MAFTEI LAURENTIU

AMG 2B

HOLERA

Holera este o boală infecțioasă bacteriană foarte gravă, care afectează în

mod deosebit intestinul subțire. Boala se manifestă prin tulburări digestive
ca o diaree gravă, vomitări excesive, care duc la o deshidratare rapidă a
bolnavului (exicose), prin pierdere de electroliți (substanțe minerale).

Cu toate că boala evoluează frecvent atipic, poate fi recunoscută ușor prin

mortalitatea ridicată de 85 % la izbucnirea bolii, ca ulterior acest indice de
letalitate să scadă între 20 și 70 % la cazurile netratate.
Cauza - Holera se transmite, in principal, fie prin ingestia de apa poluata de
dejectiile umane infectate, fie prin ingestia de alimente sau bauturi
contaminate, sau chiar prin crustacee infectate ingerate. Vibrionul holeric,
introdus in organismul uman produce o enterotoxina care altereaza
peretele intestinului suhpre fara sa-l distruga.

Simptome.

După o perioadă de incubație între 2-3 zile urmează de obicei trei stadii de
evoluare:

1. stadiul de vomitare, fecalele fiind moi cu aspect de orez , apar rar

colici
 2. stadiul de deshidratare (exicoză), hipotermie apar riduri, față suptă
cu oase proeminente
3. stadiul general grav, cu febră, abatere, dezorientare, comă cu erupții
cutanate. In cazul complicațiilor apar forme de pneumonie, parotidită
și septicemie..
S-a observat că persoanele cu grupa „0” sanguină sunt mai predispuși la
îmbolnăvire.
Agentul etiologic.

Holera este cauzată de vibrionul holeric „Vibrio cholerae”, produce toxina

holerică, aceasta fiind cauza diareii

 bacteria a fost prima oară descrisă în anul 1854 de Filippo Pacini,

 în același an John Snow descrie episodul de holeră din Londra
 Robert Koch cultivă vibrionul în anul 1883 împreună cu Fischer și Georg
Gaffky.
Holera apare frecvent în țările sarace unde nu se pot respecta regulile de
igienă:

 apa de băut infectată, fiind cauza principală a îmbolnăvirilor

 canalizarea deficitară, determinând infiltrarea apei de canal în apa de
băut
 bacilul fiind prezent prin fecale în apele curgătoare, stătătoare sau pești
 în țările industriale din cauza respectării regulilor de igienă, holera apare
foarte rar și sporadic

Istoric.
Boala este semnalată deja pe Valea Gangelui prin anul 600 î.Hr. India Prin
secolul XVIII sunt cazuri de epdemie de holeră
În secolul XIX a izbucnit o epidemie gravă de holeră în Londra.
În Viena sunt semnalate mai multe epidemii de holeră.
În „Războiul Crimeii” (1853-1856) mor în ambele tabere mai mulți soldați
din cauza holerei decât pe câmpul de luptă.
Prin 1892 epidemia de holeră din Afganistan se extinde în Rusia, în
portul Hamburg izbucnește în același an o epidemie mare (8 600 de morți).
Ultima epidemie mare de holeră a avut loc în anul 1991 în Peru de unde s-
a extins în America Latină (400 000 de cazuri).
Tratament.
Cel mai important obiectiv al tratamentului este rehidratarea organismului
prin administrare pe cale orală de soluții ce conțin glucoză, carbonat de
sodiu, clorură de sodiu și clorură de potasiu.
Antibioticele folosite sunt:

 Fluorochinolone, de tipul ciprofloxacinei

 Azitromicină
Alte medicamente folosite:

 Sulfamide (în profilaxie Sulfadoxină)

 Chimioterapice

Prevenire .

Aceasta se bazeaza pe masuri sanitare privind circuitul apelor folosite si

latrinele si pe reguli de igiena simple: curatenia perfecta a alimentelor si
mainilor, apa de baut la sticle capsulate sau fiarta. Putin eficace, vaccinul
clasic nu mai este recomandat: sunt in curs de evaluare noi vaccinuri.