronomica s-a dovedit a fi cea mai potrivita pentru mésurarea timpului; masurarea unghiului orar al unui astru, ca bazi de determinare a timpului, face posibili solujionarea a dou probleme de mare important practic’: precizarea unui moment dat si determinarea unui interval de timp dintre doud momente date. 27M te wp sorte") Fig. 18-1 80°"r2) De aceea, in astronomie, unghinl orar si timpul au aceeasi semnificatie si se noteaza cu acelasi simbol, t. Unghiul orar, respectiv timpul unui astru, se exprima in unitati sexagesimale de are sau in unitafi de timp, care se afl4 in urmatoarele relatii: 474360° = 24" 24" = 360° 15° =1" i= 15° ie=4™ m= 15" 4s 15” =0'.25 =0°4 0’. Definind timpul ca valoarea unghiului orar al unui astru, timpul se va numi timp stelar, planetar sau lunar, dup cum se mésoari unghiul orar al unei stele, al Soare- lui, al unei planete sau al Lunii. Desigur ci pentru misurarea timpului, cea mai comoda solujie este folosirea unui astru al céirui unghi orar are o variafie uniforma. Astfel, pentru masurarea timpului, astrul ideal ar fi cel cu © pozitie fixA pe sfera cereasc’, deoarece variati unghiului su orar in acest caz ar fi uniforma, fiind functie numai de miscarea diurni. Astrii care satisfac in cea mai mare masura aceasti condijie sunt stelele, deoarece timpul stelar este cel mai uniform. Daca asimilim punctul vernal cu o stea, variatia unghiului orar al acestuia satisface conditia uniformitatii in aceeasi masur’; unghiul orar al punctului vernal se numeste timp sideral. Timpul stelar si cel sideral satisfac cerinjele activititilor practice ale astronomiei. Activitatea de toate zilele a societafii este conditionata ins& de lumina si caldura Soarelui; de aceea, timpul solar se preteazi cel mai bine pentru uzul general in viata social’. Unitatea de masura a timpului este zina, care reprezint& intervalul de timp scurs intre doua culminajii ale astrului la acelasi meridian; functie de astrul folosit pentru miasurarea timpului, ziua este denumitd zi stelara, siderald, solard, planetard sau lunard. Ziva are subdiviziunile ei: ora, minutul si secunda. La capitolul 17 s-a aratat c& astrii sistemului solar au diferite miscari aparente proprii pe sfera cereascai, de viteze neuniforme: Soarele are o miscare pe eliptica in sens direct (in sens opus miscarii diurne) de aproape 1° pe zi, Luna de 13°15’ in medie pe zi, de asemenea in sens direct, iar planetele au o migcare neregulata, in sens direct si periodic in sens retrograd. Acest fapt face ca ziua solar si fie mai mare decat ziua stelari cu aproape 4 minute, cea lunar mai mare in medie cu 53 minute, iar cea planetara este mai mare sau mai mici, dup’ cum planeta are 0 miscare aparent& direct (cauzdnd 0 retardatie) sau retrogradd (cauzand 0 acceleratie); de asemenea, neuniformitatea miscirii aparente a astrilor sistemului solar (fapt explicat de legea a II-a a lui Kepler), face ca ziua solar, lunara si planetara si fie de o durati variabil’. Originea de contare a unghiului orar este meridianul superior al observatorului. Prin urmare, inceputul zilei (siderale, lunare etc.) are loc la culminafia superioard a astrului. Acest mod de contare a timpului contravine cerinelor practic solar folosit in viafa social’; menjinand sistemul, ar insemna ca ziua sé inceapa si deci data si se schimbe la culminafia supcrioari a Soarclui, in plind activitate cotidiand. Pentru a se inlitura acest neajuns, s-a convenit ca timpul solar, folosit pentru activitisile cotidiene ale societatii, sA fie contat de la meridianul inferior, deci ziva si inceapa la culminajia inferioara a Soarelui, la miezul nopti in cazul timpului 475