Cercetări arheologice, XIV–XV, Bucureşti, 2007–2008, 55–76

VALEA MOSTIŞTEI. AŞEZAREA GUMELNIŢEANĂ DE LA

SULTANA MALU ROŞU

Radian-Romus Andreescu, Cătălin Lazăr

VALEA MOSTIŞTEI. THE GUMELNIŢA SETTLEMENT FROM SULTANA MALU ROŞU

The tell settlement from Sultana Malu Roşu stands out as one of the most rich and spectacular
settlement from Gumelniţa-Karanovo VI-Kodjadermen culture. Sultana village (Mânăstirea commune)
lays cca. 35 km West-North-West from the town of Călăraşi, and less than 15 km North from the Danube.
The tell settlement from Malu Roşu location is placed on Iezerul Mostiştei Lake right shore, on a small
peninsula. Nowadays, the settlement measures cca. 35–40 m on the North-West South-West axis and 25–
30 m on the South-East North-East (short) axis. The rest of the settlement has been destroyed by the lake
waters. The first researches began in 1923, followed by rescue excavations in the ’70–‘80’s. Most of these
researches results are still unpublished. Researches have been restarted in 2001 with spectacular results.
There has been discovered between other things a burnt dwelling with many inside arrangements (like
bench, heart) and a rich inventory including a small gold pendant. In fact many other special artifacts
have been discovered in this site, like the “Goddess from Sultana” and the “Lovers vessel”.
The site is placed on a dominant position, in opposition with other settlements belonging to
Gumelniţa culture which are usually hidden in the environment. Taking also into consideration the
richness of the archaeological inventory, the following question is raised: has the site from Sultana a
specific particularity (religious center, power center or simply a richer settlement) in the frame of
Gumelniţa culture? Even though there are reasons to lead to this conclusion, like the placement of the site
and its archaeological inventory, the answer depends on the advancement of our knowledge concerning
Gumelniţa civilization.

Keywords: landscape, position, houses, necropolis, artifacts, power, cult

Cuvinte cheie: mediu, amplasament, locuinţe, necropolă, inventar arheologic, putere, cult

Aşezarea eneolitică de la Sultana Malu Cadrul geografic. Valea Mostiştei

Roşu ocupă, sau mai bine zis ar trebui să ocupe
un rol important în contextul eneoliticului nu
numai din România, dar şi în cel al Europei de
Sud-Est. Din păcate, o serie de factori obiectivi
şi subiectivi au făcut ca acest sit să fie destul de
puţin cunoscut cu toate că, cel puţin sub
aspectul materialului descoperit aici, aşezarea
de la Sultana reprezintă una dintre cele mai
bogate şi spectaculoase aşezări din cadrul
complexului cultural Gumelniţa–Karanovo VI–
Kodjadermen.
(circa 92 km lungime) pe care se află
aşezarea, este situată în partea de sud-est a
Câmpiei Române. Datorită proceselor
naturale combinate cu intervenţiile antropice
s-au format de-a lungul văii o serie de lacuri
de tip „mostişte”. Numele ei vine din
cuvântul slav most = „pod”, ceea ce ar
însemna „vale cu poduri” (Gâşteanu 1963,
87–91).
În partea dreaptă a văii se întinde o
câmpie înaltă, Câmpul Cornulesei sau
 Radian Romus Andreescu, Cătălin Lazăr
Băraganul Mostiştei, câmpie ce se termină la
sud, spre Dunăre, cu terase largi, spre nord
fiind fragmentată de văile afluenţilor
Mostiştei. Partea dreaptă a văii face trecerea
spre Bărăganul propriu-zis prin intermediul
unei câmpii fragmentată de văi (Mihăilescu
1966, 302).
Valea Mostiştei este o zonă bogată în
situri arheologice, printre ele numărându-se şi
câteva aşezări de tip tell (pl. 1/1). Astfel, la nord
de Sultana, în localitatea Valea Argovei, în
apele râului Frăsinet pe o mică insula —
Gherghelăul Mare, se afla o aşezare de tip tell
(astăzi acoperită de apele lacului) care avea
diametrele de 100 m, respectiv 40 m. Situl
cuprindea aşezări aparţinând culturilor Boian şi
Gumelniţa, precum şi o aşezare geto-dacică
(Şerbănescu, Trohani 1978, 31–32).
La Măgureni, pe malul stâng al
Mostiştei, se află o aşezare de tip tell
(Şerbănescu, Trohani 1978, 35).
Mai spre nord, în localitatea Şeinoiu,
tot pe malul stâng, pe un bot de terasă, se află
o aşezare cu diametrul de circa 50 m, distrusă
în cea mai mare parte de cimitirul satului
(Şerbănescu, Trohani 1978, 34).
O altă aşezare de tip tell, cu lungime de
80–90 m şi o lăţime de 25–30 m se află în
satul Măriuţa (Şimon 1995, 29).
Să notăm faptul că la circa 25 km spre
sud-vest, în valea Dunării, lângă oraşul
Olteniţa, se află aşezarea eponimă a culturii
Gumelniţa.
Satul Sultana al comunei Mânăstirea se
află la circa 35 km vest-nord-vest de Călăraşi,
la mai puţin de 15 km nord de Dunăre.
Aşezarea de tip tell din punctul Malu
1 Cercetările de la Sultana se încadrau în
Roşu este plasată pe malul drept al lacului
Iezerul Mostiştei, pe un intrând al terasei în
apele lacului (pl. 1/2; 2). Acesta este separat de
restul terasei spre sud-est de o vale adâncă, iar
spre nord-vest printr-o văioagă. Spre sud-vest o
1
Punctul în care este aşezarea este denumit de
Andrieşescu Măgura Sultanei, în timp ce Isăcescu şi
Hălcescu îl identifică sub numele de Malu Roşu,
denumire dată de localnici datorită resturilor locuinţelor
incendiate vizibile în ruptura terasei.
56
alveolare a terenului indică probabil existenţa
unui şanţ ce separa tell-ul de restul terasei.
Amplasamentul este neobişnuit pentru
aşezările de tip tell care de obicei sunt plasate
la baza teraselor. Din păcate, aşezarea şi
împrejurimile ei au suferit modificări
substanţiale de-a lungul timpului. Astfel, cel
puţin în ultimele decenii, terasa pe care se
află, ca de altfel toate terasele din zonă, au
fost supuse unor intense procese de eroziune
datorate apelor lacului, precum şi altor
fenomene (precipitaţii, procesele îngheţ/dezgheţ
etc.). Periodic, părţi ale acesteia se prăbuşesc
în apă o dată cu resturi ale aşezării. În prezent
ceea ce a mai rămas din aşezare măsoară cca.
35–40 m pe axa nord-est–sud-vest şi 25–30 m
pe axul scurt, sud-est–nord-vest. Pentru a ne
face o idee asupra distrugerilor suferite în
ultimele decenii sa notăm faptul că în anul
1923 Andrieşescu estima axul lung la 71 m
(Andrieşescu 1926, 172). În circa 80 de ani s-
au prăbuşit în lac aproximativ 30–35 m din
aşezare. De altfel, din anul 2001, de când au
fost reluate cercetările, până în prezent s-au
prăbuşit mai mult de 5 m din marginea de
nord-est a aşezării, inclusiv resturi ale unor
locuinţe incendiate, vizibile în profil.
Istoricul cercetărilor. Aşezarea de la
Sultana este legată de începuturile şcolii
româneşti de arheologie, fiind prima aşezare
de tip tell din Valea Dunării cercetată în mod
ştiinţific.
Acest fapt se întâmpla în anul 1923
când la Sultana poposeau profesorul Ioan
Andrieşescu şi asistentul Muzeului Naţional
de Antichităţi, Vladimir Dumitrescu.
contextul interesului lui Vasile Pârvan,
directorul Muzeului Naţional de Antichităţi,
şi al colaboratorilor săi pentru Câmpia
Română, interes concretizat prin cercetări de
teren şi săpături la, printre altele, Piscu
Crăsani, Zimnicea, Gumelniţa (Andrieşescu
1926, 170).
 Valea Mostiştei. Aşezarea gumelniţeană de la Sultana Malu Roşu
Rezultatele cercetărilor efectuate în anul
1923 au fost publicate în mai multe rapoarte
(Andrieşescu 1924, 51–107; Andrieşescu 1926,
170–185; Andrieşescu 1929, 71-87;
Andrieşescu 1929a, 165–171).
Între anii 1955–1966 au fost
întreprinse trei campanii de săpături de către
muzeele din Olteniţa şi Călăraşi, rezultatele
lor rămânând necunoscute 2 .
În anul 1972 au început lucrările de
îmbunătăţiri funciare şi de amenajare/
regularizare a cursului Mostiştei, fapt ce a
afectat mai multe situri arheologice între care
şi Sultana Malu Roşu. Cu această ocazie au
fost făcute cercetări de teren care au dus la
identificarea a circa 130 de situri
(Şerbănescu, Trohani 1978, 17–42).
Începând probabil cu anul 1974 în
aşezarea de la Sultana au fost efectuate
cercetări de salvare care au afectat o suprafaţă
semnificativă 3 . Din păcate, rezultatele acestor
cercetări, care s-au desfăşurat cel puţin până
în anul 1982, au rămas, cu mici excepţii,
necunoscute (Isăcescu 1984; Isăcescu 1984a;
Hălcescu 1995).
Din puţinele informaţii disponibile,
cunoaştem că cercetarea s-a făcut în general
prin intermediul şanţurilor şi mai rar a
suprafeţelor. Ioan Andrieşescu a deschis în
1923 două secţiuni de 20 × 2 m, respectiv 20
× 5 m şi o suprafaţă de 10 × 15 m
(Andrieşescu 1926, 172). Despre cercetările
din anii ‘70–’80 deţinem informaţii sumare şi
2
Consultarea carnetelor de şantier ale lui Niţă
Anghelescu din aceea perioadă nu au condus la
identificarea prea multor elemente referitoare la
cercetările de la Sultana–Malu Roşu. În general,
campaniile din acea perioadă nu s-au concentrat numai
asupra aşezării de tip tell, ci au vizat mai multe
obiective arheologice din zonă, aparţinând unor
perioade cronologice diferite. Astfel, printre altele se
aminteşte cercetarea unor bordeie Boian-Giuleşti în
punctul Gheţărie, precum şi a altor complexe aparţinând
aceleiaşi culturi într-o serie de puncte de pe malul
Mostiştei, aflate în limita de nord-vest a localităţii
(arhiva Muzeului Dunării de Jos Călăraşi).
3
Nu putem preciza din păcate perioada precisă în care
s-au desfăşurat lucrările. În 1972 s-au efectuat cercetări
de teren, iar săpăturile par a fi început în anul 1974
durând cel puţin până în anul 1982.
57
incomplete. S-au trasat cel puţin zece şanţuri
unele având dimensiuni de 15 × 3 m sau 30 ×
3 m. Cele mai multe au fost trasate paralel cu
axul lung al aşezării, unele dintre ele în
imediata apropiere a capătului sudic al
secţiunilor trasate de Ioan Andrieşescu, care
încă se mai păstrau (Isăcescu 1984, 27).
Grosimea nivelului cultural este de
aproximativ 4 m în partea de est a aşezării în
timp ce în partea vestică grosimea este de
doar 2,50–2,60 m. Sunt reprezentate toate
cele trei faze ale culturii Gumelniţa: faza A1
cu un nivel cultural gros de cca. 0,70 m,
Gumelniţa A2, cu cel mai consistent nivel,
2,20 m şi Gumelniţa B1 cu un nivel de circa 1
m grosime (Isăcescu 1984a, 11).
Aşezarea era protejată de un şanţ adânc
de 6 m cu pereţii înclinaţi la circa 5 grade,
dublat spre interior de un val ridicat cu lutul
scos din şanţ. Acest val se pare că se continua
de-a lungul laturilor de vest şi de est. Iniţial,
valul avea 1 m înălţime şi 3–4 m lăţime, apoi
a fost de două ori supraînălţat cu 0,40 m,
respectiv 0,20 m. Aceste amenajări au fost
făcute în faza Gumelniţa A2. În faza
următoare, Gumelniţa B1, valul este
abandonat, nivelul de locuire suprapunându-l
(Isăcescu 1984a, 12).
Puţinele informaţii despre stratigrafia
sitului şi despre contextele în care au fost
descoperite spectaculoasele materiale
arheologice au condus la reluarea cercetărilor
în situl de la Sultana Malu Roşu în anul
2001 4 (Andreescu, Lazăr 2002, 302;
4
Cercetările au fost conduse de dr. Radian Andreescu
(Muzeul Naţional de Istorie a României), responsabil de
şantier şi Cătălin Lazăr (Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi),
responsabil de sector. Un colectiv numeros a participat de-
a lungul anilor la săpăturile de la Sultana-Malu Roşu, din
acesta făcând parte dr. Marian Neagu, Valentin Parnic,
Theodor Ignat, Anişoara Topârceanu, Florin Rădulescu,
Virginia Oana, Vasile Oprea, Roberta Gabudeanu, Tudor
Iordan (Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi), dr. Valentina
Voinea, Cristina Enăchescu, George Neagu, Tiberiu
Potârniche (Universitatea Ovidius, Constanţa), Pavel Mirea
(Muzeul Judetean Teleorman), Constantin Haită, Katia
Moldoveanu, Mihai Florea (Muzeul Naţional de Istorie a
României), Călin Şuteu (Universitatea 1 Decembrie 1918,
Alba-Iulia), Andrei Soficaru, Alexandra Ion, Mihaela Gătej
(Institutul de Antropologie „Fransic Rainer”, Bucureşti),
 Radian Romus Andreescu, Cătălin Lazăr
Andreescu, Lazăr 2003, 304–305; Andreescu,
Lazăr 2004, 321–322; Andreescu, Lazăr
2005, 365–367; Andreescu, Lazăr 2006, 347–
348; Andreescu, Lazăr 2007, 352–353).
Cercetările se încadrează într-un
proiect ce vizează locuirile neolitice de pe
Valea Mostiştei, proiect care face parte dintr-
un complex program de cercetare a neo-
eneoliticului din sudul României 5 (Andreescu
2007, 399–401).
În acest articol vom expune doar
câteva observaţii preliminare, rezultatele
cercetărilor de la Sultana urmând a face
obiectul unor articole mult mai ample.
Obiective, metodologie. Obiectivele
principale au fost stabilirea stratigrafiei şi
evoluţiei aşezării, precum şi descoperirea
necropolei. În lipsa unui plan al cercetărilor
desfăşurate în anii ‘70–‘80, noile săpături au
fost condiţionate de situaţia din teren. Au fost
identificate zone care nu fuseseră afectate de
vechile cercetări. Iniţial a fost deschisă o
suprafaţă de 6 × 6 m în marginea de nord-est
dinspre lac a aşezării şi a început îndreptarea
profilului de vest a unei secţiuni săpate în anii
‘70 pe panta de sud-vest, dinspre terasă (pl.
3/1). Ulterior a fost identificată o altă zonă
neafectată de vechile săpături în marginea de
sud-vest a sitului unde au fost deschise două
suprafeţe de 6 × 6 m.
O nouă abordare a cercetărilor a trebuit
să fie luată în consideraţie odată cu
Mădălina Ungureanu (Muzeul de Arheologie Mangalia),
Ciprian Astaloş (Muzeul Judeţean Satu Mare), Bogdan
Şandric, Tiberiu Nica, Olga Androne (Muzeul Civilizaţiei
Gumelniţa, Olteniţa), Vladimir Slavchev (Muzeul de
Arheologie Varna), precum şi studenţi de la Universităţile
din Constanţa, Iaşi şi Bucureşti. Cercetările poartă girul
ştiinţific al dr. Silvia Marinescu-Bîlcu de la Institutul de
Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti.
5
Proiectul Dinamica locuirii neo-eneolitice de pe Valea
Mostiştei face parte din programul de cercetare
Începuturile civilizaţiei europene. Neo-eneoliticul la
Dunărea de jos, la care participă Muzeul Naţional de
Istorie a României, Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi,
Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul Judeţean Buzău,
Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeul
Romanaţiului, Caracal. Coordonator program dr.
Radian Romus Andreescu, MNIR.
58
accentuarea eroziunii marginii de nord-est a
aşezării. Spre exemplu, lucrul la secţiunea
deschisă în primul an (2001) în această zonă
a fost abandonat din cauza pericolului de
surpare (de altfel o parte a acestei secţiuni s-a
prăbuşit deja în lac).
Pe de altă parte, un mic sondaj făcut în
această zonă ne-a indicat o nouă situaţie:
vechile secţiuni erau departe de a fi epuizat
nivelul cultural, unele din ele oprindu-se pe
primul nivel de locuire. Astfel, au fost
descoperite resturile unor locuinţe incendiate,
într-o stare de conservare relativ bună, cu un
bogat material arheologic. În aceste condiţii
cercetările au fost orientate în primul rând
spre salvarea vestigiilor din partea de nord-
est a aşezării. A fost trasată o secţiune lată de
6 m pe toată lungimea axului scurt al aşezării,
la circa 2–3 m de marginea dinspre lac (pl.
3/2). Săparea integrală a secţiunii ar crea o
zonă de protecţie temporară pentru restul
aşezării a cărei eroziune şi prăbuşire totală în
lac este doar o chestiune de timp.
Cercetările au relevat faptul că primul
nivel de locuire, Gumelniţa B1, este aproape
în întregime distrus de locuiri posterioare (au
fost descoperite morminte din epoca
bronzului), de cercetări mai vechi şi de
numeroase bioturbaţii.
Rezultatele cercetărilor. Cercetările
din anii ‘70–‘80 au scos la lumină 11
locuinţe, 9 aparţinând fazei Gumelniţa A2 şi
două fazei Gumelniţa B1 (Isăcescu 1984a,
12). Cu o singură excepţie (o locuinţă de tip
semibordei), locuinţele erau de suprafaţă, cu
dimensiuni relativ mici, rar depăşeau 4 m
lungime şi 3 m lăţime. O singură locuinţă
aparţinând fazei Gumelnita B1 avea 7 × 4 m.
Orientate nord-sud, acestea aveau o formă
dreptunghiulară, cu intrarea pe latura de sud,
mai precis în colţul de sud-est. Podeaua de lut
construită în două cazuri pe un pat de crengi
groase orientate est-vest. La celelalte locuinţe
podeaua a fost realizată dintr-un strat gros de
argilă. Suprastructurile erau din stâlpi de
lemn, pereţii din împletitură de crengi
 Valea Mostiştei. Aşezarea gumelniţeană de la Sultana Malu Roşu
pomostite cu lut amestecat cu paie, iar
acoperişul era probabil din stuf. În interior, de
obicei în colţul de nord-vest, se afla o vatră
protejată de o gardină (Isăcescu 1984, 12–
13). Au fost făcute şi câteva observaţii mai
detaliate cu privire la tehnicile de construcţie.
Astfel, una dintre locuinţele din nivelul
Gumelniţa A2, cu latura mică de 3 m, avea
podeaua adâncită cu circa 0,40 m, fiind
nivelată prin adaos de lut. Pereţii din lut groşi
de 0,20 m, având incluşi în ei pari de lemn,
au fost ridicaţi până la 0,70 m, partea
superioară fiind realizată în tehnica specifică
acestor comunităţi — împletitură de nuiele
lipite cu lut (Isăcescu 1984, 28). O altă
locuinţă aparţinând nivelului Gumelniţa B1
avea pari de susţinere groşi de 0,20–0,25 m,
iar pereţii cu schelet lemnos aveau grosimea
de circa 0,25 m (Isăcescu 1984a, 13). De
asemenea, se mai aminteşte că o locuinţă din
nivelul Gumelniţa A2 pare a fi fost construită
numai din lemn, judecând după lipsa
chirpiciului şi cantitatea mare de cenuşă
(Isăcescu 1984, 27).
În privinţa inventarului acestor locuinţe
nu avem foarte multe informaţii. O menţiune
singulară aminteşte de o aşa-numită „locuinţă
a olarului” care „conţinea foarte multe vase
întregi, între care străchinile şi castroanele
erau puse vraf unul într-altul” (Hălcescu 1995,
11). Într-o altă locuinţă au fost descoperite 5
vase mari de provizii, 7 râşnite, frecătoare, 4
săpăligi din os, o greutate de plasă cu un semn
în formă de cruce. Lipsa vetrei îl face pe
autorul descoperirii să o considere o anexă
pentru păstrarea şi măcinarea cerealelor
(Isăcescu 1984, 27–28).
Reluarea cercetărilor a dus la
descoperirea resturilor mai multor locuinţe de
suprafaţă. Dintre acestea, unele erau plasate
în zona de sud-vest a tell-ului, chiar la
marginea aşezării. Aceasta zonă era ceva mai
înaltă decât restul aşezării, fapt neobişnuit
pentru aşezările gumelniţene de tip tell.
Cercetările au scos la lumină resturile unei
construcţii neobişnuite, distrusă în urma unui
puternic incendiu. Este vorba despre locuinţa
59
L2 care avea două camere diferite altimetric,
una din ele fiind cu circa 0,30–0,40 m mai
sus decât cealaltă. S-au păstrat parţial numai
resturile unei camere, dar materialele
arheologice descoperite aici sunt extrem de
interesante. Locuinţa era orientată
aproximativ sud-vest–nord-est, podeaua fiind
puternic înclinată spre interiorul aşezării.
Resturile constau din bucăţi masive de pereţi,
groase de 3–4 cm şi mase de chirpici
pulverizat amestecat cu pământ. Printre ele se
aflau multe vase, unele dintre ele întregi sau
întregibile (pl. 4/1).
Peretele de est-sud-est al locuinţei s-a
păstrat în elevaţie (0,25–0,45 m), pe o
lungime de peste 6 m. El a fost construit din
două plăci de lut groase de 3–4 cm cu chirpici
mărunţit între ele, toată această structură fiind
fixată cu pari de lemn.
Pe latura de sud-vest se afla o structură
de chirpici rectangulară, distrusă în cea mai
mare parte, cu laturile de aproximativ 1,50 ×
0,80 m, păstrată pe o înălţime de 0,30–0,40 m,
probabil un fel de laviţă. Alături de ea a fost
descoperit un obiect interesant, o piatră plată
de circa 0,40 × 0,30 m care era încastrată într-
un soclu de lut. Sub acesta şi în jurul lui erau
fragmente de vase, precum şi peste 30 de
greutăţi din lut (pl. 4/2).
Alte materiale interesante au fost
descoperite în zona de nord-est a locuinţei
unde erau foarte multe bucăţi de chirpici,
unele făţuite. Degajarea acestei zone a scos la
lumină o vatră masivă cu trei faze
constructive, puternic deteriorată de incendiu
(pl. 5/1, 2). Primă fază era constituită dintr-un
miez de lut bătătorit, având la partea
superioară plăcuţele de vatră cu o grosime de
5–7 cm. În celelalte două faze, miezul de
pământ bătătorit a fost îmbrăcat cu plăci de
lut groase de circa 2–4 cm. Pe colţul de sud-
vest al vetrei s-a construit un postament
circular cu un diametru de circa 18 cm
(refăcut în ultima fază când diametrul ajunge
25 cm), legat direct de plăcuţele de vatră.
Plăcuţele de vatră ale ultimei faze aveau o
 Radian Romus Andreescu, Cătălin Lazăr
grosime de 11–12 cm, sugerând o utilizare
intensă a vetrei.
Vatra avea dimensiuni impresionante
şi, cu toate că era în mare parte distrusă,
apreciem că cel puţin o latură avea în jur de
1,80 m şi o înălţime de peste 1 m.
Faptul cel mai interesant este acela că
ea era răsturnată, căzută în plan orizontal, cu
partea activă spre partea de nord-vest a
locuinţei. Ea se prăbuşise peste un vas ale
cărui resturi au fost ridicate de pe podeaua
locuinţei. Prima ipoteza a fost aceea că vatra
era lângă peretele de est-sud-est, fiind plasată
pe un fel de postament de pe care s-a prăbuşit
(din păcate baza vetrei era distrusă).
Cercetările au relevat însă existenţa unei a
doua camere, plasată spre sud-est (distrusă de
o secţiune mai veche), diferenţa altimetrică
dintre ele fiind de 0,35–0,40 m în zona vetrei.
Este posibil ca vatra să fi fost plasată în a
două cameră, lângă perete, iar în urma unor
evenimente greu de precizat (poate cutremur,
urmat de un puternic incendiu) această vatră
s-a prăbuşit în camera alăturată, prinzând sub
ea bucăţi din perete şi un vas aflat pe podea.
Lângă vatră se aflau mai multe bucăţi din lut
care făceau parte fie din amenajări aflate în
cameră, fie reprezentau alte anexe legate de
vatră şi care s-au prăbuşit odată cu ea. Astfel,
unele bucăţi par a sugera un fel de platou sau
poliţă cu suprafaţa făţuită şi marginile uşor
ridicate. Din păcate, toate aceste elemente
sunt puternic deteriorate de foc. Deasupra şi
printre resturile vetrei au fost descoperite
două pietre mari, probabil râşniţe.
Resturile unei alte locuinţe incendiate,
L5, cu două camere au fost descoperite în
partea de nord-est a aşezării, spre lac (pl. 3/2).
O parte a ei fusese afectată de vechile săpături
care s-au oprit pe nivelul superior al
distrugerii. Au fost descoperite bucăţi masive
de chirpici, făcând parte probabil dintr-un fel
de laviţă. În locuinţă au fost descoperite mai
multe piese din os şi silex, circa 15 vase
întregi sau întregibile precum şi o statuetă
antropomorfă fragmentară.
60
Sisteme de protecţie. Un alt obiectiv
important l-a constituit stabilirea evoluţiei
aşezării şi a legăturilor dintre aceasta şi terasă.
În acest scop au fost îndreptate profilurile
secţiunii magistrale trasate pe panta de sud-vest
în anii ’70–’80 (pl. 6). Pe ambele profiluri au
fost identificate mai multe amenajări ale pantei,
inclusiv şanţuri dublate de un mic val, precum
şi urme de pari de la un posibil gard (Haită
2007, 354). Se pare că locuitorii de la Sultana
au săpat în terasă şi au ridicat o primă aşezare
pe care o înconjoară cu un gard sau palisadă.
Ulterior fac o serie de reamenajări ale marginii
aşezării şi ale pantei, aşezarea extinzându-se pe
parcursul timpului, ajungând să suprapună
amenajările iniţiale. O evoluţie asemănătoare a
fost observată în aşezarea gumelniţeană de pe
Valea Vedei, de lângă oraşul Alexandria unde
locuitorii au săpat un fel de cuvetă în terasa în
care s-au aşezat şi pe care au înconjurat-o cu un
gard (Andreescu, Bailey 2003, 37–39).
Lucrările viitoare se vor concentra pe legătura
dintre aşezare şi terasă, în zona în care
cercetările geofizice au semnalat existenta unor
posibile şanţuri de protecţie6 .
Materialele arheologice scoase la
lumină de noile cercetări confirmă faptul că
aşezarea de la Sultana-Malu Roşu este una
dintre cele mai bogate şi spectaculoase
staţiuni din cadrul complexului cultural
Gumelniţa-Karanovo VI-Kodjadermen. Acestea
sunt în curs de restaurare şi prelucrare,
fiecare categorie de material va face pe viitor
obiectul unor studii speciale. În articolul de
faţă doar vom exemplifica prin câteva piese
bogăţia materialelor descoperite.
Ceramica este în general de calitate
foarte bună, din pastă omogenă, bine arsă. Au
fost descoperite străchini adânci decorate cu
sofisticate motive geometrice trasate cu vopsea
albă sau grafit (pl. 7/8, 9). Castroane de mari
dimensiuni sunt uneori decorate cu linii în relief
şi apucători triunghiulare în timp ce altele, de
6
Măsurătorile geofizice au fost efectuate de Călin
Şuteu de la Institutul de Arheologie Sistemică,
Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba-Iulia.
 Valea Mostiştei. Aşezarea gumelniţeană de la Sultana Malu Roşu
mici dimensiuni, au tortiţe perforate (pl. 7/2, 4–
7; 8/3). Unele vase cu pereţii arcuiţi, de
dimensiuni relativ mici, sunt decorate cu un fel
de brâuri alveolate (pl. 7/1, 3). Vase de mari
dimensiuni, tronconice sau bitronconice, sunt
decorate cu barbotină, linii în relief, butoni şi
apucători (pl. 8/4, 6, 7). O altă categorie o
reprezintă capacele de vas de diferite forme si
mărimi, decorate cu incizii, linii în relief şi
tortiţe (pl. 7/10, 11; 8/1, 2). O piesă deosebită
este reprezentată un vas-suport tronconic cu
patru apucători triunghiulare la partea
superioară, pictat cu alb şi roşu (pl. 10/5a, b).
Au mai fost descoperite unelte de os şi
corn, fragmente de statuete antropomorfe şi
zoomorfe din lut şi os, un fragment dintr-un vas
antropomorf. În partea de nord-est a locuinţei L2
au fost descoperite mai multe plăcuţe
triunghiulare de os, precum şi mulţi melci
perforaţi utilizaţi, ca şi plăcuţele de os, ca
elemente de podoabă, probabil pentru coliere.
O descoperire rară în aşezările
gumelniţene este reprezentată de un mic
pandantiv din foiţă de aur, un fel de tub turtit,
perforat, găsit lângă vatra aceleiaşi locuinţe.
Necropola. Un alt obiectiv vizat de noile
cercetări a fost identificarea necropolei aşezării.
Pentru realizarea obiectivului propus şi pentru o
bună organizare planimetrică a sondajelor ce
urmau a fi executate, pe terasa de lângă tell s-a
realizat un caroiaj de 50 × 50 m, orientat nord-
vest–sud-est, în funcţie de topografia zonei,
fiind acoperită o suprafaţă de 300 × 250 m.
Metoda de cercetare a constat în realizarea unor
sondaje de 3 × 1 m sau 2 × 1, plasate la distanţe
de 10–20 m unul de altul, în vederea verificării
unei suprafeţe cât mai mari din terasă. După
descoperirea primelor complexe funerare, s-au
executat şi secţiuni mai mari (8 × 1 m sau 10 ×
2 m). În anul 2003 s-au realizat o serie de
prospecţiuni geo-magnetice pe terasa de lângă
tell, în vederea identificării necropolei.
Din punct de vedere topografic,
necropola de la Sultana Malu Roşu a fost
identificată pe terasa înaltă a fostului râu
61
Mostiştea, la cca. 200 m vest de tell,
mormintele fiind grupate pe marginea şi pe
pantele terasei. Până în prezent s-au cercetat
12 morminte (pl. 9).
Din punct de vedere stratigrafic,
mormintele apar la adâncimi cuprinse între 1-
1,60 m. Gropile mormintelor au fost săpate
de la –0,80/1,30 m şi se adânceau în loess-ul
din baza terasei. Gropile funerare prezentau
formă ovală, alungită, cu dimensiuni variate,
cuprinse între 0,86 × 0,49 m şi 1,47 × 0,72 m.
Majoritatea acestora (M1, M4, M5,
M6, M7, M8, M9, M11, M12) conţineau
defuncţi depuşi în poziţie chircită (lateral,
dorsal sau ventral), pe partea stângă.
Mormintele M3 şi M10 reprezintă
reînhumări, iar M2 aparţinea unui copil de
vârstă foarte fragedă, resturile osteologice ale
acestuia fiind într-o stare precară de
conservare, fapt ce nu a permis stabilirea
poziţiei de depunere. Defuncţii prezentau o
orientare pe direcţii apropiate de est. În cele
mai multe cazuri, inventarul funerar lipsea
sau era modest. Se remarcă inventarul funerar
descoperit în M1: 60 mărgele de malahit, 40
mărgele de Spondylus, lamă de silex şi un
topor de piatră şlefuită, neperforat.
Context cultural. Din punct de vedere
cultural aşezarea de la Sultana Malu Roşu
aparţine culturii Gumelniţa, integrată în
complexul cultural Gumelniţa-Karanovo VI-
Kodjadermen (cca. 4500–3900 î.Hr). Evoluţia
aşezării parcurge toate cele trei faze ale culturii,
Gumelniţa A1, A2 şi B1, dar această evoluţie
este inegală, conform datelor stratigrafice, cea
mai consistentă fiind faza Gumelniţa A2
(Isăcescu 1984a, 11). Acestei faze îi aparţine şi
locuinţa L2 şi se pare că acestei secvenţe de
locuire îi aparţin majoritatea descoperirilor
spectaculoase făcute la Sultana. Materialele
arheologice indică anumite legături ale aşezării
cu aria vest-pontică a culturii Gumelniţa-
Karanovo-VI-Kodjadaermen, dovada fiind în
acest caz vasul suport cu apucători triunghiulare.
Vase de acest tip au fost descoperite la Varna
 Radian Romus Andreescu, Cătălin Lazăr
(*** 1989, 148, nr. 332) şi Durankulak
(Todorova 2002), la sud de Dunăre7 .
Aşezarea de la Sultana Malu Roşu
comportă o discuţie mai amplă despre un
anumit specific al ei în contextul civilizaţiei
gumelniţene.
Care ar fi argumentele care ar conduce
la ideea că Sultana ar avea un specific
deosebit în cadrul aşezărilor gumelniţene?
Primul dintre ale ar fi amplasamentul sitului.
De obicei, aşezările gumelniţene de tip tell
sunt plasate în locuri bine protejate natural, în
cele mai multe cazuri în lunca râurilor, în
apropierea teraselor. Sunt cazuri în care ele
sunt plasate pe terasă, dar nu pe culmea ei, ci
pe panta acesteia, pe un fel de treaptă, cum
este cazul aşezării de la Poroschia-Ţigăneşti
(Andreescu et alii 2003, 72). Aşezarea de la
Sultana Malu Roşu iese din acest tipar, ea
ocupând o poziţie dominantă pe terasa înaltă
a Iezerului Mostiştei, fiind vizibilă de la mare
distanţă. Acest aspect al vizibilităţii este unul
foarte important pentru că de obicei aşezările
gumelniţene sunt ascunse practic în mediul
înconjurător (Andreescu et alli 2003, 74).
Spre deosebire de acestea, aşezarea de la
Sultana domină spaţiul înconjurător, iar
dimensiunile sale erau relativ mari dacă ne
gândim că Andrieşescu aproxima diametrul
lung la cel puţin 130 m (Andrieşescu 1926,
172). Un alt fapt neobişnuit pentru aşezările
gumelniţene este existenţa în cadrul aşezării a
unei zone mai ridicate, plasate în marginea de
sud-vest, cea dinspre terasă. În această zonă se
afla locuinţa L2 care are câteva particularităţi
interesante. În primul rând două camere diferite
din punct de vedere altimetric. În camera
păstrată existau mai multe amenajări şi
elemente deosebite. Deşi analiza lor nu s-a
încheiat câteva lucruri atrag atenţia. Astfel, în
momentul în care s-a îndepărtat piatra plată de
7
Nu vom insista asupra disputelor legate de aşa-numita
„cultură Varna”, fenomen definit de autorii bulgari (H.
Todorova 1985, 42–46; Bojadjiev et alii 1993, 81–82),
această chestiune fiind deja tranşată de alţi cercetători,
într-o serie de studii detaliate (Dumitrescu 1979, 637–
640; Şimon 1983, 305-319; P. Haşotti 1997, 72–76; V.
Voinea 2005, 27).
62
pe soclul de lut descoperit în marginea de sud-
vest a locuinţei, au fost descoperite în interiorul
lui chirpici mărunţit în care se aflau fragmente
ceramice şi greutăţi de lut, din care una este
decorată. Să amintim faptul că în jurul soclului
au fost descoperite peste 30 astfel de greutăţi.
Un alt element deosebit este vatra
locuinţei L2. În primul rând se remarcă prin
mărimea şi masivitatea ei, iar o latură o
estimăm a fi avut în jur de 1,80 m. Modul de
construcţie este neobişnuit, un miez de lut
compact îmbrăcat în fazele ulterioare de plăci
de lut. Postamentul sau soclul care se ridică
direct din plăcutele de vatră este iarăşi un
element inedit (o amenajare numită altar cu
un soclu oarecum asemănător a fost
descoperit la Hârşova, într-o locuinţă numită
sanctuar cu un inventar deosebit de bogat în
special în material ceramic — Haşotti 1997,
80–81). Partea activă a vetrei, aşa-numitele
plăcuţe de vatră, este foarte groasă de circa
10–12 cm, sugerând o folosinţă intensă, poate
continuă. În faţa vetrei erau mai multe bucăţi
de chirpici, făţuite care par a fi făcut parte
dintr-o structură sau anexe care aveau
legătură cu vatra. De asemenea, lângă ea,
plasat probabil pe ea sau pe anexele ei, se afla
pandantivul de aur. Toate aceste amenajări şi
elemente, alături de inventarul arheologic,
deosebesc această locuinţă de restul
locuinţelor gumelniţene.
Şi pentru că am amintit de inventar
arheologic să subliniem faptul că el reprezintă
un important argument în favoarea unui specific
aparte al sitului. În primul rând să notăm faptul
că o mare parte a lui este necunoscut,
materialele arheologice descoperite la Sultana
fiind răspândite pe la mai multe instituţii.
Materialele publicate, răspândite şi ele din
păcate, pe la mai multe muzee, sunt totuşi de
ajuns pentru a sugera un specific deosebit al
aşezării.
Să amintim în primul rând vasul cu
„îndrăgostiţi”, piesă care poate fi considerată o
adevărată capodoperă a artei preistorice, atât
prin maniera de realizare cât si prin
semnificaţia ei (Andreescu 2002, 52, pl. 38; pl.
 Valea Mostiştei. Aşezarea gumelniţeană de la Sultana Malu Roşu
IV) (pl. 10/1). Vasele antropomorfe descoperite
în aşezare, „zeiţa” de la Sultana (pl. 10/2) sau
vasul cu „palmete” (pl. 10/3) sunt iarăşi
realizări de excepţie ale artiştilor acelor
vremuri. „Vasul-raţă” reprezintă unul dintre
cele mai spectaculoase vase zoomorfe
descoperit în aşezările gumelniţene (pl. 10/4).
Plastica de os numără câteva statuete, în
special cele de tip prismatic, unicate prin
mărime, morfologie şi materialul din care sunt
lucrate (Andreescu, Popa 2003, 60–64).
Şi nu în ultimul rând să amintim faptul
că la Sultana a fost descoperit cel mai mare
tezaur din obiecte de aur descoperit la nord de
Dunăre, în săpăturile mai vechi (Hălcescu
1995, 11–15), la care se adaugă un pandantiv
din acelaşi material scos la lumină de noile
cercetări. Ceramica se remarcă prin calitatea,
diversitatea şi eleganţa formelor, la care se
adaugă un decor variat si sofisticat. Am putea
exemplifica acestea cu aşa-numitul vas cu
„lalele” (pl. 10/5) sau cu străchinile şi capacele
decorate cu motive grafitate (Andreescu, Popa
2003, 65–66). Între materialele descoperite la
Sultana se află şi un model miniatural de casă
din lut cu pereţii perforaţi de trei sau două
orificii rotunde (pl. 10/6). Fapt neobişnuit şi
acoperişul în două ape are câte trei perforaţii
rotunde (Şerbănescu 1997, 236).
Desigur piese spectaculoase, alături de
ceramică de calitate, au fost descoperite şi în
alte aşezări, inclusiv în cele de la sudul
Dunării, dar nici una nu poate rivaliza cu
numărul celor din aşezarea de la Sultana
Malu Roşu, unele dintre ele fiind unicate în
contextul culturii Gumelniţa-Kodjadermen-
Karanovo VI.
Rezumând, amplasamentul sitului,
amenajările speciale din locuinţa L2 şi
inventarul arheologic descoperit în aşezarea
de la Sultana Malu Roşu se pot constitui în
argumente convingătoare pentru a atribui
acesteia un specific aparte?
Pentru a răspunde la această întrebare
ar trebui să lărgim puţin contextul discuţiei.
În acest sens demersul nostru are în vedere
iniţierea unei analize a dinamicii evoluţiei
63
societăţii, în cazul de faţă gumelniţene (nu
vom dezvolta aici această aserţiune, ea
depăşind cadrul articolului de faţă). Printre
altele această dinamică presupune existenţa
unor aşezări cu un anumit specific, cultic sau
de putere/autoritate în cadrul societăţii.
De altfel, existenţa unor centre de
putere a fost reiterată de-a lungul timpului de
diverşi cercetători (Todorova 1978, 74–79;
Renfrew 1978, 199–203).
Pentru a nuanţa aceasta teorie să
subliniem faptul că prin specific deosebit nu
înţelegem neapărat centre cultice sau de
putere. Poate fi vorba de o comunitate pur şi
simplu mai bogată decât altele.
Convingerea noastră este că astfel de
aşezări, cu un anumit specific (pe care le
numim convenţional cultice sau centre de
putere), au existat, ele integrându-se într-o
evoluţie normală pentru o societate complexă
cum este cea gumelniţeană. Problema este că
puţinele cercetări asupra acestei societăţi nu
aduc prea multe argumente în acest sens.
Lipsesc aproape cu totul cercetările de
amploare în aşezările gumelniţene, din cauze
financiare şi metodologice, în cele mai multe
cazuri acestea vizând o parte extrem de mică
din aşezare. În aceste condiţii informaţiile
asupra ansamblului societăţii gumelniţene sunt
foarte puţine, iar ipotezele şi teoriile despre
diversele aspecte ale acestei societăţi au o
susţinere foarte mică în dovezile materiale8 .
Rezumându-ne la rezultatele cercetărilor
de până acum (cunoscute, pentru că din
păcate multe sunt nepublicate) este evident că
staţiunea de la Sultana Malu Roşu se
detaşează sub aspectele pe care le-am amintit
mai sus de celelalte aşezări gumelniţene.
8
Asupra specificului unei aşezări, centre cultice sau de
putere, dinamica evoluţiei aşezărilor, vom reveni în
cadrul altor articole care vor viza aspectele teoretice ale
cercetării. Prin articolul de faţă nu urmărim decât să
atragem atenţia asupra unei staţiuni deosebite, Sultana-
Malu Roşu, cu un inventar arheologic de excepţie,
staţiune care din păcate este ameninţată de dispariţie în
scurt timp datorită eroziunii accentuate a lacului Iezerul
Mostiştea.
 Radian Romus Andreescu, Cătălin Lazăr

Atribuirea unui specific aparte acestei
staţiuni este o ipoteză condiţionată de
cunoaşterea reală a aspectelor civilizaţiei
gumelniţene (şi a celei eneolitice) în
ansamblu.
Acest fapt este posibil numai printr-un
program complex de cercetare a acestei
civilizaţii, program care să vizeze în primul
rând cercetarea integrală a unor aşezări.

BIBLIOGRAFIE

Andreescu 2002 — R. Andreescu, Plastica antopomorfă gumelniţeană. Analiză primară, Monografii III,
MNIR, Bucureşti, 2002.
Andreescu, Popa 2003 — R. Andreescu, T. Popa, Sultana Malu-Roşu. Catalog selectiv, CerArh, XII,
59–70.
Andreescu 2007 — R. Andreescu, Începuturile civilizaţiei europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos,
CCA, campania 2006, ciMeC, 399–401.
Andreescu, Bailey 2003 — R. Andreescu, D. Bailey, Alexandria, jud. Teleorman, CCA, campania 2002,
ciMeC, 37–39.
Andreescu, Lazăr 2002 — R. Andreescu, C. Lazăr, Sultana, jud Călăraşi, CCA, campania, 2001,
ciMeC, 302.
Andreescu, Lazăr 2003 — R. Andreescu, C. Lazăr, Sultana, jud Călăraşi, CCA, campania, 2002,
ciMeC, 304–305.
Andreescu, Lazăr 2004 — R. Andreescu, C. Lazăr, Sultana, jud Călăraşi, CCA, campania, 2003,
ciMeC, 331–322.
Andreescu, Lazăr 2005 — R. Andreescu, C. Lazăr, Sultana, jud Călăraşi, CCA, campania, 2004,
ciMeC, 365–367.
Andreescu, Lazăr 2006 — R. Andreescu, C. Lazăr, Sultana, jud Călăraşi, CCA, campania, 2005,
ciMeC, 347–348.
Andreescu, Lazăr 2007 — R. Andreescu, C. Lazăr, Sultana, jud Călăraşi, CCA, campania, 2006,
ciMeC, 352–353.
Andreescu et alii 2003 — R. Andreescu, P. Mirea, Şt. Apope, Cultura Gumelniţa în vestul Munteniei.
Aşezarea de la Vităneşti, jud. Teleorman, CerArh, XII, 71–87.
Andrieşescu 1924 — I. Andrieşescu, Les fouilles de Sultana, Dacia, I, 51–107.
Andrieşescu 1926 — I. Andrieşescu, Sultana. Descoperirile arheologice din vara anului 1923, BCMI, XIX,
50, 170–185.
Andrieşescu 1929 — I. Andrieşescu, Sultana BCMI, XXII, 60, 71–87.
Andrieşescu 1929a — I. Andrieşescu, Sultana, BCMI,XXII, 62, 165–171.
Bojadjiev et alii 1993 — J. Bojadjiev, T. Dimov, H. Todorova, Les Balkans orientaux, în J. Kozlowski
(ed.) Atlas du Néolithique européen. Vol. 1: L'Europe orientale. Liège, 61–110.
Dumitrescu 1932 — H. Dumitrescu, Raport sur le sondages de Grădiştea-Fundeanca, Dacia, III-IV,
1927-1932, Bucureşti, 150–156).
Dumitrescu 1979 — Vl. Dumitrescu, Recenzie la I. S. Ivanov, Săkroviştatat na Varnesija halkoliten
nekropol, Sofia, 1978, SCIV, XXX, 637–640.
Gâşteanu 1963 — P. Gâşteanu, Lacurile din Republica Populară Română. Geneză şi regim hidrologic,
Editura. Academiei. RPR.
Haită 2007 — C. Haită, Sultana, jud. Călăraşi, CCA, campania 2006, 353–354.
Haşotti 1997 — P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, Constanţa, 1997.
Isăcescu 1984a — C. Isăcescu, Staţiunea eneolitică de la Sultana, com Mânăstirea, Documente recent
descoperite şi informaţii arheologice, Bucureşti, 11–20.
Isăcescu 1984 — C. Isăcescu, Săpăturile de salvare de la Sultana, com. Mînăstirea, CerArh, VII, 27–42.
*** 1989 – Le premier or de l’humanité en Bulgarie, 5e millénaire, Paris, 1989.

64
 Valea Mostiştei. Aşezarea gumelniţeană de la Sultana Malu Roşu

Mihăilescu 1966 — V. Mihăilescu, Dealurile şi câmpiile României, Bucureşti, 1966.

Şimon 1983 — M. Şimon, Cu privire la relaţia dintre „cultura” Varna şi cultura Gumelniţa, SCIVA,
XXXIV, 3, 305–319.
Şimon 1995 — M. Şimon, Importurile Stoica-Aldeni din aşezarea gumelniţeană de la Măriuţa, CCDJ,
XIII-XIV, Călăraşi, 29–39.
Renfrew 1978 — C. Renfrew, Varna and the Social Context of Early Metallurgy, Antiquity, 52, 199–
203.
Sherratt 1983 — A. G. Sherratt, The Eneolithic period in Bulgaria in it’s European Context, în A.
Poulter (editor) Ancient Bulgaria, part I, Nottingham, 188–198.
Şerbănescu 1997 — D. Şerbănescu, Modele de Locuinţe şi sanctuare neolitice, CCDJ, XV, 232–251.
Şerbănescu, Trohani 1978 — D. Şerbănescu, G. Trohani, Cercetări arheologice pe valea Mostiştei,
Ilfov-file de Istorie, Bucureşti, 17–42.
Todorova 1978 — H. Todorova, The Eneolithic Period in Bulgaria in the Fifth Millenium B.C., British
Archaeological Report (BAR), International Series, no. 49, Oxford.
Todorova 1985 — H. Todorova, Kulturata Varna v Dorudja. Etnokulturni sdrjanie, genezis i istoriciesko
miasto, în: Sbornic Dobrudja, Varna, 42–47.
Todorova 2002 — H. Todorova, Die prähistorischen Gräberfelder von Durankulak, Teil I, II, Deutsches
Archäologisches Institut, Sofia, 2002.
Voinea 2005 — V. Voinea, Ceramica complexului cultural Gumelniţa - Karanovo VI. Fazele A1 şi A2,
Constanţa, 2005.

LIST OF ILLUSTRATIONS

Pl. 1. 1. Mostiştea Valley. 2. Sultana Malu Roşu. 3. The tell settlement and the necropolis.
Pl. 2. SMR View from: 1. North-East; 2. South; 3. North-West; 4 East.
Pl. 3. 1. View from the terrace; 2. S1 sector view from North-Eastern side of the settlement. Front view
of Dwelling no 5.
Pl. 4. 1. Dwelling no 2; 2. Stone and loom weights.
Pl. 5. 1. The heart of house no 2.
Pl. 6. 1. Section of the South-West side of the settlement; 2. Western profile; 3. Eastern profile.
Pl. 7. Sultana Malu Roşu. Ceramics.
Pl. 8. Sultana Malu Roşu. Ceramics.
Pl. 9. 1. Grave M11; 2. Flint blade from M11; 3. Graves M8 and M12; 4. Grave M6; 5. Vessel from grave
M6.
Pl. 10. 1. „Lovers” vessel; 2. „The Godess” from Sultana; 3. Vessel with „tulips”; 4. „Duck” vessel; 5.
Vessel support.

Autori:
Radian-Romus Andreescu Cătălin Lazăr
Muzeul Naţional de Istorie a României Muzeul Naţional de Istorie a României
radian_romus@yahoo.com acltara@yahoo.com

65