ASPECTE ALE GÂNDIRII CREATOARE LA

COPIII PREŞCOLARI ŞI STRATEGII CREATIVE ÎN

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Referat realizat de Stan Cristina, educatoare la Grup Şcolar

Târgu Lăpuş, post Borcut.

In contextul schimbărilor actuale şi ale reformei învăţământului românesc se impune

cu necesitate stimularea spiritului creator, a receptivităţii estetice, a gandirii divergente, a
tuturor laturilor personalităţii care pot contribui la ancorarea novatoare în realitatea
societaţii viitoare, prin iniţiativă şi creaţie.
Creativitatea este o formă de rezolvare a problemelor, dar este una specială deoarece
implică probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care răspunsurile
populare sau conventionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea si
flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la
educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi.
Preşcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesară stimularea
potenţialului creator al copiilor, necunoscut sau neexperimentat încă, prin cunoaşterea şi
stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente şi prin susţinerea manifestării
lor printr-o motivaţie; de la această vârstă trebuie cultivate unele valori, originalitatea,
perseverenţa, interesele cognitive dar şi artistice.
Creativitatea în gândire se referă la capacitatea omului de a „genera noul”şi se
exprimă prin modul în care sunt îmbinate informaţiile venite din exterior cu cele generate
din interior.
Există cel puţin două accepţiuni ale creativităţii:
1. Ca atribut al gândirii, creativitatea este „capacitatea de a intui, anticipa şi
finaliza într-un mod origilal şi inedit produsul activităţii intelectuale implicată
în rezolvarea unei probleme; produsul gândirii creatoare este un rezultat
cognitiv de o anumită valoare, inedit şi personal”.
2. Ca însuşire a personalităţii, creativitatea este o „însuşire sintetică, plenară care
se manifestă în orientarea, organizarea şi desfaşurarea activităţii dintr-o
direcţie clară, precisă şi printr-o finalitate intenţionată, specifică, originală”.
Indicatorul creativităţii este descoperirea şi producerea noului, stabilit după un sistem
de referinţă subiectiv, personal şi altul obiectiv, la nivelul valorilor sociale.
Unii autori susţin că nu există creativitate la copiii preşcolari pentrucă fiind lipsiţi de
o experienţă cognitivă şi acţională bogată, nu pot produce valori reale.
Contrar acestor păreri se consideră din ce în ce mai mult că activitatea de investigare
şi de descoperire a cunoştinţelor sunt ele însele activităţi creatoare, deoarece presupun
restructurarea şi reorientarea experienţei proprii – atât cât există la preşcolari- şi un efort
de gândire personală şi independentă. Napoleon, susţine în acest sens ca „toţi copiii sunt
creativi până în momentul în care adulţii prin sistemul lor de instrucţie, prin activitatea
şi discipina impusă le înnăbuşesc originalitatea”; Guilford, evidenţiază faptul că la copii
se manifestă o puternică gândire creatoare iar Torrace, atrage atenţia asupra importanţei
relaxării şi a „mediului receptor” în care copiii se pot manifesta creativ (dacă sunt
apreciaţi, încurajaţi şi susţinuţi motivaţional şi afectiv, dacă le este stimulat efortul şi
contribuţia personală, dacă sunt formaţi prin învăţare şi modelare creativa).
La vârsta preşcolară este propice activismul participativ al copiilor, ca şi fantezia,
exprimarea liberă, producţiile originale, imaginaţia bogată exprimată prin expresii
plastice, modelaj, construcţii, desen.
Explozia informaţională si tehnică a creat noi modele, care se regăsesc şi în creaţiile
originale ale copiilor preşcolari (motivele şi simbolurile din desenele animate, realitatea
virtuală descoperită cu ajutorul calculatorului etc.).
Imaginaţia şi gândirea creatoare a preşcolarului sunt foarte active, jucând şi un rol
adaptativ (mai ales „imaginaţia de implicaţie”-care-i permite să se transpună nu numai în
„lumea” plăsmuită dar şi în personajele şi în eroii imaginaţi prin care-şi transmite
gândurile, atitudinile, acceptarea sau respingerea şi propriile sentimente.
La jocurile de creaţie, copiii au posibilitatea să se manifeste creativ şi imaginar, de
exemplu la jocurile de creaţie „ De-a familia” fiecare îşi stabileşte rolul, se comportă şi se
exprimă original manifestând gânduri şi expresii originale.
Limbajul are largi posibilităţi de a sprijini imaginaţia prin conţinutul său sistematic iar
dezvoltarea vorbirii şi a conduitei verbale constituie factori hotărâtori în organizarea
comportamentelor copilului preşcolar, inclusiv a creativităţii sale, cu atât mai mult cu cât
la această vârstă există o nevoie acută pentru cuvinte noi, pentru comunicare, pentru
fantezii verbale. La preşcolar, expresivitatea vorbirii se amplifică, competenţa verbală
este tot mai operantă, simbolistica jocului suprapusă peste cea a vieţii se exteriorizează
prin limbaj tot mai mult.
În preşcolaritate, elaborarea strategiilor didactice diferenţiate şi creative se impune cu
necesitate în primul rând în dezvoltarea vorbirii, deoarece limbajul reprezintă nu numai
procesul care se dezvoltă spectaculos ci şi instrumentul prin care se asimilează experienţa
personală şi care influenţează şi este influenţat de toate procesele psihice şi în mod
special de componenta afectiv-motivaţională.
Funcţia primară a limbajului, atât la adulţi cât şi la copii, este comunicarea, contactul
social. Prin interacţiunea zilnică cu alţi utilizatori de limbaj, copiii învaţă să folosească
limbajul pentru a compune mesaje, a exprima sentimente sau pentru a atinge anumite
scopuri, pentru a funcţiona în cadrul societaţii. Limbajul este o unealtă culturală care
permite membrilor unui grup să îşi menţină identitatea şi să comunice între ei.
Prin limbaj se realizează comunicarea copilului preşcolar cu toţi factorii sociali umani
care participă la modelarea şi informarea lui, adică la transmiterea şi receptarea
informaţiilor, impresiilor, trăirilor afective, judecăţilor de valoare, comenzilor etc.
Modalităţile de comunicare sunt multiple şi variate, de la comunicarea verbală şi până
la cea nonverbală prin gestică, mimică, pantomomică sau la comunicarea practic-
operatoare, prin acţiuni şi obiecte.
Realizarea limbajului (a vorbirii) presupune funcţionarea corectă a mecanizmelor
anatomo-fiziologice, şi anume: componenta verbo-auditivă şi verbo-kinestezică,
analizatorul vizual şi cel tactil, componenta manual-kinestezică, elemente motorii ale
mâinii, organele specifice vorbirii şi scrierii (laringele şi buzele). De asemenea, o condiţie
a bunei funcţionări este capacitatea copilului preşcolar de a exercita autocontrolul
exprimării proprii, mai slab în privinţa regulilor gramaticale, dar suficient pentru a dirija
vorbirea sub raport lexical şi semantic. Pe măsură ce activităţile preşcolarului se complică
şi se diversifică, baza lor rămânând jocul, vorbirea devine tot mai clară şi mai corectă,
exprimarea căştigând coerenţă, fluenţă şi independenţă, fondul lexical îmbogăţindu-se, iar
latura gramaticală perfecţionându-se progresiv. Educatoarea are ocazia ca prin diferite
jocuri precum ”Jocul silabelor” sau „Cu ce sunet începe cuvântul”, desfăşurate împreună
cu copiii, să urmărească pronunţarea corectă a sunetelor a grupurilor de sunete, a
cuvintelor precum şi acordarea subiectului cu predicatul.
Limbajul verbal joacă rolul de instrument principal al gândirii şi al formelor
infralogice( metafora, topica, ritmul).
Drept urmare, în preşcolaritate se impune o multitudine de obiective operaţionale cu
referire la dezvoltarea vorbirii, dintre care se pot menţiona:
 stimularea proceselor gândirii şi a operaţiilor ei;
 stimularea forţei cognitive a limbajului;
 îmbogăţirea permanentă a vocabularului;
 formarea şi fixarea deprinderilor de exprimare orală corectă din punct
de vedere gramatical şi semantic;
 stimularea vorbirii corecte, fluente, expresive.
Toate aceste obiective se pot realiza printr-o multitudine de metode şi tehnici
didactice, pe fondul activităţilor specifice vârstei preşcolare şi prin conversaţia
euristică permanentă cu copiii.
Dintre numeroasele tehnici şi procedee care se pot aplica la cativităţile de educare
a limbajului, enumerăm:
 fluenţa ideaţională (de exemplu denumirea obiectelor unei încăperi);
 flexibilitatea gândirii şi spontaneitatea exprimării (de exemplu
utilizările neobişnuite ale unui obiect);
 fluenţa expresională(de exemplu formularea de propoziţii din cuvinte
date);
 fluenţa asociaţională (de exemplu sinonimia);
 originalitatea (de exemplu titluri pentru o povestire, modificarea
începutului, sfârşitului unei povestirietc);
Fiecare din sarcinile (tehnicile) creative poate face obiectul unei activitaţi pe
parcursul unei secvenţe educaţionale (de exemplu o saptămână), în care obiectul major
este dezvoltarea creativităţii pe plan verbal, deoarece, spune G. Nicolae „învătarea
creativă are loc atunci când noua experienţă se capătă şi se exersează în cadruri
problematice divergente”.

Bibliografie:
Programa activităţilor instructiv educative în grădiniţa de copii

Revista învaţământului preşcolar. Educaţia în anul 2001 Nr 1-2/2001