Előszó

1
Doina BUTIURCĂ Inga DRUŢĂ ATTILa IMRE

TERMINOLOGY AND TRANSLATION STUDIES PLURILINGUAL TERMINOLOGY IN THE CONTEXT OF EUROPEAN INTERCULTURAL DIALOGUE

2

“Petru Maior” University, Tîrgu-Mureş, The Faculty of Sciences and Letters

The Institute of Philology of the Academy of Sciences of Moldova, Chişinău

Faculty of Technical and Human Sciences, Tîrgu-Mureş

3

TERMINOLOGY AND TRANSLATION STUDIES NATIONS AND NATIONAL PLURILINGUAL TERMINOLOGY IN THE CONTEXT OF MINORITIES IN THE EUROPEAN INTERCULTURAL DIALOGUE EUROPEAN UNION
Editors: Doina BUTIURCĂ Inga DRUŢĂ Edited by BARNA BODÓ Attila IMRE

MÁRTON TONK

Scientia Kiadó Publishing House Kolozsvár·2011 2011 Cluj-Napoca�2009

SCIENTIA

4
The book was published with the support of: Project Terminologia plurilingvă şi Dicţionarul poliglot de termeni  (Code: WE_PN-II-ID-WE-2011-009), IDEI Programme, Exploring Workshops of UEFISCDI, Romania SC.MILKPACT SRL, Tîrgu-Mureş Sapientia Foundation Publisher-in-chief: prof. univ. dr. Zoltán Kása

Előszó

Readers: prof. univ.dr./cercet. şt. I. Ioana VINTILĂ-RĂDULESCU, Academia Română, Bucureşti prof. univ. dr. Angela BIDU-VRĂNCEANU, Universitatea Bucureşti The studies in this volume express the views of the authors, who are entirely responsible for the content of their work. Series cover: Dénes Miklósi

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BUTIURCĂ, Doina      Terminology and translation studies / Doina Butiurcă, Inga Druţă, Attila Imre. - Cluj-Napoca : Scientia, 2011      Bibliogr.      ISBN 978-973-1970-63-9 I. Druţă, Inga II. Imre, Attila 81

Előszó

5

TABLE OF CoNteNts

Editorial Note Notă editorială A szerkesztők előszava Foreword Cuvânt-înainte

9 11 13 15 17

I. LINGUISTICS AND TERMINOLOGY Bidu-Vrănceanu, Angela Rolul lingvisticii în terminologie Toma, Cristina-Alice Terminologie discursive et termes migrateurs Museanu, Elena Peculiarities of Textual Analysis in the Economic Terminology Bahnaru, Vasile Dimitrie Cantemir, pionier al internaţionalizării terminologiei româneşti Druţă, Inga – Popa, Viorica Dificultăţi de echivalare a unor termeni în discursul didactic actual Vieru, Lidia Dificultăţi în utilizarea termenilor cromatici Vlas, Mariana Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate Butiurcă, Doina Levels of Analysis of Metaphor Terminology

19

21

37

53

69

85

91

97

111

6

Table of Contens

Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

123

II. TERMINOGRAPHY VS. LEXICOGRAPHY The problem of “definition” in plurilingual/ bilingual dictionaries Liliana, Alic Définition terminographique vs définition lexicographique Imre Attila Szótárszerkesztés és terminológiai adatbázisok Caraiman, Carmen D. – Medrea, Nicoleta A Lexicographic Approach to the English-Romanian/ Romanian-English Legal Dictionaries and Glossaries Existing on the Romanian Book Market Săpoiu, Camelia Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală Rus, Maria-Laura Annotations on Lexical Innovations

137

139

153

161

171

187

III. PLURILINGUAL TERMINOLOGY. TRANSLATION AND EQUIVALENCE Enache, Eugenia Traduction et terminologie Bozedean, Corina Les ambiguïtés terminologiques dans la traduction spécialisée: le cas de quelques termes économiques

193

195

203

Table of Contens

7

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária Limbajul juridic şi traducerea Benő, Attila – Rácz, Lilla Translation and Modal Meanings

211

227

Imre, Attila A Practical Approach to Translating Modal Verbs. The Case of need 235 Năznean, Adrian Training as a Medical Translator Năznean, Andreea The Role of Translation in Teaching a Foreign Language Gál, Noémi The Effects of the EU’s Language Policy on Revitalizing Endangered Languages Nagy, Imola-Katalin Terminology Issues and Guidelines for Teaching English for Specific Purposes Kovács, Gabriella ESP for Horticulture – Needs Analysis and Genre Analysis Nagy, Sándor-István Mai bun decât originalul – Jobb, mint az eredeti Balázs, Melinda Explicitation Strategies in the Translation of Emily Brontë’s Wuthering Heights Nagy-Szilveszter, Orsolya Herztier – Aspecte ale traducerii literare

245

253

261

271

285

297

305

317

8
Chirilă, Alina-Elena Carmen Sylva als Übersetzerin Im Rahamen Der Fin De Siècle Literatur Han, Bianca-Oana The Culture Specific Element – A Mark of the National Feature Szaló Réka Drámatechnikák a nyelvoktatásban

Table of Contens

331

343

351

Abstracts About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről Publications in the Workshop Series

361 373 381



9

Editorial Note

The present volume is the result of a selection of papers presented during an exploring Workshop financed by a national programme (Planul Naţional de Cercetare, dezvoltare şi inovare 2007-2013, PNII Program IDEI, PN-II-ID-WE-2011–09) and the First International Symposium of Terminology at “Petru Maior” University of Tîrgu-Mureş, Romania. The Workshop is the first fundamental action of the Inter-University Research Project entitled “Plurilingual Terminology and Polyglot Dictionary of Terms”, proposed by “Petru Maior” University of Tîrgu-Mureş, the Faculty of Sciences and Letters. The Workshop has been carried out in collaboration with the Institute of Philology of the Academy of Sciences of Moldova, Chişinău (Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Centrul de Terminologie, Cooperation Programme Nr. 3785/02.11.2010) and Sapientia University, Faculty of Technical and Human Sciences, Tîrgu-Mureş (Sapientia EMTE, Marosvásárhelyi Műszaki és Humántudományok Kar, Cooperation Programme Nr. 720/12.10.2010). Many reserchers, teachers, university lecturers and professors have presented their papers, as well as translators and Ph.D. candidates from prestigious universities in Romania (Bucharest, Iaşi) and abroad. Outstanding researchers of linguistics and terminology from Bucharest, Braşov and Cluj-Napoca have been accompanied by young researchers activating in Belgium, Hungary, France and terminologists from the Centre of Terminology within the Institute of Philology of the Academy of Sciences of Moldova, Chişinău. We tend to think that the presentations and papers illustrate an exploring interdisciplinary topic, whose complexity is determined by the interference of various linguistic fields, such as lexicology, linguistics and translation studies, combined with terminology, terminography and other sciences (medicine, economy, exact sciences, human sciences) in the context of European plurilinguism.

10





11

Notă editorială

Publicăm (parţial) în volumul de faţă comunicările prezentate în cadrul Workshop-ului exploratoriu ( finanţat prin Planul Naţional de Cercetare, dezvoltare şi inovare 2007-2013, PNII Program IDEI, Subprogram “Workshop-uri Exploratorii”,Identificator: PN-II-ID-WE-2011—3) şi a Simpozionului cu participare internaţională, ediţia I. Workshop-ul este prima acţiune fundamentală a Proiectului de Cercetare interuniversitară, ,,Terminologie plurilingvă şi Dicţionar poliglot de termeni”, propus de Universitatea ,,Petru Maior”din Tîrgu-Mureş, Facultatea de Ştiinţe şi Litere (cf. Protocol de colaborare nr.3785/02.11.2010), şi realizat în colaborare cu Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Centrul de Terminologie), Chişinău, şi cu Universitatea Sapientia, Cluj-Napoca, prin Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste, Tîrgu-Mureş (cf. Protocol de Colaborare nr.720/12.10.2010). Au susţinut comunicări şi prelegeri cercetători, cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, traducători, doctoranzi de la Universităţi de prestigiu din ţară (Bucureşti, Iaşi) şi din străinătate (Franţa). Li s-au alăturat personalităţi din domeniul lingvisticii şi terminologiei (Bucureşti), lingvişti de prestigiu (Bucureşti, Braşov, Cluj), tineri cercetători care îşi desfăşoară activitatea în alte ţări (Belgia, Ungaria, Franţa), terminologi din cadrul Centrului de Terminologie al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Molodovei. Comunicările ilustrează o temă exploratorie interdisciplinară a cărei complexitate este determinată de interferenţa mai multor domenii lingvistice (lexicologie, lingvistică, traductologie) cu domeniul terminologiei, terminografiei şi al diferitelor ştiinţe (ştiinţe exacte, medicină, economie, ştiinţe umaniste) în contextul plurilingvismului european.

12





13

A szerkesztők előszava

Jelen kötet válogatott műhelytanulmányokat tartalmaz, melyek a 2007–2013-as Román Nemzeti Kutatás- Fejlesztés és Innovációs Program pályázata keretében (PNII Program IDEI, „Workshop-uri Exploratorii” alprogram, azonosító: PN-II-ID-WE-2011–3), valamint az első nemzetközi Terminológiai Konferencia keretében hangzottak el a marosvásárhelyi „Petru-Maior” Egyetemen 2011-ben. A Plurilingvális terminológia és Többnyelvű terminológiai szótár Műhely az egyetemek közötti Kutatásprogram első lépését fémjelzi, melynek kezdeményezője a marosvásárhelyi „Petru-Maior” Egyetem Bölcsész- és Tudományok Kara. Együttműködési szerződéseket írt alá mind a kisinyói székhelyű Moldovai Tudományos Akadémia Filológiai Intézetével (Iktatószám: 3785/2010.11.02.), mind pedig a a Sapientia EMTE marosvásárhelyi Műszaki- és Humántudományok Karával (Iktatószám: 720/2010.10.12.) Ennek eredményeként előadásokat és bemutatókat tartottak romániai közép- és felsőoktatási intézmények képviselői, fordítók, elismert romániai és külföldi egyetemek doktoranduszai (Bukarest, Jászvásár, Franciaország). Természetesen jelen voltak tekintélyes nyelvészek, terminológusok az ország híres egyetemi központjaiból is (Bukarest, Brassó, Kolozsvár), de külföldi intézmények fiatal kutatói is (Belgium, Franciaország, Magyarország), valamint a kisinyói Terminológiai Központ képviselői is (Moldovai Tudományos Akadémia Filológiai Intézete) és a Sapientia EMTE marosvásárhelyi Műszaki és Humántudományok Kar több oktatója is. A bemutatott tanulmányok kísérleti interdiszciplinaritás jellegűek, hiszen több nyelvészeti ág interferenciájáról van szó: lexikológia, traduktológia, terminológia, terminográfia, de más tudományágak is megjelennek az európai plurilingvizmus jegyében (egzakt tudományok, orvostudomány, vagy akár gazdaságtan). Kellemes és hasznos olvasást kívánunk!

14





15

ForeWord

Europe has become more and more diverse from the cultural point of view. Consequently, the intercultural dialogue plays a growingly important role in promoting European identity and citizenship. The European Chart of Plurilingualism of 2005, elaborated in Paris, is dedicated precisely to this ideal of plurilingualism, and its Romanian translation is considered to be among the official versions. In the chapter from the Chart entitled Plurilingualism, cultural diversity and scientific progress, based around the idea that “plurilingualism is an essential element of the scientific innovation,” we are made aware of the fact that “in the scientific domain, using the lingua franca […] must be limited to the international change […]. In parallel, different national languages ought to be preserved as scientific languages, sustained and strongly applied within national scientific activities. ” Professor Ph.D. Ioana Vintilă-Rădulescu “Iorgu Iordan – Al. Rosetti” Institute of Linguistics Romanian Academy, Bucharest, Romania

The contemporary society represents a multilingual community, in which highly cultural languages have evolved along centuries. Europe intends to value this linguistic and cultural inheritance, since the respect for the linguistic diversity constitutes a fundamental value of the European Union. According to the Lisbon Treaty (2007), the European Union protects its cultural and linguistic diversity and watches over the preservation and development of the European cultural patrimony. An increased attention ought to be given to the development of the linguistic means facilitating specialised communication, mainly terminology. The technological process implies alterations in the forms and means of specialised com­ mu­ nication, which are becoming more and more complex and arouse the interest of the economic domain. The cultural dimension of globalisation sets the issue of the relation between culture and economic capitalisation. We can witness a process of democratisation of culture and globalisation of certain culturally marked products. The integration of the elements of

16



material and spiritual culture and their competition to the native ones is achieved at both cultural and economic levels. Technical and scientific terminology supports this aspect, contributing to the integration of the national culture to the world structures under the competitive conditions. Considering things from this perspective, we salute the initiative of organising an exploratory workshop and symposium focusing upon pluri­ lingual terminology and the utility of the present volume is of undoubted value. Professor Ph.D. Hab. Irina CONDREA Head of the Department of Romanian Language State University of Moldavia



17

CuvÂNt-ÎNaiNte

Europa a devenit tot mai diversă sub aspect cultural. Ca urmare, dialogul intercultural joacă un rol din ce în ce mai important în promovarea identităţii şi a cetăţeniei europene. Acest dialog nu poate fi conceput în afara plurilingvismului, căruia îi este consacrată Carta europeană a plurilingvismului, a cărei elaborare a fost decisă la Paris în anul 2005 şi a cărei traducere în limba română se numără printre versiunile ei oficiale. În capitolul din Cartă intitulat Plurilingvismul, diversitatea culturală şi progresul ştiinþific, care are la bază ideea că „plurilingvismul este un element esenţial al inovaţiei ştiinţifice”, se arată că „în domeniul ştiinţific, utilizarea unei lingua franca […] trebuie să se limiteze la schimbul internaţional […]. În paralel, diferitele limbi naţionale trebuie păstrate ca limbi ştiinţifice, încurajate şi, în cadrul activităţii ştiinţifice naţionale, aplicate din plin.” În această direcþie, terminologia, în special cea plurilingvă, şi traductologia au de jucat un rol foarte important. Este meritul excelentei echipe de editori de a fi făcut din volumul de faþă expresia unui proiect emblematic la nivel naţional în acest sens, aşa cum au fost şi atelierul explorator şi simpozionul ale căror lucrări le reflectă. Prof. univ. dr. Ioana Vintilă-Rădulescu Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti al Academiei Române

Societatea contemporană reprezintă o comunitate multilingvă, în care limbi de mare cultură au evoluat de-a lungul secolelor.Europa unită îşi propune să valorifice această moştenire lingvistică şi culturală, întrucât respectul pentru diversitatea lingvistică constituie o valoare fundamentală a Uniunii Europene. Conform Tratatului de la Lisabona (decembrie 2007), Uniunea Europeană protejează diversitatea sa cultură şi lingvistică şi veghează asupra conservării şi dezvoltării patrimoniului cultural european.Dezvoltarea mijloacelor lingvistice care facilitează comunicarea specializată, în special a terminologiei, trebuie să benefecieze de o atenţie sporită. Progresul tehnologic implică modificări ale formelor şi mijloacelor de comunicare

18



specializată, care devin tot mai complexe şi suscită tot mai mult interesul sferei economice. Dimensiunea culturală a globalizării pune problema relaţiei dintre cultură şi rentabilitate economică.Suntem martorii unui proces de democratizare a culturii şi de globalizare a anumitor produse marcate cultural.Integrarea elementelor de cultură materială şi spirituală, dar şi competiţia lor cu cele autohtone, se realizează atât în plan cultural, cât şi în plan economic.Terminologia ştiinţifică şi tehnică constituie un exemplu sub acest aspect, contribuind la integrarea culturii naţionale în structuri mondiale în condiţiile concurenţei. Din această perspectivă, este salutară iniţiativa organizării unui workshop exploratoriu, a unor Simpozioane etc ce au în centrul atenţiei terminologia plurilingvă, iar utilitatea volumului care înglobează lucrările prezentate este indiscutabilă. dr. hab. prof. univ. Irina CONDREA, şefa Catedrei de limba română, Universitatea de Stat din Moldova



19

I. LINGUISTICS AND TERMINOLOGY

20



Rolul lingvisticii în terminologie

21

Bidu-Vrănceanu, Angela

Rolul liNgvisticii ÎN termiNologie

0. Observaţiile de faţă se vor constitui în două parţi. Mai intâi ( I ) vom prezenta consideraţiile actuale care susţin existenţa unei terminologii ca disciplină ştiinţifică, preocupată atât de aspectele cognitive, cât şi de cele descriptiv-lingvistice.Vom reţine argumentele teoretice care arată rolul lingvisticii şi permit încadrarea terminologiei printre disciplinele lingvistice. În al doilea rând (II), vom argumenta rolul lingvisticii în terminologie prin semnalarea câtorva aspecte în care lucrările româneşti au obţinut rezultate relevante, bazate pe relaţia dintre dicţionare şi texte, urmărită atât în sincronie, cât şi în diacronie. I 1. Numeroasele lucrări apărute în ultimii ani conduc la impunerea terminologiei ca disciplină „în expansiune” şi „ în devenire”( J.J.Briu 2011: 2). În ciuda acestui fapt, statutul ca disciplină ştiinţifică nu este clar, iar dicţionarele generale recente (DEXI, de exemplu) definesc terminologia numai cu sensul concret de „ ansamblu al termenilor aparţinând unui domeniu specializat (arte, ştiinţe)”. Delimitarea ca disciplină ştiinţifică nu apare cu claritate nici în dicţionarele specializate (cu excepţia DSL ). DFN (2009:287) consideră că terminologia este „o ştiinţă pretendentă (subl.n.) la autonomie”, preocupată de rezolvarea problemelor comunicării specializate, scop în care impune convenţional termeni-etichetă dintr-un anumit domeniu (poziţie adoptată şi de Tournier DLF 2009:341-342). Se defineşte astfel numai terminologia cognitivă, „clasică”, apărută în anii 1930 (prin Wuster şi discipolii săi) şi se neglijează numeroasele studii din ultima vreme care dezvoltă ( după 1980 şi mai ales în ultimii ani) un alt tip de terminologie . Această „nouă” orientare, cu tendinţe şi subtendinţe destul de diverse (H.Bejoint şi Ph.Thoiron 2000:6) adoptă, la modul general, descrierea lingvistică a termenilor, făcută de lingvistul-terminolog (F.Gaudin 2005:84; C.Fèvre-Pernet 2011:191,196 ş.a,). Orientarea descriptiv-lingvistică nu mai ia în consideraţie caracterul normativ al terminologiei cognitive care impune termeni-etichetă şi analizează termenii ca semne lingvistice în uzaj. Existenţa a cel puţin două orientări principale în terminologie (M.T.Cabré 1991:55; A.Bidu- Vrănceanu 2007: 20-25 ) a determinat întrebarea (pusă deja de multă vreme de M.T.Cabré 1991:55, 57-58)

22

Bidu-Vrănceanu, Angela

dacă vorbim de terminologie sau de terminologii ca discipline ştiinţifice. Raportul dintre aceste orientări determină caracterul interdisciplinar sau pluridisciplinar al terminologiei. Un argument important în acest sens este faptul că terminologia cognitiv-normativă care stabileşte termenii dintr-un anumit domeniu oferă baza de cercetare terminologiei descriptiv-lingvistice. Se susţine astfel că elementul-pivot al oricărei terminologii este conceptul (L.Depecker 2005:6,9;id. 2011:18-21), diferenţiat de semnificat (care adaugă proprietăţi semantice termenului), blocând interpretarea exclusiv lingvistică, determinată doar de exprimarea printr-o anumită limbă (J.J.Briu 2011:3-5). Obiectivele şi metodele de lucru distincte delimitează însă cele două orientări, ducând la existenţa mai multor terminologii, cu un statut parţial neclar, „ţinând de mai multe discipline”(C.Roche 2005: 51,61). Posibilitatea şi chiar utilitatea de a supune termenul mai multor perspective de analiză duce la ideea unei terminologii dinamice (H.Béjoint şi Ph.Thoiron 2000:13-14; J.C. Sager 200:50-52; L.Depecker 2002: 21; I. Desmet 2006:23; A.Bidu-Vrănceanu 2007: 9,20) Rolul lingvisticii a variat pe parcursul dezvoltării terminologiei ca disciplină ştiinţifică.În terminologia „clasică”, cognitivă (a specialiştilor pentru specialişti), rolul lingvisticii a fost secundar şi limitat la amenajarea lingvistică a termenilor ( internaţională sau naţională), aspect valabail şi în prezent (L.J.Rousseau 2005:93-102).O altă etapă a fost reprezentată de lucrările care promovează orientarea descriptiv-lingvistică în terminologie ( M.T. Cabré 1998; F.Gaudin 1993/ 2003 ), preocupată la început de exprimarea termenilor prin împrumuturi şi neologisme, cu distincţii privind originea şi rolul elementelor formative (aspect investigat şi în prezent (v. de exemplu, S.de Caldas 2011:341-344). Treptat însă, func­ ţionarea termenilor a impus atenţia sporită pentru latura semnificat şi pentru condiţiile reale din uzajul din diferite tipuri de comunicare, aspect lingvistic complex, studiat cu diferite metode lingvistice. Integrarea terminologiei în lingvistică este considerată (L.Depecker 2005:6) „o dezbatere deschisă”, fiind încă greu de precizat „dacă face parte din aceasta sau e o disciplină aparte”(id.). Se reţine raportul circular cu filozofia limbajului şi lingvistica generală, care servesc nu numai ca punct de plecare (prin conceptele şi metodele oferite), ci şi ca punct de sosire, pentru că terminologia reprezintă „ o intrare privilegiată în limbă”, „ o nouă posibilitate de analiză a limbilor sau deschiderea de „noi căi pentru lingvistică”(L.Depecker 2011:28, 30 ; J.J.Briu 2011: 8-9). Dovezi concrete în acest sens sunt lucrările apărute în ultimii ani (A.BiduVrănceanu 2007; volumele Mots,..2006 şi Passeurs..2011).

Rolul lingvisticii în terminologie

23

Rolul lingvisticii în terminologie începe cu interpretarea termenului ca „semn lingvistic (viu)” (L.Depecker 2002:21) sau ca unitate lingvistică (J.J.Briu 2011:28). Studiul real, efectiv al termenilor în uzaj întreprins de terminologia descriptiv-lingvistică obligă la relaţia dintre lexicul comun (LC) şi lexicul specializat (LS), permiţând descrierea lor din aceeaşi perspectivă şi cu aceleaşi metode ( M.T. Cabré 1991:21,31 ; A.Bidu-Vrănceanu 2007:25-28 ). Trebuie menţionată ca o poziţie cu totul aparte interpretarea (A.Rey 2011: 902-903) care consideră termenul „o etichetă, un cod de bare pentru a indica o noţiune, independent de o anumită limbă,” „termenii nefiind cuvinte” şi, implicit, semne lingvistice. Terminologia apare la Rey, într-un dicţionar din 2011( într-un moment de expansiune a studiilor descriptiv-lingvistice de care nu se ţine seama) limitată la orientarea wusteriană, fiind considerată „o fabrică de nume pentru obiecte mentale din diferite domenii”(id.). Punctele de vedere prezentate arată că terminologia descriptivlingvistică s-a dezvoltat prin numeroase studii, cu „evoluţii doctrinare importante” de-a lungul ultimului deceniu (F.Gaudin 2003:80; v. şi vol. Mots..2006; Passeurs..2011, J.J.Briu 2011). Este incontestabil astfel dinamismul terminologiei, „în care lingvistica a ştiut să se acomodeze foarte bine”(G.Petit 2001:77-78), iar ideea unei terminologii dinamice este susţinută de numeroşi specialişti şi este demonstrată prin analize diverse. Admiţând importanţa limbilor şi făcând analiza variaţiei termenilor în uzaj care nu se poate face decât cu principii lingvistice, terminologia nu mai e interpretată ca un „esperanto”( F.Gaudin 2005:80,90). Integrarea lingvistică a terminologiei apare astfel în momentul de faţă (2011) mult mai categorică, susţinută de afirmaţii precum „ lingvistica secolului XX dezvoltă domenii autonome”, „mai întâi lexicologia şi apoi terminologia” ( J.J. Briu 2011: 1-3, 16 ). Se apreciază că „lexicologia aplicativă anticipează terminologia”, iar în prezent „ terminologia este la modă” şi „tinde să se substituie lexicologiei şi semanticii lexicale”(id.).Termenii în uzaj, în texte şi contexte determină „construcţia unui termen să ţină seama de o problematică clar lingvistică (subl.n.)”(ibid.). Cercetarea unui mare număr de texte cu ajutorul lingvisticii corpusului dirijează mijloacele informatice pentru reperajul termenilor după criterii lingvistice (A.Condamines 2005:44). 2. Implicarea mai multor discipline lingvistice în terminologie este o altă modalitate de a demonstra relaţia dintre ele. Un loc important, pentru că au determinat ”evoluţii doctrinare în terminologie” îl au sociolingvistica, lingvistica generală, lingvistica corpusului

24

Bidu-Vrănceanu, Angela

( F.Gaudin 2005: 80). Aşa cum am arătat înainte (v.la 1) teoria şi filozofia limbii sau lingvistica generală au impus concepte fundamentale în terminologie (de exemplu interpretarea termenului ca semn lingvistic), iar analizele terminologice permit „regândirea unor fapte de limbă” (L.Depecker 2011: 30). Raporturi strânse, justificate în diferite feluri se stabilesc cu lexicologia şi semantica, după unii autori (J.J. Briu 2011: 8-11) mergând până la suprapunere. Prin locul central pe care îl ocupă latura conceptual-semantică în definirea termenului (v. L.Depecker 2002, 2005, 2011), semantica este cel mai evident integrată în terminologie. Abordarea unei perspective semasiologice (diferenţiată de cea onomasiologică din terminologia cognitivă) a determinat noile orientări şi delimitarea terminologiei descriptiv-lingvistice (M.T.Cabré 1998:193;id.2000:210 ) dar, mai ales, se impun pentru analiza sensului terminologic studiile din volumul coordonat de H.Béjoint şi Ph.Thoiron( 2000). Analizele semantice explicite care adoptă analiza semică (L.Depecker 2002: 45-46; ,id. 2011:28-29; M.Jansen şi M.Van Campenhoud 2005:63-69; A.Bidu-Vrănceanu 2007:59-62) susţin integrarea terminologiei „în ştiinţele limbii”(id.2011.78) permit o terminologie diferenţială şi comparativă ( J.J.Briu 2011:8-10 ; L.Depecker 2011:28-29) la nivelul unei limbi sau a mai multora. Comparaţiile unor termeni şi terminologii din diverse limbi susţin distincţia dintre concept şi sens (L.Depecker 2011: 22 ) şi arată specificul semantic al limbilor şi la nivelul lexicului specializat (v.A.Bidu Vrănceanu şi colab.2009, 2010). O contribuţie importantă a semanticii constă în determinarea felului şi gradului în care diverse terminologii satisfac o condiţie ideală pentru eficienţa comunicării specializate-univocitatea semantică a termenilor. Din această perspectivă, analiza tipurilor de definiţii date în dicţionarele generale şi specializate sau caracterizarea diferită sub aspectul relaţiilor semantice (polisemie, sinonimie, hiponimie) sunt modalităţi relevante de caracterizare a diferitelor terminologii(v.A.Bidu-Vrănceanu 2007:71103, 203-240 ; E.Museanu 2011, R.Ciolăneanu 2011). Un aspect foarte important corelat cu existenţa polisemiei în terminologie este reprezentat de mobilitatea denotativă, care, în plan sincronic, este efectul firesc al variaţiei terminologice în funcţie de texte şi contexte (S.Mejri 2006:546549; A.Elimam 2006:118 ş.a. v. Mots..:5-12; A.Bidu-Vrănceanu 2007: 147155, id. 2011-a), iar în plan diacronic reprezintă o evoluţie conceptuală firească. Analiza sensului în terminologie se face în prezent prin mai multe metode, unele considerate „mixte” pentru că aparţin lingvisticii corpusului( R.M. Fréjaville 2011:599-603; v. şi o mare parte dintre studiile

Rolul lingvisticii în terminologie

25

din volumul Passeurs..,2011), dar mai ales, pentru că interdependenţa paradigmatic/ sintagmatic se reflectă în diverse feluri în toate descrierile terminologice. Legată de semantică şi, uneori insuficient diferenţiată, s-a profilat importanţa pragmaticii şi a sociolingvisticii pentru terminologie (M.T.Cabré1998:193-194; id.2000:21. 29-30; F.Gaudin 1993/2003: 80; H.Bejoint şi Ph.Thoiron 2000:5-6; L.Depecker 2002 : 29, 66-67; id.2011:29) ducând la socioterminologie (F.Gaudin 1993/2003; F.Bertaccini şi A.Mateucci 2006:317-327 ). Se propune chiar o definiţie a termenului din această perspectivă: „unitate pragmatică (subl.n.) a comunicării specializate”(M.T.Cabré 1998:191). Analizele terminologice arată importanţa unor concepte fundamentale din pragmatică, precum relaţia dintre emiţător şi receptor, distincţii după căile de comunicare şi, mai ales, în funcţie de contextele de diferite tipuri. Pe baza unor concepte din pragmatică se pot delimita obiectiv caracteristicile şi gradul de specializare al textelor, cele strict specializate presupunând ca atât emiţătorul, cât şi receptorul să fie specialişti care utilizează un anumit canal de comunicare. Când destinatarul are un caracter neclar sau etero gen se ajunge la nivele de specializare medie sau inferioară. Rezultatele obţinute precizează contribuţia lingvisticii atât în ce priveşte descrierea lexicului specializat, cât şi sub aspectul relaţiilor acestuia cu lexicul comun (în cadrul vulgarizării sau popularizării ştiinţifice şi, în general, prin extinderea unor termeni specializaţi în comunicarea obişnuită (v. A.Bidu-Vrănceanu 2007: 155-181). Lexicografia are o poziţie privilegiată în relaţiile cu terminologia, în primul rând pentru că amândouă reprezintă ramuri ale lingvisticii aplicate. Dar mai relevant este faptul că majoritatea studiilor de terminologie descriptivă se bazează pe dicţionare (generale şi speciale) şi pe definiţiile lor. S-a arătat că aproximativ 40% din dicţionarele generale ale diverselor limbi conţin termeni specializaţi, motiv pentru care relaţia dintre dicţionare şi texte a stat la baza cercetării diverselor terminologii româneşti (v. A.Bidu-Vrănceanu 2007:203-225; id.2010), ca o modalitate de apreciere obiectivă şi de stabilire a raporturilor dintre stabilitate şi variabilitate. Rolul definiţiilor din dicţionarele generale în analiza sensului specializat a fost semnalat teoretic (F.Rastier 1995:57,62; F.Gaudin 2003:151-152) şi ilustrat practic de analiza diverselor terminologii româneşti (Bidu-Vrănceanu 2007: 45-119; id.2010: 37-44; 50-56) . Dintre obiectivele şi rezultatele de interes în terminologia descriptivlingvistică se pot reţine: precizarea raportului dintre stabilitate şi variabilitate la nivelul unei terminologii şi identificarea gradului ei

26

Bidu-Vrănceanu, Angela

de specializare, particularităţile la nivelul exprimării termenilor şi a sensurilor specializate, actualizarea în texte pentru terminologiile „consacrate” şi reperajul unor termeni-candidaţi pentru terminologii în formare, selectarea contextelor definitorii, grupate relevant în jurul unui termen. Rezultă astfel o interdependenţă internă în terminologia descriptiv-lingvistică, o dimensiune complexă – lexicală, semantică, discursiv-sintactică şi contextuală ( J.J.Briu 2011:9; L.Depecker 2011:17) prin care se demonstrează specificul acestei orientări terminologice. Interacţiunea în analiza aceluiaşi obiect de cercetare poate determina întrebarea dacă e vorba de interdisciplinaritate sau de pluridisciplinaritate (C.Fèvre Pernet 2011:192). Pe de altă parte se susţine rolul circular al relaţiei dintre terminologie şi lingvistică: lingvistica furnizează modele de descriere a termenilor, dar poate beneficia de rezultatele descrierilor de acest fel, printr-o regândire a faptelor de limbă. 3. Încă de la primele studii de terminologie descriptiv lingvistică s-a semnalat posibilitatea subdivizării ei în mai multe direcţii. Implicarea mai multor discipline lingvistice susţine această idee, studiile existente putând fi grupate în cel puţin două direcţii principale: terminologia lexicalistă, bazată pe o analiză cu precădere paradigmatică, aplicată mai ales în sincronie, dar cu posibilităţi de extindere în diacronie şi terminologia textuală sau discursivă, care are mai multe posibilităţi de abordare. Între cele două direcţii de cercetare se stabilesc mai multe puncte comune, justificate de faptul că variaţia paradigmatică se produce pe axa sintagmatică (S.Mejri 2006:545-549; T.Lino 2006: 512; A.Elimam 2006:118). Ideea interdependenţei orientărilor descriptive este susţinută teoretic (v.vol. Mots..2006:328,388, 456-457, 509), indicându-se necesitatea „regândirii raportului dintre sintagmatic şi paradigmatic” (F.Neveu 2006:382, 388 ) Analizele terminologice efective ilustrează concret această interdependenţă (v. de exemplu, J.J.Briu 2011: 117-131;153-191;191-223; C.FèvrePernet 2011:191, 196,198). Un exemplu al interdependenţei analizei paradigmatice cu cea sintagmatică este măsurarea densităţii terminologice a unui text, aspect terminologic paradigmatic care permite aprecierea gradului lui de specializare, ţinând seama de contexte largi (aspect sintagmatic). Textele cu o densitate ( condensare) terminologică mare (I. Desmet 2006:237-238) se diferenţiază de cele cu un număr mai mic de termeni, unde se constată o disoluţie a conceptelor în discurs, care determină grade inferioare de specializare (v. S.Mejri 2006:701-702, 707; A.Bertels 2006:371-372, A.Bidu-Vrănceanu 2011).

Rolul lingvisticii în terminologie

27

O altă direcţie bazată pe interdependenţa dintre paradigmatic şi sintagmatic este cea aplicată în investigarea terminologiilor româneşti care ţin seama de relaţia dintre dicţionare şi texte (v. A.Bidu-Vrănceanu 2007;2010). În terminologiile „consacrate” (lingvistică, matematică, politică, agronomică) este prioritară analiza paradigmatică prin care se identifică gradul de specializare prin identificarea gradului de specializare a sensului (univocitatea definirii, absenţa relaţiilor semantice care determină ambiguităţi în diferite grade rezultate din definiţiile dicţionarelor şi din actualizările termenilor în texte. Demersul cercetării este parţial inversat în analiza unor terminologii noi, în formare, precum marketingul economic şi politic, polemologia, comerţul electronic (de asemenea analizate pentru română, v. în A.BiduVrănceanu 2010:201-239 ). În terminologiile în formare, punctul de plecare este reprezentat de textele specializate, care impun (sub)domeniul şi din care se reperează termenii specifici, consideraţi termeni-candidat şi din care se selectează termenii-prototip (sau termenii-vedetă). Se urmăreşte şi recurenţa termenilor în text, stabilitatea lor referenţială şi conceptuală (G.Petit 2001:67), corelată cu identificarea şi gruparea contextelor definitorii pentru un termen (C.Roche 2005:50; F.Neveu 2996: 383, 388 ). Raportarea la dicţionare sau alte surse terminografice are, în general, rezultate limitate şi variază ca posibilitate de la o terminologie la alta în funcţie de gradul de impunere a domeniului(v. în A.BiduVrănceanu 2010: 203-239 ). Rezultă astfel, că în descrierea lingvistică a terminologiilor în formare, interdependenţa dintre axa paradigmatică şi cea sintagmatică este mult mai strânsă ( C.Roche 2005:53; A.Condamines 2005:43).Vom ilustra această interdependenţă şi prioritatea analizei textelor şi contextelor prin terminologia din marketingul politic ( v.la II3) Condiţionată de interesul prioritar pentru latura conceptualsemantică, analiza paradigmatică este relevantă pentru terminologiile care se caracterizează prin interdisciplinaritate (corelată adeseori cu hiperspecializarea), mecanism actual dinamic de creare a noi terminologii şi de noi sensuri (A.Hermes 2004:14-15; A.Bidu Vrănceanu 2007:181185, 202, 229-239; R.Ciolăneanu 2010: 159-179; id. 2011). Sensurile specializate create în acest fel implică o mobilitate denotativă (în diverse grade) foarte importantă, care poate fi demonstrată riguros de analiza semantică şi demonstrează, implicit, rolul lingvisticii în terminologie. Implicarea evidentă a textelor şi contextelor în identificarea termenilor şi sensurilor specializate a dus treptat la delimitarea terminologiei textuale sau discursive, ca altă orientare descriptiv-lingvistică. In toate studiile

28

Bidu-Vrănceanu, Angela

de acest fel, tot mai numeroase în ultima vreme ( M.Slodzian 2000:14; volumele Mots,..2006 şi, mai ales Passeurs..2011), analiza termenilor porneşte de la texte pentru a repera şi identifica fie termenii şi contextele definitorii, fie diferite caracteristici ale textelor ( v. vol. Mots..2006: 328, 388; 456-457; :509; 382). În analizele româneşti nu s-au aplicat principiile mai complexe ale terminologiei textuale, de cele mai multe ori bazate pe lingvistica corpusului (v. M.Slodzian 2000, G.Petit 2001:71) prin care se creează posibilitatea cercetării unui corpus bogat, alcătuit dintr-un mare număr de texte (v.vol.Passeurs..2011). Există însă aspecte studiate de terminologia textuală care au fost aplicate şi de terminologia românească prin combinarea analizei paradigmatice cu cea sintagmatică, cu diverse obiective: stabilirea specificului unei terminologii (în diverse aspecte) sau construirea unei terminologii pornind de la texte ( A.Condamines 2005:44; A.Bidu-Vrănceanu 2010:229-239 şi punctul 4 ). În terminologia textuală, domeniul este circumscris prin texte, unde se reperează termenii (C.Fèvre-Pernet 2011: 203, 211), iar aceştia din urmă se identifică nu numai prin domeniu şi definiţie (v. A.Bidu-Vranceanu 2007 :31-34; 57 ), ci şi prin text şi context (C. Fèvre-Pernet id.). Toate aceste aspecte sunt baza cercetării în terminologiile în formare (cum este marketingul politic). Analiza gradului de specializare a unui text în funcţie de criterii complexe (v. I.Desmet 2006: 237-238,241; S.Mejri 2006:701-702,707: A.Bertels 2006:371-372; A.Toma 2006) este astfel un punct comun între cercetarea lexicalistă şi cea textuală, de interes în orice tip de terminologie, pentru că densitatea lor terminologică în text identifică gradul şi tipul lui de specializare. Cele două orientări principale din terminologia descriptiv-lingvistică, cu varietatea metodelor utilizate, au fost aplicate mai ales în perspectiva sincronică, primordială în comunicarea specializată, care se face la un moment dat. Perspectiva diacronică în analize efective care aplică criterii terminologice este de dată relativ recentă (v. la 5) acestea arătând în mod convingător rolul important pe care îl are lingvistica în terminologia descriptivă. II 1. O primă ilustrare practică a principiilor enunţate sub I va fi constituită de rolul unui text ştiinţifico-didactic care impune ( alături de alte texte similare) domeniul marketingului politic: Alexandra Bardan, Marketingul politic în românia înainte şi după 1989, apărută în 2001, editura Tritonic, Bucureşti. În acest caz, între text şi domeniu se stabileşte o corelaţie strictă, primul impunându-l pe cele de-al doilea. Justificarea

Rolul lingvisticii în terminologie

29

preliminară a domeniului(indicată de titlul cărţii) se bazează pe date extralingvistice care prezintă situaţia internaţională a domeniului şi noutatea lui în spaţiul politic românesc. Aplicând criteriul recurenţei şi al stabilităţii lor referenţial-conceptuale se identifică termenii-prototip (specifici): marketing politic, marketing politic electoral, comunicare politică, publicitate politică, pluralism politic, joc democratic, piaţă de consiliere în marketingul politic, tehnici de marketing politic, actori politici, piaţa „întreprinzătorilor” în comunicarea politică, oferta politică ş.a. Definirea unităţilor terminologice complexe, reprezentative în acest domeniu se face prin suma determinatului (care este din marketingul economic) şi a determinantului (cu precădere adjectivul politic), precizate prin contextul care actualizează şi adaptează componentele economice. Un asemenea context definitoriu este următorul, în care se remarcă densitatea terminologică mare, care impune specializarea şi interdisciplinaritatea domeniului prin transferul din economie, corelat cu un model politic occidental: „ Exportul presupune noţiunile de ,, patronaj”, de „sfera de influenţă” şi o relaţie de „clientelism” între State, bazată pe o logică interactivă între o superputere exportatoare şi o subputere receptoare. În interiorul acestui sistem interetatic, unde există un model de organizare economică şi politică dominant, numărăm, printre produsele exportate:idei, instituţii şi practici politice, coduri de drept şi formule economice”(A. Bardan, 2001:22).Termenii economici transferaţi în textul politic sunt precizaţi contextual, ceea ce determină valori conceptual-semantice noi şi impunerea unui domeniu nou, cu terminologia aferentă. 2. O altă modalitate de a demonstra rolul lingvisticii în terminologie este constituită de analizele diacronice. Lucrări de referinţă în terminologie (M.T. Cabré 1998:73, 80) au afirmat că terminologia este „mai curând” (sau aproape exclusiv) sincronică. La modul general-teoretic, alţi specialişti (L.Depecker 2005: 3-4 ) arată interesul pentru aspectele diacronice implicate de mobilitatea denotativă şi pentru analiza formelor şi a gradului de specializare a unui domeniu. Aplicativ, perspectiva diacronică a fost inclusă în analizele privind circulaţia social-istorică a termenilor (F.Gaudin 1993/2003:11,97-99, 172, 205, 213-217) sau în studierea originii termenilor şi a categoriilor de împrumuturi şi neologisme (M.T.Cabré 1998. F.Gaudin 2003 ). Interesul pentru diacronia în terminologie este foarte actual. Reţinem câteva analize recente, care fac precizări teoretice şi aplicative

30

Bidu-Vrănceanu, Angela

(v. A.Kacprzak 2011:355- 365 ) şi arată ca relevantă dinamica unor terminologii în secolele XIX şi XX (neurologie, virusologie) , înregistrând situaţii tipice de evoluţie a termenilor, valabile ca interpretare şi pentru alte terminologii. Exemplele concrete analizate permit o serie de observaţii generale. Denumirile vechi sunt mai transparente şi mai motivate, spre deosebire de denumirile recente, care sunt în general savante şi neutre (id. ).Alte analize, privind termenul democraţie în franceză şi germană (v. J.J.Briu 2011:117-131 ) sau denumirile parlamentului în limbile europene (v.S.Sakhno 2011:153-191) urmăresc o evoluţie complexă, extralingvistică şi lingvistică. Unele cercetări actuale limitează interpretarea diacronică la câteva decenii (v. vol. Mots..,2006:515-525;599-609). Evoluţia propriu-zisă într-o perioadă mai lungă de timp (două secole), atât la nivelul expresiei, cât şi al conţinutului, pe baza unor surse riguroase (dicţionare şi texte), cu o interpretare care ţine seama de criteriile terminologiei descriptivlingvistice s-a făcut recent şi limitat ( A.Bidu-Vrănceanu 2010:31-73 ; A.Toma 2010: 73-99; J.J.Briu 2011:117-131;153-191 ). Aspectele investigării evoluţiei termenilor şi terminologiilor (exprimare şi forme, confruntări de surse şi date lingvistice şi extralingvistice) impun principii şi metode predominant lingvistice. Specializarea terminologiilor determinată extralingvistic are o reflectare lingvistică directă, iar diacronia indică treptele şi gradele parcurse, semnalând decalajele dintre expresie şi conţinut şi modificările denotative. Pentru a ilustra toate aceste aspecte complexe nu sunt suficiente afirmaţii generale sau generalizante, oricât de corecte ar fi şi vom avea în vedere analizele diacronice efective ale unor terminologii româneşti (v. A.Bidu-Vrănceanu şi A.Toma 2010: 31-99 ). Astfel, analiza specializării terminologiilor româneşti a urmărit existenţa domeniilor şi a subdomeniilor, relaţia dintre ele în secolele XIX şi XX (v.A.Bidu-Vrănceanu 2010 : 33-36, 46-47, 49-56;69-70, cu investigarea efectivă a lingvisticii, agronomiei, matematicii,fizicii şi geografiei( id. ). În unele cazuri, specializarea s-a făcut dezvoltând subdomenii de la domeniu (de exemplu gramatică / lingvistică), iar în altele (agronomia) au apărut mai întâi subdomeniile, ierarhizarea lor făcându-se mai târziu (v.A.Bidu-Vrănceanu 2010: 43-44). Dovada acestei evoluţii este constituită de analiza efectivă a dicţionarelor din secolele XIX-XXI, confruntate cu actualizările din texte. Termenul GRAMATICĂ apare în dicţionarele din secolul XIX cu o definiţie generală şi simplă: arta (subl.n. cu sensul practic) quare înveţă

Rolul lingvisticii în terminologie

31

a vorbi bine şi a scrie corectu”. Faptul că indică un domeniu rezultă din definiţia dată de Laurian şi Massimu (1871-76), unde se precizează care sunt „părţile gramaticii” (adică subdomeniile ei):”ortoepia, ortografia, sintaxa, lexicografia! La începutul secolului XX (Enciclopedia lui Diaconovici, 1902), GRAMATICA se clasează ca „disciplină filologică”, cu un obiect specific:”se ocupă cu cercetarea organizării limbilor şi legile structurării lor”, având ca părţi principale „fonologia, morfologia, sintaxa”. Numai în dicţionarele din a doua jumătate a secolului XX, GRAMATICA apare ca subdomeniu al LINGVISTICII. . O situaţie diferită are domeniul agricol, care, în secolul XIX exista prin subdomenii limitate, desemnate perifrastic:”cultivarea plan­ telor”,”cultivarea pomilor”,”creşterea animalelor”, denumirile actuale fiind impuse în secolul următor. Alte subdomenii, precum pedologia sau ştiinţa solurilor se formează treptat în secolul XX, pentru ca în a doua jumătate a acestui secol să se dividă în continuare în numeroase alte ramuri: pedologie agricolă, pedolgie aplicativă, pedologie experimentală, ecopedologie. Alte subdomenii recente sunt fitotehnia, geobotanica, biologia solului, geomorfologia. Această mişcare de la subdomenii la domeniu şi, ulterior, la alte subdomenii s-a făcut treptat, mai ales în secolul XX, determinând în prezent caracterul pluridisciplinar desemnat prin sintagma ştiinţe agricole, cu salt evolutiv remarcabil de la situaţia din secolul XIX, când agronomia era „o practică, un meşteşug”. Un alt aspect al specializării se manifestă la nivelul tendinţelor specifice: în secolul XIX şi în prima jumătate a secolului XX se constată tendinţa de specializare a sensului unor cuvinte care aparţineau, în primul rând, lexicului comun ( termen, artă, ştiinţă, credit (v.A.Bidu-Vrănceanu 2010: 68-69). De exemplu, ARTĂ este definit de dicţionarele din secolul XIX ca „metoda de a face bine un lucru, meşteşug” şi numai la sfârşitul acestui secol se constată o tendinţă de specializare. Pe de o parte, se stabileşte o opoziţie între ARTA (legat de practică) şi ŞTIINŢĂ(cu orientare teoretică). Pe de altă parte, se dezvoltă o specializare mai evidentă prin fixarea sintagmelor arte musicale, arte theatrale, din care se dezvoltă sensul „exprimare prin cuvinte, culori, sunete etc a emoţiilor estetice”. Analiza evoluţiei sensurilor lui ARTĂ arată tendinţa de specializare, în primul rând prin disitincţia dintre teorie şi practică şi apoi pentru a indica o specializare mai limitată. În etapa actuală, mai ales din a doua jumătate a secolului XX se manifestă o tendinţă opusă bazată pe o altă relaţie între lexicul comun şi lexicul specializat, care determină extinderea unor termeni specializaţi

32

Bidu-Vrănceanu, Angela

în comunicarea obişnuită, însoţită în general de determinologizarea lor (v.A.Bidu-Vrănceanu 2007: 161-162 ). De exemplu, A GESTIONA, termen economic, se extinde în comunicarea obişnuită în contexte diferite, unele foarte generale (A GESTIONA situaţia, relaţia,..) Analiza diacronică a terminologiilor din diverse domenii (lingvistică, agronomie,de exemplu) a arătat importanţa mobilităţii denotative. Mai ales atunci când termenii au păstrat acelaşi semnificant în secolele XIX-XX, la nivel conceptual –semantic se constată diverse forme de evoluţie. Un exemplu este ANALIZĂ, termen ştiinţific de bază, prezent în numeroase terminologii, cu acelaşi nucleu dur al sensului specializat.Mobilitatea lui denotativă se constată totuşi treptat, la nivelul unor sintagme specializate, distincte pe domenii. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX se înregistrează numai analiză chemică, analiză spectrală, analiză gramaticală (Diaconovici 1902). Interpretarea general-filozofică (în relaţie cu sinteză) este consemnată de DLR ( seria veche,1913), unde se înregistrează sintagme şi pentru alte domenii de aplicare: analiză logică, analiză literară, analiză psihologică. Mobilitatea denotativă remarcabilă a acestui termen ştiinţific fundamental este evidentă în a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI prin specializarea şi hiperspecializarea indicată de sintagme precum: analiză armonică, analiză granulometrică, analiză colorimetrică, analiză metalografică ş.a. Mobilitatea denotativă prin specializare pe subdomenii este evidentă şi la nivelul unui singur domeniu-lingvistica, DSL: 48-52 înregistrând 12 sintagme care desemnează hiponime: analiză fonologică, analiză în constituenţi imediaţi, analiză semică, analiză contrastivă ş.a. Mobilitate denotativă se înregistrează şi la nivelul termenilor unui domeniu, precum agronomia, unde neologisme intrate târziu, la sfârşitul secolului XIX (ca asolament, amendament, sol ş.a) au o evoluţie conceptual-semantică remarcabilă la sfârşitul secolului XX (v. Bidu-Vrănceanu 2010:41-42 ). Analiza conceptual-semantică evolutivă prezintă şi alte aspecte de interes privind relaţiile dintre semnificantul şi semnificatul unor termeni. Se constată mai multe situaţii în care existenţa conceptului precede apariţia semnificantului sau o modifică pe parcursul evoluţiei. Este cazul lui MORFOLOGIE, care, în dicţionarele din secolul XIX desemnează numai o disciplină medicală. Impunerea termenului morfologie în lingvistică se face la începutul secolului XX, cu definiţia „ sciinţa formelor, care împreună cu fonetica constituie partea etimologică a gramaticii”(Diaconovici,1902) sau „ştiinţa formelor cuvintelor şi a transformărilor lor istorice”(în dicţionarele din prima jumătate a

Rolul lingvisticii în terminologie

33

secolului XX). Textele ştiinţifice din prima jumătate a secolului XX (Sextil Puşcariu, de exemplu) impun termenul MORFOLOGIE cu sensul de „parte a gramaticii care studiază modificările formei cuvintelor în diferite întrebuinţări”. Rezultă astfel în diacronie modificări denotative importante. Decalajul dintre semnificant şi semnificat se constată şi în alte forme din evoluţia terminologiilor. De multe ori, existenţa conceptului, anterioară impunerii unui termen este semnalată de o exprimare perifrastică, fără numele specific impus ulterior, cum este cazul unor ramuri din agronomie, insuficient specializate şi diferenţiate în secolul XIX. De exemplu, în secolul XIX nu se înregistrează termenii sericicultură, pomicultură, viticultură, dar conceptele corespunzătoare lor sunt desemnate perifrastic, de exemplu „creşterea viermilor ( gândacilor) de mătase” (pentru sercicultură). Situaţii similare se constată şi pentru alte (sub)domenii, mai ales dacă avem în vedere perioada de început a unui terminologii ( de exemplu sfârşitul secolului XVIII-începutul secolului XIX). Neglijată multă vreme, perspectiva descriptiv-lingvistică diacronică lasă loc mai multor direcţii de cercetare actuale, relevante pentru specializarea domeniilor, pentru evoluţia lor în relaţie cu subdomeniile (unele subdivizate, altele ierarhizate mai târziu) şi pentru stabilirea specificului unor terminologii determinate sub aspectul exprimării şi caracteristicilor termenilor. 3. Rolul şi contribuţia lingvisticii în terminologia descriptiv-lingvistică sunt evidente. Rămâne întrebarea dacă e o subdiviziune a lingvisticii şi, mai precis, a lexicologiei aplicate sau se integrează în terminologie ca ştiinţă interdisciplinară. Demonstraţia făcută privind diversitatea aspectelor lingvistice ale lexicului specializat şi investigarea lor cu metode specifice ştiinţelor umane, ne determină să înclinăm pentru prima interpretare. Este, în general, o interpretare pe care o preferă şi terminologii, chiar dacă admit că rezultatele obţinute pe cale desciptivlingvistică îi interesează şi pe specialişti.

34

Referinţe bibliografice

Béjoint, H.şi& Ph.Thoiron H.Béjoint Thoiron, Ph. 2000 2000 – –Le Le sens sens en en terminologie, terminologie, Presses Universitaires de Lyon, Lyon. Bertaccini, Bertaccini,F. F.şi & Matteuci,A. Matteuci, A.2006 2006-„ -„La La terminologie des entreprises et ses contextes d’usage,” în Blampain Mots,..p.317-327. et al. 2006, p. 317–327. Bertels, Bertels,A.. A. 2006 2006 – „Les „Les spécificités spécificités en en contextes: contextes: comment étudier la polysémie”, polysémie” ,în înBlampain Mots,..p.371-381. et al. 2006, p. 371–381. Bidu-Vrănceanu, A. 2007 – Lexicul specializat specializat în în mişcare. mişcare.De De la dicţionare la texte, Editura Universităţii din Bucureşti. Bidu-Vrănceanu, A. A.,(coord.) coord. 2010 2010 – – Terminologie Terminologie şi terminologii, Editura Universităţii din Bucureşti. Briu, Blampain J.J. 2011 D. &–Thoiron, „ democratie/ Ph. &Demokratie”: Van Campenhoudt, variation M. du (ed.) semantisme 2006 –  Mots, des scientifiques du réseau de deux termes termes et contextes, du 18-eactes au 2o-e dessiecle”, 7es Journées în Terminologie I, p. 117-131. chercheurs Lexicologie, terminologie, traduction, Bruxelles-Belgique Cabré, M.T. 1991 -„ Terminologie ou terminologies? Spécialité linguistique 8, 9domaine et 10 septembre 2005, Paris, Éditions archives contemporaines. ou interdisciplinaire”, în Metades , XXXVI,1. Briu, J.J. 2011 – „Democratie/ Demokratie”: variation Cabré, M.T. 1998 - La terminologie.Théorie ,méthode du et semantisme application, des deux termes du 18-e au 2o-e siecle”, Colin, în Briu, J.J. (ed.) 2011 – Presses Universitaires d’Ottawa et Armand Ottawa( adaptarea Terminologie I: analyser des termes et des concepts, Peter Lang, Bern, franceză a lucrării din 1992). Berlin, Frankfurt, Wien, p. 117–131. Cabré, M.T. 2000 - „ New Sur York, la representation mentales: bases pour une Briu, J.J. (ed.)de 2011 – Terminologie I: analyserşi des termes et des concepts, tentative modelisation”, în Bejoint,H. Thoiron,Ph.p.20 ş.u. Peter Lang, Bern,–Berlin, Frankfurt, New York, et Wien. Caldas(De),S. 2011 „Néologie terminologique emprunt : resultat Cabré, M.T.interculturalité 1991 – „Terminologie ou terminologies? Spécialité d’une qui defie le temps. Analyse etlinguistique traitement ou domaine interdisciplinaire”, în Meta , XXXVI/ 1. dans un corpus des emprunts lexicaux en francais et en portugais Cabré, M.T.bilingue 1998 – specialisé La terminologie.Théorie, méthode et application , officiel dans le domaine de l’enseignement”, în Presses Universitaires Passeurs.., p.342-353. d’Ottawa et Armand Colin, Ottawa. Cabré, M.T. 2000 – „Sur la C.; representation mentales: bases pour une Calberg-Challot, M..;Roche, Damas,L. 2011 -„ Définition du terme tentative de modelisation”, Béjoint, & Thoiron, Ph. 2000 Le vs définition du concept: în pour une H. diversité langagière et– un sens en terminologie, Presses Universitaires de Lyon, Lyon, p. 20 ş.u. conceptualisation commune”, în Passeurs..,p.567-577. Caldas (De), R. S.2011 2011 – „Néologie terminologique et emprunt: resultat Ciolăneanu, - Terminologie specializată şi interdisciplinaritate în d’une interculturalité qui defie le Bucureşti. temps. Analyse et traitement marketing , Editura Universităţii din des emprunts lexicaux en francais du et en portugais dans un corpus Condamines, A.2005 –„ Linguistique corpus et terminologie”, în officiel bilingue specialisé dans le domaine de l’enseignement”, în Langages ,nr. 157,p.36-48. Van Campenhoudt, M. Lino, T & Costa, R. (ed.) 2011 Passeurs de Depecker, L.2002 – Entre & signe et concept. Eléments de –terminologie mots, passeurs d’espoir. Lexicologie, et traduction face générale , Presses Sorbonne Nouvelle,terminologie Paris. au défi de la -diversité,  Paris: Editions des archives contemporaines, Depecker,L.2005 Présentation(p.3-6);”Contribution de la terminologie a p. linguistique”,p. 342–353. la în „Langages”,nr.157.

35
Calberg-Challot, Desmet,I. 2006 –M. „ Variabilité & Roche, C. et variation & Damas,en L. terminologie 2011 – „Définition et langues du terme specialisées: vs définition discours, dutextes concept: et contextes”, pour une diversité în Mots..,p.235-249. langagière et un Durieux, conceptualisation C.2006 -„ Le contexte: commune”, filtre în ou Van membrane”, Campenhoudt, M. în Mots.., & p.121-120. Lino, T & Elimam, Costa, E.R. (ed.) 2006 – 2011, „Entrep. prototypisation 567–577. et mise en discours: les enjeux Ciolăneanu, du sens”, R. în 2011 Mots.., – Terminologie p.109-121. specializată şi interdisciplinaritate în Fèvre-Pernet, marketing, C. Editura 2011 Universităţii – „Identification din Bucureşti. de termes/ concepts pour une Condamines, application A. pluridisciplinaire: 2005 – „Linguistique les du apports corpus de et terminologie”, la terminologie în textuelle”, Depecker, L. în 2005 Terminologie – Langages I,p.191-223. 157. La terminologie: nature et enjeux, Fréjaville, p. 36–48. R.M. 2011 - „Le corpus en analyse terminologique de domaines Depecker, composantes L. 2005 et – „Contribution ­ interdisciplinaire” de la ,terminologie în Passeurs.., ap.593-604. la linguistique”, în Gaudin, Depecker, F. 2003 L. –2005 Socioterminologie. – Langages 157. Une La approche terminologie: sociolinguistique nature et enjeux de la , t p. erminologie 3–6. , 1 er ed.1993, 2-1 ed.2003, De Boeck şi Larcier, Editions Depecker, Duculot, L. Bruxelles. 2002 – Entre signe et concept. Eléments de terminologie Gaudin, générale F. 2005 , Presses –„ La Sorbonne socioterminologie”, Nouvelle, în Paris. Langages 157, p.80-93. Jansensen,M. Depecker, L. 2005 ; Van – Langages Compenhoud, 157. La M.terminologie: 2005 – „ Terminologie nature et enjeux traductive . Desmet, et representation I. 2006 – „Variabilité des connaissances: et variation l’usage en terminologie des relations et langues hypo­ nimiques”, specialisées: în discours, Langages textes nr.157, et p.63-80. contextes”, în Blampain D., Thoiron, Hermes, Ph. & A.2004 Van Campenhoudt, – „Eléments de M. sociologie (ed.), 2006, de la p. terminologie” 235–249. în Caroline Durieux, de Schaetzen(ed.), C.2006 -„ Le contexte: Terminologie filtre et ousociété, membrane”, Paris, în La Blampain Maison D., du Dictionnaire, Thoiron, Ph. & p.9-46. Van Campenhoudt, M. (ed.), 2006, p. 121–120. Kacpraazak,A.2011 Elimam, E. 2006 – „Entre – „Diversité prototypisation technolectale et mise enen diachronie, discours: les le enjeux cas de quelques du sens”, în termes Blampain medicaux D., Thoiron, francais” Ph. ,în & Passeurs Van Campenhoudt, ..,p.355-365. M. (ed.), Langages 2006,157p. 109–121. 2005 - no- La terminologie: nature et enjeux, ed.L.Depecker. . Fèvre-Pernet, Mejri, S. 2006 C. 2011 - „La – terminologie „Identification de de gestion termes/ en contexte. concepts pour termeune ou application mot?”în Mots.., pluridisciplinaire: p.699-709. les apports de la terminologie Mots.., textuelle”, 2006 – Mots, în Briu, termes J.J. (ed.) et 2011 contextes – Terminologie , Actes des I: septiemes analyser des Journees termes et scientifique des concepts, du Peter Resau Lang, Lexicologie, Bern, Berlin, terminologie, Frankfurt, New traduction, York, Wien, sous p. la 191–223. direction de D.Blampain, Ph.Thoiron, M. Van Campenhoudt, Fréjaville, Editions R.M. des 2011 archives – „Le contemporaines, corpus en analyse Paris. terminologique de domaines Museanu, composantes E. 2011 et –interdisciplinaire”, Terminologia economică.Nivele în Van Campenhoudt,  de utilizare M. şi & Lino, T caracteristici & Costa, în româna R. (ed.) actuală, 2011, p. Editura 593–604. Universitară, Bucureşti. Gaudin, Passeurs.., F. 2011 2003 –– Socioterminologie. Passeurs de mots, Une approche passeurssociolinguistique d’espoir.Lexicologie, de la t terminologie erminologie, et 1ertraduction ed.1993, 2-1 face ed.au 2003, defi De de Boeck la diversité şi Larcier, , actes Editions des Duculot, huitiemes Bruxelles. journées scientifiques du Reseau de chercheurs lexicologie, Gaudin, terminologie, F. 2005 – „La traduction, socioterminologie”, Lisbonne, 2009, în Depecker, sous la direction L. 2005 – de Langages M.Van 157. Campenhoudt, La terminologie: T.Lino,R.Costa,Editions nature et enjeux, p. des 80–93. archives contempraines, Hermes, Paris,2011. A. 2004 – „Eléments de sociologie de la terminologie” în Petit, Caroline G. 2001 de - Schaetzen(ed.), „L’introuvable identité Terminologie du terme et société, technique”, Paris, La înMaison Revue du francaise Dictionnaire, de lingvistique p. 9–46.appliquee, 2001/2, vol.6,p.63-79.

36
Jansensen,M. Rastier, F.1995&–Van „Le Compenhoud, terme entre ontologie M. 2005 et–discours”, „Terminologie în Banques traductive des mots, et representation nr.7,p. 45 ş.u. des connaissances: l’usage des relations Roche, hyponimiques”, C. 2005 –„ Terminologie în Depecker, et L. ontologie”, 2005 – Langages în Langages 157. La ,157,p.48-63. terminologie: Rousseau, nature L.J. et enjeux 2005, – p.„Terminologie 63–80. et aménagement des langues”, în Kacpraazak, Langages A. ,157,p.93-193. 2011 – „Diversité technolectale en diachronie, le cas de Sager,J.C. quelques 2000 termes - „Pourmedicaux une approche francais”, fonctionnelle în Van de Campenhoudt,  la terminologie M. ”, în & Lino, T Béjoint şi & Costa, Thoiron,p.61-85. R. (ed.) 2011, p. 355–365. Mejri, Sakhno, S. S.2011 2006 - „La – „Les terminologie députés du de Parlement gestion en russe contexte. pensent-ils?Autour terme ou mot?” în duBlampain concept de D., „parlement”: Thoiron, Ph.analyse & Van Campenhoudt, en synchronie M. et diachronie (ed.), 2006, de p. 699–709. certains termes de langues europeenes”, în Terminologie I, p.153-191. Museanu, Slodzian, M. E.2000 2011 - „L’émergence – Terminologia d’une economică. terminologie Nivele textuelle de utilizare et le retour şi caracteristici du sens”, în Béjoint în româna et Thoiron, actuală,p.61-86. Editura Universitară, Bucureşti. Petit, Terminologie G. 2001 I 2011 – „L’introuvable – J.J.Briu(ed.), identité Terminologie du terme I: analyser technique”, des în termes Revue et des concepts, francaise de lingvistique Peter Lang,appliquee Berna, Berlin, , 2001/2, Frankfurt,New vol.6, p. 63–79. York, Wien. Toma, A.2006 Rastier, F. 1995- – Lingvistică „Le terme şi entre matematică.De ontologie et la discours”, terminologia în Banques lexicală des la mots, terminologia nr.7, p. discursivă, 45 ş.u. Editura Universităţii din Bucureşti. Roche, C. 2005 – „Terminologie et ontologie”, în Depecker, L. 2005 – Dicţionare Langages 157. La terminologie: nature et enjeux, p. 48–63. Rousseau, L.J. 2005 – „Terminologie et aménagement des langues”, în DSLDepecker, - Bidu-Vrănceanu, L. 2005 – A.;Călăraşu, Langages 157. C.;Ionescu-Ruxăndoiu, La terminologie: nature L.;et Mancaş, enjeux, p. M.; 93–193. Pană Dindelegan, G.- Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Editura Sager, Nemira,2005,Bucuresti. J.C. 2000 – „Pour une approche fonctionnelle de la terminologie”, DFN în 2009 Béjoint, – Dictionnaire H. & Thoiron, des sciences Ph. 2000, du p.langages 61–85. ,Armand Colin, Paris. Sakhno, DN-Tournier S. 2011 2009 –-„Les Dictionnaire députés de dulexicologie Parlement francaise, russe pensent-ils? ed.Ellipses,Paris Autour Rey du 2011 concept – Dictionnaire de „parlement”: amoureux analyse des dictionnaires,Plon, en synchronie et Paris. diachronie http://www.realiter.net/spip.php*article de certains termes de langues europeenes”, 1762- Bidu-Vrănceanu.A., în Briu, J.J. (ed.) 2011 Toma, – A., Terminologie Ciolăneanu, I: analyser R., des termes et des concepts, Peter Lang, Bern, Museanu, Berlin,E. Frankfurt, - „Terminologia New York, economică Wien, p.internaţională-probleme 153–191. ale co­ Slodzian, municării M. 2000 - „L’émergence d’une terminologie textuelle et le retour plurilingve du sens”, ”, comunicare în Béjoint, H. la Zilele & Thoiron, Realiter,Milano-2009. Ph. 2000, p. 61–86. Toma, A. 2006 – Lingvistică şi matematică. De la terminologia lexicală la terminologia discursivă, Editura Universităţii din Bucureşti. Van Campenhoudt, M. & Lino, T & Costa, R. (ed.) 2011 – Passeurs de mots, passeurs d’espoir. Lexicologie, terminologie et traduction face au défi de la diversité, Paris: Editions des archives contemporaines.

Terminologie discursive et termes migrateurs

37

Toma, Cristina-Alice

TermiNologie discursive et termes migrateurs

La terminologie classique étudie le terme en tant que concept, tandis que la terminologie linguistique moderne envisage le terme dans une perspective semasiologique, en tant que lexème. Il s’en suit la contradiction entre, d’une part, le terme univoque du point de vue sémantique et mono référentiel et, d’autre part, la polysémie terminologique. Par notre étude, en prenant l’exemple des mathématiques, nous nous proposons de montrer qu’il existe une façon de résoudre le « conflit » ci-dessus mentionné par l’intermédiaire de la terminologie discursive. Celle-ci reprend et critique les résultats de la terminologie lexicale, en leur donnant une nouvelle interprétation. Le sens est associé à la propriété conceptuelle qui rend compte de représentations et de structures conceptuelles des concepts scientifiques. Mots-clé: langage mathématique, terminologie lexicale, terminologie discursive, terme, concept, représentation conceptuelle, structure conceptuelle, contexte, migration conceptuelle, interdisciplinarité.

La représentation et la structure conceptuelle
Le discours se trouve au croisement du monde dans lequel il s’inscrit et du monde dont il parle. Le module référentiel doit rendre compte du cadre actionnel du discours, des représentations et des structures praxéologiques et conceptuelles des actions et des objets (cf. Roulet, 1999  : 52). Sur les représentations et les structures praxéologiques, nous reviendrons dans le deuxième Chapitre, en nous contentant ici de rappeler qu’elles renvoient aux actions des sujets parlants. Dans le discours scientifique, les concepts jouent un rôle important. C’est pourquoi nous ne proposons ici que l’analyse des objets dont le discours parle. Les représentations conceptuelles sont un ensemble de représentations schématiques ou prototypiques que les sujets parlants acquièrent et maîtrisent. Elles ne dépendent pas d’une situation

38

Toma, Cristina-Alice

particulière. Mais, à cause de leur étendue très large, elles ne peuvent être saisies que d’une manière schématique, ce qui pourrait conduire à des conclusions fausses. Par exemple, nous pouvons schématiser la représentation conceptuelle prototypique des « mathématiques » ainsi :

Ce schéma veut dire que « les mathématiques » ont les propriétés d’être une « science » très « difficile », qui présuppose une vive participation de l’ « esprit » pour construire son « discours », mais elle offre également des «  satisfactions  ». Nous devons préciser qu’il s’agit d’une définition subjective, la définition des mathématiques dans la conception d’un mathématicien. Une définition objective des mathématique est la définition du dictionnaire (v., par exemple, Petit Robert) ou la définition scientifique qu’on peut trouver dans un dictionnaire de spécialité (Les mathématiques sont la science qui étudie les nombres, les figures et les relations logico- abstraites entre eux (elles).) Toutes ces définitions sont des manières particulières de schématiser la représentation conceptuelles des « mathématiques » et donc elles retombent dans la structure conceptuelle de cette notion. Étant donné plusieurs définitions d’un concept, il nous semble que chacune d’entre elles peut conduire à une structure conceptuelle qui sera, évidemment, différente l’une de l’autre. La représentation conceptuelle est la somme de toutes les propriétés que les sujets parlants attribuent à un concept et, par conséquent, son schéma ne peut être qu’une image partielle due à la subjectivité de l’analyste (il faut le reconnaître !) et aux contraintes méthodologiques (l’espace limité). Selon les trois définitions, le concept de « mathématiques » a trois représentations conceptuelles possibles. Pour les concepts du DM, un rôle important joue la notion de domaine qui peut apporter un grand éclairage sur la représentation et la structure conceptuelle. Même si l’on risque de glisser le problème du plan référentiel au plan strictement sémantique. On sait bien qu’il existe

Terminologie discursive et termes migrateurs

39

des mots polisémantiques et des mots monosémantiques. Ces derniers sont, dans la majorité des cas, des mots appartenant à un certain domaine technique ou scientifique pour l’étude desquels on a créé une discipline spéciale, la terminologie (le père fondateur, Wüster, avec sa thèse de 1931). Le postulat premier était donc que chaque terme (technique ou scientifique) est mono sémantique et univoque ( ou monoréférentiel). Mais, ce postulat n’est pas généralement accepté  : les opinions des scientifiques sont partagées entre ceux qui soutiennent que le terme est toujours mono sémantique (v. Wüster 1981) et ceux qui considèrent qu’il n’existe pas de terme parfait dès que celui-ci est actualisé dans le discours (v. Guilbert 19761). Nous considérons que le terme mathématique est mono-sémantique si la condition que le domaine soit actualisé est remplie (v. Vranceanu et al. 2000). Alors nous pouvons déduire que les termes mathématiques ont une représentation conceptuelle quand ils sont utilisés hors du domaine des mathématiques (v. Toma 2002) et une structure conceptuelle unique, car toute actualisation d’un terme mathématique renvoie nécessairement à la même liste de propriétés généralement connues et acceptées par les mathématiciens. Dans le DM nous pouvons parler de la combinaison étroite entre deux sortes de concepts – d’une part, les concepts qui tiennent strictement au domaine, les concepts purs mathématiques (par exemple, «  loi de composition  », «  lois associatives  », «  cercle  » etc.), d’autre part, les concepts que nous pouvons appeler méta-discursif (en particulier, métamathématiques), qui organisent le DM (par exemple, «  définition  », « exemple », « exception », « contre-exemple », etc.). L’existence de ces deux types de concepts nous permets une double dénomination des propriétés et, par conséquent, deux façons de présenter les schémas des représentations conceptuelles, a savoir, soit en utilisant les dénominations métamathématiques des propriétés, soit en faisant appel aux propriétés
1 Prôner l’univocité c’est vouloir faire abstraction du fait que l’unité terminologique présente des traits communs avec les noms du vocabulaire général dans la mesure où elle ne se comporte pas en simple « nom-étiquette ». Si « le terminologisme correspond à l’acte de dénomination qui, dans son principe, procède d’une volonté de monosémie » (Guilbert 1976b : 187), cette volonté prend corps dans la communication, cette monosémie est donc une tentative toujours renégociée dans l’interaction. Par ailleurs, même si les termes désignent intentionnellement une certaine entité extralinguistique, ils ne peuvent pas demeurer de « purs terminologisme » (Guilbert 1976b : 191) dans la mesure où les activités scientifiques et techniques ne sont pas isolables de l’ensemble de la société.

40

Toma, Cristina-Alice

pures mathématiques. En effet, si nous prenons le cas du concept « ensemble », ses propriétés peuvent être décrites en termes de langage mathématique ou en termes de méta-langage mathématique, ce qui engendre les deux schémas suivants de la représentation conceptuelle:

Cette double schématisation est possible pour les concepts mathé­ matiques mêmes (nous venons de le voir), mais aussi pour les concepts métamathématiques. Par exemple, le concept de « définition » peut avoir, à part la représentation par ses propriétés mêmes:

une représentation en métalangage:

Terminologie discursive et termes migrateurs

41

Quel que soit le modèle de schéma de la représentation conceptuelle choisi (dans ce qui suit nous préférons le modèle métamathématique), nous découvrons des connexions systématiques entre les propriétés de différents concepts dans les représentations conceptuelles du DM qui forment de véritables constellations ou réseaux de concepts reliés par au moins une propriété commune. Prenons l’exemple des deux concepts mathématiques, « loi de compo­ sition » et « lois associative ». Elles ont les représentations conceptuelles suivantes:

Au niveau métamathématique, leur représentations conceptuelles sont quasi-identiques (« notation », « définition », « exemple »), mais au niveau mathématique, nous observons que « loi de composition » devient une des propriétés des « lois associatives ».  La face émergente de la représentation conceptuelle est la structure conceptuelle qui exploite et actualise la représentation conceptuelle dans des discours particuliers. Dans le discours les représentations prototypiques (par exemple, des concepts de « mathématique » et de « définition ») sont combinées et exploitées d’une manière particulière, que nous pouvons schématiser dans la structure conceptuelle suivante:

42

Toma, Cristina-Alice

Le discours se construit en passant d’une propriété d’un concept à la même propriété d’un autre concept, concepts qui ont en commun au moins une propriété. Le chemin des concepts dans le discours, indiqué moyennant les nombres des actes, constitue le parcours conceptuel du discours. Aux constellations de représentations conceptuelles entre le concept de « définition » et le concept d’« ensemble », nous pouvons associer les structures conceptuelles suivantes:

Terminologie discursive et termes migrateurs

43

La représentation conceptuelle de l’ «  ensemble  » est réitérée pour chaque ensemble de nombres, N, Z, Q, R, C. Cette répétitivité déclenche la reprise des branches de la structure conceptuelle d’une manière symétrique. Ainsi, les branches trouvées sous N, seront retrouvées sous Z, Q, R et C. Analysons maintenant les deux structures conceptuelles suivantes :

44

Toma, Cristina-Alice

Nous constatons que, pour les deux concepts, « loi de compo­ sition » et « lois associatives », la structure conceptuelle reprend la représentation conceptuelle. En effet, pour «  loi de composition  », les propriétés «  définition  », «  notation  » et «  exemple  » sont toutes reprises dans la structure conceptuelle. Pareillement, pour « lois associatives », les propriétés « définition », « notation », « exemple », « théorème » sont reprises dans la structure conceptuelle. Cette analyse de la structure conceptuelle renforce l’hypothèse que, pour les termes mathématiques, les structures conceptuelles sont iden­ tiques, sauf, éventuellement, l’ordre d’actualisation de certaines propriétés. Il est vrai que, dans une démarche didactique, les exemples peuvent précéder la définition d’un concept mathématique. A la rencontre de cette hypothèse vient l’étude de Manzotti 1992 qui démontre l’équivalence entre deux formulations du théorème de Cauchy dans deux manuels d’algèbre de lycée. Pour conclure, l’étude des représentations et des structures concep­ tuelles nous permet de déboucher sur le sujet de la monoréférentialité et de l’univocité sémantique (cf. Wüster 1981, Guilbert 1976) ou de la dénotation du langage mathématique (cf. Marcus 1970). Sans entrer dans la polémique nous nous contentons de constater pour l’instant que les propriétés des concepts mathématiques sont constantes (une seule structure conceptuelle), seul l’ordre d’actualisation des propriétés peut être différent d’une structure à l’autre. Nous gardons cette constatation comme hypothèse de travail pour les Chapitres à venir.

Terminologie discursive et termes migrateurs

45

L’interdisciplinarité du terme FONCTION
La migration des termes mathématiques vers d’autres domaines est facilitée par le caractère rigoureux, exact des mathématiques et par la précision du langage mathématique. Le but de chaque science est de bien pouvoir communiquer ses résultats, sans des malentendus. Or, les mathématiques assurent une communication «  sans reste  » et, de ce fait, elles constituent un possible modèle scientifique et une source linguistique pour toutes les sciences et leurs langages, leurs terminologies. Il y a au moins deux façons d’envisager et d’expliquer (à la fois!) le transfère des termes mathématiques dans les autres domaines : la mathématisation et la propagation conceptuelle. Beaucoup de méthodes mathématiques de recherche gagnent les autres domaines scientifiques, humaines ou non humaines : la linguistique, la pédagogie, l’histoire, la géographie ou la physique, l’informatique, la cybernétique, etc.. La propagation conceptuelle se réalise par le passage d’un terme d’un domaine à l’autre, en prenant de nouvelles valences sémantiques. La distance par rapport au domaine source est variable. Du point de vue sémantique on parle de polysémie – si la distance est plus petite (DISTANCE – math. et art  ; ENSEMBLE – math. et ling. etc.) ou d’homonymie – si la distance met un écart considérable entre les deux termes qui ne représentent plus le même lexème. Le terme de FONCTION passe d’un domaine à l’autre soit par la mathématisation, soit par la propagation conceptuelle. Par la voie de la mathématisation FONCTION arrive en linguistique («  un adverbe est un prédicat monadique s’il est équivalent à une fonction d’un seul argument  ») et en logique, tandis que la deuxième voie le entrer en biologie («  les fonctions de l’appareil digestif  ») et en psychologie (les fonctions de l’affectivité).

L’analyse terminologique discursive
L’analyse discursive modulaire constitue en même temps une théorie du discours et un modèle d’analyse du discours de n’importe quel type : oral ou écrit, artistique ou scientifique, monologal ou dialogal (v. Roulet et al. 2001). Ce modèle d’analyse est efficace par la possibilité de segmenter le discours et de prendre en considération, selon l’objectif visé, un de ses aspects, un module (sémantique, syntaxique, textuel, informationnel, référentiel).

46

Toma, Cristina-Alice

Dans une perspective terminologique, comme il faut s’occuper principalement des concepts, le module référentiel a le rôle le plus important. Les concepts constituent la modalité par laquelle le discours représente la réalité. En termes de métalangage terminologique, les concepts sont l’aspect référentiel des termes. Or, cette clarification apport des éléments essentiels pour expliquer le « conflit » qui existe entre la terminologie wüsterienne et la terminologie linguistique. Tandis que la terminologie wüsterienne est centrée sur le concept, qui reçoit une étiquette appelée terme (dans une démarche onomasiologique), la terminologie linguistique s’intéresse au terme en tant qu’unité de la langue qui incube plusieurs manifestations parmi lesquelles on retrouve le concept scientifique (la démarche est semasiologique). La contradiction entre les deux terminologies résultait de l’identification de deux objets d’étude sur le même nom, terme. Il s’avère qu’il est mieux de parles de deux entités distincts  : le terme -concept, l’objet d’étude de la terminologie wüsterienne et le terme -lexème, l’objet d’étude de la terminologie linguistique lexicale. Le terme -concept ou le concept scientifique constitue l’objet d’étude pour l’analyse discursive modulaire, c’est-à-dire, la terminologie discursive. Le concept scientifique a une représentation conceptuelle – la somme de toutes les propriétés que le locuteur attribut au concept. La représentation conceptuelle de chaque concept est incarnée différemment ou pas, selon la science, d’un texte à l’autre sous la forme de la structure conceptuelle.

La représentation et la structure conceptuelles
Un schéma simplifié de toutes les propriétés de la représentation conceptuelle de la f o n c t i o n est :

La représentation conceptuelle de la f o n c t i o n

Terminologie discursive et termes migrateurs

47

La structure conceptuelle de la f o n c t i o n dans un texte mathématique est la suivante:

La structure conceptuelle de la f o n c t i o n in Mm1X: 61-62 En mathématique, la f o n c t i o n est un ‘procédé’ d’‘association’ entre les ‘éléments’ de deux ‘ensembles’ ‘A’ et ‘B’, ainsi que, n’importe quel élément ‘x’ de A a pour correspondant un élément ‘y’ de B, où f(x) = y. Il y a plusieurs types de ‘fonction’. Chaque fonction a des propriétés communes avec toutes les autres. La structure conceptuelle est une sorte de définition discursive du concept mathématique. Or, les propriétés conceptuelles mathématiques sont constantes d’un texte à l’autre, donc il n’y a pas de définitions alternatives dans une perspective discursive. En d’autres termes, le termemot a des définitions alternatives, tandis que le terme-concept n’en a pas.

La migration conceptuelle interdisciplinaire
Les mathématiques sont une importante source de concepts pour l’interdisciplinarité, mais pas nécessairement de noms de concepts. Le mot associé à un concept mathématique suit le plus souvent le trajet  : langue commune – langage mathématique – autre langage spécialisé (v. plan, facteur, fonction) et non pas langage mathématique – autre langage scientifique (v. EQUATION). Pour identifier le trajet d’un concept interdisciplinaire on utilise les représentations et les structures conceptuelles, plus précisément, leurs propriétés conceptuelles co­ mmunes. La structure conceptuelle d’un concept dans un certain domaine peut contenir toutes les propriétés reprises par les concepts dans différents domaines. Ce fait indique la source de la migration scientifique : le concept

48

Toma, Cristina-Alice

qui a cette structure conceptuelle riche. Par exemple, la f o n c t i o n apparaît dans plusieurs domaines (mathématiques, grammaire, biologie, psychologie etc.), mais ce sont les mathématiques qui contient toutes les propriétés répétées par les autres domaines. La propriété qui reste constante dans toutes les structures concep­ tuelles de la f o n c t i o n est l’ ‘association’ : un texte de linguistique :

La structure conceptuelle de la f o n c t i o n in SGV: 53 La grammaire générative- transformationnelle identifie dans le ‘groupe verbal’ les ‘fonction syntaxiques’ suivantes  : ‘Prédicat’, ‘Sujet’, ‘Obdir’, ‘Obsec’, ‘Obind’, ‘Obprep’, ‘Attributive’, ‘Circ1’, ‘Cant1’, ‘Circ2’, ‘Cant2’. Les fonctions syntaxiques sont définies par l’intermédiaire de la ‘relation’ (NB la propriété d’‘association’ du concept mathématique), par l’intermédiaire de la ‘dominance’ (‘dominant’ et ‘dominé’) ou par l’intermédiaire du ‘voisinage’ (‘obligatoire’ et ‘facultatif’, les relations obligatoires étant défi­ nitoires pour la définition des fonctions syntaxiques). un texte d’anatomie :

Structure conceptuelle de la ‚ fonction’ in MbiolXI: 23

Terminologie discursive et termes migrateurs

49

Comme toute l’activité du système nerveux, les ‘fonctions de la moelle épinière’ se réalisent en tant qu’‘acte réflexe’. L’acte réflexe est un ‘processus physiologique’ de ‘réponse’ (NB ‘association’) à un ‘stimule’ qui excite un ‘champ récepteur’. L’interface ‘matériel’ de ce processus est l’‘arc réflexe’ qui comprend trois éléments : ‘voie afférente’, ‘centres réflexes’ et ‘voie déférente’. Les fonctions fondamentales de la moelle épinière sont ‘réflexe’ et de ‘conduire’. un texte de psychologie :

La structure conceptuelle de la f o n c t i o n in MpsihIX: 113 En psychologie, les ‘fonctions’ sont associées aux divers processus et phénomènes intellectuels et affectifs. Les ‘fonctions de l’affectivité’ sont la ‘fonction de refléter la réalité’ et la ‘fonction d’adaptation et de réglage’. La première fonction explicite la ‘relation’ (NB ‘association’) entre le ‘sujet’ et l’‘objet’, relation qui prend naissance dans un ‘temps’ et dans un ‘espace’ bien délimités qui constituent une ‘situation de vie’ (cf. Paul Popescu-Neveanu). Avant cette interprétation des processus affectifs, il y avait des théories qui donnaient des explications internes (« je suis gaie parce que je ris »). Le concept qui contient les propriétés spécifiques d’un domaine, propriétés que toutes les structures conceptuelles reprennent, peut être considéré le concept source de la migration scientifique. C’est le cas du concept mathématique f o n c t i o n dans les exemples ci-dessus analysés.

Conclusions
En utilisant une double méthode dans l’étude des termes scientifiques, la terminologie lexicale et la terminologie discursive, on arrive à une séparation nette entre le terme- lexème et le terme-concept. Le terme-

50

Toma, Cristina-Alice

lexème est susceptible d’une investigation lexicale, il est souvent utilisé en langue commune, il accède aux définitions alternatives. Le terme FONCTION a des définitions alternatives qui correspondent aux niveaux différents de « scientificité  ». Mais le terme-concept a des propriétés conceptuelles qui sont actualisées constamment dans les structures conceptuelles d’un certain domaine. Donc la structure conceptuelle d’un concept mathématique est constante d’un texte à l’autre, fait qui bloque l’existence de définitions alternatives discursives. En somme, la FONCTION est un terme mathématique qui a la source lexicale en langue commune et qui est la source conceptuelle pour une large interdisciplinarité. Dans le domaine des mathématiques il apparaît en tant que terme mono- membre, mais il est aussi la tête de nombreux termes- syntagme. Les procédées qui assurent sont interdisciplinarité sont la mathématisation et la migration conceptuelle qui présuppose une certaine modification sémantique.

Acknowledgements
This work was supported by the strategic grant POSDRU/89/1.5/S/62259, Project “Applied social, human and political sciences. Postdoctoral training and postdoctoral fellowship in social, human and political sciences” cofinanced by the European Social Fund within the Sectorial Operational Program Human Resources Development 2007-2013.

51

Bibliographie

Bidu-Vrănceanu, Angela. (coord.), 2000 - Lexic comun, lexic specializat, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti. Cuibus, Daiana. 2001 - Exerciţii de filosofia limbajului, Editura Biblioteca Bucureştilor. Guilbert, Louis. 1965 - La formation du vocabulaire de l’aviation, Paris, Librairie Larousse. Losee, Robert M. 1995 - „The Development and Migration of Concepts from Donor to Borrower Disciplines: Sublanguage Term Use in Hard & Soft Sciences”, in proceeding of the Fifth International Conference on Scientometrics and Informetrics, Chicago, June 1995, pp. 265-274. Manzotti, E. et al. 1992 - Lezioni sul testo: modelli di analisi letteraria per la scuola, Brescia, Ed. La Scuola. Marcus, S. 1994 - Creative Metaphors in the Scientific Language, în Analele Universităţii Ovidius din Constanţa, tom.5, 233-251. P ârvu, Ilie. 1984 - Introducere în epistemologie, vol. I, II, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică. Roulet, Eddy ; Filliettaz, Laurent ; Grobet, Anne (2001) – Un modèle et un instrument d’analyse de l’organisation du discours, Peter Lang, Editions scientifiques européennes. Schubauer-LeoniI, Maria-Luisa. 1982 - «Les chemins de traverse de la mathématique», in Guignard, Ninon avec la collaboration de Schubauer-Leoni, Maria-Luisa, Service de la recherche pédagogique, 23, Département de l’instruction publique, Genève. Schubauer-LeoniI, Maria-Luisa. 1986 - «Le contrat didactique dans l’élaboration d’écritures symboliques par des élèves de 8-9 ans», in Interactions didactiques, 7, Genève. Toma, Alice.2002 - Termes scientifiques migrateurs, in «Actes du GLAT», Evry, GLAT. Wüster, Eugen. 1981, „L’étude scientifique générale de la terminologie, zone frontalière entre la linguistique, la logique, l’ontologie, l’informatique et la science des choses ” in RONDEAU Guy şi FELBER Helmut (ed.), 1981, Textes choisis de terminologie. Vol. I: Fondements théoriques de la terminologie, Éd. GIRSTERM, Université Laval, Québec, ‚ 438 p., 57-114.

52
Sources Surse lexicographiques DEX - Coteanu, Ion; Seche, Luiza; Seche, Mircea (coord.) 1998: Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. DGSL, DŞL - Bidu Vrănceanu, Angela; Călăraşu, Cristina; IonescuRuxăndoiu, Liliana; Mancaş, Mihaela; Pană-Dindelegan, Gabriela; Stan, Camelia; Rădulescu, Marina 1997: Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică. DMG - Iacob, Caius (coord.); Bobancu, Vasile (elab.) 1974: Dicţionar de matematici generale, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română. Surse textuelles MgIX - Coţa, Augustin  ; Răduţiu, Mariana  ; Rado, Marta  ; Vornicescu, Florica 1989: Matematică. Geometrie şi trigonometrie. Manual pentru clasa a IX-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică. Mm1X - Becheanu et al. 2000: Matematică. Manual pentru clasa a X-a, M1, Bucureşti, Teora Educaţional, p. 15, 61-62, 110-111. MpsihIX - Popescu-Neveanu, Paul (coord.) 1990: Psihologie. Manual pentru licee, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, p. 61-63, 113. Bortolotti, R.; Bernachot, C. (1991) – Mathématique 9 ème, Département de l’instruction public, Genève, p. 3-6. Bourbaki, Nicolas (1970) – Eléments de mathématique. Algèbre, Hermann, Paris, p. A I 4 – A I 5.

Peculiarities of Textual Analysis in the Economic Terminology

53

Museanu, Elena

Peculiarities of Textual ANalysis iN the EcoNomic TermiNology

0. This work is part of a series of research on Romanian terminology conducted in the last decade, which aims at determining the linguistic peculiarities of terms in determined fields, including economics. Using concepts and methods of linguistic analysis, this type of descriptive terminology is based on the data of cognitive terminology (specialists in the field), but takes into account the terms as they are actually used in a certain language, in texts and contexts of various types. In terms of such theoretical position, the concept of variation (variability) becomes fundamental as it can characterize the terms used in effective communication. Thus, the dynamics of terminologies is accepted as fundamental issue in the economic terminology in today’s societies, especially if one takes into account extra-linguistic data and different levels of use. This is determined by the economic developments of modern societies and it is highly illustrated in the economic press of wide circulation, required to strictly refer to the current reality. Therefore, our research is based on texts and contexts of economic news of this kind (Ziarul financiar, Săptămâna financiară, Capital, etc.) to highlight the current dynamics of the economic terminology and show levels and forms of terms’ variability. 1. In the following, we will start from some general remarks regarding variation in terminology, as reflected in the volume Blampain et al. (2006), and we will verify and illustrate the peculiarities of the economic terminology in these respects. Variation in terminology is related to a particular orientation of research, increasingly well represented lately, where specialized terms are not considered in isolation, at the level of nomenclatures. The analysis is conducted on their usage in texts and contexts, with theoretical and applicative benefits (see, for example, M.P. Jacque 2006: 299, F. Bertaccini and A. Matteucci 2006: 317) as regards terms beyond their construal as

54

Museanu, Elena

labels of concepts. The study of “non-linguistic and linguistic contexts” has triggered a progress of terminology (P. Lerat 2006: 89) and has show that the existence of textual, discursive variation is the source of variations of all levels of language (I. Desmet 2006: 236, 238). Such analyses show the existence of differences between a lexicalized form (term) and its usage (F. Neveu 2006: 383), such differences representing illustrative aspects for terminology variation. The discursive variation, base of textual terminology, has imposed several distinctions of general nature (I. Desmet 2006: 236), some of which seem important for our analysis. The following are distinguished: the specialized scientific level (texts and academic courses), the level considered as an intermediate one, represented by texts in specialist magazines produced by experts for an initiated audience (I. Desmet 2006: 237) (some considering it semi-vulgarized discourse) and the discourse of scientific vulgarization represented by specialized fields from the general press (id). 2. In the text terminology, an important issue is the composition of the corpus (texts) as a basis for analysis. Hence, the corpus is a central objective in many current terminological analyses (see Blampain et al. 2006) and several important ideas should be highlighted: the corpus must be homogeneous and representative of a given field (e.g. that of “management”, see S. Mejri 2006: 704-705), and the terms should be selected as per well-defined criteria (I. Desmet 2006: 240). Our analysis of economic terms has grounded its selection based on the terms’ frequency in the texts from the specialized press and based on their representativeness in the conceptual hierarchy of economics, as indicated by strictly specialized texts. This analysis will consider variation in the corpus compiled for the terms CRISIS/ RECESSION and their relation with equivalent terms: DEFAULT, CRASH, and CESSATION of PAYMENTS). The selection of texts is just the premise of research, which should be continued and detailed under a paradigmatic analysis, either regarding the expression or how neology is involved in the phenomenon of variation, or regarding the content or variations of the terminological meaning, with consequences over certain semantic relations such as hyponymy and synonymy. The syntagmatic analysis, based on the study of contexts, subject to their integration in certain types of texts can reflect the relation between

Peculiarities of Textual Analysis in the Economic Terminology

55

the linguistic system and the conceptual system (M. Contente 2006: 457). Current studies on terminology (see volume Blampain et al. 2006) reveal newer, more refined typologies of contexts, summarized by some definitions. In this respect, we can underline the definition directly applicable in our study: “all cognitive, circumstantial or inter-textual elements able to intervene in the process of the meaning’s construction” (S. Mosbah 2006: 652). This definition highlights both the importance of the linguistic/extra-linguistic relation, illustrated in economic terminology, and the need for compiling the paradigmatic study with the syntagmatic one in the linguistic analysis of terms. Another general interpretation of the context, which conditions the analysis of the terminological variation concerns specifications on extra-linguistic contexts. A preliminary importance is held by the communication circumstances conditioned by socio-professional groups, which determine circumstantial and use variations, and which can often be represented by mixed circumstances of communication (F. Bertaccini & A.Mateucci 2006: 325–326). Such an interpretation is applied to the analysis of economic terms, especially in the economic press of wider circulation, when aspects of scientific discourse are combined with those of regular communication, or when texts are presented heterogeneously (as will be seen in point 3 in the analysis of the term CRISIS. Other typologies of contexts have important applications in the study of terminology. In general extra-linguistic contexts (in the most general meaning) they distinguish themselves from linguistic contexts (which are constant) (R. Costa 2006:79 – 80), all types of contexts having “a function of mediation between the individual and specialized communication” (id: 82). Some types of typologies attempt specifications depending on the verbal context – it comprises linguistic units based on a corpus, the cognitive context – builds up while assimilating the meaning of a discourse or text, and the circumstantial context, including various aspects of communication (R. Temmerman, K. Kerremans, V. Vander Wort 2006: 432). Depending on other types of specialized contexts, contextual variations of terms are determined (I. Desmet 2006: 241), conditioned both paradigmatically and sytagmatically, leading to conceptual and denominative variations (id). The analysis of terms CRISIS and RECESSION to be conducted by us (see on point 3) illustrates this interdependence and leads to discursive synonymy (C. Alexandru and F. Gaudin 2006: 62). The refinement of the contextual analysis concerns collocations, namely “linguistic phenomena of co-occurrence, as limited syntagmatic

56

Museanu, Elena

associations, being placed between the free syntagm and the fixed one” (E. Dubreil şi B. Daille 2006: 579 – 580). The differences of collocations established by a term in different texts (see, for instance CRISIS) compared to RECESSION can be relevant for the terminological variation. 3. In the following we will pursue variation in the economic terminology starting from the aforementioned corpus, with distinctions between scientific texts and those from the specialized press, illustrated in several types of variations. The textual, contextual and conceptual-semantic variation is illustrative of the relation between CRISIS and RECESSION. The application of objective criteria (above- mentioned) on the terminological consistency and coherence in texts and contexts will be useful for assessing the degree of discourse specialization. A more complex conditioning of the terminological variation of discursive and contextual factors occurs in the terms RECESSION and CRISIS (economic, financial). The analysis considered the behavior of the two terms in two types of discourses: one (3.1) represented by scientific and/or academic texts (see Sources I) and the second (3.2) represented by the texts form the economic press of wide circulation from the second half of 2010 (see Source II). 3.1. The analysis of the scientific discourse has considered economic treaties occurred at different times: 1997 (N. Dobrotă), 2003 (collectively) and 2010 (M. Sorlescu). The first two papers address a more general theoretical approach of the terms RECESSION and CRISIS. The terms have a precise position in a conceptual hierarchy of economic issues, being approached in chapter Macroeconomics, economic fluctuations. The term assigned to designate an economic imbalance is RECESSION and completely isolated appears the phrase CYCLICAL CRISIS, rigorously characterized by strict conditionality by other economic concepts such as: financial tension, imbalances of supply and demand, profit/investment rate, banking operations, inflation, etc. (N. Dobrotă 1997: 379-380). The degree of scientific specialization of the text is at maximum, by concentrating specialized terms. In terms of the extra-linguistic/linguistic relation, the results are more interesting in the scientific text from 2010 (M. Sorlescu). The classification of the terms RECESSION and CRISIS occurs here, as well, in the same conceptual hierarchy reported in other texts analyzed: fluctuations of the

Peculiarities of Textual Analysis in the Economic Terminology

57

economic cycle in macroeconomics (M. Sorlescu 2010: 150, 156–157). It proposes a wavy representation in a graphic (id. 160). However, there is more diversified construal depending on authors and we can notice that one of the four phases of the cycle, unanimously indicated, is designated either by the term RECESSION or by CRISIS (ibid: 158). At this level of the analysis, it becomes evident the synonymy between the two terms. In the following pages, the term CRISIS is preferred, accompanied or not by the economic (M. Sorlescu 2010: 159, 162–163). In the work dated 2010, the terms CRISIS and RECESSION are clearly defined in their relation with the conceptual family, with a high terminological diversity. We will take these definitions as illustrative for the scientific level of our analysis, and we will try to determine, based on their comparison, if there are conceptual-semantic differences between the two terms. “When the phenomenon of ECONOMIC CRISIS appears with activating elements (stagnation or decrease of production, increase of number of unemployed) it propagates in the entire economic system” (M. Sorlescu 2010: 159). In the following, the paper presents the characteristics provided in previous works and the following definition is synthetically resumed: “CRISIS is a sudden disturbance, a manifestation of ample disturbances and disorders in the fulfillment of economic activities” (id: 161). The definition of the term RECESSION shows that it is a mandatory stage of the economic cycle, having variable characteristics represented by “modest stagnations or decreases of the economic activity or ample and long decreases” (M. Sorlescu 2010: 160 – 161). Thus, the characteristics of the term RECESSION appear more general and vaguer, which transform it into a hyperonym related to CRISIS, both designating “disturbances of the economic cycle;” neglecting the differences between them could lead to synonymy. The status of hyperonym of RECESSION results from the following quote: “Today the global economy is suffering a significant CRISIS, deemed as the most severe RECESSION after the Second World War” (M. Sorlescu 2010: 163). The phenomena of CRISIS/RECESSION are characterized according to cause (p. 161), term (p. 162) and manifestation period: “the Great Depression from 1929 to 1930 (p. 162)”, “The ECONOMIC CRISES of the 70s - 80s “(p. 163) and the current CRISIS (p. 163) or this CRISIS (p. 164). The CRISES in the last two periods add more characteristics to the phenomenon: the global or worldwide nature, “a result of all of

58

Museanu, Elena

NATIONAL CRISES, strongly interdependent” (M. Sorlescu 2010: 162– 163). In each CRISIS, the periodization continues through designating key moments: the outbreak of ~ compared to termination of CRISIS (id. 160), “we are in full crisis” (ibid: 164). The severity and effects of the CRISIS and, to a lesser extent, the remedies are designated using strict economic terms: “public policy flaws,” “lack of rules / regulations of the markets” etc. (p. 163). The analysis of the text on the terms RECESSION/ CRISIS shows a consistency in the terminology of a conceptual “family” strictly specific to scientific discourse. The presentation is neutral, without metaphorical expressions, based on objective definitions and characterizations. Quasisynonymy between the two terms appears in several cases, affecting the identification of a term - star (F. Bertaccini and A. Mateucci 2006: 325). This seems to be the term CRISIS, due to the current extra-linguistic circumstances which impose it based on its frequency. 3.2. In the following, we will pursue the update of the terms RECESSION and CRISIS in a different type of discourse, one of the texts from the economic press of relatively wide circulation from 2010 and 2011 (see Sources II). As a general assessment, we can notice a significantly higher frequency of the term CRISIS and implicitly its occurrence in a high variety of contexts (3.2.1). Related to such circumstances, we will analyze to what extent RECESSION appears conceptually and contextually differentiated (3.2.2). 3.2.1. The first remark concerns the identification of the current CRISIS through determinants. For the most part, it appears that updating is done with the help of the definite article, equivalent to the phrase, also common, “this CRISIS”: “some encounter difficulties in understanding the mechanism of CRISIS, ”Ziarul Financiar, October 2010/15, “facing the crisis, most have failed...,” Capital, 2010/40, “In 2008 when we were just a step to see ATMs without money, small businesses unable to pay employees, schools and hospitals closing their doors for lack of money, it felt as if we had been hit by the CRISIS of the century.” Ziarul Financiar 2011/17 May, “The world has not learned from past mistakes that have caused the CRASH, he added.” If we follow the frequency of such occurrences in the texts of 2011, we notice a decrease, CRISIS occurring accompanied by more precise and more varied determinants.

Peculiarities of Textual Analysis in the Economic Terminology

59

Another finding concerning the term CRISIS is the syntagmatic determination of its types in the current stage. The frequency of these syntagms replaces the specialized interpretation of scientific texts, where this results from the contextual coherence provided by other economic terms. Frequent determinants are: financial, economic (and their combination), global: “given that Romania was not outside the wave of the economic CRISIS ...,” Bursa, 2010/196, “immunity to the global economic CRISIS is seen in the issuance from abroad,” Capital, 2010/31, “both projects had been designed before the global economic CRISIS,” Bursa 2010/196, “the situation in 2005 ... was different ... when the world financial crisis had not started” 2010/83 Capital, “the assessment of the role of fiscal policy in combating the economic-financial CRISIS,” id, “The global economy is heading into a new catastrophe in spite of the lessons given by the most recent financial CRISIS, warned former British Prime Minister Gordon Brown, quoted by The Telegraph,” Ziarul Financiar 2011/17 May. We can notice that the syntagms indicating types of crisis are more varied in current texts (summer of 2011). There are syntagms, besides the syntagm GLOBAL CRISIS, which locate it very precisely: the CRISIS from the USA, the CRISIS from the euro zone, the CRISIS from Greece, or differentiate it from different points of view. Thus, the syntagmatic determination of the types of CRISIS is more obvious and more complex, from the economic CRISIS and the financial CRISIS to the CRISIS of public debt, CRISIS of sovereign debts. The terminological analysis of the contexts where CRISIS appears in the economic press of wide circulation highlights again another significant characteristic: the terminological density in wider contexts is high or very high, leading to a specialization over the average means in a wider communication. The examples selected below underline the economic terms in a inter-conceptual relations with CRISIS: “the economy of the euro zone and UE is slowing down rapidly, getting close to stagnation… (being connected to) the debts of the euro zone… and leading to the decline of exchanges, massive sales of bank titles, volatility of capital markets…which causes concerns regarding an expansion of the CRISIS of DEBTS in Europe” (Ziarul Financiar 2011/3211); “The financial markets are entirely disconnected from the real economy at this moment. (they are important)” Budget deficits erode the “trust of investors.” Greece, Spain, Italy, the relegation of the USA’s rating are the engines of panic…. the liquidity issues of banks… and increasing public deficits (debts) of

60

Museanu, Elena

developed economies…. Shares’ listing worldwide (id). From the CRISIS of DEBTS the CRISIS of LIQUIDITY is reached. “Large Greek banks are lurked by a CRISIS of LIQUIDITY” (Ziarul Financiar 3220/2011). The diversity of the types of CRISIS referred to in 2011 leads to synonymies, quasi-synonymies and hyponimies which sometimes provide and sometimes expand the use of the term. An article from Ziarul Financiare (2011/3211) notices the presence of the term CRISIS in almost all the titles of the newspaper, the frequency supporting the importance of the concept, determined extra-linguistically. Besides or replacing CRISIS, there are the terms DEFAULT, BANKRUPTCY, CRASH or the quasisynonymic syntagm FAILURE TO PAY. There are several examples for each of the above: “Officials intend to speed up the change of bonds to partially reduce the period of DEFAULT for Greece” Ziarul Financiar 2011/ 26 July; “The speech was seen as warning that Germany would not defend the euro forever and comes at a moment when the investors are worried, not knowing if the USA evade the DEFAULT,” Ziarul Financiar 2011/ 29 July; “ ... the voice of an official of its Central Bank stated that the USA could not go BANKRUPT,” Capital 2011/ 25 July; “the crisis of failure to pay moves to the USA”, id; “on Friday, the financial assessment agency Fitch announced that would relegate Greece to ‘restricted DEFAULT’, after the leaders of the countries from the euro zone agreed, on Thursday, on a new plan of 109 billion euro aimed at saving Greece from BANKRUPTCY,” Capital 2011/ 27 July; “Adrian Vasilescu, advisor of the NBR Governor, has declared today that the global economy is not facing a CRASH, but a severe crisis of debts in the USA, which has expanded worldwide on the financial markets,” Capital 2011/ 9 August; “The symptom restricting the investor from making money on the stock exchange is overrated emotions which make the investor exaggerate, more than usually , the risk of investments on the stock exchange, taking as reference a stock exchange CRASH, whose amplitude was last encountered by investors in the 1930s during the Great Depression from the USA”, Ziarul Financiar 2011/ 6 July. In terms of the stock exchange crisis (highly topical in August 2011), we can notice that the term CRAH (crash) is activated (with or without the determinant stock exchange). Its use is strictly correlated to other economic terms, even to CRISIS, which appears as hyperonym (and CRAH (crash) as hyponym), being accompanied by a specialized definition: “Under the current market conditions, a decrease of over 30% on the mature markets can be considered as CRASH (crah)… (it is unlikely) that the decreases of the last weeks (16%) to transform into a CRASH (crah), even if they remind

Peculiarities of Textual Analysis in the Economic Terminology

61

of the crash of 2008” (Ziarul Financiar 2011/3220); “Since 1990 there have been six STOCK EXCHANGE CRASHES worldwide” (id.); “The STOCK EXCHANGE CRASHES have represented in the last decades the main danger for investors,” (ibid.). The following contexts are illustrative for the relation between CRAH (crash) and CRISIS; “… in the following years, we will witness a STOCK EXCHANGE CRASH, even two, maybe… there is a price for the economic growth and the price is these CRISES, which come and will keep coming in the future” (ibid.); “We must learn from CRISES and, mostly, to decide, from the start, on a maximum threshold of losses… (for) THE STOCK EXCHANGES CRASHES affecting concomitantly shares on all stock exchanges” (ibid). Other hyponymy relations are established between CRISIS and default or with the syntagm CRISIS of DEBTS and FAILURE to PAY): “The list of European debtors… whose costs to insure the debt against DEFAULT have increased lately given the investors’ speculations that the DEFAULT chances have increased because of the growth of the CRISIS of DEBTS” (Ziarul Financiar 2011/ 3220). The examples above show the complexity and variety of economic data that determine not only inter-conceptuality, but a large terminological density leading to a greater degree of specialization even in the media of wider circulation. Such textual developments represent the combination of types of discourse, as “mixed media of communication” (F. Bertaccini and A. Matteucci, 2010:326). 3.2.2. The term RECESSION, less frequent than CRISIS, distinguishes itself by means of several peculiarities of use in the economic discourse, which can be considered semi-specialized. The first remark concerns the fact that, in most cases, it occurs in contexts with a high consistency of terminology, where the other conceptually “related” terms show specific features of the phenomenon and have specific collocations and rather a high terminological density: “In conditions of RECESSION, the inflation risk is low because people and companies do not have money for expenses. This means that currencies remain stable or appreciate, burdening the task of the authorities to pay the debts ad to cover deficits” Capital, 2010/83; “Another important issue today, i.e. the years of RECESSION, is the use of money that central banks put on the market,” Capital, 2010/83. In some contexts, the conceptual precision is greater, due to differentiation of CRISIS: “the recent FINANCIAL

62

Museanu, Elena

CRISIS ... when the U.S. emerged from a deep recession” (Ziarul Financiar 2011/3220). The correlation to other related terms: specifying a type of RECESSION brings other conceptual specifications “we expect in the best case, a “double-dip” RECESSION and, in the worst case, a full-fledged DEFLATION” (Ziarul Financiar 2011/3211). In terms of a more complex perspective, combining the scientific approach and an approach of wider interest, is the book of Ivan Amar, Les mots de l’actualite, Ed.Belin, Paris, 2010, which among other current words, has an article on RECESSION ( p.158-160). The interest in this work consists of a global justification of the relation between RECESSION and CRISIS in a broader communication. Showing that it is a precise economic term, both at the level of the definition in the natural language and in a symbolic language (abscise, ordered, curved). We notice the proposed definition: “one speaks of RECESSION when the gross domestic product (GDP) of a country decreases two consecutive trimesters or six months of negative growth” (p.159), definition followed by indicating the economic terms it contains. More interesting is the less specialized interpretation and the history of the terms, considering that today RECESSION “is a term that frightens”, it is mentioned that originally in English, it was a euphemism, designed to avoid terms such as DEPRESSION and the CRISIS of 1929. Subsequently, both RECESSION and CRISIS acquired a negative meaning (id. p.160). Thus, the expanded circulation of the terms has led to an equalization, which neglects economic data, a remark also valid for the current Romanian language (besides English and French). The meaning of “economic cycle” is obvious in the following contexts, which also have a high terminological density: “the Romanian economy underwent RECESSION in the third trimester of 2008 along with the decrease of the GDP in adjusted seasonal terms, compared to the previous three months by 0.1%. Since then, the GDP has been decreasing each trimester,” (Ziarul Financiar, 2010/16 August); in the following, there are illustrated the effective economic manifestations, which led to the “decrease of the GDP” and to RECESSION: “the critical decrease of constructions in the first trimester, as well as the negative position of services and agriculture have kept the economy in RECESSION,” id. The distinction between RECESSION and CRISIS is explicitly suggested highly isolated (in the economic press of wide circulation). The title of a brief article from Capital 2010/39, CRISIS and RECESSION, resumes a definition of the Governor Isarescu: “We should not mistake

Peculiarities of Textual Analysis in the Economic Terminology

63

CRISIS for RECESSION. Even if the measures to end the CRISIS throw us back into CRISIS, according to the assumption that, this year, we handle the CRISIS, the structural imbalances and in 2011, the termination of the RECESSION, the growth by investments” or in Ziarul Financiar 2011/15 March, Daniel Daianu attempted at making a semantic differentiation between the two terms: “A country can experience a CRISIS without RECESSION, while RECESSION without CRISIS is rarely seen. Usually, CRISIS and RECESSION intertwine, strike together and cause severe effects. First, there is CRISIS, then RECESSION at the peak of CRISIS; and after the RECESSION passes, CRISIS still lingers. A year, two or several.” However, rather frequently in the economic press of wide circulation, RECESSION is the synonym of CRISIS, being often used in the same context to avoid repetitions: “the group of companies that have used the same method to face the RECESSION is much larger … the weak financial results achieved in the first year of CRISIS,” Capital, 2010/40, “While the Romanians are starving because of the CRISIS, the analysts have discovered a beneficial effect of RECESSION and of the devaluation of the national currency on the economy: we work much more efficiently. Or, at least, some of us.” Săptămâna Financiară 2010/ 5 October. 4. The analysis undertaken hereby shows that a complex linguistic analysis in correlation of paradigmatic and syntagmatic data, faced with specialized information leads to an objective and complex description of the economic terminology. The terminological variation in the current economic texts is primarily conditioned by the evolution of companies, and the economic press of wide circulation is forced to reflect the dynamics of changes, which happen before our eyes, and are not yet reflected in the strictly scientific texts since they develop slower. The strict extra-linguistic determination entails a more rigorous use of the economic terms, with definitions and inter-conceptual relations manifested at the level of terminological density, which are rather high in texts of wider circulation. These specialized features of the analyzed texts enhance their importance for the specialized economic language, precisely because they reflect the economic dynamics in appropriate terms. There are, in the first place the contexts, which do not differ from the scientific ones by the objective characteristics related to new economic realities. There are also natural contexts for the press, which can be interesting for laymen, and which are close to texts of scientific

64

Museanu, Elena

vulgarization through the dissolution of specialized terms and use of metaphors. A required remark concerns the heterogeneous nature of texts from the economic press of wide circulation, which cannot be assessed globally as vulgarizing or semi-vulgarizing, and which draw attention to the objective analyses of scientific interest. In some cases, heterogeneity is subject to the importance of “mixed communication circumstances” as forms of the terminological variation in economy.

65

Bibliography

Alexandru, Maria M.C. & Cristina Gaudin, and F. François 2006 – ,,Les Gaudin, contextes: 2006. ,,Les à la contextes: source du à la source terme”, îndu Blampain terme”, în D.,Mots,..., Thoiron, p. Ph. 59–69. & Van Campenhoudt, M. (ed.), Bertaccini, 2006, p.Franco 59–69. and Alessandra Matteuci, 2006. „La terminologie Bertaccini, d’entreprise F. & Matteuci, et ses contextes A. 2006 d’usage”, – „La terminologie în Mots..., p. d’entreprise 317–327. et ses Bidu-Vrănceanu, contextes d’usage”, Angela in Blampain 2007 – Lexicul D., Thoiron, specializat Ph. & Van în mişcare. Campenhoudt, De la M. dicţionare (ed.), 2006, la texte p. 317–327. , Editura Universităţii of Bucureşti. Bidu-Vrănceanu, A. Angela 2007 –(coord.) Lexicul specializat 2010 – Terminologie în mişcare. De şi terminologii la dicţionare , la Editura texte, Universităţii Editura Universităţii of Bucureşti. din Bucureşti. Bidu-Vrănceanu, Briu, J.J. 2011 – Présentation, A. (ed.) 2010 în Terminologies – Terminologie I, p.1-17. şi terminologii, Editura Caldas Universităţii (De), S. 2011 din Bucureşti. – „Néologie terminologique et emprunt : resultat Blampain d’une D., interculturalité Thoiron, Ph.qui & Van defie Campenhoudt, le temps. Analyse M. (ed.), et traitement 2006 –  Mots, des es  Journées scientifiques du réseau de termes emprunts et contextes, lexicaux en actes francais des 7 et en portugais dans un corpus officiel chercheurs Lexicologie, traduction, Bruxelles-Belgique bilingue specialisé dansterminologie, le domaine de l’enseignement”, în Passeurs.., 8, 9 et 10 septembre 2005, Paris, Éditions des archives contemporaines. p.342-353. Briu, J.J. 2011 – M.; “Présentation”, in Briu,L. J.J. (ed.) 2011 – Terminologie Calberg-Challot, Roche, C.; Damas, 2011-„ Définition du terme I: des termes et des concepts, Peter Lang, Bern, Berlin, vs analyser définition du concept: pour une diversité langagière et un Frankfurt, New York, Wien, p.1-17. conceptualisation commune”, în Passeurs.., p.567-577. Caldas (De), S. 2011 2006 – „Néologie terminologique et emprunt: du resultat Contente, Madalena, - „Termes et textes: la construction sens d’une qui defie temps. dans lainterculturalité terminologie médicale”, înle Mots,..., p.Analyse 453-467. et traitement des emprunts en francais et en portugais dans un corpus Costa, Rute, 2006 –lexicaux „Texte, terme et contexte”, în Mots,..., p.79-89. officielL.2011bilingue„Comment specialisé dans le domaine de d’un l’enseignement”, in Depecker, aborder le concept point de vue Van Campenhoudt, M. & Lino, T & Costa, R. (ed.) 2011, p. 342–353. linguistique”, în Terminologie I, p.17-33. Calberg-Challot, M. & Roche, C.et &variation Damas, en L. terminologie 2011 – „Définition du Desmet, Isabel, 2006„Variabilité et langues terme vs définition dutextes concept: pour une diversité langagière et un spécialisées: discours, et contextes”, în Mots,... , p. 235-249. conceptualisation Van Campenhoudt, M. & Lino, T & Dubreil, E. Şi Daille,commune”, B. 2006 –in „Analyse sémantico-discursive des Costa, R. (ed.) 2011, p.en 567–577. collocations lexicales corpus spécialise: la base connaissance-s”, Contente, M. – ş.u. „Termes et textes: la construction du sens dans în Mots, ...2006 , p.579 la terminologie médicale”, in Blampain D., Thoiron, Ph. & Van Elimam, Abdeljlil 2006 – Entre prototypisation et mise en discours: les Campenhoudt, p. 453–467. enjeux du sens,M. în (ed.), Mots, 2006, ..., p. 109 ş.u. Costa, R. 2006 „Texte, terme et contexte”, Blampain D., de Thoiron, Ph. Fréjaville, R.M.– 2011„Le corpus en analysein terminologique domaines & Van Campenhoudt, M. (ed.), 2006, p. 79–89. p.593-604. composantes et interdisciplinaire”, în Passeurs.., Depecker, L. 2011 – „Comment aborder le concept point de vue Jaques, Marie-Paul, 2006 – „L’emploi de termes réduitsd’un comme révélateur linguistique”, in Briu, (ed.) 2011 – Terminologie I: analyser des de la centralité dans le J.J. domaine”, în Mots,..., p.299-309. termes et deset concepts, Peter Lang, Bern, Berlin, Frankfurt, New York, Leroyer, Patrick Simonsen, Henrik 2006 – „Contexte d’utilisation de Wien, p. 17–33. la double identité du dictionnaire d’entreprise, în communication: Mots,..., p.283.

66
Desmet, Lino, Teresa, I. 2006 2006– „Variabilité „Contextes et et variation néologie terminologique en terminologiedans et langues le do­ maine spécialisées: médical”, discours, în Mots textes ,..., p. et 509-515. contextes”, in Blampain D., Thoiron, Mejri, Ph.Soumaya, & Van Campenhoudt, 2006 - „La M. terminologie (ed.), 2006, de p. 235–249. sciences de gestion en Dubreil, contexte: E. & terme Daille, ou mot?”, B. 2006 în Mots,... – „Analyse , p. 699-709. sémantico-discursive des Mosbah, collocations Said, 2006 lexicales – „Le stéréotype, en corpus spécialise: du mot au concept: la base connaissance-s”, saicies á travers lesBlampain in contextes”, D., în Thoiron, Mots,..., Ph. p.651-661. & Van Campenhoudt, M. (ed.), 2006, p. Museanu, 579. Elena 2010 – „Terminologia economică”, in vol. Terminologie şi Elimam, terminologii A. 2006 , coord. – “Entre A.Bidu-Vrănceanu, prototypisation et p.141-157. mise en discours: les enjeux Neveu, du sens”, Frank,in 2006, Blampain „Un aspect D., Thoiron, de l’apport Ph. &des Vancorpus Campenhoudt, à la terminologie M. (ed.), 2006, linguistique: p. 109. l’alignement”, în Mots,..., p. 381-391. Fréjaville, Passeurs,2011 R.M. 2011 – Passeurs – „Le corpus de en mots, analyse passeurs terminologique d’espoir.Lexicologie, de domaines composantes terminologie et et traduction interdisciplinaire”, face au defi in Van de la Campenhoudt,  diversité, actes M. des & Lino, T huitiemes & Costa, journées R. (ed.) scientifiques 2011, p.du 593–604. Reseau de chercheurs lexicologie, Jaques, terminologie, M.-P. 2006 traduction, – „L’emploi Lisbonne, de termes 2009, réduitssous comme la révélateur direction de la M.centralité Van Campenhoudt, dans le domaine”, T. Lino, in Blampain R. Costa, D., Editions Thoiron, desPh. archives & Van Campenhoudt, contemporaines, M. Paris, (ed.), 2011. 2006, p. 299–309. Leroyer, Said, Mosbah, P. & Simonsen, 2006 – „Le H. stéréotype, 2006 – „Contexte du mot au d’utilisation concept: saicies de á commu­ travers nication: les contextes”, la double în Mots,..., identitép.651-661. du dictionnaire d’entreprise”, in Blampain Temmerman, D., Thoiron, R., Ph. Kerremans & Van Campenhoudt, Koen, Vanderwort, M. (ed.), V., 2006, 2006 – p.„La 283. termino­ Lino, graphie T. 2006 en–contexte(s)”, „Contextes et înnéologie Mots,..., p.429-441. terminologique dans le domaine Terminologie médical”,I 2011 in Blampain – J.J. Briu D., (ed.), Thoiron, Terminologie Ph. & I: Van analyser Campenhoudt, des termesM. et (ed.), des concepts 2006, p. , Peter 509–515. Lang, Berna, Berlin, Frankfurt, New York, Wien. Mejri, Thiry, Bernard S. 20062004 – „La – „Langage terminologie de l’économie de sciences et terminologie de gestion économique. en contexte: terme Caractéristiques ou mot?”, in et Blampain tendances”, D.,in Thoiron, Terminologie Ph. & Van et Société Campenhoudt, , Editura M. Caroline (ed.), 2006, de Schaetzen, p. 699–709. la maison du dictionnaire, Paris. Mosbah, Van Gehuchten, S. 2006 Lieve – „Le stéréotype, 2006 – „L’unité du mot phraséologique au concept: saicies en didactique á travers les descontextes”, langues etrangères in Blampain de spécialité: D., Thoiron, le cas Ph. du & Van discours Campenhoudt, économique M. (ed.), d’entreprise 2006, p. en 651–661. espagnol”, în Mots,..., p 673 ş.u. Museanu, E. 2010 – „Terminologia economică”, in Bidu-Vrănceanu (ed.) Terminologie Sources I şi terminologii, Editura Universităţii din Bucureşti, 2010, p. 141–157. Neveu, Dobrotă, F.Niţă, 2006 1997 – „Un – Economie aspect de politică l’apport , Editura des corpus Economică, à la terminologie Bucureşti. Economie linguistique: 2003 – l’alignement”, Economie, colectiv in Blampain coord. deD., Catedra Thoiron, de Economie Ph. & Van şi Campenhoudt, Politici Economice M. (ed.), a Facultăţii 2006, p. de381–391. Economie generală a Academiei de Said, Studii M. 2006 Economice, – „Le stéréotype, Bucureşti, du Editura mot au Economică. concept: saicies á travers les Sorlescu, contextes”, Mariana, in Blampain 2010 – Economie. D., Thoiron, Teorie Ph.micro & Van şiCampenhoudt, macroeconomică M. , (ed.), Editura 2006, Universitară, p. 651–661. Bucureşti.

67
Temmerman, Sources II R. & Kerremans K. & Vanderwort, V. 2006 – „La terminographie en contexte(s)”, in Blampain D., Thoiron, Ph. & Van Campenhoudt, Bursa, M. periodical, (ed.), 2006,Bucureşti. p. 429–441. Banii noştri, Thiry, B. 2004 periodical, – „Langage Bucureşti. de l’économie et terminologie économique. Business Caractéristiques Standard, periodical, et tendances”, Bucureşti. in Terminologie et Société, Ed. Capital, Caroline periodical, de Schaetzen, Bucureşti. la maison du dictionnaire, Paris. Van Ziarul Campenhoudt, M. Financiar, periodical, & Lino, T Bucureşti. & Costa, R. (ed.) 2011 – Passeurs de mots, Săptămâna passeurs Financiară, d’espoir. Lexicologie, periodical, terminologie Bucureşti. et traduction face au défi de la diversité, Paris: Editions des archives contemporaines. Van Gehuchten, L. 2006 – „L’unité phraséologique en didactique des langues etrangères de spécialité: le cas du discours économique d’entreprise en espagnol”, in Blampain D., Thoiron, Ph. & Van Campenhoudt, M. (ed.), 2006, p. 673. Sources I Dobrotă, N. 1997 – Economie politică, Editura Economică, Bucureşti. Sorlescu, M. 2010 – Economie. Teorie micro şi macroeconomică, Editura Universitară, Bucureşti. XXX. 2003 – Economie, edited by the Department of Economics and Political Economics of the Faculty of General Economics of the Academy of Economical Studies, Editura Economică. Sources II Bursa, periodical, Bucureşti. Banii noştri, periodical, Bucureşti. Business Standard, periodical, Bucureşti. Capital, periodical, Bucureşti. Săptămâna Financiară, periodical, Bucureşti. Ziarul Financiar, periodical, Bucureşti.

68

Museanu, Elena

DimitrieCantemir,pionieralinternaţionalizăriiterminologieiromâneşti

69

Bahnaru, Vasile

Dimitrie CaNtemir, pionier al internaţionalizării terminologiei româneşti

Dacă secolul al XX-lea era definit ca fiind secolul „exploziei termi­ nologice”, atunci secolul al XXI-lea ar urma să fie calificat drept secolul „revoluţiei informaţionale”. În prezent, constatăm cu stupefacţie că omul modern se află într-un proces continuu de globalizare, într-o permanentă comunicare cu Universul. Individul secolului al XXI-lea a depăşit spaţiul sufocant al barierelor sprirutuale intimiste, dar şi pe cele de stat naţional şi a ieşit în lumea mare a culturii (şi mai ales a inculturii) universale. Tocmai din aceste considerente, am putea vorbi de constituirea unui om nou – homo universalis- dominat de cunoaştere, de informaţie, dar şi de cele mai incredibile, fanteziste chiar idei, concepţii sau intenţii. Omul de azi are posibilitatea, prin intermediul internetului, să intre în relaţii intime directe cu orice persoană din orice punct al mapamondului, săşi confieze cele mai confidenţiale sentimente, să se informeze în cele mai variate domenii ale vieţii politice, economice, culturale, mondene, ştiinţifice etc. Mai mult chiar, făcând uz de capacităţile moderne de informare şi de comunicare, oamenii politici, atât cei pozitivi, cât şi cei negativi, pot modifica viaţa politică şi socială sau dirija evoluţia evenimentelor (în această ordine de idei, este edificator exemplul revo­ luţiei române din decembrie 1989 – prima revoluţie din lume condusă de pe un post TV). În acest vacarm informaţional un loc aparte deţine limbajul uman şi, mai ales, limbajele speciale, cele terminologice¹, întrucât fără cunoaşterea limbilor de comunicare internaţională, inclusiv a terminologiei de specialitate este imposibil contactul dintre indivizi. Acesta este motivul pentru care societatea contemporană este definită ca o societate a informaţiei, întrucât informaţia este omniprezentă în viaţa modernă şi se referă atât la creşterea volumului, complexităţii şi diversităţii informaţiei, cât şi la dezvoltarea unor noi tehnologii, deosebit de eficiente, de prelucrare şi de difuzare a ei. Utilizarea pe scară largă a instrumentelor informatice, care permit accesul aproape instantaneu

70

Bahnaru, Vasile

la informaţie, indiferent de localizarea pe glob a emiţătorului şi a receptorului, are drept consecinţă globalizarea, transformarea societăţii într-un stat universal. În aceste condiţii, obstacolele care ar putea incomoda sau chiar bloca în întregime accesul la informaţie ar fi lipsa suportului tehnologic precum şi absenţa competenţelor lingvistice şi de specialitate necesare. Dacă suportul material performant există, pentru a transmite sau pentru a recepta informaţia, trebuie să dispunem de cunoştinţe lingvistice şi terminologice. O naţiune (şi limba ei naţio­ nală) nu poate lua parte la dialogul intercultural dacă nu dispune de o terminologie adecvată. Totodată, în virtutea declanşării “revoluţiei informaţionale” şi în virturea faptului că problemele lingvistice pe care le ridică terminologia ştiintifică şi tehnică sunt pe cât de multiple, pe atât de vaste, se impune o activitate prodigiosă în vederea reglementării şi standardizării ei, una dintre cele mai complexe fiind problema referitoare la procedeele actuale de formare a termenilor, de evoluţie a acestora, şi cea referitoare la particularităţile terminologiei din fiecare disciplină, la cunoaşterea formanţilor specifici, precum şi a standardelor internaţionale de creaţie neologică şi la impunerea oficială a termenilor (unităţilor terminologice) în aşa-zisele sisteme terminologice, caracteristice diferitor ştiinte. Este cunoscut faptul că în opinia celor mai mulţi lingvişti, termi­ nologia este un compartiment al lexicologiei, făcând parte din domeniul lingvisticii aplicate şi se ocupă cu studiul vocabularului specializat. Conform unei opinii general acceptate, vocabularul unei limbi este constituit dintr-un ansamblu de unitati lexicale care pot fi divizate în doua mari categorii: a) lexicul limbajului comun şi b) lexicul limba­ jelor specializate, numite şi profesionale. Prin urmare, din punct de vedere al frecvenţei şi al valorii de utilizare, lexicul limbii, inclusiv al celei române, se clasifică în vocabular comun, fundamental (de bază) şi restul vocabularului sau masa acestuia. Totodată, vocabularul fundamental reprezintă, în temei, o structură unitară, fiind reductibil la câteva caracteristici (include unităţi absolut necesare procesului de comunicare, evidenţiindu-se prin vechime, stabilitate deosebită în limbă şi prin cunoaşterea şi utilizarea cuvintelor date de toţi vorbitorii limbii respective, cuvinte care au o mare capacitate de derivare şi multiple valori polisemantice), în timp ce masa vocabularului cuprinde o cantitate practic incalculabilă şi dificil de ordonat, cuprinzând în întregime arhaismele, regionalismele, cuvintele livreşi, neologismele, termenii tehnico–ştiinţifici, argoul, jargonul şi expresiile idiomatice. Cuvintele

Dimitrie Cantemir, pionier al internaţionalizării...

71

de specialitate (sau terminologia specializată) sunt, de regulă, reunite în subansamblul „termeni tehnico-ştiinţifici”, din care considerente atunci când ne propunem să studiem grupări de cuvinte, este necesar ca mai întâi să delimităm cu stricteţe materialul terminologic de cercetat. Se ştie că îmbogăţirea vocabularului unei limbi se produce pe două căi principale: 1) cu ajutorul mijloacelor interne derivarea – prefixarea, sufixarea şi compunerea şi 2) cu ajutorul împrumutului unor unităţi lexicale din alte limbi². Un procedeu mixt de formare a cuvintelor noi poate fi considerat calcul limgvistic, constând în reproducerea semanticii unui cuvânt străin cu ajutorul unei forme existente în limbă. În baza celor afirmate anterior, putem conchide că în orice limbă sunt active şi funcţionează în permanenţă două tendinţe fundamentale, diametral opuse din punct de vedere logic: tendinţa de internaţionalizare a lexicului limbii şi tendinţa de naţionalizare a vocabularului acesteia. Evident, aceste două tendinţe sunt, în unele limbi, mai productive, iar în altele mai puţin productive, acest fapt fiind determinat de structura internă a limbii sau de politica lingvistică a statului respectiv (a se vedea purismul lingvistic din Franţa sau din Filanda). Astfel, Mihai Eminescu, pornind de la ideea vechimii limbii române, ajunge la concluzia că sistemul ei derivativ nu mai produce cuvinte noi de la radicali vechi, întrucât aceştia şi-au epuizat potenţialul lor derivaţional, din care considerente limba noastră împrumută unităţile lexicale necesare din alte limbi. În acelaşi timp, urmează să reţinem că unităţile lexicale noi se înscriu, de regulă, în sistemul derivaţional al limbii române, dovadă elocventă în această ordine de idei fiind existenţa unui mare număr de cuvinte derivate de la unităţile lexicale împrumutate. Dat fiind numărul extrem de mare al cuvintelor împrumutate din limbile europene, în special din engleză, derivate cu ajutorul unor pseudoafixe greco-latine, unii savanţi au lansat ideea că aceste cuvinte, având de cele mai multe ori caracter internaţional (din care cauză au fost numite interonime), ar reprezenta începutul constituirii unei limbi universale unice. De altfel, în această ordine de idei Ferdinand de Saussure menţiona că nu există, cu excepţia lingvisticii, un alt domeniu unde am putea atesta atâtea idei absurde şi prejudecăţi. Tocmai din aceste considerente am putea afirma că niciodată în lingvistică nu a fost lansată o idee atât de absurdă, chiar o teorie întreagă despre fuziunea tuturor limbilor pe parcursul unei anumite epoci istorice. Activitatea de reglementare şi de standardizare a terminologiei ştiinţifico-tehnice se realizează în Republica Moldova în cadrul Centrului

72

Bahnaru, Vasile

de terminologie din subordinea Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. O instituţie similară există şi la Bucureşti. Cu toate acestea, în procesul de formare a termenilor noi şi de standardizare a acestui domeniu atestăm încă multe deficienţe şi lacune reprobabile. Fără a ne declara adepţi ai extremei puriste în evoluţia limbii credem că este necesar să urmăm exemplul lingviştilor din alte ţări. Astfel, în Franţa şi în alte ţări împrumutul de termeni străini, mai ales englezi, este controlat cu stricteţe, inclusiv crearea unor termeni noi cu ajutorul mijloacelor interne ale limbii. Cuvântul decisiv în problema aprobării termenilor noi (prin publicare în Journal officiel) îi revine comisiei gene­ rale de terminologie şi neologie. Concomitent, comisia exercită funcţia permanentă de înregistrare a necesităţilor terminologice ale societăţii franceze, de studiere a evoluţiei terminologiei în general şi de analiză a corectitudinii noilor formaţii terminologice (împreună cu o serie de comisii de specialitate care funcţionează la nivelul ministerelor, cu organismele din ţările francofone precum şi cu organizaţiile internaţionale de profil). Mai mult, a devenit evident că dezvoltarea terminologiei unei limbi nu este doar o problemă lingvistică, ştiinţifică şi culturală, ci şi una politică. Limbile marilor culturi au exercitat întotdeauna o influenţă deosebită asupra celorlalte. Desigur nu e cazul nici să acceptăm fără rezerve şi nici să respingem global această influenţă, ci să o folosim în mod inteligent pentru a ne dezvolta propriile mijloace de expreseie fără a le altera identitatea, întrucât conservarea identităţii culturale a unui popor se realizează şi prin cultivarea şi dezvoltarea terminologiei. Astfel, în lumea francofonă, lupta pentru apărarea limbii naţionale se dă de mulţi ani şi există un vast plan de standardizare a termininologiei, fapt ce implică ameliorarea calităţii limbii, promovarea folosirii limbii naţionale în toate domeniile, modernizarea lexicului şi mai ales a terminologiei. Standardizarea terminologică (adaptarea unei terminologii pentru o utilizare anume) are implicaţii deosebite în plan social. Este vorba, desigur, de adecvarea instrumentului de comunicare în sfera specializată, dar şi de valorizarea unei funcţii identitare. În această perspectivă, dezvoltarea terminologiei în limba naţională capătă o importanţă deosebită. Evident, cercetarea şi propagarea ştiinţei şi tehnologiei constituie două aspecte distincte ale aceluiaşi proces, aceste aspecte incluzând atât creaţia cât şi propagarea termenilor de specialitate în masa din ce in ce mai largă de vorbitori, până la o eventuală determinologizare, chiar banalizare a lor prin pătrunderea în vocabularul uzual. Pe plan internaţional, concurenţa în plan terminologic înseamnă concurenţă în plan tehnologic

Dimitrie Cantemir, pionier al internaţionalizării...

73

şi comercial, întrucât adoptarea unei anumite terminologii echivalează, cel mai adesea, cu adoptarea tehnologiei care a generat-o. Tocmai din această perspectivă urmează să studiem modalităţile de constituire a terminologiei ştiinţifico-tehnice în perioadele precedente ale limbii române pentru a identifica şi a promova o concepţie unitară de formare şi evoluţie a terminologiei moderne. Ca urmare a analizei lexicului literaturii vechi, inclusiv a celei de la finele secolului XVII – începutul secolului XVIII, am ajuns la ideea că procesul de internaţionalizare a limbii române în genere şi a terminologiei române în parte, a început încă în perioada medievală de constituire a limbii noastre. În acest context amintim substantivul cometă glosat de Miron Costin cu ajutorul definiţiei „stea cu coadă”. Însă autorul care a excelat în această privinţă a fost, fără îndoială, Dimitrie Cantemir, cărturar enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor român, care a cunoscut mai multe limbi: greaca, latina, germana, franceza, rusa, polona, turca etc., fiind un reprezentant celebru al umanismului românesc şi un predecesor ilustru al iluminismului nostru. În numeroasele sale scrieri cu tematică foarte variată, Dimitrie Cantemir pune începutul terminologiei româneşti în cele mai diferite domenii. Este suficient să amintim că glosarul „Istoriei ieroglifice” include 280 de termeni social-politici, filosofici, matematici, militari, diplomatici, arhetectonici, logici, psihilogici, financiari, tehnici, geografici, fizici, astronomici, farmaceutici, zoologici etc.³ În urma unui examen atent al termenilor utilizaţi de Dimitrie Cantemir, am constatat că el beneficiază de toate procedeele existente în limbă, de formare a unităţilor lexicale, în genere şi a celor terminologice, în parte. Astfel, atestăm prezenţa unor termeni formaţi cu ajutorul afixelor (a argumentui, aticesc, a atici, dropicos, etimologhicesc, fiitor, filosofesc, fizicesc, gheometricesc, a informui, ironicesc, ithic, ithiceşte, laconeşte, loghicesc, materiesc, metafizicesc, platonicesc, poeticesc, politicesc, a prezentui, a prognostici, ritoricesc, a ritorisi, a români, a schizmi, schiz­ mire, sferesc, sofisticeşte, a solichismi, theologhicesc, tirănesc, tirăneşte, a tirăni, traghicesc, a trăctui, tropicesc, undelemnos, uricariu, uşeriu etc.) sau cu ajutorul calcului lingvistic (binefacere (I, 287-288), format după lat. benefacere, fărălege …(I, 169, 267, 281, 287, 287-288, 294, 305, 307-308; II, 104), format după sl. bezakonije; feldeinţă „calitate” (I, 89), format după lat. qualis „ce fel de”; vinars (II, 371), format după germ. Branntwein etc.). În acelaşi timp, constatăm că lexicul „Istoriei ieroglifice” a lui Dimitrie Cantemir4 excelează în utilizarea unor unităţi lexicale neologice, mai ales

74

Bahnaru, Vasile

de origine greco-latină sau preluate, în special din limbile neolatine. De altfel, Dimitrie Cantemir chiar în prefaţa sa la „Istoria ieroglifică” explică necesitatea împrumuturilor lexicale din alte limbi şi mai ales, din limba elenă pentru a desemna noţiuni şi realităţi noi: „Vii şti, iubitule, că nu pentru cei carii într-aceste pomenite limbi pedepsiţi sint scara acii am supus, ce, pentru ca de împrumutarea cuvintelor streine cei mai nedeprinşi lovind, vreare-aş ca aşe a le înţălege şi în dialectul strein să să deprindză. Că aşe unul după altul nepărăsit urmând, spre cele mai adânci învăţături, prin hirişă limba a noastră a purcede a să îndrăzni, cu putinţă ar fi, precum toate alalte limbi de la cea elinească întâi îndămănându-să, cu deprinderea îndelungă şi a limbii sale supţiiere şi a cuvintelor însămnare ş-au agonisit” (I, 16) 5, pronunţându-se totodată pentru adaptarea lor la specificul foneticii şi morfologiei limbii române: „Într-acesta chip, spre alalte învăţături grele, trebuitoare numere şi cuvinte, dându-te, a le moldoveni sau a le români sileşte, în moldovenie elinizeşte şi în elinie moldoveniseşte” (I, 16). Opinia lui Dimitrie Cantemir în problema împrumuturilor lexicale consună, în linii mare, cu cea a lui Mihai Eminescu, care menţiona: „Când lipseşte ideea răsare numaidecât un cuvânt nou care nu prea are înţeles, dar care ţine locul ideii” 6 Examinând lexicul neologic al „Istoriei ieroglifice” a lui Dimitrie Cantemir, am constatat că el a îmbogăţit nu numai lexicul general al limbii, dar şi terminologia specială. Să reţinem că cele mai multe unităţi lexicale introduse de Dimitrie Cantemir s-au încetăţenit în limba română, în urma unor adaptări fonetice şi morfologice ulterioare, fiind şi în prezent uzuale. Aşadar, până la Dimitrie Cantemir, terminologia românească din diferite domenii era în stare incipientă de constituire, fiind în mare, influenţată de sistemele terminologice din limba slavă veche (desigur, cu mici excepţii, întrucât varianta limbii literare din Moldova care a cunoscut o anumită influenţă din partea limbii latine prin intermediul limbii polone, în timp ce variantă limbii literare din Muntenia se afla sub influenţa limbii bulgare şi sârbe). Fiind un cunoscător bun al limbilor clasice (greacă şi latină) şi al limbilor moderne, Dimitrie Cantemir a ajuns la concluzia că sursa principală de elaborare a terminologiei ştiinţifice sunt limbile greacă şi latină şi cele neolatine, în această ordine de idei fiind concludente operele lui „Istoria ieroglifică”, „Divanul…”, „Hronicul vechimei…” etc. În cele ce urmează prezentăm o serie de termeni din „Istoria ieroglifică”, aparţinând celor mai variate domenii terminologice, aceştia fiind uzuali în limba română contemporană.

Dimitrie Cantemir, pionier al internaţionalizării...

75

Mai întâi, se impune numărul mare de unităţi lexicale din domeniul social-politic, administrativ şi filosofic, împrumutate în special din greacă sau latină: aftorcrator „autocrat” (I, 229), alhimist „alchimist” (I, 66), anonim „necunoscut” (I, 90), antifarmac „antidot” (I, 120), apofthegmă „maximă, sentinţă” (II, 192), apostrof „apostrofă” (I, 137), argument „argument” (I, 73, 101, 141, 170, 171, 226; II, 84, 103, 191), a argumentui „a argumenta” (II, 150), aristotelesc „aristotelic” (II, 228), armistiţie „armistiţiu” (II, 202, 203), articul „articol” (I, 245; II, 122, 124), atheist „ateu” (I, 154), atic „atic” (I, 163), aticesc „atic” (I, 163), a atici „a vorbi dialectul atic” (I, 163), avaniie „lipsă de omenie”, axiomă „lege naturală” (I, 52, II, 37), barbara „(în scolastic) figură primului silogism” (I, 60, 252¸II, 169, 211), brehnace „vultur care vânează iepuri”(I, 118), cabalist „persoană care se ocupă cu studiul cabalei iudaice” (II, 211), cacum „hermină” (II, 60), capitul „articol, capitol” (I, 247, 251), categorie „categorie” (I, 89, 96-97), comedie „spectacol de bâlci” (I, 160), condiţie „condiţie” (II, 239), demon „demon” (I, 64; II, 123-124), elefterie „libertate” (I, 256-257), fantastic „imaginar” (II, 58), fantazie„fantezie” (I, 66, 90, 105, 148; II, 42, 49, 66, 75, 103, 108, 109), filosof „filosof” (I, 52, 94, 95, 97, 99, 101, 102, 131, 196,), filosofie „filosofie” (I, 163, 110, 123, 252, ), fortună „noroc, succes” (II, 42), gheometru „geometru” (I, 192), ghimnosofist „gimnosofist” (I, 195), hadâmb „eunuc” (I, 76), himeră „himeră” (I, 154), hrisov „hrisov” (I, 249), idee „concept, noţiune”(I, 40), ipotetic „ipotetic” (I, 46), materie „materie” (I, 66, 97, 180; II, 159), monarh „monarh” ).(I, 229, 255), monarhie „monarhie” (I, 35-36, 154, 275; II, 121, 143, 167, 217), omofilie „homofilie” (I, 144), referendariu „referendar” (I, 249), ritor „retor” (I, 154), ritorică „retorică” (I, 66), senator „senator” (I, 96-97; II, 108, 109), sentenţă „sentinţă” (II, 228), sicofandie „sicofantie” (I, 48), stat „stat” (II, 166), tiran „tiran” (I, 25) tiranie „tiranie” (I, 25), ţărămonie „ceremonie” (II, 52) etc. În al doilea rând se impune numărul mare de termeni din cele mai variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii: anatomic „referitor la anatomie” (I, 99), anadarctic „sudic” (II, 122), anomalie „stare anormală” (I, 90), antarctic „sudic” (I, 181), antidot „antidot” (I, 158), apothecar „farmacist” (II, 47), arctic „nordic” (I, 181, II, 122), astrolav „astrolab” (II, 188), astrologhicesc „astrologic” (I, 66), astrologhie „astrologie” (I, 127), atom „atom” (II, 159, 162, 167), atomist „atomist” (II, 110), cataractă „cascadă” (I, 194, 195, 196), chentru „centru” (I, 213, 273; II, 37, 122), chiparos „chiparos” (II, 60), comitis „cometă” (I, 60-61), cornat „cornut” (I, 211, 225), crocodil „crocodil” (II, 116), diafora „deosebire” (I, 70), dialect „dialect, grai” (I, 16), dialectic „filosof

76

Bahnaru, Vasile

scolastic” (I, 97, 98), diathesis „dispoziþie, rânduială”(I, 66), dietă „dietă” (II, 224), dram „dram” (I, 34-35, 165, 186; II 47, 52, 116, 119, 176), dropică „hidropizie” (I, 18; II, 287), dropicos „bolnav de dropică” (I, 153), dropie „dropie” (I, 34-35), dulf „delfin” (I, 219, 220), eclipsis „eclipsă” (I, 218; II, 60-61), elcovan „pasăre maritimă cu zbor repede; curier imperial” (I, 249), eleghie „elegie” (I, 123), embrionat „ajuns în stare de embrion” (II, 44), energhie „energie” (II, 216), enthilemă „silogism eliptic” (II, 231), epifonemă „exclamaţie retorică cu vare se încheie un discurs” (I, 116), epithimie „surescitare cerebrală; dorinţă” (I, 173), epitrop „epitrop” (I, 247, 225), epitropie „epitropie (I, 226), etimologhie „etimologie” (I, 94), etimologhicesc „etimologic” (I, 91-92), evghenie „nobleţe” (I, 47, 61, 307), exighisis „exegeză” (I, 252), experiinţă „experienţă” (I, 71), figură „formă geometrică” (II, 148), fil „elefant” (I, 77), fizic „referitor la fizică” (I, 95), flegmă „flegmă” (II, 222), formă„formă” (1, 66, 128; II, 159), gramatică „gramatică” (I, 66, 94, 92), hameleon „cameleon” (I, 242), hronic „cronic” (I, 45), istorie „istorie” (I, 13, 14-15; II, 202), ithică „etică” (II, 162), lacherdă „lacherdă” (I, 284), lance „lance” (I, 73), laringă „laringe” (I, 224), lavirinth „labirint” (I, 163), lectică „lectică” (II, 208), lexicon „lexicon” (I, 91-92), loghică „logică” (I, 96-97, 97), mascara „mascara” (I, 87), metal „metal” (I, 66), mihanie „maşină, instrument” (I, 98), nard „nard” (I, 180), ochean „ocean” (I, 225), organ „organ, instrument” (I, 92, 287, 300, ), planetă „planetă” (I, 181), platan „platan” (I, 163), pol „pol” (I, 181), pont „punct” (I, 251), privileghie „privilegiu” (I, 52), probă „probă” (I, 195), proimion „cuvânt introductiv” (I, 154), prolog „prolog” (II, 236), pronie „pronie” (II, 103), recetă „reţetă” (II, 47), silavă „silabă” (I, 92), silogism „silogism” (I, 61), sofismă „sofism” (I, 98), solichism „solecism” (I, I71), strataghemă „stratagemă” (I, 98), theatru „teatru” (I, 13, 226, 263), titlu „titlu” (I, 96-97), trop „trop” (I, 66, 154) etc. Este impunător numărul de cuvinte referitoare la cultură şi la civilizaţie: alfavita „alfabet”, aromat „mirodenie” (I, 93-94; II, 121), catalog „condică, catalog” (I, 70, 247; II, 106, 150), condei „condei” (I, 13), corespondenţie „corespondenţă” (II, 252), dascăl „dascăl” (I, 111; II, 126, 143), dialog „dialog, convorbire” (II, 5-6), discurs „discurs” (I, 14), harmonie „armonie” (I, 153-154), ieroglific „ieroglific” (I, 13), ieroglifie „ieroglifă” (I, 94), melodie „melodie” (II, 118) simfonie „simfonie” (I, 153-154; II, 118) etc. Şi denumirile referitoare la diferite stări psihice şi acţiuni ale oamenilor: agona „agonie” (I, 66), apelpisie „deznădejde” (I, 114, 269), discolie „dificultate” (I, 128), a informui „a concepe” (I, 98), megalopsihie „megalopsihie” (II, 103), melanholie „melancolie ” (II, 72); clevetă „clevetire” (I, 48; II, 51, 56, 66,

Dimitrie Cantemir, pionier al internaţionalizării...

77

85, 99, 124), clevetnic „clevetitior” (II, 62), clironomie „moştenire” (I, 82), colachie „linguşire” (I, 61, 255; II, 132, 147), darn „zadar” (II, 34, 146, 215) etc. Unele cuvinte împrumutate sau formate de Dimitrie Cantemir nu s-au încetăţenit în limba română, iar altele fiind derivate în limba contemporană cu ajutorul altor afixe: afrodisău „afemeiat” (II, p.186), afthadia „temeritate” (I, 269), ahortasie „lăcomie” (I, 188), ahortatos „lacom” (I, 186), alofil „străin, care nu face parte din aceeaşi familie sau neam” (I, 144), anagheon „necesar” (II, 163), anagnostis „ctitor de biserică” (II, 211), anevsplahnos „nemilos” (I, 186), apofasin „hotărât, categoric”(II, 236), apofasisticos „fără replică, categoric” (I, 122), apsifisie „dispreţ” (II, 102), atheofovie „lipsă de teamă faţă de Dumnezeu” (I, 169170), epihirimă „iniţiativă” (II, 189), epiorchie „sperjur” (I, 169), epiorhie „sperjur” (II, 212), evdemon „înger bun” (II, 66), exţentru „excentru” (I, 71), fiitor „existent” (I, 154, 263), filaftie „iubire de sine” (I, 85), filosofăsc „filosofic” (I, 66; II, 37), filosofesc „filosofic” (I, 14), fizicesc „fizic” (I, 44, 102), a formui „a concepe” (I, 176), Galactea „Calea Lactee” (II, 120), gheomandie „geromancie” (II, 54), gheometricesc „geometric” (I, 66), ironicesc „ironic” (I, 208), isimerie „echinocţiu” (I, 180), ithicesc „etic” (II, 163-164), loghicesc „logic” (I, 14, 66, I71), mathematic „matematician” (I, 52), micropsihie „frică” (I, 275; II, 102), necromandie „vrajă asupra cadavrelor” (II, 54), platonicesc „platonic” (II, 228), publică „sfat domnesc” (II; 167) etc., isr sltele fiind creaţii ale autorului: a desficiori „a lăsa fără pui” (I, 268), a despărinţi „a lăsa fără părinţi” (I, 268), a se pedestri „a se pedestri” (I, 143), a ritorisi „a vorbi retoric” (II, 125), a solichismi „a comite solecisme” (I, 163), undelemnos „unsuros” (I, 76) etc. Pentru a atribui concluziilor noastre un caracter cât mai verosimil, în continuare vom prezenta câteva exemple din „Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir în care am atestat unele împrumuturi introduse în limba română de savantul enciclopedist: Voroava, dară, le era aceasta: „Precum noi împărat, monarh şi stăpânitoriu, aftocrator să fim având, nu numai noi ştim, ce toată lumea mărturiseşte şi matca carea ne chiverniseşte, ne porunceşte, ne stăpâneşte şi ne otcârmuieşte, din toată dihaniia cunoscută şi aleasă ieste… (I, 229); Şi după ce de multă cutreierare şi mai cu de-adins de peste măsură mirare obosit, supt umbra a unor frumoşi şi umbroşi copaci (carii denaintea capiştii sădiţi era) ca puţină odihnă tuturor mădularelor să-mi dau, acelea, unde ca cei în agona morţii dzăceam, o Lebădă bătrână şi

78

Bahnaru, Vasile

albă lângă mine să apropie şi, dacă bună dzua după obiceiu îmi dede, de unde sint şi ce pre acelea locuri caut mă întrebă (I, 182); De care lucru, iarăşi alfavita din-ceput a citi şi buchele din capăt a prociti începură, sfaturile înturnară, voroavele răsturnară, gândurile tăvăliră, chitelele prăvăliră, dârmoiară şi cernură, nighina din grâu şi bobul din madzire să aleagă nu putură, grămădiră… (II, 145); … Precum să vede, nu ucinică, ce didascală alhimistilor ieste, cărora nici adânc fundul mărei, nici nestrăbătută a pământului grosime, nici pre supt rădăcinele munţilor şi stâncilor a metalilor şuvăite vine, nici depărtarea locului, nici primejdiia mărsului, nici nevoia agiunsului şi aşeşi nici iuţimea şi arsura focului de la acel din fantazie născut şi din crieri prefăcut aur îi poate opri (I, 66); Adevărat, între toate jiganiile nu numai bun şi adevărat filosof, ce încă şi ispitit, iscusit anatomic Lupul ieste (I, 99); Mute-se Arcticul, strămute-se Andarticul, osiia sferească în doaă să frângă, toată iuşorimea în chentru să-mpingă, stihiile toate tocmirea să-şi piardză (II, 122); Că pre amănuntul sama de-i vom lua, toată anomaliia şi rătăcirea firii la dânsa vom afla (I, 204); Aşedară, după socoteala şi sfatul acestui înţelept şi anonim sfetnic, „Cum te cheamă?“ pre Struţocămilă întrebară (I, 90); Iar în vârful trulii aceii mari chipul boadzii Pleonexiii2 în picioare sta, carea cu mâna dreaptă despre polul arctic spre polul antarctic, cu degetul întins, ceasurile arăta (I, 181). De duhurile vărsatelor veninuri toţi ne-am ameţit, dacă strigară, şi toţi antidotul toapsăcului precum să-l arete pre Papagaie dacă rugară (I, 158); A căruia dulce voroavă în liman şi vrednică laudă pre uscat şi cădzută mulţămită de la ficiori pentru părinţi, de la părinţi pentru feciori, prin toate casele şi adunările, nu otravă, mă crede numelui, ce tare antifarmac tuturor hulelor ieste (I, 120); Ce precum apelpisia de multe ori mai vrednicii lucreadză, aşe afthadia singură cu sabiia sa capul îşi răteadză (I, 269); Însă mă tem că, după apofthegma carea singur mai pomenişi, fiinţa adevărului în lucruri a arăta, precum să poci a crede, nicicum pociu (II, 192); Acmu a tuturor voie unindu-să şi toţi supt argumentul Corbului supuindu-să, cu toţii în toate părţile să împrăştiară şi prin toţi munţii şi codrii, unde coarne de buăr lepădate ar găsi şi cap de taur aruncat ar nemeri, cu toată nevoinţa cercară şi nicicum undeva macar nu să aflară (I, 170);

Dimitrie Cantemir, pionier al internaţionalizării...

79

…În valurile tulburării, să bătea, de vreme ce din gură neîncredinţarea argumentuia, iar din gând socotiia că macar vremenică pace între dânşii de să va cumva aşedza, cât de în scurtă vreme, din cele nenumărate vicleşugurile lor, multe pot să să descopere, pre carile Inorogul în catalogul său pre amăruntul însămnate le avea (II, 150); Deci la acesta lucru întâi ca astrologhii să facem să cade, carii cele adevărate fireşti şi cereşti trupuri mai curat vrând să arete, nişte fiinţe din socoteală şi nişte trupuri şi locuri, carile nici în ceriu, nici în fire să află, pun (I, 127); …Nu mai slobodă ieste limba atheistului spre blăstăm decât tropurile ritorului spre hula sau lauda aninată (I, 154); . Adevărat dară că la acesta lucru dovedele a căderilor vechi aporiia de n-ar dezlega, nu cu puţină înăduşala a tot sufletul filosofiia atomiştilor socotelele muritorilor şi cu dânsele împreună lucrurile lumeşti ar stăpâni (II, 110); Dară aşi pofti să ştiu cu ce privileghie puteţi strica axioma vechilor filosofi şi mathematici, carii dzic (carile sint tot într-un chip cătră altul al triilea, tot într-un chip sint între sine)? (I, 52); Care stihii pre amănuntul, după meşterşugul cabaliştilor tălmăcindusă… (II, 211); Trii filosofi, ghimnosofiste, pentru ca cataractele Nilului (celea ce dincolo de munţii (I, 195); Însă, oricum ar fi, prostimei ei iertăciune a să da să cade, de vreme ce poate fi că categoriile loghicăi n-au citit şi în cărţile ştiinţii nu s-au zăbăvit (că celor ce multe lumânări în citeala cărţilor topesc, ochii trupului la videre să tâmpăsc (I, 89); Comedie ca aceasta şi buiguire într-acesta chip din gura Papagaii în minţile tuturor dihaniilor răvărsindu-să, ca cum şi cu trupurile şi cu sufletele amurţiţi şi amuţiţii ar fi fost, prin câtăva vreme între dânsele mare tăcere să făcu, şi una într-ochii alţiia ascuţit şi neclătit căutând, ce ar fi mai de vorovit şi ce ar fi mai de pomenit, ca cum a să domiri n-ar putea, ce una pre altă să înceapă… (I, 160); Inorogul încă, pre o parte, de viaţă primejdioasă supărat şi săturat fiind, iar pre altă parte, îndemnarea şi pofta priietinilor a călca neputând, pre pomenitele condiţii aşedzimântul păcii priimi (II, 239); Cu Filul şi cu Inorogul cineva din jigănii prieteşug, cuvânt, corespondenţie, veri aievea, veri pre taină, din gură sau din scrisori şi în tot alt chipul, macar cum, să nu aibă, nici rudenie cu dânşii să facă, nici precum rude unul altuia sint să să răspundză (I, 252);

80

Bahnaru, Vasile

Aceasta giuruind Inorogul şi acmu şi dând, unul din crocodili pâră dreaptă ca aceasta asupra lui făcând, adecă precum el o dată pre Hameleon vânând şi să-l înghiţă vrând, după multă rugăminte cu mari chizăşii să să fie slobodzit, însă cu această tocmală ca alt mai mare vânat să-i aducă, sau 1000 de dramuri de panzehr să-i dea (II, 116); Oare ce audzu adevărat audz, au demonul, ispitindu-mă, simţirile îmi batgiocureşte? (II, 123-124); Vii şti, iubitule, că nu pentru cei carii într-aceste pomenite limbi pedepsiţi sint scara acii am supus, ce, pentru ca de împrumutarea cuvintelor streine cei mai nedeprinşi lovind, vreare-aş ca aşe a le înţălege şi în dialectul strein să să deprindză (I, 16). Şi aşe şi Vulpea, dialectică, iară nu filosoafă să află (I, 98). În scurt, la începătura dialogului între dânşii sosiră şi unul de altul pricine vrăjbii, carile şi pentru ce ar fi fost, a întreba începură, Inorogul întrebarea într-acesta chip înainte puind… (II, 5-6); Căci altă mâncare a mânca nici pofta mă îndemna, nici diieta doftoriilor mă lăsa (II, 224). Căci în une hotare loghiceşti sau filosofeşti a limbi streine, elineşti, dzic, şi lătineşti cuvinte şi numere, cii şi colea, după asupreala voroavii aruncate vii afla, carile înţelegerii discursului nostru nu puţină întunecare pot să aducă (I, 14); De acestea cuvinte Râsul hohotiia, iară Hameleonul fisiia, pre carile unul în râs, altul în vis le tâlcuia şi, ca cum sfaturi de batgiocură ar fi, le măscăriia, de vreme ce bine ştiia că cele de multe ori amăgele şi minciunoase văpsele toată zugrăvala şi chipul adevărului scârnav au muruit şi la cel luminos chip şi a adeverinţii figură a vini preste putinţa şarurilor a fi dzicea (II, 148); Şi aşe şi Vulpea, dialectică, iară nu filosoafă să află (I, 97); Aşijderea, tainică filosofia Lupului în şcoala dobitoacelor să nu să profesască, nici ale lui tâlcuiri şi exighises să se citească, ce în locul filosofiii câneşti de batgiocură să să aibă (I, 252); …Căci doaă pricini sint carile, uscăciunea cuvântului scornindu-le, umedzala tusei şi izvorârea flegmei le înmulţeşte (II, 222); Iară cât despre pricina formei, multe şi aspre discolii are, pre carea, binişor de o vom socoti şi în campana socotelii drepte de o vom cumpăni, mai mult spre a firii ei cunoştinţă decât alalte ne va agiuta (I, 128);

Dimitrie Cantemir, pionier al internaţionalizării...

81

Aşe el în valurile vicleşugurilor tăvălindu-să (poate fi răutatea îndoit şi întriit să lucredze fortuna slobodzind), somn fără somn şi odihnă fără odihnă îl chinuia… (II, 42); Care lucru, macar că de multe ori şi de la mulţi s-au ispitit, însă acmu de curând, mai curată şi mai aievea probă a să face s-au tâmplat (I, 195). Ca urmare a analizei lexicului neologic din opera lui Dimitrie Cantemir putem conchide, împreună cu N.A. Ursu, că cei mai mulţi termeni ştiinţifici sunt cuvinte internaţionale, folosite aproape în toate limbile moderne, unde au provenit din limba elină sau din latină ori au fost creaţi pe baza unor elemente din aceste limbi7. Cu toate acestea, în prezent nu se poate vorbi despre existenţa unei activităţi susţinute de ordonare şi standardizare a terminologiei speciale, întrucât fundamentul ştiinţific al noii discipline nu s-a constituit într-un sistem de norme şi principii, cu toate că mai multe studii terminologice au stabilit o teorie generală a acestei ştiinţe (procedeele de determinare a termenilor în cadrul unui microsistem, analiza statistică a termenilor la nivelul microsistemului respectiv; modalităţile productive de formare a termenilor; identificarea particularităţilor morfosintactice ale termenilor; aportul împrumuturilor din alte limbi la formarea termenilor şi sistemelor terminologice; raportul dintre limba literară şi limbajele specializate; standardizarea lexicului terminologic din diferite domenii)8. Şi ca urmare în cadrul lexicologiei a luat fiinţă o nouă ştiinţă - terminologia, care joacă deja un rol distinct în dezvoltarea societăţii9. În fine, putem constata cu facilitate că aproape toate elementele terminologice, inclusiv cuvintele de uz general, atestate la Dimitrie Cantemir sunt incluse în dicţionarele generale de limbă şi în cele de neologisme. Această lipsă de consecvenţă este provocată de faptul că în lingvistica românească neologisme sunt definite toate cuvintele împrumutate din alte limbi sau derivate în interiorul limbii române, fără a se identifica o anumită limită temporală de pătrundere a unităţii respective în sistemul lexical al limbii noastre. Fără a intra în detalii, suntem de părerea că unităţile lexicale împrumutate de cel puţin cincizeci de ani urmează a fi etichetate ca fiind neologisme, iar restul cuvintelor, înclusiv cele din opera lui Dimitrie Cantemir, necesită a fi considerate ca fiind cuvinte savante sau livreşti, aşa cum se procedează în lingvistica occidentală.

82

Referinţe

¹ Jurconi, Ion 2002 -Terminologia şi societatea informaţională //Analele Universităţii din Craiova, an VI Editura Universitară, Craiova . ²Bidu–Vrânceanu, Angela 1976 - Analiza structurală a vocabularului limbii române contemporane. Numele de culori. Numele de culori, Tipografia Universităţii din Bucureşti. Bidu–Vrânceanu, Angela 1986- Structura vocabularului limbii române. Probleme teoretice şi aplicaţii practice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. Brâncuş, Grigore 1991 - Istoria cuvintelor, Editura Coresi, Bucureşti. Brâncuş, Grigore 1983: Vocabularul autohton al limbii române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. Canarache, Ana, Maneca, Constant, În jurul problemei vocabularului ştiinţific şi tehnic // Limba Română, Bucureşti, nr. 6, 1955, p. 16-24. ³A se vedea în această ordine de idei: Ursu, Tamara 1973 - Limba hroniculuyi lui Dimitrie Cantemir, Editura Ştiinţa, Chişinău. Krasnova, Irina 1969 - Gh. Asachi – lexicograf, Chişinău. Verebceanu, Galaction 2002 -Viaţa lui Bedrtoldo, un vechi manuscris românesc, Museum,Chişinău. 4 Cantemir, Dimitrie 1998, Istoria ieroglifică, vol. I-II Editura Litera, Chişinău. 5 În paranteze se indică volumul şi pagina „Istoriei ieroglifice” la care se face trimitere. 6 Eminescu, Mihai 1882 -Opere, vol. XIII, Timpul, 9, XII. 7 Ursu, N. A. 1962 -Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. 8 Ciobanu, Georgeta 1998 - Elemente de terminologie, Editura Mirton, Timişoara. Dubuc, Robert 1992- Manuel pratique de terminologie, Editura Linguatech, Quebec. Pavel, Eugeniu, Rucăreanu, Constantin 2001 - Introducere în terminologie (noţiuni fundamentale), Editura Academiei Române, Bucureşti. Rey, Alain, 1979 - La terminologie: noms et notions, Collection Que saisje? Paris: Presses Universitaires de France.

83
Rondeau, Guy 1981- Introduction à la terminologie, Editura Gaëtan Morin, Montreal. 9 Bidu–Vrânceanu, Angela; Călăraşu, Cristina; Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana; Mancaş, Mihaela; Pană Dindelegan, Gabriela 2001 -Dicţionar de Ştiinţe ale limbii, Editura Nemir, Bucureşti. Busuioc, Ileana; Cucu, Mădălina 2001 - Introducere în terminologie, Editura Credis, Bucureşti.

84

Bahnaru, Vasile

Dificultăţideechivalareaunortermeniîndiscursuldidacticactual

85

Druţă, Inga – Popa, Viorica

Dificultăţi de echivalare a unor termeNi ÎN discursul didactic actual

Metalimbajul educaţional actual se caracterizează printr-o serie de concepte noi, verbalizate prin diverşi termeni, uneori în competiţie. Diversitatea termenilor şi utilizarea unor sintagme prea generale, preluate din alte limbaje specializate, generează discuţii privind oportunitatea acestora în ştiinţele educaţiei. Unii autori semnalează chiar ambiguitatea limbajului pedagogic actual, ceea ce ar fi un impediment pentru consolidarea ştiinţelor educaţiei [ cf.: „Perpetuarea unor sintagme în noua lege a educaţiei [constituie] exemple elocvente de ambiguităţi de limbaj pedagogic. Vezi termenii: finalităţile învăţământului (educaţiei), idealul educaţional […]. Termenul finalitate este prea general, nesigur, incomplet şi prea abstract […]. De aceea este necesară clarificarea conceptelor pedagogice, în această perioadă marcată de schimbări majore în legislaţia educaţiei.”] (Teodorescu). Limbajul didactic actual a preluat din unele limbi de circulaţie internaţională şi din alte limbaje specializate o serie de împrumuturi care îi conferă un caracter modern, dar care, în faza iniţială a preluării, prezintă deseori dificultăţi de ordin semantic, fonetic şi ortografic. Probleme pun în special împrumuturile de origine engleză şi franceză, care, de regulă, se scriu altfel decât se pronunţă (cazuri „fericite” de tipul lui grant, master sau item se constată mai rar). Unele concepte pedagogice tradiţionale şi-au schimbat doar „veşmântul” pe unul modern, cf.: programă şcolară – curriculum, planificare a lecţiei – proiectare pedagogică/didactică, administrare şcolară – management şcolar, programare a activităţii de predare-învăţare – strategie didactică ş.a. Cercetarea noastră se bazează pe o lucrare fundamentală în domeniu, Didactique fonctionnele. Objectifs, stratégies, évaluation de Michel Minder (De Boeck & Larcier, 1999, 8e édition, Paris, Bruxelles), apărută în versiune românească la Editura Cartier, Chişinău, în 2003, în colecţia Biblioteca Pro Didactica (trad. de Dorin Onofrei), lucrare care a pus în

86

Druţă, Inga – Popa, Viorica

circulaţie (în spaţiul basarabean) conceptele esenţiale ale didacticii moderne, în special, ale cognitivismului operant. Traducătorul a avut misiunea dificilă de a echivala termenii de bază ai didacticii funcţionale din franceză în română, misiune de care s-a achitat onorabil. Cu toate acestea, am constatat că, pe parcursul lucrării, acelaşi concept a fost redat uneori în română prin mai mulţi termeni, probabil, pentru explicitarea mesajului. De exemplu, termenul prérequis a fost echivalat ca pre-achiziţii ( p. 21) şi cunoştinţe anterioare ( p. 22 - cu alăturarea termenului original între paranteze în ambele cazuri), achiziţii anterioare (p. 24), achiziţii preexistente (p. 36, 43), iar în alte lucrări din domeniu circulă şi sintagma cunoştinţe prealabile. Din perspectiva dezambiguizării, considerăm că cea mai adecvată este sintagma cunoştinţe anterioare, care corespunde rigorilor terminologice, fiind exactă, transparentă şi circumscrisă domeniului. Termenul achiziţii este preluat din limbajul comercial şi are un caracter ambiguu, fiind explicit numai într-un context relevant. Un alt concept didactic recent este verbalizat, de asemenea, prin mai mulţi termeni, predominând curriculum ascuns (p. 23, 24 ş.u.) vs de curriculum latent. Menţionăm că termenul în discuţie este fluctuant şi în original, dovadă fiind şi citatul inserat de autor în capitolul în care abordează acest concept: «Diverses appelations – curriculum caché, implicite, latent, non intentionnel, non enseigné; cursus caché – désignent les processus et les effets qui, bien qu’absents des programmes officiels et des politiques éducatives formulées, font bel et bien partie de l’expérience scolaire.» („Diverse denumiri – curriculum ascuns, implicit, latent, non-intenţionat, non-predat; cursus ascuns – desemnează procesele şi efectele care, deşi sunt absente în programele oficiale şi în politicile educaţionale formulate, fac parte întru totul din experienţa şcolară.”, p. 24 – subl. n.). Totuşi, autorul preferă termenul curriculum caché, alternându-l cu curriculum latent, iar în versiunea românească, respectiv, apar succesiv doi termeni, curriculum ascuns şi curriculum latent. Se pare că uzul preferă prima sintagmă, curriculum ascuns (cf. şi engl. hidden curriculum). Semnalăm şi sintagma curriculum subliminal, prezentă în cursuri universitare de specialitate şi având mai multe referinţe on-line (v. http://facultate.regielive.ro/cursuri/pedagogie/ teoriacurriculumului-84694.html, http://www.scribd.com/doc/ 31450806/50/ Tipurile-de-curriculum ş.a.). Conceptul modern de secvenţă didactică (p. 65 ş.u.) este exprimat, în paginile lucrării menţionate, dar şi în alte lucrări de referinţă din domeniu,

Dificultăţi de echivalare a unor termeni în discursul didactic

87

şi prin sintagma secvenţă de învăţare (p. 10 ş.u.). Ambele sintagme sunt transparente şi sugestive, iar în versiunea franceză, de asemenea, atestăm doi termeni: séquence d’apprentissage şi séquence didactique, ceea ce denotă faptul că nici în franceză nu s-a optat deocamdată pentru o singură sintagmă, mai reprezentativă. Odată cu trecerea timpului, fie se va impune una dintre sintagmele în discuţie, fie acestea se vor specializa, secvenţa didactică desemnând demersul cadrului didactic, iar secvenţa de învăţare – efortul elevului de a asimila un nou conţinut sau de a obţine o nouă competenţă. Un concept interesant, mai puţin obişnuit, pus în circulaţie de Michel Minder în lucrarea în discuţie, este socluri de competenţe (p. 38, 103). În Belgia francofonă, Ministerul Educaţiei a publicat, în 1994, un document intitulat Socles de compétences, în care prezintă noţiunea de soclu astfel: „Se dovedeşte că exigenţele referitoare la competenţe şi la cunoştinţe variază foarte mult de la o şcoală la alta şi chiar de la un profesor la altul în cadrul aceleiaşi şcoli. Acesta este motivul care a provocat punerea în evidenţă a unor socluri de competenţă, adică a unui ansamblu de referinţe care determină noţiunea de nivel al studiilor şi în jurul căruia se articulează programele elaborate ori aprobate de autoritatea normatoare şi subvenţionatoare”. Se pare că acest concept a prins şi în spaţiul de limbă română, deoarece l-am atestat în mai multe documente, inclusiv într-un newsletter al Ministerului Educaţiei şi Cercetării al României (nr. 20, 1-13 octombrie 2006): soclul comun de cunoştinţe şi competenţe). Semnalăm că am reperat sintagma în cauză sub forma socluri de competenţe, dar şi socluri de competenţă (în Didactica funcţională... şi în alte lucrări/ documente). Fluctuaţia se explică prin noutatea termenului şi prin presiunea modelului francez, care determină pluralul competenţe. Întrun alt subcapitol, Michel Minder vorbeşte despre compétences-socles, sintagmă echivalată în limba română, în mod firesc, competenţe-socluri (p. 200). Fluctuaţiile terminologice se încadrează în teoria lui Ad Hermans despre neologia traductivă (Hermans 1999) şi nu putem adăuga decât că uzul specialiştilor va discerne, cu timpul, între sintagmele discutate. O serie de concepte didactice actuale sunt verbalizate prin termeni preluaţi din alte limbaje specializate, cum ar fi: acroşator (cognitiv), ancoraj, ambreiaj de legătură, amorsare, balizare, devoluţiune (didactică), elagaj („tăiere a ramurilor din partea de jos a tulpinii arborilor”), extincţie, focar, homeostazie, izomorfism, înrolare, relee intermediare, tabel de concasare ş.a. (Didactica funcţională, op. cit.). Termenii citaţi sunt integraţi în metalimbajul didactic prin metaforizare sau, conform

88

Druţă, Inga – Popa, Viorica

unor opinii (Bahnaru 2009: 217 ş.u.), prin intermediul fenomenului de contiguitate, fiind receptaţi corect numai în contexte relevante, circumscrise domeniului. Analizând inventarul terminologic al lucrării în discuţie, am re­ marcat că o categorie aparte de termeni nu au fost echivalaţi, ci preluaţi ca atare: (competenţe) savoir-dire, savoir-faire, savoir-être (p. 26 ş.a.), savoir-devenir (p. 58, 62), «déjà-là» (transpus în română o singură dată – pre-cunoştinţe, p. 44), insight (p. 67 ş.u.), skill (explicat în paranteze prin abilitate, p. 76), drill (p. 106 ş.u.), check-list (p. 325) ş.a. Astfel, trebuie să distingem între termenii preluaţi în original din franceză şi cei din engleză, care figurează în textul francez în această formă. Seria savoirdire, savoir-faire, savoir-être şi savoir-devenir este cunoscută specialiştilor, fiind prezentă şi în alte lucrări (cf. Pamfil 2003: 16 ş.u.). Alina Pamfil utilizează termenii preluaţi din franceză în paralel cu variantele româneşti: „a-şti-să-faci” (savoir-faire), „a-şti-să-fii” (savoir-être), „a-ştisă-devii” (savoir-devenir). Atunci când termenii sunt prezentaţi într-un tabel în ambele limbi, română şi franceză, dublarea este motivată. Însă prezenţa în text exclusiv a variantelor româneşti este nejustificată, cf.: „Categoria lui a-şti-să-fii este însă importantă…” (p. 38); „Comunicarea orală şi scrisă şi lectura sunt activităţi ce per­ mit modelarea lui a-şti-săfii…” (p. 139); „Mai mult, lectura literară, prin modelele/antimodelele pe care le aduce aproape, face posibilă conturarea lui a-şti-să-devii” (p. 139), acestea părând un corp străin în text. Termenii de origine engleză insight, skill, drill, check-list fac parte din categoria elementelor cu caracter internaţional, fiind astfel motivaţi în demersul autorului lucrării, ca şi în cel al traducătorului. În aceeaşi categorie se încadrează şi termenii brainstorming, clustering, feedback ş.a. O concluzie firească a lucrării este că diversitatea de termeni – generată de traduceri – reprezintă o caracteristică a limbajului didactic actual specializat, pe de o parte; pe de altă parte, fluctuaţiile terminologice constituie şi o caracteristică a unui limbaj dinamic, în plină dezvoltare şi formare continuă. Pentru dezambiguizarea demersului pedagogic modern se impune standardizarea termenilor fundamentali de către autorităţile din interiorul domeniului.

89

Bibliografie selectivă

Bahnaru, V. 2009 - Elemente de semasiologie română, Editura Ştiinţa, Chişinău Gouadec, D, 1990 - ,,Terminologie. Constitution des données”, Afnor. Hermans 1999 - „Néologie traductive”, în Terminologies Nouvelles (Nouveaux outils pour la néologie), nr. 20, decembrie. Pamfil, Alina 2003- Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Bucureşti. Teodorescu, G. - Ambiguităţi în cadrul limbajului şi discursului pedagogic, http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com/ambiguitati-incadrul-limbajului-si-discursului-pedagogic/.

90

Druţă, Inga – Popa, Viorica

Dificultăţi în utilizarea termenilor cromatici

91

Vieru, Lidia

Dificultăţi în utilizarea termeNilor cromatici

Limba română este o limbă dinamică şi deschisă oricăror schimbări. Împrumutul unor cuvinte, preluarea unor sensuri noi, necunoscute, dar, mai ales „..„migrarea” unor cuvinte din lexicul specializat spre lexicul comun determină supunerea vorbitorilor (instruiţi în grade diferite) la „presiuni” lexicale intense şi complexe, susţine lingvistul Angela BiduVrănceanu în lucrarea „Lexic comun, lexic specializat”. Limbajele spe­ cia­ lizate sunt diverse, individuale şi relativ independente. Trebuie să relevăm faptul că problema culorilor i-a preocupat întotdeauna atât pe umanişti, cât şi pe oamenii de ştiinţă. Marele scriitor şi filozof Johann Wolfgang von Goethe în una din cele mai voluminoase, dar şi mai controversate lucrări Farbenlehre (Doctrina sau Teoria Culorilor), pe care el însuşi o aprecia la cel mai înalt nivel, la sugestia secretarului său, Johann Peter Eckermann, că ar putea să-i pară rău că a dedicat atâta timp teoriei culorilor, răspunde: ,,Nicidecum, deşi i-am dedicat munca unei jumătăţi din viaţa mea. Aş fi scris poate încă o jumătate de duzină de tragedii, asta ar fi fost tot, şi se vor găsi după mine destui s-o facă.”Unul dintre savanţii moderni care a fost preocupat de terminologia cromatică este francezul Michel Pastoureau. Începând cu anii 80 se dedică mai ales istoriei culorilor, devenind unul din cei mai importanţi specialişti în acest domeniu pe plan internaţional. În cartea sa „Albastru. Istoria unei culori” (Paris, Seul, 2000) afirmă, că orice istorie a culorilor nu poate fi decât o istorie socială. Anume societatea este cea care „face” culoarea, o defineşte şi îi conferă sens, îi construieşte codurile şi valorile, îi organizează practicile şi-i stabileşte mizele. Problemele culorii sunt odată şi pentru totdeauna probleme sociale, deoarece fiinţa umană nu trăieşte de una singură, ci în societate. Vorbind despre culori şi despre istoricul acestora ar trebui să începem de la perioada în care oamenii au realizat primele picturi parietale. Analiza lexicului specializat din domeniul artelor plastice demonstrează importanţa termenilor cromatici utilizaţi şi definiţi în altă manieră decât

92

Vieru, Lidia

în lexicul comun. O atenţie foarte mare se acordă în ultima perioadă simbolisticii culorilor, semnificaţia cărora este tratată la diverse popoare în mod diferit atât în artă, literatură cât şi în religie. Aceste aspecte ale terminologiei cromatice sunt foarte interesante şi captivante, dar vom încerca să abordăm problema dată din alt punct de vedere.Termenii cromatici ţin nu numai de artele plastice, dar se interferează, mai mult sau mai puţin, şi cu alte domenii: industria textilă, industria confecţiilor, industria alimentară, horticultura, medicina, construcţii etc. Pornind de la cele şapte culori ale spectrului solar, actualmente se cunosc nenumărate amestecuri cromatice, nuanţe redate prin termeni simpli sau compuşi (sintagme formate din două sau trei componente), iar ochiul uman poate distinge peste 700 de nuanţe şi fiecare din ele îşi are numele său. Domeniul terminologiei cromatice este mai puţin explorat şi desigur că acesta este motivul apariţiei diverselor dificultăţi atât de traducere, cât şi de ortografiere.Terminologia cromatică este încadrată din punct de vedere gramatical în clasa adjectivului, constituit din adjective flexibile sau variabile şi din adjective neflexibile sau invariabile. Adjectivele invariabile nume de culori sunt mai puţin numeroase decât cele variabile. Numărul lor, neînsemnat în fondul vechi, este în creştere în limba modernă, prin diverse neologisme de circulaţie mai largă sau mai restrânsă. Cele mai mari dificultăţi apar la utilizarea adjectivelor invariabile ce redau denumiri de culori simple, mixte sau nuanţate. După structură, se deosebesc: 1.  adjective invariabile simple: acaju, azur, bej, bianco, bordo, corai crem, ecarlat,ecru, frez, grej, grena, gri, indigo, izabel, kaki, lila, maro, mov, muştar, oliv, oranj, roz,turcoaz, vernil etc. 2.  adjective invariabile compuse scrise prin cratimă, cu structuri de tipul : -a  djectiv + substantiv: bleu-gheaţă, bleu-petrol, gri-argint, gri-fer, gri-perle, gri-şobolan etc. - adjectiv + adjectiv: grena-lucios, roz-oranj, alb-ecru, alb-negru etc. - adjectiv + adverb (uneori provenit din participiu): mov-deschis, roz-închis, frez-aprins, verde pal, alb-murdar etc. Pornind de la ideea că adjectivele invariabile au o singură formă pentru toate genurile, numerele şi cazurile am încercat să confruntăm diferite variante de scriere a acestora, atestate în dicţionarele ortografice şi în lucrările de specialitate.Adjectivele simple: acaju, azur, bej, bianco,

Dificultăţi în utilizarea termenilor cromatici

93

bordo, corai, crem, ecarlat, ecru, frez, grena, gri, havan, indigo, ivoar, ivoriu, izabel, kaki, lila, maro, mov, muştar, ocru, oliv, oranj, roz, turcoaz, vernil etc. Conform dicţionarelor explicative şi ortografice sunt invariabile şi deci nu pot primi flective gramaticale. Dar „unele dintre adjectivele de mai sus tind să se adapteze, în limba vorbită, la diferite tipuri flexionare. De pildă, kaki este folosit şi ca adjectiv cu trei forme flexionare -veston kaki, manta kakie ( pantaloni kakii), pe când bleumarin, mov şi roz (fustă bleumarină, rochie movă, faţă roză, feţe roze) tind să se adapteze la adjectivele variabile cu patru forme flexionare” (v.Gramatica limbii române, V.I, Cuvântul, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005). E suficient să privim emisiunile TV, să răsfoim revistele de modă pentru a constata că nu numai adjectivele invariabile citate mai sus sunt supuse flexiunii, ci şi etate vernilă, salivă vernilă, imagine alb-neagră etc. Este o problemă care considerăm că poate fi soluţionată prin respectarea normelor ortografice în vigoare, fără a accepta variantele impuse de limba vorbită, excluzând faptul că unii acceptă ideea că „uzul dictează”. Un alt semn de întrebare este provocat de utilizarea adjectivelor compuse în componenţa cărora cel de-al doilea element este un adverb, de multe ori cu nuanţă de participiu: albastru-deschis, verde-închis, verde-pal, roşu-aprins etc. Din gramaticile clasice ştim că aceste adjective compuse se scriu prin cratimă, fapt confirmat şi de una dintre cele mai noi lucrări academice (v. Gramatica limbii române, V.I, Cuvântul, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005). În Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (elaborat de Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu IordanAl. Rosetti”, Editura „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 2005, Ediţia a II-a revăzută şi adăugată ; DOOM) sunt incluse şi câteva exemple de adjective compuse. E greu de explicat din ce considerente în cazul adjectivului compus albastru-azuriu ( adj., m., pl ),albaştri-azurii( art.), albaştrii-azuri ( f.), albastră-azurie ( pl.), albastre-azurii sunt supuse flexiunii ambele elemente de compunere, iar în cadrul compusului alb-gălbui (adj. m., f.) alb-gălbuie (pl., m. şi f.) alb-gălbui este supus flexiunii doar al doilea element. Adjectivele compuse din adjectiv + adverb ce exprimă nuanţe de culori se consideră invariabile, dar în DOOM este introdus cuvântul albastru-deschis cu flectivele sale gramaticale de plural : albaştri-deschis (art.), albaştrii-deschis ( f.), albastră-deschis( pl.), albastre-deschis (ar fi

94

Vieru, Lidia

fost justificat să fie inclus şi cuvântul albastru-închis). Să înţelegem din acest exemplu că şi în cazul de faţă DOOM-ul este fidel principiului său de a reduce „decalajul, inevitabil, dintre norma academică, mai conservatoare, şi uzul real al limbii române literare actuale..? ” Principiul este susţinut şi de noua Gramatică a limbii române, unde se consideră că ar fi normal ca primul termen să primească flexiune, iar cel de-al doilea să rămână invariabil. Poate am fi de acord cu aceste norme, dacă nu am fi induşi în eroare de alte dicţionare, mai vechi şi mai noi. În NODEX (Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera International, 2002) sunt frecvente cazurile de utilizare a adjectivelor compuse invariabile, în care al doilea element de compunere sau ambele elemente de compunere primesc flective, de exemplu: „Care este de culoare albastru-închisă.” (corect: albastru/ştri/ă/e-închis) ; „Materie colorantă cafenie-închisă,…” (corect: cafeniu/e/ii-închis); „ Mamifer nordic, cu blană foarte preţioasă, de culoare brună-deschisă.” (corect brun/ă/e/i-închis); „Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel.” (corect violet/ţi/ă/e-deschis); „…folosită pentru fabricarea unei culori roşii vii…” etc. Astfel de in­ consecvenţe întâlnim şi în dicţionarele explicative. Admitem că savanţii ar putea găsi explicaţii de ordin contextual, semantic, lexical pentru aceste variante şi multe altele, utilizate atât în literatura de specialitate, cât şi în uriaşul volum de literatură artistică, didactică şi, mai ales, în mass-media. Atunci rămân singuri în faţa semnului de întrebare utilizatorii de dicţionare, aceştia fiind doar elevi, studenţi, profesori, medici etc.

95

Bibliografie selectivă

Bidu-Vrănceanu 2002  - Angela Bidu-Vrănceanu, Lexic comun, lexic specializat, Bucureşti. Pastoureau 2006  - Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori Chişinău, Cartier. Dicţionare *** Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române al Academiei Române, coord. Ioana Rădulescu-Vintilă, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, Editura „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 2005, Ediţia a II-a revăzută şi adăugată. *** Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1975. *** Gramatica limbii române, V.I, Cuvântul, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005. *** Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera International, 2002. *** Gramatica pentru toţi, Mioara Avram, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1986. Albastru. Istoria unei culori , Michel Pastoureau, Chişinău, Cartier, 2006.

96

Vieru, Lidia

Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate

97

Vlas, Mariana

TermiNologia ÎN domeNiul turismului. Istoric şi aplicativitate

0.Turismul ca fenomen economic şi social nu are o istorie foarte lungă. Începutul acestuia se regăseşte în jurul secolului al XVIII-lea, manifestându-se iniţial prin apariţia unui flux de pelerinaje, călătorii la băi şi prin aşa-numitele perioade de formare în străinătate, adoptate în special, de tineri aparţinând claselor sociale înalte. De-a lungul deceniilor care au urmat, turismul a evoluat într-o adevărată industrie, impunânduse cu o dezvoltare spectaculoasă în epoca contemporană şi devenind una din ramurile profitabile ale economiei internaţionale, care implică un ansamblu de legături între economiile naţionale, realizate prin comerţul cu bunuri şi servicii. Ca subramură a economiei, creatoare şi distribuitoare a bunăstării, turismul, definit ca fiind un fenomen socio-economic, este industria creată pentru obţinerea unor satisfacţii generate de nevoia umană de cunoaştere, recreere şi recuperare. În perioada contemporană, modul de administrare a acestei industrii este foarte divers şi extensiv, pe măsură ce cuprinde tot mai multe domenii de activitate şi la fel de multe întreprinderi, instituţii şi organizaţii din sfera productivă şi neproductivă care asigură producţia, distribuirea, schimbul şi consumul produsului turistic, valorificarea şi utilizarea resurselor turistice, precum şi crearea bazei tehnico-materiale a turismului. Pornind de la aceste premise, precum şi de la faptul că orice fenomen îşi indică proba de durabilitate şi prin pătrunderea sa în limbă, ţinem să amintim că această realitate a timpului nostru, care este turismul, îşi creează propriul său limbaj, propriul lexic şi propriul său fond principal de cuvinte şi e lesne de înţeles că terminologia care abordează turismul la ora actuală este foarte diversă şi foarte extensivă, fiind creată atât de cei din domeniile implicate în turism, cât şi de cei care lucrează cu ea în administrarea acesteia. Prin urmare, aşa cum în industria turismului se implică mai multe sfere interdependente, la fel şi terminologia acestuia are un grad sporit de implicare a noţiunilor, din toate domeniile participative. În linii mari, putem menţiona:

98

Vlas, Mariana

1.  servicii de organizare a turismului care elaborează, promovează şi comercializează produsul turistic: voiaj organizat, zonare turistică, zile de funcţionare, transfer, şofer de transfer, reco­ man­ dare, răspundere contractuală, reconfirmare, birou de informaţii turistice, călătorie în circuit etc ; 2.  servicii de cazare (hoteluri, moteluri, pansioane, case de odih­ na etc.): hotelier, recepţie, recepţioner, cameră, cameră single, cea mai bună disponibilă, contingent de locuri, cameră familială, pat, pat dublu, bunk, prosop, cearşaf, aşternut de pat, aspirator, bagajist, liftier, cămin de etapă, pensiune completă, înregistrarea sosirii etc ; 3.  alimentaţie publică (restaurante, cafenele, baruri etc.): maître d’hôtel, chelner, ospătar, meniu, consumaţie, couvert, debara­ sare, antreu, aperitiv, mic dejun, cină, bain-marie, platou, bol, cană, pahar, cleşte, coacere, friteuză, maşină de tocat carne, maşină de tăiat felii, frapieră, cocotieră, fructe de mare, gheaţă, masă rece, masă caldă, notă de comandă, notă de plată etc; 4.  transportul public (auto, aerian, căi ferate, maritim, fluvial etc.): numărul cursei, foaie de drum, autocar, auto-service, auto­ stradă, cod rutier, tren personal, bilet de peron, vagon de dormit, vagon bar, ecartament, companie aeriană, avion char­ ter, charter cu limită de timp, compartiment, clasă economică, clasă turist, coastă marină, debarcader, debarcare, vas de croa­ ziera, tribord, permis de transport gratuit, permis de con­ ducere, tranzit, tur de oraş etc; 5.  sfera de producţie (suvenire, mobilă hotelieră, echipament turistic etc.): bijuterii, carte poştală, broşură, pliant turistic, echipament hotelier, front-desk, rucsac, cort, valiză, bocanci, schiuri etc; 6.  sfera comerţului: volumul vânzărilor, magazin scutit de taxe vamale, îmbunătăţire, eşantion, preţ, vânzare directă, vânzare cu plată în numerar etc ; 7.  economie: leasing, leasing deschis, balanţă comercială, balanţă de plăţi, bancă, bancnotă, cec, cercetarea pieţei, cerere, ofertă, cesiune, comision, taxă, contract de hotelărie etc ; 8.  sfere de odihnă şi agrement (parcuri tematice, cluburi de interese, săli de jocuri etc.): parc de distracţie, parc nautic, bar de noapte, club aerian, club de echitaţie, discotecă-vidiotecă, staţiune montană, staţiune termală, staţiune turistică etc;

Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate

99

9.  sport (alpinism, schi, ciclism, nataţie, echitaţie etc.): căţărare, escaladă, echipă de escaladă, ascensiune de vară, ascensiune de iarnă, ascensiune pe structuri artificiale, pârtie pentru începători, pârtie pentru avansaţi, telecabină, bazin de nataţie, piscină, caiac, excursie călare etc ;

Lista e puţin să fie completă, căci pe măsura extinderii proceselor de organizare şi administrare a industriei turismului, aceasta implică noi ramuri şi noi întreprinderi ale economiei naţionale: servicii bancare, de asigurare, vamale, sanitare, medicale, culturale, telecomunicaţii etc. Trebuie să menţionăm aici că terminologia turismului în limba română actuală presupune o evoluţie treptată în plan istoric, consemnându-se apariţia şi modificările de concepte şi de termeni, în strânsă legătură cu dinamica evoluţiei acestei activităţi. Un termen folosit la un moment dat se modifică, actualizându-se şi dezvoltându-se, determinat de caracteristicile de reprezentativitate ale momentului dat. În această idee, facem încercarea de a prezenta câteva aspecte istorice în evoluţia terminologiei turismului.

I. Aspecte istorice
Terminologia unui anumit domeniu de activitate, ca orice parte a lexicului, are o anumită istorie care depinde de numeroşi factori, printre care un rol important îl are evoluţia cunoaşterii în domeniul respectiv (v. Guţu Romalo 1997: 103-108). Aşa cum am menţionat mai sus - că începutul turismului, ca fenomen economic şi social se regăseşte în jurul secolului al XVIII-lea - putem afirma că în spatele terminologiei actuale a turismului au stat realităţi, fenomene şi fapte de atunci, atenuate în timp de dezvoltarea societăţii. Bineînţeles, o sursă importantă în constituirea unui limbaj propriu fenomenului turistic la acea vreme o reprezintă atât lexicul curent al limbii: pelerinaj, pelerin, toiag de pelerin, călător, călătorie, cal, căruţă, vizitiu, birjar, grăjdar, trăsură, han, cârciumă etc., cât şi termenii specializaţi creaţi de cei din domeniile transportului, drumurilor, poştei, ca o declanşare a perioadei de vârf a transportului cu diligenţa, cum ar fi: diligenţă, poştalion, călătorie cu diligenţa, drumuri de poştă (v.Scurt istoric al drumurilor din România, http://www.drdp.rdsbv.ro), linie de poştă, linie poştală pentru scrisori şi călători, staţie de poştă, trăsură poştală

100

Vlas, Mariana

(v. Monitorul de Sibiu, Istoria poştei Sibiene, http://www.monitorulsb.ro), constructori de diligenţe, vânzători de bilete, bilet de loc pe bancheta din spate a diligenţei (care era mai ieftin), bancheta vizitiului (alături de care la nevoie se mai puteau înghesui doi călători), pielar, curelar, cal de poştă, taxă de drum pentru călători [care se practică până în zilele noastre, în special pe autostrăzi, cf.Agenda, Săptămânal de informaţii şi divertisment, Timişoara, http://www.agenda.ro.], macadam [inventat de inginerul J. McAdams care a permis acoperirea drumurilor cu un înveliş protector, impermeabil, pe care diligenţele alergau ca-n palmă ca o măsură de ordin tehnic ce a susţinut plăcerea de a călători ; cf. Teodoru : 1985], etc. Pelerinii, prin faptul că au creat diverse aspecte turistice care există şi în prezent, au contribuit la crearea conceptelor şi prin urmare a termenilor suvenire (aduse din locurile vizitate), obţinerea de credite la băncile străine, folosirea spaţiului disponibil în mijloacele de transport existente [cum ar fi folosirea vapoarelor englezeşti pentru transportul vinului, cf. Turism extern, http://www.e-car.ro.] . În secolul al XVII-lea, în Anglia exista o modă, care atinge apogeul în secolul al XVIII-lea, ca fiii nobilimii să fie trimişi în Europa pentru o experienţă educativă complexă, pe care o atingeau în timpul unui tur Paris-Geneva-FlorenţaPisa-Bologna-Veneţia-Roma-Naples-Muntele Vesuviu-Innsbruck-BerlinDresden-Vienna-Potsdam-Munich-Heildelberg-Olanda denumit Grand Tour (v. Turism extern, http://www.e-car.ro). Circulaţia spre băile curative a existat dintotdeauna, însă a devenit importantă doar în secolul al XVIII-lea, implicând termeni ca baie populară, baie de lux, baie în apa sărată de mare. Practica respectivă a motivat ulterior apariţia termenului turism curativ. Industrializarea Marii Britanii, prima ţară Europeană care a promovat importanţa timpului de relaxare, mai întâi în rândul marilor proprietari şi mai apoi al populaţiei din clasa mijlocie, formează şi duce treptat la evoluţia noţiunii de turism pentru distracţie. Originea turismului s-a păstrat în denumirile ulterioare pe care le găsim în diferite puncte ale lumii cum ar fi : Promenade des Anglais la Nice, sau în denumirile multor hoteluri : Hotel Bristol, Hotel Carlton sau Hotel Majestic... Secolul al XIX-lea aduce câteva inovaţii esenţiale: ghidul turistic, calea ferată, călătoria de grup şi mai ales concediul plătit (introdus pentru prima dată în Germania, 1873, pentru „slujbaşii publici”), turis­ mul în masă, posibil o data cu dezvoltarea tehnologiilor ce au permis

Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate

101

transportarea unui număr mare de persoane într-un timp scurt, către locurile de interes turistic şi o dată cu creşterea interesului persoanelor de a beneficia pentru perioade scurte de timp, de distracţie. Pionierul turismului în masă a fost Thomas Cook care, în 1841, a organizat primul program turistic din istorie, care includea transportul pe calea ferată, la 11 mile depărtare, a unui grup de 570 de persoane, oferindu-li-se într-un singur preţ: transport, hrană pe timpul călătoriei şi intrarea într-un club de distracţii (v. Turism extern, http://www.e-car.ro.). Conţinutul acestui concept se regăseşte astăzi în termenul inclusive tour. În perioada interbelică a secolului XX, durata concediului scade în toate ţările şi, concomitent, se conturează noţiunea de turism social, la care se va adăuga şi cea de timp liber, recreere. Se discută despre contribuţia călătorilor la „înţelegerea între popoare” şi despre tabere de vacanţă. În 1936, în Constituţia Uniunii Sovietice este trecut dreptul la concediu. Anii ’60 aduc explozia turismului în masă, concediul devine un bun de consum, iar turiştii constituie o adevărată armată care cercetează aproape orice colţişor de lume (v. Turismul – între economie globală, ideologie, libera circulaţie şi consumism, http://romania.indymedia.org.). Turismul s-a îmbogăţit constant cu noi termeni, dat fiind faptul că apariţia continuă a noilor noţiuni a necesitat găsirea unor termeni corespunzători domeniului şi încadrarea acestora în sistemul terminologic dat, iar exemplele menţionate mai sus nu epuizează toată complexitatea fenomenului turistic, în planul evoluţiei sale terminologice. În linii mari, aceasta a fost calea de afirmare a terminologiei turismului, iar segmentul temporal actual, trebuie să recunoaştem, reprezintă etapa cea mai prolifică de îmbogăţire a domeniului cu noi termeni, marcată evident, de contribuţia diferitelor ramuri ale economiei moderne. În cele mai multe limbi contemporane (în special europene), cum afirmă academicianul Nicolae Corlăteanu, baza de formare a termenilor trebuie căutată în limbile clasice (latină şi greacă), apoi în limbile de înaltă cultură – franceza, engleza, mai rar italiana, germana, rusa (Corlăteanu 2000 : 9). Pornind de aici, ţinem să remarcăm că termenul turism, care reprezintă călătoriile de agrement (cu întoarcerea în punctul de plecare). Este un termen general acceptat de majoritatea limbilor moderne europene, implicând aceeaşi semnificaţie strâns legată de cuvintele latine tornare (a se întoarce) şi tornus (mişcare circulară): tourisme la francezi, tourismus la nemţi, tourism la englezi, turismo la italieni, туризм la ruşi şi turism la români (Corlăteanu  2000  : 9). Observaţiile noastre cu privire la modul de formare a termenului turism

102

Vlas, Mariana

ne permit să constatăm că acesta, deşi din punct de vedere etimologic îşi are originea în limba latină, provine totuşi din termenul englez tour (călătorie), aşa cum şi termenul turist a fost folosit pentru prima oară în Anglia, în anul 1800, de către Samuel Pegge, în “Anecdote ale limbii engleze” (A traveller is nowadays called Tour-ist = un călător astăzi este numit turist – cf. Cosmescu1998 : 24). În Franţa, primul care a folosit cuvântul turist a fost Stendhal în „Memoriile unui turist” din 1838 (Turismul internaţional – parametri economici şi starea de fapt, http://www.scritube.com.). Împrumutul şi adaptarea termenilor neologici în majoritatea limbilor moderne europene a fost, fără îndoială, facilitat de necesitatea timpului.

II. Definire
Turismul, privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii a fost, în timp, obiectul a numeroase studii, mulţi autori încercând să-l definească aducând în discuţie aspecte cum sunt scopul călătoriei, distanţa şi durata deplasării, precum şi caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului. În 1905, R. Guyer-Freuler arăta că „turismul este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului de viaţă, de cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii” [(v.Turism, http://ro.wikipedia.org.); “arta de a călă­ tori pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord, apud Turismul, http://facultate.regielive.ro.); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau a locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturii, datorită cunoaşterii unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin, apud Turismul, http://facultate.regielive.ro.); Profesorul elveţian W. Hunziker a elaborat în 1940 o definiţie a turismului, acceptată pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”( v.Turism, http://ro.wikipedia.org.). Dicţionarul Enciclopedic Român propune următoarea definiţie a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale,

Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate

103

economice, istorice etc.” (Dicţionarul Enciclopedic Român 1962-1966). Conform Dicţionarului turistic internaţional, turismul „desemnează călă­ toriile de agrement, ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru orga­ nizarea şi desfăşurarea acestui tip de călătorii, precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor” (Dicţionarului turistic inter­ naţional1980). Definiţia propusă de autorii dicţionarului poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, care ne-a servit ca bază terminologică pentru studiul de faţă, pleacă de la definiţiile adoptate de majoritatea statelor şi explică turismul ca ansamblu al relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului de reşedinţă, atâta timp cât acestea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau de o activitate lucrativă oarecare (Stănciulescu G.et al., Lexicon de termeni turistici 2002). Cele expuse mai sus vin să confirme faptul că de-a lungul timpului, încercările de a descrie şi defini în mod corespunzător termenul turism (sau turist) au fost numeroase, dar abia în ultimele decenii ale secolului nostru s-a înregistrat un progres real în ceea ce priveşte standardizarea terminologiei turistice. Termenul turist şi cel de turism sunt folosiţi ca termeni oficiali pentru prima dată în 1937 de către League of Nations. Astfel, turismul este definit ca o călătorie mai lungă de 24 de ore (v.Turism extern, http://www.e-car.ro). În anul 1963, Conferinţa Naţiunilor Unite privind Turismul şi Călătoriile Internaţionale, ţinută la Roma a adoptat o definiţie a turismului bazată pe două elemente principale: motivul şi durata voiajelor, pornind de la ideea că definirea motivului permite standardizarea călătorilor dintr-o localitate sau ţară în două categorii: cei care intră şi cei care nu intră în categoria turiştilor  . Criteriul duratei sejurului permite identificarea altor două categorii de vizitatori: excursioniştii (vizitatori de o zi) şi turiştii (care rămân într-un loc cel puţin o noapte, cf. Marketing în turism, http://facultate.regielive.ro). În iulie 1991, Conferinţa Organizaţiei Mondiale de Turism (OMT), de la Ottawa, a redefinit conceptele de bază din turism, asimilând termenul de turism activităţilor care sunt “... angajate de persoane în cursul voiajelor sau sejurului lor în locuri situate în afara mediului rezidenţial pentru o perioadă de peste 24 de ore sau de cel puţin o noapte, fără a depăşi un an, în vederea petrecerii timpului liber, pentru afaceri ori pentru alte motive, adică în alte scopuri decât prestarea unei activităţi remunerate în locul vizitat”(v. Marketing în turism, http://facultate.regielive.ro.).

104

Vlas, Mariana

O sarcină la fel de importantă a fost şi elaborarea terminologiei unitare în domeniul turismului, fiind efectuată de Organizaţia Mondiala a Turismului. În consecinţă, turismul operează cu o serie de concepte în concordanţă cu terminologia elaborată la nivel internaţional. Cât priveşte codificarea terminologiei turismului în versiune românească, aceasta a avut loc nemijlocit, prin intermediul primei ediţii româneşti a dicţionarului poliglot de terminologie turistică (Dicţionar turistic internaţional, Bucureşti, 1980), în care - cum afirma în prefaţa acestuia Simion Pop, preşedintele Comisiei de limbă română a Academiei Internaţionale de Turism- echivalentele româneşti „sunt traduceri fidele ale versiunii franceze, considerată a fi de preferinţă”. Fiind o lucrare informativă utilă şi de larg interes, aceasta a contribuit astfel, la statornicirea unui vocabular turistic cât mai îngrijit şi propriu limbii române. Şi în dicţionarele de terminologie turistică, editate ulterior, echivalentele în limba română au respectat semnificaţia cuvintelor, aşa cum sunt acceptate în terminologia internaţională, autorii acestora recunoscând că „au fost situaţii în care însă au fost preluaţi termenii ca atare din limba engleză sau/şi franceză pentru că aşa sunt ei cunoscuţi în practica turismului”( Gabriela Stănciulescu et al. Dicţionar poliglot explicativ de termeni). Terminologia turismului, la nivel internaţional se dezvoltă rapid şi invadează viaţa cotidiană, influenţând sub aspect lexical vorbirea curentă, cu atât mai mult cu cât în zilele noastre fenomenul turistic a devenit de o intensitate fără precedent. În acelaşi context globalizant, limbajul turistic, la început mai ales, imitat după modele străine, devenind însă tot mai inventiv, tot mai adaptat structurilor limbii române, acţionează insistent, cimentând clişeele şi tiparele sale. Rapiditatea cu care s-a răspândit şi s-a internaţionalizat, o dată cu tot mai larga dezvoltare a industriei turismului, oferă o instructivă ilustrare contemporană a schimbării lingvistice, în care se manifestă fenomene generale precum formarea cuvintelor, evoluţia sensurilor, împrumutul lexical şi calcul sintactic, interferenţa registrelor etc. Ca şi în alte limbi, importul terminologic din engleză a ridicat unele probleme de integrare lingvistică şi de standardizare. Extinderea industriei turismului şi accesul tot mai multor persoane la serviciile acestuia, influenţează dezvoltarea limbii contemporane nu numai prin adaptarea terminologiei specifice. Şi situaţiile de comunicare nou apărute creează formule inedite de interferenţă între limbajul standard (uneori cu elemente tehnice, economice) şi registrul familiar. În această comunicare vom încerca să prezentăm doar câteva observaţii privind aspectul terminologic al fenomenului.

Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate

105

III.Adaptarea terminologiei
Limbajul turistic apare în mai multe ipostaze. În primul rând, există un lexic de specialitate, folosit în traduceri, articole ştiinţifice, tratate, manuale, dicţionare. Nevoia de precizie şi de transparenţă internaţională acţionează inevitabil asupra acestuia. Fiind supus, de obicei unor eforturi terminologice, sunt căutate echivalenţe etc. Iar în al doilea rând, există şi o zonă de pătrundere a terminologiei în limba comună, cu inevitabile imprecizii [(exemple la nivel neoficial: număr pentru cameră de hotel – specific pentru Republica Moldova, fiind o traducere inexactă din rusă (номер [nomer]), număr dublu pentru cameră dublă, arendă (a spaţiului de locuit) pentru închiriere etc.)]. În limba română contemporană există termeni turistici al căror statut familiar este limpede: agenţie de voiaj, rezervare de bilete, pasager, turist, călător, paşaport colectiv, excursie, popas rutier, plimbare, cazare etc. Alte cuvinte au fost împrumutate recent din limbi în care se produsese deja o extindere a utilizării lor. Celebrul camping (en. camping) îşi datorează succesul sensului său care a creat o modă (şi în franceză, spaniolă, germană de exemplu, dicţionarele curente înregistrează împru­ mutul respectiv), tur-operator (en. tour operator, fr. tour opérateur), charter (en. charter plane, fr. charter, it. charter, ru. чартер), safari, pizzerie (it., fr., es., en., ru.) etc. Câteva observaţii despre stadiul actual al limbajului turistic româ­ nesc se pot face pornind de la Lexiconul de termeni turistici, (Gabriela Stănciulescu, Nicolae Lupu ş.a., Editura Oscar print, Bucureşti, 2002). Unul dintre faptele lingvistice care atrag imediat atenţia este seria lexicală neologică foarte bogată. Orice limbă, în diferite perioade ale existenţei sale simte într-o măsură mai mare sau mai mică efectele influenţelor străine. În această ordine de idei, e interesant că Dicţionarul turistic internaţional (apărut la Bucureşti, în 1980) se plasa încă sub sfera de influenţă franceză, acordând statut preferenţial termenilor traduşi sau preluaţi din limba franceză, adaptaţi sau neadaptaţi grafic sau/şi fonetic: 1.  termeni traduşi: tarif turistic (tarif touristique), asistenţă turistică (assistance touristique), bagaje de mână (bagages à main) etc; 2.  termeni neadaptaţi: bain-marie, maître d’hôtel, mise-en-place, motel etc; 3. termeni adaptaţi fonetic: hotel (hôtel [otel]), piolet (piolet [piole]) etc; 4.  termeni adaptaţi grafic: luş (louche), patinoar (patinoire), sezon (saison), sejur (séjour) etc;

106

Vlas, Mariana

5.  termeni adaptaţi fonetic şi grafic: braserie (brasserie), bufet (buffet), buvetă (buvette), cocotieră (coquetier), flambare (flambage), hublou (hublot), belvedere (belvédère) etc; 6.  termeni adaptaţi parţial: meniu à la carte (menu à la carte), staţie air-route (station air-route). Astăzi, terminologia turismului simte într-o măsură mai mare efectele influenţei engleze. Mulţi termeni, fiind de circulaţie internaţională, sunt simple împrumuturi neadaptate grafic (xenisme), păstrându-şi pro­ nunţia de origine, în ciuda frecvenţei cu care sunt folosite: back to back, bristol, brunch, bunk, catering, inclusiv tour, leasing, no show, roomservice, snack-bar, week-end, shaker, slalom, snack-bar, steward, microtel, voucher, charter, low cost, monitor etc. Aceştia nu desemnau o realitate, un proces, un fenomen, o funcţie turistică existentă în spaţiul românesc şi au fost preluaţi în forma lor exactă din limba din care provin. S-au impus ca atare, pentru că aşa sunt ei cunoscuţi în practica turismului. Adaptarea anglicismelor în limba română se produce treptat. De exemplu, bungalou (en. bungalow), care circulă şi în variantă originală, în Dicţionarul turistic internaţional (Bucureşti, 1980) este ortografiat bungalov. Cocteil a circulat iniţial în varianta neadaptată cocktail. Unii termeni preluaţi din engleză au depăşit perioada de adaptare: schif (skiff), schi (ski), schilift (ski-lift), seif (safe) etc. Iar, ceea ce ţine de evoluţia terminologiei turismului se explică prin tendinţa generală de a înlocui cu termeni internaţionali vocabularul tradiţional şi unele traduceri promovate anterior. De exemplu, francezii s-au opus mult timp adoptării anglicismului week-end, promovând termenul fin de semaine. Echivalentul românesc al acestui termen a fost, iniţial o traducere fidelă a versiunii franceze, considerată a fi de preferinţă - sfârşit de săptămână. În dinamica vocabularului se manifestă însă o contradicţie între normă şi uz, astfel încât şi în cazul acesta preferinţa pentru termenul englez week-end, care este mult mai confortabil, a jucat un rol important în integrarea acestuia atât în limba franceză (week-end), cât şi în limba română (aici modificat grafic weekend). Acelaşi lucru putem sublinia şi cu referire la termenul camping, pentru care anterior se folosea, oficial, în limba română, echivalentul popas turistic cu căsuţe (Dicţionar turistic internaţional 1980.) Ţinem să menţionăm în acest context că terminologia turismului tinde spre formarea unui fond lexical internaţional, cu păstrarea aspectului grafic sau fonetic şi semantic al unităţilor lexicale. În general, se preferă termenii străini, care de multe ori sunt mai concişi, mai economi-

Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate

107

ci decât corespondentele lor din limba română. Astfel, s-a integrat camping în defavoarea termenului popas turistic cu căsuţe, se preferă no show în locul termenului pasager neprezentat, jacuzzi în loc de hidromasaj, maître d’hôtel pentru şef de sală. Dar, atâta timp cât aceşti termeni străini şi româneşti au valoare egală, circulă deopotrivă, mai ales în limbajul comun. Dubletele româneşti sunt susţinute de vorbitorii care se orientează după principiul naţional. Pe de altă parte, graţie frecvenţei de utilizare în turism a unor termeni străini, neadaptaţi grafic şi mai ales fonetic, apar unităţi terminologice hibride: bilet de weekend, permis de camping, charter cu limită de timp, contract de time-share, abonament inter-rail, leasing deschis, vacanţe last minute etc. Urmărind acest spectacol al constituirii terminologiei turismului în limba română, sursele care ne-au asigurat orientarea în mulţimea de termeni ai domeniului ne ajută să formulăm concluzia că limbajul turismului în mare parte, are ca bază de formare limbile franceză şi engleză. Sunt limbi care au impus echivalentele romaneşti, fie respectându-se semnificaţia cuvintelor, aşa cum sunt acceptate în terminologia internaţională, fie preluate ca atare, din limbile sursă. La acest nivel al discuţiei, trebuie să remarcăm şi faptul că pentru echivalentul românesc uneori se preferă preluarea termenului din limba engleză monitor de schi (ski monitor) şi nu din franceză instructeur de ski, care este totuşi mai aproape de modelul limbii române. Alteori, este preferat termenul preluat din franceză: călătorie dus-întors (voyage aller-retour) şi nu din engleză (round trip). Fenomenul poate fi explicat pe baza principiului istorismului, porninduse de la vechimea termenilor în limbă şi sedimentarea acestora în straturi lexicale mai vechi, mai noi şi chiar recente. Trebuie să recunoaştem însă, că migraţia termenilor internaţionali nu este lipsită de dificultăţi inerente, de ordin „tehnic” care derivă din deosebirile lexicale şi morfologice, din neechivalenţele şi aproximaţiile de neînlăturat, din recepţia improprie şi sensurile particulare etc. Caracterul minuţios al acestui dificil „arbitraj” prin care traducătorul sau îngrijitorul unui dicţionar de termini utilizaţi în turism soluţionează probele de echivalenţe şi sensuri în spiritul propriu limbii române poate fi demonstrat prin exemplul conceptului de „tren special pentru turismul automobilistic, format din vagoane de călători (vagoane de dormit) şi platforme, care asigură transportul simultan al pasagerilor şi autoturismelor acestora”. Autorii Lexiconului de termeni turistici (Bucureşti 2002), Gabriela Stănciulescu et al.), promovează pentru acest sens termenul autotren, pornind de la auto-train din limba franceză,

108

Vlas, Mariana

sinonim cu train-auto, train autocouchettes care, potrivit dicţionarului Larousse, are accepţiunea de „train spécialisé dans le transport simultané des voyageurs et de leurs automobiles” (tren specializat în transportul simultan al călătorilor şi automobilelor acestora; cf. http://www.larousse. fr/dictionnaires/ francais/auto-train). În limba română, această noutate semantică, promovată de autorii Lexiconului… îi derutează pe vorbitori, întrucât termenul autotren, deşi nu se sustrage explicaţiei logice, exprimă sensul de  „autovehicul cu una sau mai multe remorci” (DEX 1998), „ansamblu format dintr-un autovehicul cu una sau mai multe remorci”; (mil.) convoi de automobile. (< it. autotreno ; cf. MDN 2000)”.Termenul a devenit foarte activ tocmai cu acest înţeles. În schimb, sensul de ,,garnitură de tren de transport”  combinat, stă extrem de pasiv în Lexiconul de termeni turistici. Această noţiune nu desemnează o realitate, o existenţă în spaţiul lingvistic românesc (deocamdată), dar, tocmai pentru a se evita confuzia de sens - cauză pentru care autotren cu înţelesul discutat nu-şi găseşte locul în limba română sau este rar folosit chiar şi de cei din administrarea turismului - considerăm că ar fi fost mult mai potrivit pentru echivalentul românesc, tren auto-cuşete, lansat de Dicţionarul turistic internaţional (Bucureşti, 1980) - care redă întocmai ideea termenului străin, fiind şi mai concis, mai economic decât alte corespondente : tren cu platforme auto, garnitură de tren de transport combinat, tren special pentru turism automobilistic. Cu riscul de a se crea o confuzie de sens, în cazul acestei noţiuni s-a preferat totuşi, pentru echivalentul românesc, preluarea termenului din limba franceză (şi nu tocmai termenul normativ, ci unul colocvial) şi nu din engleză car carrier services. Exemplele de mai sus exprimă dovada că viaţa termenilor este „mult mai agitată decât pare, iar concurenţa se manifestă şi aici destul de dur, cu promovări şi disponibilizări, cu marginalizări dubioase, dar şi cu reabilitări spectaculoase, cu vedete şi victime etc.”( Gruiţă 2007: 30 ). O situaţie interesantă, în perspectiva discuţiei noastre prezintă şi fenomenul influenţei pe care o exercită limba comună (sau limbajul altui domeniu) asupra celui turistic, prin extindere metaforică. Concludent în această ordine de idei poate fi exemplul termenului safari, care iniţial s-a folosit în sensul de vânătoare (expediţie desfăşurată în Africa) sau ca ramură distinctă a vânătorii de animale mari din Africa. În prezent, acesta are un înţeles turistic în sensul vizitării şi fotografierii habitatului natural al animalelor şi al păsărilor din Africa (Turism internaţional, http://www.travelart.ro). Pornind de aici, constatăm o mare diversificare

Terminologia în domeniul turismului. Istoric şi aplicativitate

109

a terminologiei pentru diferite zone: jungle safari, deşert safari sau chiar delta safari, categorii: wild safari, luxury safari şi mijloace de transport: jeep safari, helicopter safari, elephant safari, camel safari. Vorbind despre terminologia turismului, trebuie să amintim că un rol important pentru acest domeniu au şi termenii de strictă specificitate naţională, inexistenţi în alte limbi. Această componentă terminologică se deosebeşte de la ţară la ţară, fiind lărgită de la sfera activităţilor turistice prestate, mai ales în mediul rural. Astfel, putem menţiona în general: 1. termeni cu referire la cazare; 2. termeni care denumesc produse gastronomice populare; 3. termeni pentru agrement şi animaţie, specifici zonelor săteşti; 4. termeni ce desemnează mijloacele tradiţionale de transport; Aceste câteva aspecte nu epuizează toate problemele referitoare la terminologia turismului. Studiul întreprins reprezintă doar un aport la cercetarea terminologiei turismului în ansamblu, iar descrierea oferită asupra lexicului din acest domeniu poate contribui la o mai bună înţelegere a problematicii vocabularelor specializate şi a importanţei acestora pentru dezvoltarea cunoaşterii şi progresul în limbă.

110

Bibliografie selectivă

Corlăteanu, N.2000 - Termenii de specialitate în procesele de neologizare, în Terminologie şi limbaje specializate, ediţia a II-a, Chişinău. Cosmescu, I.1998 - Turismul – fenomen complex contemporan, Editura Economică,Bucureşti. Gruiţă, G.2007 - Moda lingvistică: norma, uzul şi abuzul, Editura Paralela 45. Guţu, Romalo V. 1997 - Termenul – unitate a limbii, în LR, nr.1-3, p. 103108, Bucureşti. Teodoru, P. 1985 - „De la roată, la farfuria zburătoare“, Editura Albatros, Bucureşti. Stănciulescu et al.2002 - Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar print, Bucureşti. Stănciulescu et al. 1998 - Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, Editura ALL Educaţional, Bucureşti. Dicţionare *** MDN, Bucureşti, 2000. *** DEX, Bucureşti, 1998. *** Dicţionar turistic internaţional, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980. *** Dicţionarul Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 19621966.

Levels of Analysis of Metaphor Terminology

111

Butiurcă, Doina

Levels of ANalysis of Metaphor TermiNology

0. The process of terminological metaphorisation follows a logical and objective pattern. It follows an algorithm for selecting a name according to the identity of the object, according to characteristic, to function, etc., between two heterogeneous objects (usually one of concrete material nature, the other of conceptual nature). There are three terms used in this process, the “object” that is to be named, the “object” which transfers its own name and the common features of the two “objects.” Thus the separation of two semantic levels (the separation of the scientific meaning from the usual meaning) occurs. The reconceptualisation of the metaphorical model coincides with the stage of fixation as selected nominal unit and normalised for a new concept. The new unit maintains denotative and stable features, providing the perception and communication of concepts specific to specialised language. I.1. In 1933 K. Bühler identified three functions of language: expressive or emotive (conveyed by the transmitter; expressing their attitude in the communication process), conative (receiver oriented; it denotes imperative and interrogative modalities of communication) and cognitive or referential function (referent oriented). To these functions, R. Jakobson added three other ones: phatic, metalinguistic poetic. Given the six factors – the transmitter and the receiver, the message, the context, the contact and the code – Jacobson set forth six functions of language: the referential function, the expressive or emotive function (referring to the transmitter), the conative function, the phatic function, the metalinguistic, and the poetic function. Not all language functions set by R. Jakobson are operational in terminology, but neither can they be considered sufficient for the field science. Paul Ricoeur stated that “the metaphor… bears information because it ‘rediscribes’ reality [Ricoeur, 1984: 380). The function of the specialised text to inform is a priority “Dans des situations spécialisées,

112

Butiurcă, Doina

cependant, certaines des fonctions établies par Jackobson ne sont pas souvent représentées. En effet, la fonction principale des langues de spécialisées est d`informer…” (Cabré 1998:138). On the level of the text, the metaphor has designative value. Due to interdisciplinarity, it acquires a heuristic role supported by argumentative force. In the study conducted in cardiology, Nature et fonctions de la métaphore dans la terminologie médicale. Étude comparée du français et du portugais, Isabelle Oliveira notes that the terminological metaphor has five functions: “La métaphore terminologique dans le domaine de la cardiologie remplit cinq fonctions: cognitive, heuristique, dénominative, métalinguistique et didactique” (Isabelle Oliveira). In the same context, the author reaffirms the denomination and functional role of the metaphor in the perception and communication of some concepts belonging to the specialised language: “La métaphore est un chemin très souvent emprunté par les scientifiques qui peuvent apprécier sa capacité à produire de la connaissance et à dénommer” (Isabelle Oliveira 2002). I.2.The semiotic triad of Aristotelian origin: FORM-MEANINGREFERENT is used in linguistics in order to describe the functioning of the linguistic sign. Ferdinand de Saussure, as well as post-Saussurean linguistics, was concerned with the relationship between the signifier and the signified. The signifier is the sine qua non condition of the existence of the signified which it sets. Significance outside it cannot exist (“it disappears when only one element” the linguistic sign “is maintained” - Saussure noted. Peirce insists that the representmen, the object or the interpretant do not form signs if taken individually), nor can they be designated as objects outside world. Significance precedes designatation, but it also precedes communication and this fact can support the autonomy of the language in relation to the world of the objects. The signified exists only in relation to the signifier and it has a conceptual nature (on the level of meaning), of social nature (on the level of the langue) and, in part, it becomes individual representation (on the level of the parole). The relationship between the object and its name as the problem of the referent was neglected in Saussurean linguistics. In the study of the term, the referent and its name have a greater significance. The referent is the extralinguistic entity which specialised languages ​​ call by a term – whether it was formed by analogy or by other processes. The terminological metaphor is a linguistic entity that designates – through equivalence – a notion, respecting the status of the term and,

Levels of Analysis of Metaphor Terminology

113

in general, language functions. Considering the above, we could reveal structural elements that distinguish the metaphor from the term: -  the term conventionally denotes a concept; -  the terminological metaphor denotes a concept of through equivalence. In contrast to the connotative value that traditional rhetoric attributed to the lexical metaphor, the characteristics of terminological metaphor are: the terminological metaphor is a function that can be taken by a language (usually artificial) only under certain conditions: -  it is used in professional communication; -  the terminological metaphor is a form of representation of a special concept; -  it has a general reference on three levels, conditioning one another: a. the gnosiological level (of the theory of knowledge); b. the notional level; c.  the semiological level (with features of code and information); Through the denominative, functional and informative value the terminological metaphor reconfirms its status of term. Thus a name is assigned to a referent in the process of scientific denomination: med. phalanx (cf. phalanx, angis/ f. - fighting in a close formation of the Greeks, Macedonians, Gauls and Germans; band; crowd) refers to “finger bones” and a toxic refers to “poisonous substance”. In each of the examples considered, the metaphor has the ability to have a referent, a function objectifying a denominative function. Using this function, it becomes the fundamental element of terminological creation. If under denotative aspect the terminological metaphor is a specialised term in all situations, then not any term can be considered a metaphor: med. incision f. n. (fr. incision n, f/ eng. incision) was formed by way of conceptualising the characteristics of meaning of the Latin noun incisio,onis “cut” (cf. Lat. incido, ere - to cut), but it should not be considered a metaphor. I.3.Terminology takes from linguistics the semiotic triangle, but it uses another type of wording; Drozd suggested the formula SIGNCONCEPT-OBJECT that has established itself as an expression of three subordinate concepts: the class of entities (obeying the laws of nature), the class of concepts (obeying the laws of thought), and the class of the linguistic system (obeying the laws of linguistics). Following the logical

114

Butiurcă, Doina

model, units of thought are used – notion/ concept, which replace the signified. The denotation – the representative part of the “concept” (in broad sense, signified, on the level of the word – in the tradition of Saussurian linguistics) from the structure of terminological metaphor will be defined by reference to connotation (DSA 2001). Thus, trabecula has in medical language the denotation of “fibrous anatomical structure,” the gland means “organ consisting of a group of cells...” (DM 2007: 520), and the term gene carries a cognitive meaning regarding “the information... at the level of a cell”. Similarly, window and virus represent the purely scientifical, conceptual meanings belonging to computing language. In all the cases, denotation is directly and unmediatedly related to the extralinguistic reality provided by the anatomical structure of the human body. In medical nomenclature, trabecula, gland and gene have a denotative value. In terms of construction, however, these terms were formed by incorporation of thought processes – based on the identity of the “object” – and they belong to the “medical metaphors” class: glans, glandis (n.f.) in Latin meant “acorn”, “bullet” whereas genos (cf. γένος - εος n.n.) was used in Greek with the meaning of “birth, origin,” the roof beams were known as trabes (high beam) to the Romans and trabeculum. Trabeculum, one component of the Roman house, became the conceptual model under the identity of features – the shape of a band or the fascicle of an anatomical structure, “consisting of trabeculae” (DM). After the analysis of all the contexts strong indications can be derived for the idea that the terminological metaphor has a denotative value. Through denotation the referential function is achieved, followed by the communication function of specialist language. Conceptual metaphors have denotative values, even if the process of formation is linked to equivalence (the “objects” of the ontological class (DS) are transposed into the specialised field (DT) where they conceptualise the object). In relation to the concept, terminological metaphor is a term, whereas in relation to the object is a denomination, it includes two aspects – the conceptual and the linguistic. I.4.The link between concept and its designation is motivated through convention, especially if we think that terminological units were subjected to standardisation. This is due to the consensus of experts. The motivated character derives from a general analysis, from the fact that the terminological metaphor relates to everyday experience, to the

Levels of Analysis of Metaphor Terminology

115

human body, to the data of the familiar surrounding, to the cultural substratum. They are conceptual models, which give the necessary transparency to knowledge and specialised communication. “Comment sont construits les mots du vocabulaire médico-pharmaceutique?” as Pierre Delaveau questioned: “Specialement forgés à dessein, nombre d`entre eux paraisseent spécifiques de ce domaine, mais une attention précisé fait ressortir souvent le mecanisme de la métaphore, soit le transfert d`un mot d`un registre du langage dans au autre” (Pierre Delaveau, Revue d` histoire de la pharmacie 90, 2002: 498). There are two types of links (theoretical and practical) between the conceptual model and terminological unity: -m  ost of the metaphors use the human body, the habitat, the flora and fauna, the universe, etc as a conceptual model - terminological metaphors are motivated. The motivated nature of the terminological metaphor is in a determination relationship with the transparency of conceptualisation: speakers do not only appeal to metaphor for the dynamics of a particular language, but also because of the reason to give transparency to specialised language. The cognitive approach emphasises the funda­ mental feature of metaphorisation: the relationship between the transparency of conceptualization and efficiency on the level of the cognitive system. Thus, for example, in the field of physics metaphors “suggest a link with the contingent world: border, filter, rational number, transcendental number, etc.” (Marcus, 1994). For the mathematician, the human body was the measure of all things. Algebra uses a somatic conceptual pattern to name figures: the link between figures and the language of the hand (Popescu 1980; Bobancu V. Iacob 1974) is a logical one and it demonstrates the concentration of intelligence and under­ standing of the human. The essential character of mathematical language metaphorically comes from “the processes of generalization.” For example, the transition from rational to irrational numbers, when referring to the measurement of the diagonal length of a square whose side equals its unit was based on searching for a number to be in a similar relationship in which n is opposed to the square of n. The metaphorical process here refers not to a pre-existing entity, but to one that is built by the emergence of that particular process. We are therefore dealing with self-referential metaphors. The metaphor triggered by Pythagoras about the diagonal of the square took 2,000 years to lead to the concept of real

116

Butiurcă, Doina

number and, within it, the concept of irrational number. […]” (Solomon Marcus, Speech held in the Hall of the Romanian Academy, April 2008). The shift of the metaphor from the linguistic sphere to that of thought mainly occurs in information fields (artificial intelligence, information theory, cybernetics, computer science, communication theory, etc.), which were based on “founding metaphors” (Solomon Marcus): “structural metaphors” and “operational metaphors” (Lakoff) can be correlated with the design of software. The compilation of programmes around a metaphorical model, the representation of graphical interference with the user in a way to highlight this model - are already classified aspects in the literature. Designation through equivalence is a universal and transtemporal means of completing the terminological inventory, it is not the exclusive creation of the 20th century.Empirical forms of a specialised vocabulary formed by equivalence have always existed. II.1.The metaphor influences both the formation of terminology and the “interpretation” of it. When we talk about the “interpretation” of terminological metaphor we refer to the consistency the conceptual model gives to a certain terminology/ domain, etc. In medical language, conceptualisation in terms of metaphor is relatively coherent in the subfields of the medical branch: anatomical nomenclature was developed based on the metaphorical model offered by Greek and Roman house. Man made of his own house an operating rule of the human body. The house is an area commonly used as the source-domain or target-domain for metaphorisation. Metaphors of this type are very numerous, on the one hand, because of the direct relationship that man has with his own habitat, and on the other hand, because of the familiarity with the components of the house. The house is part of the collective memory/ imaginariness. According to the canon, the “habitat” creates a functional picture of the house, which we find to the smallest detail in the anatomical nomenclature. In this type of metaphor the following string of equi­ valences can be found: the inside of the house = the inside of the human body, connecting elements between the parts of the house = anatomical components to separate / bind body parts, etc. The metaphoric model “the internal parts of the body are equivalent to the internal parts of the house” is the first in frequency: in the Roman tradition vestibulum represented the entrance, atrium pl. atria was the waiting area with

Levels of Analysis of Metaphor Terminology

117

“smoked” walls (Lat. ater - black) due to the fire burning in the middle of the room; thalamos was the bedroom, the room inside the house. In ancient Greece, the dividing wall of the rooms was called phragma whereas in Latin it was called septum; roof beams were called trabes (high beam) and trabeculum; Roman passages of the house were called fauces, an arcade - fornix. The Greek/ Roman house had all the necessary elements of meta­ phorical development: -i  t was the natural habitat of a citizen; - it was the center of his existence, which generated very strong feelings; - it had a very high potential of knowledge; - it had a well-defined system of interior spaces, annexes. The model has a number of subclasses: Lat. vestibulum, i (n.) with the plural form vestibula designates “the vestibulum, the enclosed space between the street and door, the entrance” (Gh. Guţu 2003: 1415) in the Roman house. The metaphorical model is not voluminous, if analysed according to the number of metaphors included, but it is significant if we judge it by the consistency that it gives to medical language. By “vestibule”, medicine activates the meaning “the entrance area into a cavity or channel” (DM 2007: 1153). It is not one of the complex structural metaphors, since it does not generate a large number of concepts, but it is significant in terms of cognitive logics and in terms of holistic functioning: vestibulum oris; vestibulum auris; vestibulum vaginae, vestibule osseux (DM 2007: 1153). The metaphor vestibulum opens the series of structural metaphors belonging to a complex system of interconnected elements, forming a whole and functioning as an independent entity: the human body. The Lat. atrium, ii (n.) was the main room of a Roman house; room, (in anatomical nomenclature: atrium, Fr. oreillette, med.: cardiac atrium, auricular appendix, pulmonary atrium, etc.) and not by accident is the cognitive model related to the physiological structure of the heart. The cavity “which provides communication with a different structure” (DM 2007: 231) is, in medical language, a metaphorical model of the Roman prechamber. The conceptual metaphor helped ancient physicians to understand an abstract concept in terms of a concrete one. Atrium is originally a conceptual model that migrated from the sphere of the language of the house to the sphere of thinking “… la métaphore

118

Butiurcă, Doina

n’est pas seulement affaire de language ou question de mots. Ce sont au contraire des processus de pensée humaine qui sont en grande partie métaphoriques. C’est se que nous voulons dire quand nous disons que le système conceptuel humaine est structuré et défini métaphoriquement. Les métaphores dans le language sont possibles parce qu’il y a des métaphores dans le système conceptuel de chacun” (Lakoff. & Johnson 1980: 16). The coherent and systematic nature of how medical knowledge is conceptualised is given by a conceptual pattern. II.2.The organisation of the concepts of pneumology is done according to the cosmological model – wind, air, breath. The dynamics of the language of microbiology could be achieved on the image-schemata offered by the fauna and flora, just as the notions belonging to the branch physiotherapy (as treatment modality with energy forms in nature) were formed based on conceptual models provided by the mineral world: thalassotherapy, actinotherapy, crenotherapy, etc. All these image-schemata of micro- and macrocosm have become ordering principles of the human thought and behaviour, providing specialised language with the opportunity to develop abstract meanings based on logical equivalences. II.3. An important source of metaphoric conceptualisation is represented by principles. Equivalence between the source-domain and the target-domain is achieved by the principle of functionality - not just by updating the notional identity. In ancient Greece, the wall was called diaphragma, -atos, barrier (dia-through, diaphragma, -atos “closing”) and its role was to separate one room from another. In anatomy, the term diaphragm is used with a general sense of “musculotendinous separating wall [...], which separates the abdominal cavity from the thoracic one” (DM 2007: 404). The problem of defining the role of the part in the anatomical system in non-abstract terms was solved by reference to the image of the house as a system. It is a constant cognitive model used in medical terminology. The purpose of the use of the metaphor is to activate, to explain a function in an accessible way. On this cognitive model language grafts with specific tools many other concepts: Fr. diaphragmatique, adj./ Eng.diaphragmatic, etc. In Rome, the separating wall was called saeptum, i (n.). The word is found in phrases like “saepta domorum” (Lucretius), where it means the walls of houses.

Levels of Analysis of Metaphor Terminology

119

II.4.The cognitive model: features of the human body parts are similar to traits that the components of a Roman house has, which is particularly productive in anatomical nomenclature. The understanding of the body components goes down to the smallest element, the cell, which in medical language is “the basic unit of living organisms” (DM 2007:322). Roman doctors attributed the smallest feature resorting to equivalence with the smallest component of the Roman house - cella, ae – “the room where food was kept; the chamber of the slaves; small room; the closed area of the temple where the statue of the deity stood; sanctuary” (Gh. Guţu 2003: 191): Lat. cellula, ae / f (dimminutive. from Lat. cella, ae – small pantry). From a cognitive perspective, this fact is understandable; every attempt to highlight an abstract feature of something alive is much easier if the doctor referred to a component of the habitat. Not only for the human body is the cell the basic unit. All types of living creatures are organised around this concept. The metaphorical model extended to such a great degree in science that it could not be changed any more. For two thousand years, the reality of the living has been presented as a Roman house, the basic unit of which has remained the cell. On a lexicosemantic level, the term – which has become interdisciplinary – is very productive. In the Pan Latin medical language and in English there are over 111 implicit metaphors. Attribute equivalence is not limited to the habitat alone, but also to the characteristics of the action or the objects belonging to everyday life other than the house. Plecto, -ere,- plexi, plexum, t. v. had the Latin meaning “to weave” where plexum indicated the woven feature of an object. Here are the semantic features of the ontological model: - a network of branches (“caput plexis redimire coronis” adorned the head with woven crowns - Lucretius wrote); - cross elements forming a mesh network; - a network of threads arranged in a certain way. The concepts regarding the terminology of the nervous system, and partially, of the vascular system are based on this conceptual pattern: “the human body is a network of nerves and/ or vessels….” These are concepts that aggregate situative elements able to materialise a feature or another feature of the given ones: nervous plexus (made up of the “crossing of several nerve fibres”), brachial plexus (formed by the anastomosis of previous branches...”).

120

Butiurcă, Doina

In conclusion, the metaphorical schemata of medical branches form, with the necessary exceptions, a conceptual picture of man - in order to ensure communication/ mutual understanding, regardless of “the corner of the world” where European medicine is practised and regardless of the natural language of the specialist. The picture is created by metaphors through which the abstract becomes perceptible, noticeable and which is constantly changing, occurring together with the progress of the society.

121

Selective bibliography

Assal J.-L. 1995 - La métaphorisation terminologique în Terminology Update 1995 XXVIII -2. Bidu-Vrânceanu, A. (coord.) 2010 – Terminologie şi terminologii, EUB, Bucureşti. Bidu-Vrânceanu, A. 2000 - Lexic comun, lexic specializat, ebooks. unibuc. ro/ filologie/vranceanu/part12.htm. Bracops, M. 2006 - Introduction à la pragmatique, De boeck, Bruxelles. Bréal, M 1897 - Essai de sémantique Paris. Bühler, K. 1983 - Teoria del linguaggio (1934) trad. it. Roma. Cabré, María Teresa 2000  -Terminologie et linguistique: la théorie des portes. In Terminologies nouvelle. Terminologie et diversité culturelle, vol. 21. Cabré, María Teresa 1999 - La Terminología – Representación y comuni­ cación – Elementos para una teoría de base comunicativa y otros artículos, Barcelona, IULA. Didi Kidiri, M. - La métaphore comme base culturelle de conceptualisation et source de néologismes terminologiques, http://cat.inist.fr/?aModele= afficheN. Hoek, L.1972 - Description d` un archonte: Preliminaires a une theorie du titre a partir du Nouveau Roman, în Nouveau Roman: hier, aujourd` hui, Paris. Lakoff, G. & Johnson, M. 1980 - Metaphors We Live By, University of Chicago. Lakoff, G. & Johnson, M. 1980 - Les métaphores dans la vie quotidienne, Paris, Les Editions Minut. Marcus, S. 1994 - Creative Metaphors in the Scientific Language, în Analele Universităţii Ovidius din Constanţa, tom.5. Oliveira 2002  - Spécificité de la langue de spécialité à partir de la métaphore, in Actes de GLAT, Paris, 35-46. Oliveira 2005 - Nature et fonctions de la métaphore dans la terminologie médicale. Étude comparée du français et du portugais, http://demeter. univ-xsp?base=documents&id=lyon2.2005.oliveira_i-principal. Ricoeur, P. 1984 - Metafora vie, traducere de Irina Mavrodin, în Univers, Bucureşti. Soskice & Harris 1995 - «Metaphor in Science », in From a Metaphorical Point of Wiew – A Multidisciplinary Approach to the Cognitive Content of Metaphor, Editura Radman, Berlin – N.Y: W de Gruyter.

122
Sources Cheţan (coord.) et al. 1978 - Dicţionar de filozofie, Editura Politică, Bucureşti. Ducrot & Schaeffer 1996 - Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului, Editura Babel, Bucureşti. Guţu, Gh.2003 - Dicţionar latin-român, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Humanitas, Bucureşti. Vico, G. 1980 - Ştiinţa nouă, studiu introductiv, traducere şi indici de Nina Façon, note de Fausto Nicolini şi Nina Façon, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

123

Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina

CoNceptual Metaphor – Model aNd MeNtal CoNstruct

0. Metaphor has been approached over time, from the point of view of rhetorical, aesthetic, linguistic, logical-semantic, psychological and functional studies. This variety of approaches required different methods of analysis and specific criteria for classification. A foray into theories of metaphor would bring out some relevant researches that can focus on the one hand on the cognitive metaphor in general and on the other hand on the terminology used for the study of metaphors. I.1. Theories of metaphor – drawn from a rhetorical perspective, regarding its quality as a figure of speech – existed even at the beginnings of European culture. Making a retrospective reading, Aristotle – one of the first interpreters –, noticed in his oeuvre Poetics (Chapter XXI) that metaphor is the figure of speech, which consists in the application of a foreign term either transferred from the genus and applied to the species or from the species and applied to the genus, or from one species to another or else by analogy. “Metaphor is the application of an alien name by transference either from genus to species, or from species to genus, or from species to species, or by analogy, that is, proportion.” The operating principle of the metaphor is analogy. But in the same context, attention is drawn to another reality: the comparison should not be seen as a primitive form of metaphor, but as a secondary rhetorical process, a syntagmatic development of the metaphor. As a comparison or an analogy with an elliptical structure metaphor is not meant to be explicit.This aspect has been discussed in detail by Paul Ricoeur (1984: 46). Besides this conception, Aristotle gives attention – without the necessary deepening – to another important aspect of metaphors: the capacity of metaphors of offering clarity to speech. This is a very important feature mainly for the actual orientation towards cognitive linguistics. “... the most important contribution brought by Aristotle to the theory of metaphors – remarks Umberto Eco – is that he underlined

124 Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina
its cognitive value” (Eco 2009: 89). Metaphor is like an enigma as “speaking about something real we intermingle it with something impossible.” In nuce, (the theoretical works of the philosopher) we can find two acknowledgements generated by the double operating capacity of the metaphor – at the level of the literary discourse and at the level of everyday language. Through the concept of translatio, Quintilian continues the theory of comparison formulated by Aristotle: the metaphor is an abbreviated comparison. “On the whole, the metaphor is a short comparison, differing from comparison. In this respect, in one of them, an object is compared with the thing, which we wish to illustrate; in the other, the object is put instead of the thing itself. It is a comparison, when I say that a man has done something like a lion; it is a metaphor, when I say of a man that he is a lion.” (Quintilian 1974: 357). Thus the rhetor makes the distinction between metaphors and comparisons: the metaphor is an abbreviated comparison meaning that the name of the object is put instead of the name of the thing itself, while a comparison compares an object to another object or thing. In the Romanian culture, Tudor Vianu makes the distinction between the explicit metaphor and the implicit metaphor, the latter being built of a single word having the value of a suggestion, usually besides a verbal construction. The metaphor is the expressed result of an undercurrent comparison (Vianu 1965: 302), or the transference of an expression – based on analogy of two realities – to the spirit to which it has been compared to. (Vianu 1965: 359) Giambattista Vico was the first philologist and rhetorist who in his work (The New Science) considered that metaphors are the instruments of the cognitive functions of the conscious: “... all the metaphors are based on the resemblances of different things in order to signify abstract operations of the brain” (Vico 1980: 245). Metaphors determine the rational thinking and they play an important role in the formation of conceptual representations. It is the first attempt to define the universal character of the metaphor: “all the metaphors must have their origin back in those times when philosophy begins to pass its rudimentary stage. This is proved by the fact that in all languages the necessary words of the arts and of the rational sciences come from rural life” (Vico 1980: 245). Through their assumptions and implications, theories regarding the metaphor are antagonistic. Pierre Fontainer, the followers of Saussure, Jean Cohen are the adepts of the “theory of substitution” considering that

Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

125

the metaphor is a trope, a deviation that modifies the initial meaning of a word. Jean Cohen makes the distinction between the concept of “semantic irrelevance” and the concept of metaphor, the former being a syntagmatic violation of established linguistic codes while the letter being a paradigmatic violation of the established linguistic codes. Emile Benveniste, M. Black, A. Richards are the adepts of the “tension theory” and they approach the problematics from the point of view of semantics considering that the impact of metaphors has to be researched at the level of the text and not at the level of the lexeme. In 1936, I.A. Richards promotes a new conception that outranks the acceptance limited to the lexical aspects of metaphors. Sustaining the theory of discourse and the theory of thought as a discourse, I. A. Richard constitutes a “semantics of metaphors.” The operational field is extended to the discourse thus the metaphor becomes a transition between different contexts. The “theory of interaction” conceives the metaphor as a transition between unequal semantic contents: at one side the usual content and at the other side the content offered by the context. Methodologically and conceptually Black turns his attention towards a word that he calls „focus” (tenor) and that he isolates from the other words, which do not have the quality of becoming metaphors. According to Ricoeur, “the metaphorical use of the tenor is the result of the relationship between the tenor and the frame, between the undivided meaning of the utterance and the focused meaning of the word” (1984: 126). Even if the metaphor is created at the level of the utterance, it focuses on a single word. Through his hermeneutics, Ricoeur creates the concept of living metaphor, this outruns the restrictive perspective of the two research directions. Searle defines metaphor as an act of indirect language: the receiver applies decoding semantic rules to understand the speech acts (conventional rules). «Selon Searle la métaphore relève, comme les autres figures , du discours sérieux figuratif.Mais la métaphore est également un acte de langage indirect: le locuteur qui utilise une métaphore manifeste son intention de façon indirecte, puisqu`ildit une chose alors qu`il veut en dire une autre. La métaphore est donc un acte de langage indirect correspondant à un acte primaire d assertion littérale doublé d` un acte secondaire d`assertion métaphorique. Selon que la métaphore est plus ou moins figée, l`acte de langage indirect est conventionnel ou non conventionnel.[....] La métaphore est une figure qui consiste à fournir à un terme un nouveau sens en l`appliquant à

126 Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina
un nouvel objet ou à une nouvelle idée: la métaphore est la figure de la ressemblance. » (Bracops 2006: 64-65). As Goodman’s Languages of Art is published in 1967, the metaphor is taken out from the series of tropes and is transferred into the category of principles. In this new quality it becomes an organizer principle of reflecting reality by language and it is transformed into the basis of all figures of speech. Metaphor arises for Goodman within the symbolic function of expression. Goodman proposes that we understand expression as meta­ phorical exemplification. Goodman explains that the reassignment, which constitutes metaphors involves a change of realm. When a single label in a given schema is applied to an object not in the realm sorted by that schema, the result is a metaphorical predication. Significantly for Goodman, the label’s migration to an alien realm is always accompanied by the transposition of other labels from the native schema. Therefore, the use of labels of the old schema in the new realm is organized by the traditional use of those labels in their realm of origin (Goodman 1967: 104).

I.2.The Conceptual Metaphor
The interest for the cognitive sciences – the aim of which was to study how human brain functions – has its roots in the fifties of the past century. The orientation towards cognitive sciences has fundamentally modified the perception of metaphors. The role of the metaphor is to support the process of thinking while getting acquainted with the existent and while generating new concepts. The metaphor becomes an object of study for – besides Rhetoric – Philosophy and Psychology as well. The studies focus on its role played in thinking and making abstractions. They also focus on the capacity of metaphor to organize the knowledge about the world. The cognitive approach to metaphor becomes an interdisciplinary study which unites the results of psychologists, linguists, semanticists, logicians and men of science as well (e.g. Turner 1987:208). The first thoroughgoing study of the cognitive dimension of metaphor – as the modernization of linguistic approach towards metaphors - was made by G. Lakoff and M. Johnson. The essential thrust of Lakoff’s work has been the argument that metaphors are primarily a conceptual construction and not a linguistic one, thus being indeed of central importance for the development of thought. The American authors in the work entitled

Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

127

Metaphors We Live By study the metaphor taking it out from the series of tropes where classical Rhetoric included it. They study metaphors from the perspective of a conceptual theory. “Our ordinary conceptual system, in terms of which we both think and act, is fundamentally metaphorical in nature.” For Lakoff non-metaphorical thought is only possible when we talk about purely physical reality. The greater the level of abstraction the more layers of metaphor are required to express it. People do not notice these metaphors for various reasons. One reason is that some metaphors become ‘dead’ and we no longer recognize their origin. Another reason is that we just don’t “see” what is “going on.” The capacity of creating poetical images is just one of the charac­ teristics of metaphors, its real statute being a completely other one – remarks G. Lakoff. Metaphors are detached from the series of figure of speech and the study is oriented towards objectivity. Lakoff and Johnson consider that the metaphor is the fundamental instrument of structuring cognitive systems. The given arguments are based on metaphorical expressions which were transformed by usage into conventional metaphors. Metaphors rebuild a new model of thinking, a conceptual correspondence between two different domains: the source domain and the target domain (SD and TD). This set of correspondences between the metaphorical concepts – the mapping – becomes the modality of deciphering metaphors. The metaphor is not just a matter of language, but of thought and reason. Language is secondary. The mapping is primary, in that it sanctions the use of source domain language and inference patterns for target domain concepts. The mapping is conventional, that is, it is a fixed part of our conceptual system, one of our conventional ways of conceptualizing relationships (Time is money. Argument is war.). Mapping is the model according to which historical languages and expressions are understood. Lakoff and Johnson name this type of metaphor (that operates on the level of speech) “conventional metaphor.” Linguists know three types of metaphors: structural metaphors, orien­ tation metaphors and ontological metaphors. A structural metaphor is a conventional metaphor in which one concept is understood and expressed in terms of another structured, sharply defined concept. “This is an example of what it means for a metaphorical concept, namely, ARGUMENT IS WAR, to structure (at least in part) what we do and how we understand what we are doing when we argue. The essence of metaphor is understanding and experiencing one kind of thing in terms of another” (Lakoff and Johnson 1979: 5).

128 Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina
These are the kind of metaphors that conceptually define a mechanism based on which thinking creates abstract contents pertaining them to quasi-identical structures, to which speakers have direct access by their own experiences. This kind of metaphor does not structure one concept in terms of another, but instead organizes a whole system of concepts with respect to one another. In medical language there are models of the following type: Bacterium is a rod, where the concept of bacterium is understood in the terms of social dignities. While settling the equivalences the features of source domain are taken in consideration and the features of a target domain are accentuated (microbiology). The orientational metaphors organize an entire system of interrelated concepts. “But there is another kind of metaphorical concept one that does not structure one concept in terms of another but instead organizes a whole system of concepts with respect to one another. We will call these orientational metaphors, since most of them have to do with spatial orientation: up-down, in–out, frontback, on-off, deep-shallow, central-peripheral.” These spatial orientations arise from the fact that we have bodies of the sort we have and that they function as they do in our physical environment. Orientational metaphors give a concept a spatial orientation; for example, HAPPY IS UP. The fact that the concept HAPPY is oriented UP leads to English expressions like “I’m feeling up today.” (Lakoff and Johnson1979: 14). Such metaphorical orientations are not arbitrary. They have a basis in our physical and cultural experience. Though the polar oppositions up-down, in-out, etc., are physical in nature, the orientational metaphors based on them vary from culture to culture. These metaphors can be explained by how people perceive the world and they show how people react to external stimuli. An ontological metaphor is a metaphor, in which an abstraction, such as an activity, emotion, or idea, is represented as something concrete, such as an object, substance, container, or person. Virus is poison. From a cognitive point of view, the authors demonstrate that the place of metaphors is the thought and not the language. The metaphor becomes the conventional method of conceptualizing the world, the Cosmos. The cognitive nature of metaphors became the favorite field of study of cognitive sciences (Gibbs 1990; 1999; 1994-2002; Gentner 1990; 2001; D.Ritchie 2003; 2004; 2008; Steen 1999; 2004; Turner 1987; 1995; 1998; etc.). Lakoff and Johnson make the distinction between the conceptual metaphors – a cognitive structure composed of two heterogeneous

Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

129

concepts – and the metaphorical expressions defined as the linguistic actualization of the conceptual metaphors. Starting with the research of cognitive methods the recent studies focus on the functioning of metaphors in the scientific and technical language. The semantic analysis of specialized languages insist on the role of the metaphor as a resource for terminological conceptualizing (Depecker 2000; Martin Soskice, J. & Harris 1995; Marcel Diki-Kidiri; María Teresa Cabré 2000, etc.).

I.3. Metaphor and the conceptual model. Theoretic framework.
Conceptual metaphors differ from the common use in the domain of culture and science and cannot be approached without a former theoretical explanation of the relationship between the conceptual model and the cultural substrata and of the vision of world. Metaphors are a matter of thought and not merely of language: thus linguistic organization of contents is realized by a conceptual pattern known through experiences and expressed metaphorically. It is based on general human experience: “No metaphor can be understood or or properly represented without the embodied human experiences” (Lakoff and Johnson 1980: 19). By embodied experiences Lakoff and Johnson mean not only personal experiences but also cultural and social experiences of mankind – this latter being more complex and varied than the primary experiences. This idea is not unique. In 1871, Edward B. Tylor issues the concept of culture as the unity between human skills and human knowledge “culture means the totality of knowledge, faith, arts, moral principles, laws, practices and all other human skills obtained by men as a member of society.” The problematics of the relationship between the experience of the individual and the way of thinking of an entire community was broached by Gibbs (1999: 145-166) from the perspective of human thinking, conceived as a cognitive network, that exceeds individuals and turns into a cultural model. Gibbs doesn’t rise a rigid barrier between the mentality of a nation and the cultural picture of the world: the cultural representations of the conceptual metaphors – the function of which is evidently cognitive – can be found in the language, in common usage. In consequence, the elements of thinking and that of the metaphorical language are parts of the cultural pattern and of our way of thinking.

130 Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina
Language is vitally metaphoric: at each people or nation we meet, for instance, anthropocentric metaphors, whose nature is universal: the leg of the chair, head of the bridge, head of the village, mouth of the bucket, etc. Lakoff and Johnson name these metaphors conceptual metaphors, these are non-literary metaphors and are frequently used in everyday speech. What makes the difference is the linguistic level and the worldview, where one can find the specific fingerprint of each nation. Broadening our field of study we can see that French language represents the idea of being in a bad mood by the expression: “Se lever du pied gauche”(Etre de mauvaise humeur) (He got out of bed on the wrong side this morning.)” The same thing is expressed in Romanian by the expression “A se trezi cu dosul în sus” (word for word translation: He woke up with his bottom upside.) It is interesting that the same thing is expressed by idioms referring to different parts of the body (leg - French and bottom – Romanian). The representations are deeper in the two languages and mirror the cultural substrata (J.Charteris-Black 18(4), 2003: 289-310; A.Deignam 18(4), 2003: 255-271; K. Ahrens şi A. Say 1999: 95-102). This became the object of many contrastive studies. Let’s stop at another example: the verbal phrase “to spare money” has different conceptualizations in Romanian and French: “en mettre à gauche ” develops the meaning “mettre de l’argent de côté, économiser,” the expression being equivalent with the Romanian “a strânge cureaua”, “a pune deoparte”, “a pune ban pe ban”, “a pune la ciorap.” Claude Dunetun (La puce à l’oreille 2002) makes an appeal to the French cultural model when explaining the expressions related to the “left side”: the left side is the part where the sword is worn so that righthanded people may take it out quickly, thus the left side becomes the optimal side that makes money sparing possible. French Encyclopedias mention that in the 17th century people wore inside their waistcoat a small pocket to keep their money away of the thieves. Being kept at the left side it was easy to be accessed by right-handed people. In Romanian language – due to the Byzantine influences – there is no connection between money sparing and the left side. We can see that the cultural differences determine not only the metaphorical representations of money sparing – from one linguistic system to another – but the different representations of the material values as well. In the metaphorical expressions the meaning of the utterance is not given by the sum of the meanings of the constitutive element. “Etre marié de la main gauche” -

Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

131

logically speaking, is a false utterance, but the expression’s meaning (concubinage), which is a metaphorical one, is perfectly acceptable.

II. Metaphors and the mental construction
The analysis of the terminological metaphor is connected to the problematics of the conceptual model and the relationship of the term with the notion (concept and intension), which is going to be conceptualized in the specialized language. The starting point is not the metaphor itself, but the relevant conceptual feature of the model and the capacity of the term to represent an abstract object. The denomination through metaphors is an intellectual process – characteristic to the science –, which helps us towards a superior representation of the reality. It is strongly connected to the field of Logics and Linguistics. Based on the equivalences – the component parts of the human body received a certain representation through a process of abstraction. In Greek language pyloros  (cf.πυλωρός,-οΰ) meant guardian, watchman, or doorkeeper. In the terminology of Anatomy the pylorus (“gate guard”) is defined as the region of the stomach that connects to the duodenum (the beginning of the small intestines) (DM 2007: 812). The noun areola was used in Latin meaning “small courtyard, furrow.” In medical language, areola (French: aréole, diminutive of Latin area, “open place”) represents a circular area such as the colored skin surrounding the nipple. The conceptual patterns are heterogeneous. Endolymph (French: endolymphe) is one of the metaphors the pattern of which is bookish, lympha is a poetic metaphor used by Lucretius and Vergil meaning clear water of wellsprings and rivers, the metaphor being connected to the representations of Roman mythology in which Lymphae arum meant the nymphs of the waters. We can see that the medical metaphors were formed based on conceptual schemes, matrix and conceptual patterns having universal character. The imperatives of scientific discourse and the necessity of communication made it necessary to overrun – at the level of these models – the differences of representations – especially in the field of NA. The universal character of the patterns of conceptualizing contributed to the approach of different forms of civilization and to the overrunning of the communicative barriers generated by linguistic differences. Even if areola, endolymph and pylorus are symbolically somehow different, both a European and a Vietnamese doctor will know their meanings. Thus

132 Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina
the members of a certain guild will be able to communicate through the cognitive system. Medical metaphors are not only unities of thought but also unities of knowledge and could be grouped in classes based on similar characteristics which are relevant and repetitive. Terminological metaphor is not a method of discourse but the expression of a mental construction:  »La métaphore terminologique est loin d` être une simple façon de parler, elle est essentiellement une manière de penser. Certes, elle este un emprunt imagé, mais une fois que cet emprunt est réinvesti dans une pratique sociale, une fois que sa signification est réglée par les acteurs agissant dans le cadre de cette pratique, elle devient l` expression d`un nouveau concept » (Assal J.-L,: 1995: 23) (The terminological metaphor is far of being a simple figure of speech, it is an essential method of thinking. It is a borrowed image, but an image reinvested in a social practice and once its meaning is settled it becomes the expression of a new concept.) It respects the conditions of concept formation by some characteristics, as it follows: -  the relationship between the conceptual pattern and the term is a relation of independence; -  the metaphoric pattern may have a psychic charge; -  the term borrows the stable image and it exudes the subjective features of the pattern; -  Being undefinable in reality the scientific concepts are created through a process of abstraction and become analyzable out of the context. “Le concept existe psychiquement, indépendentamment du terme, et précède en quelque sorte sa désignation, contrairement au signifié, qui, comme le dit Saussure, est indissolublement lié au signifiant”(Cabré 1998: 85). (The concept exists in a physical way being independent of the term and precedes somehow its designate while the signified – as Saussure remarks – is totally dependent on the signifier.) The metaphoric model precedes the scientific concept.

Conclusions
The formation of scientific notions based on a metaphoric model cannot be separated from the field of Logics. The terminological metaphor has a cognitive function. The selection of the data base used for the transfer respects objective factors which permit a better exploring of the ontological aspects through generalization / abstraction:

Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

133

the equivalences, the stability of the relations between the different domains, the dependence of the speaker to the stereotypes of thinking, the tendency of reflecting the phenomenon’s characteristics in conditions of conceptual transparency. The process of metaphor formation is not a random one, it respects certain patterns. Let’s see some of these patterns: -  a term representing the corresponding concept of a concrete object is expanded usually from an abstract object: Lat. decoctum,i/ n.(boiling) – med. decoct/ decoctum; -  the appropriation of the concrete entity can give the name of an abstract object: glaukos meant in Greek “blue-green” and from this meaning it was developed the medical term: glaucoma. The same pattern can be seen in the expression iodes (cf. gr.ίοειδής,- ές), which meant “violet and sober”, the word giving the name of a chemical element. -  the name of a part is extended metonymically to denote the whole -  the function / role possessed by the concrete object is taken over by logical extension of the abstract object: in Greece the word (thalamos, θάλαμος,-ου) was used to denote dwelling, nuptial bed, bedroom. Galenus uses the term to denote the internal structures of the brain. The anatomical formation means (from Greek θάλαμος = room, chamber) a midline paired symmetrical structure within the brains of vertebrates, including humans. It is situated between the cerebral cortex and midbrain, both in terms of location and neurological connections. The symmetrical structure is associated with PAIR and is conceptualized by the equivalence of the DUALITY – the nuptial bed. The term thalamus had not developed contextual variants due to the high degree of abstraction used in Medicine, except from the composed word: thalamotomy, which is a recent creation. -  the logical extension is present from the denomination of the recipient (container) to the denomination of the content, and so on. The transfer of the denoting from the SD to the TD is done based on common features (form, color, external characteristics), differences are never used in this scope. As a cognitive unity the metaphor serves a neutral language having stylistic aspect. It respects the main feature of the specialized language in its precision and univalent content.

134

Selective bibliography

Aristotle 1965 Aristotel 1965 – - Poetica Poetica ,, Editura studiu Academiei introductiv, R.P.R., traducere Bucureşti. şi comentarii de Assal, D.M.Pippidi, J.-L. 1995 – Editura „La métaphorisation Academiei R.P.R., terminologique”, Bucureşti. in Terminology Assal Update J.-L , 1995 1995,- XXVIII/ La métaphorisation 2. terminologique în Terminology Bidu-Vrânceanu, Update 1995 XXVIII A.(coord.) -2. 2010 – Terminologie şi terminologii, EUB, Bidu-Vrânceanu Bucureşti. A.(coord.) 2010 – Terminologie şi terminologii,EUB, Bracops, Bucureşti. M. 2006 – Introduction à la pragmatique, De Boeck, Bruxelles. Bracops Cabré, M.T. M. 2006 1999 – - Introduction La Terminología à la pragmatique – Representación , De boeck, y comunicación Bruxelles. – Cabré, Elementos María Teresa para una 1999  teoría - La Terminología de base comunicativa – Representación y otros artículos, y comu­ nicación Barcelona, – IULA. Elementos para una teoría de base comunicativa y otros Didi-Kidiri, artículos, M. – Barcelona, La métaphore IULA. comme base culturelle de conceptualisation Didiet Kidiri M. La métaphore comme base culturelle de conceptualisation source de néologismes terminologiques , http://cat.inist.fr/?aModele= et source de néologismes terminologiques, http://cat.inist.fr/?aModele= afficheN. afficheN. Duneton, C. 2002 – La puce à l’oreille, Editeur Li Livre de Poche nouvelle Duneton C 2002 puce originale à l’oreille,1990, Editeur Li Livre Ldp de Poche nouvelle édition 2002 - La Edition Collection numéro 5516, édition 2002 - Edition originale 1990, Collection Ldp numéro 5516, Paris. de pages, Format 11, cm x 18 cm, ISBN 2253027049, Eco,Nombre U. 2009 – pages De la 506 arbore spre labirint traducere de Ştefania Mincu, Paris. Polirom, Iaşi. Eco U.2009 - De – laFigurile arbore limbajului spre labirint , traducere de Ştefania Mincu, Fontanier, P. 1977 , Editura Univers, Bucureşti. Polirom, Iaşi. – Languages of Art, Indianapolis. Goodman, N. 1967 Fontanier, 1977 -M. Figurile , Univers, Bucureşti. Lakoff, G. Pierre & Johnson, 1980 limbajului – Metaphors We Live By, University of Goodman N. 1967Chicago Press. Goodman N, Languages of Art, Indianapolis. Lakoff M. –Lakoff, G.& Johnson M Metaphors We Live By, Lakoff,& G. & Johnson, Johnson,1980 M. 1980 – Les métaphores dans la vie quotidienne University of Chicago. Paris, Les Editions Minut. Lakoff & S. Johnson - Les Metaphors métaphoresin dans vie quotidienne , Paris, Marcus, 1994 –1980 “Creative the la Scientific Language”, in Les Editions Minut. Ovidius din Constanţa, Vol. 5. Analele Universităţii Marcus S. 1974 1994– -Arta Creative Metaphors inMinerva, the Scientific Language, în Quintilian oratorică 3, Editura Bucureşti. Analele Universităţii Ovidius din Constanţa, tom.5. Editura Univers, Ricoeur, P. 1984 – Metafora vie, trad. de Irina Mavrodin, Quintilian 1974 - Arta oratorică 3, Editura Minerva, Bucureşti. Bucureşti. Ricoeur P. 1984 Metafora vie, traducere de Irina Mavrodin, Univers, Searle, J.R. 1991- – Metaphor // Pragmatics, New York: Oxfordîn University Bucureşti. Press. Serle J.R. - Metaphor // Pragmatics. – New York: Oxford University Soskice & 1991 Harris 1995 –“Metaphor in Science”, in From a Metaphorical Press. Point of View – A Multidisciplinary Approach to the Cognitive Content Soskice & Harris 1995 - «Metaphor in Science », M. în From a Metaphorical of Metaphor , Editura Radman, Berlin – N.Y.: de Gruyter. Point of Wiew – A Multidisciplinary Approach to the Cognitive Content Turner, M. 1987 – Death is the Mother of Beauty: Mind, Metaphor, Criticism , of Metaphor , Edituraof Radman, Chicago, University ChicagoBerlin Press.– N.Y: W de Gruyter.

135
Vianu, 1987 Turner T. 1965 - Turner – Despre M, Death stil şi artă is the literară Mother , ediţie of Beauty: îngrijită Mind, şi prefaţă Metaphor, de Criticism Marin Bucur, , Chicago, Editura University Tineretului, of Chicago Bucureşti. Press. Vianu, T 1965- Despre stil şi artă literară, ediţie îngrijită şi prefaţă de Sources Marin Bucur, Editura Tineretului, Bucureşti. Cheţan Sources et al. (ed.) 1978 – Dicţionar de filozofie, Editura Politică, Bucureşti. Ducrot, O. & Schaeffer, J.M. 1996 – Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor Cheţan limbajului (coord.) , Editura et al. Babel, 1978 Bucureşti. Dicţionar de filozofie, Editura Politică, Vico, Bucureşti. G. 1980 – Ştiinţa nouă, studiu introductiv, traducere şi indici de Ducrot Nina &Façon, Schaeffer note de 1996 Fausto - Noul Nicolini dicţionar şi Nina enciclopedic Façon, Editura al Ştiinţifică, ştiinţelor Bucureşti. limbajului, Editura Babel, Bucureşti. Vico G. 1980 - Ştiinţa nouă, studiu introductiv, traducere şi indici de Nina Façon, note de Fausto Nicolini şi Nina Façon, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

136 Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina

Conceptual Metaphor – Model and Mental Construct

137

II. TERMINOGRAPHY VS. LEXICOGRAPHY The problem of “definition” in plurilingual/ bilingual dictionaries

138 Cristina, Rusu-Marian – Claudia, Rusu-Marian – Butiurcă, Doina

Définition terminographique vs définition lexicographique

139

Liliana, Alic

DÉfiNitioN termiNographiQue vs dÉfiNitioN lexicographiQue

1. Introduction
Terminologie et terminographie, voilà deux termes qui désignent deux domaines relativement nouveaux de la linguistique. La terminologie se concentre, dans les grandes lignes, autour de l’identification des notions et à leur dénomination, tandis que la terminographie résout la tâche de recenser les notions dans des glossaires terminologiques d’un domaine. C’est justement là qu’intervient la pricipale distinction entre termino­ logie et terminographie, d’une part, et lexicologie et lexicographie, de l’autre. Il est vrai que la lexicologie et la lexicographie sont antérieures en date à la terminologie et à la terminographie. Voilà bien longtemps depuis que les gens recensent les mots de la langue dans des dictionnaires, selon une technique et une méthodologie qui essayent de se tenir dans les limites d’une interprétation sémantique du terme. N’empêche que la technique lexicographique ne cesse de s’enrichir, en incorporant les acquis les plus récents des sciences de la langue pour mieux servir aux utilisateurs, pour mieux satisfaire leurs besoins. De ce qui a été dit dans les lignes précédentes, il ressort une première distinction entre la terminographie et la lexicographie  : l’unité dont s’occuppe la terminographie est bien la notion, tandis que la lexicographie recense des unités linguistiques appelées termes.

2. Démarche lexicographique
L’unité lexicographique que les lexicographes appèlent unité de traitement ou plus communément, entrée de dictionnaire, est le mot : « ... le mot graphique, arbitrairement délimité selon une tradition culturelle solide, du moins en français, constitue une unité commode, sinon fonctionnelle » (Alain Rey, 2008 : 115).

140

Liliana, Alic

Evidemment, il y a des problèmes de différents genres quant à la place de l’unité de traitement  à l’intérieur du lexique: le problème de la polysémie, celui de l’homonymie, le problème des limites de la description du terme, les limites de l’étendue de la présentation du terme d’un point de vue fonctionnel. À ce qu’on peut constater, les élémentsmêmes qui auraient contribué à améliorer la description du terme se constituent parfois en obstacles. Les lexicographes et les dictionnaires peuvent enregistrer de légères distinctions dans les marques graphiques employées pour illustrer le fait qu’un terme est polysémantique. C’est le cas, par exemple, du terme camp pour lequel le Nouveau Petit Robert (2010) a enregistré trois sens, identifiés dans trois grands domaines, dont chacun est marqué par un chiffre romain : camp : I. zone militaire ; II. zone de loisirs ; III. groupe de personnes. La même remarque peut être faite pour le terme campagne, pour lequel Le Nouveau Petit Robert enregistre toujours trois sens, dans trois domaines différents, catégorisés comme il suit : campagne : I. zone rurale ; II. contexte militaire, III. contexte civil. Le Dictionnaire du français contemporain (1974) enregistre pour camp le même nombre d’entrées, trois, dans les trois domaines mentionnés par le Nouveau Petit Robert ; en revanche, il n’enregistre pour campagne que deux entrées, appartenant aux catégories suivantes : I. étendue de terre ; II. activité ; la deuxième catégorie (activité) réunit les activitées déployées dans le domaine militaire, dans celui de la propagande politique ou publicitaire. Pour ce qui est de l’homonymie, que nous allons illustrer par le terme «  grève », le plus couramment cité par les spécialistes (Mariana Tuţescu, 1979, Teodora Cristea 2001), avec les deux sens recouverts par une seule unité lexicale et deux entrées de dictionnaire, on constate facilement que les entrées sont hiérarchisées selon un point de vue chronologique. Dans le cas de « grève », le premier sens connu est celui de « terrain plat (formé de sables, graviers) situé au bord de la mer ou d’un cours d’eau, terme enregistré en 1140 et qui provient du bas latin. Le sens de « cessation volontaire et collective du travail » est le deuxième terme, car, d’un point de vue chronologique, ce sens est apparu beaucoup plus tard dans la langue, plus exactement en 1805, et il s’est formé par un processus métonymique, c’est-à-dire par contiguïté de lieu : les ouvriers se tenaient sur la place de la Grève en attandant de l’ouvrage (Nouveau Petit Robert, 2010). La réalisation des dictionnaires est différentes selon le public auquel ils s’adressent est selon les buts pour lequels ils ont été conçus.

Définition terminographique vs définition lexicographique

141

Ils peuvent s’adresser à un public dit «  cultivé  » qui a une très bonne connaissance de la langue décrite par le dictionnaire, qui peut ou non avoir comme langue maternelle la langue du dictionnaire et qui cherche plutôt des informations, fonctionnelles ou non fonctionnelles comme c’est le cas du Nouveau Petit Robert ou du Trésor de la Langue Française. D’autres dictionnaires s’adressent à un public, disons moins informé, avec des compétences imparfaites et pour lequel le dictionnaire peut servir de point de repère quant à la correctitude ou des informations de foànctionnement, origine, usage de nature à combler ses lacunes (Alain Rey, 2008 : 125). C’est le cas de dictionnaires comme Larousse, Hachette, Micro-Robert.

3. Démarche terminographique
La démarche terminographique diffère de la démarche lexico­ graphique en plus d’un point. Cette démarche, celle du terminographe, a comme but principal l’identification, la description des notions dans les dictionnaires spécialisés ou les banques de teminologie (MarieClaude L’Homme, 2004  : 21). À la différence des dictionnaires, les glossaires terminologiques ou les banques de données s’adressent aux spécialistes, aux traducteurs et aux rédacteurs de documents dans un domaine spécialisé. Le terminographe est celui qui recense toutes les notions relatives au domaine visé et les fait entrer dans des glossaires terminologiques, monolingues, bilingues ou multilingues. Le travail du terminographe est d’une importance vitale pour la circulation des connaissances relatives à un domaine, surtout dans le contexte actuel de la mondialisation. La libre circulation des spécialistes, de la main d’œuvre, l’accès libre à l’information et le besoin permanent de technique de haut niveau rend indispensable le travail du terminographe, mais aussi celle du traducteur spécialisé. Le traducteur spécialisé est celui qui peut apprécier le travail du terminographe car les listes de notions recensées par celui-ci constituent la principale source d’information concernant un domaine de spécialité. L’échange d’information entre les différents auteurs de glossaires s’avère très précieux pour les spécialistes, car les exigences des utilisateurs sont variées, elles peuvent être orientées vers des aspects différents d’un même domaine. Évidemment, la tâche de celui qui rédige un glossaire bilingue ou multilingue devient un peu plus compliquée, car

142

Liliana, Alic

elle exige en plus une excellente comnnaissance d’une ou de plusieurs langues étrangères. En vue de la réalisation d’un glossaire terminologique utile, le terminographe doit puiser les informations partout où il en trouve de fiables  : dans les documents trouvés dans les bibliothèques, dans les textes réunis par les centres de documentation, dans les publications scientifiques, techniques ou de pure spécialité, dans les recommandations terminologiques des organismes spécialisés (comme c’est le cas des Commisions spécialisées de terminologie et de néologie en France). Quelle qu’en soit la source, elle doit être mentionnée dans le glossaire terminologique. De plus, les notions introduites dans le glossaire, doivent avoir la validation d’un spécialiste. Les connaissances réunies dans un glossaire terminologique peuvent n’avoir qu’un caractère ephémère, vu le progrès incessant de la science et de la technique. Par conséquent, les compétences du terminographe seront toujours en demande sur le marché et son travail est ou devrait constamment être remis à jour.

4. Définition de l’unité lexicale
4.1. Définition du terme de dictionnaire Un dictionnaire de langue est l’ensemble des mots d’une langue, réunis par ordre alphabétique ou thématique et définis d’une manière plus ou moins ample. La description se rapporte à l’orthographe, à la prononciation, à l’étymologie, à la catégorie grammaticale, à la définition donnée selon des modèles linguistiques variables, aux valences combinatoires, aux contextes d’emploi, aux synonymes ou aux antonymes (J. Dubois et alii, 1963 : 151). Les dictionnaires rassemblent des termes, des mots, des unités monolexicales. Pour définir ces unités, les lexicographes ont une approche sémasiologique, en partant du signifiant vers le signifié. Généralement parlant, les dictionnaires se proposent d’étudier le sens des termes enregistrés, et cela se fait conformément à la sémantique des dictionnaires : «  La sémantique des dictionnaires est un fait doublement analytique  : d’une part, la définition correspond à une tentative d’analyse sémique ; et tend à dégager pour chaque signification des traits pertinents ou sèmes ; d’autre part, les unités lexicales les plus fréquentes sont décrites selon une

Définition terminographique vs définition lexicographique

143

répartitiondu matériel linguistique et des énoncés (définitions, marques stylistiques, etc .) que l’on désigne habituellement par plan des articles du dictionnaire » (Alain Rey, 2002 : 19). La démarche sémasiologique gouverne toute tentative de définition d’une entrée de dictionnaire de langue. Par exemple, si on se propose de définir le violon, on devra tout d’abord penser à intégrer le violon dans la classe des instruments de musique, ce qui nous fera découvrir d’autres instruments comme  : l’accordéon, le piano, la flûte, la harpe, la guitare, la trompette, le haut-bois, etc. Volà donc qu’on est parti du concept pour découvrir le terme, ou si l’on veut, la démarche a consisté d’aller du signifiant vers le signifié. C’est la démarche propre à tout dictionnaire, qu’il soit purement linguistique ou simplement encyclopédique (Christian Touratier, 2004 : 14-26). Par exemple, si l’on cherche à savoir ce que c’est le soleil, on trouvera, dans le dictionnaire Nouveau Petit Robert (2010) qui s’adresse aux spécialistes, que le soleil est : « astre qui donne lumière et chaleur à la Terre, et rhytme la vie à sa surface ». La très attendue énumération des contextes d’emploi concerne l’astre mentionné antérieurement : le disque du soleil, la course du soleil, le lever du soleil, l’Empire du Soleil levant, se lever avec le soleil, soleil au zénith, à midi, un coucher du soleil, un rayon de soleil, la lumière du soleil, le soleil brille. La même démarche sémasiologique peut être identifiée dans un dictionnaire connu comme encyclopédique, Le Larousse (http://www. larousse.fr/dictionnaires) : le soleil est «  une étoile » et son rôle est de graviter autour de la Terre. Le Larousse, s’adressant à des personnes moins informées, donne une indication pour Terre, dans ce sens que, dans le cas ou le terme Terre se rapporte à la planète, le mot prend une majuscule. La démarche sémasiologique est là, mais dès le début, le soleil est inclus dans une catégorie sous-ordonnée à la catégorie « astre », considérée comme trop scientifique et trop générique pour être connue par tout un chacun.. À la place de cette catégorie, Le Larousse a choisi un hyponyme du terme « astre », il s’agit du terme « étoile », beaucoup plus répandu dans l’usage quotidien de la langue et beaucoup plus connu. Chaque individu perçoit les corps célestes plutôt comme des «  étoiles  » que des «  astres  », ce dernier terme étant réservé à l’usage scientifique. Pour l’information des usagers du Larousse il y a ensuite quelques contextes d’emploi du terme avec le sens qui se dégage de cette unité lexicale, sens qui est complété par les différentes combinaisons

144

Liliana, Alic

réalisées sur l’axe syntagmatique, combinaisons réalisées grâce aux valences combinatoires du mot. Évidemment, ces valences combinatoires ne sont pas mentionnées par le Larousse, dictionnaire dont le seul but est de fournir des informations générales, à caractère de connaissance encyclopédique, dans le sens que les sciences cognitives donnent à ce terme (Jean-François Le Ny, 1979, 1989). Les informations concernent l’emploi du terme « soleil » dans différents domaines : Lumière, rayonnement, chaleur du Soleil. Lieu exposé aux rayons du Soleil. Littéraire. Symbole de ce qui brille, de la bienfaisance ou du pouvoir éclatant, de l’influence rayonnante. Botanique Autre nom du tournesol. Héraldique Figure héraldique formée d’un disque d’or entouré généralement de seize rayons et présentant des traits humains. Liturgie Ostensoir dont la partie supérieure s’irradie en forme de soleil. Pyrotechnie Artifice constitué par des lances fixées sur une roue qui tourne dans un plan vertical. Sports En gymnastique, à la barre fixe, rotation arrière complète, mains en pronation. Étant un dictionnaire à caractère très général, les contextes d’emploi et les domaines dans lesquels le terme « soleil » est employé s’arrêtent là, car les auteurs de ce dictionnaire à caractère encyclopédique ont considéré qu’ils avaient donné l’idée de base en ce qui concerne les caractéristiques du corps céleste, l’aspect extérieur, l’activité de l’astre et les résultats de cette activité. Qu’il s’agisse d’un dictionnaire ou de l’autre, la définition du terme est donnée sur la base du principe d’inclusion  : le terme plus général «  astre  » inclut le terme «  soleil  », ou bien le terme hiérarchiquement inférieur « soleil » est inclus dans le terme hiérarchiquement supérieur «  étoile  ». La relation logique d’inclusion se trouve à la base de la définition du terme de dictionnaire, ou, autrement dit, la définition est construite selon le principe qui gouverne la relation entre hypéronyme et

Définition terminographique vs définition lexicographique

145

hyponyme. Ainsi, « astre » représente un hypéronyme pour soleil qui en est son hyponyme et a comme co-hyponymes « astéroïde », « comète », «  planète  », «  étoile  », «  satellite  ». L’hypéronyme contient les traits génériques: /corps céleste/,  /naturel/, /visible/, tandis que l’hyponyme « soleil » retient dans sa structure sémique les traits spécifiques : /donne de la lumière à la Terre/, /donne de la chaleur à la Terre/, /rhytme la vie sur cette planète/. Dans la définition du terme « soleil » fournie par un dictionnaire encyclopédique, les informations sont différentes par rapport aux informations d’un dictionnaire de langue. On apprend ainsi que le soleil est une étoile, ce qui pour le commun des mortels signifie qu’il donne de la lumière, qu’il tourne autour de la Terre, et par conséquent il est supposé organiser chronologiquement la vie sur cette planète. Les contextes d’emploi offerts par le même dictionnaire nous apprennent qu’il donne de la chaleur. Les informations sont donc à peu près les mêmes que celles du dictionnaire linguistique, mais formulées d’une manière plus accessible à des gens ayant un niveau moyen de culture. Les sèmes génériques, aussi bien que les sèmes spécifiques sont de nature à illustrer l’aspect et le fonctionnement du soleil, tandis que les informations fournies ont un caractère plutôt pratique. Les syntagmes lumière du Soleil, rayonnement du Soleit, chaleur du Soleil sont là moins pour illustrer les possibilités combinatoires du nom propre «Soleil » mais pour mieux renseigner les utilisateurs du dictionnaire quant à l’activité de cette « étoile » et quant aux conséquences de cette activité. Ce sont des informations à caractère encyclopédique qui n’intéresseront pas un linguiste, soucieux d’apprendre un autre genre d’informations que seul un dictionnaire linguistique (comme Le Nouveau Petit Robert) peut lui donner, par exemple: l’étymologie du terme (le latin populaire, soliculus), la catégorie grammaticale à laquelle le terme appartient (nom), le genre (masculin), le nombre (toujours singulier), les valences combinatoires du terme: soleil couchant, bain de soleil, coup de soleil, en plein soleil. Pour résumer, nous pouvons dire que, dans la définition d’un terme de dictionnaire la démarche en est une sémasiologique, mais la manière dont la définition est construite diffère d’un type de dictionnaire à l’autre: pendant que les dictionnaires de langue opèrent avec des informations linguistiques, les dictionnaires encyclopédiques opèrent avec de l’infor­ mation pratique.

146
4.2. La notion dans les glossaires terminologiques

Liliana, Alic

Les glossaires terminologiques représentent des inventaires de notions spécifiques à un domaine de spécialité. Pour ce qui est de la notion, il y a beaucoup de choses à dire, car cela a préoccupé les terminologues depuis de bonnes décennies. Pendant une longue période de temps, à l’époque où la linguistique était traversée, entre autres, par une tendance mentaliste, la notion était perçue (Allal Assal, 1994) comme une construction mentale ayant le rang d’unité employée pour classer des objets individuels de la réalité extralinguistique, sur la base de caractéristiques communes à un ensemble d’objets (Alain Rey, cité dans Allal Assal, 1994). Cette position mentaliste et cette définition ont été par la suite critiquées par leurs auteurs mêmes, mais les principes seront repris par les cognitivistes pour la définition de la catégorie. L’emploi de la catégorisation est devenu l’un des principes de base de la définition des termes et des notions, ainsi que l’énumération des propriétés, même les plus détaillées, appelées attributs et valeurs d’attributs (Jean-François Le Ny, 1979, 1989). La catégorie devient cette représentation mentale, conceptuelle, d’une connaissance détenue par l’agent humain concernant un ensemble d’objets du monde réel. Pour les cognitivistes, l’homme, le pricipal agent de la perception des traits inhérents ou des attributs communs à un ensemble d’objets, est celui qui identifie les catégories et en fait une classification. Voilà donc la classification revenue en force au niveau de la structuration de la connaissance humaine. En fait, les glossaires terminologiques sont des manières de structu­ ration de la connaissance humaine et ils regroupent des notions ou des concepts, considérés comme synonymes par les terminologues. Les théoriciens de la terminologie considèrent que les notions sont des uni­ versaux de la pensée humaine, qu’elles ne sont pas influencées par le système de la langue et qu’elles se matérialisent linguistiquement dans des termes. Tout dépend du niveau de connaissances humaines qui existent au moment de la création du terme, ce qui explique le fait qu’un terme est susceptible de changer si la notion et son référent changent, d’évoluer si la notion et son référent évoluent ou de disparaître si la notion ou son référent disparaît. Les notions ou les concepts se matérialisent dans des termes, qui sont des unités linguistiques monolexicales ou plurilexicales. Ces unités monolexicales ou plurilexicales qui désignent des référents réels d’un

Définition terminographique vs définition lexicographique

147

domaine de spécialité doivent être définies , ce qui représente l’essence de l’activité du terminographe. 4. 3. La définition de la notion La définition de la notion est, en fait, la description de celle-ci ou plutôt la description de son sens. De ce point de vue, le mécanisme de la définition d’une notion rejoint le mécanisme de la définition du mot, car les deux recourent à des concepts empruntés à la logique, à savoir la compréhension et l’extension. La définition par compréhension consiste, en sémantique et en terminologie, dans l’énumération des propriétés communes à tous les objets de la classe respective, en partant des propriétés génériques les plus proches de la notion et en définissant les caractéristiques propres à celleci, caractéristiques ou propriétés qui la distinguent des autres notions qui sont situées au même niveau (CST-Recommandations relatives à la terminologie, (termdat@bk.admin.ch). Par exemple, si on veut définir les antiémétiques, on dira qu’ils sont des « ...médicaments qui empêchent les nausées et les vomissements ou les affaiblissements. Ils sont surtout utilisés dans le traitement des effets indésirables de la chimiothérapie et de la radiothérapie »  (http://www.myeloma-euronet.org/fr/multiple-myeloma/glossary.php) Dans cette définition, les antiémétiques sont nommés par le genre le plus proche – ils sont des médicaments, ensuite il y a les caractères distinctifs : 1. ils sont employés pour empêcher la nausée et les vomissements ou les affaiblissements ; 2. ils sont surtout employés dans le traitement des effets indésirables de la chimiothérapie et de la radio­ thérapie. Évidemment, les antiémétiques portent des noms différents, selon l’origine, la fabricant, le pays, mais ils ont en commun, quel que soit leur nom, les propriétés décrites dans la définition. La deuxième possibilité de définir une notion est la définition par extension, qui consiste, tout comme en logique et en sémantique, à énumérer les éléments qui constituent la classe respective, les représentants de la classe ou les parties constitutives du représentant considéré. De toute façon, la définition représente une somme, le résultat d’une addition, comme le préconise la logique, la science qui est à l’origine de la procédure. Par exemple  : les combustibles fossiles sont définis comme  : des combustibles qui proviennent de la décomposition des plantes et

148

Liliana, Alic

d’animaux très anciens. Le charbon, le pétrole et le gaz naturel sont des combustibles fossiles. Ils sont enterrés très profondément dans la terre et leur formation a pris des millions d’années (www.science.org). Pour décrire les combustibles fossiles, l’auteur du glossaire a énuméré tous les autres types de combustibles fossiles: le charbon, le pétrole, le gaz naturel. Ce qu’ils ont en commun c’est l’endroit où ils peuvent être trouvés et la manière semblable de formation. Il faut préciser que les recommandations pour une bonne définition ne manquent pas et, le plus souvent, elles font référence à deux exigences: la présence de certaines qualités de la définition (concision, référence au système de notions, références au domaine, utilisation des termes définis c’est-à-dire considérés comme connus, mention du secteur d’application d’une définition) et l’absence de certains défauts (définir une notion de manière circulaire ou définir une notion par la négation d’une caractéristique) (termdat@bk.admin.ch).

5. La polylexicalité de l’unité terminographique
Les glossaires terminologiques regrouppent des notions exprimées par des unités lexicales qui sont, dans la plupart des cas, polylexicales. Quand on parle « d’extraction des termes », qui est l’activité principale en terminologie, on doit prendre en considération le fait que les termes sont, d’une manière prépondérante, polylexicaux. Pour dénommer cette unité polylexicale on emploie le terme de collocation ou unité phraséologique, car l’étude de ces unités complexes et très peu homogènes (Mojca Pecman, 2004) est réalisée par la phraséologie. La classification des unités phraséologiques pose beaucoup de problèmes justement à cause de la complexité de leur structure, qui rend impossible une classification basée sur la structure morphologique, la structure syntaxique ou selon le sens, plus ou moins opaque. Dans les langues de spécialité on identifie, à l’intérieur de la collocation, un mot-clé qui détermine le sens de la collocation. L’identification de ce mot-clé dépend de quelques principes qui doivent être respectés (Maryvonne Holzem, 1999 : 116-124) : le principe du rejet des ambiguïtés, le principe du choix du juste milieu et celui de l’appauvrissement sémantique. En ce qui concerne le rejet de l’ambiguïté, le danger est représenté par la polysémie des termes et par la synonymie. La solution proposée

Définition terminographique vs définition lexicographique

149

pour lever l’ ambiguïté est le choix de deux descripteurs, employés dans un sens très générique  : «  Un descripteur est censé concentrer les sens, de ses quasi-synonymes rejetés, des descripteurs plus spécifiques et des antonymes » (Maryvonne Holzem, 1999 : 120). Pour ce qui est du juste milieu, il a trait à la hiérarchisation, au classement et à la catégorisation de l’unité phraséologique en question. Le terme polylexical dont on donne la définition doit être inclu dans une catégorie qui n’aille pas trop loin quant à l’hypéronyme, car le sens peut devenir obscur. Le dernier principe, celui de l’apauvrissement sémantique, se rapporte surtout à la différence entre les termes dont parle la terminologie et les mots de la langue courante. Les mots de la langue courante ont une connotation, tandis que les termes n’en ont pas ; les termes ignorent les règles de grammaire, tandis que les mots les respectent ; les termes sont vus d’un point de vue synchronique, tandis que les mots de la langue courante ont une étymologie, donc ils connaissent également une approche diachronique. Compte tenu de ces trois différences, les termes doivent definir des concepts (Maryvonne Holzem, 1999 :124). Les ouvrages de spécialité de la terminologie et de la terminographie insistent sur le caractère monosémique des termes, ce qui favoriserait une bonne définition. En plus de cela, le contexte d’emploi du terme représente une condition essentielle pour l’actualisation du sens, qui quand même peut varier selon le domaine. Les termes peuvent fort bien appartenir à la langue naturelle, mais leur sens change dans une langue de spécialité. Leur sens peut changer d’une langue de spécialité à l’autre. Cela nous ramène à un autre élément important pour la définition d’une collocation, à savoir le corpus. Le corpus doit être composé de textes de spécialité du même domaine pris des sources sûres, fiables et autorisées : les organisations professionnelles, les fabricants des produits, les articles publiés dans des revues de spécialité du domaine, des textes rédigés par les spécialistes à l’intention des autres spécialistes. Ainsi on pourra donner une définition ou une description correcte à cette unité polylexicale, centrée parfois autour d’un mot-clé substantif ou adjectif ou verbe, d’autres fois ayant des dimensions plus étendues jusqu’au niveau de la phrase. Évidemment, l’avis d’un spécialiste pour la validation des termes identifiés et définis représentent la fin du parcours dans la réalisation d’un glossaire terminologique.

150

Liliana, Alic

Conclusion
Les sciences du langage recouvrent un évantail extrêmement large, allant de la structure au fonctionnement des langues naturelles, embrassant le point de vue synchronique ou diachronique, décrivant la langue selon un modèle théorique ou un autre. Ce qui compte à la fin c’est que tout acquis d’un domaine peut être employé au profit d’un autre domaine, les recherches dans la linguistique des langues naturelles peut être employées avec succès dans l’étude des langues de spécialité. Les langues de spécialité représentent des structures lexicales, syntaxiques, sémantiques, pragmatiques qui sont employées par une communauté plus ou moins restreinte d’utilisateurs et qui manifestent un degré plus ou moins éleve de stabilité. L’apparition des langues de spécialité est une chose incontrôlable, car les recherches dans le domaine de la science et de la technique évoluent non nécessairement dans les directions voulues. Quelque soit la direction, l’homme ressent le besoin de contrôler le domaine à l’intérieur duquel il fait des recherches et l’un des moyens de contrôle est représenté par le langage. L’homme veut nommer, assigner un signe linguistique, un signe graphique et un sens à tout ce qu’il connaît ou à tout ce qu’il découvre. Les découvertes humaines ont connu un développement incessant, ce qui s’est manifesté dans le langage, manifestation de la connaissance humaine. L’étroite relation entre les connaissances et le langage ont été mises en relief par des domaines comme la lexicologie, la sémantique, le cognitivisme, tous ces domaines ont pu être étendus et exploités à la réalisation des dictionnaires. A un certain moment du développement de la science et de l’humanité, les dictionnaires de langue ont été doublés par des glossaires terminologiques spécifiques à un domaine. On pourrait dire que plus les glossaires terminologiques se multiplient, plus la connaissance humaine s’élargit et s’enrichit. Par conséquent, la science de la rédaction de ces glossaires terminologiques progresse et facilite l’accès à la connaissance. La méthodologie de la rédaction de tels glossaires permet de parfaire la méthodologie de réalisation des définitions des termes, sans pour autant rattraper la science de la rédaction des dictionnaires. Vu que les deux domaines, la lexicographie et la terminographie s’adressent à des collectivités humaines différentes, chaque communauté réussira à obtenir la perfection nécessaire et voulue.

151

Bibliographie

Assal, Allal (1994) – La notion de notion en terminologie, Meta : journal des traducteurs/Meta:Translators Journal vol.39, no 3, 1994 http:// id.erudit.org/iderudit/001912ar. Cristea, Teodora (2001)- Structures signifiantes et relations sémantiques, Editura Fundatiei România de mâine, Bucuresti. Dubois, Jean et alii (1973) – Dictionnaire de linguistique, Larousse, Paris. Hermans, Adrien 1989 – La définition des termes scientifiques, Meta  : journal des traducteurs/Meta:Translators Journal vol.34, no.3, 1989, http://id.erudit.org/iderudit/003064ar. Holzem, Maryvonne 1999 - Terminologie et documentattion. Pour une meilleure circulation des savoirs, ADBS Editions. L’Homme, Marie-Claude 2004 - La terminologie : principes et techniques, Les Presses universitaires de Montréal, Montréal. Le Ny, Jean-François (1979) – La Sémantique psychologique, PUF, Paris. Le Ny, Jean-François (1989) - Sciences cognitives et compréhension du langage, PUF, Paris. Pecman, Mojca 2007 – L’enjeu de la classification en phraséologie, www.initerm.net/public/.../l_enjeu_de_la_classification_en_phras_ ologie... Rey, Alain 2002- De l’artisanat des dictionnaires à une science du mot. Images et modèles, Armand Colin, Paris. Touratier, Christian, 2004 - La Sémantique, Armand Colin, Paris. Tuţescu, Mariana 1979 – Précis de sémantique française, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti. Le Larousse http://www.larousse.fr/dictionnaire. CST-Recommandations relatives à la terminologie termdat@bk.admin.ch http://www.myeloma-euronet.org/fr/multiple-myeloma/glossary.php www.science.org

152

Liliana, Alic

Szótárszerkesztés és terminológiai adatbázisok

153

Imre Attila

SZÓtÁrsZerKesZtÉs És termiNolÓgiai adatbÁZisoK

Bevezetés
A digitalizálódó 21. századi globális „falu”-ban nem könnyű meghatározni a nyomtatott kiadványok helyét és szerepét. Jelen cikk kísérletet tesz arra, hogy rávilágítson a terminológiai adatbázisok fontosságára, hasznosságára és minőségére egy olyan korban, amelyben szinte bármi azonnal letölthető az internetről. Napjainkban már többekben felmerült a kérdés, hogy digitalizálódó világunkban szükség van-e még nyomtatott (sajtó)kiadványokra, könyvekre. Túl vagyunk már Vörösmarty gondolatébresztő kérdésén, miszerint „ment-e a könyvek által a világ elébb”, de úgy tűnik, hogy újra kell értelmeznünk magát a könyv fogalmát a 21. században. Többfajta szövegolvasó hardver és szoftver megjelenése lehetővé tette, hogy emberek milliói könnyebben jussanak hozzá kedvenc „kiadványok” tömkelegéhez (pl. pdf-olvasó), bár a kezdeti érdeklődés hulláma már valamelyest csitult. Több könyvkiadó mondott csődöt az elmúlt években, illetve zsugorodott össze kiadványai példányszámát tekintve, és ez nem csak a krízis éveivel függ össze, hanem az elektronikus könyvállományok, könyvtárak létrejöttével is. Szakemberek szerint a szakkönyvek – főleg a technikai jellegűek – elavulttá válnak mire nyomdafestéket látnak, ezért tehát többen úgy tekintik, hogy ezek papírra nyomtatása fölösleges. Mindezek ellenére nem feltétlenül lehet igazuk, ha megvizsgáljuk a másik oldalt is. A hagyományos könyvet forgatók tábora még meglehetősen nagy. A digitális kiadványok nem pótolhatják a lapforgatás örömét, sem pedig az olvasás milyenségét. Nyomtatott kiadványokat egyszerűen másképpen tudunk olvasni és „megközelíteni” mint az elektronikusokat. A haladás hívei talán túlságosan hamar kondították meg a harangokat a nyomtatott kiadványok fölött, beleértve a napisajtót is, merthogy ezek (bár csökkentett példányszámban) továbbra is naponta megjelennek, megvan az olvasótáboruk. A könyvekkel, szótárakkal, enciklopédiákkal sincs ez

154

Imre Attila

másképp, bár tagadhatatlanul modernizálódtak: javult a nyomtatvány színminősége, figyelembe vesznek környezetkímélő megoldásokat (újrahasznosított papír), gyakran tartalmaznak további információkat tároló weboldalcímeket, internetről letölthető video- és hanganyag-lelőhelyeket. Roppant népszerűek azon szótárkiadványok, amelyekhez csatolják a teljes szótár anyagát CD-n vagy DVD-n (http://akkrt.hu/326/szotar/angol/ nagyszotar/magyar_angol_klasszikus_nagyszotar_cd_vel_net_tel), de olyan verzió is létezik, amelyet a felhasználó tovább is tud bővíteni. Az angol nyelv népszerűsége következtében a többnyelvű szótárak közül – legalábbis az Európai Unió vonzáskörzetében – a leggyakoribb a kétnyelvű szótár, amely nyelvpár közül az egyik az angol. Természetesen a tematikus szótárak is szép számban jelennek meg, igyekezve lefedni egy/több szakterületet: informatika, környezetvédelem, jog, kereskedelem, stb., hiszen a globális faluban mindezekre egyre nagyobb szükség van a kommunikáció során. Itt szeretnénk megjegyezni, hogy a viszonylag könnyű és olcsó könyvkiadásnak is megvannak a hátrányai, hiszen gyakorlatilag bárki meg tud jelentetni bármilyen jellegű kiadványt, ha erre elsősorban anyagi fedezete van. Minőséget az ún. akkreditált kiadók nyújtanak, amelyek megfelelő referensekkel, szaklektorokkal, nyelvi lektorokkal és tördelőszerkesztőkkel rendelkeznek.

Online terminológiai adatbázisok
EuroTermBank Napjaink sikeres szoftverei közé azok számíthatnak, amelyeknek megfelelő „vázzal” rendelkeznek, amelyre utólag több járulékos programocskát lehet csatlakoztatni (add-in, plugin). Erre jó példa a Microsoft Office 2003-as kiadásától kezdődően az EuroTermBank (ETB) program, amely tulajdonképpen egy többnyelvű terminológiai adatbázis az Európai Unióban használatos nyelveken (27 nyelv), és több szakágazatot is magába foglal (mezőgazdaság, politika, jog, stb., http://www.eurotermbank. com). Online elérhető, ingyenesen letölthető és futtatható; a Microsoft Office 2003/2007 Word programjába telepíti magát, és a Ctrl+Shift+I billentyűkombinációval aktiválható. Ez több mint 600.000 bejegyzést és több mint 1.500.000 fogalmat tartalmaz; a keresés lehet mind általános, mind valamely szakterülethez köthető; forrás- és célnyelvként bármelyik használható a 27 európai nyelv közül:

Szótárszerkesztés és terminológiai adatbázisok

155

Figure 1. ETB add-in in MSO Word 2007 Az ETB olyannyira sikeresnek bizonyult, hogy a MemoQ fordítói környezet is lehetővé tette beépülését plugin-ként (http://memoq.helpmax. net /en/reference-guide/eurotermbank-options). A MemoQ napjaink talán legdinamikusabban fejlődő fordítói környezete (2011-ben a legjobb fordítói szoftver díjat nyerte el az Egyesült Királyságokban, l. http://kilgray. com/press-release/memoq-won-itis-2011-best-translation-softwareaward), amely egyre komolyabb vetélytársa a korábbi fordítói környezeteknek, mint pl. az SDL Trados Studio 2009, Déjà Vu, stb. A MemoQ Tools, Options rádiógombok lenyomásával könnyen leellenőrizhetjük, ha az ETB telepítve van. Telepítés után a Ctrl+P billentyűkombináció egy ablakot jelenít meg, amely lehetővé teszi, hogy vagy a MemoQ saját terminológiai adatbázisában, vagy pedig az ETB online adatbázisában böngésszünk. Ami kimondottan a MemoQ erőssége, hogy a fordítás kezdetekor kiválasztott nyelvpárt a terminológiai adatbázisban való kereséskor könnyen megváltoztathatjuk más forrás- és célnyelvre (itt már nem 27, hanem 62 opció jelenik meg!):

156

Imre Attila

Figure 2. MemoQ ETB sample Következtetésképp elmondható, hogy az ETB az egyik legfontosabb ingyenes, online terminológiai adatbázis, és folyamatosan bővül. Ennek ellenére természetesen előfordul, hogy a keresett szó/kifejezés nem található a minket érdeklő nyelveken. Egyéb terminológiai adatbázisok Nyilvánvaló, hogy más jellegű terminológiai adatbázisok is léteznek, amelyek könyv, pdf vagy online formában érhetők el. „Klasszikusnak” minősülnek azok, amelyek nem bővülnek tovább, és ezért a teljes állomány elérhető. Az Angol-magyar elektronikus informatikai szótár 2007-ben jelent meg a Tinta Kiadó gondozásában (főszerk. Iványi Antal), és igencsak hasznosnak bizonyul a szakterületen, hiszen több mint 900 oldalt tartalmaz, 20 szerkesztő, 20 szakmai lektor, és 12 nyelvi lektor dolgozott rajta. 2002-es kiadás a Fazakas Emese szerkesztésében megjelent Román–magyar közigazgatási szótár az Anyanyelvápolók Erdélyi Szövetségének kiadásában, melynek magyar–román változata 2004-ben jelent meg ugyanott; a Benő Attila és munkatársai által szerkesztett szótár mind szerkesztési elveiben, mind a lexikai anyag kezelésében a román–magyar szótári párját követi. Szerkesztési tekintetben mindössze abban különbözik elődjétől, hogy az országos és nemzetközi intézmények neveit külön

Szótárszerkesztés és terminológiai adatbázisok

157

részben közli a szótár végén. A szerkesztők az útmutatóban jelzik, hogy a szótárban nemcsak szaknyelvi szavak és jelentések szerepelnek, hanem köznyelviek is, éppen abból a meggondolásból, hogy a kiadvány gyakorlati hasznát ezzel is segítsék, lévén, hogy a szaknyelvek határa, különösen a szótári anyag válogatásában inkább tágabban értelmezendő, mintsem szűkebben. Mindkét munka román nyelven is közli a tartalomjegyzéket, az előszót és a használati útmutatót, és ezáltal a magyarul kevésbé tudó román domináns beszélők is könnyen használhatják. Egy másik jelentős kétnyelvű szakszótár a 2005-ben a Romániai Magyar Közgazdász Társaság által kiadott – Fazakas Emese szerkesztette –  Román–magyar gazdasági szótár. Amint az előszóban Somai József megjegyzi, ez szélesebb körhöz szól. Magyar–román párja 2008-ban jelent meg Fazakas Emese és Somai József szerkesztésében, szintén a Romániai Magyar Közgazdász Társaság gondozásában (Magyar–román gazdasági szótár). 2008 nyarán jelent meg kis példányszámban a Benő Attila és SárosiMárdírosz Krisztina által szerkesztett  Román–magyar oktatás-terminológiai szótár az Anyanyelvápolók Erdélyi Szövetségének kiadásában. Teljesen újfajta szótárnak minősül az kulturális szótár (köszönet Benő Attilának, aki felhívta erre figyelmünket). Magyarországon Bart István jelentetett meg angol–magyar, illetve amerikai–magyar kulturális szótárt. Romániában az Anyanyelvápolók Erdélyi Szövetsége jelentetett meg román–magyar kulturális szótárt (Benő Attila szerkesztésében), de találhatunk ugyancsak Benő Attila által szerkesztett romániai állami intézményneveket magyarra fordító jegyzéket is (http://www.sztanyi.ro/download/ magyar_intezmenynevek.pdf), mely pdf-formátumban ingyenesen letölthető, a Szabó T. Attila Nyelvi Intézet kiadványa. Az ilyen jellegű kiadványok jelzik, hogy szükség van terminológiai jegyzékekre, és ez az igény csak fokozódott a globalizáció terjedésével és az Európai Unió megalakulásával. A Fordítási Főigazgatóság 2010ben több mint 2000 fordítással foglalkozó személynek adott munkát (http://ec.europa.eu/dgs/translation/whoweare/index_en.htm), és ez évente több mint kétmillió lefordított oldalt eredményez (http://www. translationconference.com/2009_eload/JancsiB_HU.pdf , Imre 2010). A Google Translate megjelenése sok vitát indított el, hiszen a szakfordítók többnyire ellenzik, a nem szakemberek viszont örülnek neki. Tény, hogy az illető idegen nyelvet nem beszélők számára alapvető információt nyújthat pl. weboldalak tartalmáról, és az is nyilvánvaló, hogy a papír

158

Imre Attila

és a ceruza alapú fordítás ideje lejárt (Pym 2002, Imre 2011); Gouadec (2007) is objektíven felsorolja a gépi fordítás előnyeit meg hátrányait, de elfogadja, hogy bizonyos esetekben (a minőség rovására) vannak előnyei. 2011-ben 64 nyelvből/nyelvre lehet próbálkozni a fordítással a Google Translate segítségével.

Következtetések
A korábban elmondottak alapján nehéz kiállni a hagyományos, nyomtatott szótárak mellett. Ennek ellenére születnek pályázatok, munkacsoportok hagyományos szakszótár kiadására, amely akkor lehet minőségi, ha a törzsanyag a legújabb, interneten is megtalálható, felkutatható szakszavakat is tartalmazza. Ha nem is lesz időtálló annyira, mint a korábbi szótárak, meggyőződésünk, hogy biztos alapot nyújtanak a minőséghez, azt a szótárak szerkesztői nevükkel kell garantálják. A gépi fordítások szinte soha nem adnak meg alternatívákat, szinonimákat, hiszen működési elvük találatmennyiségi alapokon nyugszik. Nyomtatott kiadványok viszont képesek árnyalni a jelentést, amely minőségi terminológiához elengedhetetlen. Ezen érvek alapján gondoljuk hasznosnak nyomtatott szótárak megjelentetését, főleg ha nem csupán kétnyelvű, hanem többnyelvű. Erre tesz kísérletet kutatócsoportunk is, amely román, angol, német, francia, orosz és magyar nyelven készül megjelentetni egy (köz)gazdasági szótárt, figyelembe véve korábbi hasonló jellegű kiadványokat (pl. Briota 2001) is. Mindez természetesen azt is feltételezi, hogy igény van ilyen jellegű művekre, de ezt mindenképpen alátámasztja a jelenkori fordítástudomány és fordítástechnika fejlődése, illetve az a tény, hogy az elmúlt 10 évben egyetemi szinten mennyire megnőtt a fordító- és tolmácsszakok indítása, valamint a fordítóirodák virágzása.

Köszönetnyilvánítás
Jelen cikk a Sapientia Alapítvány – Kutatási Programok Intézete támogatásával készült, szerződés száma: 34/7/2011.03.22.

159

Szakirodalom

Bart, I. 2002. Angol-magyar kulturális szótár, Budapest: Corvina Kiadó. Bart, I. 2000. Amerikai-magyar kulturális szótár, Budapest: Corvina Kiadó. Benő A. én.n. Magyar neve? Romániai állami intézménynevek magyarul. http://www.sztanyi.ro/download/magyar_intezmenynevek.pdf, 2010.12.18. Benő A. és tsai. 2004. Magyar–román közigazgatási szótár. Sepsi­ szentgyörgy/ Sfîntu-Gheorghe: Anyanyelvápolók Erdélyi Szövetsége. Benő A. – Sárosi-Márdírosz K. 2008.  Román–magyar oktatás-termino­ lógiai szótár, Anyanyelvápolók Erdélyi Szövetségének kiadásában. Benő A. 2009. Román–magyar kulturális szótár. Sepsiszentgyörgy/ SfîntuGheorghe: Anyanyelvápolók Erdélyi Szövetsége. Briota, L. Zs. 2001. Dicþionar economic român–englez–maghiar, SfîntuGheorghe: Medium. Fazakas E. (szerk.) 2002. Román-magyar közigazgatási szótár, Anya­nyelv­ ápolók Erdélyi Szövetsége Kiadója, Sepsiszentgyörgy. Fazakas E. 2005.  Román-magyar gazdasági szótár. Romániai Magyar Közgazdász Társaság. Fazakas E. – Somai J. 2008.  Magyar-román gazdasági szótár. Romániai Magyar Közgazdász Társaság. Gouadec, D. 2007. Translation as a Profession, Vol. I-II, Amsterdam: John Benjamins. Imre A. 2010. Translating Subtitles with Translation Environment, in Language, Culture and Change, Higher Education between Tradition and Innovation, Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”. Imre, A. 2011. Possibilities for should in Translation Environments, in Studia Universitatis “Petru Maior” Philologica 10, Tîrgu-Mureş. Iványi Antal (főszerk.). 2007. Angol-magyar elektronikus szótár, Budapest: Tinta Kiadó. Országh L. – Futász D. – Kövecses Z. 2008. Magyar–angol klasszikus nagyszótár, Budapest: Akadémiai Kiadó. Pym, A. 2002. Translation Studies as Social Problem-Solving. Paper for the conference Translating in the 21st Century: Trends and Prospects, Thessaloniki, Greece.

160
Internetes források http://193.231.13.17/vufind/Record/BCU01000571762, 2011.09.22. http://akkrt.hu/326/szotar/angol/nagyszotar/magyar_angol_klasszikus_ nagyszotar_cd_vel_net_tel, 2011.09.22. http://ec.europa.eu/dgs/translation/whoweare/index_en.htm, 2010.04.13. http://kilgray.com/press-release/memoq-won-itis-2011-best-translationsoftware-award, 2011.09.22. http://memoq.helpmax.net/en/reference-guide/eurotermbank-options/, 2011.09.01. http://www.eurotermbank.com/products_download.aspx, 2010.06.18. http://www.libri.hu/konyv/amerikai-magyar-kulturalis-szotar.html, 2011.09.22. http://www.libri.hu/konyv/angol-magyar-kulturalis-szotar.html, 2011.09.22 http://www.tinet.cat/~apym/on-line/research_methods/thessaloniki.pdf on 10th April 2010 http://www.translationconference.com/2009_eload/JancsiB_HU.pdf, 2010. 03.12.

A Lexic o graphic A ppr o ach t o the E ng l i s h R o manian R /o manian E ng l i s h Lega D licti o narie s and G l o s s arie s E xi s ting On the R o manian B o o k M arket

161

Caraiman, Carmen D. – Medrea, Nicoleta

A Lexicographic Approach to the English-Romanian/Romanian-English Legal DictioNaries aNd Glossaries ExistiNg ON the RomaNiaN BooK MarKet

Within the globalization process it is commonly accepted that English has become the universal language of communication for most citizens of different nationalities, and consequently more and more books for English learning and teaching have been published to satisfy the demands of their users (pupils, teachers, students, academics, research workers, vocational workers and so on). Apart from the use of English as a communicational language for general purposes, the necessity of specialized vocabulary has emerged as a result of the learners’ needs, either students or specialists practising in specific fields. Accordingly, English for specific purposes or ESP (for a proper definition of ESP, see: Tony Dudely-Evans, Maggie Jo St John 1998; John Flowerdew, Matthew Peacock 2001; Tom Hutchinson, Alan Waters 2006) has developed considerably in the last decades. Besides books and textbooks, dictionaries and glossaries have been seen as indispensable tools for specialists and non-specialists who use English in specific areas of activity or simply study in this language. The need of such dictionaries and glossaries is self-evident within the context of globalization and particularly as part of European Union enlargement which requires certain uniformity in different areas, among which the legal framework seems to be the most challenging one. One may ask the question ‘What is the difference between the ESP and General English to justify the need of such books, dictionaries or glossaries?’ This question must be formulated by a person who does not use English in his/her job because as Hutchinson and Waters answer in their book: “in theory nothing, in practice a great deal” (Tom Hutchinson & Alan Waters 1987). Starting from this premise of the great need of specialized vocabulary, our aim is to investigate the E-R and R-E legal dictionaries and glossaries which are available on the Romanian book market (including the specialized glossaries: English-Romanian, Romanian-English Glossary

162

Caraiman, Carmen D. – Medrea, Nicoleta

of the European Convention on the Human Rights, Human Rights Cooperation and Awareness Division Directorate General of Human Rights Council of Europe, Council of Europe, 2006; Laura Ana-Maria Vrabie (ed.), Elena Bodea, Cătălina Cristina Ana Constantin, Ana-Maria Georgescu, Maria-Carolina Georgescu, Gabriela Adriana Rusu, Violeta Ştefănescu, Anca Voicu (coauthors), Glosar juridic, Institutul European din România, Direcţia coordonare traduceri, 2007) in order to point out what types of legal dictionaries/glossaries exist, what selection criteria were used for the included headwords, and in what way the entries are structured. We pay particular attention to entry structure, synonymy (the question whether the author/authors select(s) a single Romanian translated term or offer(s) several possible Romanian versions for a single English word/ phrase etc.), contextualization (the inclusion of the translated terms into specific contexts of use), source(s) used for selecting the headwords, the inclusion of quotations in the analyzed books and morphological information regarding the selected entries. When faced with the situation of translating in the field of law, the problem of correctly identifying the English equivalent of the Romanian legal term and vice versa is often a difficult attempt. In fact, the idea of writing this paper is a consequence of our working with students in law and our trying to guide them in the process of correctly assimilating accurate legal terminology. The first tool that one resorts to when trying to identify the best translation is the dictionary; in the field of law, dictionaries and glossaries have often proved to be only suggestive and have not provided the accurate translation required for the specialized field of law, which in its turn is multiplied into several areas of law (public, private; criminal, civil; etc.). On the other hand, it is widely accepted that these dictionaries or glossaries “are perceived as authoritative records of how people ought to use language, and they are regularly invoked for guidance on correct usage. They are seen, in other words, as prescriptive texts” (B.T. Atkinis and Michael Rundell 2008: 2). In consequence, accuracy should be the major characteristic of any dictionary. However, in order to provide accuracy, contextualization must be indicated in order to avoid disambiguation. At the same time, citations are sometimes used in dictionaries to help the reader better understand the translated term: “A citation is a short extract from a text which provides evidence for a word, phrase, usage or meaning in authentic use” (B.T. Atkinis and Michael Rundell 2008: 48).

A Lexicographic Approach to the English-Romanian...

163

We have already mentioned the fact that in our paper we analyze both legal dictionaries and glossaries. The basic similarities and differences which exist between the two linguistic instruments are – according to the OUP dictionary (http://oxforddictionaries.com/definition/glossary) – the following ones: a “glossary” is ‘an alphabetical list of words relating to a specific subject, text, or dialect, with explanations; a brief dictionary,’ while a “dictionary” is: ‘1. a book that lists the words of a language in alphabetical order and gives their meaning, or that gives the equivalent words in a different language; 2. a reference book on any subject, the items of which are arranged in alphabetical order: a dictionary of quotations.’ Since our paper deals with legal dictionaries and glossaries, we shall notice that glossaries are field oriented (they are specialized on a specific branch of law), while dictionaries provide a selection of terms from different law branches, which makes them be perceived as too general in content and sometimes as slightly inefficient by their users. Of course, in practice, the legal translator should make use of both dictionaries and glossaries, for both legal glossaries and dictionaries include specialized vocabulary. In order to understand the work that lays behind the creation of a dictionary/glossary, one should start with defining lexicography, which is commonly seen as “the activity or occupation of compiling dictionaries” (http://oxforddictionaries.com/definition/glossary). However, the work of a lexicographer is more complex than compiling entries in a book on the basis of special criteria which are meant to organize the included information: “The lexicographer, according to Green (1996: 13), is ’quite simply, the compiler of a dictionary.’ But things are never quite so simple /.../. Landau (1984) entitles his textbook Dictionaries. The Art and Craft of Lexicography, while Svensén, in his book on Practical Lexicography (1993: 1), defines lexicography as ’a branch of applied linguistics which consists in observing, collecting, selecting and describing units from the stock of words and word combinations in one or more languages’ and adds that it ’also includes the development and description of the theories and methods which are to be the basis of this activity’” (R. Apud, R. K. Hartmann 2001:11). In the following pages we are going to point out the methodology used by lexicographers for conceiving their dictionaries, as well as the structure of several entries which we regard as illustrative for their manner of work. The first dictionary we want to make reference to is Cecilia Voiculescu, Dictionar juridic E-R, R-E, Editura Niculescu, Bucharest,

164

Caraiman, Carmen D. – Medrea, Nicoleta

2005. In the Foreword to Cecilia Voiculescu’s dictionary, Ph.D. Professor Gheorghe Oprescu wrote: “This dictionary basically contains terms used in antitrust legislation and practice (the legislation and practice meant to protect competition), as it is known in America.” (Voiculescu 2005: 5). In the Introduction to her dictionary, Cecilia Voiculescu explains that: “The English-Romanian/Romanian-English dictionary includes legal and economic, finance and banking, as well as administrative terms which are mainly used in antitrust law, also covering the consumer’s protection, microeconomics and business activities in general. This dictionary is an editorial novelty in Romania since it includes English-American legal terms which have never been included in any Romanian terminology so far. These are identified, explained and confirmed by competent sources and included in a lexicographic work. The most difficult and rare terms are defined and accompanied by quotations from American jurisprudence, as well as by excerpts from EU official sites” (Voiculescu 2005: 8). The author also emphasizes the idea that she has basically selected the specialized meanings and not the general ones: “... in the present paper you are not going to find the most known meaning of a legal or economic term but especially the specialized one” (Voiculescu 2005: 9). “I have always tried to suggest one translation first, adding then the already usual form, in a regressive order as to its common use” (Voiculescu 2005: 10). On the other hand, the dictionary does not offer phonetic script for the included headwords and contexts of use for the selected headwords are rarely indicated; translated terms are not included in the given examples and the various translations provided makes it difficult for the reader to select the exact translation he/she needs for a specific context. In the following lines, we have selected a few entries to point out the observations we have made above: “charge1 s. acuzaţie, învinuire; tarif; taxă; (la serviciile utilitare) preţ, cost; charge2 v. a acuza, a învinui, a imputa; a impozita, a percepe; a practica; charter1 s. statut (al unei societăţi); charter2 v. a autoriza.” (Voiculescu 2005: 43). However, for a better understanding of the American term “certiorari (SUA) - audiere în faţa instanţei supreme (pentru revizuire judiciară)” (Voiculescu 2005: 42), the author includes a quotation in which the headword is used in a specialized context: “The judgment and decree of

A Lexicographic Approach to the English-Romanian...

165

the court shall be final, except that the same shall be subject to review by the Supreme Court upon certiorari.” (Voiculescu 2005: 42) All in all, we appreciate that Cecilia Voiculescu’s dictionary is a useful instrument of work thanks to its well-defined purpose: to cover terms that are commonly used in antitrust law. In the Foreword to her dictionary, Onorina Grecu – Dicþionar juridic E-R, R-E, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, the author explains that: “The dictionary, which includes 6,000 entries, is rich in explanations and usual expressions of specialized terminology.”(our translation) (O. Grecu 2008: 1). “For drawing up this dictionary, we have used Romanian and English legal explanatory dictionaries, as well as bilingual dictionaries and legal English courses that were published in our country and abroad” (our translation) (O. Grecu 2008: 1). For the analysis of this dictionary we have selected the following entries: “a aboli vb. tr. abate, abrogate, annihilate, annul, call off, cancel, dissolve, extinguish, invalidate, nullify, obliterate, overthrow, overturn, prohibit, quash, repeal, remove”; “dispute I. s. dispută, dezbatere. Trade ~ conflict de muncă. ~ concerning the validity of the appointment contestaţie referitoare la validitatea mandatului; ~ settlement soluţionare a litigiilor; ~ on voting contestare a votului; II. vb. tr. a dezbate, a combate, a pune în discuţie.” (O. Grecu 2008: 231); “faculty s. 1. facultate, aptitudine, înzestrare. 2. permisiune, autorizare. 3. libertate de a face, drept subiectiv.” (O. Grecu 2008: 244). We can easily notice the fact that the dictionary offers a wide range of synonyms for one headword. The occasional lack of examples and contextualization can puzzle the reader who may find it difficult to choose the right term (see the above given example for “a aboli”). On the other hand, the examples and contextualization given for “dispute” make it easy for the reader to differentiate among the various possible translations that the entry gives. The dictionary written by Vladimir Hanga, and Rodica Calciu, Dictionar juridic E-R, R-E does not give information as to the criteria used by its authors for selecting the included entries, as the other quoted dictionaries did (in the Foreword pages). However, by consulting it, the reader can easily notice that it includes various legal terms from different fields (civil, criminal, constitutional, administrative, etc.).

166

Caraiman, Carmen D. – Medrea, Nicoleta

If we analyze the examples selected below, we can draw a few conclusions: “give v. a da; a face dreptate cuiva; a transmite; a publica; a adjudeca; a acorda (despagubiri); a judeca; a pronunta o sentinta; a trada (pe cineva); a emite; a denunta; a preda; a ceda; a da cu imprumut; to ~ the case for the dependant, a da o hotarare in favoarea paratului; under certain –n conditions, in anumite conditii date; to ~ evidence, a face o depozitie; to ~ forth, a emite, a publica (o stire), a pronunta o hotarare; to ~ in, a ceda; to ~ off, a emite; to ~ out, a emite, a proclama, a publica; to ~ a promise, a face o promisiune; to ~ smb.his due, a da cuiva ceea ce i se cuvine; to ~ up, a ceda, a denunta, a preda (in mainile justitiei); to ~ way, a ceda, a face concesii.” (V. Hanga and R. Calciu 1998: 282); “embezzle (embezzlement) s. abuz de încredere.” (V. Hanga and R. Calciu 1998: 261); “prevailing a. dominant. ~ party parte câştigătoare într-un proces.” (V. Hanga and R. Calciu 1998: 350); “moot a. discutabil; controversat.” (V. Hanga and R. Calciu 1998: 325) “suspenda” v. to suspend. a ~ o sedinta, to suspend a meeting; a ~ o lege, to suspend the application of a law; a ~ platile, to stop payment. (V. Hanga and R. Calciu 1998: 147). It is true that the dictionary has the advantage of offering many examples and contextualization for the selected entries and that they contain morphological information. Yet there are no phonetic transcripts, some words do not include all their specialized meanings- in the moot entry, the authors do not indicate the commonly used meaning “proces simulat” for this term, a quite surprising lacuna. For the translation of “embezzlement” the very common legal meanings of “delapidare” and “deturnare de fonduri”are missing. The word “drept” has a wide variety of translations yet some important phrases are missing such as “drept obiectiv” (law), “drept subiectiv” (right), or “drept de proprietate” (ownership right). The translation for the phrase “a suspenda o sedinta” includes the not so common “to suspend a meeting” and the more common “to adjourn a meeting” is included as an entry only in the E-R dictionary. Finally, the two glossaries mentioned at the beginning of our paper, English-Romanian, Romanian-English Glossary of the European Convention on the Human Rights and Laura Ana-Maria Vrabie (ed.), Elena Bodea, Cătălina Cristina Ana Constantin, Ana-Maria Georgescu, Maria-Carolina Georgescu, Gabriela Adriana Rusu, Violeta Ştefănescu,

A Lexicographic Approach to the English-Romanian...

167

Anca Voicu (coauthors), Glosar juridic do not offer any contextualization, morphological or phonetic information regarding the included headwords, yet the fact that they include only one translation (very rarely two) for each entry leaves no room for ambiguities. This lack of ambiguity is reached due to their very specialized character. As its title indicates, English-Romanian, Romanian-English Glossary of the European Convention on the Human Rights includes terms used in the field of human rights. To quote only a few: “bailiff”- executor judecătoresc; “conditional release”- eliberare condiþionată; “null and void”- nul, lovit de nulitate; “acuzaþie în materie penală”- criminal charge; “jurisprudenþă, practica judiciară”- case law. The same straightforward translation can be found in the Legal Glossary published by the European Institute of Romania and the introduction to the glossary reveals how this has been reached: “This publication contains a collection of terms mainly compiled from a series of cornerstone acts of the case-law of the European Court of Justice. Although the terms have been carefully checked, in some cases they may be subject to amendment as the process of authentication of the caselaw translated into Romanian is in progress at the Court of Justice of the European Communities.”(L. A. Vrabie, coord. 2007:1). In our opinion, this publication reveals the best methodology for creating a legal glossary. First of all, we should mention the fact that it is a French-English-Romanian legal glossary and the source language presents a context for each word or phrase. To exemplify: FR acte réglementaire Context: Il résulte de la jurisprudence susmentionnée de la Cour que, dans l’hypothèse où le principe de la responsabilité de la Communauté du fait d’un acte licite devrait être reconnu en droit communautaire, une telle responsabilité ne saurait être engagée que si le préjudice invoqué, à le supposer «né et actuel», affecte une catégorie particulière d’opérateurs économiques d’une façon disproportionnée par rapport aux autres opérateurs (préjudice anormal) et dépasse les limites des risques économiques inhérents aux activités dans le secteur concerné (préjudice spécial), sans que l’acte réglementaire se trouvant à l’origine du dommage invoqué soit justifié par un intérêt économique général (arrêts De Boer Buizen/Conseil et Commission, Compagnie d’approvisionnement et grand moulins de Paris/Commission, et Biovilac/CEE, précités).

168

Caraiman, Carmen D. – Medrea, Nicoleta

Source: 61995A0184, considerentul 80 EN legislative measure RO act normativ Source: 61995A0184, considerentul 80 As we can see, the reader does not only find out the translation of the phrase, but he/she is also given the context in which the word appears and, also, the source of the document in which this headword appears. Furthermore, the reader can find the right translation of the same term in both French and English. It is true that the glossary does not include phonetic and morphological information. Still, the fact that it offers a clear translation, a context and the source of the European document, makes this lexicographic instrument not only a useful book, but also a professional one. To conclude, we consider that, in the future, the legal dictionaries should adopt this strict and foreword reference made to the selected entries. Of course, it is the author’s/authors’ duty to decide whether phonetic script and morphological information is useful. In our opinion, all the information (especially contextualization) referring to the selected headwords is useful in a glossary or dictionary in order to be considered a reliable and a real instrument for professionals working in any field.

169

Bibliography

Atkinis, B.T.; Rundell, M. 2008- The Oxford Guide to Practical Lexicography, OUP, Oxford. Dudely-Evans, T.; Maggie Jo St J. 1998 - Developments in English for Specific Purposes. A Multi-disciplinary Approach, Cambridge University Press, Cambridge. Flowerdew, J.; Peacock, M. 2001- Research Perspectives on English for Academic Purposes, University Press, Cambridge. Hanga, V.; Calciu, R.  1998- Dictionar juridic E-R, R-E, Editura Lumina Lex, Bucureşti. Hartmann, R. R. K. 2001- Teaching and Researching Lexicography, Pearson Education Ltd, Essex. Hutchinson, T. Waters, A. 2006- English for Specific Purposes, University Press, Cambridge. Hutchinson, T., Waters, A. 1987- English for Specific Purposes: A learnercentered approach. Cambridge University Press (http://www.antlab. sci.waseda.ac.jp/abstracts/ESParticle.html) Pucheanu, M.-L.1999- Dictionar juridic E-R, Editura All Beck, Bucuresti. Voiculescu, C. 2005- Dictionar juridic E-R, R-E, Editura Niculescu, Bucureşti. Vrabie, L.A., (ed.), Bodea, E. C. C.; Constantin, A.; Georgescu, A-M.; Ionescu, M.C.  ; Rusu, G.A.; Stefanescu, V.; Voicu, A. 2007- Glosar juridic: R-E-F, Institutul European din Romania, Bucureşti. http://ebooks.unibuc.ro/filologie/vranceanu/part13.htm. http://oxforddictionaries.com/definition/glossary

170

Caraiman, Carmen D. – Medrea, Nicoleta

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

171

Săpoiu, Camelia

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

I.1. Precizări preliminare. Definiţia are o importanţă majoră în orice fel de terminologie, deoarece este „procedeul general prin care se explicitează valoarea unui concept” (DSL 2001:155) sau modalitatea convenţională prin care „se conecteză conceptul cu cuvântul sau cu termenul care îl reprezintă” (Sager 2000:VII), impunându-l într-un anumit domeniu. Alte studii surprind, în definirea acestui concept, caracterul interdisciplinar al definiţiei, dat de coexistenţa mai multor planuri: planul cunoaşterii (referitor la faptul că prin definiţie se urmăreşte identificarea referentului), cel lingvistic (mesajele se construiesc cu ajutorul limbajului) şi cel sociopedagogic (alcătuirea textului definiţiei trebuie să aibă în vedere categoriile socioprofesionale cărora li se adresează). Prin urmare, definiţia este o analiză sau o descriere a sensului unei unităţi pe baza căreia să i se poată identifica referentul şi care să permită construirea unor mesaje lingvistice corecte (Bidu-Vrănceanu 2007:49). În cazul lexicului specializat din dicţionarele generale şi, în mod implicit, în cazul termenilor medicali, se constată utilizarea acestora atât ca termeni specializaţi, cât şi ca elemente ale limbajului uzual. Se poate vorbi, astfel, de două sensuri ale aceluiaşi cuvânt: un sens ştiinţific şi un sens preştiinţific sau uzual (Vasiliu 1986:87-88) şi de existenţa unor definiţii alternative, când articolele de dicţionar însumează mai multe tipuri de definiţii (ştiinţifice şi uzuale) (Bidu-Vrănceanu 2007: 50). I.2. Dacă în lingvistica tradiţională conceptul de hiponimie este delimitat şi definit din perspective semantice, în lingvistica modernă hiponimia este privită şi din perspectiva implicaţiilor sale concrete în diverse domenii, cum ar fi lexicografia, terminologia, semantica. Din perspectiva terminologiei, hiponimia, ca relaţie ierarhică, este importantă pentru motivul că terminologia este un ansamblu structurat de noţiuni ştiinţifice şi tehnice. Pe de altă parte, hiponimia, respectiv raporturile hiponimice, sunt exploatate în definiţii lexicografice. Se apreciază că

172

Săpoiu, Camelia

perspectiva ierarhică face ca hiponimia să fie importantă pentru orice tip de definiţie, terminologică sau lexicografică (Bidu-Vrănceanu 2007: 138). Astfel, în definirea termenilor medicali în dicţionarele generale, hiponimia reprezintă principala manieră lexicografică pornind de la ideea că hiponimia, ca relaţie paradigmatică, leagă cuvântul-titlu de secvenţa definitorie. În cele ce urmează, vom prezenta unele clasificări ale definiţiei, anume definiţii alternative în lexicul specializat, preluate din studiul Angelei Bidu-Vrănceanu (2007), studiu raportat la o bibliografie foarte actuală şi care conţine o clasificare extrem de riguroasă a definiţiilor, precum şi abordarea problematicii referitoare la rolul dicţionarelor generale în relaţia dintre lexicul specializat şi limba comună. Aceste clasificări, de interes pentru terminologia medicală, vor fi completate cu exemple proprii pentru a ilustra tipuri de definiţii ale termenilor medicali din DEX. De asemenea, vom evidenţia cum, dintre relaţiile semantice capabile să precizeze sensurile specializate, hiponimia are implicaţii în construirea discursului lexicografic, putând fi definită ca un instrument de punere în relaţie a unei forme – cuvânt cu un sistem de redare a sensului, rezultat al unei ierarhii conceptuale (Collinot 1990 : 60).

II. Definiţii alternative în lexicul specializat
În lingvistica românească, premisele acestei categorii de definiţii au fost constituite de ideea susţinută de E. Vasiliu 1980, referitoare la faptul că orice definiţie lexicografică este aproximativă. Această idee este aplicată lexicului specializat sub numele de definiţie alternativă de către A. Bidu-Vrănceanu (2000: 19, 72; 2007: 62-71), acest concept fiind corelat cu concepţia terminologică, referitoare la faptul că unele definiţii impun sensul specializat, iar altele asigură accesul nespecialistului la sensul specializat. Se apreciază că aproximarea definiţiei unui termen poate să apară la două nivele: cel al definirii (făcută de terminograf şi /sau lexicograf) şi cel al interpretării (date de vorbitorul nespecialist) (Bidu-Vrănceanu 2007: 63). Aproximarea interpretării sensului specializat de către nespecialist trebuie admisă, dar ea depinde de factori eterogeni. Interesează, deci, aproximarea în definiţia dată de lexicograf. S-a constatat că unele definiţii lexicografice le reproduc întru totul pe cele terminografice, deşi o definiţie strict ştiinţifică, este, în majoritatea cazurilor, inaccesibilă

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

173

nespecialistului chiar pentru o transcodare aproximativă a sensului specializat (id.). Prin urmare, dicţionarele generale ar trebui să ofere definiţii mai accesibile, mai uşor decodabile decât cele terminografice, definiţii numite preştiinţifice sau uzuale (Vasiliu 1980: 86-88). Definiţiile preştiinţifice (uzuale) impun atenţie în ce priveşte gradul inferior admis în aproximarea sensului specializat, în sensul că acesta nu trebuie să afecteze nodul dur sau media semantică, fundamentale pentru identificarea termenului (Bidu-Vrănceanu 2007: 64). Din perspectiva utilizării corecte a unui termen specializat în limba comună interesează în ce măsură poate reieşi grila unei interpretări medii între definiţia ştiinţifică şi cea preştiinţifică. Se apreciază că dicţionarul general (DEX) pe baza căruia se face interpretarea ar trebui să adopte definiţii unitare în ce priveşte lexicul specializat (Bidu-Vrănceanu 2007: 64). În urma diverselor analize întreprinse, s-a constatat, însă, că definiţiile termenilor specializaţi din DEX sunt inegale sub aspectul raportului definiţie ştiinţifică/ definiţie uzuală. Pentru termenii din medicină, de exemplu, definiţiile sunt preponderent ştiinţifice, şi, prin urmare, greu de decodat de către nespecialist. Diversele studii efectuate au condus la constatarea că DEX-ul practică definiţii diferite (Bidu-Vrănceanu 2007: 66): existenţa unor definiţii strict ştiinţifice; definiţii exclusiv preştiinţifice (uzuale); definiţii mixte, rezultate din diverse combinaţii ale informaţiilor; definiţii mixte în care se combină în grade diferite definiţia ştiinţifică cu cea uzuală; definiţii mixte rezultând din combinarea mai multor metalimbaje (natural şi simbolic); definiţii mixte condiţionate de apartenenţa la mai multe terminologii sau la lexicul ştiinţific interdisciplinar. Preluăm clasificarea definiţiilor propusă de Bidu-Vrănceanu, precum şi exemplele analizate de autoare, pe care le completăm cu exemple pentru domeniul medicinei.

II.1. Definiţii strict ştiinţifice
Din punct de vedere cantitativ, definiţiile ştiinţifice sunt foarte bine reprezentate în dicţionarele generale pentru termeni din chimie, cum ar fi AMILODEXTRINĂ, ACETOFENONĂ, ETENĂ, la termeni din fizică – PIEZOMETRU, MANOGRAF, la termeni din medicină – BRONHOPNEUMONIE, PILOPLASTIE (id.). Prin exemplul definiţiei termenului ETENĂ - „hidrocarbură saturată cu o dublă legătură în

174

Săpoiu, Camelia

moleculă”, se arată că elementele care fac raportarea ierarhică ştiinţifică sunt total inaccesibile nespecialistului, acest lucru făcând ca atât clasarea, cât şi diferenţierea să nu fie posibile. Pentru acest exemplu, se precizează că este parţial decodabil semul funcţional, „materie primă importantă pentru producerea polietilenei, alcoolului etilic, a cauciucului sintetic”. În cazul definiţiei termenului PIEZOMETRU se constată că indicarea explicită a domeniului prin marca diastratică (fizică) şi prin genul proxim accesibil „aparat” se asigură o cunoaştere ordinară parţială şi pasivă. În schimb, sunt total inaccesibile, prin stricta specialitate, datele reprezentând diferenţa specifică: „cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor”. Pentru medicină, se exemplifică definiţia termenului PILOPASTIE, integral codificată: „intervenţie chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secţionarea longitudinală şi prin suturarea transversală a pilorului” (ibid.). Referitor la această definiţie ştiinţifică, apreciem că repartizarea termenului medical PILOPASTIE în domeniul medicinii este asigurată prin clasarea „intervenţie chirurgicală”, în care determinantul „chirurgicală”, indică un subdomeniu al medicinei, anume chirurgia, sugerând, prin urmare, hiperonimul imediat inferior pe scară ierarhică, după hiperonimul general MEDICINĂ. Diferenţele specifice, de tipul semelor funcţionale, aparţin, însă, unui cod închis, fiind inaccesibile vorbitorului obişnuit. Completăm sfera exemplelor care ilustrează definiţia ştiinţifică şi prin care se arată cum codul închis al acestora face imposibil accesul nespecialistului la sensul termenului definit, cu câteva exemple extrase din DEX: (a) HIPOFOLICULINISM – (med) disfuncţie hormonală cu scăderea foliculinei.; (b) MEZODERMOZĂ – (med) denumire generică pentru virozele care au afinitate pentru ţesuturile şi organele provenite din mezoderm.; (c) SIMPATICOTONIE – stare de dezechilibru a funcţiunii sistemului nervos vegetativ cauzată de exagerarea activităţii sistemului nervos simpatic.; (d) SIMPATICOTOMIE – intervenţie chirurgicală constând în secţionarea şi îndepărtarea unei părţi a lanţului ganglionar simpatic. În definiţiile înregistrate sub (a) şi sub (b), clasarea termenilor definiţi, HIPOFOLICULINISM, respectiv MEZODERMOZĂ, se face prin marca diastratică (med), ce indică hiperonimul cel mai general căruia i se subordonează termenii medicali definiţi. Acest lucru, însă, nu asigură şi accesul la sensul termenilor. Clasarea „disfuncţie hormonală”, în definiţia termenului HIPOFOLICULINISM, aparţine codului închis al medicinei,

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

175

iar diferenţa specifică de tipul semelor funcţionale, deşi ar trebui să faciliteze înţelegerea sensului, deoarece indică un aspect concret al manifestării acestui tip de afecţiune, se înscrie şi ea în acelaşi limbaj inaccesibil nespecialistului, ca şi clasarea. Clasarea „denumire generică”, corelată cu un cvasisinonim al termenului definit, MEZODERMOZĂ, nu este lămuritoare pentru nespecialist, iar diferenţele specifice, de tipul semelor perceptibile, „care au afinitate pentru ţesuturile şi organele provenite din mezoderm”, conţin date strict specializate. În definiţiile înregistrate sub (c) şi sub (d), termenii definiţi, SIMPATICOTONIE şi SIMPATICOTOMIE, nu sunt clasaţi prin marcă diastratică. Pentru SIMPATICOTONIE, clasarea „stare de dezechilibru” este foarte generală, iar diferenţele specifice sunt extrem de specializate: „a funcţiunii sistemului nervos vegetativ”, „cauzată de exagerarea activităţii sistemului nervos simpatic”, rămânând inaccesibile vorbitorului obişnuit, chiar dacă, cel puţin semele funcţionale sunt extrem de utile şi de necesare nespecialistului. Definiţia termenului SIMPATICOTOMIE este integral codificată. În ciuda determinantului „chirurgicală” din clasarea „intervenţie chirurgicală”, care asigură repartizarea termenului definit în domeniul medicinei, restul definiţiei lexicografice, deşi conţin informaţii descriptive referitoare la manopera medicală, adică „constând în secţionarea şi îndepărtarea unei părţi a lanţului ganglionar simpatic”, păstrează închis accesul la sensul termenului definit.

II.2. Definiţii preştiinţifice (uzuale)
În ceea ce priveşte accesul la sensul termenilor ştiinţifici, în general, şi a termenilor medicali, în special, la polul opus, se situează definiţiile preştiinţifice (uzuale). Se apreciază, însă, că ponderea lor în DEX este limitată, chiar izolată. Bidu-Vrănceanu (2007: 67) ilustrează această situaţie prin definiţiile uzuale ale unor termeni din medicină ca: BRONŞITĂ („boală a căilor respiratorii” + „ care se manifestă prin tuse”), exemplu izolat în terminologia medicală (pentru care se dau mai ales definiţii ştiinţifice). Numeroşi termeni din ştiinţele naturii au definiţii accesibile, în unele cazuri, cum ar fi NURCĂ, datele descriptive conducând la o definiţie uzuală. DEX-ul defineşte NURCA astfel: „mic mamifer semiacvatic cu blană de culoare cafenie-roşcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuţit şi cu degtele unite prin membrane înotătoare”. Singura informaţie ştiinţifică este denumirea latină savantă (luteola luteola),

176

Săpoiu, Camelia

importantă pentru raportarea conceptual ierarhică din ştiinţele naturii, dar secundară în poziţia definiţiei lexicografice. Revenind la termenii medicali explicaţi în DEX prin definiţii preştiinţifice (uzuale), se constată că aceste situaţii sunt puţine, ceea ce presupune că definiţiile termenilor medicali din DEX sunt greu accesibilile vorbitorului obişnuit. Analiza definiţiilor preştiinţifice (uzuale) ale termenilor medicali în DEX conduce la observaţia că acestea sunt mai mult sau mai puţin apropiate de definiţia ştiinţifică. Tranziţia graduală de la preştiinţific la ştiinţific (Vasiliu 1986: 89) poate fi evidenţiată prin analiza unor exemple: (a) Sensul preştiinţific (uzual) al termenului medical, în „gradul 0” de „încifrare” a sensului se poate ilustra prin: ONICOMALACIE – (med) consistenţă anormal de moale a unghiilor. În definiţia termenului medical ONICOMALACIE, clasarea se face prin marca diastratică (med), ceea ce asigură repartizarea cuvântului definit în domeniul medicinei. Marca (med) funcţionează ca hiperonim al termenului definit, de altfel, singurul hiperonim, deoarece sintagma „consistenţă [...] moale” este un cvasisinonim al lui ONICOMALACIE, şi nu o clasare. Adverbul „anormal” atrage atenţia asupra faptului că termenul definit reprezintă o afecţiune. (b) Alte definiţii preştiinţifice îşi păstrează caracterul accesibil pentru nespecialist, însă utilizează, alături de marca diastratică (med) clasări cu caracter foarte general, ca în: ONICOMICOZĂ – (med) boală a unghiilor cauzată de unele ciuperci parazite. Ca şi în exemplul anterior, şi aici clasarea se face prin marca diastratică (med), care asigură repartizarea termenului medical ONICOMICOZĂ în domeniul medicinei. Marca diastratică (med) nu este, însă, singurul hiperonim al termenului definit, deoarece se identifică în începutul definiţiei clasarea BOALĂ, un hiperonim inferior pe scară ierarhică lui MEDICINĂ. Utilizarea hiperonimului BOALĂ şi diferenţele specifice de tipul semelor funcţionale, care indică agentul ce provoacă afecţiunea („cauzată de unele ciuperci parazite”), fac ca definiţia termenului ONICOMICOZĂ să se afle, gradual, pe o poziţie superioară prin comparaţie cu definiţia termenului ONICOMALACIE, în raport cu tranziţia de la preştiinţific la ştiinţific.Accesul nespecialistului la sensul termenului definit este asigurat în definiţia termenului ONICOMICOZĂ, chiar dacă identificăm elemente ce ţin de limbajul specializat şi de cunoaşterea ştiinţifică. Prin urmare, definiţia termenului ONICOMICOZĂ este una preştiinţifică, cu mai multe elemente ştiinţifice.

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

177

(c) Alte definiţii uzuale conţin sintagme cu rol de clasare care pot pune în dificultate nespecialistul în demersul său de a decodifica sensul, ca în: PANFOBIE – (med) stare de anxietate extremă faţă de tot ceea ce se petrece în jur, deseori, însoţită de dezorientare.Ca şi în exemplele anterioare, marca diastratică (med) asigură repartizarea termenului medical PANFOBIE în domeniul medicinei şi funcţionează ca hiperonim al termenului definit. Există, însă, în începutul definiţiei o sintagmă clasificatoare, „stare de anxietate”, care apropie definiţia de sensul ştiinţific, deoarece aceasta conţine un termen medical, anume ANXIETATE. Diferenţele specifice sunt accesibile nespecialistului: „faţă de tot ceea ce se petrece în jur” şi „însoţită de dezorientare”. Având în vedere că singura informaţie strict ştiinţifică din definiţia termenului PANFOBIE este termenul ANXIETATE, se poate consideră că accesul la sens al profanului este asigurat, iar definiţia în discuţie este preştiinţifică (uzuală), în măsura în care termenul ANXIETATE este interpretat ca neologism şi nu ca termen specializat, iar vorbitorul obişnuit cunoaşte acest neologism.

II.3. Definiţii mixte, rezultate din diverse combinaţii ale informaţiilor
Se arată (Bidu-Vrănceanu 2007: 68) că numeroase definiţii mixte din DEX combină în acelaşi articol elemente din definiţia ştiinţifică cu altele din definiţia uzuală. Autoarea exemplifică aceste situaţii prin exemple de definiţii ale unor termeni din chimie, unde clasarea apare riguros ştiinţifică (ACAUSTOBIOLIT „rocă organică”, FURFUROL „aldehidă provenită din furan”, CORINDON „oxid natural de aluminiu”), iar diferenţele specifice dau, în general, informaţii funcţionale accesibile: ACAUSTOBIOLIT – „utilizat în industria coloranţilor şi în farmacie”, FURFUROL – „folosit ca solvent pentru rafinarea uleiurilor sau pentru insecticide”, CORINDON – „folosit ca piatră preţioasă sau ca abraziv”. Completăm aceste exemple cu definiţii mixte ale unor termeni medicali din DEX, în care se combină elemente din definiţia ştiinţifică cu altele din definiţia uzuală: PANARIŢIU – inflamaţie de natură infecţioasă, localizată la degetele de la mâini sau de la picioare.; CONJUNCTIVITĂ – inflamaţie a conjunctivei, care se manifestă prin roşeaţă mâncărime şi secreţie abundentă.; ACONDROPLAZIE – Boală congenitală caracterizată prin oprirea creşterii oaselor membrelor, în contrast cu dezvoltarea normală a corpului şi ale trunchiului.

178

Săpoiu, Camelia

În toate cele trei exemple extrase din DEX ale termenilor medicali clasarea se face riguros ştiinţific: PANARIŢIU – „inflamaţie de natură infecţioasă”; CONJUNCTIVITĂ – „inflamaţie a conjunctivei”, ACONDROPLAZIE – „Boală congenitală”. Acest tip de clasare asigură la repartizarea termenilor definiţi în domeniul medicinii, dar nu ajută la decodificarea, decât parţială sau/ şi aleatorie (intervenind nivelul de cultură al vorbitorului) a sensului specializat de către vorbitorul obişnuit. Diferenţele specifice oferă informaţii accesibile, de tipul semelor referenţiale (pentru PANARIŢIU – „localizată la degetele de la mâini sau de la picioare”) sau funcţionale (pentru CONJUNCTIVITĂ – „care se manifestă prin roşeaţă mâncărime şi secreţie abundentă”, pentru ACONDROPLAZIE – „caracterizată prin oprirea creşterii oaselor membrelor, în contrast cu dezvoltarea normală a corpului şi ale trunchiului” ). Apreciem că în acest tip de definiţii mixte, rezultate din diverse combinaţii ale informaţiilor, mai precis din alăturarea unei clasări strict specializate cu diferenţe specifice foarte accesibile, accesul vorbitorului la sensul termenului definit este cu atât mai facilă, cu cât diferenţele specifice sunt mai explicite.

II.4. Definiţii mixte în care se combină în grade diferite definiţia ştiinţifică cu cea uzuală
Se semnalează că, în destul de multe situaţii, DEX-ul dă paralel, explicit o definiţie ştiinţifică şi una uzuală, ceea ce ar reprenzenta un tip de definiţii alternative (Bidu-Vrănceanu 2007: 68). Această situaţie este ilustrată prin exemplul substantivului SAFIR, care este definit atât ca „varietate de corindon”, ceea ce reprezintă clasificarea din mineralogie, cât şi ca „piatră preţioasă de culoare albastră transparentă”, această a doua informaţie constituind o definiţie preştiinţifică uzuală (id.). De asemenea, este înregistrat şi exempul culorilor spectrale, care dispun atât de o definiţie ştiinţifică din fizică, ce indică poziţia în spectru şi aproximativ lungimea de undă: GALBEN - „una din culorile fundamentale ale luminii, situată în marginea acestuia, dinspre lungimile de undă mari”. Alături de definiţia ştiinţifică se notează şi una uzuală, ostensivă, concretă: GALBEN – „de culoarea aurului, lămâii, etc.” sau ROŞU - „de culoarea sângelui” (ibid).

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

179

Vom arăta în cele ce urmează modul cum se combină în grade diferite definiţia ştiinţifică cu definiţia preştiinţifică în câteva definiţii alternative ale unor termeni medicali în DEX: (a) ANEURIE – slăbire a funcţiilor nervoase; anevroză.; (b) CAROTIDĂ – fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte şi de alta a gâtului, care transportă sângele de la inimă la cap, arteră cefalică.; (c) ALEXIE – incapacitate de a citi, cecitate verbală provocată de unele leziuni în centri nervoşi. (a) În definiţia termenului ANEURIE, definiţia ştiinţifică este realizată prin sinonimia cu un alt termen specializat din domeniul medicinei: „anevroză”, dar şi prin „slăbire a funcţiilor nervoase” , această a doua informaţie constituind o definiţie preştiinţifică uzuală, extrem de accesibilă vorbitorului nespecialist. (b) Pentru termenul medical CAROTIDĂ, definiţia ştiinţifică şi cea preştinţifică se îmbină în alte „proporţii” în comparaţie cu situaţia înregistrată sub (a). Astfel, definiţia ştiinţifică este realizată prin sinonimia cu o sintagma specializată pentru domeniul medicinei: „arteră cefalică”. În ce priveşte definiţia preştiinţifică, aceasta începe cu o clasare – „fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei”, ce asigură repartizarea termenului definit în domeniul medicinii, urmată de diferenţe specifice: seme de tip referenţial – „situate de o parte şi de alta a gâtului” şi de tip funcţional – „care transportă sângele de la inimă la cap”. (c) În alte situaţii, definiţia ştiinţifică este mai complexă decât cea uzuală. În definiţia termenului medical ALEXIE, se identifică o definiţie uzuală extrem de accesibilă nespecialistului – „incapacitate de a citi”, dar foarte vagă, nefiind precizată cauza ce produce acest tip de afecţiune. Definiţia ştiinţifică începe cu o clasare – „cecitate verbală”, continuată de diferenţa specifică – „ provocată de unele leziuni în centri nervoşi”, ce arată cauza producerii acestei boli. Considerăm că definiţiile alternative, în care se combină în grade diferite definiţia ştiinţifică cu cea uzuală reprezintă una dintre cele mai potrivite modalităţi de abordat în definirea termenilor medicali, deoarece prin clasările extrem de specializate se asigură repartizarea imediată a termenului definit în domeniul medicinei, iar prin sensul uzual se facilitează interpretarea adecvată, corectă a sensului specializat de către nespecialist.

180

Săpoiu, Camelia

II.5. Definiţii mixte rezultând din combinarea mai multor metalimbaje (natural şi simbolic)
Se arată că unele definiţii mixte ale termenilor specializaţi rezultă din combinarea mai multor metalimbaje şi că anumite ştiinţe, mai ales cele „tari”, precum matematica, chimia, mineralogia, dispun de definiţii date atât în limbaj natural, cât şi prin simboluri şi prin relaţiile dintre ele (Bidu-Vrănceanu 2007: 68). Definirea prin sisteme simbolice este preferată în textele strict specializate pentru precizia şi univocitatea sensului ştiinţific exprimat astfel, dar rămâne în general inaccesibilă nespecialistului. Din acest motiv, dicţionarele generale nu o utilizează, preferând soluţii eterogene în desemnarea sensului ştiinţific (id.). Utilizarea simbolurilor se înregistrează pentru domenii precum chimia şi mineralogia, la nivel strict ştiinţific, formulele reprezentând definiţii ştiinţifice. Un exemplu analizat (Bidu-Vrănceanu 2007: 69) este termenul AMETIST, ce are formula SiO2, corespunzătoare părţii ştiinţifice din definiţia lexicografică „varietate de cuarţ” şi „ bioxid natural de siliciu” (v. şi A. Bidu-Vrănceanu coord. 2001: 241-256). Se constată că formulele apar în definiţiile din dicţionarele generale transpuse în limbaj natural (de pildă, bioxid natural de siliciu), indicarea elementelor chimice rămânând opacă pentru nespecialist, care nu înţelege decât global trimiterea la chimie şi la o manieră riguroasă de interpretare (Bidu-Vrănceanu 2007: 69). Combinarea de metalimbaje, interpretate ca definiţie alternativă, mixtă prin combinarea denumirilor savante exprimate în latină cu definiţii ştiinţifice şi/sau preştiinţifice în acelaşi articol de dicţionar al unor termeni medicali apare în cazul termenilor aparţinând ştiinţelor naturii (botanică, zoologie). Astfel, în definiţiile plantelor şi animalelor, DEX-ul indică la sfârşit nume latineşti aparţinând unui cod ştiinţific închis, interpretat strict ierarhic şi univoc de specialişti (Bidu-Vrănceanu 2007: 69). Se apreciază că vorbitorii nespecializaţi au acces parţial, limitat la unele denumiri clasificatoare mai ales utilizate în limba comună, cum ar fi „mamifer”, „din familia felidelor”, „ierbivor”, „familia rozaceelor” etc. Bidu-Vrănceanu (id.) arată că în definiţia substantivului PISICĂ există o clasificare în termeni ştiinţifici: „(mamifer domestic) din familia felidelor”, urmat de descrierea animalului şi de indicaţia „carnivor”, ceea ce constituie o definiţie preştiinţifică. Finalul definiţiei este reprezentat de numele latinesc Felis domestica. Alte exemple analizate de autoare sunt: definiţia substantivului OVĂZ şi cea a substabtivului PIERSIC. Definiţia lui OVĂZ este formată

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

181

din clasarea „plantă erbacee din familia gramineelor” – definiţie ştiinţifică, urmată de descrierea plantelor – „cu paiul drept şi infolorescenţa ramificată”, de sensul funcţional „de nutreţ” şi de numele lat. avena. Definiţia din DEX pentru PIERSIC are o clasificare ştiinţifică – „din familia rozaceelor” şi una uzuală – „pom fructifer”, urmată de o parte descriptivă, integral accesibilă, dar nu neapărat utilă pentru identificarea referentului – „cu flori trandafirii albe şi cu fructe mari, sferice”, iar la sfârşit se dă denumirea latină Persica vulgaris (Bidu-Vrănceanu 2007: 70). În ceea ce priveşte termenii medicali din DEX, în definiţiile acestora din dicţionarele generale nu se identifică combinarea mai multor metalimbaje, medicina neoperând cu simboluri.

II.6. Definiţii mixte condiţionate de apartenenţa la mai multe terminologii sau la lexicul ştiinţific interdisciplinar
Se apreciază că definiţiile unor termeni aparţinând lexicului ştiinţific interdisciplinar (LSI) ar putea fi considerate alternative mai ales atunci când se stabilileşte o relaţie între sensurile aparţinând unor domenii diferite. Utilizarea în mai multe ştiinţe a unui termen specializat este un fenomen curent în epoca actuală şi determină sensuri ale căror definiţii au asemănări şi diferenţe în măsură mai mare sau mai mică, interesând păstrarea nodului dur al sensului specializat şi al altor elemente comune (id.). Autoarea enumeră termeni interdisciplinari, arătând domeniile cărora termenul le aparţine, cum ar fi: VALENŢĂ (chimice, lingvistică), CUARŢ (chimie, mineralogie), CON (matematică, fizică, geografie), GAMĂ (muzică, pictură), PUNCT (matematică, lingvistică, fizică, chimie, tehnică, arte plastice). Se consideră că interpretarea ca alternative a definiţiilor termenilor ştiinţifici interdisciplinari trebuie facută cu prudenţă. Ca exemplu convingător, dar şi clar, Bidu-Vrănceanu (2007: 70) analizează definiţia termenului/cuvântului APĂ, consinderâdu-se alternativă definiţia din limbajul comun – ”lichid incolor, inodor, potabil”, alături de diversele definiţii ştiinţifice: în chimie - combinaţia dintre hidrogen şi oxigen H2O; în fizică – definirea în funcţie de punctele de fierbere şi de îngheţ. Se arată că situaţiile mai puţin clare ca definiţii alternative sunt cele în care termenii utilizaţi în domenii diferite au în comun numai nucleul dur al sensului specializat, ca de exemplu, termenului VALENŢĂ, ce are nucleul dur, „capacitate (cu sensul de disponibiltate)

182

Săpoiu, Camelia

de combinare” (Bidu-Vrănceanu 2007: 70). Diferenţele specifice vizează elementele care se schimbă, altele în funcţie de domenii: în chimie atomi, în lingvistică - cuvinte. DEX-ul înregistrează situaţii diverse ale unor termeni a căror interdisciplinaritate presupune apartenenţa lor la diverse domenii, printre care şi domeniul medicinii, cum ar fi ACEFALIE, APICAL, CÂRCEL. Din punctul de vedere al posibilităţii de a interpreta ca definiţii alternative definiţiile termenilor medicali interdisciplinari din DEX, se pot identifica trei situaţii: (a) termen interdisciplinar ale cărui sensuri sunt elucidate prin definiţii alternative (ACEFALIE); (b) situaţii care nu permit în mod clar interpretarea ca definiţie alternativă (APICAL); (c) termen interdisciplinar definit prin definiţii paralele, corespunzătoare domeniilor cărora termenul le aparţine (CÂRCEL). (a) Termenul ACEFALIE aparţine zoologiei şi medicinei: ACEFALIE – 1.(zool) Lipsă a capului, specifică unor animale inferioare. 2.(med) Monstruozitate congenitală (incompatibilă cu viaţa) care constă în lipsa capului la făt. Ambele sensuri, şi cel specializat pentru domeiul medicinei şi cel specializat pentru domeniul zoologiei, păstrează nucleul dur – „lipsă a capului”. Pentru primul sens înregistrat, cel zoologic, „lipsă a capului” reprezintă clasarea, urmată de diferenţa specifică de tipul semelor refernţiale – „specifică unor animale inferioare”. Pentru sensul medical, clasarea este reprezentată de o sintagmă în care ambii termeni aparţin domeniului medicinei: „monstruozitate congenitală”, urmată de două diferenţe specifice: „incompatibilă cu viaţa” şi “care constă în lipsa capului la făt”. Ultima diferenţă specifică este reprezentată de nodul dur al sensului specializat al termenului interdisciplinar. Considerăm că acest exemplu constituie o situaţie clară de definiţii alternative, deoarece, chiar dacă pentru zoologie termenul ACEFALIE descrie un stadiu în evoluţia animalelor inferioare, iar în medicină un tip de defect genetic, nucleul dur – „lipsă a capului” – reprezintă informaţia esenţială pentru dezambiguizarea sensului pentru fiecare dintre cele două domenii. (b) Situaţiile mai puţin clare ca definiţii alternative sunt cele în care termenii utilizaţi în domenii diferite au în comun numai nucleul dur al sensului specializat (vezi VALENŢĂ) (id.). Ilustrăm acest tip de situaţie prin definiţia termenului APICAL: APICAL, -Ă – 1. ( anat. med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinţi, de alveole, de bolta palatului.

Definiţiile şi rolul lor în terminologia medicală

183

În analiza acestui exemplu, trebuie precizat pentru început că interdisciplinaritatea termenului definit, APICAL, se realizează sub două aspecte. Termenul APICAL aparţine domeniilor medicină, anatomie şi fonetică. Pentru primele două domenii, termenul are acelaşi înţeles, sensul 1 al termenului APICAL fiind clasat prin două mărci diastratice, corespunzătoare celor două domenii, medicină, respectiv, anatomie – „(anat. med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ”. Al doilea sens, cel corespunzător foneticii, nu beneficiază de o marcă diastratică pentru a indica domeniul, deşi DEX-ul operează cu marca (fon), pentru a indica domeiul fonetică, respectiv, fonologie. În absenţa acesteia, paranteza explicativă, „(despre consoane)”, asigură repartizarea termenului APICAL în domeniul foneticii, alături de termenii specializaţi, referitori la aparatul fonator – „dinţi”, „alveole”, „bolta palatului”. Pentru cele două sensuri, primul, corespunzător medicinei şi anatomiei, şi al doilea, corespunzător foneticii, se păstrează nucleul dur al sensului – „situat la vârful [...] unui organ”, respectiv „prin apropierea vârfului limbii” , ceea ce asigură parţial interpretarea ca definiţii alternative. (c) În alte exemple, nu se poate identifica nodul dur al sensurilor, inconvenienţă la care se adaugă şi inconsecvenţa în utilizarea mărcilor diastratice ce indică diverse domenii, ca în: CÂRCEL – 1. (med) Contracţie bruscă şi involuntară a muşchilor de la extremităţi, însoţită de obicei de senzaţii dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agaţă de corpurile din jurul ei. 3. (zool) Căpuşă. Pentru sensurile înregistrate sub 1 şi 3 ale termenului CÂRCEL sunt utilizate mărcile diastratice (med), pentru domeniul medicinei, respectiv (zool) pentru domeniul zoologiei. Pentru al doilea sens nu se utilizează nicio marcă diastratică, repartizarea sensului în domeniul botanicii făcându-se prin clasarea „organ vegetal”, în care determninatul, „vegetal”, este termen specializat pentru botanică. Deoarece între cele trei sensuri, corespunzătoare domeniilor medicină, botanică, zoologie, nu se poate stabili niciun tip de relaţie şi nu se păstrează nodul dur al sensului, apreciem că definiţia termenului CÂRCEL nu reprezintă un exemplu de definiţie alternativă. Apreciem că în privinţa termenilor interdisciplinari care denumesc noţiuni abstracte situaţiile sunt mai puţin clare în interpretarea definiţiilor ca alternative. În ceea ce priveşte termenii interdisciplinari care denumesc noţiuni concrete, cum ar fi unele substanţe (vezi exemplul APĂ, Bidu-

184

Săpoiu, Camelia

Vrănceanu 2007: 70) sau unele anomalii (ACEFALIE) este evidentă păstrarea nodului dur în explicarea sensurilor, condiţie esenţială pentru definiţiile alternative.

3. Concluzii
Din analiza întreprinsă rezultă că terminologia medicală reprezintă un cod închis, bazat pe o interconceptualitate strictă, care creează probleme reale definirii şi decodării, iar anumite tipuri de definiţii sunt de preferat în dicţionarele generale. Dicţionarele generale ar trebui să ofere definiţii mai accesibile, mai uşor decodabile decât cele terminografice, adică definiţii preştiinţifice sau uzuale. Pentru termenii din medicină definiţiile sunt preponderent ştiinţifice, şi, prin urmare, greu de decodat de către nespecialist. Codul închis al acestora face imposibil accesul nespecialistului la sensul termenului definit. Definiţiile alternative, în care se combină în grade diferite definiţia ştiinţifică cu cea uzuală, reprezintă cea mai potrivită modalităte de abordat în definirea termenilor medicali, deoarece clasările extrem de specializate asigură repartizarea imediată a termenului definit în domeniul medicinei, iar sensul uzual facilitează interpretarea adecvată, corectă a sensului specializat de către nespecialist. Cercetarea legată de tipuri definiţii alternative, având la bază unei anumite terminologii, cea medicală aşa cum apare ea în dicţionarele generale ale limbii române, pune în evidenţă aspecte de interes ale hiponimiei atât pentru taxonomia ştiinţifică, cât şi în definirea lexicografică, iar interpretarea corectă a hiperonimelor în relaţie cu hiponimele lor trebuie să asigure măcar parţial nucleul sensului specializat, ceea ce justifică utilitatea analizei definiţiilor lexicografice ale termenilor medicali.

185

Bibliografie

Bidu-Vrănceanu 2000 - A. Bidu-Vrănceanu coord, Lexic comun, lexic specializat, Editura Universităţii din Bucureşti. Bidu-Vrănceanu 2001 - A. Bidu-Vrănceanu coord, Lexic ştiinţific inter­ disciplinar, Editura Universităţii din Bucureşti. Bidu-Vrănceanu 2007 - A. Bidu-Vrănceanu, Lexicul specializat în mişcare. De la dicţionare la texte, Editura Universităţii din Bucureşti. Bidu-Vrănceanu 2010 - A. Bidu-Vrănceanu coord, Terminologie şi termi­ nologii, Editura Universităţii din Bucureşti. Collinot 1990 - L’hyponymie dans un discours lexicographique in “Langages”, nr. 98, Paris. Lerat P. 1990 - L’hyperonymie dans la structuration des terminologies in “Langages”, nr. 98, Paris. Sager, J. C. 2000 - Essays on Definition, Amsterdam, John Benjamins B. V. Vasiliu, Em. 1980 - Sens şi definiţie lexicografică, in „Studii şi cercetări lingvistice”, XXXI, nr. 5. Vasiliu, 1986 - Em. Vasiliu, Definiţia sensului sau definiţia obiectului?, in „Studii şi cercetări lingvistice”, XXXVII, 2. Surse [DEX 1998] Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, coord. Ion Coteanu, Luiza Seche şi Mircea Seche, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. [DSL] Dicţionar de ştiinţe ale limbii, BIDU-VRĂNCEANU,A., CĂLĂRAŞU, C., IONESCU-RUXĂNDOIU, G., MANCAŞ, M., PANĂ –DINDELEGAN, G., Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Nemira, 2001. [DM] Dicţionar de medicină, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006.

186

Săpoiu, Camelia

Annotations on Lexical Innovations

187

Rus, Maria-Laura

ANNotatioNs oN Lexical INNovatioNs

The vocabulary of any language is the domain subdued to the most rapid changes. One can discuss about changes that take place in language or linguistic changes only after spreading or embracing some innovations, new linguistic facts. Eugen Coseriu talks about these facts in the following terms: “Everything that, in one speaker’s words, is getting far – in a linguistic manner – from the existent patterns in the language in which conversation takes place, is called innovation. And the acceptance from the part of the listener of an innovation, as a pattern for the next expressions, can be called endorsement. […] A linguistic change (‘a change inside the language’) represents the spreading or generalization of an innovation, namely it necessarily implies a series of successive endorsements. This means that, ultimately, every change is an endorsement at the outset.” (Coseriu 1997:70). Therefore vocabulary changes to the extent to which some lexical innovations generalize. A lexical innovation can imply the use of a new lexical unit, the modification of the root or of the semantic structure of a word in a language. Emphasizing such an innovation is a process that compares different stages in the development of a language, and because of its generalization, the innovation that we discuss about becomes a historical category. The above fact can be illustrated through an example from the Romanian language. The word vedetă (leading actor), having its origin in the French vedette signifies ‘the actor or actress that has the main role in a show, especially in a movie (and he/she has a great popularity),’ according to DEX 1998. The same meaning as the above is rendered by another Romanian term, recently appeared in the language, and this is star, a word with English origin. The two terms are in a competition, but the recent borrowed word (star) began to be more powerful than its French rival. Thus, the use of star beside vedetă represents an innovation, as well as the use of vedetă as a unique word for the above meaning at the time it appeared in language represented a lexical innovation for that time.

188

Rus, Maria-Laura

Lexical changes take place in time and it comes out that two terms can be in a competition at a given time because they have the same meaning and thus the selection of innovation must take place. This kind of situation happened to răzbel (old name for war) and război (war). The first one, a form remade from a Slavonic term in accordance to the Latin bellum (‘armed conflict between two or more groups, social categories or states, for some economic and political interests’) was used in the 19th century, probably, in order to make the difference between it and its Slavonic homonym which signified ‘household instrument used for weaving’. At that time răzbel represented the Latinists’ lexical innovation, but nowadays it is already obsolete (it appears only in the dictionaries or it is used with a humorous meaning). The reverse situation happened to the synonym terms rătund and rotund (rounded). Only the second one became established and survived and that was another innovation belonging to the Latinists (Hristea: 1968: 343-347). Nowadays rătund, from the Latin retundus, is a dialectal variant. What one can notice from the above examples is the fact that the fate of every lexical innovation is decided by certain chances to compel recognition or not in one aspect or another of the language. Some innovations have their starting point in different mistakes, infringements from the linguistic standards. These facts generalize and become correct forms, therefore representing innovations. For instance, if we consider the adjective nou (new), we must say that the feminine plural nouă has been replaced by noi in order to avoid confusion with its homonym, the numeral nouă (nine) (One can also see Iorgu Iordan: 1962: 170). Undoubtedly, these ‘mistakes’ have their role in the linguistic development, since they can eventually become correct forms, replacing the previous ones. It is the case of the variant foarfecă (scissors), which replaced foarfece; frecţie (massage), which replaced fricţie, but is still in competition with fricţiune, although the last one is not so often used. Lexical innovations have at the outset different linguistic causes that the speakers are not aware of, but they affect their speech. In this category there are the following phenomena that we are going to speak about: analogy, contamination, popular etymology and hypercorrectness. Analogy consists in achieving new aspects, variants, meanings, new words, on the basis of pre-existent patterns that exert an assimilating action for several reasons. This linguistic phenomenon has an important role in word formation.

Annotations on Lexical Innovations

189

An illustrative example of analogy is the verb a picta (to paint). Until the end of the 19th century, there was one verb of Latin origin that was used together with the nouns pictor and pictură, namely the verb a zugrăvi (neo-Greek origin). Once the lexical family sculptor, sculptură, sculpta began to gain ground in the domain of fine arts, then spreading in current use too, the verb a picta imposed itself, beside the nouns in its lexical family, following the pattern a sculpta. A picta resulted from these nouns by back formation. The verb a şofa (to drive a car) appeared in the same manner, this time from the noun şofer (driver), of French origin, according to the pattern şoma, şomer. Analogy is the process through which words of different origins have been assimilated by Romanian language. A series of nouns in the vocabulary of old Romanian language, ending in –ar (zidar, templar, cojocar, cizmar, dogar, cârciumar – bricklayer, carpenter, furrier, shoemaker, cooper, publican) represented an analogical pattern for assimilating new borrowings from different languages, especially French, Italian, German. Thus, we have terms as: vestiar (cloakroom), from the French vestiaire, veterinar (vet), from the French vétérinaire, marinar (sailor), from the French marinier and the German Mariner, etc. There is another important fact to be emphasized regarding semantic analogy: this phenomenon affects both the content and the form of a word. Thus, as a consequence of an analogical influence (the series perfect, perfecţiune), the term defecţiune (flaw), from the French défection, the Latin defectio, -onis (abandoning one cause, deserting a party; the fact of not being there where one is waited for) became synonym with defectare (out of order), having the meaning ‘trouble, fault that stops good functioning of a machine, a device, a mechanism, the normal progress of an action, etc.’ Through synonymic word formation, semantic analogy has an important stylistic role, developing figurative meanings of words. For instance, the metaphorical meaning of the noun bostan (= cap) – pumpkin (=head) determined, by analogy, the use of the nouns dovleac (synonym of pumpkin) and tărtăcuţă (gourd) with the same meaning. Contamination or lexical crossing represents the process through which two synonym terms with the same frequency in communication overlap in speakers’ conscience, the result being some hybrid forms, accepted in language as variants or even proper lexical units. It is a spontaneous phenomenon, since the speaker does not have any stylistic intention.

190

Rus, Maria-Laura

One of the most common examples in this way is probably the verb a vroi, appeared as a consequence of a contamination between the verb a voi with the verb a vrea (to want). Contamination also gave proper lexical units such as cocostârc (cocor + stârc), a azvârli (a arunca + a zvârli), rotocol (roată + ocol) – stork (crane + heron), to fling (to throw + to hurl), wreath (round + detour), etc. For the stylistic intention of the speaker, one can also see the variant of ‘lexical derailment’ suggested by Al. Graur in one of his works published in 1970, namely Scrieri de ieri şi de azi (1970: 160-167). Hypercorrectness names the process through which the speakers change the initial form of some words for fear of not mistaking them. Even though in many cases there are non-literary variants that appear as a consequence of this phenomenon, there are also situations when those variants succeed in making their way to the literary language. We have, for instance, the variant delapida (embezzle), from the French dilapider, the Latin dilapidare. Another linguistic phenomenon that we discuss about is known under the name of popular etymology and it represents the false analysis and the etymological interpretation of some words that are less used/ known by speakers or of some obscure words in point of motivation. This phenomenon is mainly based on what Charles Bally calls ‘etymological instinct’, on the basis of which speakers create a motivation that lacks scientific basis for those terms that have an indistinct meaning or an unusual form. Popular etymology is equally based on resemblance between ideas or on some formal similarities such as homonymy and synonymy. Based on these facts, those speakers associate, for instance, the term patrulă (patrol) to the numeral patru (four) or the term şezlong (lounge chair) to the verb a şedea (to sit down). But patrulă is actually a term of German origin (Patrulle), meaning ‘military sub-unit that fulfils a research mission, guard, control’ and the word şezlong is from the French compound noun chaise-longue (long chair). Because of the paronimy, words like acoladă (brace) or filigran (filigree) came to be used incorrectly as arcoladă and filigram, according to arc (bow, arc) and gram (gram). In fact, the term filigran has nothing to do with gram, because it is a word of French origin (filigrane) and this one too is from the Latin filum (thread) and granum (wheat); meanwhile arcoladă has a clear semantic motivation, acolada representing a graphic sign in the shape of an arc reuniting words, numbers, paragraphs, etc. However, acoladă comes from the French accolade, which belongs to the

Annotations on Lexical Innovations

191

lexical family of the word col (neck), because, initially, it referred to the action of embracing someone’s neck, as greeting and only later it came to designate the graphic sign. The above incorrect forms are motivated for those relatively cultivated speakers. The phenomenon of popular etymology operates in modifying the meanings of some terms, but not necessarily their form. The content is thus affected, a term that is more often used and known having an influence over a less known and less used term. An illustrative example in this case is the term babalâc (old fogy) that initially showed politeness, curtsey towards an important person. In the long run, the first part of the word was connected to the term babă, especially to the pejorative connotations of it; therefore, the term began to mean ‘old and helpless person’. Popular etymology is noticed at some compound nouns as omnivor (omnivore). Wrongly connecting this term to the noun om (man) from the Latin homo + vorare (to eat, to swallow) gave the term the meaning ‘that eat people’, synonym to cannibal (cannibal ). In fact, omnivor comes from French (omnivore) and in its composition one can identify the Latin omnis (everything) and –vor from the Latin verb vorare (to eat), justifying the correct meaning: ‘that eat vegetal and animal food.’ Meaning and form transformation too is noticed in the word cârdăşie (collusion). At the beginning the form of the word was cărdăşie, but under the influence of cârd, it changed into the variant we know and accept today. The meaning of cărdăşie, derived from cardaş (brother, mate) was tovărăşie (comradeliness, partnership), but changing the form brought the undervaluing of initial meaning, upholded by the existence of some idioms where the term cârd has the meaning of ‘coterie, gang’ (a intra în cârd/cârdăşie cu cineva). Nowadays the term cărdăşie has a negative meaning: ‘joining for objectionable purposes.’ The difference between the above linguistic phenomena resides in the reasons which make them appear. Analogy appears because of a simple formal resemblance between words, hypercorrectness is the consequence of the awareness of the right/wrong opposition in language, contamination has its starting point in a semantic resemblance and popular etymology implies a false analysis and etymological interpretation. However, we have to underline the fact that such linguistic phenomena give rise to variants of some words that represent, in fact, innovations in relation to form and meaning. If a variant is eventually generalized and established, that is something required by the language use.

192

Rus, Maria-Laura

Bibliography

Coşeriu, E.1997 - Sincronie, diacronie şi istorie, Editura Enciclopedică, Bucureşti. Graur, Al.1970 - Scrieri de ieri şi de azi, Editura Ştiinţifică,Bucureşti. Guţu Romalo V.2005 - Aspecte ale evoluţiei limbii române, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti. Hristea Th.1968 - Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Iordan I.1962 - Lingvistică romanică: evoluţie, curente, metode, Editura Academiei, Bucureşti. Stoichiţoiu-Ichim 2001- Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influenţe, creativitate, Editura All Educational, Bucureşti Şerban, Evseev 1978 - Vasile, Şerban; Ivan Evseev, Vocabularul românesc contemporan.Schiţă de sistem, Editura Facla, Timişoara. DEX 1998 - Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti. DOOM 2005- Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.

Annotations on Lexical Innovations

193

III. PLURILINGUAL TERMINOLOGY. TRANSLATION AND EQUIVALENCE

194

Rus, Maria-Laura

Traduction et terminologie

195

Enache, Eugenia

TraductioN et termiNologie

Même si, à première vue, la traduction et la terminologie appartiennent à des domaines différents puisque la traduction porte sur le langage en situation tandis que la terminologie porte sur le langage comme système conceptuel, elles sont inséparables pour celui qui pratique le métier de traducteur.

I.Traduction vs terminologie ou traducteur vs terminologue
La terminologie est vue comme une discipline qui propose des modèles, des règles, des standards, des normes. La terminologie s’attache précisément à décrire dans les langues les unités spécialisées qui sont plus ou moins extensives et substitutives et qui ont la particularité d’être utilisées dans des secteurs techniques ou scientifique. Le travail du terminologue se déroule, donc, dans l’intralinguistique s’il a à extraire des unités terminologiques d’unités linguistiques à partir de textes d’une même langue. S’il a à décrire des objets, il doit se transporter dans l’extralinguistique et observer ce qu’il en est de leurs propriétés pour définir et nommer des objets adéquatement. Si le terminologue exerce dans le champ de la traduction, il doit faire correspondre l’analyse effectuée dans une langue avec celles nécessaires pour la traduction dans d’autres langues, travaillant ainsi dans l’interlinguistique. Si pour les terminologues la distinction terminologie interne et terminologie externe jalonne en quelque sorte leur travail de recherche, on pourrait considérer le traducteur comme un terminologue spécialiste des « terminologies externes », puisqu’il envisage l’utilisation adéquate du sens spécialisé, et, également, comme un bénéficiaire des travaux du domaine de la terminologie interne qui envisage l’utilisation adéquate du sens spécialisé, même s’il y a continuum entre langue commune et langue spécialisée. Le traducteur se sert du travail du terminologue qui lui fournit une matière première décisive et cruciale et, de plus en

196

Enache, Eugenia

plus, du matériau primaire validé  ; la maîtrise des terminologies, en phase de compréhension comme en phase d’expression, est l’indice de la compétence technique ou spécialisée et, globalement, l’indice de la capacité à traduire correctement. La terminologie orientée vers la traduction viserait à établir, dans les différentes langues, des équivalences terminologiques qui sont utiles au traducteur et qui contribuent à la qualité du texte traduit. Le traducteur devrait savoir non seulement choisir entre plusieurs dénominations concurrentes, mais aussi détecter les cas où les deux langues ne font pas la même délimitation des concepts, afin de résoudre correctement les lacunes de dénomination en langue cible. Dans cette perspective le traducteur a besoin de la terminologie comme soutien technique dans les domaines spécialisés pour connaître la terminologie utilisée effectivement par les spécialistes, ainsi que la structuration conceptuelle générale des domaines de référence de ses textes, pour connaître la valeur pragmatique de cette terminologie (degré de normalisation, fréquence, niveau de spécialisation), ainsi que la manière dont elle est utilisée en langue cible : les collocations typiques, les unités phraséologiques où elle s’inscrit. Le traducteur doit aussi s’intéresser aux valeurs conceptuelles et aux désignations des termes, mais également aux interrelations (bidirectionnelles) et conditions d’exploitation de ces termes. Ce qui intéresse le traducteur, ce n’est pas tant la compréhension du sens des unités linguistiques que les différentes manières de les traduire, les équivalences d’usage pour un mot ou une expression dans différents contextes verbaux. Afin de s’assurer qu’ils emploient les bons termes, les traducteurs ont besoin non seulement d’équivalents justes, mais également de contextes d’utilisation, d’information sur la combinatoire des termes ainsi que, si possible, des informations factuelles sur les concepts. L’équivalence terminologique est la clé de la terminologie multilingue  puisque les équivalences de termes sont primordiales pour la traduction spécialisée ; mais leur collecte est longue et fastidieuse, un vraie travail de Sisyphe pour le terminologue et pour le traducteur, en raison du nombre considérable de documents produits et de la créativité lexicale dans certains domaines d’activité. La terminologie fournit, à travers ses analyses, l’une des clés de compréhension des mécanismes de transfert et interlinguistique ou, plus précisément, des conditions de convergence/divergence entre univers et systèmes de filtres instituant les représentations de ces univers. Les unités spécialisées que les terminologues appellent « unités terminologiques » plutôt que termes correspondrait, du point de vue du

Traduction et terminologie

197

traducteur, aux « unités à traduire/unités traduites/unités sémantiques », ces entités à double face dont les deux codes, celui de la langue source et celui de la langue cible sont réunis par une relation interlinguale qui émerge à la suite de deux exégèses intralinguales. À son tour le traducteur travaille, lui aussi, dans l’intralinguistique s’il doit réfléchir à tous les sens d’un terme en vue de trouver le mot juste pour sa traduction ; et, à ce moment-là, il se trouve dans l’interlinguistique. Il est à noter que le concept « unité de traduction » désigne, à la fois, un acte d’interprétation et un acte de conceptualisation. Si l’on se propose d’établir un rapport entre la structuration des unités mises en correspondance, en raison de la variété et de la complexité des formants linguistiques entrant dans leur composition, on peut surprendre de nombreuses redistributions d’informations dans le passage de la langue source à la langue cible. Ainsi, l’information portée dans la langue source par une seule unité peut être repartie dans la langue cible sur plusieurs unités ou, au contraire, une information véhiculée par plusieurs unités peut être concentrée sur un nombre plus réduit de séquences.

II.Traduction et terminologie ou traducteur et terminologue
La communication aurait pu, tout aussi bien, avoir comme titre, « Traducteur et terminologue » car, en fait la relation entre le traducteur et le terminologue est constituée, en premier lieu, par le fait que les deux sont des fournisseurs de services spécialisés. Dans un monde en plein bouleversement, économique, politique, social, environnemental, sous l’emprise des médias et de l’explosion de nouveaux moyens de communication dont les enjeux et le fonctionnement ne sont pas encore clairement identifiés, on peut se demander comment gérer à ce niveau les relations avec les fournisseurs de services linguistiques, en l’occurrence, le traducteur, qui s’occupe des services de traduction, et le terminologue dont l’activité consiste à collecter, à standardiser les termes, à organiser et à élaborer des terminologies. Le traducteur a souvent recours à la terminologie  lorsqu’il cherche le sens précis d’un terme ou d’une unité spécialisée du langage, ou bien lorsqu’il hésite entre différents termes que ce soit dans la phase de compréhension ou de reformulation et lorsqu’il veut créer un néologisme ou une paraphrase dans la langue cible. Dans l’opinion des chercheurs/

198

Enache, Eugenia

professionnels (Guidère 2010  :138), traducteurs ou terminologues, il appartient au traducteur de résoudre, par l’exploitation de ressources d’intérêt général, les éventuels problèmes liés à la compréhension des valeurs conceptuelles (dans l’original) et/ou à la mise en œuvre de leurs représentations (dans la traduction). Et pourtant, les spécialistes (Guidère 2010 : 137) s’accordent à dire que le lien entre traduction et terminologie est problématique parce que les traducteurs utilisent la terminologie de façon occasionnelle et instrumentale  ; de leur point de vue, la terminologie est un ensemble d’unités de communication, utiles et pratiques, qui doivent être évaluées en fonction de critères d’économie, de précision et d’adéquation de l’expression. La terminologie n’est vraiment utile qu’aux traducteurs que pour certains types de textes uniquement (textes spécialisés, techniques et scientifiques)  ; envisagée comme un outil indispensable et complémentaire, la terminologie est un élément fondamental de la communication spécialisée car elle donne des garanties à ses utilisateurs sur la précision et l’efficacité de la communication. La terminologie, est destinée à satisfaire à des besoins sociaux liés soit à une communication optimale entre spécialistes et professionnels, avec ou sans l’aide de la traduction, soit au processus de normalisation d’une langue. Le terminologue et, aussi bien, le traducteur ne sont que les maillons sur toute la chaîne de la communication ; mais celui qui use plutôt de la terminologie pour développer son rôle d’agent de communication et d’intermédiaire de la terminologie c’est le traducteur. Selon les spécialistes (Gouadec 2005), la terminographie traductive, en tant que production et diffusion de ressources destinées à faciliter l’accomplissement des tâches de traduction, pourrait être une réponse de nécessité aux besoins des traducteurs. La nécessité de traduire, née de l’existence de déséquilibres entre cultures et langues, s’est vite doublée de la nécessité de produire et de diffuser l’une des matières premières vitales des traducteurs : les terminologies ; ce qui est d’une très grande importance c’est l’harmonisation terminologique, c’est l’établissement de relations d’équivalence entre deux termes de langues différentes mais qui désignent le même concept, aussi bien que l’harmonisation conceptuelle qui réside à établir des relations de correspondance entre deux ou plusieurs concepts, étroitement liés mais qui présentent de légères différences d’ordre technique, scientifique ou culturel. Car l’intérêt majeur pour eux est de réaliser l’analyse conceptuelle-culturelle et la mise en place des filtres d’interprétation, de sélectionner l’équivalent

Traduction et terminologie

199

conceptuel et culturel et de contrôler et de valider des conditions d’emploi de l’équivalent. Le travail du traducteur et du terminographe trouve son point de force dans réalisation de la traduction, ou bien dans la rédaction du dictionnaire, la terminologie faisant partie intégrante du produit généré ou créé au terme de la prestation du traducteur. Les auteurs des dictionnaires techniques bilingues ou multilingues partent souvent du principe que les terminologies reflètent les structures objectives de la réalité. Cependant, la structuration de la réalité d’une langue de spécialité peut ne pas coïncider dans les deux langues, surtout dans les domaines peu structurés comme dans les sciences humaines ou sociales. Un dictionnaire se fonde sur la pertinence de la sélection du matériel, des entrées et l’explicitation des informations Les explications seront de structure simple et assez brèves, tout en offrant un maximum d’information ; les renvois seront faits de manière à repérer aussi les mots entrants dans la composition d’un terme. Concevoir un répertoire terminologique adapté aux besoins des traducteurs c’est poser la question des points d’entrées qui sont consultés et choisis par le traducteur interroge à partir de son « problème terminologique ». Un des critères de la sélection serait celui de la fréquence, donc, des termes considérés comme les plus utiles aux futurs utilisateurs du dictionnaire. Outre l’équivalent terminologique, les entrées fourniront des informations sur la réalité technique/scientifique différente d’un pays à l’autre, particulièrement sensible dans le lexique. Toute démarche méthodologique (et elle ressemble à celle du terminographe) viserait dans un premier temps le choix du corpus textuel en français et en roumain pour en extraire les termes les plus fréquents et le contexte. L’étude des documents aurait comme but de trouver l’équivalent roumain pour chaque terme français, de comparer les contextes français et roumains où l’on a parlé du même concept, de préciser l’étymologie, le genre et la valeur grammaticale des mots et des expressions et puis de définir les termes dans les deux langues. La définition qui accompagne le terme s’accordera avec la manière de percevoir la réalité professionnelle par les spécialistes, qui ne coïncide pas avec celle du locuteur commun. Dans la terminologie la définition a les fonctions suivantes : elle précise et fixe le concept en l’isolant en même temps des autres concepts proches. Le corpus des mots et des expressions serait répertorié dans des contextes discursifs de plusieurs documents et textes de spécialité aussi bien roumains que français qui posent des problèmes au traducteur roumain.

200

Enache, Eugenia

Il s’agirait de fournir des contextes, plutôt que des exemples, qui ont le mérite d’être des utilisations authentiques. Le contexte est important car il fournit aussi des informations sur le comportement syntaxique du terme (place dans la phrase, articles et prépositions utilisées) et sur les combinaisons du type « verbe+complément » ou « préposition + nom ». La question qui se pose est celle du type de dictionnaire qu’il faut développer pour aider le traducteur dans son travail, vu que le rôle des dictionnaires ou des répertoires bilingues est d’établir des équivalences conceptuelles et inter-culturelles. Et dans ce sens, il faudrait faire la distinction, parmi les dictionnaires bilingues, entres ceux qui sont destinés aux spécialistes non-traducteurs et ceux qui sont destinés aux traducteurs de textes de spécialité, eux-mêmes non spécialistes. Mais quel que soit le type de dictionnaire, il devrait faciliter l’acquisition de certaines notions de spécialité, des compétences de communication professionnelle, cohérente et pertinente, dans le domaine d’une spécialité, scientifique ou technique.

En guise de conclusion
Le travail du terminologue est de bien préciser les termes et celui du traducteur est de bien les utiliser dans la langue cible afin d’exprimer rigoureusement la pensée dans le but commun de développer une compétence de communication multilingue qui ne soit pas seulement fondée sur des connaissances linguistiques ; elle doit également intégrer la dimension culturelle et conceptuelle du langage. Si les spécialistes sont par définition les utilisateurs de la terminologie, les traducteurs et les interprètes doivent être également considérés comme des utilisateurs prioritaires, dans la mesure où ils facilitent la communication entre spécialistes. Pour les traducteurs, la terminologie facilite la traduction d’un contenu d’une langue à une autre. Ce processus sous-entend la compréhension du texte initial, et de ce fait, la connaissance des unités terminologiques de la langue de départ, car c’est avant tout par le truchement des termes que les textes spécialisés véhiculent des connaissances. Il s’ensuit que le traducteur technique doit avoir une certaine connaissance du contenu de la discipline des textes qu’il traduit. Il doit également bien maîtriser la langue d’arrivée, dont la terminologie du domaine concerné. Une bonne traduction ne doit pas seulement exprimer le même contenu que le texte de départ, elle doit aussi le faire

Traduction et terminologie

201

en utilisant les mêmes formes qu’emploierait un locuteur natif. Dans le cas de la traduction spécialisée, ce locuteur serait un spécialiste du domaine. Par conséquent, un bon traducteur technique doit se spécialiser dans le domaine où il souhaite travailler afin d’acquérir un minimum de compétence pour s’assurer de bien traduire.

202

Bibliographie

Cabré, M.T. 1998 - La terminologie: théorie, méthode et application, Armand Colin et Presses de l’Université d’Ottawa. Challe, Odile (dir.) 2007 -Langue française spécialisée en Droit, Paris. Guidère, Mathieu 2010  - Introduction à la traductologie, De Boeck Université, coll. « Traducto », Bruxelles. Houbert, Frédéric 2005- Guide pratique de la traduction juridique anglais/ français, La Maison du dictionnaire, Paris. L’Homme,M.-Claude 2004 - La terminologie : principes et techniques, Les Presses de l’Université de Montréal. Bidu-Vrănceanu, A. (coord.)2010  - Terminologie şi terminologii (coord. Angela Bidu-Vranceanu), Editura Universităţii din Bucureşti. Bibliographie éléctronique Daniel Guadec, « Terminologie, traduction et rédaction spécialisée », in Langages nº 157 (1/2005)  : http://www.cairn.info/revue-langages2005-1-page-14.htm .

Le s ambigu ï té s termin o l o gique s dan s l a traducti o n s pécia l i s ée l :e ca s de que l que s terme s éc o n o mique s

203

Bozedean, Corina

Les ambiguÏtÉs termiNologiQues daNs la traductioN spÉcialisÉe: le cas de QuelQues termes ÉcoNomiQues

0. Si la mondialisation en tant que processus social tend à une uniformisation des terminologies spécifiques, la question des ambiguïtés reste loin d’être résolue. Pour ce qui est de la terminologie économique en particulier, Daniela Stanciu et Liana Ştefan signalent le fait qu’en Roumanie il n’y ait pas effectivement de volonté officielle de standardisation : « Ni l’Académie Roumaine, ni un autre organisme ne s’en occupe, comme en France, de la normalisation et de l’unification linguistique. Les économistes utilisent le terme étranger tel qu’ils l’ont rencontré dans les études de spécialité ou dans les relations directes de leur profession » ( Stanciu et Ştefan, 2010 : 115). La complexité du lexique, constitué, comme le rappelle Georges Mounin, à la confluence du sens, de la vision du monde et de la civilisation (Mounin, 2008), fait qu’une unité lexicale peut avoir plusieurs correspondants dans une autre langue. Les termes comportent des nuances si subtiles, que l’on est souvent dans l’embarras lorsqu’il s’agit de trouver un équivalent à employer dans la traduction. D’ailleurs, c’est déjà un axiome que traduire signifie avant tout comprendre le sens global du texte, prendre en considération les contextes d’emploi des différents termes et les structures qui les englobent, mais aussi tenir compte de toute dimension interlinguistique. Ainsi, la traduction d’un texte économique, comme d’ailleurs de tout langage spécialisé, exige, telle que Corina Cilianu-Lascu le rappelle (Cilianu-Lascu, 2010 : 48) à la fois une bonne formation linguistique et terminologique, ainsi qu’une bonne compréhension du domaine de référence. I.1.C’est ce que se propose de montrer aussi la réflexion proposée par cette communication, qui n’a pas une portée théorique, mais tient de la pratique de traduction et du travail avec les étudiants lors d’un séminaire en traduction spécialisée. Elle ne se propose pas de donner une réponse

204

Bozedean, Corina

définitive aux questions posées, mais se veut plutôt une base de réflexion pour des éclaircissements terminologiques ultérieurs. Une approche des textes économiques français, même superficielle, soulève du coup des ambiguïtés terminologiques, une des plus récurrentes étant celles des termes «  frais  », «  charges  », «  dépenses  », qui ont un même équivalent en roumain, « cheltuieli ». Notre interrogation sur ces termes a commencé il y a un an à peu près, lorsqu’une étudiante de la spécialité LMA de l’UPM a travaillé là-dessus pour la session scientifique des étudiants (Moldovan 2010, http://www.upm.ro/evenimente/Pdf/ 2010/ Sesiune_stiintifica_studenteasca_2010.pdf). Les réponses partielles trouvées à ce moment-là dans la direction de ce travail, nous ont amenée à poursuivre les recherches à l’occasion de ce colloque. Alors que les lignes de ce travail étaient déjà tracées, nous sommes tombée sur le travail de Corina Cilianu-Lascu, Pour une formation interdisciplinaire du traducteur en économie : entre domaine de référence, linguistique et terminologie (Cilianu-Lascu,  2010), qui interroge par ailleurs le sens des mots «  frais  », «  charges  », «  dépenses  ». Corina Cilianu-Lascu met en évidence l’importance des connaissances dans le domaine ou sous-domaine de spécialité, du contexte situationnel, ainsi que du contexte linguistique au niveau des collocations et de la phraséologie dans la définition du contexte dans l’interprétation de ces mots polysémiques (Cilianu-Lascu,  2010 : 49). La chercheuse montre aussi que les différents sous-domaines économiques emploient des synapsies différentes et que seulement une bonne compréhension des réalités extra-linguistiques liées au domaine de référence peut orienter l’interprétation en vue du choix correct de l’équivalent. Elle conclut à propos des termes «  charges  » et «  dépenses  » que la charge serait l’engagement, tandis que la dépense est l’exécution proprement-dite et qu’une charge et la dépense correspondante peuvent être très éloignées l’une de l’autre dans le temps. Tout en tenant compte de cette distinction, qui dans la démonstration de l’article apparaît très pertinente, nous nous proposons de prolonger le questionnement, afin de trouver des repères qui orientent plus précisément le choix terminologique. I.2. Pour un traducteur non-spécialiste du domaine, le recours aux ressources de recherche devient fondamental : les dictionnaires bilingues, monolingues et spécialisés, ainsi qu’aux textes authentiques roumains et français, qui relèvent par ailleurs une réalité économique roumaine différente de celle française, sont autant des outils nécessaires au choix

Les ambiguïtés terminologiques dans la traduction spécialisée

205

de la variante correcte pour rendre dans la langue cible le même sens que dans la langue source. S’y ajoute aussi une nécessaire collaboration avec ceux qui travaillent dans le domaine concerné, qui peuvent fournir des renseignements fondamentaux pour les questions soulevées. Dans la tentative d’éclairer le sens des termes mentionnés ci-dessus, nous avons fait recours tout d’abord à des dictionnaires bilingues, mais ils ont été loin de se montrer un outil suffisant. Dans Dicţionar românfrancez administrativ, comercial, economic, financiar-bancar, juridic, Vasile Savin et Christine-Anca Savin (Savin et Savin, 2001) proposent pour le terme « cheltuială » trois correspondants, « dépense », « charge », « frais », sans donner des explications sur leur emploi. Ils se limitent à indiquer une liste d’exemples, qui ne fait qu’augmenter l’embarras du choix du traducteur. Ainsi, on peut trouver par exemple «  cheltuieli bugetare = dépenses budgétaires  » «  cheltuieli de expediere = frais d’expedition  », «  cheltuieli de exploatare = charges d’exploitation  ». A son tour, la version français-roumain du même dictionnaire ne rend pas le sens plus claire, au contraire, il donne comme équivalents pour « frais » les mots « cheltuieli (prevăzute de lege / legale) » et « taxă », qui ne correspond pas à la version roumain-français du dictionnaire, où les équivalents proposés pour le terme « taxă » sont « taxe » et « droit ». Le dictionnaire polyglotte de termes économiques, Dicţionar de termeni economici român, englez, francez, spaniol, paru chez Polirom en 2008, n’est pas plus explicite à cet égard. Il propose pour le mot « cheltuieli » les termes « dépenses » et « frais » et une série d’exemples, qui ne peuvent pas à eux seuls éclairer la logique de leur emploi. L’absence de réversibilité entre les équivalences de la langue source à la langue cible dans l’organisation des termes et de leurs équivalents, repérée dans le cas du premier dictionnaire, ainsi que l’absence d’explications à propos des termes ou des unités terminologiques, induit souvent des ambiguïtés dans la pratique de la traduction. I.3. Certes, l’unique emploi des dictionnaires spécialisés bilingues n’est pas suffisant pour une bonne traduction, il est nécessaire de faire recours à un dictionnaire monolingue spécialisé dans un domaine, qui contienne aussi bien des connaissances linguistiques et référentielles. Il serait idéal que les vocabulaires spécialisés s’arrêtent sur les problèmes posés par la traduction et qu’ils indiquent le contexte d’utilisation de tel ou tel terme, car, comme l’indique Loïc Depecker, « le signifié d’un terme dans une langue […] ne correspond souvent qu’imparfaitement au signifié d’un terme d’une autre

206

Bozedean, Corina

langue » (Depecker, 2002 : 58). Il est important que le vocabulaire oriente le choix de l’équivalence correcte par des explications sur l’emploi spécifique de chaque terme, comme c’est le cas – au moins pour les termes qui nous occupent – du Dictionnaire d’apprentissage du français des affaires, paru chez Didier en 2000, qui s’est montré un excellent outil terminologique pour la pratique de la traduction. Les auteurs de ce dictionnaire expliquent que les « frais » représentent une somme d’argent qu’un agent économique (un particulier, une entreprise) est obligé de donner ou de verser à un autre agent économique (un particulier, une entreprise, un organisme ) en échange de fournitures livrees, de travaux executés, de services rendus ou d’avantages accordés. En indiquant le terme « dépense » comme synonyme de « frais », les auteurs du dictionnaire apportent d’importants éclaircissements sur leur sémantisme. Ils précisent que si l’on est contraint de faire effectuer des travaux ou de faire appel à des services, c’est le terme « frais » qu’on doit employer, car il indique des dépenses occasionnées. Le terme « dépense » peut s’appliquer à un contexte plus large, comme par exemple dans le syntagme «  les dépenses publiques  ». Il y a des contextes où l’on peut utiliser à la fois « frais » ou « dépenses », quand on indique une catégorie de dépenses, comme par exemple « frais / dépenses professionnel(le)es ». Les auteurs du dictionnaire précisent également que dans cette situation, le mot « frais » est utilisé plus fréquemment. Le mot «dépenses» a un sens large, il englobe la notion de charges et de frais, et ne désigne pas explicitement l’origine et la destination des fonds. Ces précisions terminologiques visant à désambiguïseur le sens, assurent la compréhension exacte du concept, comme nous avons pu le vérifier dans une lecture du Projet de budget général de l’UE pour l’exercice 2012, dont nous allons reporter ci-dessous quelques fragments : Les frais de déménagement et les coûts connexes devraient s’élever à 153 000 EUR. Pendant trois mois, la Cour devra en outre chauffer, éclairer et entretenir les bâtiments existants, ainsi que le nouveau bâtiment K3. Les frais supplémentaires qui en résulteront sont estimés à 149 000 EUR (http://eur-lex.europa.eu/budget/data/DB2012/FR/SEC00.pdf) Cheltuielile de mutare şi costurile conexe se vor ridica, conform estimărilor, la 153 000 EUR. În plus, pentru o perioadă de trei luni, Curtea va trebui să asigure încălzirea, iluminatul şi întreþinerea atât a clădirilor închiriate, cât şi a noii clădiri K3. Cheltuielile suplimentare astfel generate sunt estimate la 149 000 EUR. (http://eur-lex.europa.eu/budget/data/DB2012/RO/SEC00.pdf)

Les ambiguïtés terminologiques dans la traduction spécialisée

207

Dans ce fragment, la première occurrence du mot « frais » indique les dépenses occasionnées par le déménagement, tandis que la deuxième, ayant une référence moins spécifique, est remplaçable à notre sens par le terme « dépenses ». A l’appui de cette remarque, on pourrait citer deux fragments tirés de la législation française sur l’imposition, qui emploie avec la même valeur les termes « frais supplémentaires » et « dépenses supplémentaires » : Votre activité vous oblige à prendre certains repas hors de chez vous ? Vous pouvez déduire les frais supplémentaires que vous engagez par rapport au prix d’un repas pris à domicile. Les salariés qui optent pour la déduction des frais réels sont autorisés à faire état des dépenses supplémentaires sur les repas pris sur leur lieu de travail lorsqu’ils ne peuvent rentrer les prendre chez eux en raison de leurs horaires de travail ou de l’éloignement de leur domicile. (http://www.impots.gouv.fr/portal/dgi/public/popup;jsessionid=KQC E5KEGRFEJJQFIEIPSFFA?espId=&typePage=cpr02&docOid=document standard_571&temNvlPopUp=true) Pour ce qui est du terme «  charge  », il est, selon les auteurs du Dictionnaire d’apprentissage du français des affaires, spécifique à la comptabilité, et désigne une perte de richesse ( somme d’argent ou valeur) qu’un agent économique (un particulier, une entreprise) subit pour la production ou l’achat de biens ou de services rendus. Ils précisent en outre que les « charges » représentent l’ensemble des dépenses, mais le contraire n’est pas vrai ; il y a des charges qui ne donnent pas lieu à des dépenses, comme par exemple les amortissements ou les réductions de valeur. Ainsi, le terme « charge » relève des bilans comptables, et concerne, comme l’indiquent Joseph Antoine et Jean-Paul Cornil l’ « ensemble des coûts des actifs consommés » (Antoine et Cornil, 2002 : 75-78). En effet, on peut lire dans le texte du Projet du budget général de l’UE pour l’exercice 2012 l’emploi du terme « charges » dans un contexte relatif à l’établissement du crédit prévisionnel, désignant une somme à débiter du budget disponible, traduit dans la version roumaine du même texte par « cheltuieli » : 231. Charges financières 231. Cheltuieli financiare

Le terme « charges » désigne un ensemble de coûts à supporter de l’ensemble du budget, une sortie d’argent, considérée dans sa dimension

208

Bozedean, Corina

comptable. A partir de là, on pourrait nuancer l’explication de Corina Cilianu-Lascu : si la charge est l’engagement et la dépense est l’exécution, la charge représente pratiquement toute somme, payée ou déductible, capital et intérêts, elles représente les dépenses effectives et les dettes attachées ; une dépense est une sortie d’argent, alors qu’une charge peut ne pas l’être. Ces exemples montrent, comme l’indique aussi Corina Cilianu-Lascu, que l’unité de traduction ne peut pas être le mot seul, mais des ensembles conceptuels articulés d’éléments équivalents (Cilianu-Lascu, 2010 : 51). Le choix de l’équivalent doit passer nécessairement par les connaissances du domaine de référence. Dans le cas de la terminologie économique, les connaissances terminologiques doivent être dédoublées par la compréhension des mécanismes économiques. A cet égard, il suffit de rappeler le cas des termes « taxă » et « taxe » ; si dans les deux langues ces termes représentent une somme d’argent perçue par l’administration ou par une personne privée, en echange d’une autorisation, en français le terme «  taxe  » désigne aussi une  somme prélevée par l’Etat à titre d’imposition. En France, la taxe a souvent la valeur d’un impôt indirect, comme c’est le cas de la taxe d’habitation, payée à titre d’imposition pour la maison ou l’appartement dans lequel on habite ou bien de la taxe foncière sur la surface du terrain dont on dispose. Ajoutons aussi la Taxe sur la Valeur Ajoutée (TVA), terme traduit littéralement en roumain (taxa pe valoare adăugată), et qui du point de vue terminologique ne correspond pas au sens du mot «  taxă  », qui en roumain désigne une somme perçue par le bénéficiaire d’une prestation. C’est d’ailleurs la valeur d’impôt indirect attribué à la «  taxe  » qui explique l’emploi du terme « impozite » pour « taxes » dans la version roumaine du Projet général de budget de l’UE pour 2012, et qui pourrait sembler étonnante à une approche parallèle des textes en français et en roumain : 4.0 TAXES ET RETENUES DIVERSES 4.0 IMPOZITE ŞI REŢINERI DIVERSE

Qui plus est, il est à remarquer que dans la pratique de la traduction, on doit opérer un choix terminologique lors de la traduction du roumain vers le français des deux équivalents du terme « taxă », à savoir « taxe » et «  droit  ». Quand est-ce qu’on doit employer «  taxe  » et quand est-ce

Les ambiguïtés terminologiques dans la traduction spécialisée

209

qu’il faut utiliser « droit » ? Dans une telle situation, le traducteur doit vérifier la définition du mot dans plusieurs glossaires, ce qui ne permet pas toujours d’arriver au résultat escompté, car les glossaires n’offrent pas toujours des définitions suffisamment claires pour faciliter leur traduction dans une autre langue. Par exemple, le Dictionnaire d’apprentissage du français des affaires, qui offre de nombreuses remarques sur l’emploi des termes, comme nous l’avons d’ailleurs indiqué avant, ne donne pas d’explications relatives à la synonymie « taxe » / « droit ». Dans une telle situation, c’est le contexte d’usage de ces termes qui est susceptible d’aider à l’individualisation de leur valeur. Moins fréquent, le terme «droit  », ayant le sens de somme payée, désigne un droit acquis en échange du paiement de cette somme. Ainsi, les «  droits de douane  » confèrent le droit d’entrée dans un pays, les « droits d’inscription » ou « de scolarité » concèdent l’inscription en vue de suivre une formation. Il est à remarquer aussi que pour « droits de scolarité » on emploie aussi « frais de scolarité », qui désigne une participation financière aux coûts occasionnés par la formation. Ces quelques exemples montrent que la terminologie joue un rôle essentiel dans la traduction spécialisée et que les dictionnaires et les glossaires se montrent souvent peu performants à cet égard, s’arrêtant peu sur les nuances de sens et les divergences conceptuelles. Il en découle la nécessité de concevoir la terminologie en fonction de la traduction, de fournir pour les entrées des renseignements sur les aspects traditionnels, de montrer les répercussions sur la traduction spécialisée des cas de synonymie en terminologie.

210

Bibliographie sélective

ANTOINE, Joseph, CORNIL, Jean-Paul - Lexique thématique de la comptabilité  : Dictionnaire spécialisé explicatif, 7e édition revue, augmentée et mise à jour avec la collaboration de Stéphane MERCIER, Bruxelles, De Boeck & Larcier sa. BINON, Jean (coord) 2000 - Dictionnaire d’apprentissage du français des affaires. Dictionnaire de compréhension et de production de la langue des affaires, Didier, Paris. CILIANU-LASCU 2010 - «  Pour une formation interdisciplinaire du traducteur en économie  : entre domaine de référence, linguistique et terminologie  », dans Les actes du colloque ‘Les compétences des traducteurs et des interprètes en vue de l’integration sur le marché du travail actuel’ Timişoara 27-28 mai 2010, CD-ROM. DEPECKER, Loïc 2002 - Entre signe et concept : éléments de terminologie générale, Presses Sorbonne Nouvelle, Paris. SAVIN,Vasile, SAVIN, Christine-Anca 2001- Dicţionar român-francez administrativ, comercial, economic, financiar-bancar, juridic, Editura Dacia Cluj-Napoca. SAVIN,Vasile, SAVIN, Christine-Anca 2001: Dicţionar francez-român administrativ, comercial, economic, financiar-bancar, juridic, Dacia, Cluj-Napoca. MOUNIN, Georges [1963], 2008 : Les problèmes théoriques de la traduction, Gallimard, Paris. STANCIU, Daniela, ŞTEFAN Liana 2010  : « La terminologie du management et la conscience manageriale  » dans Les actes du colloque ‘Les compétences des traducteurs et des interprètes en vue de l’integration sur le marché du travail actuel’ Timişoara 27-28 mai 2010, CD-ROM. VASILESCU, Ruxandra (coord) 2008- Dicţionar de termeni economici român, englez, francez, spaniol, Polirom, Iaşi.

Limbajul juridic şi traducerea

211

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

Limbajul juridic şi traducerea

Notă introductivă
Secolul XX aduce o semnificativă schimbare în domeniul traductologiei, dacă ne gândim la acele idei ale lingviştilor structuralişti, care au fost folosite de cercetătorii interesaţi de traduceri (v. Saussure, Hjelmes), sau la contribuţia cercului lingvistic de la Praga (v. Trubetskoy, Havranek, Mukarovsky, Levy, Prohazka), la impactul cercetătorilor din SUA asupra ştiinţei traducerii (concepţii preluate din operele lui Sapir, Whorf, Loundsbury, Voegelin, Harry Hoijer, Greenberg, Weinreich). Traducerea înseamnă nu numai înlocuirea unui text scris într-o limbă cu un alt text compus într-o altă limbă, ci şi creaţie. Este vorba despre o activitate creativă în care - indiferent de genul textului care urmează să fie tradus – traducătorul, pe lângă translaţia propriu-zisă, transmite cultura aferentă limbii sursă şi sugerează ideologia politică şi principiile de funcţionare ale societăţii în care a fost creată opera originală. Transmiterea informaţiilor cuprinse în textul sursă, precum şi păstrarea funcţionalităţii acestuia vor fi posibile numai prin aplicarea unor strategii de traduceri şi prin folosirea şi efectuarea unor transferuri. În cursul analizei unor traduceri oficiale am observat că textele juridice şi oficiale pot fi traduse cu ajutorul principiilor elaborate pentru alte tipuri de texte; în acelaşi timp, analiza a demonstrat şi faptul că aceste texte ţintă nu vor avea valoarea unui act autentic doar prin simpla aplicare a acestor principii. În cursul analizei traducerilor, cercetătorul este confruntat cu o problematică mai complexă: care este relaţia dintre textul sursă şi textul ţintă, ce fel de asemănări şi diferenţe există între textul original şi cel tradus (altele decât cele cauzate de diferenţa morfo-sintactică a celor două limbi), ce fel de asemănări şi diferenţe există între textele traduse şi textele similare netraduse (adică create în limba ţintă), cum vor împlini aceste texte traduse funcţia lor comunicativă şi informativă, care sunt cauzele deficienţelor acestor traduceri. Elaborarea prezentei lucrări a avut ca scop obţinerea unor răspunsuri la aceste întrebări, odată cu prezentarea unor aspecte practice ale traducerilor autorizate.

212

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

I. Teoria cercetării
Traducerea este un concept extrem de larg, care poate fi definit în mai multe feluri: atât în cazul în care este privită ca proces, cât şi atunci când o privim ca pe rezultatul unui proces. Există mai multe criterii în baza cărora putem clasifica traducerile: după mediul traducerii, există traduceri scrise şi orale (interpretare), după modul de elaborare există traduceri manuale (făcute de om) şi traduceri automatice (generate de un soft pentru traduceri), precum şi traduceri mixte (prima fază este executată de calculator, dar revizuirea este făcută de om). În funcţie de caracterul textului sursă putem diferenţia traduceri literare şi traduceri non-literare. În zilele noastre, aria traducerilor este îmbogăţită de alte genuri de traduce cum ar fi: traducerile audiovizuale (dublajul, subtitrarea, traducerea simultană) sau citirea unor texte direct în limba ţintă (de exemplu în cazul folosirii diferitelor metode de proiectare). Lederer afirmă că „traducerea este un proces prin care traducătorul doreşte să obţină echivalenţă între două texte elaborate în două limbi diferite. Aceste două texte pe lângă interdependenţa lor depind şi de cultura aferentă celor două limbi.” (în traducerea noastră: Lederer: 2003: 3) Acei savanţi care definesc traducerea ca proces argumentează această ipoteză, afirmând că traducerea este un act metacomunicativ de transfer, prin care textul primar se transformă într-o entitate secundară;cercetătorii care definesc traducerea ca rezultat al unui proces consideră că aceasta este doar un text ce derivă din necesităţile culturale, istorice şi geografice. În ambele tipuri de definiţie textul este un concept de bază, fapt evident, deoarece oricum am privi problema, rezultatul fiecărui act de traducere este un text tradus. Ca şi concluzie, putem spune că cele două tipuri de definiţie se deosebesc prin accentuarea unui aspect sau altul: există cercetători care pun accentul pe analiza procesului de traducere, pe când alţii pun accentul pe analiza textului – a produsului finit. Cele două tipuri de definiţie par a avea mai multe puncte comune decât diferenţe. Analiza traducerilor din perspectiva produsului finit atrage după sine problema relaţiei dintre textul ţintă şi textul sursă şi trezeşte veşnica dilemă dintre conţinut şi sens. Roman Jakobson enunţă faptul că orice experienţă cognitivă poate fi tradusă în orice limbă existentă. El este de părere că numai operele genului liric nu pot fi traduse, datorită trăsăturilor specifice ale acestui gen literar. Astfel de afirmaţii oglindesc faptul că opoziţiile sens-conţinut, respectiv stil-formă (Jakobson 1966: 238) sunt probleme centrale ale traductologiei.

Limbajul juridic şi traducerea

213

Conţinutul şi sensul unui text pot fi traduse aproape întotdeauna, dar stilul şi forma textului nu întotdeauna pot fi păstrate într-o altă limbă. Nida este de părere că diferenţele dintre culturi pot provoca şi ele probleme traducătorilor. Traducătorul este prins între ciocan şi nicovală: trăieşte dilema intelectului creativ şi a raţionalităţii ştiinţifice. Traducerea este artă, ştiinţă şi meşteşug (Nida 1964: 3). Forma şi conţinutul nu pot fi separate: scopul traducerii este informarea cititorului cu ajutorul conţinutului prezentat prin formă. Există şi cazuri în care traducătorul pe lângă informare doreşte în acelaşi timp, să provoace un anumit fel de comportament: are ca scop ca cititorii să considere textul traducerii inteligibil şi nu doar comprehensibil (Nida 1964: 158). În acest scop a fost nevoie de introducerea conceptului de echivalenţă (Holmes 1970: 37). Analiza criteriilor echivalenţei este un domeniu important de cercetare al traductologiei. Aproape toţi cercetătorii sunt interesaţi într-un fel sau altul de echivalenţa dintre textul sursă şi textul ţintă. După părerea lui Kinga Klaudy putem distinge două ,,tabere”de cercetători: prima consideră că echivalenţa este condiţia fundamentală a traducerilor şi afirmă că traducerea înseamnă, de fapt, crearea unui text echivalent (fără echivalenţă totală nu putem vorbi de traducere), iar a doua ,,tabără” este de părere că echivalenţa nu poate fi totală, o traducere poate fi echivalentul originalului numai din anumite puncte de vedere formă, conţinut, funcţie comunicativă (Klaudy 1997a: 73). În această a doua tabără există două curente: curentul normativ şi curentul descriptiv. Adepţii primului curent stipulează reguli prin aplicarea cărora traducătorul va obţine echivalenţa totală, iar adepţii celuilalt curent descriu şi analizează metodele prin care traducătorul realizează echivalenţa în traduceri. Este de remarcat şi un al treilea curent, ai cărui adepţi afirmă faptul că echivalenţa în traducere depinde de tipul textului care urmează să fie tradus. Principala reprezentantă a acestei concepţii este Katharina Reiss. Citind traducerile oficiale şi juridice putem observa că ambii poli ai opoziţiei lui Nida sunt prezenţi (echivalenţa formală şi echivalenţa dinamică). De exemplu, în cazul unor documente cum ar fi cărţile funciare sau contractele, cei doi poli se apropie unul de celălalt, deoarece traducătorul este obligat la păstrarea formei şi în acelaşi timp, va respecta şi criteriul inteligibilităţii, ţinând cont de abilităţile şi cunoştinţele cititorilor textului tradus. În cazul documentelor ce fac obiectul prezentei cercetări, singura variantă a echivalenţei care poate fi înfăptuită este echivalenţa comunicativă, deoarece în cazul traducerilor autorizate

214

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

realizarea echivalenţei comunicative va deveni măsura autenticităţii actelor traduse. Aceste traduceri fac parte din domeniul traducerilor specializate, astfel la analizarea lor trebuie să ţinem cont şi de părerea lui Reiss cu privire la echivalenţă, după care tipul textului va stabili modalităţile prin care un traducător ţinteşte spre echivalenţă. Domeniul textelor care pot deveni obiectul unor cercetări traductologice s-a lărgit semnificativ în zilele noastre: pe lângă traducerile literare şi textele informative, contractele, legile, textele tehnice, brevetele, ghidurile de utilizare şi chiar actele de identitate şi de studii pot deveni obiecte de analiză într-o cercetare traductologică. În urmă cu două decenii, pe lângă traducerile literare, lingviştii diferenţiau traduceri generale şi traduceri specializate. În zilele noastre, linia de delimitare dintre aceste două categorii din urmă nu mai poate fi trasă cu atâta siguranţă, deoarece în practica de zi cu zi vedem că traducătorii efectuează traduceri din orice domeniu, fără să dispună de studii de specialitate în domeniul respectiv. Ar fi ideal ca traducătorii să aleagă câte un domeniu în care doresc să efectueze traduceri, să studieze acel domeniu sau chiar să obţină un atestat în acel domeniu, devenind traducători de specialitate. Acest lucru ar fi indicat, deoarece nicio persoană nu poate deveni specialist în toate domeniile existente, şi nu poate obţine competenţe superioare de traducător în toate aceste domenii. Traducătorul de specialitate, în cursul activităţii sale întâlneşte manuale, ghiduri de utilizare, descrieri de utilaje şi maşini, bilanţuri şi balanţe contabile, rapoarte din domeniul afacerilor, texte de publicitate, pliante informative, texte medicale, indicaţii farmaceutice, texte juridice, etc. Fiecare dintre texte necesită alte tehnici de traducere şi alte soluţii stilistice. Analiza unui tip de traduceri în baza principiilor stabilite de literatura de specialitate nu poate fi efectuată fără a cunoaşte trăsăturile limbajului şi tehnicile de textualizare care caracterizează acel tip de text.

II. Limbajul juridic şi traducerea. Traducerile autorizate
II.1. Dreptul şi limba Analiza limbajului juridic se ocupă cu cercetarea terminologiei juridice. Textele juridice sunt, de regulă, greu de înţeles (Tarnóczy 1966, Deme 1981, Montero 1999). În cursul cercetării unui text juridic provocarea ca omul să treacă prin labirintul de cuvinte şi să evite greşelile

Limbajul juridic şi traducerea

215

de interpretare părea o simplă chestiune tehnică. Acest lucru însă este posibil numai în cazul în care privim limbajul juridic ca pe un sistem ermetic, accesibil prin metode deductive. Dar limbajul juridic nu este un simplu limbaj tehnic, ci o variantă a limbajelor naturale existente în societate (Szabó 2001: 1). Acest limbaj natural devine şi el o metodă de manifestare a unui segment social. Legislaţia, ca şi limba este o entitate care se află în continuă schimbare, astfel stadiul acesteia, ca şi al limbii este „momentan” şi nu poate fi descris cu metode descriptive. Deşi limbajul juridic posedă unele caracteristici ale limbajelor de specialitate, el nu poate fi analizat ca atare. Afirmaţiile juridice nu au valoare în sinea lor, ele pot fi calificate şi interpretate numai în raport cu situaţia la care se referă. Termenele juridice nu pot fi descrise doar prin definirea cuvintelor; pentru a defini un termen trebuie să analizăm contextul în care acel termen îşi împlineşte funcţia comunicativă. Cum ar fi recomandat să folosim cu exactitate un termen juridic într-o frazemă sau expresie? De exemplu: drept – are dreptul, este îndreptăţit; stat – reprezentatul statului; contract – raport contractual; reguli – obligaţii stabilite în reguli. Rolul primar al acestor cuvinte este nu descrierea unei entităţi, ci stabilirea unui anumit raport între indivizi. Acest rol dă un alt aspect termenilor (Hart 2000: 104). Pragmatic vorbind, putem afirma că juristul care este cunoscătorul legilor şi al procedurilor îi pune pe ,,laici”, pe nespecialişti, într-o situaţie în care el vorbeşte o altă limbă – un limbaj special, de rit – limbă care nu întotdeauna este înţeleasă de omul de rând. Omul obişnuit devine, astfel subordonat în acest act de comunicaţie. O situaţie devine o cauză juridică prin transpunerea ei în lumea actelor juridice, cu ajutorul retextualizării sale în limbajul juridic. Limbajul juridic diferă de limbajul comun, dar nu în maniera unei limbi străine. Cuvintele din care se compun termenii juridici sunt de fapt cuvintele pe care le folosim şi în alte contexte: de ex.: minor – este prezent atât în vocabularul omului de rând, cât şi în lexicul folosit de jurişti (Simpson 2000: 142). Prin analiza raportului dintre termenii juridici şi cuvintele lexicului ajungem la concluzia că există unele expresii care posedă doar sens juridic, fără să aibă sens comun (pact comisoriu, rezervă succesorală). Putem afirma totodată că în cazul în care o expresie este folosită numai de jurişti, acea expresie devine mai rar obiectul unei schimbări semantice. În cazul în care un cuvânt există atât în limbajul comun, cât şi în cel juridic, sensul comun poate influenţa sensul juridic al cuvântului.

216

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

Aproape orice cuvânt poate fi definit în context juridic. Din momentul în care un cuvânt apare într-un text juridic sau într-o lege, apare şi necesitatea definirii acestuia. Cauza diferenţei sensurilor aceluiaşi cuvânt în funcţie de tipul discursului, se ascunde în faptul că acele cuvinte care se găsesc într-o lege pot avea consecinţe unice: de ex. un om poate fi condamnat pentru comiterea unui delict cu premeditare (se accentuează funcţia performativă al limbii). Întâlnim şi cazuri în care un concept juridic este introdus de o judecătorie, deci se naşte din practica juridică. Acest lucru se datorează faptului că, deşi o instanţă se străduieşte să folosească limbajul comun, deseori este nevoită să folosească termeni de specialitate care duc la formarea unor noi concepte şi denumiri (Simpson 2000: 144). În cazul propoziţiilor performative, accentul cade pe funcţia performativă a limbajului de specialitate, pe impactul acestui tip de limbaj asupra oamenilor. Efectele juridice derivă din legile existente, şi stabilesc raporturile de drept dintre oameni (Olivecrona 2000: 174). Dacă suntem dornici să înţelegem limbajul juridic este nevoie de traducerea textelor juridice în limbajul comun, prin reconstruirea lor cu ajutorul categoriilor noastre mentale. II.2. Limbajul juridic şi traducerea O caracteristică generală a dreptului este că se manifestă prin intermediul unor texte ce formează un întreg; astfel, la crearea altor texte (de exemplu efectuarea unor traduceri) creatorul textului trebuie să fie atent la păstrarea coerenţei. Coerenţa se va păstra prin folosirea corectă a terminologiei de specialitate (părţi contractante, pedeapsă cu închisoarea, etc.), precum şi prin utilizarea corespunzătoare a unor frazeme cu valoare terminologică (în cele ce urmează, în temeiul articolului x., se declară autentic, etc.). Caracterul normativ al legilor şi al unor acte juridice duce la elaborarea unor texte atât de concentrate şi sintetizate, încât ele nu mai pot fi descifrate de ,,laici”. Pentru a înţelege semnificaţia acestor texte este nevoie ca ele să fie citite de mai multe ori, şi chiar analizate. Scopul specific pentru care aceste texte au fost create explică folosirea unor propoziţii lungi şi concentrate, însă traducerea acestor propoziţii reprezintă o adevărată provocare pentru traducător. Pentru ca aceste texte să fie inteligibile în limba în care vor fi traduse, traducătorul trebuie mai întâi să interpreteze textul sursă, deoarece deseori şi acest text este neinteligibil.

Limbajul juridic şi traducerea

217

Există cazuri în care un text sursă – lege, contract, act constitutiv sau carte funciară – este de nedesluşit. Această afirmaţie este în contradicţie cu cele enunţate cu privire la caracterul logic al textelor juridice, dar există cazuri în care indicibilitatea textului este rezultatul incompetenţei celui care a formulat textul. Aceste texte sunt foarte greu de tradus, deoarece rolul traducătorului este efectuarea translaţiei, şi nu corectarea greşelilor din textul sursă. Astfel, putem afirma că în cazul în care un text este nedesluşit, traducătorul trebuie să păstreze cumva indicibilitatea acestuia, deoarece niciodată nu se ştie care a fost intenţia celui care a formulat textul (sunt cazuri în care un jurist elaborează un text care lasă posibilităţi de interpretare, astfel traducătorul poate nimici prin corectare chiar esenţa textului.). Traducătorul care efectuează traduceri juridice şi oficiale trebuie să-şi ţină creativitatea în frână şi trebuie să respecte terminologia domeniului juridic. Pentru traducător este dificilă aplicarea corespunzătoare a limbajului de specialitate, deoarece nu dispune de sursele de unde ar putea să se documenteze. Pe de altă parte, traducătorul nu întotdeauna poate accepta termenul respectiv, deoarece preferinţele sale lingvistice sunt diferite de o terminologie deseori seacă. Însă în cazul traducerilor juridice şi oficiale este esenţial ca traducătorii să folosească terminologia existentă (Várnai 2006: 48). Expresiile terminologiei juridice au rol important în oglindirea relaţiei strânse, existente între textele ce formează totalitatea documentelor juridice (acte normative, procedurale, etc.). Aceste expresii funcţionează ca şi cum ar fi coduri, dar totuşi ele nu pot fi înlocuite cu elementele unui alt sistem semiotic, deoarece aceste expresii sunt segmente ale limbajului natural. Dacă un traducător întâlneşte o expresie necunoscută, el trebuie să ţină cont de mai multe aspecte (juridice, lingvistice, culturale) în crearea unui echivalent corespunzător în limba ţintă. Aspectul cel mai important este stabilirea corectă a semnificaţiei expresiei necunoscute în scopul redării corecte a acesteia în textul ţintă, chiar dacă traducerea exactă va dăuna formulării adecvate. Ortega Arjonilla consideră că traducerile juridice explică acţiunile juridice (Arjonilla 1996: 88). Traducătorul devine lingvist şi jurist în acelaşi timp, dar înainte de toate trebuie să fie bilingv şi să cunoască foarte bine tematica pe care o traduce. Traducerile juridice nu se realizează prin traducerea cuvintelor şi propoziţiilor, prin acestea se traduc culturi şi feluri de a fi. Din acest motiv, traducătorul trebuie să recurgă la metodele comparatisticii şi să compare atât limbajele juridice ale celor două limbi, cât şi sistemul legislativ al culturilor aferente acestor limbi.

218

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

Pentru a folosi această metodă în cursul efectuării traducerilor trebuie definită unitatea de măsură a traducerilor: cuvânt, frază, propoziţie sau text. Cercetarea de faţă acceptă părerea lui Vinay–Darbelnet (Vinay – Darbelnet 1958: 22) după care unitatea de măsură a traducerilor este segmentul de text, ale cărui elemente nu pot fi traduse separat. Înţelegerea mecanismelor textului original este esenţială pentru descifrarea semnificaţiei complexe a textului respectiv. Desigur, cunoaşterea limbii sursă şi ceea a limbii ţintă, intuiţia şi pătrunderea în imaginile din original au o importanţă mare în traducerea acestor documente. Efectuarea comparaţiei dintre elementele lexicale, morfologice şi semantice ale celor două limbi este în sarcina fiecărui traducător şi este premergătoare procesului de traducere. Traducătorul trebuie să evite atât schimonosirea originalului, introducerea în text a elementelor străine, cât şi traducerea mecanică literară. Elucidarea semnificaţiei unui discurs şi redarea acestei semnificaţii într-o altă limbă, în forma unui discurs echivalent, vor fi posibile numai dacă traducătorul analizează semnele lingvistice din perspectiva realităţii extralingvistice. În cazul traducerilor juridice şi oficiale este nevoie de cunoaşterea minimă a celor două sisteme juridice şi a procedurilor aferente sistemului juridic în cauză. Aplicarea metodelor ştiinţelor juridice comparate este utilă, pe de o parte pentru a înţelege regulile procedurale, pe de altă parte pentru a defini rolul textului în cultura aferentă limbii sursă. Comparaţia este o metodă teoretică, care face posibilă stabilirea convergenţelor şi divergenţelor existente între cele două sisteme juridice. În cazul traducerilor juridice şi oficiale traducătorii întâlnesc greutăţi mari la traducerea cuvintelor care denumesc realii juridice, legislative, politice sau administrative. Dacă un traducător traduce din limba română în limba maghiară, se află în faţa unei probleme bilaterale: pe de o parte, viziunea celor două sisteme juridice diferă radical, pe de altă parte, textele elaborate în limba română au o formulare complicată, fiind foarte bogate în citarea altor norme juridice şi fiind lipsite de graţia unui text normal. Traducătorul întâmpină mari dificultăţi în cazul când încearcă să traducă denumirea unor instituţii juridice cum ar fi: Curtea de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunal, Judecătorie, Procuratură, Magistratură, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Registrul Comerţului, sau denumirea normelor juridice cum ar fi: Hotărâre Guvernamentală, Hotărâre de Urgenţă, Ordonanţă de Urgenţă, Ordin al Guvernului, Lege.

Limbajul juridic şi traducerea

219

Dacă dorim să traducem denumirile instituţiilor din România, în limba maghiară, trebuie mai întâi să examinăm instituţiile existente în cele două ţări şi să verificăm competenţele lor. În România, în fiecare oraş există Judecătorie, în fiecare municipiu – reşedinţă de judeţ există Tribunal, iar în fiecare regiune există Curte de Apel. Mai există Curtea Supremă de Justiţie, care astăzi poartă denumirea de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În sistemul românesc, pe lângă fiecare judecătorie şi tribunal există un Parchet. În Ungaria, există judecătorii orăşeneşti şi judeţene, există Curţi de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie, însă curtea de apel poartă denumirea de curtea supremă judeţeană de justiţie. Sarcina traducătorului este să decidă dacă va corela cele două denumiri în funcţie de competenţa instituţiilor, sau va traduce mecanic denumirea română, ajungând la o expresie ad hoc, în varianta maghiară. Dacă traducătorul alege corelarea expresiilor, varianta corectă în maghiară pentru expresia Tribunal va fi Megyei Bíróság (adică Judecătorie Judeţeană), iar dacă alege traducerea, aceeaşi expresie se va traduce cu varianata Törvényszék (adică Tribunal). Însă, dacă traducătorul alege această a doua variantă, riscă ca cititorii ţintă să nu fie capabili să identifice instituţia despre care este vorba în textul tradus, şi astfel să nu fie înţeles sensul textului ţintă. Traducerea denumirii actelor juridice poate şi ea să creeze probleme traducătorului. În România există: Hotărâre Guvernamentală, Hotărâre de Urgenţă, Ordonanţă de urgenţă, Ordin al Guvernului, Ordin al Primului Ministru, Ordin al Ministrului Justiţiei stb., Lege, în Ungaria există Lege, Decret-lege, Ordonanţă cu efecte de lege, Ordonanţă de guvern, Ordin ministerial, Ordin al primului ministru, Hotărâre de guvern, Hotărârea Parlamentului, Hotărârea Consiliului Ministerial. Deci, în Ungaria nu există corespondent pentru actele normative ce poartă denumirea de Ordonanţă de Urgenţă şi de Hotărâre de Urgenţă, iar în România nu există Hotărâre al Consiliului de Miniştri şi Hotărâre a Parlamentului. Azi, în România deja nu există Decret Lege, care în Ungaria încă există, dar există Decret, care însă nu există în legiferarea din Ungaria. În cazul expresiilor: Ordonanţă de Urgenţă şi Hotărâre de Urgenţă, echivalentul în maghiară va fi elaborat prin traducerea cuvânt cu cuvânt a componentelor expresiilor, aceeaşi soluţie fiind valabilă şi în cazul traducerii în română a expresiilor Minisztertanácsi Határozat és Országgyűlési Határozat (adică Hotărâre al Consiliului de Miniştri şi Hotărâre a Parlamentului). În cazul normei juridice ce poartă denumirea de Decret în textul maghiar poate fi folosit cuvântul Rendelet (adică Decret),

220

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

dar în acest caz traducătorul va fi obligat la explicarea diferenţei dintre decretul din România şi Decretul Lege (adică Törvényerejű Rendelet) din Ungaria. Aceste diferenţe provin din diversitatea sistemului politic existent în cele două ţări (Parlament Bicameral respectiv Parlament Unicameral, sistem semiprezidenţial şi sistem parlamentar). Astfel, putem afirma că metodele analizei comparative în cursul elaborării traducerilor pot aduce un surplus. Comparaţia celor două sisteme juridice ajută traducătorul în recunoaşterea concordanţelor. Comparaţia trebuie efectuată atât cu privire la termeni cât şi la segmentele (unităţile) mai mari. Dacă cele două sisteme juridice sunt foarte diferite unul de celălalt, traducătorul se află în faţa unei probleme mai serioase. Într-o astfel de situaţie, traducătorul trebuie să se concentreze asupra realizării echivalenţei funcţionale (Klaudy 1998: 81). Esenţa echivalenţei funcţionale constă în faptul că textul ţintă va avea acelaşi rol în rândul cititorilor traducerii, pe care îl are textul sursă, în rândul cititorilor originalului. Traducătorul trebuie să ţină cont de cunoştinţele cititorilor traducerii, precum şi de abilităţile acestora de comprehensiune. Traducătorul trebuie să creeze un text, care va avea un impact similar asupra cititorilor traducerii, cu impactul textului original asupra comunităţii, în a cărei limbă a fost scris. Astfel, se va realiza şi echivalenţa dinamică (Nida 1964: 168). În acest scop, traducătorul va renunţa la traducerea totală, şi va transmite mai degrabă informaţiile cuprinse în original. Pentru a reuşi acest lucru, traducătorul va avea posibilitatea de a explicita textul cu ajutorul unor elemente explicative, sau cu ajutorul unui cuvânt cu o semantică mai bogată. Traducătorul poate tălmăciui semnificaţia textului sursă şi prin folosirea unor tehnici de recompunere a propoziţiilor subordonate (Klaudy 1997: 380). II.3. Problematica traducerilor autorizate Traducerile oficiale sunt acele texte traduse, pe care comunitatea ţintă le acceptă şi le utilizează ca fiind documente autentice. Teoria traducerii nu prea s-a ocupat cu acest segment al traducerilor, astfel, acest tip de traducere nu este clar definit. Traducerile oficiale au trăsături comune cu traducerile juridice, interpretariatul în instanţe sau interpretariatul la alte instituţii (imigrări, asistenţă socială, poliţie, direcţia de investigare a infracţiunilor şi a crimei organizate). Majoritatea studiilor

Limbajul juridic şi traducerea

221

elaborate cu privire la acest tip de traducere arată că traducătorul care se ocupă cu traduceri oficiale trebuie să respecte foarte multe norme. Aceste norme, la rândul lor depind, de legile existente, de practica juridică şi de proceduri (Mayoral-Asensio 2003: 1). Documentele oficiale sunt traduse pentru mai multe categorii de cititori ţintă: organele administrative, instanţele, cetăţeni care trăiesc într-un mediu bilingv etc. Uneori, aceste documente sunt traduse pentru a uşura aplicarea legii unei ţări faţă de cetăţenii străini sau faţă de imigranţi. Aceste traduceri sunt prevăzute cu încheieri de legalizare, astfel traducătorul devine certificatorul conţinutului actului respectiv. În conformitate cu legislaţia română, traducerile oficiale trebuie legalizate de un notar public. Legalizarea certifică autenticitatea actului şi confirmă faptul că traducătorul este unul autorizat pentru a efectua astfel de traduceri. Însă această măsură nu va influenţa calitatea traducerilor din română în maghiară, deoarece majoritatea notarilor publici nu cunosc limba maghiară, şi nu sunt nici specialişti în traduceri, astfel nu pot verifica exactitatea textului tradus. Traducerile oficiale, după părerea lui Roberto Mayoral-Asensio, conţin următoarele trei elemente: date şi activităţi înregistrate (naşteri, căsătorii, decese, testamente, delicte, măsuri administrative); elemente de certificare (încheieri de legalizare, atestări, certificări); elemente de autentificare (ştampilă, număr de înregistrare, semnătură, apostilă) (Mayoral –Asensio 2003: 3). Scopul pentru care un act emis într-o limbă trebuie tradus într-o altă limbă diferă de cel pentru care este tradusă o operă literară: documentele traduse trebuie să devină de fapt echivalenţii textului original din punct de vedere comunicativ (l. Klaudy 1997: 82). În majoritatea cazurilor, traducătorul trebuie să ţină cont de legile în baza cărora funcţionează comunitatea ţintă. Cititorii acestor traduceri vor proveni mai ales din rândul angajaţilor organelor jurisdicţionale şi din cel al lucrătorilor din administraţia publică. Astfel traducătorul trebuie să satisfacă nevoile acestei categorii de cititori care devin de fapt şi utilizatorii actului tradus. Orice text oficial poate fi tradus aproape în orice limbă, deoarece în anumite situaţii efectuarea acestor traduceri este o necesitate. În cazul traducerilor oficiale este mai degrabă recomandat să folosim termenul de document în loc de text. Documentele pot conţine date cu privire la anumite persoane (certificate de naştere, acte de studii, etc.) sau pot stabili raportul juridic între două persoane (contracte, acorduri, etc.).

222

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

După părerea lui Christiane Nord, traducerile oficiale pot fi categorizate ca fiind traduceri de tip document, astfel însuşi textele traduse vor deveni documente autentice (Nord 1997: 47). Atât clientul cât şi utilizatorul textului este interesat de exactitate şi autenticitate nu de calitate. Conceptul de autenticitate nu poate fi definit cu uşurinţă, deoarece hermeneutica textelor juridice rămâne un mister (textul este construit din cuvinte şi documente). Istvan Bart consideră că în efectuarea unei traduceri, traducătorul trebuie să pornească de la textul complet, dar şi el este de acord că echivalenţa trebuie înfăptuită şi la nivelul propoziţiilor şi al cuvintelor. El este de părere că după elucidarea contextului textului în cauză, ar fi indicată analiza fiecărei propoziţii în parte. Primul lucru ar trebui să fie diferenţierea părţilor exacte ale propoziţiei de cele interpretabile. Părţile exacte sunt acele elemente în cazul cărora traducătorul are o singură posibilitate de traducere, iar părţile interpretabile sunt acele segmente în cazul cărora traducătorul poate să aleagă între două sau mai multe variante (ed. Bart – Klaudy 2003). În cazul părţilor exacte nu putem vorbi despre traducere, mai degrabă despre înlocuire: denumirea instituţiilor, termene de specialitate, frazeme caracteristice limbajului juridic. Traducătorul va căuta echivalentul exact al cuvântului respectiv (cu ajutorul metodelor comparative). Traducerea părţilor interpretabile depinde de intenţia traducătorului, care va alege dintre mai multe variante. Sunt părţi interpretabile acele elemente lexice şi frazeologice care nu au valoare terminologică, precum şi cuvintele funcţionale (verbe, conjuncţii, adverbe, interjecţii). Traducătorul este liber şi în alegerea ordinii cuvintelor, trebuie, însă, să aleagă varianta care ajută la autohtonizarea textului tradus (Bart 2003: 21).

Concluzii
Analiza traducerilor este o testare utilă a rolului limbii în viaţa societăţii. Pe parcursul întregului proces translaţional, în timp ce traducătorul înfăptuieşte un nou act comunicativ, el se află în permanenţă sub presiunea determinaţiei sale sociale şi în acelaşi timp încearcă să intermedieze cu succes între autorul textului sursă şi cititorul textului ţintă. Lucrarea prezintă traducerea pe de o parte, ca fiind un proces de comunicare, care se desfăşoară pe scena vieţii sociale, pe de altă parte,

Limbajul juridic şi traducerea

223

ca fiind un produs finit – rezultatul procesului de creaţie. Această din urmă abordare dovedeşte concepţia conform căreia cititorul traducerii nu va fi martorul procesului de traducere, el va fi doar consumatorul produsului finit, adică al textului. În analizarea traducerilor, cercetătorul trebuie să ţină cont şi de factorul sociolingvistic, deoarece caracteristicile textului tradus depind în mare măsură de factori cum ar fi: persoana traducătorului, persoana utilizatorului, locul şi condiţiile în care se efectuează traducerea, scopul traducerii, etc. Am observat că folosirea termenului de echivalenţă distorsionează într-o anumită măsură esenţa fenomenului în sine, deoarece la nicio traducere nu putem vorbi de echivalenţă totală. Ar fi mai indicat ca în locul acestui termen să folosim termenul de traducere adecvată. Întrucât redarea exactă a specificului conţinutului şi a formei originalului este în mare măsură complicată prin faptul că fiecare limbă îşi are un mod al său individual de a oglindi realitatea, organizând întrun fel sau altul datele, experienţele, deseori se afirmă că traducerea echivalentă, în genere, este imposibilă. Dar totuşi, pentru a obţine echivalenţa comunicativă – adică traducerea să-şi îndeplinească funcţia în comunitatea ţintă – traducătorul poate realiza prin folosirea unor metode şi strategii corespunzătoare o traducere acceptabilă, şi în consecinţă adecvată. În ceea ce priveşte dilema formei şi a conţinutului ar fi ideal ca ambele să fie păstrate în cursul procesului de traducere, dar acest lucru nu este posibil, deoarece forma textului sursă este de cele mai multe ori determinată de convenţiile lingvistice ale limbii sursă, iar transpunerea acestor convenţii în limba ţintă ar viola naturaleţea acestei limbi, traducerea devenind incorectă şi inutilizabilă. În conformitate cu părerea lui Nida, traducătorul trebuie fie atent la viitoarea reacţie a cititorului, astfel de foarte multe ori păstrarea formei şi a stilului originalului ar fi inutilă. Orice proces de citire este de fapt traducere şi interpretare. Astfel, fiecare traducere va purta semnele imaginaţiei şi a lumii traducătorului şi va oglindi principiile sale culturale. Cele enunţate în paragraful precedent sunt mai puţin valabile în cazul textelor oficiale şi juridice, interpretarea textului şi creativitatea în traducerea acestuia fiind de o importanţă minoră. În concluzie, putem afirma că regulile normative de traducere sunt de fapt reguli de formulare a unor texte şi fac parte din legile ce guvernează comportamentul lingvistic. A traduce înseamnă a crea un text între

224

Sárosi-Márdirosz, Krisztina-Mária

condiţii mai stricte de creaţie. Teoria sugerează cercetare abstractă, lipsită de aspectele practice. Ajutorul pe care-l dă teoria traducerii, practicii constă în accentuarea diferitelor posibilităţi ale limbii, în alegerea din noianul variat de mijloace pe cel mai potrivit pentru contextul dat. A. V. Fiodorov atrage atenţia asupra faptului că nu trebuie să confundăm „teoria traducerii cu o culegere de reguli de uz practic sau cu modele, pe care trebuie să le respectăm la traducere în fiecare caz concret” (Fiodorov 1962: 19).

225

Bibliografie

I.Bart 2003 -Európai Uniós szövegek fordítása angolról magyarra [Tradu­ cerea textelor UE din engleză în maghiară.]. In: EU-fordító­ iskola. Bart I., Klaudy K. (ed.) Budapest: Corvina. pp. 17–35. L. Deme 1983 - A közigazgatási irat mint közlemény. [Actele administrative ca şi comunicate.] In: Magyar Nyelvőr, Vol. 105. Nr. 4 sz. 1983. pp. 407–415. A.V. Fiodorov- Bevezetés a fordításelméletbe. [Introducere în traducto­ logie.] In: A.fordítás tudománya: válogatás a fordításelmélet irodalmá­ ból. Bart I., Klaudy K. (ed.) 1986. Budapest: Tankönyvkiadó. 1985. pp. 200–224. trad.: Téri Sarolta. P. Heltai 2003 - Message Adjustment in Translation. In: ACROSS. Vol. 4. Nr. 2. pp. 145–185. P. Heltai 2002 - Claims, Changes and Challenges. In: Fordítástudomány Vol.5. Nr. 2. pp. 123–133. P. Heltai 2004- Terminus és köznyelvi szó. [Terminologia şi limbajul uzual.] In: Dróth J. (ed.) Szaknyelvoktatás és szakfordítás 5. Gödöllő: Szent István Egyetem pp. 25–45. R. Jakobson 1966 - On Linguistic Aspects of Translation. In: On Translation. Brower, R.A. (ed.) New York: Oxford University Press, pp. 107–239. K. Károly 2003 - Korpusznyelvészet és fordításkutatás. [Lingvistica corpus şi cercetările traductologice] In: Fordítástudomány. Vol. 5. Nr. 2. pp. 18–26. K. Károly 2007- Szövegtan és fordítás. [Analiza textului şi traductologia] Budapest: Akadémiai Kiadó. K. Klaudy 1987- Fordítás és aktuális tagolás. [Traducere şi segmentarea reală a propoziţiilor.] In: Nyelvtudományi Értekezések 123. Budapest: Akadémiai Kiadó. K. Klaudy 1991- Átváltási műveletek a fordításban. [Transferuri în traducere.] Budapest: Külkereskedelmi Főiskola. K. Klaudy 1997a - A fordítás elmélete és gyakorlata. [Teoria şi practica traducerii.] Budapest: Scholastica. K. Klaudy1997 b - Fordítás II. Bevezetés a fordítás gyakorlatába. Angol, német, orosz fordítástechnikai példatárral. [Traduceri: introducere în practica traducerii di limbile engleză, germană şi rusă.] Budapest: Scholastica.

226
K. Klaudy 1999 - Bevezetés a fordítás elméletébe. [Teoria traducerii.] Budapest: Scholastica. K. Klaudy 2003, Languages In Translation: Lectures on the Theory, Teaching and Practice of Translation. Budapest: Scholastica. K. Klaudy 2007 - Nyelv és fordítás. Válogatott fordítástudományi tanulmányok. [Limbă şi traducere: studii de traductologie.] Budapest: Tinta. M. Lederer 2003- The Interpretive Model. Manchester: St.Jerome. R. Mayoral-Asensio 2003 - Translating Official Documents. Manchester: St. Jerome. E. Nida 1964 - Toward a Science of Translation – with Special Reference to Principles and Procedures Involved in Bible Translating. Leiden: Brill. Ch. Nord 1997- Translating as a Purposeful Activity. Functionalis Approaches Explained. Manchester: St. Jerome. K. Olivecrona 2000 - A jogi nyelv és a valóság. [Limbajul juridic şi realitatea.] In: Jog és nyelv. Szabó M., Varga Cs. (ed.) Budapest. pp. 153–216. K. Reiss 1995 - Text Type Translation and Translation Assessment. In: Reading in Translation Theory. Chesterman, A. (ed.) Helsinki: Finn­ Lectura. pp. 58–96. A.W. B. Simpson 2000 - A jogi fogalmak elemzése. [Analiza conceptelor de drept.] In: Jog és nyelv. Szabó M., Varga Cs. (eds.) Budapest. pp. 133–153. M. Szabó 2000- Szó szerint: a jog és a nyelv interferenciájáról. [Interferenţa dintre drept şi limbă.] In: Jog és nyelv. Szabó M., Varga Cs. (ed.) Budapest. pp. 1–98. L. Tarnóczi 1972 - Jogi szövegek fordítása. [Traducerea textelor juridice.] In: Fordítástechnika. Műszaki-gazdasági fordítások idegennyelvből magyarra. Homródiné Botond Éva (ed.) A tudományos tájékoztatás elmélete sorozat. Nr. 20. Budapest: OMKDK.pp. 158–161. Sz. Várnai 2006 - Jogi szövegek, szerződések és jogszabályok fordítá­ sá­ nak sajátosságai.[Caracteristicile traducerilor autorizate.] In: Fordítás­ technikai útmutató. Környei Tibor.(ed.)Budapest: MFE. pp. 46–53. J. P. Vinay, J. Darbelnet 1956 - Stilistique acomparée du français et de l’anglais. Methode de traduction. Paris: Didier.

Translation and Modal Meanings

227

Benő, Attila – Rácz, Lilla

TraNslatioN aNd Modal MeaNiNgs

1. The notion of modality
In our linguistic utterances, we convey to our fellow humans not only the facts of actual or imagined reality, but we also impart the attitude towards our own statements: we may denote the probability of truth, the certitude of our statements or the possibility, the necessity of certain actions (Ma 2008, Murvai 1982). In Palmer’s definition, modality is the grammaticalization of the speaker’s attitude and opinion (Palmer 1993: 16). Yet this designation might be somewhat constrictive, because it presents this phenomenon from a specific perspective, whereas modality is not only a grammatical (syntactical) phenomenon, but a semantic and pragmatic process as well. In all probability, this is why in Kugler’s classification, it is part of the functional-semantic categories of the sentence, just like the aspect or the premise, all the while implying that it may be construed as a semantic category as well (Kugler 1999: 102), similarly to Szende, in whose regard modality is a semantic category related to sentence types (as a syntactical category) and the act of speech (as a pragmatic notion, Szende 2006: 1). According to a wider interpretation of modality, all meanings that do not convey facts but denote a possible or desirable state of reality can be considered modal ones (Kugler 1999: 102).

2. Modality and translation
Descriptive grammars usually treat modality in a general fashion, discussing linguistic means expressing certain modal meanings in some languages, and they place less emphasis on examining the prevalence of the phenomenon by linguistic variants and types of texts. Yet it may be rightfully assumed that there could be some divergence in different types of text concerning the use of the modal system, and this may have an effect on translation issues as well (Kaczmarek 2010).

228

Benő, Attila – Rácz, Lilla

We have examined the prevalence of modal meanings in English texts and their Hungarian translations. On this occasion, we have analyzed and compared two types of texts: legal and literary fiction. The legal text corpus contains the English and Hungarian texts created during the European Parliament’s plenary sessions between 2005 and 2009 [Internet source of the legal text corpus: www.europarl.europa.eu/archives). The bilingual text corpus comprises 200 pages (600,000 characters]. The literary fiction text corpus comprises an English youth novel (J.K. Rowling: Harry Potter and the Sorcerer’s Stone) and its Hungarian translation (Harry Potter és a bölcsek köve – translator: Tamás Boldizsár Tóth). The refined system of English modal meanings, as we have noted, may present several problems during the process of translation, especially regarding equivalence or optimal similarity, although these questions may differ by type of text, as we shall see later on. 2.1. It is known that in English, the main linguistic means of expressing modal meanings is the modal auxiliary verb. As a starting point, we have examined the meanings of sentences and contexts which contained modal auxiliaries in the English texts, and we compared them with the signification of their Hungarian sources. While analyzing the English variants of the European Parliament’s texts, we have noticed that the meanings of modal auxiliaries in the texts were more meagre and narrow than in the literary fiction texts. In English, the auxiliary can may express ability and possibility as well (Palmer 1990: 72). In the legal texts analyzed, sentences containing the auxiliary can imply, almost without exception, possibility and permission, and consequently, only the phenomena connected to deontic modality are predominant. The fragments of source language texts below, as well as their Hungarian translations, denote the more limited function of meaning in sentences using the auxiliary can: (1) Believes that the above requirements can be achieved only through a constitutional reform of BiH based on the following criteria (…) [European Parliament resolution of 24 April 2009 on the situation in Bosnia and Herzegovina]. úgy véli, hogy a fenti követelményeket Bosznia-Hercegovinának a következő kritériumokon alapuló alkotmányos reformja útján lehet elérni (...)

Translation and Modal Meanings

229

(2) Supports the introduction by the Commission of mechanisms to verify and support progress in these areas, based in particular on the identification of specific criteria, and strongly urges the Romanian Government to take all necessary measures to meet the expectations set out, so that recourse to safeguard clauses can be avoided;[ European Parliament resolution on the accession of Romania to the European Union (2006/2115(INI.)] támogatja az e területeken elért előrelépést érintő, a konkrét követelmények meghatározásán alapuló ellenőrző és támogató mechanizmusok Bizottság általi bevezetését, és nyomatékosan sürgeti a román kormányt, hogy hozza meg a lefektetett elvárások teljesítéséhez szükséges összes intézkedést, hogy a védzáradékok igénybevétele elkerülhető legyen; In the literary fiction text, both the modal meaning expressing ability (willingness) and the function implying possibility or permission of the auxiliary can are prevalent, which indicates that the auxiliary can has more plentiful possibilities of meaning. The results of the analysis show that the auxiliary ‘must’ in the legal texts examined appears, almost exclusively, in its ‘necessary, compulsory’ meaning, viz. in its deontic sense: (…) freedom from torture and other cruel, inhuman and degrading treatment or punishment is a basic right that must be protected under all circumstances;[ European Parliament resolution of 7 May 2009 on the Annual Report on Human Rights in the World 2008 and the European Union’s policy on the matter (2008/2336(INI)]. a kínzástól és más kegyetlen, embertelen és megalázó bánásmódtól vagy büntetéstől való mentesség olyan alapvető jog, amelyet minden körülmények között védeni kell; (...) efforts must be made to focus greater attention on respect for basic human rights, in particular political rights, in the negotiation and implementation of bilateral or regional trade agreements, even those concluded with important trading partners ...[ European Parliament resolution of 7 May 2009 on the Annual Report on

230

Benő, Attila – Rácz, Lilla

Human Rights in the World 2008 and the European Union’s policy on the matter (2008/2336(INI)]. (...) erőfeszítéseket kell tenni és nagyobb figyelmet fordítani az alapvető emberi jogok, különösen a politikai jogok tiszteletben tartására (...); (...) all forms of discrimination must be fought with equal intensity ...[ European Parliament resolution on the protection of minorities and anti-discrimination policies in an enlarged Europe (2005/2008(INI)]. (...) a megkülönböztetés összes formája ellen egyforma erővel kell küzdeni (...) In the analyzed legal texts the possible meanings of the English modal verbs were limited, and those meanings appeared especially which were expressing deontic modality, necessity, obligation and permission. 2.2 The difference between the categories and expressions of the English and Hungarian modal system necessarily results in differences appeared in translation. This can be seen in the modification or semiadaptation of the modal meanings in the target language from the source language. As it was mentioned earlier, may and might are English modal auxiliary verbs and they encode linguistically different levels of probability. If in the target language there is no such distinction based on the lexical-grammatical category, the translator should express this probability value by using methods offered by the target language. It can be concluded that in both types of texts we analyzed the small probability meaning of the modal might is often lost. Let’s take a look at an example of the European Parliament text, where the different probability value of may and might disappears: (…) expresses its disquiet at the possibility that the death penalty might once again start to be enforced; urges the Guatemalan Government, on the contrary, to genuinely commit itself to the universal moratorium on the death penalty; however, welcomes the decisions taken by President Colom in March 2008 which may lead to the abolition of the death penalty in Guatemala …

Translation and Modal Meanings

231

[ European Parliament resolution of 7 May 2009 on the Annual Report on Human Rights in the World 2008 and the European Union’s policy on the matter (2008/2336(INI)]. (…) aggályának ad azonban hangot annak lehetősége miatt, hogy a halálbüntetést elkezdhetik újra alkalmazni; sürgeti a guatemalai kormányt, ezzel szemben, hogy valóban kötelezze el magát a halálbüntetésre vonatkozó egyetemes moratórium mellett; üdvözli azonban Colom elnök 2008. márciusi döntéseit, amelyek a halálbüntetés eltörléséhez vezethetnek Guatemalában (…) It is not clear in the Hungarian text, which option considers the European Parliament more likely to occur in Guatemala: the abolition of the death penalty or the reuse of it. The comparison of the two English modal structures (death penalty might once again start to be enforced – the decisions may lead to the abolition of the death penalty) clearly indicates that the text editors believe that the former (the abolition of capital punishment) is more likely to happen. This subtle difference in the Hungarian translation is lost; both choices are equally possible to the reader, because there is no linguistic signifier to this distinction (a halálbüntetést elkezdhetik újra alkalmazni – Colom elnök döntései a halálbüntetés eltörléséhez vezethetnek). Similarly, in translation the semantic difference of the necessity of modal verbs must and should sometimes fades. The structure formed with the modal verb must usually suggest certainty, obligation and necessity. The modal meaning of should does not express necessity but recommendation, suggestion, and sometimes moral obligation or probabilities. As for must we do not have a choice, although in a structure using the modal should we do. Therefore, the modal meaning expressed with the auxiliary verb must can be translated in Hungarian as kell, and should as kellene. Certainly, this correspondence is not always consistent. In the analyzed legal texts the modal meaning expressed with should are translated into the Hungarian as kell and kellene as well. This shows that the modal meaning of the Hungarian text is slightly different from the original meaning. This phenomenon is illustrated in the following two translated texts: (…) considers that Parliament should send a heavyweight mission to Burma, seeing that the current human rights situation is still not improving;[ European Parliament resolution of 7 May 2009

232

Benő, Attila – Rácz, Lilla

on the Annual Report on Human Rights in the World 2008 and the European Union’s policy on the matter (2008/2336(INI)] (…) úgy véli, hogy a Parlamentnek egy nehézsúlyú missziót kellene Burmába küldenie, látván, hogy a jelenlegi emberi jogi helyzet az összes szankció ellenére sem javul; (…) the preparations for the creation of the new European External Action Service should be used proactively to harmonise the approaches of the missions of Member States and the Commission abroad in the area of human rights…[ European Parliament resolution of 7 May 2009 on the Annual Report on Human Rights in the World 2008 and the European Union’s policy on the matter (2008/2336(INI)] (…) az új európai külügyi szolgálat létrehozására irányuló elő­ készületeket proaktív módon fel kell használni arra, hogy har­ mo­ nizálják a tagállamok és a Bizottság külföldi misszióinak megközelítéseit az emberi jogok terén (…) In the analyzed legal texts the modal structures using the English should modal auxiliary verb appear in translation more often as kell than as kellene: in those target sentences where the Hungarian correspondent of the modal verb should is kell or kellene, 87,5 % of the translated predicate structures use kell. In the same type of text the English modal structures containing the modal must in 90 % are translated into Hungarian with structures containing kell auxiliary verb. This indicates that the different meanings of the sentence structures containing must and should modal verbs are somewhat blurry in the translation. 2.3. There are examples in the legal text translations as well as in the literary text translations for the fading, the disappearance or variation of the English modals. Sometimes the modal meaning decreases and the skills or actions considered necessary or probably are displayed as facts: “So you must know loats of magic already.” (65) - Gondolom, akkor máris jól értesz a varázsláshoz. (39) Right, that should be enough fer a couple o’ terms, we’ll keep the rest safe for yeh. (48)

Translation and Modal Meanings

233

No, ennyi pénz jó pár tanévre elég lesz. A többit megőrzik itt neked. (30) I think we must expect great things from you, Mr. Potter. (56) Azt hiszem, nagy tetteket látunk még magától, Potter úr. (34) Sometimes the context and the reference for the same situation allows the modal meaning to fade in a sentence, not to appear in the linguistic level, since it was expressed explicitly in the previous sentence. I must lie, he thought desperately. I must look and lie about what I see, that’s all. (194) Hazudnom kell, gondolta. Belenézek a tükörbe, aztán hazudok valamit, és kész. (114) The change of grammatical structure of the source language can result in the fading of the modal meaning. The change of the nominative and predicative structures along with the change of modality can be seen in the translation of the next sentence: Even Muggles like yourself should be celebrating, this happy, happy day!” (3) Örömünnep ez a nap még maguknak, mugliknak is! (3)

3. Conclusions
The functions of the modal meanings in different type of texts are prevailed differently: the difference is striking in the legal and literary texts. The different modal systems of the languages, the differences in the meanings on the level of words have effect on the translation of the modal meanings. It can be seen in the analyzed corpuses that the modal meanings are sometimes left out, faded or changed in the target text.

Acknowledgements
The present article has been supported by Sapientia Foundation – Institute of Research Programs, Contract No. 34/7/22.03.2011.

234

Bibliography

Kaczmarek, K. 2010. Az utasítás kifejezőeszközei a jogi szakszövegben a deontikus modalitás tükrében. Filológia. A Magyar Tudományos Akadémia Modern Filológiai Társaságának online folyóirata. http:// www.filologia.hu/tanulmanyok/karolina-kaczmarek Kugler, N. 1999. Mondattan. Magyar Nyelvőr 123. évfolyam 1. szám, 88–108. Ma, X. 2008. The pertinent meaning of the modal verbs in translation analysis. Sino-US English Teaching. Aug. 2008, Volume 5, No. 8 (Serial No. 56), 63-66 Murvai, O. 1982. Szempontok a szövegjelentés és a mo­ dalitás kapcsolatának vizsgálatához. In: Szabó Zoltán (szerk.):  A szövegvizsgálat új útjai. Kriterion. Bukarest. 53–83. Palmer, F.R. 1990. Modality and English Modals.London and New York: Longman. Palmer, F.R. 1993. Mood and Modality. Cambridge: Cambridge University Press. Szende, V. 2006. A feltételesség kifejezése a magyarban. http:// www.bbi. hu/index.php?id=79&cid=222. Source texts J.K. Rowling. 1998. Harry Potter and the Sorcerer’s Stone, Arthur A. Levine Books, New York. J.K. Rowling. 2000. Harry Potter és a bölcsek köve – translator: Tamás Boldizsár Tóth, Animus Kiadó, Budapest.

A Practical Approach to Translating Modal Verbs. The Case of need

235

Imre, Attila

A Practical Approach to TraNslatiNg Modal Verbs. The Case of need

Introduction
Modal verbs are usually problematic, especially when teaching or translating them. Palmer (1990: 4) highlights the necessity of differentiating the English modal verbs from other verbs (from the “primary auxiliaries”) based on at least 7 criteria: inversion with the subject, their negative form, ‘code’ (He must listen and so must you.), emphatic affirmation, lack of ‘s’ in the third person singular, lack of nonfinite forms and lack of co-occurrence of modal verbs. The first four are coined by Huddleston (1976: 333) as the ‘nice’ properties, whereas the last three of them seem to be extremely important in teaching modal verbs. Palmer also notes that in terms of negation and tense they are highly idiosyncratic, which might be worth considering when translation is involved. Consequently, grammar books dedicate separate chapters for the English modal verbs, as they do not work in very well when the English verb system is described. Functionally, in our view (Imre 2008), we can differentiate strong verb(s) (be, am, are, is, was, were), auxiliary verbs (be, am, are, is, was, were; have, has, had; to do, does, did ), modal verbs (less than 20, but they can be subdivided), and weak verbs (which do not belong to any of the aforementioned ones). However, present and past participle forms should be considered as weak verbs and will serves as the auxiliary verb for future tenses. When a modal verb is coupled with any other type of verb, it simply takes over their function, as it ‘stronger’ than the strong, auxiliary or weak verbs. This kind of introduction seems necessary form the point of view of translating the modal verbs, as they are part of the English tense system, offering either an epistemic or deontic (‘root,’ cf. Recski 2002) meaning. Lyons (1977: 792) regards epistemic modality as ‘subjective’

236

Imre, Attila

(‘concerned with matters of knowledge or belief,’ 1977: 793), to which Palmer (1990: 7) adds that deontic modality is also subjective; Lyons (1977: 823) describes deontic modality as “concerned with the necessity or possibility of acts performed by morally responsible agents.” Needless to say, we are interested in both types. Epistemic modals express a judgement about the truth of propositions, while with the help of deontic modals speakers give permission or lay obligations (Palmer 1990: 10). Need is classified as a special subset of modals (Palmer), or even quasi-modal (Greere-Zdrenghea 2000: 38). Strictly speaking, it belongs to dynamic necessity, which is neither epistemic nor deontic. However, our concern is all the possible translations of the English modal verbs in a particular language (Romanian and Hungarian in this case), as we are primarily interested whether it is worth saving into a database all the possible translations of need. Then we would like to test the sample database with the help of a very efficient translation environment, namely memoQ, in order to find out whether this facilitates a faster and more reliable translation overall.

Meanings of need
When we are interested in the meanings of need from the point of view of translation, we should investigate various forms, such as affirmative, negative, interrogative, negative-interrogative, reported speech, passive constructions, and also taking into account idiomatic expressions, stock phrases as well. As for the voice, Palmer draws the conclusion that deontic modals are voice-neutral. Therefore, we will try to summarize in short the possible functions of need first. Anyway, since the advent of cognitive linguistics we are quite aware of the fact that there are no clear-cut categories (cf. Rosch, Brugman, Lakoff and Johnson) and Palmer also warns us that “the meanings of modals cannot be described in terms of wholly discrete categories,” as they “merge of fade into one another” (1990: 21). Need is “only half within the modal system” (cf. Palmer 1990: 25), but the real problem is that it functions both as modal and weak verb. Based on the ‘nice’ properties, Palmer offers some samples (1990: 41):

A Practical Approach to Translating Modal Verbs MODAL I needn’t read them in full. Nu trebuie să…(Ro) Nem kell/szükséges … (Hu) One need hardly ask. Nu cred că e necesar să…(Ro) Aligha szükséges…(Hu) MAIN (WEAK) I don’t need to read them in full. Nu trebuie să/ Nu e necesar să…(Ro) Nem kell/szükséges … (Hu) One needs to ask. Trebuie să… (Ro) …kell…(Hu)

237

The examples above clearly show that need is a weak (main) verb when followed by to and a verb in infinitive, whereas the lack of ‘s’ in the third person singular indicates that it is modal. Need is also modal when it is followed by another verb directly. To our great relief, from the point of view of translation it seems that there is no difference between weak and modal need, which is further supported by Palmer’s sentences (1990: 128): Need I say more? Do I need to say more? Although there is a stylistic difference between the two sentences above, this does not appear in translation. The special meaning of need to – inner compulsion – is also noted by (Perkins 1983: 62, cited by GreereZdrenghea 2000: 243). The affirmative form of need is similar to must, although it indicates the requirements for a specific purpose or personal reasons (Palmer 1990: 129). Compared to must, Bădescu (1984: 427-428) observes that need is a convenient substitute, and she distinguishes in meaning non-modal need (regular) and modal need. The first one is translated as e nevoie de, necesită, whereas the latter is translated as e(ste) obligat (să). Although this kind of differentiation may work well during language classes when different various shades of meaning are highlighted, they seem to be problematic when trebuie is used in translation, as this word refers to both necessity and obligation. Consequently, the Romanian translation for need is basically trebuie (să), e nevoie să, preserving the root of the verb in past (a trebuit să, trebuia să), future or negative (and interrogative) forms. At this point we are not interested what happens when the Romanian trebuie is translated into English, as must, have to, need, had better may all be correct, let alone the cases when needn’t have, shouldn’t have, oughtn’t have are implied (nu trebuia să fi, n-ar fi trebuit, nu era nevoie, etc.). Need does not have

238

Imre, Attila

“morphologically past tense forms” (cf. Palmer 1990: 10, 44), it does not “occur in the past tense” (Greere – Zdrenghea 2000: 65), although we can express need in past. The past for need is easy in the case of non-modal, expressing ‘not necessary’, in which case is similar with have to: I didn’t go – I didn’t need to. (Palmer 1990: 128) …nu trebuia… (Ro) …nem kellett… (Hu) The modal need in past is similar with other modals in past (Imre 2010), followed by have, usually in negative form: You needn’t have done that (although you did.) …n-ar fi trebuit să… (Ro) …nem kellett volna… (Hu) Quirk et al. (1972: 384) differentiate ‘auxiliary negation’ and ‘main verb negation.’ According to Palmer (1990: 34), “this can be misleading for formally it is the modal that is negated in both.” We support Palmer’s view, as we mentioned in the introduction that whenever a modal is combined with any other verb (except for, of course, another modal, as there is no co-occurrence), the modal takes over all the possible functions of the other verb. Palmer (1990: 38) distinguishes “negation of the modality and negation of the proposition.” Needn’t, don’t have to negate the modality or the lack of obligation, whereas the deontic must in negative (mustn’t) negates the proposition (cf. Halliday’s ‘verbal crossing out,’ 1970: 333). Deontic needn’t does not express permission, but “fills the gap by stating that there is no necessity” (Palmer 1990: 40). The idea of necessity expressed by need is expressed by all negative, interrogative and negative-interrogative forms, although the non-modal need is more likely to be used. As for interrogation, Palmer clearly states that only the modality can be questioned. “Formally, interrogation has much in common with negation: not only are both ‘nice’ properties, but also, to a large extent the same modal forms are used for both” (Palmer 1990: 35, 41), but in the case of necessity modals “the situation is more complex,” as need in interrogation is hardly used (Need I come tomorrow?); Palmer states that it is more natural to ask:

A Practical Approach to Translating Modal Verbs

239

Must I come tomorrow? (Palmer 1990: 78) We do not want to discuss here all the three possibilities for needn’t described by Palmer (1990: 119), as their translation overlap (nu trebuie, nu e necesar in Romanian, nem kell, nem szükséges in Hungarian), and Gălăþeanu – Comişel (1982: 63) also highlights this lack of obligation. According to Recski (2001: 112), must is more frequent in formal text types and we tend to believe that this is also the case with need. Thus the translatability of need is tested with the help of a translation environment (MemoQ) choosing fiction, more precisely Asimov’s Foundation.

Our database and MemoQ
The possibility of faster and more accurate translation seems to be at hand since the appearance of translation environments. In our project we have been using MemoQ (version 4.5.29., cf. Imre 2010), for which detailed description can be found at www.kilgray.com. The basic idea is that if we feed its database with proper translations, we should be able to enhance productivity of translation varying from 10% (fiction) up to 70% in case of technical texts. Being part of a larger project concerning modal verbs and the efficiency of translation environments, we have collected more than 1,000 samples of sentences containing modal verbs from Asimov’s Foundation, available in English, Romanian and Hungarian. 40 sentences contained various forms of need, out of which we created a single document to be translated. We opened a new project in MemoQ translation environment (TE), to which this document was added. Then we have pre-translated all the major possible translations of need into Romanian and Hungarian and added them to the term base, trying to offer as various translations as possible. The list below contains the pre-translated need into Romanian and Hungarian. The samples are taken from Bădescu [1], Palmer [2], Greere – Zdrenghea [3] and our own [4]:

240
English Romanian Hungarian

Imre, Attila

You need never do that. [2] nu e nevoie să He doesn’t need to work so hard. [3] nu trebuie să I need tell no one about it. [2] nu e necesar să

nem kell nem szükséges fölösleges szükségtelen kell szükséges meg kell gondolni mindenképpen meg kell szükségem van nem kellett volna szükségtelen volt nem kellett le kellett

He needs to make a lot of money. [2] trebuie să This needs to be thought about. [2] must needs [1] I need a new suit. [3] You needn’t have done that. [4] I didn’t need to write to him. [3] Your hair needed cutting [3] trebuie gândit trebuie neapărat nevoie de nu trebuia să n-ar fi trebuit să nu trebuia să trebuia ar fi trebuit avea nevoie de trebuie nevoie de nu-i necesar să nu-i nevoie să nu-i nevoie de nu trebuie să aproape că nu e nevoie să mai că nu e nevoie să

Your hair needs cutting. [4] He needn’t work so hard. [3] I don’t need to do that. [4] I don’t need any money. [4] I hardly need say how much… . [3]

le kell nem kell szükségtelen nem kell szükségtelen fölösleges aligha szükséges nem kell különösebben

Results
After having added our pre-translations to the term base, we compared the results with the original Romanian and Hungarian editions. We would say that the results are encouraging as shown in the table below:

A Practical Approach to Translating Modal Verbs EN need will need would need needs (verb) needs (noun) need be done/placed is needed (in) need of there is no need for need not don’t need needn’t needed didn’t need Total 13 4 2 1 2 2 1 3 4 2 1 3 2 1 41 RO 8 3 2 0 0 1 0 0 2 0 0 3 2 0 22 (53,65%) HU 8 3 1 0 0 1 0 0 0 1 0 1 1 0

241

16 (39,02%)

The Romanian pre-translation was 53% compatible with the original translation, and this result may be further improved. First of all, in at least two cases there was no Romanian translation for a particular sentence containing need¸ and in a few other cases trebuie was used instead of nevoie, but they may be accepted as synonyms in those cases. However, there were a few literary solutions, such as nu aveþi motive de instead of nu e nevoie, or the case of needs, which is a complete failure. First of all, we did not add to the database as a noun (nevoie, necessitate), and its verb sense was translated originally in both the Romanian and the Hungarian version (impune, kíván). Even if the expression there is no need for was not added to the database initially, the Romanian pre-translation worked well, whereas the Hungarian was not successful at all. The case of didn’t need is interesting; although it was added to the term base, the pre-translation could not detect it, as the string was interrupted by an adverb (really). To sum up, in 9 cases we were faced with either the freedom of translator

242

Imre, Attila

(cred că e bine să, impune, n-am vreme de, vreau să, nu aveþi motive să) or the translator ignored to translate need. We have high hopes that by adding some expressions to the database (in need of – necesită; There’s no need for/to – nu-i nevoie de/să) we could further improve the success of pre-translation, to which need as a singular/plural noun should be also added (nevoi, necesitate, necesităþi). The specific Romanian particles for conjugation (am, ai, a, ale, avem, aveþi, au) should not be added to the term base, as in the long run they would prove unproductive. And it is worth mentioning that need was translated as nevoie in 23 instances out of 41, whereas trebuie was used 4 times and necesar only twice. The Hungarian pre-translation of need was less successful, only 39% correct hits, although in many cases was similar to the Romanian. However, in case of there is no need for we found no correct Hungarian translation, and even if needn’t was 100% pre-translated correctly into Romanian, there was only one correct hit in Hungarian (33%). Generally, we could observe that the freedom of translator is greater in Hungarian, and more synonyms come into picture which should be added to the term base as they come up. Here are some examples: szorul, kíván, kellene, szükséglet, semmi oka, nincs értelme, hiányzik, ráfért volna, igényel, semmi szükség, nélkül meglesz. Out of 41 cases 16 were translated as derived forms of szükség (need, Romanian nevoie) and 7 were translated as kell (need/have to, Romanian trebuie).

Conclusions
To conclude with, we can say that even if there are multiple possi­ bilities to translate need ‘in theory,’ this variety is rather reduced ‘in practice’ for Romanian (mainly nevoie), but seems more true for Hungarian. However, the results can be further analysed in case the text is formatted. For instance, in a previous article (Imre – Keresztesi 2011) it was mentioned that must was highlighted in red, so mustn’t was not recognized by memoQ as a single unit until we removed the formatting tag. So when we created the document with all the sentences containing need, we have removed all the formatting tags, which should be added back if the Romanian or Hungarian translation also needs them, requiring extra work again.

A Practical Approach to Translating Modal Verbs

243

We support Recski in stating that EFL teachers should start their description of need with the most common grammatical structures: affirmative, negative, future and past forms and a few expressions, such as there is no need, in need of. And we also believe that creating a database with need should also start here, which can be further completed by synonymous translations. Translation environments act like constant reminders for consistency, thus quality assurance is less problematic. And – taking into account the present day tendency – there is no need to prove the importance of CATtools (cf. Imre 2010), as major translation agencies already take them for granted in the translation business, even if these tools take a lot of time to be mastered.

Acknowledgements
The present article has been supported by Sapientia Foundation – Institute of Research Programs, Contract No. 34/7/22.03.2011. We are also grateful to Kilgray Company for having included Sapientia University in their Academic Programme, thus offering free MemoQ TE licenses.

244

References

Bădescu, A. L. 1984 - Gramatica limbii engleze, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Gălăţeanu, G. - Comişel, E. 1982 - Gramatica limbii engleze pentru uz şcolar, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică. Greere, A. – Zdrenghea, M. 2000 - A Guide to the Use of English Modals and Modal Expressions, Cluj-Napoca: Clusium. Huddleston, R. 1976 - Some Theoretical Issues in the Description of the English Verb, In: Lingua, 40, 331-83. Imre, A. 2008 - Logikus angol nyelvtan, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică. Imre, A. 2010- Translating Modal Verbs with Translation Environment. Should and ought to, In: Research, Education, Development. Inter­ national Symposium 2010 Tîrgu-Mureş, Cluj-Napoca: Risoprint, 447-454. Imre, A. – Keresztesi, P. (2011) Translating Must with Translation Environment, In: Research, Education, Development. International Symposium 2011 Tîrgu-Mureş, Cluj-Napoca: Risoprint, forthcoming. Lakoff, G.& Johnson, M. 1980 - Metaphors We Live By, Chicago and London: The University of Chicago Press. Lyons 1977- Semantics, Vol.I-II, Cambridge: Cambridge University Press. Palmer, F.R. 1990- Modality and the English Modals, 2nd ed., New York: Longman. Perkins, M.R. (1983) Modal Expressions in English, London: Frances Printer. Recski, L.J. 2002 - The English Modal Auxiliary Must: A Corpus-Based SyntacticSemantic Account, In: Revista da Abralin, Vol. 1, No. 2, p. 99-122. Rosch, E. 1977 - Human Categorization, In: Warren, N. (ed.): Advances in Cross-Cultural Psychology. Vol.7, London: Academic Press. XXX. 2010. ‘MemoQ Quick Start Guide’. Downloaded from http://www. kilgray.com/files/user-guide/memoQ_QuickStartGuide _ 4_0_EN_0. pdf , 10.04.2010. Source texts Asimov, I. 1951- Foundation, Gnome Press. Asimov, I. 1993 - Fundaţia, Bucureşti: Editura Nemira, translated by G. Stoian. Asimov, I. 1986- Alapítvány – Az Alapítvány pereme, Budapest: Kozmosz Fantasztikus Könyvek, translated by P.F. Nagy.

Training as a Medical Translator

245

Năznean, Adrian

TraiNiNg as a Medical TraNslator

Due to the growing number of medical articles published worldwide, translators are faced with the difficult task of translating medical texts from different areas. This paper aims to focus on the particularities of medical texts in the fields of histology and pathology and to analyse some of the strategies that can be successfully applied in translating such articles. The history of translatology as an academic discipline does not coincide chronologically with the history of any of the various translating traditions (Baker 2004: 295) or with the act of translating, which is about as old as human communication itself. Medicine is one of the three oldest recorded fields of human knowledge and discovery, along with theology-philosophy, and astronomy-geography (Fischbach 1986: 16). The history of medical translation dates back to times that precede the writings and the work of the Western father of Medicine, Hippocrates. Pilegaard quotes Fischbach who states that medical translation “is the most universal and oldest field of scientific translation because of the homogenous ubiquity of the human body” (Trosborg 1997: 160). This is due to the fact that Greek medical scholars had access to earlier writings in languages such as Sanskrit or Egyptian. Other great civilisations like Indian or Chinese also produced writings of medical research. They sometimes combined their medical observations with elements of religion or magic in order to try to explain different phenomena. After a contribution of over 2,000 years, Greek and Latin have shaped today’s medical English. English has “inherited” roots and affixes. Thus for a professional in the field of medicine, reading papers in English or other languages may not pose much difficulty since many European languages have built their medical terminology on Greek or Latin. Munday quotes Mary Snell-Hornby (Munday 2008: 76) who includes medical texts in the category of special language translations, along with legal, economic, science or technology language. Reiss, quoted by Munday (Munday 2008: 72) categorises text types into

246

Năznean, Adrian

informative, expressive, operative and audiomedial. According to her classification medical texts belong to the group of informative texts in which the language is expected to be objective and factual, logical, and the TT should “transmit referential content.” Pilegaard quotes Brunt (Trosborg 1997: 159) who attributes medical English to the field of “technical” or “scientific English.” Regardless of category or belongingness, when it comes to translating such texts from English into another language or vice versa, the translator is faced with numerous difficulties. Medical translation covers a range of genres, from health information brochures and articles on health in magazines for the general public to medical textbooks, instructions accompanying prescription drugs, specialised articles in medical journals, summaries of PhD theses, patient education brochures, case reports, etc. Medical articles intended for publication in medical journals differ significantly from the type of health-related articles published in popular magazines. In the case of such texts, it is not enough to perform the translation of the ST, to check it for accuracy of grammar, and to make sure that all the terms are correct. Such a translation is expected to be as accurate and coherent as if it had been produced in the target language. Difficulties in translating medical articles arise from the translator’s lack of medical knowledge, of medical terminology or phraseology. There are several stages and steps to be taken into account. Translations can be done in different ways, depending on whether the focus is on the ST or on the TT. Even the correctness of a translation depends on the intended reader (Nida 1969: 1). Thus, translators can make use of word-for-word translation, literal, faithful, communicative, free translation or adaptation. Regardless of the mode and method applied, the TT has to fulfil the need of its purpose. The same text can be translated differently depending whether it is intended to be published in a journal, newsletter, health magazine, etc. Superceanu (Superceanu 2009: 66) gives a list of four modes and the methods that these translations can use. Full-content and selective translations can both use linguistic (faithful and semantic) or pragmatic/ communicative methods. The condensing mode will use the methods of consecutive or concomitant translation, whereas adapting can be of two types: linguistic or cultural adaptation.

Training as a Medical Translator

247

Nevertheless, choosing the most suitable mode or method still does not solve the difficulty of the translation process. Nord (Trosborg 1997: 58) sets forth a list of four translation problems. These are: 1. pragmatic 2. intercultural 3. interlingual 4. text-specific translation problems. Since there are two different communicative situations ST and TT, pragmatic translation problems arise from the contrast between the two situations. Intercultural translation problems are due to the fact that different cultures have different habits, or norms. Interlingual translation problems derive from the structural differences in the vocabulary and syntax of different languages, while text-specific translation problems are related to the translation of figures of speech, rhetorical figures, etc. Sager (Trosborg 1997: 32) suggests new types of strategies. These are: 1. strategies changing content 2. strategies changing intention 3. strategies changing content and intention. Once the translator knows the requirements and expectations of the readers, he or she can decide what strategy best applies in order to achieve the skopos. The skopos theory, developed by Katharina Reiss and Hans Vermeer around the 1980s, signalled a change in thinking from the structural linguistic approach that had been the dominant one. Dimitriu (Dimitriu 2002: 55) states that “defining the translation skopos is the first step translators must take before actually proceeding to the translation proper.” According to the first strategy from the list above, it is the translator’s decision whether the text should be summarised, abridged, reduced or whether certain parts may be left out. However, such omissions of parts of the text should not affect the TT in any way but they should improve the quality of the text. Apart from omissions, the translator may decide whether explanations or extensions would be necessary to make the TT coherent and clear for the reader. Annotations or exemplifications can be inserted in the text but these should never be disruptive or too extensive to pose difficulties for the readers. As far as strategies that change the intention of the text are concerned, translators need to be aware of the way the TT is going to be delivered. This can be a printed article or an oral presentation. Thus, the text type should be adapted to the intention of the TT.

248

Năznean, Adrian

The third group of translation strategies applies to cases when there are various cultural differences between the readership of the source language and that of the target language. In this case, the translator may have to deal with both the changing of the content to make the target text suitable to the new readership and with the changing of intention of the TT. Nida (Nida and Taber 1982: 33) integrates Chomsky’s generativetransformational model in the following three-stage system of translation:

In Nida’s view, a good translation depends on achieving equivalent response. Achieving such a response is one of the ‘four basic requirements of a translation’, along with making sense, conveying the spirit and manner of the original, having a natural and easy form of expression, producing a similar response in the reader of the TL as the original produced in the SL. For this purpose a medical text should be approached with both types of equivalence, that is, formal, so that the message of the TT matches the one in the ST and dynamic, so that the effect in the reader of the TT is the same as the one the ST has in the SL on the reader, adapting grammar, lexicon or cultural differences in order to achieve naturalness (Nida and Taber 1982: 13). While medical professionals learn the language of medicine during their education and training, unfortunately the case of linguists is different. Desirably, a medical translator should have specialised knowledge but the lack of formal training is not an insurmountable obstacle. It is more that the translator understands the text and can see beyond it. Reading medical articles undoubtedly contributes to enriching the knowledge of the translator.

Training as a Medical Translator

249

Due to the widespreadedness of English, many Romanian medical professionals publish their articles in world-renowned journals, some of which are available on the Internet, such as PubMed, Medline, etc. This might have contributed to the adaptation of Romanian medical articles to the organization of English ones. Thus, such articles are structured into four parts under the following headings: Introduction, Material and methods, Results, Discussion. Even if a commissioned article written in Romanian, for example, does not have this structure, the translator should adapt the text in a way according to the requirements of the English one. There are cases when medical articles produced in the native language of the medical professional lack coherence, parts are included under the wrong sections. Since Romanian and English differ significantly, a writer of a Romanian article will freely use long sentences, with different types of embedded subclauses. This cannot be the case of English, where a medical article is expected to be coherent, to make use of comprehensible sentences, omitting useless, embedded subclauses which distort the meaning or make the reader confused. Some problems in the translation of medical articles may stem from acronyms frequent in medical English, thus the translator should either build a list or glossary of acronyms in the target text and place it at the beginning or the end of the text, depending on the text type, or simply avoid using acronyms in the TT if these may mean something else or if the target language does not use acronyms for certain terms. For example, there are acronyms that can be translated into other languages such as WHO (World Health Organisation, OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii) but there are others that remain unchanged, Hungarian uses AIDS just as English does, while Romanian calls it SIDA. A frequent acronym in pathology is ACC, that is, acinic cell carcinoma. Nevertheless, Romanian does not use CCA to render the same concept. GIST (gastrointestinal stromal tumour) is another example pertaining to histology and pathology. Although Romanian calls such conditions tumori stromale gastrointestinale, it uses the same acronym: GIST. A translator can easily translate celule canceroase as cancerous cells. Although every reader would understand the meaning of cancerous cells, they would expect the English tumour cells or cancer cells, where the noun itself can function as an adjective. Virusul papiloma uman is translated as human papilloma virus; here Romanian uses the same acronym as English, that is, HPV. Regardless of the mode, method or strategy used by the translator, the main focus is that of the skopos. The translation of the ST does not

250
necessarily have to be utterly faithful to the ST, the translation can simply be a rewriting of the original, but the TT has to be clear and coherent as if it had been written in the target language. Adaptations or omissions can be used as long as they contribute towards the skopos of the text in order to produce a functionally adequately target text.

Training as a Medical Translator

251

References

Baker, M. (ed.) 2004 - Routledge Encyclopedia of Translation Studies, London,Routledge. Dimitriu, R. 2002 - Theories and Practice of Translation, Iaşi, Institutul European Fischbach, H. (ed.) (1998), American Translators Association Series Translation and Medicine, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. Fischbach, H. 1986 - Some Anatomical and Physiological Aspects of Medical Translation: Lexical equivalence, ubiquitous references and universality of subject minimize misunderstanding and maximize transfer of meaning, in Meta: journal des traducteurs/ Meta: Translators’ Journal, Volume 31, numéro 1, Mars 1986, p. 16-21. Munday, J. 2008 - Introducing Translation Studies Theories and Appli­ cations, London/ New York, Routledge. Nida, E. and Taber, C. 1982 - The Theory and Practice of Translation, Leiden, E. J. Brill. Superceanu, R. 2009 - Translating Pragmatic Texts, Timişoara, Orizonturi Universitare Trosborg, A. (ed.) (1997), Text Typology and Translation, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company.

252

Năznean, Adrian

The Role of Translation in Teaching a Foreign Language

253

Năznean, Andreea

The Role of TraNslatioN iN TeachiNg a ForeigN LaNguage

0. Translation was a significant part of ELT for a long time, and then a significant missing part for a long time also. With the arrival and total dominance of communicative methodologies, translation was quickly consigned to the past, along with other “traditional” tools such as dictation, reading aloud and drills. However, translation and these other neglected activities are now a feature of many communicative classrooms and successful aids to learning, although the approach to using them has changed. Teachers and students use translation in order to learn, rather than learning translation. Modern translation activities usually move from L1 to L2, although the opposite direction can also be seen in lessons with more specific aims, have clear communicative aims and real cognitive depth, show high motivation levels and can produce impressive communicative results. The purpose of translation in the language classroom is to help learners develop their knowledge of English. However, some learners may become translators one day, and the basic knowledge of translation they have gained in the classroom can serve as a solid ground for building up translation skills. Translating from L2 into L1 seems to be natural, but what about a more demanding task, rendering L1 into L2? It is certainly advisable to stick to the former mode at lower levels and leave the latter for a more advanced stage, although some very simple L1-L2 translation activities, especially those involving awareness raising, can also be carried out at initial stages of learning. This involves deciding how to administer translation activities, and choosing the most appropriate forms of classroom interaction. Translation is a serious business, which requires careful preparation both on the part of the teacher and the learner. Distributing a text and telling your students “translate” it is not a very good way to start. Suitable preparatory activities are necessary, and they can be integrated in reading, listening and writing activities, and also in vocabulary and grammar practice.

254

Năznean, Andreea

Since translation is time consuming, it is advisable that longer pieces should be done at home. Occasionally, separate classes can be devoted to translation, but only with a highly motivated class. The teacher should ensure that these tasks are done as pair or group work. The purpose of this is to give the learners a chance to discuss, test and compare their ideas. It would be a shame to limit the role of translation only to the presentation of lexical items. One should rather explore ways for its appropriate application within the communicative paradigm and create challenging language activities which have cognitive depth. Therefore, translation activities practised in the classroom ought to meet the following criteria: • language is used for a purpose; • they create a desire for communication; •  they encourage students to be creative and contribute their ideas; •  students are focused on what they are saying; rather than how they are saying it; • students work independently of the teacher; • students determine what they want to say or write.

I. Reasons for using translation in teaching a foreign language
If a strong case for translation in the language classroom is to be made, at least three things ought to be demonstrated: • criticisms against it are not valid • learners need it • it promotes their learning The studies that have dealt with commonly made criticisms (translation teaches learners about language, and doesn’t really help them learn how to use it, or that it encourages the excessive use of the mother tongue), and they have demonstrated that these objections are justified only if translation practice amounts to the regular combination of grammar rules with translation into the target language as the principle practice technique. They have also shown that if properly designed, translation activities can be employed to enhance the four skills and develop accuracy, clarity and flexibility (Duff 1989:7). Out of these, important questions arise: To what extent do students need translation? Will the student have to use translation once he has

The Role of Translation in Teaching a Foreign Language

255

learned L2? The answer to the latter question is positive, for translation is a real life communicative activity – the learners translate in class for peers, decodes signs and notices in the environment, and translates both instructions and letters for friends and relations. Moreover, with the increased mobility of persons and goods in a unified, multilingual Europe, translation is expected to be practiced almost on daily basis. In addition, one should not lose sight of Duff’s warning that language competence is a two-way system, that we need to be able to communicate into and from the language system. Still little guidance is given how to communicate back into the mother tongue, something that many professionals need to do in their daily work (Duff 1989:6).

Successful classroom activities
If the teacher wants that the students acquire the intentional results with the help of translation activities, then he/she needs to plan the lessons according to the students’ level and motivation. The following suggestions can be taken into consideration and used as models in teaching English with the help of translation: Learner groups work on translating different sections of a text, and then regroup to connect together their parts into a full text, with suitable connecting language. Learners bring in examples of L1 language (in their own country) or L2 (in another country) for discussion and translation. Signs can be particularly interesting. This can also be done by sharing material by means of group e-mails. Learners bring in short texts, proverbs, poems and present them to the class, explaining why they like them. These are then used for translation. Students work in groups on short texts then regroup and compare their versions, before producing a final text. This can then be compared with an “official” published version. Students translate and then other learners back translate, then compare versions and discuss why there are differences. Students look at unsuitable translations and discuss the causes of errors. Ask students to find different kinds of texts for comparison and translation, for example recipes, e-mails, graffiti, technical texts, post-its. Students develop a webpage or blog with their own translated work.

256

Năznean, Andreea

Students examine and then present their findings on the translations of a particular group of words, such as those of their own professional field. Students evaluate translation software/web pages and then report back to the group.

The Importance of Mother Tongue in Teaching a Foreign Language
I believe that it is a good idea to use the native language, especially for beginners or elementary students. You will achieve 3 things as follows: •  You will arouse confidence in your students when learning English. There will be less or no inhibition among your students. •  It will encourage your students to speak in English more readily as they will not be shy and they will be confident that you will not laugh at them when they make mistakes. •  Your students will be more comfortable with you when they know that you are in a position to understand them. I believe it is all a question of comfort level. Put your students at ease and they will open up to you and your encouragement to speak and learn the English language. As you progress towards lower intermediate and intermediate level you can reduce the use of the other languages and probably drop it when they reach upper intermediate. The fact is that the mother tongue use in the foreign language classroom has been always controversial among linguists and teachers, of course. Nowadays it can be said that the communicative approach has received wide support. I agree that the target language should be used as the main language and as a medium of communication however; I believe that the mother tongue has also got its role in foreign language classroom. Its role is minimal but facilitating pupils’ learning and language acquisition when needed. Recent studies indicate that appropriate and judicious use of mother tongue can play a significant role in foreign language teaching and successful target language acquisition. When teachers teach English merely in the target language, pupils will not only become familiar with their foreign language but they will be later able to produce new structures themselves since language is much better learnt through real use that through pattern drills and exercises.

The Role of Translation in Teaching a Foreign Language

257

The reasonable use of mother tongue can play its role in some cases, but the target language should remain the main language. It may sometimes happen that pupils keep using their mother tongue rather than a target language in the foreign language classroom. Harmer suggests that this may happen because pupils want to say something important, and the easier way how to do it is to use their native language (2004:129). Nonetheless, Harmer also proposes a number of things that teacher can do when these situations occur: •  Talking to pupils about the issue: teachers can discuss with pupils how they feel about using English and their mother tongue in the classroom. •  Encouraging pupils to use English appropriately.Teachers should go on in encouraging pupils to use English. •  Responding only to English use: teachers can ignore what pupils say in their mother tongue. •  Creating an English environment: teachers themselves should use the target language for the majority of time, so that pupils are constantly exposed to English.

Conclusion
Translation seems to be an often used strategy and preferred language practice technique for many students in EFL situations. As such, it undoubtedly has place in the language classroom. However, translation is not a time-saving instrument. It can be invaluable in provoking discussion and helping us increase our own and our students’ awareness of the inevitable interaction between the mother tongue and the target language inevitably occurring in the process of language acquisition. It is obvious from my paper that I support the idea that the target language should remain the main language to be used in foreign language classroom however, with the appropriate and cautious use of mother tongue in some cases. The possibility when to use the mother tongue in foreign language classroom is presented based on the fact that a judicious use of the mother tongue can sometimes have both pedagogical and effective role in the communicative language classroom. However, I want to stress out that teachers must keep in mind that the target language should remain the main language.

258

Bibliography

Brown, H. D. 2001- Teaching by Principles: An Interactive Approach to Language Pedagogy, London: Longman. Brunette, L. 2000 - Towards a terminology For Translation Quality Assessment:A Comparison of TQA Practices, in The Translator, Vol.6, Nr.9, pp.169-182. Candlin, N., Mercer, N., ed. 2001- English Language Teaching in its Social Context, London and New York: Routledge. Duff, A. 1990 - Translation, Oxford: Oxford University Press. Harmer, J., 1994 - The practice of English language Teaching, London: Longman. Harmer, J. 2007 - The Practice of English Language Teaching (4th edition), Harlow, England: Pearson Education Limited. Ivanova, A. 1998 - “Educating the ‘Language Elite’; Teaching Translation for Translation Training”, in Malmkjær, K. (ed.), Translation and Language Teaching, Language Teaching and Translation, Manchester: St. Jerome, pp.91-110. Jakobsen, A.L. 1993 - “Translation as Textual (Re)production”, in Studies in Translatology, Copenhagen: Museum Tusculanum Press. Jourdan, C., Tuite, K. 2006 - Language, Culture and Society, Cambridge/ New York: Cambridge University Press. Kasper, G., Rose, K.R. 2001- “Pragmatics and Language Teaching”, in Pragmatics and Language Teaching, Cambridge/New York: Cambridge University Press, pp.1-10. Schäffner, C. and B. Adab (eds.) 2000 - Developing Translation Competence, Amsterdam/Philadelphia: John Benjamins. Superceanu, R.2009 - Translating Pragmatic Texts, Timişoara: Orizonturi Universitare. Tagnin, S., (1996) in Dollerup, C. and Appel, V.,(eds.) „Students’ Research for Translation”, in Teaching Translation and Interpreting 3, Amsterdam/ Philadelphia: John Benjamins, pp. 163-9. Willis, J. 1991- Teaching English through English, New York: Longman. Willis, J. 1996 - A Framework for Task-Based Learning, New York: Longman.

259
Teaching Translation, available online at http://translationjournal.net/ journal/13educ.htm, retrieved on September 1st 2011 Role of mother tongue in learning english for specific Purposes, available online at http://www.esp world.info/Articles_22/PDF/ROLE%20 OF%20MOTHER%20TONGUE%20IN%20LEARNING%20 ENGLISH%20FOR%20SPECIFIC%20PURPOSES.pdf retrieved on September 5th 2011 Translation activities in the language classroom, available online at http:// www.teachingenglish.org.uk/articles/translation-activities-languageclassroom retrieved on September 7th 2011 The place of translation in Language Teaching, available online at http://www.sueleatherassociates.com/pdfs/Article_translationin languageteaching.pdf, retrieved on September 12th 2011 Teaching Translation, available online at http://translationjournal.net/ journal/13educ.htm, retrieved on September 14th 2011

260

Năznean, Andreea

TheEffectsoftheEU’sLanguagePolicyonRevitalizingEndangeredLanguages

261

Gál, Noémi

The Effects of the EU’s LaNguage Policy oN RevitaliZiNg ENdaNgered LaNguages

0. The European Union has 23 official and working languages. These are the following: Bulgarian, Czech, Danish, Dutch, English, Estonian, Finnish, French, German, Greek, Hungarian, Italian, Irish, Latvian, Lithuanian, Maltese, Polish, Portuguese, Romanian, Slovak, Slovenian, Spanish and Swedish. The first regulation of the European Commission establishing official languages was adopted on April 15th 1958, and it named Dutch, French, German and Italian, official and working languages of the EU, the languages of the founding countries (Belgium, France, Germany, Italy, Luxembourg and the Netherlands). Since then, with the enlargement, the number of official languages also increased. In 1973, with the accession of Denmark, the Republic of Ireland and the UK, English and Danish were added to the group of official languages. Ireland declined having Irish (Irish Gaelic) a declared official language. Nevertheless, with the accession of Ireland, the documents of the EU were published and authenticated in Irish as well. On June 13th, 2005 Irish became an official language of the EU, the new stipulations becoming valid from January 1st, 2007. This fact is important from the point of view of our paper on EU language policy and language revitalization. The number of official and working languages (23) is lower than the number of Member States (27), because some of them share official languages. For example, Belgium’s official languages are French, German and Dutch.
Official and working languages French German Italian Dutch Danish Year declared official 1958 1958 1958 1958 1973

262
Official and working languages English Greek Portuguese Spanish Finnish Swedish Czech Estonian Latvian Lithuanian Hungarian Maltese Polish Slovak Slovenian Bulgarian Irish Romanian

Gál, Noémi Year declared official 1973 1981 1986 1986 1995 1995 2004 2004 2004 2004 2004 2004 2004 2004 2004 2007 2007 2007

Table 1. Official languages of the European Union and when they were declared official As stated above, all official languages are also working languages, which means that all documents a Member State or a person under the jurisdiction of a Member State sends to EU institutions can be addressed in any official language, and the answer can be drafted in the same language (eg. Lönnroth 2008: 9). Furthermore, EU regulations, legal documents and other general information should be published in all 23 official languages and the EU’s Official Journal is published in all 23 languages. Other documents, such as communication with national authorities, decisions addressed to individuals and correspondence are translated into the languages needed. Official documents, different regulations, legal texts, decisions of courts will be published in all official languages. All European treaties are considered to be original texts in all languages, not just translations of the original text (even if they are translations, in fact; see – for example – Marzocchi 2005: 9). Another interesting fact is that in relation to legislative texts the term translation is not used, they prefer draft (abfassen).

The Effects of the EU’s Language Policy...

263

As many countries are candidates to join the European Union (eg. Croatia, Turkey and the Former Yugoslav Republic of Macedonia), the number of official languages is about to grow. The situation is even more complicated if we consider that some states have signed agreements on regional languages: for example Spain managed to have its three co-official languages, Catalan, Basque and Galician to be used in correspondence with EU institutions. Translation costs are supported by Spain.

I.The concept of linguistic diversity and multilingualism in the European Union
In presenting these definitions, we first need to state the following: multilingualism means the coexistence of several languages in a social group, while plurilingualism refers to knowledge and use of multiple languages by the same individual. A plurilingual society is made up mostly of individuals being able to speak several languages (even at different levels of competence), i.e. multilingual or plurilingual people. A multilingual society can be composed mainly of monolingual individuals who do not speak each other’s languages (Charter 2005). The document entitled the Council Resolution on a European strategy for multilingualism includes the following statements: •  Linguistic and cultural diversity is part and parcel of the European identity; it is at once a shared heritage, a wealth, a challenge and an asset for Europe. •  Multilingualism is a major cross-cutting theme encompassing the social, cultural, economic and therefore educational spheres. The promotion of less widely used European languages represents an important contribution to multilingualism (Resolution 2008). The European Charter for Plurilingualism (2005) includes the following statements: Plurilingualism is a vital tool for promoting democratic citizenship and is also the most desirable and the most effective means of communication in public debates since it enshrines the values of tolerance and acceptance of differences and minorities. Linguistic and cultural diversity which is inseparable from the concept of active European citizenship is therefore

264

Gál, Noémi

a component of European identity. (...) Utilitarian objectives must not determine the fate of languages. Having one overriding vision of globalisation tends to lead to a situation in which one single language monopolises communication. We must therefore underline the superiority of a plurilingual approach, based on the use of cultural languages (Charter 2005). In 2000, the EU has set an ambitious goal: to become, by 2010, the most competitive and dynamic knowledge-based economy in the world. Part of this objective is to achieve greater social cohesion and to generate sustainable economic growth capable of providing more and better jobs. The plan developed to achieve this objective is known as the Lisbon Strategy. Education policy is central, and language learning is essential in this context (http:// ec.europa.eu/education/languages/languages-of-europe/doc4021_ro.htm). The European Union thus stresses the importance of linguistic diversity, and the causes are complex. On the one hand preserving cultural and linguistic diversity is a response to globalization, which is becoming more and more accentuated, motivating individuals to find their origins, their roots and some necessary benchmarks, language being one of these. On the other hand, language is a symbol of cultural identity and resistance to any foreign domination, while multilingualism is one of the answers to the “shock of civilizations” and the various forms of political, cultural and economic hegemony. This attitude includes the viewpoint according to which “the use of a single language as a vehicle for international communication does not, in any way, ensure dialogue and peace. On the contrary, such a language becomes the expression of domination” (Charter 2005). We conclude therefore that the concepts of multilingualism and plurilingualism are extremely important in the European Union and that the EU citizens’ language rights are complex. EU language policy safeguards and promotes regional and minority languages, as established in Article 22 of the Charter of Fundamental Rights: “the Union shall respect cultural, religious and linguistic diversity.”

II. EU language policy and its effects on the Member States
EU language policy is radically different from that of totalitarian regimes or new states, which require the knowledge of one language from all its subjects. European Union even coined the term “multilingual policy” (Lönnroth 2008a: 5).

The Effects of the EU’s Language Policy...

265

First, multilingualism is a fundamental value of the European project. The motto of the EU is unity in diversity, which represents this attitude. The EU language policy referring to every European citizen is for them to speak at least two foreign languages besides their mother tongue. This objective was defined by European leaders at the Barcelona Council meeting in 2002, and focused mainly on the wish of the EU regarding every child to learn at least two foreign languages from the earliest age (http://ec.europa. eu/education/languages/languages-of-europe/ doc4001_ ro.htm). Based on this attitude, all languages are equally important, the number of users does not matter: even if there are 100 or 100 million speakers, every one of them have the right to access the decisions that affect them directly or indirectly (Lönnroth 2008a: 11). Some reference points of the EU language policy: •  Council conclusions of June 12th, 1995 on language diversity and plurilingualism in the EU; •  Council Resolution of December 16th, 1997 on learning EU languages at an early age; •  Council Resolution of February 14th, 2002 regarding the promotion of linguistic diversity and language learning within the objectives of year 2001 - European Year of Languages; •  Council conclusions of May 22nd, 2008 on multilingualism (published in the Official Journal C140, 06/06/2008) available at http://ec.europa.eu/education/languages/languages-of-europe/doc 4001_ro.htm]. •  Commission Communication of September 18th, 2008 entitled “Multilingualism: an asset for Europe and a shared commitment;” •  Council Resolution of November 21st, 2008 on a European strategy for multilingualism (published in the Official Journal C320, 16/12/2008); Council Resolution on the European strategy for multilingualism makes the following suggestions to the Member States: To promote multilingualism in order to strengthen social cohesion, intercultural dialogue and the European construct; To enhance foreign language learning throughout life; 1.  To promote linguistic diversity and intercultural dialogue by strengthening the support of translation to promote the dissemination of ideas and knowledge in Europe and worldwide; 2.  Promote EU languages on a global level (Resolution 2008).

266

Gál, Noémi

Taking into consideration all of the above, the EU has created a perfect context for language revitalization and the revival of endangered languages. Or has it?

III. Basic issues of language revitalization
Language revitalization has been an ever growing topic in the sociolinguistic scholarly writings first and foremost because we can no longer discuss bilingualism, language loss, language death without considering the possibility of language revitalization. Language revitalization, just as language shift, language loss and linguistic assimilation is triggered by several factors which differ in their nature and with the help of which the dimensions of language revitalization can be outlined. These dimensions are organized on social, political/ideological and linguistic levels. The social dimension of language revitalization includes the historical, economic and demographical variables which determine the past and present state of the endangered language. The linguistic dimension of language revitalization connects the linguistic domain with the applied ones, with minority education, with the linguistic or even dialectological questions raised by language planning, graphization, codification, and standardization. The political and/or ideological dimension includes the official status of the language, the questions of linguistic rights and the ones raised by nationalist movements, which define the symbolic role of the language, its connections to identity, the attitudes towards the language. Language revitalization needs to be preceded by the assessment of the linguistic state and that of the ethnolinguistic vitality of the language in order to be able to apply the most appropriate methods in its revival. This is supported by the fact that the linguistic vitality of a language can be a starting point for language revitalization programs. This assessment is facilitated by the UNESCO framework, which contains the following variables: Intergenerational language transmission; Absolute number of speakers; Proportion of speakers within the total population; Shifts in domains of language use; Response to new domains and media;

The Effects of the EU’s Language Policy...

267

Materials for language education and literacy; Governmental and institutional language attitudes and policies,  including official status and use; Community member’s attitudes towards their own language; Type and quality of documentation (Grenoble–Whaley 2006: 4).

IV. Official recognition and language revitalization
Official recognition, status, the existence of supportive or prohibitive laws influence the domains of language use in a direct way, and thus its functions, vitality, and the shifts in these domains are in a close relationship with the degree of language endangerment. The official status determines the attitudes of the dominant and non-dominant communities towards the non-dominant language in an indirect way, as the existence of language rights trigger positive attitudes, and these multiply the possibilities to preserve or even revive the language. Apart from official status in the case of the groups which are organized based on linguistic – and often linguistic and ethnical – criteria, from the point of view of political, economic and social power relations one can identify the group of the so called minority languages, which does not necessary mean numeric minority (Szépe 2001: 136). From the point of view of language revitalization it is important that we distinguish minorities, the language of which is also the majority language of a certain country (e.g. the Hungarian language in most of the Central-European states), and minorities which speak a so-called “stateless” language (such as Basque or Catalan). In the case of the former, that of the languages, which are the official or dominant language of a state, or in our case, the European Union, one may ask if it is appropriate to consider them endangered at all. When analyzing this question on the micro-level, that of the speech communities, it becomes obvious that if within a certain community a regression of language use can be detected, it is rightfully considered endangered even if it is an official language in a certain state (e. g. Eira 2002). Language revitalization changed the future of some languages even if only for a short period of time. While for example a few years ago Welsh was considered highly endangered, its state was improved by changes in its social and legal status. How and for how long these are going to live on, what bi- or multilingual contexts will they create differs from language to

268

Gál, Noémi

language and needs time to become clear. The means of counteractions still vary from one community to the other and depend on the position the language has in the identity of the speakers.

Conclusions
It is unquestionable that the support of minority languages and the promotion of multilingualism have aided language revival. They have created the ideological and in some cases legal background some of these languages needed in their reinforcement. Nevertheless, some important questions arise. Although the official language policy of the EU is highly multilingualism-oriented, and though all official languages are thought to have the same importance, statistical facts seem to depict a somewhat different story. The dominance of the English language is unquestionable within the EU as well: 15 years ago half of the original documents of the EU were drafted in French, and only 30% in English; today more than 70% of the documents are drafted in English and only 15% in French. English seems to have reinforced its role as the lingua franca of the 21st century. One cannot really foresee the effects this will have on local languages or even the other, less “important” official languages of the EU. It could revive local language awareness and cultural identity, but there is an equal possibility for it to promote assimilation and monolingualism in the long run.

269

Bibliography

*** European Charter on Plurilingualism. 2005. *** Council Resolution on a European Strategy for multilingualism. November 21st, 2008. Eira, Christina 2002. Language Maintenance at the Micro Level: Hmong ex-refugee communities. In Bradley, David – Bradley, Maya (ed.): Language Endangerment and Language Maintenance. RoutledgeCurzon, London, 230–56. Grenoble, Lenore A. – Whaley, Lindsay J. 2006. Saving Languages. An Introduction to Language Revitalization. Cambridge University Press. http://ec.europa.eu/dgs/translation/publications/presentations/ speeches/20080801_shanghai_en.pdf (December 6th 2010). http://ec.europa.eu/dgs/translation/publications/presentations/ speeches/20080801_shanghai_en.pdf (December 6th 2010). Lönnroth, Karl-Johan 2008a. Speech – Efficiency, transparency and openness: translation in the European Union. XVIII World Congress of the International Federation of Translators „Translation and cultural diversity”, Shanghai, August 4–7th, 2008. Lönnroth, Karl-Johan 2008b. Why is the language policy in EU political dynamite? Centre for European Policy Studies, Brussels. http://ec.europa.eu/dgs/translation/publications/presentations/ speeches/20080222_ceps_eu_l nguage_policy_en.pdf (December 6th 2010). Marzocchi, Carlo 2005. On a Contradiction in the Discourse on Language Arrangements in EU Institutions. Accross Languages and Cultures 6 (1), 5–12. Szépe György 2001. Nyelvpolitika: múlt és jövő. Iskolakultúra-könyvek 7, Iskolakultúra,Pécs.

270

Gál, Noémi

TerminologyIssuesandGuidelinesforTeachingEnglishforSpecificPurposes

271

Nagy, Imola-Katalin

TermiNology Issues aNd GuideliNes for TeachiNg ENglish for Specific Purposes

English for Specific Purposes is a sphere of language teaching that has been developed to meet the needs of those learners who intend to use English in professional contexts and for professional purposes. As ESP is generally taught at university level, it is widely assumed that such courses are addressed to adult or young adult learners, who are likely to have some knowledge of the language. Thus, English for Specific Purposes is addressed to intermediate level students or above, beginners or pre-intermediate students cannot be expected to meet the demands of such courses. Not only do students have to have some English skills, but they also have to have some knowledge of the profession they study or practice. Thus, there might be differences between students who study ESP during university years, while preparing for the profession they have chosen (in their case learning the profession, learning its terminology in their mother tongue and in English is done in parallel), and students who decide to enroll to an ESP course for other reasons (taking up a job abroad) and who are already familiar with their profession’s terminology and linguistic issues and particularities.

Definitions of ESP
Strevens’ s (1988) definition makes a distinction between four absolute and two variable characteristics: I. Absolute characteristics: ESP consists of English language teaching which is: designed to meet specified needs of the learner; related in content (i.e. in its themes and topics) to particular disciplines, occupations and activities; centred on the language appropriate to those activities in syntax, lexis, discourse, semantics, etc., and analysis of this discourse; in contrast with General English.

272

Nagy, Imola-Katalin

II. Variable characteristics: ESP may be, but is not necessarily: restricted as to the language skills to be learned (e.g. reading only); not taught according to any pre-ordained methodology.” (Strevens 1988: 1-2). At a 1997 Japan Conference on ESP, to which Laurence Anthony refers to, in his article English for Specific Purposes: What does it mean? Why is it different?, Tony Dudley-Evans, co-editor of the ESP Journal, offered a modified definition, which still relied on the definition given by Strevens, in point of splitting the main features of ESP into absolute and variable characteristics. According to this revised definition ESP has: “I. Absolute Characteristics: ESP is defined to meet specific needs of the learner; ESP makes use of the underlying methodology and activities of the discipline it serves; ESP is centred on the language (grammar, lexis, register), skills, discourse and genres appropriate to these activities. II. Variable Characteristics: ESP may be related to or designed for specific disciplines; ESP may use, in specific teaching situations, a different methodology from that of general English; ESP is likely to be designed for adult learners, either at a tertiary level institution or in a professional work situation. It could, however, be for learners at secondary school level; ESP is generally designed for intermediate or advanced students; Most ESP courses assume some basic knowledge of the language system, but it can be used with beginners” (Dudley-Evans 1998: 4-5). The history of the ESP (English for Specific Purposes) movement can be traced back to the 1960s, though several books and materials designed to teach English for specialists in different fields (especially business and economics) were published even in the first decades of the 20th century. As Marianne Celce-Murcia puts it, in a book that was published in 1991, “almost 30 years ago, ESL/EFL practitioners in many parts of the world began to convene on order to discuss the development of systematic analyses of students’ needs, particularly as they related to the features of the English that students must employ in the real world” (Celce-Murcia 1991: 67). The most important questions that required urgent answers and that finally led to a remarkable development in ESP were: What will our students do when they finish their studies/start working? (Sell products, work in technical fields, consult patients, etc.); What are the characteristics of the English language they will need in order to succeed?; What are the best methods to teach them the English they will

Terminology Issues and Guidelines for Teaching English...

273

need in their professional life? For teachers of English who advocated the implementation of ESP courses, it became more and more evident that curricula had to be based on a systematic and accurate analysis of students’ needs concerning the language required by the tasks performed in their (future) profession. There are four important phases in the history and development of the ESP movement. The first phase covers the 1960s and 1970s, when teaching ESP focused on the sentence-level. The needs analyses that were carried out concentrated on the lexical and grammatical features of professional registers, such as the language of engineering or the language of law. Researchers discovered, among the most striking characteristics of EST (English for Science and Technology), for instance, the extensive use of Present Tense Simple, of passive constructions and of noun compounds. In what Business English is concerned, the focus was on the rules of writing business letters, rules that stated the use of a set format, formulaic expressions, a limited set of vocabulary and conjunctions. “After careful analyses of identified spoken or written discourse, practitioners organized their grammar-based curricula around the features of these special registers. One of the most famous of the published volumes to appear during this period was Swales’s Writing Scientific English (1971), where chapters are based principally upon the grammatical forms most commonly found in the scientific English register” (Celce-Murcia 1991: 68).The late 1970s and early 1980s brought about the second phase in the career of ESP, in which the sentence level analysis and the focus on grammatical forms started to integrate rhetorical functions as well. In 1981 Tarone et alii published a study that intended to examine the function and frequency of passive voice within astrophysics (Tarone, E, Dwyer, S, Gillette S, Icke, V 1981, On the use of the passive in two astrophysics journal papers, ESP Journal, 1(2), 123-140.) When comparing the functions of passive structures in these astrophysics journal articles with active voice, they practically performed a rhetorical analysis, stating that passive voice is used by the scientists/authors of the articles when “a. they are following established procedures rather than discussing their own procedural choices, b. they are discussing others’ work in contrast to their own, c. they are referring to their own future research, or d. they wish to front (i.e., topicalize) certain information in sentences” (Celce-Murcia 1991: 68-69). Tarone et alii are pioneers of rhetorical analysis in ESP, as they do not simply state that a particular feature (namely Passive voice) is frequently

274

Nagy, Imola-Katalin

used in a certain type of texts, but they also ask why this specific item is employed, identifying different rhetorical functions. Moreover, they start to take into consideration the differences within larger ESP registers, as they don’t refer to the whole range of scientific disciplines, to English for Science, but to a particular branch of it, i.e. astrophysics. Thus, in this second phase the focus of register analysis becomes more rhetorical, and, when talking about understanding language use in ESP, mere counting of grammatical and/or lexical features is not enough any longer. The third phase of the evolution of ESP integrated the discoveries of the previous two phases (linguistic features and rhetorical elements), as the focus was on the target situation and the oral communication students may need in different professional contexts, which led to the implementation of the so-called notional-functional curriculum. The main pillars of this notional-functional approach were: the communicative purposes (or functions) of the speaker, the setting for language use and the mode of communication and the keyword of the whole approach is the functional nature of communication. “Therefore in Notional-Functional Syllabuses, instead of having textbook units which are organized grammatically (as in Phase 1), such as The Present Perfect, or which consider the purposes of written discourse (e.g. Article Introductions or The Sales Letter), as in Phase 2, there are chapter headings such as Agreeing and Disagreeing or Paying Compliments. Within the chapters, students are provided with sample dialogues taking place in different contexts among different people, thereby exemplifying the language which realizes a speaker’s communicative purposes within a specified context” (Celce-Murcia 1991: 70). The fourth phase started in the second half of the 1980s. If earlier the focus was on the discourse and its grammatical features, on the communicative situation or the communicative purpose, now the attention shifts to the strategies used by learners to acquire the language (the contribution pf psycholinguistics). Hutchinson and Waters, authors of English for specific purposes. A learning-centered approach (CUP, 1987), are the first who claim the needs analysis must include issues like the measurement of learner’s existing knowledge, learner’s interest in the materials presented, learners’ modalities of storing and retrieving information and their active involvement in curriculum design.

Terminology Issues and Guidelines for Teaching English...

275

ESP categories
Celce-Murcia cites Streven’s model of ESP, which divides ESP into two main subcategories as follows: I. EOP (English for Occupational Purposes) which subdivides into: 1. VESL (Vocational ESL, e.g. English for Auto mechanics) 2. Professional English (e.g. English for Business and Economics) II.  EAP (English for Academic Purposes) which also has two subcategories: 1. EST (English for Science and Technology) 2. EAP (English for Academic Purposes, i.e other than EST) David Carver (1983) identifies three types of ESP: 1. English as a restricted language (such as the language used by air traffic controllers or by waiters) 2. English for Academic and Occupational Purposes 3. English with specific topics (Carver, 1983, 131-137.) In the ‘Tree of ELT’ (Hutchinson & Waters, 1987), ESP is broken down into three branches: a) English for Science and Technology (EST), b) English for Business and Economics (EBE), and c) English for Social Studies (ESS). Each of these subject areas is further divided into two branches: English for Academic Purposes (EAP) and English for Occupational Purposes (EOP). An example of EOP for the EST branch is ‘English for Technicians’ whereas an example of EAP for the EST branch is ‘English for Medical Studies’ (Hutchinson, T., & Waters, A. 1987). It seems obvious that the senior branch of ESP is English for Science and Technology, as it received the biggest amount of attention, it was the first to be included in English teaching curricula, and it has had the greatest number of practitioners and the most numerous volumes of publications. The majority of scientific papers and books are printed in English and this phenomenon started some decades ago. Another explanation of this concentration on EST is that “science, especially at the discourse level, is more regular across languages” (Celce-Murcia 1991: 71), which means that there are many similarities between scientific English and Scientific Romanian, especially with terms of Latin or Greek origin, names of chemical substances, etc. If the early years of developing and implementing methods and materials for teaching ESP, the interest was oriented towards English for

276

Nagy, Imola-Katalin

Science and Technology and English for Business and Economics, in the 1990s a new branch of science emerged and gained importance, thus English for Information Technology and English for the Internet became fashionable. In the 2000s, due to the spread of mass tourism and to the changes that occurred in the labour market, which made more and more people take up jobs (even if only summer jobs) abroad, the need for other “Englishes” grew, and several course books on English for Tourism or English for Medicine, for instance, were published. The diversification of ESP teaching materials and fields has several causes, among which we mention working abroad, travelling, working and translating for EU bureaus and offices, but also the growing need to read and write professional literature in English in more and more fields. Establishing or maintaining communication channels between scientists and researchers from different countries cannot be done without the necessary ESP skills. PhD studies or international scientific conferences, for instance, are impossible to attend, without reading and/or publishing articles in English in all sciences (Law, Philology, Psychology, Mathematics, History etc.). English for Science Defining the principles that govern the physical world requires a special linguistic code. The language of science(s) is precise, clear and unambiguous. Impersonal statements, logical thinking, clear and accurate descriptions prevail, while metaphors, humour or affective connotations completely lack. English for Science(s) involves a special vocabulary, which often means a large set of words of Latin or Greek origin, but the development of sciences and new discoveries impose the continuous renewal or enrichment of this scientific vocabulary. There is also a “sciencespecific” grammar as well: this means that the language of science prefers very accurate and unambiguous expressions, which leads to a higher rate of repetitive expressions, to the frequent use of relative pronouns (which, that, of which) or adverbials. Linking words that express contradiction, explanation, conclusion are unavoidable. Such linking words are the conjunctions (and, although, though, since, as), prepositions (despite, during) or adverbs (usually, meanwhile, firstly, secondly). Scientific texts in English often use long and complex sentences, with complex noun phrases. Another particular feature of scientific English is the use of passive voice, which allows the speaker/ writer to be

Terminology Issues and Guidelines for Teaching English...

277

more impersonal, to withdraw from his role of doer and put the emphasis on the experiment, phenomenon that has been carried out or presented. Another aspect that must be mentionned, is the use of non-verbal items such as graphics, models, images, tables etc. Yet, the interpretation or explanation of these non-verbal segments of scientific discourses is verbal. A particular branch of English for Science is English for Horticulture/ Horticultural Engineering. English for Horticulture displays all the peculiarities of Scientific English: -a  lot of nouns and noun phrases of Latin origin and the habit of giving both the English and the Latin name for plants, species of plants (marigold/Calendula officinalis L., or fungi, bacteria and other agents that cause their illnesses (venturian scab/Venturia inaequalis, apple moth (Cydia pomonella); - a lot of Passive constructions are used, especially when referring to the steps taken to carry out an experiment or when giving instructions for using substances, equipments or manipulating plants, seeds, seedlings, etc. (The seedlings were removed from the foil tunnel; Further measurements were carried out monthly; Until recently, sweet cherry compatibility was studied mostly with traditional test crossings; Sterilized seeds were incubated on hormone-free medium); - preference for Present Simple when explaning, describing, characterizing plants, procedures, equipments, etc. (Pot-grown Chrysanthemums require a more humid air in the first 3 weeks after being planted in pots; The infection starts with a small, circular and superficial brown spot on the leaf, which progressively increases; The extensive use of pesticides causes pollution of the environment); - the use of Past Simple and of Present Perfect to refer to experiments (our experiment was carried out in the village of Bögöz in 2009; In order to determine the nutritive values, we have determined the sugar content in the juice yield (g/100g), the soluble dry matter (refraction) and titratable acidity); - another particular aspect of English for Horticultural Engineering is the preference for long titles (The Analysis of Rooting and Growth Peculiarities of Juniper Species Propagated by Cuttings; The Effect of Different Fertilizers on the Quality of the Floral Stem and Inflorescence of Pot Grown Chrysanthemums; Relationship between flowering, fruit setting and environmental factors on consecutive clusters in greenhouse tomato).

278
English for Medicine

Nagy, Imola-Katalin

The language of medical sciences is used in contexts where failures in communication or mistakes in expressing oneself may lead to disastruous or even fatal results. It is said that medicine is the king of all professions. In the past, the lingua franca of medicine was Latin (which explains the amount of medical terms of Latin origin); today, English has taken over this role, as the most widely cited medical journals are in English. Practitioners have to be able to master this new lingua franca of medicine, not only to communicate (with their patients or the other members of the medical staff), but also to improve professionally, to have access to the most recent discoveries. English for Medicine involves the medical terminology (description, diagnosis, treatment), implying a lot of terms related to anatomy or physiology (mainly of Latin or Greek origin), but it also involves the language used in the communication between the people involved in the process of curing. When teaching or designing curricula/ teaching materials for English in Medicine, we have to have in mind the specificities of the communication between the main actors of this kind of communication: - doctor/patient (examining, referring patients to someone else, explaning details of diagnosis, treatment, taking a medical history, explaning a case to the patient/to a relative, giving advice/ instructions); - nurse/patient (explaning medical examinations and procedures to a patient, giving advice, being supportive, calming patients down, giving instructions); - doctor/nurse (asking and answering questions about cases/patients, asking to perform activities such as taking blood pressure, feeling the pulse, giving injections, asking for surgical instruments and utensils, giving instructions on medical procedures or treatment); - and doctor/ other doctors (examining, meeting emergencies, referring patients to someone else, calling in a specialist, asking for a second opinion, holding lectures at conferences/for medical students). Among the specificities of English for Medicine, one should mention: - the large amount of terms of Latin origin (Infarct- Lat. Infarcio= to stuff into, to obstruct; tumour- Lat. Tumere= to swell; pulseLat pulsus= a pushing or a beating or Greek origin (coma- Gr.

Terminology Issues and Guidelines for Teaching English...

279

Koma= deep sleep; nausea- Gr. Naus= ship; anorexia- Gr. An= without+ orexis= appetite, necrosis- Gr. Nekrosis= deadness) or even combinations like cardiovascular- Gr. cardia = heart + Lat. Vasculum= a vessel; - the use of Present Simple when describing processes, mechanisms and/or functions of the organism (Patients who suffer from asthma exhibit virtually identical symptoms to those who suffer from airflow limitation caused by chronic bronchitis; The pupil contracts when light falls on the eye; The external and internal intercostal muscles occupy the space between the ribs); - the use of Past Tense and Present Perfect for asking questions about the patients’ medical history, past illnesses, childhood or adult diseases (How long have you had this cough? When did these spots appear? Have you ever been hospitalized?) and Present Simple in questions connected with their lifestyle and attitude (Do you smoke?); - the use of Present Perfect to refer to recent discoveries/ medical procedures or experiments (“Greenhill has noted an increasingly common cause of tubal pregnancy, namely previous plastic operation on the tube” Dobrovici-Bostaca, 1999, 223); - the extensive use of acronyms and abbreviations: AB-abortion, Abantibody, ABLB- alternate binaural loudness balance/test, a.d.- auriodextra/Latin term for right ear, AIDS-acquired immunodeficiency syndrome, BP- blood presure; British Pharamcopoeia; boiling point (the context is vital for the understanding of the terms and for deciding upon the proper meaning of the abbreviation), CLA- Certified Laboratory Assistant, RN- Registered Nurse, VSDventricular septal defect, WBC- white blood cell, y.o.- year old, etc. A good textbook for teaching English for Medicine should have, at the end, a list of such acronyms and abbreviations. - Another aspect of medical English is the use of synonyms: whereas more largely used terms like remedy or medical history taking can have synonyms (medicine, cure, treatment in the case of remedy or anamnesis in the case of medical history taking), the majority of the more specialized terms (especially noun phrases) do not have synonyms, this leads to the use of this/that/these/those or which or to the repetition of the same word in one sentence: „Symptomatology may also be based on morphologic alteration of the tissues, which gives rise to characteristic types of lesions; these are divided into so-called elementary or primary

280

Nagy, Imola-Katalin

lesions and secondary lesions, which occur conescutively in consequence to the primary lesions” (Dobrovici- Bostaca, 1999, 133). Another aspect of the use of synonyms is when they use the English variant alongside with the Latin version, such as uterine tube or fallopian tube and tuba uterina Fallopii (Lat. Tuba= trumpet or in toto/overall, completely such as in „This concept is difficult to accept in toto” (Dobrovici-Bostaca 1999: 223); - English for medicine resembles English for horticultural sciences or biology in the large number of nouns with irregular plural forms, such as nouns of Latin origin: -us→i: bacillus-bacilli, locus-loci, stimulus-stimuli -us→es: virus-viruses -us→both –i and –es ended plural forms: fungus-funguses/fungi, nucleus-nucleuses/nuclei -a→ae: larva-larvae -um→a: bacterium-bacteria, ovum-ova, stratum-strata Another set of irregular plurals derive from Greek words: -is→-es: diagnosis-diagnoses, axis-axes, synopsis-synopses - Passive Voice is largely used in medical English: Penicillin was discovered by Alexander Fleming in 1926; Insulin is a hormone produced by the islets of Langerhans; Very little is known about the reasons of the shifts, changes and fluctuations of diabetes; Needle biopsy is used to examine kidney and prostate tissue; - The use of modal verbs is another issue of medical English, the most frequently used modals are can and should or must. Can is mainly used to expose possible scenarios in the evolution of the disease or physiological process: Occasionally fulminant hepatic failure can occur; Jaundice can occur if the patient takes contraceptive pills. The alternative to can is may in the same type of contexts: The abuse of tobacco may result in dimness of vision; Tobacco may act as an allergen. Should and must are used in nursing manuals and instructions for looking after patients, to describe processes and procedures of nursing, namely when giving advice on how different medical procedures should be carried out properly: The bath should begin with the area of the eyes; Before a patients’ temperature is taken, the thermometer should be carefully cleaned; The hot-water container should never be placed directly against the skin of a patient; it must be covered with soft material to protect against burns.

Terminology Issues and Guidelines for Teaching English...

281

English for the Media There is no such thing like a uniform media language, a unique style that characterizes all forms of the media, a linguistic code that is used by all the journalists. Yet, we shall try to identify some features that could be considered characteristic for what we call English for the media and for the press. Among these, one should mention: −  the use of Past Tense in the body of the articles and the use of Present Tense in the titles and descriptions of images and photographs, even when dealing with past events; −  the ommission of articles in headlines; −  variations in word order, so as to put old information towards the beginning of sentences and move new information towards the end; −  in newspaper articles written in English, inversion is often used (…commented the Prime Minister..); −  the use of descriptive adjectives is common practice: (… tall, dark-eyed, forty years old writer XY declared…); −  For the sake of an increased dramatic effect, the titles of printed materials use the Present Tense Simple, or the past participle of the passive constructions (…dangerous murderer captured last night..). The language of the radio, on the other hand, prefers the active and passive forms of Present Perfect Tense (…the olympic athlete, XY, has failed a drug test…). English for Advertising English for Advertising is another branch of English Media or Communication students should be familiar with. Although in case of ads visual effects are of the utmost importance, linguistic elements also contribute to the appeal of commercials. When making an ad, linguistic factors are as important a psychological ones. The language of ads has the following characteristics: concrete and vivid vocabulary, with lots of metaphorical or artistic effects, connotations. The making of television commercials has led to a top list of advertising words, according to this, the most frequently used adjectives in English ads are the following: new, good/ better/ best, free, fresh, delicious, full, sure, clean, wonderful, special, crisp, fine, big, great, real, easy, bright, extra, safe, rich.

282

Nagy, Imola-Katalin

The main difficulties of ESP are related to designing the proper needs analysis questionnaires, elaborating and identifying the most appropriate materials, and finding the right methods, as “adults are never entirely problem-free learners, and have a number of characteristics which can sometimes make learning and teaching problematic” (Jeremy Harmer, 2001, 40). Designing and delivering efficient ESP programs and/ or lessons is time-consuming and forces the English language teacher to strive to become a specialist in two fields, or at least to cooperate incessantly with other teachers, specialists in the professions students are trying to learn. Several skills and abilities are integrated in the teaching of ESP and designing ESP materials can be a real challenge. Nevertheless, it is absolutely necessary to introduce authentic materials in various formats, in order to form and develop the skills students will need in the professional communication they will be involved with. The main objective of this process is to develop a linguistic conduct that allows them to do fairly well in work-related contexts, to be equipped with the linguistic resources that facilitate an efficient institutional communication. Engaging students in real-life tasks, based on authentic materials, extracting the lexical units that are relevant to their current/future professional activity will finally lead to their recognizing, understanding and producing English for horticultural sciences, English for medicine, English for the media, etc.

283

Bibliography

Carver, D. (1983) - Some propositions about ESP. The ESP Journal, 2, 131137. Celce-Murcia, Marianne (ed.) (1991): Teaching English as a Second or Foreign Language. Akadémiai Kiadó Budapest- Newbury House. Dobrovici, Viorica –Bostaca, Ioan (1999): English in Medicine. A Text Book for Doctors, Students in Medicine and Nurses, Polirom. Harmer, Jeremy (2001)- The practice of English Language Teaching, Longman, Pearson Education Ltd. Hutchinson, T.-Waters, A. (1987)- Developments in ESP. A Multidisciplinary Approach, Cambridge, Cambridge University Press. Kurtán Zsuzsa (2003) Szakmai nyelvhasználat. Nemzeti Tankönyvkiadó, Budapest. Strevens, P. (1988)- ESP after twenty years: A re-appraisal. In M. Tickoo (Ed.), ESP: State of the Art (pp. 1-13). Singapore: SEAMEO Regional Centre. International Journal of Horticultural Science, vol. 9, number 3-4, Budapest, Agroinform Publishing House. On-line resources Kristen Gatehouse, Key Issues in English for Specific Purposes (ESP) Curriculum Development, www.khae-service.com). Laurence Anthony, English for Specific Purposes: What does it mean? Why is it different?, http://www.antlab.sci.waseda.ac.jp/abstracts/ESParticle.html.

284

Nagy, Imola-Katalin

ESP for Horticulture – Needs Analysis and Genre Analysis

285

Kovács, Gabriella

ESP for Horticulture – Needs ANalysis aNd GeNre ANalysis

Introduction
The process of designing an ESP (English for Specific Purpose) course for horticulture students involves interdisciplinary research, including the following domains: foreign language pedagogy (curriculum theory and development), linguistics (applied linguistics, sociolinguistics, special / technical language), and agriculture (horticulture, cultivation). The longterm goal of teaching ESP is to prepare the students for communication in their future profession. Thus the following questions emerge: What activities and purposes are they going to need English for? What situations are they likely to use the language in? What sort of tasks could best prepare them for these situations and activities? Some possibilities to find answers to these questions are presented in this paper.

Needs analysis – present and long-term language learning needs
The main objective of ESP is to prepare students to use English within workplace, professional, or academic environments. One of the main characteristics of ESP course design is that syllabuses are based on analyses of the needs of the learners. In ESP the target language is studied to ease the way to enter these environments, or to gain greater communicative efficiency within them. The syllabus is usually based on specific needs, and it can be motivating for students to see the relevance of what they are learning. Students in ESP classes often have limited time to learn a language; therefore it seems reasonable to teach them what they really need. Thus one of the tasks of the ESP course developer is to identify the real needs of the students and design a course around them (Basturkmen: 2009). Needs analyses are considered important in

286

Kovács, Gabriella

the process of curriculum development because of the following reasons: to ensure a strong basis for the teaching-learning content; to determine general and specific aims that can help defining the subject and the expected outcomes of the teaching-learning process; to give a point of reference for continuous evaluation and feedback (Kurtán: 2001). A survey of the present and more urgent language learning needs of horticulture students from Sapientia University was conducted. The interviewed students have compulsory English language courses in the first two years of their university studies, and they are offered an optional foreign language course in the third year. They study English once a week in two hours, working in small groups (10 -12 students in a group). The result of the interviews showed that most of the students study English because it is compulsory, and they have to pass their tests at the end of each term, and later, in their last year of studies, they have a more difficult foreign language test before their state examination. Some of them want to study foreign languages for other reasons as well, such as: some of their teachers expect them to read scientific literature in English; they participate in different common projects with universities from other countries, where knowledge of English is usually requested; some of the visiting lecturers keep their presentation in English, etc. The language test before their state examination proved to be the most urgent language learning need for the students. In order to determine the level required at this test, the available documents and tests of the two testing centres where our students have to take their language examinations were analysed (Alpha testing centre from “Babeş-Bolyai” University, tests from “Petru Maior” University). It was concluded, that the students need to master the language on intermediate /upperintermediate level. These examinations cannot be considered ESP tests if we take a closer look at the given tasks and the level of abstraction of some of the reading and listening texts and the given topics of the essays. It is more precise to label them very wide-angled ESP exams. Wide-angled here means that the tests cover more general content, topics and language use, which might be related to a wider range of disciplines. A questionnaire was prepared to find out what long-term language learning needs the horticulture students from Sapientia University have and what roles and tasks the students will have to be able to perform as horticulture engineers. In order to find out what specific activities can be related to the field of horticulture where English language is necessary, colleagues who teach special subjects for horticulture students and some

ESP for Horticulture – Needs Analysis and Genre Analysis

287

professionals with work experience were interviewed. A list of specific activities, where special language is needed for engineers, was also used (Kurtán: 2003). The questionnaires were completed by 80 horticulture students, 10 teachers from the Horticulture Department of Sapientia University, and 10 horticulturists. The following four charts show the degree of importance they attributed to different reading, writing, listening and speaking activities. a. The degree of importance of different writing activities:

b. The degree of importance of different reading activities:

288

Kovács, Gabriella

c. The degree of importance of different listening activities:

d. The degree of importance of different speaking activities:

Significant differences can be observed regarding the opinions of the questioned target-group members. The students’ opinion was influenced by their prospects and goals regarding their professional career, while the teachers’ and the horticulturists’ opinion was shaped by their previous experience in their profession regarding the need and use of foreign languages. The results defining how many target-group members found certain activities very important vary between 86% and 35%. While 83% found it important to be able to write a tender and 83% to write curriculum vitae, only 35% found it important to be able to write advertisements. The questioned target-group members very rarely chose the not important

ESP for Horticulture – Needs Analysis and Genre Analysis

289

option. Even if they did not find an activity very important, they labelled it as important. It is interesting to notice, that there are more reading and writing activities than listening and speaking ones. However, verbal communication will probably become more and more popular with the help of modern technology. Based on the above presented results it was concluded that all the activities listed in the questionnaire are important enough to be taken in consideration in planning an ESP course for horticulture students. However, because of the permanent changes of the social and individual needs, a needs analysis can never be regarded as a finished and closed matter. It must be a process-oriented, continuous and repeated procedure, which can always help us to improve the efficiency of the teaching-learning process.

Genre analysis – scientific publications
A class of language use and communication that occurs in particular communities is called a genre, and the community in which the genres are used label them with different terms. For example the engineering community has a genre labelled “design brief ” or “feasibility study,” the teaching community has “end of the year report,” and the medical community has “case history.” Thus, the defining feature of a genre is its communicative purpose that differentiates it from other genres. The goal of genre theory is to explain the texts used by different professional communities in consideration of the functions of the groups (Basturkmen: 2009). The needs analysis showed that the specialized texts used by the horticulturists are of the following genres: articles, studies, reports, presentations, tenders, curriculum vitae, forms, contracts, technological procedures, brochures of products, advertisements, business meetings, feasibility studies, warnings, safety regulations, letters, faxes, e-mails, telephone conversations, telephone messages, chat-programmes, operational procedures etc. Before planning an ESP course for horticulture students it is necessary to analyze these genres in order to determine their characteristics. Knowing their specific features will be of great help in designing appropriate tasks in the teaching/learning process. The specialized texts from different genres are analyzed from the following viewpoints: their

290

Kovács, Gabriella

specific structure; the communicative functions expressing specialized meanings; means of creating cohesion; expressing rhetorical functions: hypothesis, explanation, reasons for and against something etc. One of the most complex genres, the scientific publication was analysed first. The specialized texts from this genre were gathered with the help of my colleagues from the Horticulture Department of Sapientia University (40 articles, a total of 360 pages). Most of them are scientific articles and studies they usually recommend to horticulture students. The texts were available in Word and PDF format, so the search functions of the Word and Adobe Reader programs could be used for the analysis. Regarding their structure the following main elements of macrostructure can be distinguished in scientific publications: presenting the situation, introducing a problem, reactions to the problem, solution / recommended solution and evaluation. Thus the texts usually have the following parts: title, subtitle, author / authors, key-words, abstract, introduction, research methods, results, discussion / conclusions, acknowledgments, bibliography, references, cited literature. All these structural parts have their own specific features, which the students will have to get familiar with. They need to be conscious of the typical characteristics of each part. To teach these features and characteristics we need to know what specific communicative functions expressing specialized meanings can be found in the different parts. Let us consider for example the analysis of the abstract. The abstract is the summary of the whole text and it can be found under the title and the author’s name, before the introduction. Its length is usually determined by the editors of the publication, but in most cases it doesn’t exceed 250 words. The abstract contains concentrated information; it tries to give very briefly as much information about the article as possible. It summarizes in one or two sentences the main idea of each structural part. Sometimes one sentence can contain the summary of more parts. The abstract helps the reader decide whether he wants to read the whole article or not. It does not contain any figures, charts, data or formulas. First it gives some background information about the topic, which is usually the summary of the introduction. In this part the use of the Simple Present Tense and Passive Voice can be observed. E.g. “Cameraria orhidella Deschka et Dimic is a polyvoltine species which can complete under suitable conditions the development of as many as three generations a year. In the Czech Republic, however, the

ESP for Horticulture – Needs Analysis and Genre Analysis

291

third generation suffers from high mortality due to the shortage of food and later also unfavourable water. If the third generation is not completed the population continuity is ensured by diapausing pupae occurring in each generation. The number of diapausing pupae is determined by the actual abundance of the species and thus also by the actual damage to the horse chestnut foliage.” This part is followed by the presentation of the goals. Here the frequent use of the Simple Past Tense and the Present Perfect Tense can be observed. The Passive Voice is preferred. E.g. “Trials were conducted at the technology verification Centre (TVC), Bukedea, Kumi district in the second rains of 2001(B), to determine the impact of chemical spray on the abundance and diversity of natural enemies of cowpea pests.” In the summary of the presentation of the experiment and the results the Simple past Tense and Passive Voice are used in most cases. E.g. “Twenty-four plant shipments arriving via air cargo from (…) to (…), were sampled on February 6-7, 2003. Random samples of rooted plants or cuttings were washed in 80% ethanol to collect the mite species present. Altogether 81 mites is 11 families were identified in 12 plant shipments.” General statements are made in the summary of the conclusions, so the use of the Simple Present Tense, Passive Voice, and frequent use of modal verbs can be observed in this part. E.g. “The data provided in this thesis indicate that the role of spiders as natural control agents in orchards can be argumented. In orchards where Integrated Pest Management is applied, and where the use of broadspectrum pesticides is minimized, an excellent possibility is available to develop more complex and abundant spider communities, which can contribute to a better suppression of pests.” In abstracts the use of expressions that many readers might not understand (e.g. the jargon of a restricted, small professional community) is usually avoided. Abbreviations are not preferred, except if they are widely known by the professionals. Quotations or bibliographic references are not used in this part. Most of the analyzed scientific publications proved to be explanatory – argumentative type of texts. This means that they introduce a problem, formulate a hypothesis, they contain argumentations, proofs, statistics, figures, charts, graphs, formulas, and conclusion. Their level of abstraction is higher than that of descriptive – narrative texts.

292

Kovács, Gabriella

However, descriptive – narrative parts can also be found in them (definitions, descriptions, classifications). Most of the descriptions from scientific publications in horticulture refer to different plants and pests. The descriptions usually contain the following information: the denomination of the plant in English and Latin languages, occasionally the origin of the denomination, the sub-species of the plant, its habitat, the colour, shape and other characteristics of its leaves, flowers and crop, its gender, reproduction, its edible part and its taste, its availability etc. For instance, “Sea Buckthorn (Hippophae rhamnoides) is native to Eurasia, and is mainly known in North America as an attractive ornamental shrub. It has silvery deciduous leaves and colourful orange berries that persist most of the winter. The name is from its habit of growing near the sea, and from the possession of many spines or thorns that are reminiscent of some buckthorn species (of the genus Rhamnus). Plants typically grow 2-4 m in height, although some in China have reached 18 m and others grow no higher than 50 cm. There are both male and female plants; the latter develop berries that are round to almost egg-shaped, and up to 1 cm long. The fruit is usually orange, but yellow and red fruits also occur. Unlike the majority of fruits that fall away from the maternal plant at maturity, the Sea Buckthorn berries remain on the bushes all winter until eaten by birds. The fruits have a distinctive sourish taste and a unique aroma reminiscent of pineapple. Indeed, in Belarus the fruit juice is known as Russian pineapple.” Classifications regarding different aspects can be found quite frequently in the narrative-descriptive parts. The following example shows a classification of the spiders from the point of view of their hunting habits, and their possible utilisation in the gardens against different pests according to these habits. For instance, “Some types of spiders may be adapted towards catching a particular type of prey. The bolas spiders and ladder web spiders (Araneidae) have webs that are specially adapted to catch adult Lepidoptera. Smaller web weavers, such as Linyphidae and Dictynidae, capture mainly soft-bodies insects such as aphids. Some cobweb weavers (Theridiidae) specialize on ants, including fire-ants. A number of species of jumping spiders (Salticidae) are also behaviourally adapted to feeding on ants. The water spiders (Argyronetidae) are highly specialized in that they forage underwater and feed on fly larvae, including mosquitoes.”

ESP for Horticulture – Needs Analysis and Genre Analysis

293

In conclusion it can be said that scientific publications proved to be the most complex genre from the previously mentioned group of specialized texts used by horticulturists. The next step after analyzing the different genres is to decide what kind of tasks and activities can best prepare the language learners to perceive and produce them. At the same time we can decide what cognitive processes are needed in order to perform these activities (recognition, understanding, comprehension, interpretation, reproduction, self-expression, identification, recollection, analysis, synthesis, evaluation) (Kurtán: 2001; Willis and Willis: 2007). Based on the above exemplified analysis of scientific publications let us see a few examples from the numerous task-types that could prepare students to perceive (read and understand) and to produce (write) such texts. We can differentiate three main groups of tasks: warm up activities (their goal is to introduce a topic, to awaken the students’ interest, to introduce new vocabulary) “main” activities and post-task activities (follow-up tasks for recycling texts, post-task language work, Willis and Willis: 2007; Bárdos: 2005). Examples for warm-up activities: Brainstorming: group discussion about what the students already know/ have read or heard about the topic (self-expression); The student will try to predict what the text is going to be about, based on the title / subtitles / key-words (anticipation) Examples for “main” tasks: The students will read the text and try to identify a given number of key words (synthesis); TRUE or FALSE? – after reading the text, the students will try to decide whether some given statements are true or false (recollection, evaluation); The students will try to write an abstract (no longer than 250 words) based on the whole text of a scientific publication (synthesis) The students will write an article about a chosen topic (e.g. an experiment they have done) (self-expression) Examples for post-task activities: The student will try to use the new technical terms they encountered while reading the scientific publication in different context. (reproduction, self-expression, recollection)

294

Kovács, Gabriella

The students will try to gather more information about the topic they have read about from the internet, library or their teachers (comprehension, self-expression, recollection).

Conclusions
The two steps presented above – the thorough needs analysis and genre analysis before task planning –, proved to be of great importance and significant help in curriculum development. After a thorough analysis of the specific types of genres of specialized texts used by the horticulturists, it will be possible to decide what kind of tasks and activities can best prepare the language learners to perceive and produce each of them, and it will be possible to design a complex ESP course for horticulture students.

295

Bibliography

BÁRDOS, J. (2005), Élő Nyelvtanítás-történet, Budapest: Nemzeti Tan­ könyvkiadó. BASTURKMEN, H. (2009), Ideas and Options in English for Specific Purposes, New York and London: Routledge. Common European Framework of Reference for Languages http://www. coe.int/T/DG4/Linguistic/Source/Framework_EN.pdf. Ghidul Candidatului: Limba Engleză. Cluj Napoca: Universitatea „BabeşBolyai” Facultatea de Litere, Centrul de Limbi Moderne Alpha. KURTÁN, ZS. (2001), Idegen nyelvi tantervek, Budapest: Nemzeti Tan­ könyv­ kiadó. KURTÁN, ZS. (2003), Szakmai nyelvhasználat, Budapest.

296

Kovács, Gabriella

Mai bun decât originalul – Jobb, mint az eredeti

297

Nagy, Sándor-István

Mai buN decÂt origiNalul – Jobb, miNt aZ eredeti Câteva aspecte privind traducrea titlurilor de cărţi din literatura beletristică în/din limba maghiară în limba română

În această lucrare a-şi dori să prezint câteva aspecte ale traducerii unor texte pe baza experienţei dobândite în cadrul cursului de traducere româno-maghiar din departmentul nostru, care este realizat în cooperare cu departmentul de limba şi litaratura română al Universităţii, cât şi pe baza experienţei dobândite în cadrul lucrărilor de cercetare pe care le-am făcut în această vară, la Biblioteca Judeţeană din Tîrgu-Mureş. Despre cartea la care lucrăm, şi care stă la baza activităţii de cercetare amintite, câteva cuvinte sunt necesare: la catedra nostră se pregătesc traducători şi interpreţi din 2002. În cadrul cursurilor de traducere literară ne-am confruntat cu problema că nu există o lucrare care să cuprindă toate datele despre traducătorii în limba maghiară. Şi astfel, s-a născut ideea de a realiza o astfel de lucrare. În primul rând, intenţia noastră este să edităm o enciclopedie a traducătorilor de literaură beletristică în limba maghiară, din perioada 1945-2010. Autorii lucrării sunt: Papp Andrea (şefa de catedră), Vihar Judit şi subsemnatul. În ce mă priveşte, mă ocup de acele capitolele care cuprind traducătorii din România, Jugoslavia şi Cehoslovacia. În lunile iulie-august am colectat datele la Biblioteca Judeţeană din Tîrgu-Mureş. Şi de aici un foarte mare mulţumesc pentru ajutor tuturor lucrătorilor! Fiecare profesor, cum vine vorba, a fost odată copil! Fiindcă de copil vorbesc foarte bine şi limba română şi limba maghiară, şi sunt un mare amator de cărţi, am citit sute şi sute de cărţi în ambele limbi. Ce face omul mic şi mare când caută ceva de citit la o librărie sau la bibliotecă: ia să vedem un titlu interesant. Când e mai mare cititorul, desigur, se uită şi la autor, iar când este mai „învăţat” caută şi după autor. Acum,

298

Nagy, Sándor-István

cum predau această prezentare pot analiza cât de importană este munca traducătorilor: ca să poţi capta interesul cititorului nu este de ajuns să traduci bine, chiar dacă acesta este cel mai important aspect al unei traduceri, trebuie să alegi un titlu „ca lumea”. Noi, care predăm arta nobilă dar grea a traducerii petru studenţi, întotdeauna le aducem ca exemplu marii traducători din literatura maghiară şi română. Există două feluri de traducători: meşteri şi meseriaşi. Nu degeaba se spune că din cei care sunt meşteri în a scrie beletristică se formează cei care traduc la nivel de masterat. Aceştia sunt mai puţin la număr. Cei mai mulţi sunt meseriaşii. Însă ei reprezintă acea categorie care duce greul meseriei! Dar, amândouă categoriile au un „ars poetica” de bază: să prezinte textul cititorului cât mai exact şi citeţ! Este foarte important de amintit că acum, această meserie se predă nu numai la Universitatea din Budapesta, ci şi la facultatea din Tîrgu -Mureş a Universităţii Sapientia, pentru că un meseriaş bun nu se poate forma fără o şcoală bună. Din păcate, un mare număr de meseriaşi profesează fără a avea pregătirea corespunzătoare şi acest lucru se poate observa citind câteva „lucrări” pe care am avut ocazia să le primesc pentru corectare, sau şi mai rău, citind câteva cărţi deja apărute. Înainte de a trece la prezentarea amintită în titlu, ne vom opri la două exemple din literatura în limba engeză. Şi iată, am ajuns la prima observaţie. În limba română şi în limba maghiară, dacă vorbim despre limba în care şi-au scris romanele Jack London şi Lewis Carroll zicem că sunt în engleză. Dar amândoi au fost scriitori americani, şi nu trebuie să explic că totuşi există diferenţe între cele două limbi. În limba maghiară, pentru literatura engleză din toată lumea utilizăm expresia angolszász irodalom, care în traducere ar veni literatura angol saxonă. Dar termenul angol nu este utilizat în limba română. Unul dintre romanele clasice ale scriitorului Jack London este Călcîiul de fier, în traducerea excelentă a lui Dumitru Maziliu. Titlul dat de autor este traducerea titlului original din limba engleză The Iron Hell. În limba maghiară, romanul a apărut sub titlul A vaspata, în traducerea la fel de excelentă a lui Szinnai Tivadar. Traducerea în limba română a titlului ar fi: Copita de fier. Desigur, ambii traducători au vrut să exprime mesajul romanului, să capteze atenţia cititorului. Un alt mare clasic al literaturii engleze este Lewis Carroll, celebru prin seria Alice Adventures. În limba română, traducătorul (Frida Papadache) a folosit o formă destul de neconvenţională a numelui personajului pricipal (Aventurile Alisiei in Ţara Minunilor), desigur pentru că nu există un nume

Mai bun decât originalul – Jobb, mint az eredeti

299

corespunzător. În traducerile în limba maghiară, doar în primele variante s-a încercat o „maghiarizare” a numelui (Alisz kalandjai),însă mai târziu s-a trecut la folosirea numelui în varianta identică limbii engleze (Alice kalandjai). Cu permisiunea Dumneavoastră, exemplele mele de traduceri interesante de titluri de cărţi sunt luate de la meşterii meseriei. Să învăţăm de la ei! O vorbă ca introducere. Perioada anilor 1970-80 a fost una foarte bogată în ceea ce priveşte traducerile apărute între limbile maghiară şi română. Acest lucru nu numai că a contribuit la evoluţia celor două literaturi, la cunoaşterea celor două culturi, dar a fost un cadru propice pentru dezvoltarea unei mari şcoli de traducători de literatură beletristică. Prin această prezentare, prin enciclopedia la care lucrăm, dorim să le aducem un omagiu. Să sperăm că va veni o vreme când iarăşi vor apărea mai multe traduceri. O remarcă generală privind munca acestor maeştri ai literaturii ar fi binevenită: într-o parte însemnată, traducătorii au fost şi ei scriitori remarcabili, iar cine a tradus dintr-o limbă a tradus opere ale traducătorului. Oferim câteva exemple de traduceri din limba maghiară în limba română: Veronica Porumbacu (1921 – 1977, pseudonim, numele adevărat a fost Veronica Schwefelberg), autoare a câtorva excelente lucrări pentru copii, a tradus, printre altele, şi numerose poezii pentru copii, aparţinând scriitorului maghiar Kiss Jenő (1912 – 1995). Cele două volume au apărut sub titlul: Să fiţi prieteni (1961), Copii mei, vă spun acum (1963). Interesant este faptul că cele două titluri sunt titluri de poezii, pentru că volumele respective sunt antologii. Eu sunt de acord, pentru că un meşter poate să-şi permită să traducă ce-i place mai mult. Gelu Păteanu (1925 – 1995) A fost scriitor şi traducător. Pot să vă spun cu mândrie că Dânsul mi-a fost profesor mulţi ani, în cadrul cursurilor mele de la catedra de limba română de la Budapesta, şi de la domnul profesor am învăţat primii paşi în arta traducerii. Lista traducerilor în cele două limbi este foarte lungă: Adio, pantaloni scurţi (Búcsú a rövidnandrágtól, Bálint Tibor) /La revedere pantaloni scurţi/¹ Făt Frumos, basme romăneşti; Ianoş Vizeazul basme maghiare / interesant că nu a tradus numele din limba maghiară/¹ Mlaştinile se apără (A mocsarak visszaütnek, Korda István) /Mlaştinile ripostează/¹

300

Nagy, Sándor-István

Dumitru Radu Popescu şi Angela Popescu, scriitori, dramaturgi, traducători. În traducerea lor a apărut, printre altele, colecţia cu piticul Cipi, de Fodor Sándor, personaj cunoscut de multe generaţii de copii şi părinţi, în ambele limbi: Cipi, acest pitic uriaş (Csipike az óriás törpe) /Interesantă este folosirea numelui personajului principal în transcrierea româească, fără diminutiv/ Piticul Cipi, acest uriaş fericit (Csipike a boldog óriás) /Cipi uriaşul fericit/ Piticul cel fioros (Csipike a gonosz törpe) /Cipi piticul cel răutăcios/ Piticul şi Surzilă (Csipike és Kukucsi) /Kukucsi este un nume, care provine din cuvântul kukucskál, pe care-l folosim pentru a desemna pe cineva care trage cu ochiul. Aici traducătorul a găsit un nume excelent la personajul amintit – cârtiţa: ,,- Bună dimineaţa, şi să mai vină o ţuică! I-a răspuns vesel la salut Chiorîş-Chiondorîş, zis Ceacir, poreclit Surzilă”² ,,- Pálinkás jó reggelt! - köszönt rá vidáman Kukucsi”.³/ Mihail Sevastos (1892 – 1967) scriitor, poet, gazetar, traducător: Spre tabăra din pădure (Ácsék tábort vernek, Nagy István) 1963 /Ács şi prieteni îşi fac corturile/. Oferim câteva exemple de traduceri din limba română în limba maghiară: Árva Tamás:4 A kis furulyás és a citrom (Fluieraşul şi alemaia, Dumitru Almaş 1966). Balogh József (1931 - ). Ziarist, scriitor, traducător. Este redactor a mai multor volume de antologii din literatura română şi rusă. Din literatura română a tradus opere semnate de Marin Sorescu, Constanţa Buzea, Gheorghe Tomozei, Gellu Naum. Ikaruszosdi (antologie de versuri de Marin Sorescu 1968) Dús lakoma nagyidőben (Cină bogată în viscol, Constanţa Buzea, 1983) /Vacsora hóviharban/. Boros Ferenc (1908 – 1963). Preot reformat, poet, scriitor, traducător: Jó úton (Bucurie, Ion Istrati, 1952) /Boldogság/ Sötét évek (Întunecare, Cezar Petrescu 1956, 1964) /Sötétedés/ Bustya Endre (1927 – 1996). A fost istoric de artă, traducător. Sub îngrijirea lui au fost publicate operele lui Ady Endre. Din limba română a tradus opere semnate de Mircea Sîntimbreanu, Emil Isac: Kicsi hiba-nagy galiba (antologie de proză scurtă Mircea Sîntimbreanu, 1958) /Greşală mică-problemă mare/.

Mai bun decât originalul – Jobb, mint az eredeti

301

Csíki László (1944 – 2008). Este dramaturg, poet, scriitor, traducător: Beszédmese, mesebeszéd (Povestea vorbei, Anton Pann 1974) /A beszéd meséje/ Léder szűzek (Fecioare despletite, Hortensia Papadat-Bengescu, 1978) /Meztelen szűzek/. Forró László (1932 – ). Ziarist, scriitor, traducător. Din limba română a tradus, printre altele , opere de Titus Popvici, Nicolae Velea, Simion Pop: Ipu két halála (Moartea lui Ipu, Titus Popovici, 1972) /Ipu halála/. Kerekes György (1933 – ). S-a impus ca redactor, traducător. Din limba română a tradus opere aparţinând lui Petre Ispirescu, Eugen Barbu, Aurel Mihale, Ion Luca Caragiale. A redactat mai multe volume de antologii, poveşti populare româneşti, opere scrise de Mihail Kogălniceanu, Ion Luca Caragiale, Tudor Vianu: Cugulya öregapó-öreganyó fia (Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei, Petre Ispirescu, 1963). Lőrinczi László (1919 – ). Este scriitor, ziarist, traducător. Din limba română a tradus, printre altele, opere scrise de Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi: A parasztkapitány (Neamul Şoimăreştilor, Mihail Sadoveanu, 1969, 1972) /Şoimăreşti nemzetség/. Majtényi Erik (1922 – 1982). Este redactor, scriitor, traducător, unul dintre cei mai mari meşteri ai traducerii, foarte prolific. A tradus din limbile română, rusă, germană. Din limba română a tradus opere de Petre Ispirescu, Maria Banuş, Alexandru Vlahuţă, B.P Haşdeu, Eugen Jebeleanu, Tudor Arghezi, Grigore Alexandrescu, Marcel Breslaşu: Hej Bukarest öreg vár ifjú város (Bucureşti, oraş iubit, Maria Bănuş,1961) /Bukarest, szeretni való város/; Ifjúságnak ifjúsága, élet, amely nem ér véget (Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte, Petre Ispirescu, 1962) /. Soltész József traduce: 4 A világ egy virágkehelyben (Lumea într-un degetar, Lucia Olteanu,1984) /A világy egy gyüszüben/. Szabédi László (1907 – 1959). A fost profesor universitar, lingvist, poet, ziarist, traducător. Din limba română a tradus, printre altele, opere de Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu. Nicora Potcova (Nicoară Potcoavă, Mihail Sadoveanu, 1954).

302

Nagy, Sándor-István

II. În partea a doua a lucrării, prezentăm câteva exemple din textele pe care le-am analizat la cursurile de traducere de la Universitatea ELTE din Budapesta şi la Sapientia din Tîrgu-Mureş. Pornim de la noţiunea de literatură beletristică, despre care scriem enciclopedia noastră. Limba maghiară nu foloseşte această formă (care provine din cuvântul german Belletristik). Se foloseste műfordítás, adică traducerea (fordítás) unei opere (mű). Pe lângă traducerile din texte literare, la cursuri traducem şi texte cu conţinut istoric şi este interesant de analizat acest domeniu. Prin prezentarea unor exemple care se leagă de istoria Transilvaniei, doresc să prezint câteva dintre caracteristicile lingvistice în procesul traducerii textelor specifice, din limba română în limba maghiară: traducerea cuvântului preot. În limba maghiară se folosesc cuvinte diferite pentru a desemna noţiunea propusă, în funcţie de două religii diferite. Dacă este vorba de catolici, se foloseşte pap, dacă este vorba de reformaţi, se foloseşte lelkész. Este obligaţia traducătorului să cunoască aceste aspecte ale religiei. Traducerea cuvântului titlu de propietate at fi, mot-a-mot, tulajdoni cím. În limba maghiară folosim expresia tulajdon. Pentru cuvântul consilier utilizăm traducerea tanácsnok. Dacă încercăm să traducem termenii prefectură sau prefect se iveşte problema că în adminstraţia maghiară nu a existat o formă a acestora, de aceea ne întâlnim cu cuvinte maghiare ca prefektúra, sau prefektus. Din anul 2010 avem în administraţia maghiară sinonimul funcţiei de prefect – kormánymegbízott. Înainte de 1948 cuvântul prefektus, în limba maghiară, era utilizat de acei dascăli, care la colegiile catolice de băieţi aveau grijă de educarea elevilor la internate. /Felügyelő: katolikus fiúnevelő intézetekben, kollégiumokban az a nevelő, aki a növendékek foglalkozását vezeti, magaviseletükre felügyel s nevelésükért felelős. Katolikus papnevelő intézetekben az ún. papi szemináriumokban a növendékek tanulmányi felügyelője/5. Avem consiliile care conduc judeţele - tanács (adică sfat)- în limba maghiară, folosim termenul consilieri - în traducere- tanácsnok. Şi să rămânem la administraţia locală, termen al cărui echivalent maghiar este helyi közigazgatás. Limba română nu utilizează în acest context expresia oficială maghiară önkormányzat (autoguvernare). Şi aceasta, pentru că noţiunile legate de conducerile locale au fost preluate din limba franceză /Charte européenne de l’autonomie locale (adică autonomia locală)/;codificatorii în limba maghiară au utilizat termeni din limba germană (Selbstverwaltung).6 În limba maghiară folosim noţiunea de önkormányzat şi în cazurile în care limba română foloseşte cuvântul autoguvernare (de exemplu, în cazul minorităţilor).

Mai bun decât originalul – Jobb, mint az eredeti

303

De-a lungul istoriei, în limba romană s-au folosit diferite expresii pentru organul suprem de conducere a ţării: Sfatul domnesc, Divanul, Divanul domnesc, Corpul Ponderator, Marea Adunare Naţională, Parlament. În limba maghiară folosim expresia országgyűlés (adunare naţională) sau cel mult, parlament.. Şi aceasta, pentru că, deşi în istoria Ungariei aceată instituţie a avut denumiri oficiale diferite, expresia országgyűlés s-a implementat ca definiţie utilizabilă în traducerea textelor. Oferim şi câteva exemple de traducere a unor expresii. Traducătorul trebuie să fie atent la schimbările care au avut loc în ortografia limbilor respective şi să fie la curent cu evoluţia terminologiei respective: utca, utza – stradă regiune – régió, tartomány cocioabă – kalyiba, vityilló, régi ház polgári – mic burghez Tabla Regească – Királyi Ítélőtábla Comunitate religioasă – felekezet still secession – szecessziós stílus Cancelaria Aulică Transilvană – Bécsi Kancellária (chiar dacă denumirea în limba română utilizează denumirea oficială germană). Unul dintre consilierii renumiţi a fost Teleki Sámuel, de care se leagă contrucţia palatului Teleki şi înfinţarea bibliotecii de pe strada Bolyai. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit. Sper că fiecare meşter sau meseriaş este conştient de importanţa creaţiei sale. Şi pe această cale doresc să subliniez necesitatea ca cei care lucrează în domeniu să aibă, pe lângă mul­ tiplele cunoştinţe în toate domeniile, o pregătire academică corespunzătoare. Şi pentru acesta, universităţile din Budapesta şi Tîrgu-Mureş sunt excelent pregătite. Cadrele didactice sunt gata să pregătească corespunzător studenţi din domeniu. Sperăm că numărul lor va creşte, ca şi al traducerilor beletristice.

Note
¹ În această paranteza am să fac observaţii asupra traducerii, s-au am să traduc liber titlul original. ² Fodor Sándor, Pitiucul şi Surzilă. Editura Tineretului, Bucureşti 1969; ³ Fodor Sándor, Csipike és Kukucsi. Editura Pro-Print, Budapesta 2007; 4 Árva Tamás este unul dintre traducătorii despre care încă nu avem date biografice. 5 http://www.kislexikon.hu/prefektus_a.html; 6 Veress Emőd: A prefektusi tisztség az önkormányzati rendszerben és az alkotmánybírósági gyakorlatban (Románia esete). In: http://www.jogiforum.hu/publikaciok/73.

304

Nagy, Sándor-István

ExplicitationStrategiesInTheTranslationofEmil yBrontë’sWutheringHeights

305

Balázs, Melinda

ExplicitatioN Strategies IN The TraNslatioN of Emily BroNtË’s Wuthering Heights

0. In the nineties with the advent of electronic corpora and the development of corpus linguistics more and more research focusing on universal features of translated texts was carried out in the field of translation studies. The seminal paper in this respect was Mona Baker’s article (1993) who foresaw the impact the emerging discipline was to produce on the study of translation. Translated texts are assumed to have a language of their own known as the ‘third code,’ thus marking them off from original texts. Furthermore, translations exhibit some characteristics that are considered to be universal independently of the languages involved. Baker gives a few examples of translation universals in the abovementioned article: explicitation, a marked tendency towards disambiguation and simplification, preference for conventional grammaticality, avoidance of repetitions (by omitting or rewording them) as well as the tendency to exaggerate features of the target language (TL). The aim of the present paper is to identify and compare the most common explicitation strategies in the Romanian and Hungarian translations of Emily Brontë’s classic novel, Wuthering Heights. Thus, the corpus is provided by Henriette Yvonne Stahl’s translation into Romanian (referred to as TT1 in the paper) and two different Hungarian translations, namely those of Sőtér István (TT2) and Borbás Mária (TT3). I.1.Defining explicitation. By far the most investigated translation universal is explicitation. The term was first introduced into the field by Vinay and Darbelnet who defined it as: ‘Procédé qui consiste à introduire dans LA [langue d’arrivée] des précisions qui restent implicites dans LD [langue de départ], mais qui se dégagent du contexte ou de la situation’(1958: 9). Thus, translations tend to state more than their source text (ST), are somewhat clearer, even longer or more specific than

306

Balázs, Melinda

the equivalent ST. Nida (1964) summed up the most common translation techniques as additions, subtractions and alterations. For Dimitrova (2005) the terms explicitation and addition are synonymous: she speaks about ‘addition-explicitation’ and ‘omission-implicitation.’ The two terms can also be discussed as losses or gains in translation. Pápai (2004) defines explicitation in two ways: in terms of process and in terms of product. Accordingly, explicitation can be referred to as either a translation technique consciously used by translators to improve the quality and processability of the ST or as a text feature manifested in higher level of explicitness as compared to original texts. According to Dimitrova (2005) explicitation can take one of the two forms: addition of new elements and specification (use of more specific words, see, for example, the transfer operation called lexical particularization later in the text). The so-called ‘explicitation hypothesis’ was formulated by BlumKulka, who noted a higher level of redundancy and cohesive explicitness in French translations of English texts due to morphological and syntactical differences between the two languages as well as stylistic preferences. The hypothesis ‘postulates an observed cohesive explicitness from SL to TL texts regardless of the increase traceable to differences between the two linguistic and textual systems involved. It follows that explicitation is viewed here as inherent in the process of translation.’ (Blum-Kulka 1986 quoted from Venuti 2000: 300). Since the concept of explicitation has become elusive in nature almost defying any definition, in other words, an umbrella term covering a wide range of more or less automatized, obligatory as well as optional translation operations, some researchers have proposed to narrow it. According to Séguinot (1988 quoted from Baker and Saldanha 2009: 105) structural, stylistic or rhetorical differences should not be regarded as instances of explicitation. Apart from additions, the term should be reserved for cases of explicitation of implicit textual content or whenever a ST element is given greater prominence in translation through focus or emphasis. Robin (2010), who analyzed explicitation in revised translations, claims that explicitation is a universal text-editing operation performed by revisers and translators alike and aimed at rendering a text less ambiguous and easier to process by the receptor. The verification of the asymmetry hypothesis formulated by Klaudy (2004) would provide evidence for the universal nature of explicitation.

Explicitation Strategies In The Translation of Emily Brontë...

307

The hypothesis states that explicitation in one direction does not always lead to implicitation in the other, that is, translators are more inclined to use explicitation than implicitation in their translations. To prove this a lot of empirical studies would be necessary involving different language pairs and translation directions. I.2. Possible reasons for explicitation.One possible explanation for using explicitation so often in written translation would be that the latter is a displaced form of communication as opposed to face-to-face communication. There is no proof of whether interpreters rely on this strategy as often as translators do. Given the nature of oral translations we might expect that interpreters favour implicitation instead of explicitation owing to time constraints. According to Pym (2005: 41), explicitation is part of a conscious risk management strategy applied by the translator in view of minimalizing the possibility of misinterpretation on the part of the reader. It derives from an endeavour to conform to TT readers’ expectations (see target-culture oriented translation theories). I.3.Types of explicitation. Klaudy (2004) distinguished between four types of explicitation, namely obligatory, optional, pragmatic and translation-inherent explicitation. Obligatory explicitation occurs because of differences between the morphological, syntactical and semantic systems of languages. If the translator does not explicitate, s/he produces ungrammatical sentences. This type of explicitation is mostly due to the fact that some grammatical categories are present in one language and absent in the other. For instance, the grammatical category of gender is absent in Hungarian, but present in the Indo-European languages. Being a synthetic language, Hungarian uses inflections where English, which is highly analytical, relies on prepositions and pronouns instead. Therefore, when we translate from Hungarian into an Indo-European language, the TT will unavoidably be longer and contain more words (morphological explicitation). As to semantic explicitation, this does not necessarily entail an increase in the number of words in the TT. It is rather a consequence of the fact that each language segments reality in a different way. For example, when translating brother and sister into Hungarian the translator has no choice but to explicitate by using öcs for younger brother, húg for younger sister, báty for older brother and nővér for older sister.

308

Balázs, Melinda

Optional explicitation is triggered by differences in language use and genre conventions. If explicitation is not resorted to, the text either fails to fulfill target readers’ expectations or it reads like a translation (with instances of translationese). Though the sentences, taken separately, are grammatical, the text as a whole is unidiomatic and unnatural. At word level such optional explicitations include the translation of IndoEuropean reporting verbs (say), inchoative verbs (begin to tremble) and verbs with general meaning (see) by using more specific words. At the level of the sentence an example would be the use of relative clauses instead of nominal or verbal constructions (predicativisation). This operation is optional since there are nominal and verbal constructions in Hungarian, too; however, it has become almost a norm among practitioners to explicitate in such cases. Text-level instances of optional explicitation include the insertion of logico-grammatical connectors, conjunctions, emphasizers, anaphors and cataphores that orientate or anchor the reader in the text. Pragmatic explicitation is motivated by assumed differences or gaps in world knowledge between SL and TL readers. It is a special case of optional explicitation since the reasons are not linguistic but pragmatic in nature. It refers to the translation of realias, culture-specific words denoting material things (for example, food, geographical places etc). Several options are available for the translator: transliteration, paraphrase, calque, generalization, omission, looking for analogies, etc. The correct translation solution will depend on text-type and function of the given word. Translation-inherent explicitation is ascribed to the nature of the translation process itself. Klaudy does not provide examples of this class. II. 1.Results of the analysis. As expected, the three translations abound in instances of the first three types of explicitation whereas the third type was not identified. The cohesive pattern of the three translations shows differences first of all because gender is a missing category in Hungarian. The third person pronoun in Romanian is marked for gender; therefore, Romanian sentences are more explicit, whereas, in some cases, the reference of the Hungarian personal pronoun might be ambiguous. An example is given below, where, nevertheless, it was not necessary to appeal to other means of explicitation – like use of first name, surname, marital status etc. – to clarify the referent of the pronoun as it was clear from the context:

Explicitation Strategies In The Translation of Emily Brontë...

309

ST: ‘She looked at me, leaning back in her chair, and remained motionless and mute’. TT1: ‘Ea mă privi, rezemându-se de speteaza scaunului, dar rămase nemişcată şi mută.’ TT2 : ‘Rám nézett némán és érzéketlenül.’ TT3: ‘Ő rám nézett, hátradőlt székében, s néma és mozdulatlan maradt.’ Another example of obligatory explicitation in one direction and, respectively, implicitation in the other, again, ensuing from linguistic differences between Romanian and Hungarian, is related to the fact that Hungarian uses the singular with collective meaning very often whereas English and Romanian prefer the plural: ST: ‘Joseph mumbled indistinctly in the depths of the cellar, but gave no intimation of ascending; so his master dived down to him, leaving me vis-à-vis the ruffianly bitch and a pair of grim, shaggy sheep dogs, who shared with her a jealous guardianship over all my movements.’ TT1: ‘Dar Joseph mormăia ceva neînţeles în fundul pivniţei şi părea că nu are de gând să vină sus, aşa că stăpânul său coborî chiar el, lăsându-mă singur, faţă-n faţă cu căţeaua aceea ameninţătoare şi cu o pereche de câini ciobăneşti, flocoşi şi fioroşi, care, împreună cu ea, îmi urmăreau cu mare băgare de seamă toate mişcările.’ TT2: ‘Joseph dörmögött valamit a pince mélyéből, de nemigen sietett feljönni, így hát a gazda is lement utána, szemtől szembe hagyván engem a gonosz szukával és egypár ádáz, loboncos juhászkutyával, melyek féltékenyen ügyeltek minden mozdulatomra.’ TT3: ‘Joseph motyogott valamit a pince mélyén, de nem adta jelét, hogy felkapaszkodna; így hát a gazdája szállt alá, magamra hagyva a galád szukával meg egy pár ádáz, loboncos juhászkutyával, amelyek osztoztak vele a minden mozdulatomat vigyázó őrködésben.’ Optional explicitation is represented by lexical particularization, a technique which contributes to textual cohesion. The translator has the choice between translating a ST segment literally and producing

310

Balázs, Melinda

a decontextualized translation equivalent or using a more specific translation variant entailed by the immediate textual environment. In the example below (the first sentence of the novel) the Romanian translator instead of focusing on the dictionary meaning of the adjective ‘solitary’ chose an equivalent which is semantically richer anticipating the moroseness and the unpleasant character of the landlord. In other words, the translator has to be able to discern text meaning or instantial meaning and follow lexical networks closely in the text as they determine the meaning of individual lexical items (Baker 1992: 206). The other two translators appealed to literal translation, respectively, omission: ST: ‘I have just returned from a visit to my landlord – the solitary neighbour that I shall be troubled with.’ TT1: ‘Adineauri m-am întors din vizita făcută posacului meu proprietar şi vecin, singura făptură care ar putea să mă mai tulbure aici.’ TT2: ‘Most tértem vissza látogatásomból; földesuramnál voltam: ő az egyedüli szomszédom, akiről szólni fogok.’ TT3: Az imént tértem haza; földesuramat látogattam meg, egyetlen szomszédomat – mással nem kell bajlódnom.’ As the following example demonstrates, semantic explicitation is sometimes the result of drawing implicatures from the text during the process of interpretation. Anxious to be accompanied home in the snow, Mr. Lockwood enquires after Mr. Heathcliff’s ‘boys.’ Given the context, the setting and the participants, the translators of TT1 and TT2 conclude, rightly, that the protagonist must be referring to the landlord’s servants. The third translator’s option for a general word evokes, nevertheless, the same referent in the reader’s mind: ST: ‘Are there no boys at the farm?’ TT1: ‘Nu sunt rândaşi la fermă?’ TT2: ‘Nincsenek béresek a tanyán?’ TT3: ‘Nincsen egy legény sem a tanyán?’ But these same lexical networks are not always possible to be preserved or reproduced in translation because words that are semantically related (i.e. synonymous) in one language may be less so in the other. For example, the semantic field of preaching in English and Romanian

Explicitation Strategies In The Translation of Emily Brontë...

311

is more differentiated than in Hungarian; as a result, reiteration in TT1 takes the form of a superordinate word (‘cuvântare, predică’) whereas in the other two TTs repetition is resorted to (‘prédikáció’): ST: ‘However, in my dream, Jabes had a full and attentive congregation: and he preached –good God! what a sermon: divided into four hundred and ninety [sic] parts–each fully equal to an ordinary address from the pulpit–and each discussing a separate sin!’ TT1: ‘Totuşi, în visul meu, Jabes se afla în faţa unei capele pline de oameni ce-l ascultau cu luare-aminte; iar el predica – DoamneDumnezeule, ce predică! Era împărţită în patru sute nouăzeci de părţi, fiecare parte făcând cât o cuvântare obişnuită rostită de la amvon, şi referindu-se fiecare la un anumit păcat!’ TT2  : ‘Akármint volt is a dolog, álmomban Jabes nagyszámú és figyelmes gyülekezettel dicsekedhetett; prédikált – szent Isten! – prédikációja négyszázkilencven részre tagozódott, mindegyik felért hosszúságban egy rendes prédikációval, és egy külön bűnről szólt mindegyik.’ TT3: ‘Álmomban mindazonáltal Jabesnek népes és figyelmes gyülekezete volt, és a prédikációja – jóságos Isten! micsoda prédikáció – négyszázkilencven cikkelyből állt; mindegyik tökéletesen megfelelt egy-egy közönséges prédikációnak, és mindegyik egy-egy bűnt vett tárgyául!’ Another optional explicitation refers to verbalisation, the transfer operation that consists of replacing ST nouns or nominal phrases, adjectives, participles, infinitives with the corresponding verb forms. By raising them to the level of the sentence, these parts of speech are given more emphasis, implicitly, the TT becomes more explicit. The operation is usually carried out in Romanian and Hungarian, too: ST: ‘Hindley is a detestable substitute.’ TT1: ‘Hindley îi ţine locul într-un mod infernal.’ TT2: ‘Hindley ugyancsak kevéssé tudja pótolni őt.’ TT3: ‘Hindley hitvány pótlék.’ ST: ‘As it spoke, I discerned, obscurely, a child’s face looking through the window.’

312

Balázs, Melinda

TT1: ‘Pe când vorbea am zărit în întuneric o faţă de copil ce privea pe fereastră.’ TT2: ‘Még tovább hallottam a hangot, és úgy rémlett, egy gyermek arcát látom az ablak mögött.’ TT3: ‘És szavai közben halványan egy gyermekarcot vettem ki, amint benéz az ablakon.’ Finally, the insertion of conjunctions is a text-level optional explicitation strategy characteristic of English–Hungarian translation direction: ST: ‘Being unable to remove the chain, I jumped over, and, running up the flagged causeway bordered with straggling gooseberry bushes, knocked vainly for admittance, till my knuckles tingled and the dogs howled.’ TT1: ‘Nefiind în stare să desfac lanţul porţii, am sărit peste gard şi am început să alerg de-a lungul aleii mărginite, de o parte şi de alta, de tufe răzleţe de coacăze. Zadarnic bătui în uşă până îmi amorţiră pumnii şi câinii începură să latre.’ TT2: ‘Mivel nem tudtam kiakasztani a láncot, átmásztam a kerítésen, és végigszaladtam a kikövezett úton, melyet elszórt pöszmétebokrok szegélyeztek kétoldalt. Hiába kopogtattam azonban bebocsátásért: csak kezem fájdult meg belé, és a kutyákat vertem fel vele.’ TT3: ‘Nem tudtam megbirkózni a lánccal, hát átugrottam a kerítésen, és felszaladtam az ágasbogas pöszmétebokrokkal szegélyezett macskaköves járdán, ám hasztalan kopogtam bebocsáttatásért, holott már belesajdult a kezem bütyke, a kutyák meg vonítottak.’ Pragmatic explicitation is represented in the novel, among others, by the translation of proper names – denoting geographical places, animals, literary characters etc. – and units of measurement. The techniques used by the three literary translators include transliteration, transliteration and explanatory footnote, transliteration and translation in footnote, literal translation and looking for equivalences. First of all, the title of the novel, Wuthering Heights, has the role of denoting the scene where the action takes place and creating local colour. It is suggestive of the external life conditions as well as of the character of the people living there who are in perfect unison with nature and its

Explicitation Strategies In The Translation of Emily Brontë...

313

rules. The choice of the Romanian translator to transliterate the name of the place adds a touch of the exotic without revealing anything about the culture or the people. The decision to add an explanatory footnote as well marks her intention to inform and educate her readers but at times it can also disrupt their attention from the text. The Hungarian translators attribute a documentary function to this proper name and wishing to introduce the readers and familiarize them with this particular world they create two equally suggestive translation equivalents, namely ‘Szelesdomb’ and ‘Zúgóbérc.’ Likewise, the translators of TT1 and TT2, who translate the names of the two dangerous dogs either in a footnote or in the text (‘Dinţatule’ and ‘Csikar’ for ‘Gnasher,’ and ‘Lupule,’ respectively ‘Ordas’ for ‘Wolf’), show awareness of their function to create suspense and alert to the unpredictable nature of the beasts, thus compelling the reader to sympathise with the protagonist.

Conclusions
The explicitation strategies established by Klaudy and characteristic of Indo-European–Hungarian translations, namely, lexical particularization, verbalisation, activisation and completion of elliptical sentences are equally used in the Romanian translation, too. The reason might be that English is a very concise and highly polysemantic language whereas Romanian and Hungarian are less pragmatic and use more words to express the same ideas. Logico-grammatical connectors and conjunctions are more widely used in Hungarian than in the Romanian translation; while they are absolutely necessary in the former because of the nature of the language, they are also less tolerated, even redundant in the latter.

314

Bibliography

Primary Bibliography Brontë, Emily (1998) - Wuthering Heights, New York: OUP. Brontë, Emily (1993)- Üvöltő szelek, Translated by Borbás Mária. Budapest: Európa könyvkiadó. Brontë, Emily (1967) -Üvöltő szelek. Eighth Edition. Translated by Sőtér István. Budapest: Európa könyvkiadó. Brontë, Emily (1968) -La răscruce de vânturi, Bucureşti: Editura pentru Literatură Universală. Secondary Bibliography Baker, Mona and Gabriela Saldanha (eds.) 2009 - Encyclopedia of Translation Studies, Second Edition. London and New York: Routledge. Baker, Mona 1992 - In Other Words. A Coursebook on Translation, London and NewYork: Routledge. Baker, Mona 1993 - ‘Corpus Linguistics and Translation Studies. Implications and Applications’ in Baker, M., Francis, G., Tognini-Bonelli, E. (eds) 1993 Text and Technology: In Honour of John Sinclair, Amsterdam: Benjamins. Dimitrova, Brigitta Englund 2005 - Expertise and Explicitation in the Translation Process, Amsterdam /Philadelphia: John Benjamins. Klaudy, Kinga 2009 - Bevezetés a fordítás gyakorlatába, Budapest: Scholastica. Klaudy, Kinga 2007 - Nyelv és fordítás. Válogatott fordítástudományi tanulmányok, Budapest: Tinta könyvkiadó. Munday, Jeremy 2001 - Introducing Translation Studies, London and New York: Routledge. Nida, Eugene 1964- Toward a Science of Translating, Leiden: E.J. Brill. Pápai, Vilma ‘Explicitation: A universal of translated text?’ in: Mauranen, A. and Kujamäki, P. (eds) 2004-Translation Universals. Do they Exist?, Amsterdam/Philadelphia: Benjamins. Pym, A. ‘Explaining Explicitation’ in: Károly, K., Flóris, Á. (eds.) 2005New Trends in Translation Studies, Budapest: Akadémiai Kiadó, pp. 45–74.

315
Robin, Edina 2010-‘Explicitáció a lektorált fordításokban’ in: Alkalmazott nyelvészeti közlemények, Miskolc, V. évfolyam, 1. Szám, pp. 179–182. Toury, Gideon 1995 - Descriptive Translation Studies and Beyond, Amsterdam /Philadelphia: John Benjamins. Venuti, Laurence (ed.) 2000 - The Translation Studies Reader, London and New York: Routledge. Vinay, J.P. and J. Darbelnet 1958 - Stylistique comparée du français et de l’anglais, Paris: Didier.

316

Balázs, Melinda

Herztier – Aspecte ale traducerii literare

317

Nagy-Szilveszter, Orsolya

HerZtier – Aspecte ale traducerii literare

Herta Müller este o scriitoare germană de mare succes, născută în România. Câştigătoare a premiului Nobel pentru literatură, dar distinsă şi cu numeroase premii literare pentru creaţia sa, Herta Müller scrie cărţi pe teme româneşti, menţinând o distanţă specifică faţă de realitatea germană contemporană. Creaţia sa se caracterizează printr-o inovaţie estetică remarcabilă privind temele alese: operele sale sunt documente literare ale persecuţiilor politice în timpul dictaturii comuniste din România lui Ceauşescu. Emigrând în Republica Federală Germană în anul 1987, scriind mai mult în limba germană şi abordând tema realităţii trăite în România comunistă, Herta Müller este reprezentanta unei literaturi controversate, greu de clasificat. Literatura germană ancorată în realitatea românească necesită o abordare multiculturală în procesul de receptare şi interpretare, caracterul german al acestei literaturi este adânc înrădăcinat în contextul cultural, istoric şi politic est-european. „To understand Herta Müller’s work, critics must accept and acknowledge all aspects of her cultural identity, because her uniqueness lies in the juncture of the Banat-Swabian, Romanian, and German presence and the style in which she imagines and gives expression to them” (Glajar 2004: 152). Cartea sa intitulată „Herztier”, tradusă în română „Animalul inimii”, este un roman scris cu multă sinceritate, este un amalgam al amintirilor din copilărie ale naratoarei, un amalgam al experienţelor sale ca studentă în Timişoara şi ca emigrantă în Germania. „Animalul inimii” este probabil romanul cel mai autobiografic sau autoficţional al scriitoarei (Cooper 2009: 484). Naratoarea este studentă la Timişoara când face cunoştinţă cu Edgar, Kurt şi Georg, studenţi şvabi din Banat. Povestea tragică a unei colege de dormitor şi moartea sa declarată sinucidere, dar percepută ca suspectă de cei patru studenţi este un bun prilej de a-i apropia. Cei patru prieteni formează o comunitate secretă şi strânsă, reflectând asupra poeziilor proprii, citind cărţi interzise, aduse din vest, în secret, discutând despre sentimentele comune de frică şi de alienare, despre

318

Nagy-Szilveszter, Orsolya

comunităţile tradiţionale de provenienţă. După terminarea studiilor fiecare este repartizat la lucru în diferite părţi ale ţării, dar îşi fac vizite şi menţin legătura de prietenie. Confruntându-se cu diferite greutăţi, cum ar fi concedierea de la locul de muncă, greutăţi financiare, persecuţiile venite dinspre Căpitanul Piele, reprezentant al Securităţii, cei patru prieteni ajung să contemple la posibilitatea de a emigra în Germania. Georg, Edgar şi naratoarea reuşesc să ajungă în Germania, însă Georg moare cu câteva săptămâni după emigrare, căzând de la etajul cinci – o altă moarte suspectă. Tereza, aparenta prietenă a naratoarei se dovedeşte a fi un personaj ambiguu, devenind colaboratoare a Securităţii; ea o urmăreşte pe naratoare chiar şi în Germania. Tereza moare suferind de cancer, apoi soseşte şi vestea morţii suspecte a lui Kurt: se spânzurase cu o funie în locuinţa sa. Astfel, aluziile din prima pagină a romanului încep să se cristalizeze: „Azi nu-mi pot încă imagina un mormânt. Doar un cordon, o fereastră, o nucă şi o funie. Fiecare moarte e pentru mine un sac” (Müller 2006: 7). Moartea Lolei apare prin simbolul cordonului, Georg a fost aruncat printr-o fereastră la Frankfurt, nuca reprezintă cancerul Terezei, iar funia face referire la moartea lui Kurt. Teroarea politică, suferinţele cotidiene, deznădejdea, măsurile de oprimare, sentimentul de resemnare sunt reflectate în roman într-un mod fragmentar, printr-o cronologie narativă zdrobită, într-un limbaj încărcat cu simboluri, metafore, aluzii, caracterizat de un stil paratactic. Astfel, romanul în sine apare ca un poem în proză, limbajul poetic este caracterizat de o înşiruire de imagini şi metafore, care necesită decodare continuă din partea cititorului. De obicei operele scriitorilor de mare succes se bucură de o atenţie sporită privind traducerea şi publicarea lor în diferite limbi, alta decât ceea a creaţiei literare. Traducerea operelor literare devine un mijloc de acces la operele literaturii universale. Prin traducerea textelor aparţinând canonului literar universal se introduc totodată şi principii şi elemente noi în literatura naţională. „Through the foreign works, features (both principles and elements) are introduced into the home literature which did not exist there before” (Even-Zohar 1990: 47). În acelaşi timp, trebuie luat în considerare şi factorul de modificare, de recreare a acestor opere prin procedeul de traducere. Chiar dacă traducătorul profesional lucrează cu metode, instrumente, capacităţi şi cunoştinţe specifice, el rescrie opera literară originală. În principiu, traducerea fără pierdere este imposibilă, repetiţia perfectă a complexităţii unui sens lingvistic prin intermediul

Herztier – Aspecte ale traducerii literare

319

unui alt sens lingvistic este imposibil de realizat. Trebuie însă subliniată şi ideea procesului de îmbogăţire a textului în situaţia hermeneutică de apropiere, în care se află atât traducătorul cât şi textul. „When the rewriter is perfectly fused with the source, a poem is translated. That this happens so frequently is a cause for celebration. Poetry is not what is lost in translation, it is rather what we gain through translation and translators” (Bassnett 1998: 74). Actul traducerii este totdeauna şi un proces de interpretare, în traducere se manifestă preferinţa pentru valori a traducătorului, deciziile sale influenţează procesul de transcriere a operei originale într-o altă limbă şi cultură (Steiner 2001). În domeniul studiilor culturale şi de traducere este recunoscută importanţa proceselor manipulatoare, implicate în producerea textelor. Scriitorul nu scrie într-un vid, ci el însuşi este produsul unei culturi particulare, al unui moment particular în timp, iar textul reflectă diferiţii factori care au contribuit la procesul de creaţie. Traducerea se află într-o reţea de relaţii de putere, de factori modelatori, care există atât în contextul de sursă cât şi în contextul de ţintă (Bassnett 1998: 136). Traducătorul se află într-un rol activ de mediator cultural care cântăreşte în mod constant, este un profesionist independent, responsabil şi competent, un expert de limbă şi comunicare, servind atât autorul cât şi cititorul. (Leppihalme 1997: 19) Succesul, calităţile şi trăsăturile specifice unei traduceri literare pot fi judecate numai luând în considerare mai mulţi factori, dar mai ales pornind de la opera originală, din punct de vedere poetic, gramaticostilistic, al esteticii de gen, al performanţei traducătorului, dar şi în comparaţie cu alte traduceri în aceeaşi limbă, sau în alte limbi. Traducerea titlului „Herztier” în limba română şi maghiară semna­ lează deja diferenţe interesante, iar dacă se ia în considerare şi traducerea în limba engleză, surpriza devine şi mai mare (În lucrarea de faţă traducerea lui Michael Hoffman este discutată numai în privinţa titlului). Cuvântul „Herztier” este un cuvânt german inventat de către autoare, referindu-se la imaginea centrală a romanului: o forţă de viaţă animalică, instinctivă, care determină individul şi felul său de a trăi este o imagine a vulnerabilităţii. Lyn Marven (Lyn Marven într-o emisiune de radio, Bilingual Metaphors, Place Name Changes, and Interpreting for the Dodgers) consideră că prin crearea cuvântului „Herztier”- cum multe imagini ale romanului sunt metafore mixte, combinate din limba română şi germană- Herta Müller s-a inspirat din jocul de cuvinte

320

Nagy-Szilveszter, Orsolya

„animal” şi „inimă”, în limba română. Aceste două cuvinte sunt destul de asemănătoare, ceea ce poate duce la crearea cuvântului „inimal”, dar poate fi relaţionat şi cu cuvântul „anima”, a însufleţi, suflet: „Animalul inimii, inima ca animal viu locuind corpurile şi asigurând circuitul vital, este o referire directă la spaţiul ultim al intimităţii individuale, în care profanarea totalitarismului nu a pătruns. Construit ilicit pe matricea unui sistem religios, totalitarismul deţine toate structurile necesare opresiunii şi subjugării, însă nu-şi poate asuma deplin caracterul demonic-religios deoarece nu are acces la zona în care o religie autentică îşi găseşte ecoul. Anima - animal, perpetuu vânată şi asediată, este de fapt identitatea scriitoarei, centrul dinamic al unui conflict absurd, fără sfârşit” (Glavan 2009: 14). Comparând titlurile „Herztier” şi „Animalul inimii”, se poate constata o diferenţă în lungimea titlului, cuvântul compus în limba germană este descompus în două cuvinte româneşti, iar cuvântul de bază „Tier”/”animal” este poziţionat invers. Din punct de vedere al rezonanţei, titlul german pare a fi mai aspru faţă de muzicalitatea sugerată de titlul în limba română. Traducând romanul în limba maghiară, Nádori Lídia a optat pentru titlul „Szívjószág”, asemănător cu cel german prin modul de compunere al cuvântului. Cuvintele „Herz”, „szív” şi „inimă” arată o echivalenţă stabilă din punct de vedere semantic, ca şi „Tier” şi „animal”, însă traducătoarea a ales cuvântul „jószág” în loc de a folosi termenul generic „állat” – ”animal”. „Jószág” are o semnificaţie mult mai specifică, având sensul de „moşie, posesiune” sau referindu-se la „vită”, animale domestice. Astfel apare un fel de contradicţie în titlul maghiar al romanului: forţa de viaţă specifică fiecărui individ pare a fi o substanţă spirituală domesticită, pe când în roman, animalul inimii apare în diferite ipostaze: câteodată dispare ca un şoricel, altădată se lipeşte de un animal al inimii aparţinând altcuiva, iar animalul inimii al omului transparent „era mai urât decât toate animalele pământului” (Müller 2006: 64) Decizia lui Michael Hoffman privind traducerea titlului în limba engleză „The Land of Green Plums”( Traducere în limba engleză, câştigătoare a premiului prestigios International IMPAC Dublin Literary Award în anul 1998) – „Ţara prunelor verzi” – este o manifestare a rolului de interpretator şi a creativităţii traducătorului: pentru titlul englez, Hoffman alege o altă imagine semnificativă din roman, ,,prunele verzi” . Această metaforă face referire la admoniţiunea tatălui naratoarei: „Nu-i voie să mănânci prune verzi, sâmburele e încă moale şi muşti din moarte. Nu-ţi mai ajută la nimic, mori. Temperatura ridicată îţi arde inima pe

Herztier – Aspecte ale traducerii literare

321

dinăuntru” (Müller 2006: 19-20). Titlul „The Land of Green Plums” are o rezonanţă muzicală specifică, iar aplicarea metaforei ,,prunelor verzi” apare ca o abatere creativă de la titlul original german. Răsfoind traducerile romanului „Herztier” în limba română şi maghiară, se pot observa anumite momente de explicitare aplicate de către traducători. Explicitarea este tehnica de a face informaţia mai explicită în textul ţintă, informaţie ce apare implicit în textul sursă (Baker, Saldanha 2009: 104). Este vorba de specificarea, clarificarea unor termeni, cuvinte, situaţii semantice, informaţii adiţionale oferite de către traducător, în textul ţintă. O situaţie aparte apare atât în traducerea română cât şi în cea maghiară, când traducătoarele trebuie să se confrunte cu folosirea anumitor cuvinte, fraze scrise în limba maghiară, sau când în textul original apar momente de referire la sensul cuvintelor într-o altă limbă. Ich hob die Zungenspitze. Zur Mundhöhle sagte man in seiner Sprache Mundhimmel. Ich sah die Glatze auf einem Sargkissen mit Sägemehl liegen, und die Knöchel unter einem Schleiertuch. (Müller 2009: 196) Am ridicat vârful limbii. Bolţii palatului pe limba lui i se spunea cerul gurii, îi vedeam chelia zăcând pe o pernă de sicriu presărată cu rumeguş şi gleznele sub un linţoliu. (Müller 2006: 179) Nyelvem hegyével megérintettem a szájpadlásomat. Az ő nyelvén így mondják: szájmennybolt. Láttam a kopasz fejét egy koporsó párnáján, a párnában fűrészpor, bokáját eltakarta a halotti lepel. (Müller 2011: 204 În fragmentul din opera originală apare cuvântul creat de Herta Müller „Mundhimmel”, care este de fapt o traducere ad litteram a cuvântului „cerul gurii” în limba română, termenul având semnificaţia de „peretele superior al cavităţii bucale, palatul bucal”. Traducerea maghiară aplică tehnica de traducere cuvânt cu cuvânt, „Mundhimmel” fiind relativ echivalent cu „szájmennybolt”, „mennybolt” în limba maghiară semnificând „bolta cerească”. Interesantă este soluţia aleasă de către Nora Iuga pentru a traduce acest fragment: ea foloseşte două sintagme sinonimice, iar pentru cititorul român se confirmă iarăşi contextul romanului: naratoarea, etnic german în România, este vorbitoare de limbă germană şi română, identitatea sa etnică se diferenţiază de identitatea Căpitanului Piele, şi

322

Nagy-Szilveszter, Orsolya

de limba oficială a statului – „Bolţii palatului pe limba lui i se spunea cerul gurii”. Luând în considerare fragmentele citate, se poate constata o diferenţă semnificativă privind construcţia de propoziţii. În traducerea maghiară, primele două propoziţii sunt reorganizate faţă de textul original, sintagma „palatul bucal” este transferată în prima propoziţie din ceea de a doua. În varianta română se poate observa o contopire de propoziţii, prin coordonare traducătorul realizează o propoziţie compusă. Fragmentele citate mai jos dovedesc potenţialul de variabilitate privind traducerile literare şi procedeele, tehnicile aplicate de către traducători diferiţi: Die Hühnerqual lag neben dem Wörterbuch. Tereza schwenkte sie jeden Tag, bevor wir aßen. Wenn sie zur Tür hereinkam, sagte sie: Ich komme die Hühner füttern. Und jedesmal fragte sie, ob ich heute schon wisse, wie der Vogel aus Georgs Anleitungen auf Rumänisch heißt. Aber ich konnte Tereza nur rumänish sagen, wie der Vogel auf Deutsch heißt: Neunmal töten. Der Vogelname stand in keinem Wörterbuch. Ich hatte einmal eine deutsche Kinderfrau, sagte Tereza. Sie war alt, weil meine Großmutter keine junge Kinderfrau zuließ, damit mein Vater nicht in Versuchung kommt. Die alte war streng und noch nach Quitten. Sie hatte lange Haare auf den Armen. Ich sollte Deutsch lernen von ihr. Das Licht, der Jäger, die Braut. Mein liebstes Wort war Futter, weil es in meiner Sprache vögeln bedeutet. Es roch nicht nach Quitten: Sie gibt uns Milch und Butter Wir geben ihr das Futter Die Kinderfrau sang mir: Ihr Kinder kommet schnell nach Haus die Mutter bläst das Licht schon aus. (Müller 2009: 176-177) Spaima găinilor se afla lângă dicţionar. Tereza o agita în fiecare zi, înainte să mâncăm. Când intra pe uşă, spunea : Vin să dau mâncare la păsări. Şi de fiecare dată mă întreba dacă am aflat deja cum se numeşte pe româneşte pasărea din instrucţiunile lui Georg. Dar nu-i puteam decât explica Terezei pe româneşte cum se numeşte pasărea pe nemţeşte : cel ce ucide de nouă ori. Numele păsării nu figura în nici un dicţionar*.

Herztier – Aspecte ale traducerii literare

323

Am avut odată o nemţoaică care vedea de mine, spuse Tereza. Era bătrână, pentru că bunica nu admitea femei tinere la copil, ca să nu-l ademenească pe tata. Bătrâna era severă şi mirosea a gutui. Avea păr lung pe braţe. Trebuia să învăţ nemţeşte de la ea. Das Licht, der Jäger, die Braut. Cuvântul meu preferat era Futter, pentru că în limba mea asta însemna „când te fuţi”. Nu mirosea a gutui. Sie gibt uns Milch und Butter Wir geben ihr das Futter Femeia care vedea de mine îmi cânta : Ihr Kinder kommet schnell nach Haus die Mutter bläst das Licht schon aus. * Denumirea românească a păsării e sfrâncioc. (Müller 2006: 161-162) A csirkekínzó a szótár mellett hevert. Tereza mindennap meghintáztatta evés előtt. Ahogy belépett azt mondta: Jöttem csirkét etetni. És minden alkalommal megkérdezte, tudom-e már, hogy hívják románul azt a madarat, amely Georg utasításában szerepel. De csak azt tudtam megmondani, hogy hívják németül: kilencszer gyilkoló. Ez a madárnév egyetlen szótárban sem szerepelt. Volt egyszer egy német gyereklányunk, mondta Tereza. Öreg volt, nagyanyám nem tűrt meg fiatal gyereklányt, nehogy apám kísértésbe essen. Szigorú öregasszony volt, birsalmaszagú. Hosszú szőrszálak nőttek a karján. Az lett volna a dolga, hogy megtanítson németül. Das Licht, der Jäger, die Braut. A kedvenc szavam a Futter volt, mert az a mi nyelvünkön baszást jelent. És nem volt birsalmaszaga: Oda megyünk gyakni Ahol tejet kapni. Az öregasszony azt is énekelte nekem, hogy: Gyertek haza, gyerekek, Jóanyátok kesereg. (Müller 2011: 182-183) Se remarcă folosirea tehnicii de explicitare de către Nora Iuga. Traducătoarea consideră necesară clarificarea situaţiei semantice privind pasărea amintită în fragment: sintagma „cel ce ucide de nouă ori” se referă la o specie concretă de păsări, sfrânciocul, şi este o traducere explicativă a termenului german „Neuntöter”. Denumirea germană

324

Nagy-Szilveszter, Orsolya

reflectă modul tipic de hrănire al sfrânciocului, care înfige prada în prealabil în spini de arbori pentru a fi ucisă şi sfâiată mai uşor, în acest mod făcând şi provizii de hrană. Pentru a oferi traducerea denumirii speciei, traducătoarea recurge la aplicarea unei note de subsol, astfel creând o unitate paratextuală. Acest procedeu de explicitare este folosit şi pe pagina 90 a traducerii din limba română, unde se poate observa actul de clarificare în sensul invers: Iuga proiectează în avans sintagma din textul tradus pe pagina 161 pentru a explica semnificaţia termenului german folosit pentru denumirea speciei, de fapt traducătoarea citează un fragment tradus de către ea însăşi : „* În limba germană, Neuntöter = „cel ce ucide de nouă ori” (n.t.).” (Müller 2006: 90). Astfel traducătoarea creează un circuit paratextual remarcabil. O altă tehnică interesantă privind cele două traduceri este preluarea cuvintelor germane din textul lui Müller, pentru a reda contextul învăţării limbii germane de către Tereza, într-un mod cât mai sugestiv şi autentic: „Das Licht, der Jäger, die Braut […] Futter”. O diferenţă semnificativă poate fi constatată în redarea fragmentelor de poezie şi cântec, recitate de către dădacă. Traducerea din limba română citează versurile germane existente în opera originală, dar Nádori decide să traducă versurile în limba maghiară. În acest caz este evidentă preocuparea traducătoarei de a aplica creativitatea în procesul de traducere, de fapt ea recreează fragmentul de poezie şi cântec, punând accent pe rime şi muzicalitate. Mai mult, ea alterează poezia, conferindu-i un nou strat de sens primar; în timp ce varianta germană pare a fi o poezie pentru copii, despre vacă – Ea ne dă lapte şi unt / noi îi dăm hrană (traducere ad litteram din limba germană în română) – traducerea maghiară dezvoltă jocul de cuvinte despre care relatează Tereza naratoarei romanului, în fragmentul citat. În textul german se face referire la relaţia dintre cuvântul german „Futter”(„Futter” are sensul de hrană, furaj în limba germană) şi cel din limba română, vulgar „a fute”- generată de rezonanţa asemănătoare în mintea copilului care învaţă limba germană. Astfel Nádori Lídia urmăreşte direcţia indicată de sensul vulgar al cuvântului, creând versuri cu sens alterat înspre vulgar, „gyakni” fiind un cuvânt arhaic, având sensul de a performa un act sexual, a se copula – Acolo ne ducem să futem / Unde primim lapte (traducere ad litteram din limba germană în română). Reflectând asupra elementelor de vocabular folosite în traduceri şi comparându-le cu cele germane din opera originală, se evidenţiază viziunea individuală a traducătoarelor şi contribuţia lor individuală la opera literară a lui Herta Müller. În timp ce „Kinderfrau”

Herztier – Aspecte ale traducerii literare

325

are sensul general de „dădacă”, varianta maghiară optează pentru tehnica traducerii cuvânt cu cuvânt, „Kinder” însemnând „gyerek”/„copil”, cu menţiunea observării diferenţei între denumirea de „Frau”/ „femeie şi „lány”/ „fată ” în română; sau, îl înlocuieşte cu „öregasszony”/„bătrâna”. În traducerea română găsim o tehnică de reformulare sintagmatică atributivă: „o nemţoaică care vedea de mine”, „femeia care vedea de mine”. Obiectul tradiţional, jucăria confecţionată din lemn amintită în fragmente este denumită cu diferenţe semantice nuanţate: „Hühnerqual”/ „spaima găinilor”/„csirkekínzó”. Cuvintele compuse din textul german şi cel maghiar arată o echivalenţă semantică, care încorporează sensul de chin, tortură, făcând trimitere la sensul de chin fizic şi psihic. Termenul românesc este o structură posesivă, prin care găinile devin personalizate, fiind capabile de a simţi spaimă, frică. Romanul „Herztier” reflectă într-un mod special contextul multi­ cultural şi multilingv al societăţii prezentate în operă. Herta Müller creează colaje de propoziţii, fraze, inserând cuvinte maghiare în textul german al operei. Pentru redarea stilului specific şi a caracterului de colaj, Nora Iuga preia cuvintele sau propoziţiile scrise în maghiară din opera lui Müller, transcriindu-le numai cu caractere înclinate – un procedeu tehnic de a evidenţia anumite fragmente într-un text: „Frau Margit hatte gesagt: Nincs lóvé nincs muzsika, aber was soll man machen, wenn du jetzt kein Geld hast für die Miete” (Müller 2009: 187) – „Doamna Margit spuse : Nincs lóvé nincs muzsika, dar ce-i de făcut, dacă acum n-ai bani de chirie” (Müller 2006 :171). Propoziţia preluată din limba maghiară este un clişeu, exprimând ideea că fără bani nu se poate bucura de niciun serviciu. Cum Nádori traduce deja în limba maghiară, pentru a face traducerea mai fidelă, recurge la aplicarea tehnicii de explicitare în textul operei înseşi, adăugând o clarificare – „spuse doamna Margit pe maghiară” ( traducere ad litteram din limba maghiară în română) – „Ha nincs lóvé, nincs muzsika, mondta magyarul Margit néni, most mit csináljunk, ha nincs pénzed lakbérre” (Müller 2011: 194). Procedee de traducere amintite mai sus pot fi observate şi în următoarele fragmente: preluarea cuvântului german „überendlich” în traducerea română şi explicitarea sensului posibil prin adăugarea unei note de subsol şi traducerea cuvântului respectiv în limba maghiară, pornind de la reperele oferite de textul original :

326

Nagy-Szilveszter, Orsolya

Ich fand in der Beschreibung einer hydraulischen Maschine das Wort überendlich. Es stand nicht im Wörterbuch. Ich spürte, was überendlich für Menschen bedeuten konnte, aber nicht für Maschinen (Müller2009: 140). Am găsit în descrierea unei maşini hidraulice cuvântul über­ endlich*. Nu figura în dicţionar. Simţeam ce ar fi putut să însemne überendlich, acel dincolo de margini, pentru oameni, dar nu pentru maşini. *În traducere ad literam : superfinit (n.t.) (Müller 2006: 127). Az egyik hidraulikus gép leírásában ezt a szót talaltam: túlszél. Nem volt benne a szótárban. Éreztem, mit jelentene ugyanez a szó emberekkel kapcsolatban, de hogy mit gépekkel kapcsolatban, arról fogalmam sem volt (Müller 2011: 144). Cu privire la compararea abordării elementelor multilingve, atât în romanul original cât şi în cele două traduceri, se poate observa nu numai preluarea anumitor unităţi textuale din opera originală, tehnicile de explicitare sau traducerea în limba ţintă ca decizii luate în procesul traducerii, dar şi o diferenţă subtilă în folosirea substantivelor proprii. În textul maghiar numele proprii ale diferitelor personaje sau personalităţi istorice sunt identice cu cele din romanul scris de Herta Müller – Edgar, Georg, Kurt, Pjele, Tereza, Margit, Hitler, Antonescu, Ceauşescu etc. – cu excepţia lui Stalin, care apare în forma maghiarizată „Sztálin” (Müller 2011: 190). În traducerea română, substantivele proprii coincid cu cele din „Herztier”, însă traducătoarea transformă numele lui „Pjele” în „Piele”, astfel oferind cititorului român posibilităţi multiple de conotare, evocate de către securistul Piele, acţiunile sale, caracterul său şi câinele denumit la fel: el este cel care frige pielea celor interogaţi, care are pielea groasă, el poate fi pielarul care prelucrează pielea altora, sau cel care ia şapte piei de pe cei chinuiţi şi urmăriţi etc. Acest acces la sens suplimentar privind cuvântul „Pjele” nu este garantat pentru cititorii necunoscători de limba română. Romanul scris de Herta Müller prezintă lumea comunismului românesc într-un stil fragmentar, textul fiind un colaj de impresii şi imagini zguduitoare. Pentru cititorul cunoscător al acestei perioade de dictatură, aluziile oferite în text duc la o semnificaţie şi la o înţelegere mai profundă. Aluzia este o figură de stil care face referire, printre altele,

Herztier – Aspecte ale traducerii literare

327

la o persoană, un loc, un eveniment, un moment istoric, sau chiar la un personaj sau la o operă literară, prezumabil cunoscut cititorului. Rolul aluziei este de a invita pe cititor să recreeze contextul, sensul sugerat în operă, prin receptarea şi interpretarea semnalului inserat în text (Leppihalme 1997: 5). Considerând faptul că Müller scrie despre o realitate românească în limba germană, cititorul priceput şi cunoscător al acestei realităţi are o probabilitate mai mare de a descifra aluziile ascunse în roman. De exemplu, fragmentele citate mai jos conţin versurile unui cântec care se bucura de o popularitate mare în contextul temporo-spaţial al naraţiunii: Gelber Kanarienvogel gelb wie das Eigelb mit weichen Federn und abwesenden Augen (Müller 2009: 68) Canarul galben ca un gălbenuş cu pene moi şi ochii duşi (Müller 2006: 61)

Sárga kanárimadár sárga mint a tojás közepe tolla mind puha szeme álmodozó. (Müller 2011: 69) În mod interesant, tocmai traducerea din limba română este textul care îl ajută pe cititor într-o descifrare mai complexă, fiindcă aici regăsim versurile originale din cântecul întitulat „Canarul” aparţinând formaţiei române Phoenix, în timp ce textul german şi cel maghiar oferă numai o traducere a versurilor în limba respectivă. Canarul galben ca un gălbenuş/Cu pene moi şi ochii duşi/Cânta de după sârmele de-argint/ Şi râsul i se pierdea în vânt./Deodată, ochii trişti din cap tresar/ Şi dă din aripi, dar în zadar/Lovi cu capul sârmele deargint/ Căzu în jos cu pieptul frânt./Sărman canar, ţi s-a părut/Că zările ţi s-au deschis/Dar n-a fost doar decât un vis/ Rănit tu ai căzut./Canarul galben ca un gălbenuş/Cu pene moi şi ochii duşi/Plângea de după sârmele de-argint/ Şi plânsu-i se pierdea în vânt( versurile scrise de Nicolae

328

Nagy-Szilveszter, Orsolya

Covaci / Victor Suvăgău sunt preluate de pe http://www.romanianvoice. com/culture/phoenix/canarul.php). Acest cântec era o melodie-manifest a anilor şaizeci, metaforele disperării şi ale sistemului nimicitor întruchipate prin metafora canarului prins în sârme au o semnificaţie profundă privind realitatea socioistorică prezentată în roman. Mai mult, se oferă şi un reper temporal privind acţiunea romanului: Nicolae Covaci, plecat în Olanda cu un an mai înainte, în 1977 se reîntoarce în ţară şi reuşeşte să scoată membrii formaţiei pe ascuns şi îi aduce în Germania (informaţii preluate de pehttp://www.transsylvania-phoenix.de/ro/myth70s.html)  : „Cântecul era foarte popular. Dar de două luni cântăreţii fugiseră peste graniţă şi cântecul fusese interzis”. (Müller 2006: 62). Prin aluzia la formaţia Phoenix, membrii căreia erau persecutaţi de Securitate, se accentuează atmosfera apăsătoare a realităţii şi opţiunea aparent sigură a oamenilor de a părăsi ţara sau de a risca fuga din România comunistă. Inserarea unor versuri din „Canarul”, dar şi moto-ul romanului – versuri scrise de Gellu Naum – preluat, tradus şi prelucrat de mai multe ori în discursul narativ creează o reţea de intertexte, care favorizează mai mult cititorul român în procesul de citire şi în descoperirea mesajelor, a sensurilor ascunse. Descoperirea relaţiilor semantice între diferitele texte înserate în roman este facilitată în traducerea română, fiindcă „Animalul inimii” încorporează versurile originare, în timp ce în textul german şi maghiar sunt inserate traducerile acestora în limba ţintă. jeder hatte einen Freund in jedem Stückchen Wolke so ist das halt mit Freunden wo die Welt voll Schrecken ist auch meine Mutter sagte das ist ganz normal Freunde kommen nicht in Frage denk an seriösere Dinge Gellu Naum (Müller 2009: 5)

aveam câte un prieten în fiecare bucăţică de nor de fapt aşa sunt prietenii când e atâta spaimă pe lume mama spunea şi ea că e normal şi că nu accepta să mă fac prieten mai bine m-aş gândi la ceva serios Gellu Naum (Müller 2006: 5)

Herztier – Aspecte ale traducerii literare

329

minden kis felhődarabban élt egy barátom ilyenek a barátok ha annyi a félelem a világban anyám azt mondta ez természetes s inkább ne is barátkozzam senkivel jobb ha komolyabb dolgokkal törődöm GELLU NAUM (Balázs Imre fordítása) (Müller 2011: 5) Traducerile literare reproduc operele originale într-un dialog al culturilor. Cântărirea diferitelor posibilităţi de substituire oferite de sistemul lexical al limbii ţintă şi alegerea procedeului celui mai potrivit, în viziunea traducătorului au un impact remarcabil asupra cititorului şi a modului său de a recepta textul tradus. Prin traducere se pierde ceva din opera originală, dar totodată textul tradus adaugă şi sensuri suplimentare, traducătorul contribuind la modificarea situaţiei hermeutice în care se află cititorul şi creaţia literară tradusă.

330

Bibliografie

BAKER, Mona, Saldanha, Gabriela (eds) 2009 - Routledge Encyclopedia of Translation Studies, Oxford, Routledge. BASSNETT, Susan 1998- The Translation Turn in Cultural Studies, In Bassnett, Susan, Gentzler, Edwin (eds) Constructing Cultures : Essays On Literary Translation, Clevendon, Multilingual Matters, 123-139. BASSNETT, Susan 1998- Transplanting the Seed: Poetry and Translation, In Bassnett, Susan, Gentzler, Edwin (eds) Constructing Cultures : Essays On Literary Translation, Clevendon, Multilingual Matters, 57-75. COOPER, Thomas 2009- Herta Müller: Between Myths of Belonging, In Neubauer, John, Török, Borbála Zsuzsanna (eds), The Exile and Return of Writers from East-Central Europe. A Compendium, Berlin, Walter de Gruyter, 475-496. EVEN-ZOHAR, Itamar 1990 - Polysystem Studies, In POETICS TODAY. International Journal for Theory and Analysis of Literature and Communication, Vol. 11, Nr. 1. GLAJAr, Valentina 2004 - The German Legacy in East Central Europe as Recorded in Recent German-Language Literature, New York, Camden House, 1-11, 115-160. GLAVAN, Gabriela 2009 - Anima neagră, In Orizont. Revista Uniunii Scriitorilor din România, Nr 10 Anul XXI, 14. LEPPIHALME, Ritva 1997- Culture Bumps. An Empirical Approach to the Translation of Allusions, Clevendon, Multilingual Matters. MÜLLEr, Herta 2006 - Animalul inimii, Bucureşti, Editura Polirom, trad. de Nora Iuga. MÜLLEr, Herta 2009- Herztier, Frankfurt am Main, Fischer Taschenbuch Verlag. MÜLLER, Herta 2011- Szívjószág, Budapest, Cartaphilus, ford. Nádori Lídia. STEINER, George 2001- After Babel. Aspects of Language and Translation, Shanghai, Shanghai Foreign Language Education Press. COX,Patrick 2009 - Bilingual Metaphors, Place Name Changes, and Interpreting for the Dodgers, emisiune radio World in Words ,PRI’s The World. http://www.theworld.org/2009/10/bilingual-metaphors-place-namechanges-and-interpreting-for-the-dodgers/.

CarmenSylvaalsÜbersetzerinImRahamenDerFinDeSiècleLiteratur

331

Chirilă, Alina-Elena

CarmeN Sylva als ÜbersetZeriN Im RahameN Der FiN De SiÈcle Literatur

I.Historischer Überblick
Die Jahrhundertwende. Die europäische literarische Stimmung um den Übergang vom 19. zum 20. Jahrhundert wurde von der Münchner Zeitschrift Jugend in ihrer ersten Nummer aus Januar 1900 ausgezeichnet dargestellt. Auf der Titelseite präsentierte die Zeitschrift ihren Lesern ein emblematisches Bild mit einem Janus – Kopf, der müde auf das vergangene Jahrhundert zurückblickte, indem er dem neuen Jahrhundert froh und erwartungsvoll entgegensah. Die Zeit um das Jahr 1900 wurde also als markante Zeitenwende betrachtet. Auf der einen Seite hatte man die reiche überlieferte Kultur der vergangenen Jahrhunderte; man hatte außerdem eine schon kanonisierte Literatur, mit bedeutenden und richtig eingeordneten Schriftstellern, mit bevorzugten literarischen Themen und Motiven. Auf der anderen Seite schien es um 1900, als ob die Generation der Gegenwart keine Orientierungspunkte mehr hätte, da die so reiche Kultur der Vergangenheit ihre Geltung verlor. Die Gegenwart war nur teilweise und mehr symbolisch mit der Vergangenheit verbunden und eher auf die Zukunft ausgerichtet, als ob sie vorbereitet wäre, etwas Neues und Anderes zu schaffen. In diesem Sinne schrieb der Feuilletonist Friedrich Michael Fels 1891: „Wir stehen an der Grenzscheide zweier Welten; was wir schaffen, ist nur Vorbereitung auf ein künftiges Großes, das wir nicht kennen, kaum ahnen” (Fels, 1891 zitiert in: Ajouri 2009: 10). Diese Periode um die Jahrhundertwende war also stark von Unruhe geprägt. Es schien, als ob man die alten Werte und Systeme nicht mehr brauchte, trotzdem hatte man aber noch keine neue. Die Lage der Literatur in dieser Zeit ist ebenfalls bemerkenswert. Was passiert mit der Kultur und mit der Literatur um die Jahrhundertwende? Wer schreibt jetzt Literatur und mit welchem Zweck? Für wen wird die Literatur geschrieben und welche Erwartungen hat der Schriftsteller der Fin de

332

Chirilă, Alina-Elena

Siécle Bewegung von seinen Lesern? Und das, um nur ein paar Probleme und Fragen dieser kulturellen Strömung zu erwähnen. Historisch betrachtet, bezeichnet eigentlich das europäsiche Fin de Siécle nicht unbedingt das Ende des 19. Jahrhunderts, sondern eine ganze Epoche, welche sich von der Mitte der achtziger Jahre des 19. Jahrhunderts bis zum Beginn des Ersten Weltkriegs erstreckt. Es handelt sich also nicht um ein einziges Jahr, sondern um einen ziemlich reichen Zeitraum, in dem man sowohl von Epocheneinheit, als auch von Epochenvielfalt sprechen kann. Die Bezeichnung dieser Strömung stammt natürlich aus Frankreich und ihre Verwedung im ganzen europäischen kulturellen Raum bedeutet, dass insbesondere die französische Dichtung für die literaturgeschichtliche Entwicklung und Aufblühen wichtig war. Mit dem Begriff Fin de Siécle ist auch derjenige der Dècadence (auf Deutsch „Verfall“) schon in den damaligen Schriften eng verbundet. Der Begriff, der auch aus Frankreich stammt, bestimmt in erster Linie den Niedergang des römischen Imperiums und wird heute als Strömungsbezeichnung nur bestimmter Teile der Fin-de-Siécle-Literatur verwendet. Der biologisch – geistige Verfall des Individuums, eine Endzeitstimmung, eine Angst vor Katastrophe und Weltuntergang wurden alle von der Literatur und Kultur der Zeit widerspiegelt – und diesen Teil der damaligen Literatur nennt man Dècadence. Wenn man über Fin de Siécle spricht, handelt es sich eigentlich um die Symptome der Krankheit der Moderne: „Das Gefühl, am Ende des Jahrhunderts zu stehen, dem Zusammenbruch einer vergehenden Epoche beizuwohnen [...] erweckte eine ‘gewisse Lust am Untergang’“(Balzer, Mertens 1990: 351). Was diese Jahrhundertwende – im Gegenteil zu anderen Jahrhundertwenden, die in der Literaturgeschichte kaum erwähnt werden – besonders hat, ist genau diese Stimmung der Verwirrung, welche die Intellektuellen und Autoren der Zeit erleben und implizit in ihren Werken wiedergeben. Heute weißt man was die erste Hälfte des 20. Jahrhunderts für die ganze europäische Geschichte bedeutet – und hier meint man die zwei Weltkriege, welche den Aufbruch der Menschheit fast herbeigebracht haben. Es handelt sich aber auch um eine Epoche der Entwicklung in allen Felden und Bereichen des menschlichen Lebens. 1885, im Jahr der Ersten Leipziger Mustermesse, sah man zum Beispiel die ersten Wagen mit Benzinmotor auf den Straßen, was natürlich ein sichtbares Zeichen jener technischen Revolution war, die sich im ganzen Europa in den nächsten

Carmen Sylva als Übersetzerin...

333

Jahrzenten rasant fortsetzen sollte: von der Erfindung des Telephons (1876) und des Gramophons (1887), des Kinematographen (1889) und des Rotationstiefdrucks (1891), des Aspirin (1899) und des Staubsaugers (1908) bis hin zum ersten Motorflug (1910) und zur Einführung der Fließbandproduktion (1913) mitten im letzten Vorkriegsjahr. Die Künste und die Wissenschaften blieben natürlich von dieser Entwicklung nicht unberührt. Für Literatur und Kunst, für die Musik und Architektur der Epoche, aber auch für manche Bereiche der historischen Wissenschaft ist die erstaunliche, für das Fin de Siècle so charakteristische Vielfalt der Schlagworte und Begriffe, der Moden und Stile zu erwähnen. Schließlich kann aber der Untergang des englischen Luxusdampfers Titanic zwei Jahre vor dem Ausbruch des Ersten Weltkriegs als Sinnbild dieser Fin de Siècle Epoche betrachtet werden: sowohl grandiös und beeindruckend, als auch vergänglich und tragisch, schwankend also zwischen zwei Extremen. I.1.Der deutsche literarische Raum. Im deutschen Raum umfasst die Periode des Fin de Siécle beinahe die gesamte Regierungszeitdes letzten deutschen Kaisers Wilhelm II., die sogenannte Wilhelminische Zeit der Jahre 1888 – 1914, welche auch als Epoche der Paradoxen betrachtet werden kann. Auf der einen Seite wurde das gesellschaftlich – kulturelle Klima der Regierungszeit Wilhelm II. von konservativen Orientierungen charakterisiert. Auf der anderen Seite wurde diese Epoche von ausgezeichnetem Fortschritt und vom sogennanten Wirtschaftswunder gekennzeichnet . Die Entwicklung von Wirtschaft und Techink beeinflusste in hohem Masse die literarische Produktion der Zeit. Die Alphabetisierung der Menschen, als natürliches Ergebnis der technischen Entwicklung, muss man auch als kennzeichendes Phänomen der Epoche erwähnen. Dank neuer Drucktechniken war das Buch zur Massenware geworden und den Bedingungen des Marktes unterworfen, auf dem die Schriftsteller um die Gunst des Lesers, d.h. des Käufers in Konkurrenz gerieten. Die Zunahme der Kolportageromane, das Aufkommen der Trivialliteratur, im heutigen Bewusstsein noch immer mit Namen wie Ludwig Ganghofer (1855 – 1920), Eugenie Marlitt (1825 – 1887) und Hedwig CourthsMahler (1867 – 1950) verbunden, bezeugte den wachsenden Erfolg einer Unterhaltungsindustrie, die es so zuvor nicht gegeben hatte. Die Erfolge der neuen Medien, der aufkommenden Illustrierten, des Kinos leiteten also den Übergang zu einer Kulturwarenindustrie ein und

334

Chirilă, Alina-Elena

es ist eigentlich diese Epoche, die in der Fachliteratur als historischer Punkt der Verbreitung solcher Literatur, die man heute Trivial- oder Unterhaltungsliteratur nennt, betrachtet werden kann. Zum Thema des Unterschieds zwischen Trivial- und Unterhaltungsliteratur gibt es zahlreiche Publikationen, die das Feld der Germanistik meistens während der 60er und 70er Jahre geprägt haben. Autoren, wie z.B. Christa Bürger sprechen von einem dualistischen System der Literatur, d.h. eine klare Dichotomie zwischen hoher und niedriger oder massenverbreiteter Literatur – darunter ist natürlich Unterhaltungs- und Trivialliteratur zu verstehen. Zur selben Zeit gibt es andere Autoren, wie z.B. Marion Beaujean und Hans Friedrich Foltin, die von einem Dreischichtenmodell der Literatur sprechen, d.h. hohe Literatur oder die sog. Dichtung als oberste Stufe, Unterhaltungsliteratur als Mittelstufe und Trivialliteratur als unterster Schicht. Unter den geistigen Zentren des europäischen Fin de Siècle sind Wien, Berlin und München, neben anderen wichtigen Zentren wie Paris, London oder Prag, zu erwähnen. Wenn Paris zum Beispiel als „kultureller Meltingpot der europäischen Moderne“ (Haupt 2008: 163) betrachtet werden kann, gilt Wien um 1900 als „Inkarnation des Fin de Siècle“ (Haupt 2008: 163), da diese literarische Strömung von der Metropole der österreichisch-ungarischen Doppelmonarchie in der Gestalt des Kaisers Franz Joseph ausgezeichnet verkörpert wurde. In Wien sind um die Jahrhundertwende solche Schriftsteller und Intellektuellen, wie Hermann Hesse, Thomas und Heinrich Mann, Hugo von Hofmannstahl, der Musiker Anton Bruckner oder Sigmund Freud, der eigentlich hier 1907 seinen einzigen Vortrag vor fachfremden Publikum hielt, tätig. München, eine Stadt der Traditionalisten aber auch der Avant­ garde, blieb ein Zentrum der Künste trotz der 1864 Gründung der Polytechnischen Hochschule. Das kulturelle Leben Münchens wurde von solchen Namen wie Paul Heyse, Otto Gross, Frank Wedekind oder sogar Wassily Kandinski, aber auch durch die wichtigen Zeitschriften, die hier um die Jahrhundertwende gegründet wurden, geprägt. Berlin, die Hauptstadt des neu gegründeten Deutschen Kaiserreichs, markierte diese Epoche und die europäische Moderne im Allgemeinen. Solche Autoren und Denker, wie Gerhart Hauptmann, Gottfried Benz, Franz Kafka, Georg Kaiser, Georg Heym, Wilhelm Dilthey – um nur ein paar zu erwähnen – sind mit dem Namen dieser Stadt eng verbunden. Es ist auch in Berlin, wo die Werke so bekannter Schriftsteller, wie Ibsen, Emile Zola oder Edmond de Goncourt um die Jahrhundertwende

Carmen Sylva als Übersetzerin...

335

veröffentlicht wurden. Auch wenn Berlin, nicht wie Wien und München als eine Stätte der Künste, sondern vor allem als ein Ort der Industrie und des Verkehrs wahrgenommen wurde, ist die literarische Moderne Europas ohne die Atmosphäre dieser Stadt nicht denkbar. Naturalismus und Jugendstil, Impressionismum und Neuromantik, Symbolismus und Expressionismus – alle sind dem deutschen Fin de Siècle einzuordnen, ohne dass man eine Dominanz der einen oder der anderen Bewegung merken zu können. Es handelt sich eigentlich um ein echtes faszinierendes Spannungsfeld der literarischen Ideologien und Kulturströmungen. I.2.Die rumänische Literatur um die Jahrhundertwende. Die westeuropäische Dekadenzliteratur und – stimmung sind nicht so prägnant im rumänischen kulturellen Raum um die Jahrhundertwende zu finden. Obwohl die rumänische Literatur ein wichtiges Aufblühen in der zweiten Hälfte des 19. Jahrhunderts erlebte, wurde sie meistens sehr stark von nationalistischen Tendenzen geprägt. Als Beispiel dafür dient natürlich die bekannte literarische Gruppierung „Junimea” aus Iasi. Titu Maiorescu, der Gründer und Leiter dieser Gesellschaft stand unter dem Einfluss der deutschen Kultur, da er Philosophie in Berlin studierte (1858 – 1859) und 1859 die Doktorwürde der Universität Giessen erhielt. Um 1870 veröffentlichte er in seiner literarischen Zeitschrift „Convorbiri literare” bedeutende rumänische Schriftsteller, die heute zu den Klassikern rumänischer Literatur gezählt werden, wie Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale oder Ion Creangă. Gegenbewegungen zu „Junimea“ sind in der rumänischen Literatur nach 1880 festzustellen. Die Gruppierung um Alexandru Macedonski, der sich als Vorreiter des Symbolismus in Rumänien betrachtete, und die literarische Zeitschrift „Literatorul“ wurden von einem rigorosen Formalismus geprägt. Nationalistische Tendenzen treten ab 1890 verstärkt auf. Zu den sogenannten „rurale[n] Romantiker[n]“ (Călinescu 1982: 567, eigene Übersetzung aus dem Rumänischen) gehörten Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ion G. Ionescu-Gion, deren Namen mit der Zeitschrift „Revista nouă“ zu verbidenden sind. Die nationalistische Tendenz um 1900 in der rumänischen Literatur um die literarische Zeitschrift „Semănătorul” grenzte sich ebenfalls von „Junimea“ ab und vertrat eine Literatur mit verstärkter gesellschaftlicher Relevanz, mit didaktischen und nationalen Tendenzen für die ländliche Bevölkerung. Unter den

336

Chirilă, Alina-Elena

Vertretern dieser nationalistischen Tendenz um 1900 sind zwei bekannte Schriftsteller zu erwähnen: Ştefan Octavian Iosif und Octavian Goga. Die völkisch-nationalistischen Tendenzen um 1906 – vornehmlich die Gruppierung „Viaţa românească” – forderte eine Literatur, die das bäuerliche Leben analysiert. Da also in Rumänien die Erwartung in eine nationale Literatur zu dieser Zeit sehr groß war, wurden die zeitgenößischen literarischen Strömungen aus Europa erst viel später aufgenommen. In ihrem Handbuch Fin de Siècle zählt Sabine Haupt zum rumänischen Fin de Siècle „[...] in erster Linie Autoren, die versuchen, sich von dem gegen Westeuropa gerichteten, nationalistisch – volkspoetischen Dichterzirkel ‘Junimea’ abzugrenzen und dem noch weit über die Jahrhundertwende hinaus dominierenden idyllischen Realismus [...] modernere Perspektiven entgegenzusetzen“ (Haupt 2008: 110f). In diesem Sinne werden hier solche rumänischen Autoren erwähnt, wie der Dramatiker Dimitrie Anghel, als auch die Symbolisten Alexandru Macedonski, Ion Minulescu und George Bacovia, aber auch ein in der rumänischen Literatur wenig bekannter Dichter und zwar Adrian Maniu, der mit seiner „phantastisch – makabre[n] Lyrik“ (Haupt 2008: 111) thematisch-motivisch, als auch poetologisch an die französische Dekadenz – Literatur der Zeit erinnerte. Die literarische Szene aus Rumänien war also um die Jahrhundertwende nicht unbedingt von der europäischen Dekandenz - Stimmung geprägt, war aber schon von Unruhe und ständige Suche nach einer eigenen Identität charakterisiert. Obwohl man nicht vom echten Fin de Siècle in Rumänien sprechen kann – da der Einfluß westeuropäischer literarischer Strömungen in Rumänien von einer völlig gerechtfertigten Zeitund Inhaltsverschiebung immer gekennzeichnet wurde – sind schon in der Gesellschaft und Kultur der Zeit Spuren dieser Strömung zu merken. II.Carmen Sylva am Kreuzungspunkt der Kulturen. Die deutschgeborene Prinzessin Elisabeth zu Wied – die später das literarsiche Pseudonym„Carmen Sylva” nahm – wurde zur Fürstin und kurz danach zur ersten Königin Rumäniens dank ihrer 1869 Ehe mit dem Offizier Prinz Karl Eitel Friedrich von Hohenzollern – Sigmaringen, der in der rumänischen Geschichte als König Carol I. bekannt geblieben ist. Das Bild Rumäniens war damals von Exotismus geprägt, da dieses Land im europäischen Raum fast unbekannt war. Aus einem kulturellen und literarischen Sichtpunkt existierte Rumänien auf der Landkarte Europas noch nicht.

Carmen Sylva als Übersetzerin...

337

Dass Carmen Sylva eine wichtige Vermittlerin zwischen der noch jungen rumänischen Kultur und der deutschen – und im Allgemeinen, westeuropäischen – reifen Kultur war, muss man heute unbedingt anerkennen. Obwohl sie zu ihren Lebzeiten eine umstrittene Persönlichkeit war und ihre literarische Beurteilung noch bis heute kontrovers blieb, da ihre literarischen Werke kurz nach ihrem Tod 1916 in Vergessenheit gerieten sind, ist ihre ausgezeichnete Rolle als Gönnerin und Förderin rumänischer Kultur und rumänischer Künstler, Musiker und Schriftsteller von großer Bedeutung. Es ist auch durch ihr positives Wirken, dass Literatur, Wissenschaft und Kunst in Rumänien aufblühten und ein nie bevor bekanntes Niveau erreichten. In diesem Sinne ist natürlich auch die literarische Tätigkeit der sogenannten dichtenden Königin zu erwähnen, denn viele ihrer Werke thematisieren Aspekte der rumänischen Kultur und Geschichte, spielen sich im bäuerlichen Milieu ab oder preisen die Schönheit der rumänischen Landschaft. II.1.Thematischer Überblick Carmen Sylvas literarischer Werke. Die dichtende Königin versuchte ihr ganzes Leben eine literarische Legitimierung zu erlangen. Die ersten literarischen Spuren ihrer Persönlichkeit sind schon seit ihrem Jugend zu merken, aber es ist nun als Königin von Rumänien und durch die Bekanntschaft mit dem rumänischen Dichter Vasile Alecsandri, der eigentlich zu einem engen Freund der Königin wurde, dass sie ihre Werke veröffentlichen ließ. Wie die Königin zu dem Pseudonym „Carmen Sylva” gekommen ist, erzählte sie selbst im Band Märchen einer Königin, indem sie erklärt, dass sie nach einem schönen, poetischen Namen suchte. Da sie jetzt einem lateinischen Volk gehörte, sollte dieser Name lateinische Resonanzen haben; trotzdem sollte er auch Elisabeths deutsche Herkunft widerspiegeln. So wurde die Wahl auf den Namen Carmen Sylva (auf Deutsch „Lied des Waldes“ oder “Waldgesang“) getroffen, der durch das Lateinische auch der rumänischen Sprache verwandt war und der ausdrücken sollte, dass die Königins Dichtung dem Wald abgelauscht war und als Gesang den Menschen wiedergegeben wurde. Unter den Themen und Motiven, die Carmen Sylva in ihren Werken thematisierte, ist das Beispiel eigenes Schicksals zu erwähnen, da sowohl in den Dichtungen als auch im Prosa sind autobiographische Züge zu merken. Mit Vorlieben präsentierte sich Carmen Sylva als

338

Chirilă, Alina-Elena

ideale Landesmutter, als leidende kinderlose Königin, als märtyrhafte Kämpferin für das Wohl ihrer Untertanen. Dass alle diese eigentlich eine Selbstmythisierung der Persönlichkeit widerspiegeln, ist ja offensichtlich. Die Heimatthematik spielt auch eine wichtige Rolle in ihrer literarischen Tätigkeit. Darunter könnte man einen zur Zeit berühmten Gedichtenband der Königin erwähnen und zwar Mein Rhein, das bereits im Titel verdeutlicht, dass es sich in diesen Gedichten um die Vermittlung einer kulturellen und idyllischen Landschaft aus subjektiver und autobiographischer Perspektive handelt. Thematisch betrachtet, verarbeitete Carmen Sylva in ihren Werken auch das Motiv ihrer neuen Heimat, d.h. des neugegründeten rumänischen Königreichs. In diesen Texten, deren Handlung in Rumänien lokalisiert ist oder in denen rumänische Motive verwendet werden, erkennt Silvia Irina Zimmermann zwei Tendenzen: einerseits politische Propaganda für die neue deutsche königliche Dynastie aus Rumänien und andererseits kulturelle Vermittlung zwischen Rumänien und Deutschland (Zimmermann 2001: 103). Ein Beispiel in diesem Sinne bietet der Märchenband Pelesch Märchen an, der eigentlich ein Versuch der Königin, ein neues Märchenbuch für die rumänischen Kinder zu schaffen, war und in dem Carmen Sylva durch die Benutzung rumänischer und deutscher Märchenmotive die beiden Kulturen symbolisch zu verbinden beabsichtigte. Obwohl Carmen Sylva alle literarischen Gattungen versuchte, es sind eigentlich nur einige ihrer Gedichtenbänder und wenige ihrer Prosawerke, die zu ihrer kurzfristigen Popularität geführt haben. In einer Zeit, die literarisch und kulturell von Unruhe so stark geprägt war, wie jene der Jahrhundertwende, ist Carmen Sylvas schriftstellerische Aktivität eher unter der sogennanten Unterhaltungsliteratur einzuordnen, obwohl vielleicht eine bessere Bezeichnung dafür massenverbreitete Literatur oder einfacher Massenliteratur wäre, um die Absicht der dichtenden Königin, etwas für alle Leute, also für die große Masse der Leser zu schreiben, hervorzubringen. II.2.Die Aktivität als Übersetzerin und ihre Wichtigkeit. Als Übersetzerin war CarmenSylva mehr im Bereich der Lyrik tätig , da ihr Übersetzen von Prosa ziemlich beschränkt und eigentlich mit ihrer Bekanntschaft zu dem französischen Schriftsteller Pierre Loti, ein Vertreter des Fin de Siècle, eng verbunden war. Ihre Übersetzungen von Poesie sind aber zu erwähnen und vielleicht die besten literarischen Ergebnisse der dichtenden Königin.

Carmen Sylva als Übersetzerin...

339

Angeregt durch die Bekanntschaft mit Mite Kremnitz, vor allem aber durch die Freundschaft mit Vasile Alecsandri, dessen Einfluss auf die rumänische Folklore ähnlich und ebenso großartig wie der des deutschen Schriftstellers Herder auf die deutsche Volkslitertur war (Podlipny-Hehn 2001: 32), begann Elisabeth ziemlich früh rumänische Lyrik ins Deutsche zu übersetzen, was eigentlich ihr erstes Kontakt mit der rumänischen Literatur war. Elisabeths erste veröffentlichten Übersetzungen Rumänische Dichtungen in Zusammenarbeit mit Mite Kremnitz erschienen 1879 unter dem Pseudonym E. Wedi, welcher eigentlich ein Anagramm ihres Namens war. Darunter waren zwei Gedichte Vasile Alecsandris, Stelele und Secerişul, von Carmen Sylva ins Deutsche übersetzt. Die dichtende Königin hatte auch einige Werke Mihai Eminescus, des gefeierten Romantikers Rumäniens, ins Deutsche übersetzt: Die Märchenkönigin und Des Waldes Märchen, die 1888 in Hamburg veröffentlicht wurden. In der zweiten Auflage Rumänischer Dichtungen Leipzig 1881 erschienen mehrere Gedichte Mihai Eminescus in deutscher Übersetzung, darunter drei von Carmen Sylva und 17 von Mite Kremnitz. Außer Vasile Alecsandri und Mihai Eminescu hat die dichtende Königin Werke auch anderer bekannten rumänischen Dichter übersetzt: Dimitrie Bolintineanu, Costache Conachi, Theodor Şerbănescu, Iacob Negruzzi. Die Übersetzung von Volkspoesie wurde auch von Vasile Alecsandris Einfluss stark geprägt. Der rumänische Dichter war ein leidenschaftlicher Sammler von rumänischen Volkssagen und –legenden. Der 1889 Band Lieder aus dem Dimbovitzathal (Alternativtitel: Der Rhapsode der Dimbovitza. Aus dem Volksmund gesammelt von Helene Văcărescu, ins Deutsche übertragen von Carmen Sylva) ist Carmen Sylvas bekanntestes Werk im Bereich der Übersetzung von rumänischer Volkspoesie. Wenn man aber über Carmen Sylvas Übersetzungen rumänischer Volkspoesie spricht, ist auch unbedingt die Übersetzung der für die rumänische Kultur emblematischen Volksballade Mioriþa zu erwähnen – eine Übersetzung, die „die metaphysische Traurigkeit des rumänischen Volkes, die große und geheime Natur, ihre Ehe im Tod“ (Podlipny-Hehn 2001: 34, eigene Übersetzung aus dem Rumänischen) ausgezeichnet wiedergibt. Offensichtlich trug Carmen Sylva durch diese Übersetzungen zu einem besseren Verständnis Rumäniens bei, da sie eigentlich darin eine kulturelle Mission endlich sah, Rumänien und die rumänische Kultur im westeuropäischen Raum bekannt zu machen. In diesem Sinne

340

Chirilă, Alina-Elena

schrieb Carmen Sylva in einem Brief an ihrer Mutter: „Ich weiß, es ist ja nützlicher zu übersetzen, aber es ist selbstverständlich viel schöner etwas zu schaffen“ (Badea-Păun 2007: 97, eigene Übersetzung aus dem Rumänischen) Da aber die Zeit der Jahrhundertwende dafür nicht geeignet war, lässt sich darin erkennen, dass obwohl diese Übersetzungen literararisch betrachtet gut waren, sind sie leider in der Öffentlichkeit kaum weiter geblieben. Die europäische literarische Szene um 1900, also die Epoche des Naturalismus, Symbolismus, Dekadenz oder Früh-Expressionismus, wollte ja nicht mehr solche Autoren lesen, die, wie Eminescu, noch im Schatten der Romantik standen. Die neue Generation um die Jahrhundertwende wollte etwas Neues schaffen und die große Vergangenheit in der Vergangenheit lassen. III.Schlußfolgerung Die Persönlichkeit der dichtenden Königin ist noch heute ein heikles Thema und sie wird als Schriftstellerin weder in der rumänischen noch in der deutschen Kultur analysiert. Obwohl sie zur Massenliteratur eingeordnet werden kann, bleibt sie sowieso eine Persönlichkeit der Jahrhundertwende. Zur rumänischen Kultur und Literatur gehört Carmen Sylva durch ihre Beziehung zu wichtigen Vertretern der damaligen rumänischen Kultur, aber nicht zuletzt durch ihre Übersetzungen rumänischer Dichtungen ins Deutsche. Dass Carmen Sylva in einer umstrittenen Epoche und Zeit geschrieben hat, soll auch anerkannt werden. Eine Schriftstellerin, die sich selbst als Romantikerin vorstellte, die sich selbst in ihren Werken mythisierte, konnte eigenltich bis Ende ihres Lebens keinen echten Platz in der modernen Literatur finden. Anstatt aller möglichen Schlussfolgerungen, sollten vielleicht die Worte Marias, der späteren Königin Rumäniens, bedacht werden: „Carmen Sylva verkörperte tatsächlich ein zur unserer Zeit nicht mehr bekanntes Gemüt: die große Romantikerin” (Maria, Regina României 1990, III: 27, eigene Übersetzung aus dem Rumänischen). Acknowledgements: This work was supported by the European Social Fund in Romania, under the responsibility of the Managing Authority for the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development 2007 – 2013 [grant POSDRU/CPP107/DMI 1.5/S/78342].

341

Bibliographie

Ajouri 1990 - Literatur um 1900. Naturalismus – Fin de Siècle – Expressionismus, Akademie Verlag, Berlin. Badea-Păun G.2007 - Carmen Sylva – uimitoarea regina Elisabeta a României, ediþia a 2-a, Editura Humanitas, Bucureşti. Balzer, Mertens 1990-Volker Mertens (Hrsg.), Deutsche Literatur in Schlaglichtern, Meyers Lexikon Verlag, Mannheim / Wien / Zürich. Călinescu G.1982 - Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti. Haupt S.2008 -Handbuch Fin de Siècle, Alfred Kröner Verlag, Stuttgart Maria, Regina României 1990 Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, 3 volume, Editura Moldova, Iaşi. Podlipny-Hehn 2001- Carmen Sylva, Editura Solness, Timişoara. Zimmermann S.I. 2001 - Die dichtende Königin. Elisabeth, Prinzessin zu Wied, Königin von Rumänien, Carmen Sylva (1843 – 1916). Selbstmythisierung und prodynastische Öffentlichkeitsarbeit durch Literatur, Inaugural Dissertation zur Erlangung der Doktorwürde des Fachbereichs Germanistik und Kunstwissenschaften der Phillips Universität Marburg, http://archiv.ub.uni-marburg.de/diss/ z2003/0624/pdf/volltext.pdf

342

Chirilă, Alina-Elena

The Culture Specific Element – A Mark of the National Feature

343

Han, Bianca-Oana

The Culture Specific ElemeNt – A MarK of the NatioNal Feature

0. The present article is part of a research theme entitled Commu­ nication of the national feature by translating the culture specific elements, that is slice of a post-doctoral research project: „Reţea transnaţională de management integrat al cercetării postdoctorale în domeniul Comu­ nicarea Ştiintei. Construcţie instituţională (Şcoala postdoctorală) şi program de burse (CommScie);” The identification number of the contract: POSDRU/89/1.5/S/63663), and intends to view aspects related to the phenomenon of literary translation from Romanian into English, focusing upon issues raised by the inter-linguistic and intercultural transfer of terms that constitute the national feature of a language, preserving the local colour and atmosphere. I.1.As we have already stated in previous articles, the process of translation activates national and international cultural identities. Each and every language possesses specific linguistic and cultural particularity, unique, impossible or very difficult to render in a different language, resulting in endless difficulties in translation. We agree, therefore, that any language contains particular terms, terms that carry information of national cultural identity, terms that cannot be entirely equated by means of translation. When referring to the translation of literature, it is really difficult to offer a 1:1 equivalence between the source and target texts. If not completely impossible, as, for instance, the romantic and post-romantic translators (and not only) used to believe. Nevertheless, in order to achieve that universal cultural network, (in the name of obtaining that ideal system of inter-cultural relation and because it just couldn’t be any other way) not only that literary translations are accepted, but even encouraged, of course with particular care for the form alongside with the fond. It is one thing to accept that a translation is not entirely faithful to its original, yet it is a plus in value, since it introduces an entirely new

344

Han, Bianca-Oana

and different value to the target language, target culture, unknown up to that moment, and it is a completely different thing (unconceivable, we must underline) to allow any mediocre translation to attempt to accede the same statute. Therefore, if we cannot completely apply the rule “no losses, no gains” in translation, at least we should make sure that we operate a cautious and careful selection to any translation act. Nevertheless, since we agreed upon the necessity of translation, these terms need to be rendered and adapted to the target language. They are the so-called ‘culture specific elements’ (CSEs) that are considered to be “statements carrying cultural information, cultural units, ‘culturally marked items,’ (Badea 2004:27) ‘prestigious hints’ (idem), next to cultisms, yet without identifying themselves with them, nor to the etymological doublets, or to the neologisms.” G. L Badea understands by CSE “that minimal unit carrying cultural information, unit that does not decompose in order to decode the meaning and perform the translation, since that kind of an operation would tamper with the correct understanding of the meaning by the receiver (be it reader, translator etc) and would, therefore, lead to the alteration of the authorial intent.” Let us not lose sight of the definition offered by the DEX (Romanian Academy: Explicative Romanian Language Dictionary) “Culturem (CSE: Culture Specific Element) n. = the smallest unit of a cultural phenomenon, common element to certain cultural forms, structures, types (...).” It was highly necessary to clarify such a term, since John Locke observed the linguistic and cultural barriers that impose that transfer resistance, that inertia in the translation process (Vilceanu 2007: 119) while Wilhelm von Humboldt considered that languages were a “fascinating combination of universal linguistic and cultural elements with specific linguistic and cultural elements (...) that genius/spirit of the language of a people that cannot be transferred in a different language without suffering alterations in the process.” (idem) Maybe one of the best supported pre-theory paving the way for the term in question is that of Eduard Sapir, who considered that it is the language that conditions thinking and also a guide to the social reality, while the individual experience is conditioned by that habitus linguistic of the community. To all that add the Benjamin Whorf’s completion of Sapir’s thesis, a.k.a. the Sapir – Whorf Hypothesis or the theory of linguistic relativity, according to which language cannot exist unless anchored in the cultural context. Further on, the CSE is created, analysed and

The Culture Specific Element – A Mark of the National Feature

345

promoted, for the first time under this form, by Els Oskaar in his study of reference in the cultural and intercultural transfer domain, entitled: Kulturemtheorie. Ein Beitrag. (1988). As for a classification of the CSEs, we mention Paul Newmark (idem), who takes over the classification performed by Eugene Nida in 1966 and considers the following types of CSEs: - Ecological terms: flowers, fauna or climate particularities: for instance, there are different denominations for the same relief forms: (RO: Romanian language) câmpie, şes, preerie, savană, stepă, tundră, pampas - (EN: English language) plain, flat land - lowland, prairie, veldt, tundra, pampas which reflects certain linguistic particularities. - Cultural artefacts: culinary art, clothing items, cultural features etc. We note the English CSE pudding, usually refered to as a dish or as a desert in the English speaking world, but only as a sweet desert in its Romanian equivalent. We complete by adding the interesting instance of the CSE mămăligă, that is being translated with polenta, meaning that it was taken directly in its translated form, having no other equivalent since the term denoted by the term mămăligă does not exist in different cultures; - Socio cultural structures: for instance, the CSE mansion (EN), chateau (FR: French language), castel (RO), that imply a certain degree of opaqueness or resistance to transfer from one language to the other; - Administrative, political, religious and artistic structures: see the CSE Parliament (EN), Parlament (FR), Parlament (RO), to be translated in very similar linguistic terms but do not overlap completely from the point of view of the reality they describe; - Habits and gestures: - Newmark refers to the non-verbal communication that can preserve certain specific national features. Georgiana Lungu-Badea speaks about the classification of CSEs in 4 big categories, and the examples (almost exclusively in French) provided by her are completed by Titela Vîlceanu with the English versions (Vilceanu 2007:124). Therefore, we classify the CSE according to the - formal point of view (colivă, denier, lord, redneck, Făt-Frumos, Polichinelle, Scrooge), - functional point of view (poujadisme, five o’clock tea, To be or not to be?, politically correct language)

346

Han, Bianca-Oana

- type of origin text (literary, non-literary, common CSE) - linguistic space of occurance (native, foreign). On her turn, Titela Vîlceanu offers us a different classification of CSEs: • CSE that stands a solid resistance to transfer (idem: 126) that needs to be clearly explained by the translator during his process of translating for the less unadvised public: this type of CSE will be approached from the semantic perspective in the detriment of the linguistic perspective; for instance, the item mielul Domnului (RO), the Lord’s Lamb (EN) is rendered as seal in the Eskimo culture; • elements that appear to be neutral from the cultural point of view, but which are, in fact, adapted in translation; for instance, the notion zăpadă (RO), snow (EN), having a large number of denominations in the Nordic languages; • elements that appear to be neutral from the cultural point of view, but they become CSEs in certain contexts endowed with cultural load, for instance, the term modern culture from the novel The importance of Being Earnest by Oscar Wilde, where a neutral collocation is used in order to refer to the Victorian epoch in which Shakespeareian plays were forbidden. It must be clear by now, that by the efforts in translating (here we understand also the process of equation, adaptation, re-invention, rendering, etc.) the CSEs in a different language, there is – on the one hand –, always a certain amount of loss implied as well as – on the other hand –, a certain amount of gain. All that due to the fact that “any translator brings along a certain amount of new items, imposed by the continuous, neverending renewal of concepts, of civilization, of international language” (Bulgar 1984:3). Once again, we have to embrace the idea, according to which the translation has the capacity to access and decode linguistic conventions otherwise unique, specific to a certain people, proper to a certain culture. Therefore, translation needs to be perceived as a means to enrich the vocabulary of a language; the translator uses strategies aiming to activate various linguistic-semantic areas by appealing to different methods of vocabulary growth: borrowings, linguistic calques, idioms, euphemisms, cliché, culture specific elements, escamotation techniques, using certain explanatory notes or footnotes, attempts to reconstruct vague equivalences, etc.

The Culture Specific Element – A Mark of the National Feature

347

We should not lose sight of the factors that contribute to the obtaining of a translation: the external factors (the socio-cultural, historical frame, information on the author - bio-bibliography, authorial intent, etc., spatial-temporal coordinates of the source and target text, the receiver of the translation etc.) all accompanied by the intra-textual, internal factors (subject, content, composition, lexic, surface and deep structures of the phrase, style, etc.) Needless to say how important the linguistic and cultural competence of the translator are, the affinity to the text to be translated, his talent during translation; all these internal and external factors are imprinted upon such an attempt. Considering all the difficulties and challenges a translation of a certain original text impose, along with the possible less valuable results, we still believe that such attempts ought to be encouraged and sustained, strongly believing that this is a way to enrich ourselves as humans.

348

Bibliography

Baconsky et al. 2002 - Teritorii actuale ale traducerii, Echinox Publishing House, Cluj Napoca. Bell, 2002- Translation and translating. Theory and practice, general editor Bulgăr Gh.1984 - Interferenţe culturale în arta traducerii, în România literară XVIII, nr. 21/1984 Candlin, C.N. Longman Group UK Ltd.,1991, traducere de Gazi, C., Teoria şi practica traducerii, Polirom Publishing House, Iaşi. Dimitriu, R. 2002 - Translation theories and practice, Editura European Institute Publishing House, Iaşi. Eco, U. 2002 - La ricerca della lingua perfeta, În căutarea limbii perfecte, traducere din limba italiană de Cojocaru D., Polirom Publishing House, Iaşi. Fejes, D.2006 - Fiecare traducere e o provocare, in România Literară, 16/2006. Held et al. 2004 - Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Polirom Publishing House, Iaşi. Iovănescu, M. 2007 - Probleme lingvistice ale traducerii, Sitech Publishing House,Craiova. Jeanrenaud, M. 2006 - Universaliile traducerii, Studii de traductologie, Polirom Publishing House, Bucharest Leviţchi, L.2001 - Manualul traducătorului de limba engleză, Teora Publishing House, Bucharest. Lungu, Badea 2004 - Teoria culturemelor, teoria traducerii, West University Press, Timişoara. Lungu, Badea 2005 - G., Tendinţe în cercetarea traductologică, West University Press,Timişoara. Ricoeur, P. 2005 - Sur la Traduction, Bayard, 2004, translation and introductory study by Jeanrenaud, M., Despre traducere, Polirom Publishing House, Iaşi. Steiner, 1983 - After Babel. Aspects of language and translation, Oxford University. Press, New York and London, 1975, translated by Negoiţă, V. and Avădanei, Şt., După Babel. Aspecte ale limbii şi traducerii, Univers Publishing House, Bucharest.

349
Vîlceanu, 2007 - T., Fidelitate şi alteritate lingvistică şi culturală, Universitaria Publishing House, Craiova. Stoichţoiu-Ichim, 2002- Asimilarea împrumuturilor englezeşti: aspecte actuale ale dinamicii sensurilor, in Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, University Press, Bucharest. Vazaca, M., 2008 - Preţul dorinţei de a traduce, in România Literară, nr.8/2008.

350

Han, Bianca-Oana

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

351

Szaló Réka

DrÁmatechNiKÁK a NyelvoKtatÁsbaN

A dramatikus munkaformák nyelvtanításban betöltött szerepét vizsgáló kérdőíves kutatásomat szeretném bemutatni. A kutatás módszere egyéni írásbeli kikérdezés volt kérdőív segítségével. A kérdőív, amint az a függelékben olvasható, zárt és nyílt kérdéseket egyaránt tartalmaz. A zárt kérdéseket leíró statisztikai módszerrel értékeltem, a nyílt kérdések a többletinformáció szerzést szolgálják. A kérdőívet a kutatásban részt vevő, a marosvásárhelyi Művészeti Egyetem, valamint a Sapientia Egyetem diákjai töltötték ki. Ők mindannyian két éven át, hetente egyszer az egyetemi program szerint angol nyelvet tanultak drámás technikákkal illetve hagyományos módszerekkel. A kutatás módszertana szerint a kérdőívet mindkét csoport diákjai kitöltötték (a kísérleti csoporthoz tartozók és a kontroll-csoporthoz tartozók egyaránt). A kérdőívet a diákok névtelenül töltötték ki a foglalkozások zárásakor, azaz az egyetemi év lejártakor. A kutatás során 60 diákot kérdeztem meg. Mindannyian

352

Szaló Réka

másodéves hallgatók, akik az angol nyelvet középhaladó illetve haladó szinten beszélik. Amint azt az alábbi ábra is mutatja a vizsgálatban a két egyetem három különböző szakán tanuló diákok vettek részt. A szakok különbözősége és aránylag nagy száma növeli a kutatás eredményének a hitelességét. A mintában 41 fiú és 19 lány szerepel. A fiúk többségét természetesen a műszakis hallgatók alkotják.

A diákok életkora 20-29 között található, az átlagéletkor tehát 24 év. A kérdőív segítségével több kérdésre kerestem a választ. Mivel a diákok a középiskolai tanórákon a hagyományos tanítási stílushoz szoktak, kíváncsi voltam a saját tanulási szokásaikra, illetve a közös tanulás során az általuk leghatékonyabbnak és leginkább motiválónak vélt módszerre. Ugyanakkor, arra is kerestem a választ, hogy a drámás munkamódszer megtapasztalása előtt és után milyen élmények, érzések kötődnek az angol órához, illetve, hogy oldódik-e az a fajta szorongás és gátlás, amely a beszéd, az idegen nyelven való kommunikáció sikertelensége miatt alakul ki a diákokban. A mások előtti szerepléstől sokan félnek. Kíváncsi voltam, hogy milyen arányban és erősséggel jelenik meg a félelem a technikák megismerése előtt, és hogy ez mennyire alakul át bizalommá a drámapedagógia hatására. A vizsgálatban részt vevő 60 diák közül szinte mindenki tanult már angolul az általános és középiskolában, vagy iskolán kívül (magántanárral, nyelviskolában). Sajnálatos módon a nyelvtanulással –iskolai keretek között- eltöltött évek száma nem minden esetben tükrözi a nyelvtudást. A

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

353

helytelen módszer, a kiscsoportos oktatás helyett a teljes osztállyal való munka, a gyakori tanárcsere mind a sikertelenséghez vezet, és a diákokból érdektelenséget vált ki, amely gátolja a nyelvtudás fejlődését. A nyelvtudás tehát nem függ össze a nyelvtanulással eltöltött évek számával. Saját tanári tapasztalatomból tudom, hogy van olyan diák, aki iskolai tanórában mindössze két évig tanulta az angolt, mégis használhatóbb nyelvtudással rendelkezik, mint sok olyan társa, akik évekig tanulták a nyelvet. A mellékletek azon nyelveket mutatják, melyeket a diákok az angol nyelv mellett iskolai körülmények között tanultak. Ezek közül a leggyakrabban választott a német nyelv, melyet a francia nyelv követ. További mellékletek azokat a tanórai tevékenységeket mutatják, amelyeket a diákok a leghasznosabbnak vélnek nyelvtudásuk gaz­ dagí­ tása szempontjából. A diákok választhattak a kérdőívben szereplő tevé­ kenységek közül, úgy, hogy csökkenő sorrendben számokkal jelölték a számukra leghasznosabb valamint a legkevésbé hasznos tevékenységet. A megadott tevékenységek a következők voltak: fordításos feladatok, nyelvtani gyakorlatok, párbeszédek és szituációs feladatok, nyelvi játékok és irányított beszélgetés. Amint kiderült, a diákok számára leghasznosabb tevékenység nem a nyelvtani gyakorlatok vagy a fordítás, hanem az irányított beszélgetés valamint a szituációs gyakorlatok. Az irányított beszélgetés és a szituációs játékok jobban igénybe veszik a diák meglévő tudását, és mivel egy számukra érdekes témát dolgoznak fel, sokkal motiváltabbak, és bátrabban használják a nyelvet. Természetesen, minden ilyen gyakorlatot értékelés követ, ahol lehetőség van a hibák javítására, a nyelvtani kérdések megbeszélésére. Az értékelés a dráma egyik munkaszakasza. A drámában az értékelés során nem jó vagy rossz válaszban kell gondolkodnunk. Saját magunk számára kell értékelnünk azt, amit lejátszottunk, amit átéltünk. Az értékelő tevékenység gyakran értelmezést is jelent. Mivel a drámás módszer megbontja a szokásos tantermi frontális formát, és a tanár szerepben dolgozik, a tanári státusz megváltozik, gyakran alacsonyabb is lehet, mint a diákoké. Természetesen, a megváltozott körülményekhez más tanári közlésmódot kell alkalmazni. Ha az a cél, hogy a diák nyitottá váljon a felkínált játék irányába, el kell nyernünk a bizalmát, amely lehetővé teszi a szabad véleménynyilvánítást. A folyton minősítő, bíráló hangnem, esetleg ironizáló beszédstílus éppen

354

Szaló Réka

az ellenkezőjét eredményezi. Így a minősítéstől való szorongás a diákokat vagy a véleményük elfojtására, vagy arra készteti, hogy a tanár kedvében járva azt mondják, amit feltehetőleg hallani szeretne. A tanárnak gyökeresen át kell értékelnie a kommunkációját, és a diákok közléseire érzékeny befogadóvá kell válnia. Bátorítania kell tanulóit arra, hogy véleményüket, gondolataikat ne hallgassák el. Néhány órai gyakorlás után, szinte természetessé válik a diákok számára, hogy az irányított beszélgetésben, a szituációs játékok során kinyilvánítsák véleményüket. A kérdőívben a diákoknak azt is meg kellett jelölniük, hogy melyek azok a tanórai tevékenységek, amelyeket szívesen végeznek, örömüket lelik bennük. A következő ábrák ezen tevékenységek arányát mutatják be. A választható tevékenységek a következők voltak: szerepjátékok játszása fordítások hallott szöveg értelmezése nyelvtani játékok és beszéd Ebben az esetben is, akárcsak a leghasznosabb tevékenységek esetében, a legkedveltebb tanórai tevékenység a szerepjátékok játszása, a nyelvtani játékok és az irányított beszéd voltak (l. Mellékletek). A dramatikus munkaforma és a pedagógus szakmája között hasonlóság fedezhető fel, mivel az állandó szereplés fontos eleme a tanári munkának. A drámatechnikákkal dolgozó csoportokban mindenki egyenlő félként van jelen, megszűnik a tanár felsőbbrendűsége, hiszen gyakran ő is játszóként vesz részt a foglalkozáson. Egymás kölcsönös elfogadását a játékban megvalosuló hitelesség garantálja. Pedagógiai értelemben a dráma „olyan játék, amely felépít egy képzeletbeli világot, szereplőit ebbe bevonja, valós problémákkal ütközteti őket, s ezáltal valós tudásra és tapasztalatokra tesznek szert. A dráma ereje abban rejlik, hogy a dráma – cselekvésnek tűnik. Cselekvésbe ágyazott gondolkodás ez, melynek célja a jelentésteremtés, közvetítő közege pedig két kontextus (a valós történés és a megjelenített tartalom) kölcsönhatása,” fogalmazza meg Gavin Bolton a módszer lényegét. A drámapedagógia Angliában a közoktatás szerves részeként évtizedek óta a hatékony pedagógiai módszerként működik. Hozzásegít ahhoz, hogy egy-egy téma valódi élménnyé váljon a gyermekek számára, élethelyzetként, akcióként éljék meg azokat, hozzásegítve őket saját gondolataik, ötleteik kifejezéséhez és gyakorlati megvalósításához. (A tanár sokkal inkább tevékeny részese, mint irányítója a történéseknek - gyakran kiszolgálója, illetve facilitátora a gyerekek ötleteinek.)

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

355

Jonathan Neelands a Dráma a tanulás szolgálatában című munkájában azt emeli ki, hogy „a gyereket nem passzív befogadóként, hanem aktív jelentésadóként, jelentésteremtőként” értelmezi, aki közvetlen környe­ zetéről már az iskolába lépés előtt is számottevő ismerettel,tanulási tapasz­ talattal rendelkezik. Ezt a korai tanulást nem a világ objektív, elméleti megismeréseként, sokkal inkább érzéki és gyakorlati kapcsolatfelvételként értelmezhetjük”, s mindez könnyen tekinthető általános pedagógiai kiindulópontként is. A gyerekeken már az iskoláskor előtt is, különösen pedig magában az iskolai oktatásban megjelenő tevékenységek során megfigyelhetjük,hogy leghatékonyabban cselekvés közben tanulnak. Az is észrevehető, hogy a gyerekek többnyire meglévő tapasztalataikat használják fel arra, hogy az új ismereteket,információkat értelmezzék, és amennyiben megadjuk nekik a lehetőséget az ismert és az ismeretlen tartalmak közti hidak megépítésére, akkor újszerű tanulói státussal is felruházzuk őket, illetve segítséget adunk ahhoz, hogy saját tanulási módszereiket kialakítsák: segíthetünk nekik megtanulni tanulni. A drámapedagógia az a tanítás és nevelés számos vonatkozásában alkalmazható módszer, amely más műalkotásokhoz hasonlóan képzeletbeli világot teremt. A résztvevők játéktevékenységet folytatnak, szereplőként vannak jelen. A hagyományos tantervet követő iskolákban gyakori, hogy azoknak a tudásterületeknek, tudásformáknak tulajdonítanak magasabb státust, melyek a tudományos megközelítést leválaszthatják a személyes és intuitív tartalmakról. E szemlélet azt az üzenetet közvetíti, hogy az objektív tartalmakat hangsúlyozó tanulás megbízhatóbb, kívánatosabb és hasznosabb, mint az olyan tanulás, melyben a megismerő funkciók személyes, gyakorta érzelmi töltettel rendelkező elemekhez kötődnek. A nyelvoktatás reformjának szükségszerűsége több évtizede világossá vált. A század elejének grammatizáló nyelvoktatását robbanásszerűen váltotta fel a pragmatista megközelítési mód, amely szerint az idegen nyelv tudását nem a nyelv ismeretén, hanem használatának minőségén mérhetjük le. Innen az audio-orális és audiovizuális módszerek létrejöttének szükségszerűsége, amelyek életszerűbbé és érdekesebbé tették a nyelvtanulást. Ma még több kell ahhoz, hogy a nyelvtanulást vonzóvá és színvonalassá tegyük, hogy minden pillanatban alkalmasak és készek legyünk az idegen nyelvet tanuló diákokkal együtt gondolkozni, együtt alkotni. A dramatikus folyamat lényege az itt és most megjelenítése: a felidézett vagy aktuálisan megnyilvánuló társas kölcsönhatás, az interakció. A drámafoglalkozás nem önmutogató drámai forma, a játék során a játszók emberi tapasztalatokat idéznek fel, és jelenítenek meg. A

356

Szaló Réka

dramatikus tevékenység egyaránt alkalmazza az időt és a teret, ereje abban van, hogy egyetlen cselekvésen keresztül számtalan jelentés feltárására képes. A drámapedagógia a játéknak a pszihológia által is igazolt személyiségfejlesztő hatását aknázza ki, úgy hogy ezzel egyidőben közösségi jellegű és célzatú is. A játék során a játszó cselekvőként, közreműködőként él meg élethelyzeteket. A játékosok egymást váratlan helyzet elé állítják, spontán reakciókra késztetik. A játék életszerűsége éppen ebben rejlik. A szituációs szerepjátékok, annyira élethűek, hogy bármikor megtörténhet a nyelvet elsajátító diákkal. Az ilyen feladatok haszna éppen abban rejlik, hogy a diák már előre fel tud készülni egy hasonló helyzetre, olyan körülmények között, ahol ő védve van. A drámajáték az önmegvalósításnak, az önkifejezésnek is eszköze. Elősegíti a fantázia, a kreativitás, az önálló gondolkodás fejlődését. Ugyanakkor feltételezi, és eredményezi annak a felismerését, hogy a játszó egy adott probléma megoldásához milyen információknak és készségeknek van a birtokában, valamint azt a képességét, hogy egy adott problémát több szempontból is tudjon szemléltetni. Feltételezi és eredményezi továbbá a lehetséges megoldások megtalálására és az azokból származó esetleges előnyök és hátrányok mérlegelésére irányuló képességet, illetve a szerzett tapasztalati tudás gyakorlati felhasználásának a képességét. A dramatikus játék a dramatikus technikák olyan célcsoportra és helyzetre adaptált kombinációját jelenti, mely az idegen nyelven zajló kommunikációt kívánja elősegíteni, azt autentikusabbá és életszerűbbé tenni. A verbális eszközökön túl bevonja a munkába a diákok testét, hangját, és különböző szerepekbe bújtatja őket. Az ’itt és most’ helyzetekben, a dramatikus ’mintha’ világában a résztvevők egész személyisége – külső és belső tulajdonságai, emlékei, múltja, jelene, reakciói, hangulatai – részt vesz. Az így létrejövő szituációk és kontextusok más nyelvórai helyzeteknél ’valós(abb)’ interakciókat eredményeznek, és a hagyományosabb eljárásoknál újszerűsége révén motiválóbb. A dramatikus játék másik funkciója, hogy a nyelvi készségeken túl fejleszti a résztvevők személyiségét. A dramatikus munkaformák óriási előnye, hogy a játék, a szerepek, az érzelmi átélés és a megértés révén a személyiség finom ‘változása’ gyakorlatilag automatikusan végbemehet. Nem elhanyagolható szempont, hogy a játék a személyiségnek éppen azokat a területeit mozgatja meg és módosíthatja, melyek a tanári munka nélkülözhetetlen elemei. A viselkedést rugalmasabbá, bátrabbá, spontánabbá, kreatívabbá teheti, hozzájárulhat önmagunk és embertársa-

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

357

ink jobb megismeréséhez és elfogadásához, valamint erősítheti a kiállás és szereplés biztonságát. Ugyanakkor változtathatja a személy szerepviselkedését, és gazdagíthatja szereprepertoárját. Az érzelmi megélés és az értelmi feldolgozás révén újfajta szemlélet és látásmód jelentkezhet. A dramatikus cselekvés lehetőséget teremt az egyénben rejlő potenciál kiaknázására. A hallgatók teret kapnak hangjuk, gesztusaik, mimikai kifejezőképességük fejlesztésére, szerepviselkedésük megtapasztalására. A dramatikus ’mintha’ olyan teret, világot képez, ahol megismerjük készségeinket, képességeinket, önmagunkkal szemebesülünk. Mindez a tanult idegen nyelven történik, így fejlesztvén az adott nyelvi és kommunikációs készségeket. A drámás eszközök használata nem elengedhetetlen és nem kötelező, de bármely nyelvtanulási szinten hatékony lehet, tanári választás függvénye. Aki kedvet kapott hozzá és kipróbálja, annak tudnia kell, hogy a tanári gondolkodás teljes újraértékelését teszi szükségessé, mert a hagyományos tanár-diák szerepkört gyökeresen átalakítja (ld. a tanári tudásfölény sugallta hierarchikus viszony megszűnése, a hibajavítási módszerek átalakítása). Amíg a tanár a múltban sokszor modelleket mutatott fel, majd a továbbiakban ellenőrizte ezeknek a modelleknek az elsajátítását, azaz felügyelte bizonyos mechanizmusok működését, addig a drámás eszközök bevetése teljes, de gyakran alárendelt jelenlétet és logikai készenlétet kíván tőle. Természetesen ehhez elengedhetetlen az idegen nyelv biztos ismerete. Véleményem szerint kivitelezhető egy tanítási dráma idegen nyelven való végigjátszása, de elképzelhető csupán egy adott témakör körbejárása is drámás módszerrel. Ennek pedagógiai célja az idegen nyelven történő kommunikáció elindítása és finomítása. A tanítási drámát tanácsos több (3-4) tanórán át folytatni, mert idegen nyelven nehezebben megy a bevonódás, de összeszokott csoportokkal egy dupla órányi időre már kerek foglalkozásokat lehet tervezni. Előnye, hogy nemcsak a tanár által mesterségesen felrakott szituációkban történik az idegen nyelvű kommunikáció, hanem beindul a drámai gondolkodás is. Dolgozatom egyik hipotézise, hogy a dramatikus munkaforma a vizsgált célcsoportnál a hagyományos eljárásoknál hatékonyabb a ‘valós(abb)’ kommunikációs helyzetek megteremtésére. A beszédkészséget az által fejleszti, hogy a már meglévő nyelvtudás használatára és reaktiválására újszerűsége, motiváló ereje és a drámajáték lényege révén teremt lehetőséget. Ezt az elméletben leírtak és a kérdőíves kutatásban nyert adatok

358

Szaló Réka

egyértelműen bizonyították. A kutatás eredményeként egyértelművé vált számomra, hogy a drámapedagógiának azon túl, hogy motiváló és izgalmas idegen nyelven zajló ‘kaland’, erős személyiségfejlesztő hatása is van. A résztvevők a játék során tanulják a saját magukról alkotott kép szabályozását és pszichés egészségük karbantartását. A részvétel elősegít(het)i önmaguk és társaik jobb megismerését és elfogadását, aminek komoly szakmai hozadéka van. A dramatikus munkaforma más eljárásokkal szembeni talán legfontosabb előnye, hogy a nyelvi és személyiségbeli fejlődés egymással párhuzamosan megy végbe, ami szintén igazoltnak tekinthető.

Mellékletek
A vizsgálati populáció szakok szerinti megoszlása számítástechnika 33.33% informatika 21.7% színművészeti 16.7% látványrendező 11.7% bábszínész 3.3% zenepedagógia 13.3% A vizsgálati populáció nemek szerinti megoszlása lány fiú 31.7% 68.3% Tanult angolul? igen 95%

nem 5%

Tanult franciául? igen nem 36.70% 63.30% Tanult németül? igen 61.70%

nem 38.30%

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

359

Nevezd meg a számodra leghasznosabb tanórai tevékenységet! Fordítás igen nem 39% 61% Nevezd meg a számodra leghasznosabb tanórai tevékenységet! Nyelvtani gyakorlatok igen nem 39% 61% Nevezd meg a számodra leghasznosabb tanórai tevékenységet! Szituációs feladatok igen nem 27.30% 72.70% Nevezd meg a számodra leghasznosabb tanórai tevékenységet! Párbeszédek alkotása igen nem 44.40 % 55.60% Nevezd meg a számodra leghasznosabb tanórai tevékenységet! Nyelvtani játékok és beszéd igen nem 66.70 % 33.30% Nevezd meg a számodra leghasznosabb tanórai tevékenységet! Szerepjátékok játszása igen nem 70.40 % 29.60%

360

Szaló Réka

Szakirodalom

Bolton, G., 1996, A dráma helye a tantervben. Drámapedagógiai Magazin. Bolton, G., 1994, A tanítási dráma elmélete, Marczibányi Téri Művelődési Központ, Budapest. Gabnai, K., 1999, Drámajátékok. Bevezetés a drámapedagógiába. Helikon, Budapest. Kaposi, L. (szerk.), 1995, Drámapedagógiai olvasókönyv, Marczibányi Téri Művelődési Központ, Budapest. Neelands, J., 1994, Dráma tanulás szolgálatában, Marczibányi Téri Mű­ ve­ lődési Központ, Budapest. Morgan, N. – Saxton, J., 1995, A személyes bevonódás szintjeinek osztályo­ zása. In: Drámapedagógiai olvasókönyv. Szerk: Kaposi László, Magyar Drámapedagógiai Társaság, Budapest. Vatai, É., 1996, A dráma alkalmazása a nyelvtanításban. In: DPM 1996/2. Ecoville.

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

361

Abstracts

Liliana ALIC Definition in Teminography vs Definition in Lexicography
This article aims to study an important aspect of a terminographer’s work, namely the way a definition is conceived. Definitions vary, according to the specialist who deals with their conception: the terminographer or the lexicographer. Lexicography uses semasiology while terminography uses onomasiology to define terms. We wish to insist upon the unit each of the two domains chooses to deal with, because this very aspect makes the difference between lexicography and terminography. A lexicographer deals with one-word terms, while a terminologist may have to deal with concepts expressed in compound words. A language for special purposes often deals with collocations, which are identified by the terminographer. If terminology and terminography are interdisciplinary sciences, a terminagrapher’s work involves cooperation between specialists from various fields of activity who are needed to validate the terms. The two approaches, despite their differences, complete each other in their common goal to create inventories of terms for special or general use.

Vasile BAHNARU Dimitrie Cantemir – a pioneer of internationalizing Romanian terminology
Until Dimitrie Cantemir, Romanian terminology from different fields had been in an incipient state of establishment, having been influenced largely by terminology systems from old Slavic (with small exception, of course, shown mainly in the literary variant from Moldova, which had experienced a certain Latin interaction through the Polish language, while the Muntenia variant had been under the influence of Bulgarian and Serbian). As someone familiar with classical languages (Greek and Latin), Dimitrie Cantemir came to the conclusion that the main source for developing scientific terminology are Greek, Latin and Neo-Latin languages, with his works Istoria ieroglifică and Divanul being conclusive in this train of thought.

362

Abstracts

Melinda BALÁZS Explicitation Strategies in the Translation of Emily Brontë’s Wuthering Heights
Explicitation is considered an inherent feature of the process of translation irrespective of the languages involved. Other potential translation universals include disambiguation, simplification, use of conventional grammar, etc. Since translations are regarded as having a language of their own, the study of translation universals enables us to find out more about this ‘third code.’ My presentation is aimed at investigating how explicitation is realized in two different translations of Emily Brontë’s classic novel, Wuthering Heights.

Attila BENŐ – Lilla RÁCZ Translation and modal meanings
In the article we present the translation of English modal meanings in Hungarian source texts. We have analyzed English and Hungarian law and literal text from that point of view. The differences show the slight change or modification of modal meanings. The study presents the forms of modification of modal values in translation, and emphasizes that the differences are often rooted in the different modal categories at word level of Hungarian and English. Sometimes the modal meaning differences at syntax level can change the meaning of a whole passage of a text. The analyses show that modal meanings are meta-information in the translation, which need extra attention during the translation activity.

Angela BIDU-VRĂNCEANU The role of linguistics in terminology
Terminology as a scientific interdisciplinary discipline has experienced remarkable development in the last decades. One can distinguish cognitive terminology studies (“internal”) from those representing descriptive linguistic terminology (“external”). The latter are divided depending on the methods used to describe a given terminology. Romanian studies support both lexical and textual perspectives through the relationship between dictionaries and texts, with different results depending on the terminology studied.

Abstracts

363

Corina BOZEDEAN Les ambiguïtés terminologiques dans la traduction spécialisée : le cas de quelques termes économiques
Les ambiguïtés terminologiques que le traducteur rencontre dans la traduction spécialisée sont loin d’être éclairées par les dictionnaires ou les glossaires bilingues ou monolingues du domaine. C’est pourquoi dans le passage d’un terme d’une langue à l’autre, le traducteur doit maîtriser à la fois des connaissances linguistiques et extra-linguistiques. Or, l’hétérogénéité des textes à traduire sur le marché du travail, empêche souvent le traducteur de se spécialiser dans un seul domaine. Dans ce contexte, les ressources terminologiques devraient montrer une plus grande adéquation aux exigences de la traduction spécialisée, en éclaircissant plus précisément certains aspects terminologiques fondamentaux, dont celui de la synonymie, qui peut occasionner des confusions. Tel est le cas des termes « frais », « dépenses », « charges » ou bien « taxes » et « droits », dont l’étroite parenté rend difficile leur choix correct dans la traduction.

Doina BUTIURCĂ Levels of analysis of the terminological metaphor
In the context of the relationship between language and terminology, the research proposes a concise analysis of the functions of the terminological metaphor by correlating it to the functions of the language (referential, denominative, denotative, etc.) and the field of cognitivism (the informational function). Other aspects of the research: the motivation of the terminological metaphor, the transparency of conceptualization, the coherence that the conceptual model confers to a given terminology/or a given field, etc. The application is accomplished by the study of the source field (the Greek and the Roman house/elements/principles/equivalence of attributes) and the target field (NA, Virology, and Rheumatology) from the medical terminology.

364

Abstracts

Carmen D. CARAIMAN – Nicoleta MEDREA A Lexicographic Approach to the English-Romanian/ Romanian-English Legal Dictionaries and Glossaries Existing On the Romanian Book Market
The goal of the study is to highlight the main methods used by the authors to create legal dictionaries and glossaries in English-Romanian and Romanian-English available on the book market today. Specialists and those interested in studying the content and structure of such dictionaries will notice the low number of works on the Romanian market compared to, for example, the field of economics. Furthermore, one may find the terms included to be insufficient, their structures simple. Our study shall analyze both the criteria the authors of the dictionaries used to select the terms, as well as their structure (phonetic transcription, contextualization, identifying countable/uncountable nouns, denoting special plural forms, references to synonyms or another term from the dictionary to eliminate ambiguities, etc.).

Alina-Elena CHIRILĂ Carmen Sylva as a translator in the context of Fin de siècle literature
As a German-born princess and the first Romanian queen, Carmen Sylva – as she was known under her literary pseudonym – is a cultural link between German culture and the still-maturing Romanian one. As such, Carmen Sylva’s literary work is of course extremely important and her work as a translator must, by all means, be mentioned. This work aims to analyze Carmen Sylva as a translator – of mostly Romanian folk poetry – and to correctly categorize her literary work, especially since she wrote in the stormy literary era at the turn of the century – also known as Fin de siècle or Decadence.

Inga DRUŢĂ – Viorica POPA Difficulties in assimilating certain terms in the current didactic discourse
There are changes in all human fields of activity, and once these happen, lexical and semantic innovations appear. Specialized languages, over time, decant; specialists make a rigorous selection of terms necessary

Abstracts

365

for their work, loanwords are adapted or assimilated, while rebarbative terms fall into desuetude. The current didactic parlance has borrowed from certain international and other specialized languages a series of loanwords that give it a modern aspect, yet which, in the initial phase of borrowing, frequently shows semantic and phonetic difficulties. English and French loanwords are especially problematic, as these are generally written differently than they are pronounced (“fortunate” cases such as grant, master or item are somewhat rarer). The paper shall discuss a series of current concepts from the field in question and their terminological equivalents.

Eugenia ENACHE Translation and terminology
The goal of this article is to emphasize the reasons why translation and terminology are connected as well as the close relationship between translator and terminologist, working together to achieve a good comprehension of a text and an efficient communication. Focussed on translation, terminology aims to establish equivalences between various languages which can contribute to enhance the quality of the translation. For a translator, terminology helps translating contents from one language to another; a translator must have a good knowledge of terminology in order to achieve a good and reliable translation in various fields of human activity. The translator must also have a good knowledge of the structure of each language, of the way concepts are expressed. All this is a good indicator of the quality and of various abilities of a specialized translator.

Noémi GÁL The effects of the EU’s language policy on revitalizing endangered languages
The revitalization of endangered languages has recently become a very popular topic in sociolinguistic research. As it is an extremely complex phenomenon, very many factors influence its outcomes. In my presentation I aim to outline the general linguistic context of the EU, as well as its possible effects on revitalizing endangered or potentially endangered languages, with a special regard to a few case-studies.

366

Abstracts

Bianca-Oana HAN The Culture Specific Element – A Mark of the National Feature
The present article intends to shed light upon certain aspects regarding the literary translation from Romanian into English, focusing upon the issues implied by the intercultural and interlinguistic transfer of those terms that preserve the local and national atmosphere, thus constituting the specific of a language, the so-called ‘culture specific elements,’ CSEs.

Attila IMRE A Practical Approach to Translating Modal Verbs
The paper deals with a rather problematic issue, namely the translation of a few English modal verbs into non-Indo-European languages, such as Romanian or Hungarian. The research starts from a database containing more than 1,000 sentences with modal verbs in three languages, which is then fed into the translation memory and term base of the MemoQ translation environment.

Dictionaries and Term Bases
The “global village” of the 21st century is becoming more and more technical, so it is difficult to find the place and role of published material. The article focuses on the importance of term bases, including their value and quality in an age when almost everything is downloadable. The second part of the article enlists several types of dictionary, including regular, printed, specialized and cultural ones as well.

Gabriella KOVÁCS ESP for Horticulture Needs Analysis and Genre Analysis
The necessity of ESP courses in higher education has become obvious and imperative since Romania became member of the European Union. A thorough needs analysis was conducted involving horticulture students

Abstracts

367

and colleagues from Sapientia University (Tîrgu-Mureş, Romania), and other professionals with work experience, in order to determine what genres are the students more likely to encounter in the future, what sort of tasks they have to be able to perform in their profession. Specialized texts used by horticulturists belonging to different genres were gathered. A part of them has been analyzed from the following viewpoints: their specific structure; the communicative functions expressing specialized meanings; means of creating cohesion; expressing rhetorical functions; cognitive processes. The needs analysis and genre analysis are of great help in deciding what kind of tasks and activities can best prepare the students for their future profession.

Elena MUSEANU Peculiarities of textual analysis in the economic terminology
The analysis starts from the premise of the differential partial behavior of terms in various types of economic discourse – scientific and environment related (in the economic press of wide circulation). Examples considered concern the preservation of the hard core of the specialized meaning and the conceptual-semantic effects triggered by contextual combinations in different types of texts.

Imola-Katalin NAGY Terminology Issues and Guidelines for Teaching English for Specific Purposes
This paper deals with some aspects of foreign language teaching, with a special emphasis on the so-called ESP (English for Specific Purposes). Our aim is to cover some aspects of teaching English for professional purposes. After a short historical overview of language teaching methods and theories, we focus on some of the linguistic peculiarities of English for medicine, English for advertising, English for the media, English for medicine, etc. Finally, we intend to approach the use of role-plays and simulation in the teaching of English for different professions.

368

Abstracts

Sándor István NAGY Living History
The research takes account of several aspects of translation based on the experience gained within the Romanian-Hungarian translation course of our department, which has been carried out in cooperation with the Romanian Language and Literature Department of the University. Beside the translations of literary texts, the study notably focuses on works with historical content. Starting from the edifying examples of the historical text – related to the history of Transylvania, our goal is to present several linguistic characteristics that are specific to the process of translation from the Romanian language into Hungarian.

Orsolya NAGY-SZILVESZTER Herztier – Aspects of Literary Translation
Literary translation is not just a simple transposal of a discourse from a language into another, it is a form of creation, an embodiment of intercultural dialogue. The translator involved in the translation of literary texts has to confront a multitude of decisions in the process of recreating a literary work in another language and culture. This paper aims at highlighting and analysing several aspects of translating a literary text into the target language, focusing on examples drawn from Herta Müller’s novel entitled Herztier, its translation into Romanian by Nora Iuga – Animalul inimii – and into Hungarian by Nádori Lídia – Szívjószág.

Adrian NĂZNEAN Training as a medical translator
With the constantly growing number of medical articles, translators have to permanently keep up to date with the linguistic changes. Translators are thus faced with problems ranging from the lack of exact correspondents to borrowings. This article aims to focus on some of the particularities and difficulties that medical texts in the field of orthopaedics, histology and pathology can have and to analyse some of the strategies that can be successfully applied in translating such articles.

Abstracts

369

Andreea NĂZNEAN The role of translation in teaching a foreign language
This article aims at presenting different arguments for and against translation in teaching a foreign language. It also recommends translation as one of many possibilities of relating English to students’ own languages. It also considers the different uses and roles of translation and bilingualism for different stages of learning and for different purposes. My intention is also to suggest ways in which translation might be incorporated into textbooks and curriculum development.

Maria-Laura RUS Annotations on Lexical innovations
Vocabulary is the most susceptible compartment of language to be subjected to different changes. The lexical units that were subject to these changes of form and/or meaning, representing lexical innovations, can be underlined in so far as they are seen diachronically, because once generalized, they become historical categories. The changes in vocabulary determine its quantitative growth, based on words and variants that already exist in language or adaptation and endorsement of words, forms, meanings from other languages. The paper presents different linguistic phenomena that lexical innovations are based on: lexical analogy, hypercorrectness, popular etymology, contamination. Illustrative examples for each of these phenomena are brought into our discussion.

Claudia RUSU-MARIAN – Cristina RUSU-MARIAN – Doina BUTIURCĂ The Conceptual Metaphor – Mental Model and Construct
The study proposes to define the status of the conceptual metaphor from a contrastive perspective. Shaping the scientific concepts in the base of a metaphorical model cannot be separated from the domain of logic. The conceptual metaphor has a cognitive function. Selecting the database for the transfer complies with the objective factors allowing a more efficient exploitation of the ontological, through generalisation/

370

Abstracts

abstraction: the equivalences, the stability of rapports among the domains, the dependence of the “locutor” on the mental stereotypes, the tendency to reflect the traits of the phenomenon in conditions of conceptual transparency etc. The process of metaphorisation is not carried out at random, but respecting certain logical patterns.

Camelia SĂPOIU Definitions and their role in medical terminology
The present work is a short study of metalexicography aiming to analyze the types of alternative definitions of medical terms registered in DEX and in DEXI. On the other hand, hyponymy studied concerning lexicographical definition is an interesting aspect of linguistics. Hyponymy and also hypernymy are exploited for the wording of the lexicographical definitions and these become the main lexicographical manner for defining the medical terms in dictionaries of general language.

Krisztina-Mária SÁROSI-MÁRDIROSZ Legal language and translation
A general characteristic of law is that this scientific domain is manifested through texts forming a whole. Hence the translator’s obligation to maintain the consistency of legal language in translations and/or in equivalence. In our research we propose to emphasize all the elements that help maintain a relative coherence of the domain (contracting parties, imprisonment, etc.), but also that of the special terminology: the use of expressions that function as codes which cannot be replaced with the elements of another semiotic system – as they are the segments of natural language; the correct use of phraseological expressions with a terminological value, the maintenance of the existing terminology – especially in legal and official texts, etc. We will not neglect the difficulties the translator faces in proper application of the specialized language (the poverty or even lack of terminological resources, the conventional nature of forms, the culture and the need to create).

Abstracts

371

Réka SZALÓ Drama techniques in language teaching
The aim of the present research is organizing and performing a comprehensive and comparative survey among different groups of students learning English as foreign language at different level and through different methods. Our objective is to monitor the effects of an alternative teaching method- in our case educational drama-, to observe its effect on students’ achievement, their self-knowledge, communication and emotional intelligence.

Cristina-Alice TOMA Discursive terminology and migrating terms
Traditional terminology studies the term as a concept, while modern linguistic terminology considers the term, from a semasiologic point of view, as a lexeme. Consequently, a contradiction arises between, on the one hand, the univocal semantic term, his mono reference, and terminological polysemia on the other hand. In this article, by taking the example of mathematics, we propose a solution to the above-mentioned “conflict” via discursive terminology, which gives a new interpretation to the results of lexical terminology. The meaning is associated with the conceptual property and each concept has a specific representation and a conceptual structure.

Lidia VIERU Difficulties of translating certain chromatic terms
The question of colours has always concerned both humanists and scientists, being a social question as well, as people do not live alone but in society. The analysis of the special vocabulary demonstrates the importance of the chromatic terms used and defined in a different way than in the general vocabulary. The domain of chromatic terminology is less explored, that is the reason for the emergence of many translation and spelling problems. Colour terminology from the grammatical point of view is part of the class of the adjective, constituting from variable and invariable adjectives. The invariable adjective colour names are

372

Abstracts

less numerous than the variable ones. Their number, insignificant in the older corpora, is growing in the modern language through more or less wide-spread neologisms. The greatest difficulties appear in using invariable adjectives denoting simple, mixed or nuanced colours. The paper inventories a number of difficult cases in the domain and also proposes solutions.

Mariana VLAS Touristic terminology: dynamics, influences, trends
Tourism used to represent mainly an opportunity to travel and have fun. Today it is defined as a socioeconomic phenomenon, and it has become one of the largest most profitable sectors of the economy, with a significant inventory of terminology. The speed with which it has spread and become international, together with an increasing development of the tourist industry, offers an instructive illustration of the linguistic evolution of the given domain, within which the general phenomena, such as word formation, the evolution of meanings, lexical borrowing, syntactic computation, the interference of registers, etc., are manifested.

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

373

About the authors/ Despre autori/ A sZerZőkről
l

Liliana ALIC, Ph.D. Associate professor at Transilvania University of Braºov, Romania; competences: textual linguistics, discourse analysis, translation studies; she published 10 studies and articles, 3 books (single author) and 1 book (co-author); member of the Lexicology, Terminology, Translation network. Vasile BAHNARU, Ph.D. Professor hab. and scientific researcher I., director of The Institute of Philology of the Academy of Sciences of Moldova; competence: linguist, terminologist, dictionaries author; he has a valuable contribution to solving theoretical problems in the area of semasiology and special terminology; Activities of a public interest: chief-editor of “Buletinul Institutului de Lingvistica”, “Revista de lingvistica si stiinta literara”, edited by the Institute of Philology, Chişinău; president of the Scientific Council of ASM Institute of Philology. Melinda BALÁZS Assistant lecturer at Sapientia University Tîrgu-Mureş (where she is a seminar instructor for the specialization Translation and Interpreting Studies) and authorized translator for English and French. Her international experience includes a translation traineeship at the DirectorateGeneral for Translation of the European Parliament, Luxembourg. At present, she is a doctoral student at “Babeş-Bolyai” University Cluj-Napoca and her domain of research is translation studies. Attila BENŐ, Ph.D. Associate professor at “Babeş-Bolyai” University Cluj-Napoca (Faculty of Letteres; competences: linguistics, specialist in sociolinguistics, contactology and translation theory. Published volumes: Nyelvi kapcso­ latok, nyelvi dominanciák az erdélyi régióban (Linguistic Contacts in Transilvania, co-author: János Péntek, 2003); A kölcsönszó jelentésvilága (Semantics

374

About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről

of Lexical Borrowings, 2004), Contactology (Linguistic Contactology lingvistică, 2008); Román–magyar kulturális szótár (Romanian-Hungarian Cultural Dictionary, editor-in chief, 2009). Angela BIDU-VRĂNCEANU, Ph.D. Professor at University of Bucharest; distinguished personality of the Romanian culture; competence: specialist in semantics, linguist, terminologist, Ph.D. adviser; she is part of REALITER pan-Latin termi­ nology network; she has published over 100 studies in the country and abroad; 14 volumes (as single author or in collaboration); international collaboration: studies and researches, grants, REALITER terminology projects (as a director, coordinator, consultant professor); since 1997 she has been the editor of Analele Universitaţii of Bucharest, the series of Language and Literature; she is a member of the editorial board of Revue Roumaine de linguistique; she won the Romanian Academy Prize for the volume “Modele de structurare semantica.” Corina BOZEDEAN Assistant lecturer at “Petru Maior” University of Tîrgu-Mureş and a Ph.D. Candidate at Cergy-Pontoise University with the Ph.D. thesis: L’imaginaire du minéral dans l’œuvre d’Henry Bauchau. She is interested in the issue of the imaginary and in literary and specialized translations from and into French/ Italian/ Romanian. She is the author of several translations in Romanian, French and Italian (Leçons sur la théorie du droit, Imprimeries Réunies, Lausanne, 2007; L’Education européenne des fonctionnaires publics, University Publisher in Miskolc, 2008 ; Dimensiuni ale subiectului. Alteritate, relaţionare, transcendenţă, Galaxia Gutenberg, 2010). She is also the author of several articles published in academic journals in Romania, Belgium and France. Doina BUTIURCĂ, Ph.D. Associate professor at “Petru Maior” University of Tîrgu-Mureº; competency domains: linguistic anthropology, applied linguistics, terminology; she published 40 studies in Romania and abroad, 9 books (single author or in collaboration); member of the Pan Latin terminology network REALITER; international collaborative, REALITER terminology projects (project manager, member of the research project crew).

About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről

375

Carmen D. CARAIMAN, Ph.D. Assistant professor at “Nicolae Titulescu” University of Bucharest. She is a member of the Faculty of Social and Administrative Sciences and she has been teaching Legal English to Law and Public Administration students for 11 years. She has published several articles and books as single author – Concise Oxford Lingua English - Romanian Dictionary, Educational Center, Oxford University Press, Bucharest, 2009, or as a coauthor - Dicþionar de ecologie ºi mediu înconjurător, 2001 (coord. Irina Nistor, translators: Liliana Anton, Carmen D. Caraiman). Alina-Elena CHIRILĂ Ph.D. student at “Alexandru Ioan Cuza” University in Iaşi. Her Doctoral Thesis focuses on the various issues of the 19th century mass literature as illustrated in  Germany. Competences: German language and literature, mass literature and trivial literature from an intercultural perspective. Inga DRUŢĂ, Ph.D. Associate professor and researcher at the Institute of Philology of the Academy of Sciences of Moldova, Chişinău; competence: terminology; he has published over 20 studies in the country and abroad, including one monograph, one dictionary and one textbook; international collabo­ ration: Member of the Commission for the computerization of the Ro­ manian language of the Romanian Academy; Member of TERMROM National Association of Terminology, Bucharest; Member of REALITER International association. Eugenia ENACHE, Ph.D. Associate professor at “Petru Maior” University of Tîrgu-Mures, Roma­ nia; competences: French and Francophone language and literature, translation studies; she published various studies: 6 books (single author and co-author); professional sessions: IUFM Versailles, city of Cergy, France (2005/2008); Haute Ecole Charlemange, Liège (2007), Belgium; member in professional associations: The Romanian Association of French Teachers, The Association of Francophone University Departments and the Romance Linguistic Society. Noémi GÁL, Ph.D. Studied at “Babeş-Bolyai” University of Cluj-Napoca, Faculty of Letters, BA in English and Hungarian language and literature (2003), with an MA in Irish

376

About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről

Studies (2004), and a Ph.D. in sociolinguistics (2008). Her main domain of research is the revitalization of endangered languages. Guest lecturer at Sapientia University, Faculty of Technical and Human Sciences Tîrgu-Mureş. Bianca-Oana HAN, Ph.D. Assistant lecturer at “Petru Maior” University of Tîrgu-Mureş; competence: English language and literature, applied linguistics, traductology; she published  studies in specialised journals and in collective volumes in the country and abroad, 1 volume (single author). Attila IMRE, Ph.D.  Assistant professor at Sapientia University, Faculty of Technical and Human Sciences Tîrgu-Mureş; published several articles home and abroad as well as 2 volumes as single author; project coordinator on translating English modal verbs into Romanian and Hungarian by means of translation environments; certified MemoQ trainer; competences: comparative EnglishRomanian-Hungarian studies, cognitive linguistics, translation studies. Gabriella KOVÁCS Assistant lecturer at Sapientia University, Faculty of Technical and Human Sciences Tîrgu-Mureş; Ph.D. candidate; competences: language exam preparation, English for Specific Purposes. Nicoleta MEDREA, Ph.D. Assistant professor at “Petru Maior” University of Tîrgu-Mureş. She is a member of the Law and Public Administration Department of The Faculty of Economics, Law and Administrative Sciences. She has published several articles on different topics such as British Literature, British Culture and Civilization and Legal English. She is a member of ESSE and RAAS - English professional associations. She has acquired thorough knowledge of Legal English by teaching legal terminology to Law and Public Administration students for 11 years, as well as by translating and revising articles published in Curentul Juridic, a law journal where she functions as a member of the editorial board. Elena MUSEANU, Ph.D. Assistant professor at Romanian – American University, Faculty of Domestic and International Business, Banking and Finance. She received her Ph.D. in Linguistics from University of Bucharest (coord. Professor

About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről

377

Angela Bidu-Vrănceanu, Ph.D.); She has since published more than 20 articles in international and national scientific journals, author and coauthor  of 7 books. She is a Realiter member (PanLatin Network of Terminology); international research collaborations: terminology projects, REALITER; Specializations and certificates (enumeration): PREPARING STUDENTS FOR BEC VANTAGE, British Council and Cambridge University, ESOL Examinations; Certificate of Attendance – PREPARING STUDENTS FOR ESP, British Council and Cambridge University, ESOL Examinations; Certificate of Attendance – PREPARING STUDENTS FOR BEC HIGHER, British Council and Cambridge University, ESOL Examinations; Certificate of Attendance – FIRST REGIONAL TEACHER TRAINING CONFERENCE FOR BULGARIAN AND ROMANIAN TEACHERS OF ENGLISH, Veliko Turnovo, Bulgaria, British Council and Cambridge University, ESOL Examinations; Certificate of Attendance – PREPARING STUDENTS FOR THE IELTS EXAM, British Council and Cambridge University, ESOL Examinations. Imola-Katalin NAGY, Ph.D. Assistant lecturer at Sapientia University, Faculty of Technical and Human Sciences Tîrgu-Mureş; single author of more volumes on English grammar and English language exams. Sándor István NAGY Lecturer at Eötvös Loránd University Budapest; Faculty of Letters, Foreign Languages Department, Hungary; guest lecturer at “BabeşBolyai” University Cluj-Napoca and Sapientia University Tîrgu-Mureş; compentences: theory and practice of translation and interpretation from Romanian to Hungarian; linguistics (theory and practice of synonymy); history of Transylvania between 1938-1945; editor of volumes in the field of translation; co-author of Enciclopedia traducătorilor de literatură beletristică în limba maghiară 1945-2010 (forthcoming); preparing his Ph.D. thesis at ELTE University, Hungary: Tîrgu-Mureş during the Second World War. Orsolya NAGY-SZILVESZTER Assistant lecturer at the Faculty of Technical and Human Sciences of Sapientia University, Tîrgu-Mureş, Department of Applied Social Sciences; Ph.D. student at “Babeş-Bolyai” University, Cluj-Napoca.

378

About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről

Adrian NĂZNEAN Assistant lecturer at the Department of Foreign Languages, The University and Medicine and Pharmacy of Tîrgu-Mureş, teaching medical English, as well as Romanian to foreign students. Different courses in education and in integrating technology in teaching foreign languages, associate teacher at Unirea National College, Tîrgu-Mureş. Numerous scientific events and published papers (Challenges in Translating Medical Texts; Pragmatic Approaches to Medical Translation; The Computerised ESP Teacher and the Medical Students) in national and international confe­ rences and symposia. He is currently a Ph.D. student at Alexandru Ioan Cuza University, Iaşi, with a doctoral thesis in the translation of medical articles. Co-author of two volumes on Gender studies, numerous translations of medical articles published in PubMed or Patología Revista latinoamericana. Andreea NĂZNEAN Ph.D. student at “Alexandru Ioan Cuza” University, Iaşi; German-English teacher at Unirea National College in Tîrgu-Mureş; coordinator of projects and educational programs; participation in scientific events, conferences and symposia; published articles: Pedagogic Translation in the Foreign Language Classroom, in International Symposium Research, Education and Development, Risoprint Publishing House Cluj-Napoca, 2010, Learner-focused Curriculum Design for EMP and Translation Competence and Its Acquisition, Criza valorilor şi valorile crizei în domeniul limbilor şi literaturilor moderne, Alpha Publishing House, Iasi, 2010 (collaboration), Task-based learning in education and The Status of Islamic Women and Romanian in The Proceedings of the International Conference “European Integration between Tradition and Modernity”, 3rd edition, University Press “Petru Maior” Tîrgu-Mureş , 2009, the article Sexuality, society and feminism. Woman as a cultural icon published in the collection Studies, Gender Studies, volume of essays and articles, Volume I, University Press “Petru Maior” Tîrgu-Mureş, the articles Representations of Women in Advertising and Media and Femininity, Fashion and Work published in Gender Studies, Volume II, a collection of essays and articles, University Press “Petru Maior” Tîrgu-Mureş. Viorica POPA, Ph.D. Associate professor at “Alecu Russo” State University of Bălţi, The Department of Romanian Language; competences: general linguistics,

About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről

379

compared linguistics, grammar, Romanian language history, orthography, sociolinguistics; she has published articles and studies in the country and abroad. Lilla RÁCZ Student at the Faculty of Technical and Human Sciences of Sapientia University, Tîrgu-Mureş, Department of Applied Social Sciences, Translators and Interpreters; member of a research group on translating English modal verbs into Romanian and Hungarian. Maria-Laura RUS, Ph.D. Assistant lecturer at “Petru Maior” University of Tîrgu-Mures; domain of competence: contemporary Romanian language; translator; she published over 20 articles in the competence domain in national and international magazines. Claudia RUSU-MARIAN Competence: psychology and social sciences: also interested in conceptual metaphors in psychology. Cristina RUSU-MARIAN Ph.D. candidate, University of Piteşti, competence: specialist in mathe­ matics and informatics; also interested in conceptual metaphors. Camelia SĂPOIU Ph.D. candidate, The Doctoral School of the Faculty of Letters, University of Bucharest (Ph.D. adviser: professor Angela Bidu-Vrănceanu). Krisztina-Mária SÁROSI-MÁRDIROSZ, Ph.D. Assistant professor at the Faculty of Technical and Human Sciences of Sapientia University, Tîrgu-Mureş, collaborator of the Szabó T. Attila Linguistic Institute in Cluj-Napoca and official translator licensed by the Romanian Ministry of Justice. Main field of research: the translation of legal and official texts. Co-redactor of special dictionaries: HungarianRomanian Dictionary of Administrative Language, Hungarian-Romanian Dictionary of Educational Terminology and author of articles in the field of specialized translation.

380

About the authors/ Despre autori/ A szerzőkről

Réka SZALÓ Assistant lecturer at the Faculty of Technical and Human Sciences of Sapientia University, Tîrgu-Mureş; finished her Ph.D. studies, working on her thesis, researching Foreign Language Teaching through Drama; MA degree in Irish Studies; competence: new teaching methods and alternative teaching techniques. Cristina-Alice TOMA, Ph.D. Assistant professor at University of Bucharest and Free University of Brussels, one of the young personalities of Romanian linguistics, holds Ph.D. titles obtained at University of Bucharest (2005, Supervisor prof. univ. dr. Bidu-Vranceanu Angela) and University of Geneva (2010, Supervisor Emilio Manzotti PO). She has published over 50 articles and studies in Romanian and international journals, as well as authored or coauthored 7 books. A member of the PanLatin network of terminology REALITER and several linguistic associations (TERMILAT, TERMROM, RITerm, SSL, SBL), Dr. TOMA is an active member of several groups of scientific research and discussions (CLTA, GRAL, Terminometro, HDG), and also participates at various international collaboration and research studies (as director or member). Lidia VIERU, Ph.D. Scientific researcher at The Institute of Philology of the Academy of Sciences of Moldova, Chişinău; scientific competence: terminologist (economy, finance, education, industry, etc.); has published studies and articles in journals in Chisinau, is the author and co-author of specialized works, of bilingual and multilingual Dictionaries (Financial-banking dictionary, Russian- Romanian- French- English), etc.  ; responsibilities: Secretary of the commission for regulating onomastics and the national terminology of the Institute of Philology of the Academy of Sciences. Mariana VLAS, Ph.D. Scientific researcher at The Institute of Philology of the Academy of Sciences of Moldova, Chişinău; competence: lexicography, terminology, translation studies, holding seminars on translation and terminology.

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

381

PUBLICATIONS IN THE WORKSHOP SERIES

ALBERT-LŐRINCZ ENIKŐ (SZERK.) Fekete éden. A 2000. november 26-án és 2001. november 15-én Kolozsváron megtartott Drogfórum című konferenciák előadásai. Kolozsvár. 2003. MÓCSY ILDIKÓ–NÉDA TAMÁS (SZERK.) Környezettudományi konferencia. 2005. március 17–18. Kolozsvár. 2006. GAGYI JÓZSEF (SZERK.) Emlékezet és kommunikáció. Narratívák az egyéni, a társas és a közösségi identitás teremtésében. 2004. március 19–20. Marosvásárhely. 2007. ELEK SÁNDOR (SZERK.) Agrárpolitika – vidékfejlesztés. Csíkszereda, 2007. PAP LEVENTE–TAPODI ZSUZSA (SZERK.) Közösség, kultúra, identitás. Válogatás a Kultusz, Kultúra, Identitás (Csíkszereda, 2003. szeptember 26–28.), Közösség és Idegenek (Csíkszereda, 2005. szeptember 14–16.) című konferenciák előadásaiból. Csíkszereda, 2008. BODÓ BARNA–TONK MÁRTON (SZERK.) Nations and National Minorities in the European Union. 2008. március 27–29. Kolozsvár. 2009. CSATA ANDREA–ELEK SÁNDOR (SZERK.) Gazdaságpolitika – vidékpolitika. Az európai uniós tagság kihívásai Székelyföldön. Csíkszereda. 2009. DOMOKOS JÓZSEF (SZERK.) MACRo2010. Proceedings of the 2nd Conference on Recent Achievements in Mechatronics, Automation, Computer Science and Robotics. Marosvásárhely. 2010. KOVÁCS RÉKA ROZÁLIA Egymást segítve hogyan segíthetünk? Erőforrás–Együttműködés– Eredmény. Marosvásárhely. 2010.

382

Szaló Réka

ÁRMEÁN OTÍLIA–GAGI JÓZSEF Új média és kommunikatív magatartás. 2008. február 29. – március 1. Marosvásárhely. 2011. TAPODI ZSUZSA – PAP LEVENTE Tükörben. Imagológiai tanulmányok. Csíkszereda. 2011.

Drámatechnikák a nyelvoktatásban

383

384

Szaló Réka

Scientia Publishing House 400112 Cluj-Napoca Matei Corvin street 4. Tel./fax: +40-264-593694 E-mail: scientia@kpi.sapientia.ro www.scientiakiado.ro

Layout editor: Tipoteka Labs Ltd Typography: Elemér Könczey Printed by Gloria Printing House, Cluj-Napoca in 200 issues Director: Péter Nagy

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful