Subiecte Dr. civil.

Contracte

1. Noțiune și caracterele juridice ale contractului de vânzare-

cumpărare.

Vânzarea este contractul prin care, vânzatorul transmite sau, după

caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în
schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să-l plătetească. Poate
fi, de asemeanea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de
proprietate sau orice alt drept.
Vânzarea este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, în principiu
comutativ, în principiu consensual și translativ de drepturi.
a) Sinalagmatic – deoarece prin încheierea sa, dă naștere la obligații
reciproce și interdependente între părțile contractante.
b) Cu titlu oneros – deoarece ambele parți urmăresc anumite interese
patrimoniale, adică prin primirea unui echiavlent în schimbul prestației la
care se obligă.
c) Contract comutativ – deoarece la momentul încheierii sale,
existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea
acestora este derminată sau de terminabilă.
d) Consensual – deoarece se formează prin simplul acord de voință ar
părților fără îndeplinirea vreunei formalități și fără remiterea bunului și a
prețului în momentul încheierii contractului.
e) Translativ de drepturi înainte de momentul încheierii lui – aceasta
însemnă că, prin efectul realizării acordului de voință și independent de
predarea bunului vândut și de plata prețului se produc, nu numai
închieierea valabil a contractului, dar operează și transferul dreptului de la
vânzător la cumpărător.

2.Condiții de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru a fi valabil încheiat contractul de vânzare trebuie să

întrunească mai multe condiții esențiale care sunt: capacitatea de a

1
contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză
licită și morală și, la contractele solemne, forma.

3. Capacitatea de a contracta.

Părțile trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină, iar persoanele

lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercițiu restrânsă trebuie să
încheie contractul prin reprezentantul legal, respectiv cu încuviințarea
acestuia și, în toate cazurile, cu autorizarea instanței de tutelă. Po cumpăra
sau vinde totți cei cărora nu le este interzis prin lege. Regula este
capacitatea, iar incapacitatea este excepția

4.Consimțământul părților. Definiție.

Vânzarea, ca și orice alt contract, se încheie prin consimțământul

părților. Acordul de voință între părți este întotdeauna necesar și, totodată,
suficient în vederea formării contractului. Consimțământul este
manifestarea de voinţă a unei persoane în vederea încheierii ori săvârşirii
unui act juridic. Pentru a produce efecte, consimţământul trebuie să fie
conştient şi liber, neviciat.

5.Promisiunea unilaterală de vânzare/de cumpărare.

Promisiunea unilaterală de vânzare este un act juridic unilateral, făcut

cu intenția de a se obliga independent de acceptare, legându-l numai pe
autor. Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut.
Promisiunea de vânzare este, de fapt un antecontract, care dă naștere la un
drept de creanță, una dintre părți fiind obligată față de cealaltă parte să
vândă în viitor un bun, beneficiarul promisiunii putând opta în sensul de a-
l cumpăra ori nu.
Prin promisiunea unilaterală de cumpărare, o parte se obligă să
cumpere un bun, la un preț determinat sau determinabil, iar cealaltă parte
primește această promisiune, rezervându-și facultatea de a-și manifesta
ulterior consimțământul său de a-l vinde.

2
6. Promisiunea bilaterală de vânzare

Promisiunea bilaterală de vânzare este în situația în care ambele părți

se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare. De
regulă, părțile preferă să încheie mai întâi o promisiune bilaterală de
vânzare fie că promitentul vânzător nu și-a intabulat dreptul de proprietate
în cartea funciară, fie că promitentul cumpărător nu dispune de întreg
prețul vânzării și este necesar să contacteze un credit, fie că ambele părți
nu dispun de mijloace financiare suficiente.

7.Pactul de opțiune.

Pactul de opțiune este un contract prin care o parte își exprimă

consimțământul de a vinde un anumit bun cu un anumit preț, iar cealaltă
parte primește consimțământul promitentului de a vinde acel bun,
rezervându-și dreptul de a-și manifesta ulterior, într-un termen anume,
consimțământul său de a-l cumpăra.

8.Dreptul de preemțiune

Dreptul de preemțiune este un drept subiectiv civil, izvorât din lege

sau din contract, care conferă titularului său, numit preemtor, posibilitatea
de a cumpăra cu prioritate un anumit bun.

9. Obiectul contractului. Condiții.

Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică precum

vânzarea, locațiunea, împrumutul și alte asemenea, convenită de părți, stfel
cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale.
Obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul.
Obiectul contractului constă în rezultatul acestuia, adică în
operațiunea juridică prin care părțile dau naștere, modifică sau sting
raporturi juridice de obligații.

3
 Obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea
nulității absolute.

10.Prețul.Condiții.

Prețul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să constea într-o

sumă de bani, să fie determinat sau determinabil, să fie sincer și serios.
a)Prețul să constea într-o sumă de bani. Stabilirea prețului sub forma
unei sume de bani este de esența vânzării. Deci, dacă înstrăinarea unui bun
se face nu în schimbul unei sume de bani, ci în schimbul unui alt bun,
pentru stingerea unei obligații sau schimbul unei alte prestații, contractul
nu mai poate fi calificat ca vânzare, ci ca schimb, o dare în plată sau alt
contract.
b)Prețul să fie determinat sau determinabil. Prețul este determinat
dacă cuantumul lui este hotărât de părți în momentul încheierii
contractului. Determinarea prețului nu preupune stabilirea modalității de
plată, ori a termenului plății, aceste elemente urmând a fi determinate, în
lipsa de stipulație, potrivit legii.
Prețul este determinabil și atunci când stabilirea lui este lăsată la
aprecerea uneia sau mai multor persoane desemnate potrivit acordului
părții.
c)Prețul să fie sincer și serios. Prin preț sincer se înțelege un preț real,
pe care părțile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, fără intenția de a fi plătit, ci
în scopul de a fi cerul și plătit în relitate.
Prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie infim, atât de
disproporționat cu valoarea bunului vândut, încât este evident că părțile nu
au dorit să consimtă la o vânzare.

11.Interpretarea clauzelor vânzării

Prin efectele unui contract se înțelege obligațiile pe care contractul le

crează în sarcina părților contractante. Deci dacă dupa aplicarea regulilor
de interpretare contractul rămâne neclar, acesta se inerpretează în favoarea
celuia care se obligă.

4
 a) În materie de vânzare, nu numai clauzele referitoare la propriile
obligații, dar și cele referitoare la obligațiile vânzătorului se interpretează
în favoarea cumpărătorului.
b) În privința contractelor de adeziune, C. civ. prevede că stipulțiile
înscrise în astfel de contracte se interpretează împotriva celui care le-a
propus.
c) În ceea ce privește regulile aplicabile contractelor încheiate cu
consumatorii se va aplica legislația specială.

12.Obligațiile vânzătorului.

Vânzătorul are trei obligații principle:

a) să transmită proprietatea bunului, sau după caz, dreptul vândut –
Odată cu proprietatea, cumpărătorul dobândește toate drepturile și
acțiunile accesorii ce au aparținut vânzătorului.
b) să predea bunul; - predarea se face prin punerea bunului vândut la
dospoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după
împrejurări după exercizarea liberă și neîngrădită a posesiei.
c) să-l garanteze pe cumpărărtor contra evicțiunii și contra viciilor
bunului. – se numește evicțiune pierderea proprietății bunului sau
tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar.
Vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva
evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată al
bunului vândut. – vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii
ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat
sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea
încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat
un preț mai mic.

13. Obligațiile cumpărătorului.

Cumpărătorul are două obligații principale:

a) de a plăti prețul vânzării – În lipsa unei stipulații contrare,
cumpărătorul trebuie să plătească prețul la locul în care se află în
momentul încheierii contractului și de îndată ce proprietatea este

5
transmisă. Dacă la data încheierii contractului bunurile se află în tranzit, în
urma unei stipulații contrare, plata prețului se face la locul care rezultă din
uzanțe sau, în lipsa acestora, la locul destinației.
b) de a lua în primire bunul vândut – Corelativ cu obligația de
predare a vânzătorului, cumpărătorul este obligat să ia în primire bunul
vândut la locul și la termenul la care vânzătorul este obligat să-l predea.
Cheltuielile de preluare și transport de la locul executări sunt în sarcina
cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel.
c) obligația de a suporta cheltuielile vânzării. – Cheltuielile vânzării
nu pot fi puse în sarcina vânzătorului pe bază de simple prezumții, în cazul
în care cumpărătorul pretinde că, deși în actul ce constată condițiile
vânzării nu s-a stipulat nimic în această privință, totuși înțelegerea a fost ca
vânzătorul să plătească o parte din cheltuieli, cumpărătorul fiind obligat să
facă dovada acelei înțelegeri.

14. Varietăți de vânzare.

Pentru unele varietăți de vânzare C. civ sau alte acte normative

prevăd anumite reguli speciale. Astfel sunt:
-vânzări de bunuri care se fac dintr-un gen limitat (v. după greutate, v
după măsură sau v după număr)
-vânzările afectate de condiție sau termen (v pe încercate, v cu
opțiune de răscumpărare, v cu plata pretului in rate și rezerva proprietății)
-vânzările în care natura obiectului vândut determină unele reguli
speciale (v unei mosteniri și v bunurilor imobile)
+de citit completările din carte pag 210-254

15. Noțiune. Caractere juridice ale contractului de tranzacție

Tranzacția este contractu prin care părțile previn sau sting un litigiu,
inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la
drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Prin
tranzacție se poate naște, modificat sau stinge raporturi juridice diferite de
cele ce fac obiectul litigiului dintre părți.

6
 Carctere juridice. Tranzcția este un contrct sinalagmtic cu titlu
oneros, comutativ și, în principiu, consensual.
a) Contract sinalagmtic, adică bilateral, întrucât părțile își asumă
obligații reciproce. Fiind sinalagmatic, se poate cere rezoluțiunea
contractului pentru neexecutarea de obligții, dar numai dacă una dintre
părți și-a asumat o obligație nouă pe care nu o execută.
b) Cu titlu oneros și comutativ – deoarece fiecare parte urmărește un
avantaj patrimonial, iar avantajele avute în vedere nu mai depind, după
încheierea contractului, de un eveniment viitor și incert, care ar face să
existe șanse de câștig sau riscul unei pierderi pentru părțile contractante.
c) Consensual – care se încheie valabil prin simplul acord de voințe
al părților. Pentru a putea fi dovedită, tranzacția trebuie să fie încheiată în
scris. Forma scrisă este necesară indiferent de valoarea contractului

16.Condiții de validitate

Să fie valabil, contractul de tranzacție este necesar ca părțile să aibă

capacitatea de a contracta, să-ți exprime consimământul în mod valabil,
obiectul tranzacției să fie determinat și licit, iar cauza să fie licită și
morală.

17.Nulitatea contractului de tranzacție

Tranzacția poate fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice alt

contract:
- Pentru incapcacitate ori pentru eroare
- Dol sau violență ca vicii de consimțământ
Tranzacția nu poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la
chestiunile ce constituie obiectul neînțelegerii părților și nici pentru
leziune.
+de citit pag. 159- 163 Vol.3

18.Interpretarea contractului. (de tranzacție)

7
 Interpretarea contractului este de principiu că renunțările la drepturi
sunt de strictă interpretare. C. Civ precizează că tranzacția se mărgiește
numai la obiectul ei; renunțarea făcută la toate drepturile, acțiunile și
pretențiile nu se întinde decât asupra cauzei cu privire la care s-a făcut
tranzacția.
Pentru a se asigura o corectă interpretare a tranzacției, de multe ori
părțile redactează o expunere de motive sau un preambul, unde se prezintă
situația de fapt și de drept și se explică scopul pentru care se încheie
contractul de tranzacție.

19.Efectele contractului de tranzacție

Efecte extinctive. Odată încheiată, tranzacția împiedică părțile să

formuleze din nou pretenții cu privire la drepturile stinse sau recunoscute
prin tranzacție, ea având efect extinctiv.
Efecte declarative. Din efectul declarativ al tranzacției rezultă că:
-partea nu este succesorul în drepturi al celeilalte părți. Astfel fiind,
părțile nu sunt obligate să-și garanteze reciproc drepturile pe care și le
recunosc, întrucât obligația de garanție se naște doar ca urmare a unei
transmisiuni de drepturi.
-produce efecte și pentru trecut, până în momentul nașterii drepturilor
ce se consolidează, având efect retroactiv.
-nu poate servi sa just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani,
potrivit C. Civ din 1864, întrucât justul titlu trebuie să fie un act translativ
de proprietate.
Efecte constitutive sau translative. Tranzacția fiind și constitutivă
sau translativă de drepturi, consecințele referitoare al prestațiile noi vor fi
inverse față de cazul efectului declarativ, adică va exista obligația de
garanție contra evicțiunii și contra viciilor, efectele nu vor fi retroactive și
contractul de tranzacție va putea servi ca just titlu.
Efecte relative. Potrivit principiului relativității efectelor
contractului, tranzacția nu produce efecte față de terți. Mai mult decât atât,
deși tranzacția produce efecte retroactive, ea este inopozabilă față de terții
care, înainte de tranzacție, au dobândit drepturi asupra bunului litigios.

8
20.Noțiune și caractere - contractul de donație

Donaţia este un contract prin care o parte, numită donator, dispune în

mod irevocabil de un bun, cu intenţia de a gratifica, în favoarea celeilalte
părţi, numită donatar.
Esenţial pentru existenţa contractului de donaţie este intenţia
donatorului de a dona, de a mări patrimoniul donatarului cu un bun fără a
primi nimic în schimb.
Contractul de donaţie prezintă următoarele caractere juridice:
a)Donaţia este un contract unilateral deoarece dă naştere la obligaţii
numai în sarcina donatorului. În principiu, donatarul nu-şi asumă nici o
obligaţie faţă de donator.
b)Donaţia este un contract solemn. Spre deosebire de contractul de
vânzare-cumpărare care este, în principiu, un contract consensual, donaţia
este un contract solemn.
Raţiunea pentru care legiuitorul nostru a impus solemnitatea donaţiei
constă în protejarea voinţei donatorului împotriva unor vicii de
consimţământ, cum ar fi dolul, protejarea familiei donatorului.
c)Donaţia este un contract cu titlu gratuit. Donatorul transferă dreptul
de proprietate asupra unui bun (sau alte drepturi, reale ori de creanţă) în
favoarea donatarului, fără a primi nimic în schimb. În cazul contractului de
donaţie, cauza obligaţiei donatorului o constituie gratificarea donatarului,
cu intenţia de a mări patrimoniul acestuia, fără nici un contra-echivalent.
Prin excepţie, în cazul donaţiei cu sarcini, contractul devine oneros,
dar numai în limita valorii sarcinii.
d)Donaţia este un contract translativ de proprietate în sensul că
dreptul de proprietate asupra bunului donat se transferă din patrimoniul
donatorului în patrimoniul donatarului. Transferul dreptului de proprietate
se produce întocmai ca la contractul de vânzare-cumpărare.
e)Donaţia este o liberalitate. Fiind o liberalitate, donaţia se
deosebeşte de alte acte juridice cu titlu gratuit, cum ar fi actele
dezinteresate. Astfel, în cazul liberalităţilor dispunătorul îşi micşorează
patrimoniul său cu bunurile donate sau testate altei persoane. În cazul
actelor dezinteresate dispunătorul procură altuia folosinţa unui bun sau un
serviciu fără a primi nimic în schimb, dar prin aceasta nu-şi micşorează
propriul său patrimoniu.

9
21.Condițiile de validitate ale contractului de donație

Donaţia fiind un contract, încheierea sa valabilă presupune

îndeplinirea condiţiilor esenţiale de validitate şi anume; capacitatea;
consimţământul; obiectul şi cauza.
Consimțământul. Acesta trebuie să îndeplinească condiţiile din
dreptul comun şi anume: să fie serios, liber (adică să nu fie afectat de vicii
de consimţământ cum ar fi eroarea, dolul, violenţa etc.) şi exprimat în
cunoştinţă de cauză.
Capacitatea. Orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu
respectarea regulilor privind capacitatea. Rezultă că, în principiu, orice
persoană poate face şi primi donaţii, dacă se respectă regulile referitoare la
capacitate.
Obiectul contractului de donaţie. Prestaţia la care se angajează
donatorul are ca obiect dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile
sau imobile (sau alte drepturi, reale ori de creanţă), corporale sau
incorporale. Bunul trebuie să fie în circuitul civil, să fie determinat sau
determinabil, să existe sau să poată exista în viitor.
Donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar al bunului individual
determinat donat.
Cauza contractului de donaţie. Cauza donaţiei (motivul determinant
al donaţiei) constă în intenţia de a gratifica pe donatar. Aşa cum s-a arătat,
intenţia liberală justifică mărirea patrimoniului donatarului în detrimentul
donatorului, constituind cauza ei.Cauza trebuie să îndeplinească condiţiile
cerute de dreptul comun : să existe, să fie licită şi morală.

22.Condiții de formă

Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii

absolute.
Deci, pentru încheierea valabilă a contractului de donaţie,
consimţământul ambelor părţi trebuie manifestat în formă autentică.
Forma autentică este impusă de lege ca o măsură de protecţie a
voinţei donatorului, care îşi micşorează în mod actual şi irevocabil

10
patrimoniul în favoarea unei alte persoane, fără a primi în schimb o
valoare echivalentă .
Întrucât forma autentică este cerută de lege ad validitatem, dovada
contractului de donaţie nu se poate face cu martori, chiar dacă ar exista un
început de dovadă scrisă.

23. Capacitatea părților.

Orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea

regulilor privind capacitatea". Rezultă că, în principiu, orice persoană
poate face şi primi donaţii, dacă se respectă regulile referitoare la
capacitate.
Condiţia capacităţii de a dispune prin liberalităţi trebuie îndeplinită la
data la care dispunătorul îşi exprimă consimţământul. Condiţia capacităţii
de a primi o donaţie trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă
donaţia.

24.Sancțiunea incapacităților speciale de a face și de a primi.

Cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu

restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege.
Deci, minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot
face donaţii, nici personal, nici prin reprezentant sau asistaţi de ocrotitorii
legali, nici dacă ar obţine încuviinţarea instanţei de tutelă. Incapacitatea se
justifică prin protecţia acordată acestei categorii de persoane.
Sub sancţiunea nulităţii relative, nici chiar după dobândirea
capacităţii depline de exerciţiu persoana în cauză nu poate face donaţii în
favoarea celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al
său, înainte ca acesta să fi primit de la instanţa de tutelă descărcare pentru
gestiunea sa.
Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie
forestieră, păşunilor şi fâneţelor, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti
răzeşeşti nedivizate, composesoratele, obşti de cumpărare, păduri

11
grănicereşti, păduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunităţi
şi forme asociative cu diferite denumiri, cărora li s- a reconstituit dreptul
de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr.1/2000, nu pot
înstrăina aceste terenuri nici prin acte cu titlu oneros, nici prin donaţii.
Nu pot primi donaţii medicii, farmaciştii sau alte persoane, în
perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de
specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului, sub
sancţiunea anulării actului. Incapacitatea se întemeiază pe o prezumţie
absolută de captaţie şi sugestie. Aşa fiind, nu este admisibilă dovada
contrară, în sensul că donaţia a fost opera voinţei libere a pacientului.
Aceeaşi incapacitate specială de a primi donaţii se aplică şi preoţilor
sau a altor persoane care acordau asistenţă religioasă donatorului în timpul
bolii care este cauza decesului.
Partidele politice, campaniile electorale, partidele politice, alianţele
politice şi alianţele electorale, precum şi candidaţii independenţi, nu pot
primi donaţii sau servicii prestate cu titlu gratuit de la o autoritate ori
instituţie publică, de la o regie autonomă, de la o companie naţională,
societate comercială sau societate bancară cu capital integral ori majoritar
de stat, de la un sindicat sau cult religios, indiferent de natura acestuia.
Sumele primite cu încălcarea acestor dispoziţii legale se confiscă şi se fac
venit la bugetul de stat.
De asemenea, este interzisă acceptarea donaţiilor din partea altor
state, din partea organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea
persoanelor fizice sau juridice străine.

25.Donațiile simulate

Donaţiile deghizate (simulate) sunt acelea ascunse sub forma unui

contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse. Deci, între părţi
se încheie un act juridic real, secret, cu titlu gratuit (contract de donaţie),
dar şi un act juridic aparent, fie cu titlu oneros (un contract de vânzare-
cumpărare), fie cu o persoană interpusă, menit să ascundă terţilor
adevărata operaţiune juridică intervenită între ele sau adevăratul beneficiar
al donaţiei.
Întrucât donaţiile deghizate sunt adevărate donaţii, ele sunt supuse
condiţiilor de fond prevăzute special pentru donaţii.

12
26. Donațiile indirecte

Donaţiile indirecte sunt liberalităţi, făcute cu intenţia de a gratifica,

dar care se înfăptuiesc pe calea unui alt act juridic, diferit de contractul de
donaţie. Părţile încheie un act juridic real, nesimulat, numai că prin acest
act se realizează indirect o donaţie.
Întrucât părţile nu încheie un contract de donaţie, ci alt act juridic, nu
se cere respectarea formei autentice. Actul juridic încheiat de părţi trebuie
să îndeplinească numai condiţiile de fond şi de formă cerute de lege pentru
acest act, precum şi condiţiile de fond ale donaţiei.
Actele juridice prin care se pot realiza donaţii indirecte sunt:
a) Renunţarea la un drept.
b) Remiterea de datorie
c) Stipulaţia pentru altul.

27. Darurile manuale

Darurile manuale sunt donaţii ale unor bunuri mobile corporale cu o

valoare de până la 25.000 lei , care sunt valabile fără respectarea vreunei
forme solemne, cu condiţia realizării lor prin tradiţiunea bunurilor.
Rezultă că imobilele, bunurile mobile incorporale (drepturi de
creanţă, fond de comerţ, drepturi de creaţie intelectuală), nu pot forma
obiectul unui dar manual deoarece nu sunt susceptibile de a fi transferate şi
dobândite printr-o predare şi primire de la mână la mână. De asemenea, nu
pot forma obiectul darului manual nici bunurile mobile corporale cu o
valoare mai mare de 25.000 lei ori bunurile viitoare (deoarece darul
manual presupune tradiţia bunului, deci o existenţă actuală).

28. Efectele contractului de donație

Contractul de donaţie are caracter translativ, producând de drept

transferul dreptului de proprietate (sau a altui drept, real ori de creanţă)
asupra bunului din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului.
Efectul translativ se produce întocmai ca la contractul de vânzare-
cumpărare, din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a

13
fost predat. Excepţie face darul manual, care se încheie valabil prin acordul
de voinţe, însoţit de tradiţiunea bunului.
Ca efect al încheierii contractului de donaţie, în sarcina părţilor se
nasc unele obligaţii specifice.

29. Principiul irevocabilității donațiilor

Donaţia este contractul prin care o parte, numită donator, dispune în

mod irevocabil de un bun în favoarea donatarului.
Rezultă că donaţia este un contract irevocabil, în sensul că donatorul
nu mai poate reveni asupra consimţământului său din momentul în care
donaţia a fost acceptată de către donatar şi începe să producă efecte
juridice.
Desigur, aşa cum s-a arătat în literatura juridică, orice contract civil,
odată încheiat valabil, este irevocabil, în sensul că nu mai poate fi
desfiinţat în mod unilateral, ci numai printr-un nou acord de voinţă al
părţilor. Irevocabilitatea donaţiei este însă mai accentuată deoarece
priveşte nu doar efectele, ci însăşi esenţa contractului, fiind o condiţie de
validitate pentru formarea lui.

30. Clauze legale de revocare a donațiilor.

Donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea

fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul. Prin urmare,
revocarea donaţiei se face pe calea exercitării de către donator a unei
acţiuni în justiţie (dacă părţile nu ajung la un acord în acest sens).
1. Donaţia se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri:
a) dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane
apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat.
b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii
grave faţă de donator.

14
 c) dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente
donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat,
ţinându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donaţiei.
2. Dacă donatarul nu execută sarcina la care s-a obligat, donatorul
sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea
donaţiei.
Acţiunea în revocare trebuie introdusă împotriva donatarului, iar
după decesul acestuia împotriva moştenitorilor săi, întrucât obligaţia de
executare a sarcinii fiind patrimonială a trecut asupra acestora.

31. Noțiune. Caractere juridice- contractul de locațiune

Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă

să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru a
anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.
Din definiţia de mai sus rezultă deosebirea faţă de contractul de
vânzare- cumpărare. Astfel, prin locaţiune se poate transmite locatarului
numai un drept de folosinţă, ca drept de creanţă, iar nu şi un drept real, ca
în cazul vânzării.
Locatarul poate uza de bun şi îi poate percepe fructele, dar nu poate
să-i altereze substanţa căci, la expirarea contractului de locaţiune, el are
obligaţia de a restitui bunul locatorului.
Caracterele juridice. Contractul de locaţiune prezintă următoarele
caractere juridice:
a) este un contract sinalagmatic (bilateral) pentru că dă naştere
unor obligaţii reciproce în sarcina ambelor părţi;
b) este un contract oneros, deoarece fiecare parte urmăreşte să
obţină un avantaj patrimonial propriu; caracterul oneros este de esenţa
contractului de locaţiune, pentru că dacă asigurarea folosinţei temporare a
bunului s-ar face cu titlul gratuit, ar fi vorba despre un contract de
împrumut de folosinţă, iar nu de locaţiune;
c) este un contract comutativ, pentru că existenţa şi întinderea
obligaţiilor reciproce ale părţilor este cunoscută încă de la încheierea
contractului, nedepinzând de hazard;
d) este un contract consensual, încheiat valabil prin simplul acord
de voinţă al părţilor, indiferent de forma exprimării consimţământului; în
15
acest sens, contractul de locaţiune se consideră încheiat îndată ce părţile au
convenit asupra bunului şi preţului;
e) este un contract cu executare succesivă în timp; prin urmare,
contractul de locaţiune nu este supus rezoluţiunii, ci numai rezilierii; nici
chiar nulitatea contractului de locaţiune nu va putea opera retroactiv, ci
numai pentru viitor, întrucât folosinţa exercitată pe timpul trecut nu mai
poate fi restituită ca atare;
f) este un contract netranslativ de proprietate sau de alte drepturi
reale asupra bunului dat în locaţiune; locaţiunea transmite locatarului
numai un drept de folosinţă temporară asupra bunului, cu titlul precar, ca
drept de creanţă, a cărui exercitare, oricât ar fi de îndelungată în timp, nu
poate duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune pentru că locatarul
nu are posesia utilă a bunului, ci doar detenţia lui precară 318. Tot din
acest caracter decurge şi consecinţa că locatorul suportă riscul pieirii
fortuite a bunului, iar nu locatarul.

32.Condițiile de validitate ale contractului de locațiune.

Condiţiile de validitate ale contractului de locaţiune. Cu referire la

consimţământ şi cauză, se vor aplica dispoziţiile din dreptul comun. Însă,
contractul de locaţiune prezintă unele particularităţi în ce priveşte
capacitatea şi obiectul.
a) Capacitatea părţilor. În principiu, părţile trebuie să aibă doar
capacitatea necesară pentru a încheia acte de administrare, locaţiunea fiind
considerată un act de administrare, iar nu de dispoziţie. Prin urmare, poate
fi locator şi un minor între 14-18 ani care, având capacitate de exerciţiu
restrânsă, îşi poate da bunurile în locaţiune pe o durată de cel mult 5 ani.
De asemenea, oricare dintre soţi poate încheia singur un contract de
locaţiune, având ca obiect un bun comun, nefiind nevoie de
consimţământul expres al celuilalt soţ (se presupune că soţul contractant îl
reprezintă şi pe celălalt soţ). La fel, tutorele poate încheia, în numele
minorului, un contract de locaţiune, fără a avea nevoie de vreo aprobare
sau încuviinţare.
b)Obiectul contractului de locaţiune. Obiectul contractului de
locaţiune îl constituie, pe de o parte, bunul dat în locaţiune, iar, pe de altă
parte, preţul locaţiuni (chiria). Toate bunurile, atât mobile cât şi imobile,

16
pot face obiectul locaţiunii, dacă dintr-o prevedere legală sau din natura lor
nu rezultă contrariul.

33. Obligațiile locatorului

Toate obligaţiile locatorului decurg din faptul că el trebuie să-i

asigure locatarului folosinţa bunului pe toată durata locaţiunii.
De aceea, conform bchiar fără stipulaţie expresă în contract, locatorul
are următoarele obligaţii principale:
a) Obligaţia de a preda locatarului bunul dat în locaţiune. Predarea
trebuie să se facă cel mai târziu la data stipulată în contract pentru
începerea locaţiunii şi - în lipsă de stipulaţie contrară - la locul unde se află
bunul în momentul încheierii contractului;
b) Obligaţia de a menţine bunul în stare corespunzătoare de folosinţă
pe toată durata locaţiunii - În îndeplinirea acestei obligaţii, locatorul este
ţinut să efectueze, pe cheltuiala sa, toate reparaţiile care sunt necesare
pentru a menţine bunul în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe toată
durata contractului;
c) Obligaţia de a asigura locatarului folosinţa liniştită şi utilă a
bunului pe tot timpul locaţiunii - Locatorul este obligat să facă tot ceea ce
este necesar pentru a asigura, în mod constant locatarului, folosinţa liniştită
şi utilă a bunului.

34. Obligația de garanție a locatorului

Cu privire la obligația de garanție a locatorului, locatorul poate fi ținut

responsabil și pentru viciile aparente însă numai atunci când acestea
cauzează prejudicii vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale a locatarului.
Considerăm totuși că această răspundere ar putea opera și în cazul în
care prejudiciile sunt suferite și de alte persoane în afara locatarului, cum
sunt de exemplu persoanele care locuiesc împreună cu acesta. De asemena,
locatorul garantează contra viciilor care împiedică sau afectează folosinţa
bunului obiect al locațiunii, chiar dacă aceste vicii au apărut după
încheierea contractului şi chiar dacă nu le-a cunoscut. Ca efect al garanţiei,
locatorul este obligat, după caz, să îndepărteze viciul, să aplice o reducere
proporţională a chiriei sau, dacă viciul este atât de grav încât dacă l-ar fi cu

17
noscut, locatarul nu ar fi luat bunul în locaţiune, contractul de locațiune va
fi reziliat.
Există și garantarea locatarului împotriva tulburărilor de fapt ale unor
terți, însă numai dacă aceste tulburările erau începute înaintea predării
bunului și îl împiedică pe locatar să preia bunul. În plus, noul Cod Civil
instituie în sarcina locatorului și o răspundere și pentru lipsa calităţii
convenite a bunului dat în locațiune. Menționăm de asemenea că
prevederile noului Cod Civil cu privire la obligația de garanție a
locatorului se vor aplica doar atunci când părțile contractului de locațiune
nu modifică obligația de garanție prin convenția lor, în sensul agravării,
limitării ori înlăturării acesteia.

35. Obligațiile locatarului

Locatarul are următoarele obligații derivând din încheierea

contractului locațiune, după cum urmează: să preia bunul dat în locațiune,
să achite locatorului chiria în cuantumul și la termenul stabilite prin
contract sau potrivit uzanțelor, să folosească bunul cu prudență și diligență,
să permită examinarea bunului de către locator și să restituie bunul la
încetarea, din orice cauză, a contractului de locațiune.

36.Sublocațiunea și cesiunea contractului de locațiune

Locatarul poate să încheie o sublocaţiune, totală sau parţială, ori

chiar să cedeze locaţiunea, în tot sau în parte, unei alte persoane, dacă
această facultate nu i-a fost interzisă în mod expres. Cu toate acestea, dacă
bunul este mobil, sublocaţiunea ori cesiunea nu este permisă decât cu
acordul scris al locatorului.
Prin urmare, legea permite sublocaţiunea sau cesiunea contractului de
locaţiune dacă sunt respectate următoarele condiţii:
- transmiterea dreptului de folosinţă să nu fi fost interzisă în mod
expres prin contractul principal de locaţiune;
- obţinerea acordului scris al locatorului, în cazul locaţiunii de bunuri
mobile;

18
- bunul ce face obiectul contractului principal de locaţiune să nu fie
modificat sau să nu i se schimbe destinaţia prin sublocaţiune sau cesiune.
Locatarul poate transmite dreptul său de folosinţă asupra bunului
printr-un contract de sublocaţiune. De asemenea, locatorul poate transmite
dreptul la chirie printr-o cesiune de creanţă.
Extra. Deosebiri între sublocaţiune şi cesiune. Cu toate că textele de
lege care le reglementează nu fac nicio distincţie între sublocaţiune şi
cesiune, aşa cum s-a arătat în literatura juridică anterioară noului Cod civil
341, există unele deosebiri şi anume:
- sublocaţiunea este un nou contract de locaţiune (deci, există două
contracte de locaţiune, separate şi distincte: contractul de locaţiune
principal şi contractul de sublocaţiune), iar cesiunea constituie o
înstrăinare a contractului de locaţiune (deci, există numai un singur
contract de locaţiune, care a fost cedat altei persoane - cesionarului);
- sublocaţiunea este un contract cu executare succesivă, iar contractul
de cesiune este cu executare dintr-o dată;
- sublocatarul poate dobândi drepturi şi obligaţii diferite faţă de
locatarul principal, întrucât se încheie un nou contract de locaţiune; în
cazul cesiunii, cesionarul ia locul cedentului (locatarului), adică
dobândeşte drepturile şi obligaţiile acestuia, născute din contractul de
locaţiune.

37.Cauze de încetare a locațiunii

Contractul de locaţiune poate înceta, ca orice convenţie, prin acordul

de voinţă al părţilor (reziliere convenţională). Însă, legea prevede că
locaţiunea încetează prin următoarele moduri:
Expirarea termenului. Contractul de locaţiune încetează de drept la
expirarea termenului convenit de părţi sau, după caz, prevăzut de lege, fără
a fi necesară o înştiinţare prealabilă.
În acest caz, locatarul este obligat să restituie bunul luat în locaţiune.
Denunţarea unilaterală a contractului. Dacă locaţiunea a fost
încheiată pe durată nedeterminată (fără termen), oricare dintre părţi
(locatorul sau locatarul) poate denunţa (desfiinţa) contractul prin
notificare.

19
 Rezilierea contractului. Atunci când, fără justificare, una dintre
părţile contractante nu îşi execută obligaţiile asumate, cealaltă parte are
dreptul de a rezilia locaţiunea, cu daune-interese, dacă este cazul, conform
legii.
Rezilierea contractului este supusă dispoziţiilor de drept comun în
materie de contracte sinalagmatice cu executare succesivă.
Astfel, rezilierea se pronunţă de către instanţa judecătorească, la
cererea părţii care şi-a executat propriile obligaţii.
Denunţarea contractului este un act unilateral de voinţă şi produce
efecte fără a fi nevoie să fie acceptată de cealaltă parte, cu condiţia
respectării unui termen de preaviz.
Imposibilitatea folosirii bunului. Dacă bunul dat în locaţiune este
distrus în întregime sau nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei stabilite,
contractul încetează de drept. Aceasta deoarece locatorul nu mai poate
asigura locatarului folosinţa bunului şi nici nu poate fi obligat să-l
reconstruiască ori să-l înlocuiască.
Contractul de locaţiune încetează indiferent dacă distrugerea totală
sau imposibilitatea de folosire a bunului este fortuită sau culpabilă, întrucât
lipseşte obiectul obligaţiei locatorului.
Desfiinţarea titlului locatorului. Desfiinţarea dreptului care
permitea locatorului să asigure folosinţa bunului (de exemplu, locatorului i
s-a anulat contractul de dobândire al bunului) determină încetarea de drept
a contractului de locaţiune, căci locatorul nu mai este în măsură să asigure
locatarului folosinţa bunului.
Cu toate acestea, locaţiunea va continua să producă efecte şi după
desfiinţarea titlului locatorului pe durata stipulată de părţi, fără a se depăşi
un an de la data desfiinţării titlului locatorului, însă numai dacă locatarul a
fost de bună-credinţă la încheierea locaţiuni.
Moartea locatarului. În principiu, contractul de locaţiune nu
încetează prin moartea locatorului sau a locatarului deoarece nu este un
contract încheiat intuitu personae.
Cu toate acestea, în cazul locaţiunii cu durată determinată,
moştenitorii locatarului pot denunţa contractul în termen de 60 de zile de la
data la care au luat cunoştinţă de moartea locatarului şi existenţa locaţiunii.
Înstrăinarea bunului dat în locaţiune. Locaţiunea încetează în
cazul în care locatorul înstrăinează bunul dat în locaţiune, dar numai dacă
părţile au convenit expres în contractul de locaţiune.

20
 Cu toate acestea, locaţiunea rămâne opozabilă dobânditorului, chiar
şi după ce locatarului i s-a notificat înstrăinarea, pentru un termen de două
ori mai mare decât cel care s-ar fi aplicat notificării denunţării contractului
potrivit prevederilor.
Locatarul căruia i s-a comunicat încetarea contractului cu respectarea
prevederilor art.1812 alin.2 C.civ. nu are drept la despăgubire nici
împotriva locatorului, nici împotriva dobânditorului.
Locatorul iniţial rămâne răspunzător pentru prejudiciile cauzate
locatarului anterior înstrăinării.

38. Expirarea termenului/ Rezilierea/ imposibilitatea folosirii bunului/

desființarea titlului locatorului/ înstrăinarea bunului

RASPUNSUL DE LA 37.

39.Contractul de închiriere a locuinței- noțiune domeniu de aplicare

Contractul de închiriere a locuinţei este o convenţie prin care o parte,

numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numită chiriaş,
folosinţa temporară a unei locuinţe, în schimbul unei sume de bani numită
chirie.
Închirierea locuinţei este tot o locaţiune, de care se deosebeşte numai
prin faptul că are un obiect specific şi anume: locuinţa.
Prin urmare, închirierea locuinţei nu este un contract special distinct,
ci o varietate specială a contractului de locaţiune.

40. Încheierea contractului de închiriere

Pentru ca încheierea contractului să fie valabilă, locatorul poate fi

orice persoană fizică sau juridică ce deține o locuință sau care are un drept
de creanță care îl îndreptățește să încheie un astfel de contract.

21
 Locatarul(persoana care va avea calitatea de titular de închiriere)
trebuie să îndeplinească cerințele legale generale(în unele cazuri, trebuie
îndeplinite și anumite cerințe speciale) pentru a putea închiria.
Este foarte important de știut faptul că pot exista mai mulți cotitulari
de contract, care vor avea aceleași îndatoriri ca și locatarul și care vor
dobândi drepturi locative proprii. Orice persoană care locuiește alături de
aceștia, va dobândi, de asemenea, drepturi locative proprii și i se vor
atribui obligațiile legale izvorâte din contract.

Încheierea locaţiunii prezintă particularităţi în materie de

consimţământ, capacitatea părţilor, obiect şi forma contractului.
A. Consimţământul părţilor. Contractul de locaţiune se consideră
încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi preţuluf.
B.Capacitatea părţilor. În contractul de locaţiune, locatorul poate fi
o „persoană fizică sau juridică titulară a unui drept real care conferă
acestuia dreptul de folosinţă asupra bunului ce formează obiectul
contractului, şi anume: proprietarul, uzufructuarul, abitatorul, locatarul
principal (în cazul sublocaţiunii)” etc.
C. Obiectul contractului. Locaţiunea are obiect dublu: lucrul
transmis în folosinţă şi chiria.
D.Forma contractului de locaţiune. Locaţiunea este, în principiu,
un contract consensual şi, deci, se încheie valabil prin simplul acord de
voinţe al părţilor (fără vreo altă formalitate).

41. Forma contractului de închiriere

Locaţiunea este, în principiu, un contract consensual şi, deci, se

încheie valabil prin simplul acord de voinţe al părţilor (fără vreo altă
formalitate).
Potrivit legii, forma dată de părţi contractului de locaţiune este însă
determinantă, în executarea obligaţiilor şi a conflictelor dintre locatari.
Astfel, „contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură
privată care au fost înregistrate la organele fiscale, precum şi cele încheiate
în formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la
termenele şi în modalităţile stabilite în contract.

22
 În situaţia unor locaţiuni succesive ale căror perioade se suprapun fie
şi parţial, potrivit art. 1782 Noul Cod Civil, conflictul dintre locatari se
rezolvă:
a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, în favoarea
locatarului care şi-a notat dreptul în cartea funciară;
b) în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, în
favoarea locatarului care a îndeplinit cel dintâi aceste formalităţi;
c) în cazul celorlalte bunuri, în favoarea locatarului care a intrat cel
dintâi în folosinţa bunului.

42. Termenul închirierii

Durata contractului de închiriere nu este strict stabilită de lege, părțile

contractante o pot stabili așa cum doresc.
În funcție de durata lui, însă, legiuitorul stabilește condițiile de
denunțare astfel:
1.Dacă discutăm despre un contract cu o perioadă nedeterminată,
atunci trebuie să se țină cont de art. 1824 din Noul Cod Civil: „ chiriașul
poate denunța contractul prin notificare, cu respectarea unui preaviz care
nu poate fi mai mic decât sfertul (o pătrime- n.n) intervalului de timp
pentru care s-a stabilit plata chiriei”. Astfel, dacă intervalul de timp pentru
care s-a stabilit chiria este mai mare de o lună, atunci termenul de preaviz
este de 60 zile. Iar dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit chiria
este mai mic de o lună, termenul de preaviz este de 15 zile.

2.În cazul contractului cu perioadă determinată, cf. art. 1825, al. 1

„Dacă închirierea este pe durată determinată, locatarul poate denunța
unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz
de cel puțin 60 de zile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.”.
Există și cazul în care locatorul dorește să folosească locuința pentru
scopuri personale, iar în acest caz, se vor aplica prevederile menționate la
punctul 1.

Deşi, potrivit art. 1777 Noul Cod Civil, transmiterea folosinţei se

face „pentru o anumită perioadă”, dispoziţiile următoare duc la concluzia
că durata locaţiunii poate fi determinată sau nedeterminată.

23
 În situaţia în care contractul a fost încheiat pe durată determinată, dar
„părţile nu au arătat durata locaţiunii” (contractul nu are un termen şi nici
elemente pentru determinarea lui), potrivit art. 1785 Noul Cod Civil,
locaţiunea se încheie:
- pe termen de un an, în cazul locuinţelor nemobilate sau spaţiilor
pentru exercitarea activităţii unui profesionist;
- pe durata „pentru care s-a calculat chiria", în cazul bunurilor mobile
ori în acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;
- pe durata locaţiunii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la
dispoziţia locatarului pentru folosinţa unui imobil.

43. Efectele contractului de închiriere

44. Obligațiile locatorului ( proprietarului)

Pentru asigurarea folosinţei lucrului locatorul are trei obligaţii

principale: a) obligaţia de predare a lucrului; b) obligaţia efectuării
reparaţiilor capitale şi c) obligaţia de garanţie.

45. Obligațiile chiriașului

Potrivit Noul Cod Civil, principalele obligaţii ale locatarului sunt:

luarea în primire a bunului dat în locaţiune, plata chiriei, folosirea bunului
cu prudenţă, diligenţă şi potrivit destinaţiei sale, precum şi restituirea
bunului (la încetarea contractului).
A. Obligaţia de a lua în primire lucrul
Obligaţia locatarului de a ridica lucrul dat în locaţiune este strâns
legată de obligaţia locatorului de a preda bunul, cele două obligaţii fiind
reciproce şi interdependente.
Locatorul este obligat să preia lucrul la încheierea contractului şi la
locul unde se afla în momentul contractării (dacă nu există stipulaţie
contrară privind locul şi momentul predării). Rezultă că ridicarea lucrului
închiriat este, deci, portabilă.

24
 În caz de nepreluare a lucrului sau de întârziere la preluare, locatorul
este în drept să ceară rezilierea contractului şi/sau daune-interese.
B. Obligaţia de plată a chiriei
Locatarul este obligat să plătească chiria convenită, „în cuantumul şi
la termenul stabilite prin contract”
În lipsa termenului, locatarul este obligat să plătească chiria la
termenele stabilite potrivit uzanţelor. Dacă nu există uzanţe, chiria se
plăteşte după cum urmează:
-în avans pentru toată durata contractului, dacă aceasta nu depăşeşte
o lună;
- în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, dacă durata locaţiunii este mai
mare de o lună, dar mai mică de un an;
- în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, dacă durata locaţiunii
este de cel puţin un an.

Plata chiriei se face la domiciliul debitorului (locatarului) potrivit

regulilor generale, fiind deci cherabilă.
Dacă locatarul refuză să plătească chiria, locatorul poate:
- să ceară executarea silită;
- să solicite rezilierea contractului;
- să invoce excepţia de neexecutare, dacă chiria urma să fie plătită cu
anticipaţie şi lucrul nu s-a predat.

C. Obligaţia de a folosi lucrul cu prudenţă şi diligentă. Locatarul

are obligaţia de a folosi lucrul ca un bun proprietar, ceea ce implică
întreţinerea lui pe toată durata locaţiunii, pentru menţinerea stării în care i-
a fost predat de către locator.
Potrivit Noul Cod Civil, „reparaţiile de întreţinere curentă”, numite
locative, sunt în sarcina locatarului. în plus, locatarul poate efectua
lucrările de mică însemnătate, care nu se consideră schimbare de
destinaţie, de exemplu, instalarea de gaze, telefon, alarmă, aer condiţionat
etc.
Menţionăm că reparaţiile importante (capitale), precum şi degradările
provenind din uzul normal al lucrului sunt în sarcina locatorului. în acest
caz, locatarul este obligat, sub sancţiunea plăţii de daune-interese şi a
suportării oricăror alte cheltuieli, să îi notifice de îndată locatorului
necesitatea efectuării reparaţiilor ce cad în sarcina sa

25
46. Contractul de subînchiriere – efecte. Condiții

Subînchirierea locuinţei este un contract prin care locatarul

(chiriaşul) transmite altei persoane numită subchiriaş dreptul de folosinţă
temporară asupra lucrului (închiriat de la locator), în schimbul unei chirii.
Subînchirierea se face numai cu acordul scris al locatorului (art. 1833
Noul Cod Civil).
Subînchirierea produce aceleaşi efecte ca orice sublocaţiune. Astfel,
subchiria-şul se află în raporturi juridice exclusive cu chiriaşul,
„neputându-se prevala de niciun drept împotriva proprietarului, iar dreptul
său locativ încetează odată cu încetarea drepturilor chiriaşului principal”.
În scopul protejării locatorului, „în lipsa unei stipulaţii contrare,
sublocatarul răspunde solidar cu chiriaşul pentru obligaţiile asumate faţă
de locator prin contractul de închiriere”.
Subînchirierea consimţită de chiriaş încetează în termen 30 de zile de
la data înregistrării decesului său (deoarece încetează contractul de
închiriere a locuinţei încheiat cu proprietarul).
Ca excepţie, descendenţii şi ascendenţii chiriaşului pot opta pentru
continuarea contractului de închiriere, până la expirarea duratei lui (dacă
au fost menţionaţi în contract sau dacă au locuit împreună cu chiriaşul)
Contractul de subînchiriere, încheiat cu respectarea prevederilor
legale, se înregistrează la organele fiscale teritoriale (prin grija chiriaşului).

47. Schimbul de locuințe – efecte. Condiții

Noul cod civil defineşte contractul de schimb, ca fiind acel act prin
care fiecare dintre părţi transmite sau, după caz, se obligă să transmită un
bun pentru a dobândi un altul.
Schimbul nu poate fi considerat o varietate de vânzare şi nici o dublă
vânzare însoţită de compensarea preţurilor, deoarece înstrăinarea nu se
face pentru preţ, ci pentru un alt lucru.
De aceea, vânzarea-cumpărare şi schimbul rămân contracte speciale
distincte, chiar dacă există multe asemănări între ele (de exemplu, ambele
sunt, în principiu, consensuale, cu titlu oneros, comutative, translative de
proprietate).

26
48.Cesiunea contractului de închiriere

Cesiunea unui contract are ca obiect înlocuirea unei părţi contractante

de către un tert, în cursul executării contractului. Cesiunea contractului
este operaţiunea juridică prin care se realizează transferul către un terţ al
calităţii de contractant, împreună cu drepturile şi obligaţiile ataşate acestei
calităţi.
Cesiunea contractului de către locatar (chiriaș) se face numai cu
acordul locatorului (şi invers).
Cesionarea locaţiunii de către locatar are drept consecinţă principală
modificarea raportului de locaţiune prin schimbarea persoanei locatarului
(cu cesionarul, care dobândeşte drepturile şi obligaţiile locatarului). Astfel,
prin perfectarea cesiunii, cedentul este liberat de obligaţiile sale faţă de
contractantul cedat din momentul în care substituirea îşi produce efectele
faţă de acesta.
Subiectele celor două raporturi juridice contractuale sunt: cedentul
(locatarul, care transmite drepturile şi obligaţiile sale din contractul de
locaţiune), cesionarul (terţul, căruia i se cedează contractul şi se subrogă în
drepturile şi obligaţiile locatarului) şi cedatul (locatorul, care va intra în
raporturi juridice directe cu cesionarul, ca urmare a înlocuirii locatarului).

49.Schimbul obligatoriu de locuințe

Proprietarii au dreptul să ceară și să obțină mutarea chiriașilor din

spațiile cu destinația de locuință pe calea unui schimb obligatoriu.
Pentru aceasta, proprietarul este obligat să pună la dispoziție
chiriașului, cu contract de închiriere, un alt spațiu cu destinația de locuință
în aceeași localitate sau într-o altă localitate, cu acordul chiriașului și cu
respectarea suprafeței locuibile minime de 15 m2 persoană.
Dacă locuința oferită în schimb este proprietatea altei persoane,
contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care
nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul inițial.
Chiriașul nu este obligat să se mute, dacă în locuința care i se oferă în
schimb nu i se asigură suprafața locuibilă și numărul de camere la care este
îndreptățit, dar nici nu poate pretinde o suprafață locuibilă sau un număr de

27
camere mai mare decât cele la care este îndreptățit potrivit prezentei
ordonanțe de urgență sau decât cele pe care le deține cu chirie și nici
condiții mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuința din care
urmează să se mute.
Jurisprudență
Nu i se va putea cere chiriașului să se mute într-o locuință insalubră
și nici să accepte o locuință lipsită de dependințele strict necesare -
bucătărie, baie, WC -, prevăzute în contractul de închiriere a locuinței din
care urmează să se mute.
Chiriașul nu va putea însă să invoce, ca motiv al refuzului de a se
muta, faptul că locuința oferită este situată într-un cartier periferic, că este
mai puțin confortabilă datorită felului diferit de încălzire, că nu are scară
de serviciu sau că are dependințele în folosință comună, în măsura în care
îi este asigurată utilizarea lor, că nu are curte ori datorită etajului la care se
află locuința oferită în schimb.
În cazul în care locuința din care urmează să se mute chiriașul are și
garaj, acesta poate fi evacuat și din garaj, chiar dacă proprietarul nu îi oferă
chiriașului un alt garaj la schimb.
Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu
de locuință, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se află imobilul.
Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea
instanței de recurs este definitivă și irevocabilă.

50.Încetarea contractului de închiriere

Deoarece închirierea locuinţelor este numai o varietate a locaţiunii,

potrivit dreptului comun, ea încetează prin: denunţarea unilaterală,
expirarea termenului, rezilierea contractului pentru neexecutarea
obligaţiilor, pieirea lucrului, desfiinţarea ori desfacerea titlului locatorului,
înstrăinarea inter vivos a lucrului închiriat.
a) Expirarea termenului închirierii. La împlinirea termenului,
contractul de închiriere a locuinţei încetează de drept, fără vreo
formalitate, iar chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa. La încetarea
închirierii, chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până
la data eliberării efective a locuinţei, precum şi la repararea prejudiciilor de
orice natură cauzate locatorului până la acea dată. În cazul refuzului de a

28
elibera locuinţa, evacuarea chiriaşului se face în baza unei hotărâri
judecătoreşt
b) Denunţarea unilaterală de către chiriaş. Atunci când contractul de
închiriere s-a încheiat pe durată nedeterminată:
- chiriaşul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea
unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului
de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei;
- locatorul poate denunţa şi el contractul prin notificare, cu
respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de: 60 de zile,
dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună
sau mai mare; 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata
chiriei este mai mic de o lună (art. 1824 alin. 2 Noul Cod Civil).
Dacă închirierea este pe durată determinată:
- locatarul poate denunţa unilateral contractul prin notificare, cu
respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 60 de zile (orice clauză
contrară este considerată nescrisă - art. 1825 alin. 1 Noul Cod Civil);

- locatorul poate denunţa unilateral contractul în vederea satisfacerii

nevoilor locative proprii sau ale familiei sale, dacă s-a prevăzut în contract,
cu preaviz.
c) Rezilierea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor de către
chiriaş. În cazul în care, fără justificare, „una dintre părţile contractului de
închiriere nu îşi execută obligaţiile născute din acest contract, cealaltă
parte are dreptul la rezilierea contractului
d)Decesul chiriaşului. Contractul de închiriere a locuinţei încetează
în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului chiriaşului.
Soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii chiriaşului au
dreptul, în termenul de 30 de zile, să opteze pentru continuarea
contractului de închiriere până la expirarea duratei acestuia, dacă sunt
menţionaţi în contract şi dacă au locuit împreună cu chiriaşul.

51. Reguli derogatorii privind închirierea unor locuințe cu destinație

specială. – locuința socială/locuința de serviciu/locuința de
necesitate/locuința de sprijin/locuința de protocol.

29
 Regimul juridic al închirierii locuinţelor cu destinaţie specială este
supus prevederilor Legii locuinţei.
Locuinţa este o construcţie alcătuită din una sau mai multe camere,
cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de
locuit ale unei persoane sau familii;
Locuinţa convenabilă este locuinţa care, prin gradul de satisfacere a
raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un
moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei,
educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale prezentate în anexa nr.1
la prezenta lege.
Legea locuinţei reglementează următoarele locuinţe cu destinaţie
specială:
Locuinţa socială este locuinţa care se atribuie cu chirie subvenţionată
unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul
la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.
Locuinţa de serviciu este locuinţa destinată funcţionarilor publici,
angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile
contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.
Locuinţa de intervenţie este locuinţa destinată cazării personalului
unităţilor economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă,
îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa permanentă sau în
caz de urgenţă în cadrul unităţilor economice.

52.Contractul de arendare – noțiune. Caractere juridice.

Arendarea este o varietate specială a contractului de locaţiune prin

care o parte, numită arendator, se obligă faţă de cealaltă parte, numită
arendaş, să-i transmită bunuri agricole în vederea exploatării lor pe o
durată determinată, în schimbul unui preţ numit arendă.
Contractul de arendare este un contract sinalagmatic (bilateral), cu
titlul oneros, comutativ, cu executare succesivă în timp, netranslativ de
proprietate, ca şi locaţiunea.
Însă, spre deosebire de locaţiune, care este un contract consensual,
contractul de arendare este un contract solemn (dar nu autentic).

30
 Caracterul solemn al contractului rezultă din C.civ., conform căruia
contractul de arendare trebuie încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea
nulităţii absolute.
De asemenea, sub sancţiunea unei amenzi civile stabilite de instanţa
de judecată pentru fiecare zi de întârziere, arendaşul trebuie să depună un
exemplar al contractului la consiliul local în a cărui rază teritorială se află
bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat într-un registru special
ţinut de secretarul consiliului local. Dacă bunurile arendate sunt situate în
raza teritorială a mai multor consilii locale, câte un exemplar al
contractului se depune la fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială
sunt situate bunurile arendate.
Prin urmare, aşa cum s-a apreciat în literatura juridică anterioară
noului Cod civil, forma scrisă şi înregistrarea la consiliul local sunt
prevăzute atât pentru valabilitatea contractului, cât şi pentru opozabilitatea
faţă de terţi.
Toate cheltuielile legate de încheierea, înregistrarea şi publicitatea
contractului de arendare sunt în sarcina arendaşului.

53. Condiții de validitate ale contractului de arendare

Părţile contractante pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Calitatea de arendator o poate avea orice persoană fizică sau juridică
ce deţine legal bunuri agricole, fie în calitate de proprietar, fie în calitate de
uzufructuar sau titular al unui alt drept real (superficie). Arendatorul
trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a încheia un contract de
locaţiune.
Însă, spre deosebire de regulile aplicabile locaţiunii de drept comun,
arendaşul nu poate avea calitatea de arendator, întrucât subarendarea este
interzisă. În acest sens, art.1847 alin.2 C.civ. dispune că: "Subarendarea
totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute".
În calitate de arendaş, contractul poate fi încheiat de orice persoană
fizică sau juridică, română sau străină, întrucât de la data aderării
României la Uniunea Europeană pot fi arendaşi şi cetăţenii străini ori
persoanele juridice străine din statele membre ale U.E.
Arendaşul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu deoarece
arendarea presupune exploatarea unor bunuri agricole importante şi plata
31
arendei. De asemenea, conform art. 1850 C.civ., contractul de arendare
încetează prin incapacitatea arendaşului.
Arendaşul are drept de preempţiune cu privire la bunurile agricole
arendate.

54. Efectele contractului de arendare

55. Obligațiile părților privind contractul de arendare

Obligațiile arendatorului. De regulă, întinderea drepturilor și

obligațiilor părților este determinată la momentul încheierii contractului. În
ceea ce privește obligațiile arendatorului, precizăm următoarele:
arendatorul, în calitatea sa de parte contractuală, are obligația de a-i
asigura arendașului folosința bunului dat în arendă, îndatorire concretizată
prin:
– obligația de a-i preda bunul agricol în starea corespunzătoare
întrebuințării sale, conform destinației;
– menținerea bunului arendat în stare de folosință;
– asigurarea folosinței utile și pașnice a bunului agricol;
– garantarea arendașului contra evicțiunii.

Obligațiile arendașului se circumscriu celor prevăzute de lege

pentru locatar, respectiv:
arendașul, în calitatea sa de parte contractuală, are obligația:
– de a lua în primire bunul agricol;
– de a plăti arenda;
– de a manifesta prudență și diligență în folosirea bunului luat în
arendă;
– de a suporta cheltuielile ocazionate de încheierea;
– de a înregistra și realiza publicitatea contractului de arendare – în
lipsă de stipulație contrară expresă.

56.Contractul de mandat – noțiune . caractere juridice

32
 În conformitate cu dispoziţiile art.2009 C.civ., mandatul este un
contract prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau
mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.
Contractul de mandat prezintă următoarele caractere juridice:
a) în principiu, este un contract consensual, care ia naştere prin
simplul acord de voinţă al părţilor.
b) este un contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Potrivit art.2010
alin.1 C.civ., mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu
gratuit. Dacă însă, mandatul este dat pentru acte de exercitare a unei
activităţi profesionale, se prezumă a fi cu titlu oneros (de exemplu,
mandatul dat unui avocat pentru exercitarea unei acţiuni în justiţie).
În cazul mandatului oneros, dacă remuneraţia mandatarului nu este
determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori,
în lipsă, după valoarea serviciilor prestate. Dreptul la acţiunea pentru
stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea
pentru plata acesteia.
Este un contract unilateral, în cazul mandatului cu titlu gratuit,
întrucât dă naştere la obligaţii numai în sarcina mandatarului. În schimb,
mandatul cu titlu oneros este un contract sinalagmatic (bilateral), pentru că
dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi.
d) este un contract intuitu personae întrucât are la bază încrederea
personală pe care mandantul o are în mandatar. Numai această încredere
explică faptul că o persoană acceptă să fie angajată (reprezentată) prin
altul. Mandantul trebuie să aibă încredere în mandatar nu numai la
încheierea contractului, ci pe toată durata mandatului.
Dacă părţile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat
încetează în termen de 3 ani de la încheierea lui.
Mandatul este de două feluri şi anume: mandatul cu reprezentare şi
mandatul fără reprezentare.

57.Mandatul cu reprezentare – condiții de validitate

Mandatul cu reprezentare este contractul prin care mandatarul se

obligă să încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului. Terţii

33
cu care mandatarul încheie actele juridice au cunoştinţă despre existenţa
mandatului, respectiv ştiu că mandatarul are doar calitatea de reprezentant
al mandantului.
Mandatul cu reprezentare poate fi dat în formă scrisă sau verbală.
Însă, mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii,
unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea
aplicabilă actului însuşi. Prevederea nu se aplică dacă forma este necesară
doar pentru opozabilitatea actului faţă de terţi.

58. Probleme specifice privind consimțământul

Consimţământul părţilor poate fi dat în mod expres, ceea ce implică
un înscris, dar şi în mod tacit. Acceptarea tacită rezultă, de regulă, din
executarea de către mandatar a însărcinării. Mandatul se consideră
acceptat, în absenţa unui refuz neîntârziat, dacă se referă la acte juridice a
căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care
acesta şi-a oferit serviciile, fie în mod public, fie direct mandantului.

59.Obiectul și întinderea mandatului

Întinderea împuternicirii mandatarului poate să fie diferită. Din acest

punct de vedere, mandatul poate fi general sau special.
Mandatul este general atunci când mandatarul a fost împuternicit să-l
reprezinte pe mandant în toate actele juridice, iar special este atunci când
împuternicirea se dă pentru un singur act juridic sau pentru mai multe acte
juridice anume determinate.
Atunci când mandatarul urmează să încheie în numele şi pe seama
mandantului acte de dispoziţie, are nevoie de un mandat special şi expres.
Noţiunile de mandat general şi mandat special nu se confundă cu
noţiunile de mandat expres şi mandat tacit; primele vizează întinderea
mandatului, iar cele din urmă forma mandatului.
Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar
dacă nu sunt precizate în mod expres.

60.Efecte între părți în cazul contractului de mandat.

34
 Mandatul cu reprezentare dă naştere unor obligaţii în sarcina
mandatarului şi a mandantului.
Obligaţiile mandatarului. În conformitate cu dispoziţiile art.2017 -
2024 C.civ. mandatarul are următoarele obligaţii:
a) Obligaţia de a executa mandatul. Cea mai importantă obligaţie a
mandatarului este aceea de a executa mandatul.
Executarea mandatului înseamnă încheierea de către mandatar a actului
juridic pe care a fost împuternicit să-l încheie în numele şi pe seama
mandantului (de exemplu, încheierea unui contract, efectuarea unei plăţi
sau încasarea unei creanţe etc.
Conform art.2017 alin.1C.civ. "mandatarul nu poate să depăşească
limitele stabilite prin mandat". Asta înseamnă că mandatarul este obligat să
cunoască întinderea mandatului său şi să nu depăşească limitele
împuternicirii primite. Mandatarul este obligat să-l înştiinţeze pe mandant
despre împrejurările care au apărut ulterior încheierii mandatului şi care
pot determina revocarea sau modificarea acestuia.
Dacă mandatarul încheie acte juridice care depăşesc limitele
împuternicirii sale, fără să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant, el trebuie
să răspundă pentru toate prejudiciile cauzate, atât mandantului cât şi
terţelor persoane cu care a contractat. Potrivit art. 1309 C.civ.:"Contractul
încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a
avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte
între reprezentat şi terţ". În îndeplinirea mandatului, diligenţa cerută de
lege mandatarului este diferită, după cum mandatul este cu titlu oneros sau
cu titlu gratuit. În caz de neexecutare a mandatului, mandatarul răspunde
nu numai în caz de culpă, dar şi în caz de dol.
b) Obligaţia de a da socoteală.
Conform art.2019 alin.1 C.civ., mandatarul este ţinut să dea socoteală
despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul
împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat
mandantului.
Obligaţia "de a da socoteală despre gestiunea sa" implică în primul rând
obligaţia mandatarului de a aduce la cunoştinţa mandantului demersurile
făcute şi rezultatele obţinute, iar, în al doilea rând, de a-i preda înscrisurile
doveditoare ale actului juridic încheiat şi bunurile sau valorile primite în
temeiul mandatului.

35
În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la
mandant ori în numele lui se află în deţinerea mandatarului, acesta este
obligat să le conserve.
Sumele de bani încasate de mandatar pentru a fi remise mandantului,
dar care au fost întrebuinţate de mandatar în interes propriu, sunt
producătoare de dobânzi din ziua întrebuinţării, fără să fie nevoie de vreo
punere în întârziere.
Obligaţia mandatarului de a preda mandantului tot ceea ce a primit în
temeiul împuternicirii sale, chiar da,că ceea ce a primit nu ar fi datorat
mandantului, se explică prin faptul că actul juridic încheiat de mandatar
produce efecte juridice direct între terţul contractant şi mandant. În cazul
în care terţul contractant ar reclama restituirea a ceea ce a dat în plus, el va
trebui să-l acţioneze pe mandant, iar nu pe mandatar, care a fost doar
reprezentantul mandantului.
c) Obligaţia mandatarului de a răspunde pentru actele persoanei pe
care şi-a substituit-o în executarea mandatului.
În principiu, mandatarul este obligat să îndeplinească personal
însărcinarea, deoarece mandatul se încheie intuitu personae, cu excepţia
cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă
persoană în executarea mandatului.
Cu toate acestea, art.2023 alin.2 C.civ. prevede că, chiar în absenţa unei
autorizări exprese, mandatarul îşi poate substitui un terţ dacă:
a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire
mandatul;
b) îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra
acestor împrejurări;
c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi
cunoscut împrejurările ce o justifică.
Dacă substituirea s-a făcut fără autorizarea mandantului, mandatarul
răspunde pentru actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi
îndeplinit el însuşi.
În schimb, dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde
decât pentru diligenţa cu care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat
instrucţiunile privind executarea mandatului.
Mandantul are, în toate cazurile, acţiune directă împotriva persoanei pe
care mandatarul şi-a substituit-o.

36
Aceasta înseamnă că mandantul poate exercita acţiunea directă împotriva
substituitului indiferent dacă a existat sau nu autorizarea pentru substituire.
În schimb, substituitul poate acţiona împotriva mandantului numai pe calea
acţiunii oblice, deoarece posibilitatea intentării unei acţiuni directe nu
poate exista în lipsa unui text expres de lege.

d) Pluralitatea de mandatari. Este posibil ca mandantul să

împuternicească două sau mai multe persoane care să-l reprezinte.
Mandatul conferit mai multor persoane pentru a lucra împreună nu are
efect decât dacă a fost acceptat de către toate aceste persoane.
Ca o noutate, în lipsă de stipulaţie contrară, art.2022 alin.3 C.civ. dispune
că mandatarii răspund solidar faţă de mandant dacă s-au obligat să lucreze
împreună.
Dacă mandatul a fost acceptat de mai mulţi mandatari, fiecare dintre ei
poate să îndeplinească singur mandatul, afară de cazul când s-a stipulat că
vor lucra împreună.
Obligaţiile mandantului.
a) Obligaţia de a pune la dispoziţia mandatarului mijloacele
necesare executării mandatului.
Întrucât mandatarul acţionează nu pentru sine, ci în numele şi pe seama
mandantului, art.2025 C.civ. prevede expres că " în lipsa unei convenţii
contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziţia mandatarului
mijloacele necesare executării mandatului". De exemplu, sume de bani sau
orice alte bunuri de care mandatarul are nevoie pentru aducerea la
îndeplinire a mandatului.
b) Obligaţia de despăgubire
Mandantul este obligat să-i restituie mandatarului toate cheltuielile făcute
cu ocazia executării mandatului. În acest sens, art.2025 alin.2 C.civ.
prevede că "mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile
avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu
dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor".
c) Plata remuneraţiei.
Conform art.2027 C.civ., dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul
este obligat să plătească mandatarului remuneraţia, chiar şi în cazul în care,
fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat.

37
61.Dreptul de retenție al mandatarului

Mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu

ocazia executării mandatului de la mandant sau pe seama acestuia, pentru
garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului născute din
mandat.

62.Efectele mandatului față de terți

Ca urmare a actelor juridice încheiate de mandatar, între mandant şi

terţi se nasc raporturi juridice directe.
Aceasta deoarece mandatarul nu acţionează pentru sine, ci în numele şi
pe seama mandantului, ca reprezentant al acestuia. Toate efectele legale
ale actului încheiat de mandatar cu terţul se răsfrâng asupra mandantului;
mandantul personal devine parte în actul încheiat de mandatar cu terţul,
respectiv mandantul devine creditorul sau debitorul terţului.
mandantul nu va fi obligat prin contractul încheiat de mandatar în limitele
împuternicirii primite, numai dacă poate invoca o cauză de nevalabilitate,
inclusiv înţelegerea frauduloasă dintre mandatar şi terţ
Actele juridice încheiate de mandatar fără a avea împuternicire sau cu
depăşirea puterilor conferite, nu produc efecte între mandant şi terţ, afară
de cazul când mandantul le-a ratificat în condiţiile art.1311 C.civ
(respectând formele cerute de lege pentru încheierea lor valabilă).
În nici un caz, mandantul nu răspunde pentru actele sau faptele ilicite
cauzatoare de prejudicii comise de mandatar cu ocazia executării
mandatului.

63. Încetarea contractului de mandat

Contractul de mandat poate înceta datorită unor cauze generale de

stingere a obligaţiilor contractuale cum ar fi: executarea, imposibilitatea
fortuită de executare, împlinirea condiţiei rezolutorii sau a termenului
extinctiv, rezoluţiunea judiciară etc. Însă, pe lângă aceste cauze generale
de încetare a contractelor, mandatul poate înceta şi datorită unor cauze

38
particulare, cum ar fi revocarea mandatului, renunțarea mandatului și
moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părţi.

64. Revocarea mandatului

În conformitate cu dispoziţiile art.2031 alin.1 C.civ., mandantul poate
revoca oricând mandatul, indiferent de forma în care contractul de mandat
a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.
Prin urmare, facultatea de revocare unilaterală a mandantului există atât
pentru mandatul cu titlu gratuit, cât şi pentru mandatul cu titlu oneros. De
asemenea, revocarea unilaterală se admite chiar dacă în contract s-a
stipulat o clauză de irevocabilitate întrucât, mandatul fiind încheiat intuitu
personae, mandantul nu poate fi reprezentat de către o persoană în care şi-a
pierdut încrederea. Revocarea se consider nejustificată dacă nu este
determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forţă
majoră.
Revocarea poate să fie expresă sau tacită.
Revocarea expresă implică un înscris, dar nu este supusă vreunei
forme speciale, fiind suficientă manifestarea de voinţă neîndoielnică a
mandantului.
Revocarea tacită rezultă din acte sau fapte ale mandatarului care
exprimă neîndoielnic intenţia de revocare.
Atât revocarea expresă, cât şi revocarea tacită, produc efecte numai pentru
viitor, iar nu şi pentru trecut. În caz de pluralitate de mandatari, mandatul
nu poate fi revocat decât cu acordul tuturor mandanţilor
Între părţi (mandant şi mandatar) revocarea produce efecte din momentul
când a fost notificată mandatarului. Faţă de terţi, revocarea nu este
opozabilă decât după ce a fost adusă la cunoştinţa lor. În acest scop, noul
Cod civil aduce unele reglementări speciale şi utile. Astfel, conform
art.2033 alin.1 C.civ. "dacă procura a fost dată în formă autentică notarială,
în vederea informării terţilor, notarul public căruia i se solicită să
autentifice revocarea unei asemenea procuri este obligat să transmită, de
îndată, revocarea către Registrul naţional notarial, ţinut în format
electronic, potrivit legii.

65.Renunțarea mandatarului
39
 La rândul său, mandatarul poate renunţa oricând la mandat, indiferent
dacă mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, cu condiţia de a
notifica mandantului renunţarea sa.
Dacă însă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este îndreptăţit să
pretindă o remuneraţie pentru actele pe care le-a încheiat pe seama
mandantului până la data renunţării. Tot ce a făcut mandatarul, în numele
mandantului, înainte de a cunoaşte sau de a fi putut cunoaşte cauza de
încetare a mandatului, este socotit ca valabil făcut în executarea acestuia.
Mandatarul este obligat să-l despăgubească pe mandant pentru
prejudiciile suferite prin efectul renunţării, cu excepţia cazului când
continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat mandatarului însuşi o
pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului.
De asemenea, în toate cazurile de încetare a mandatului, mandatarul este
obligat să îşi execute obligaţiile de a da socoteală şi dobânzile la sumele
datorate.

66.Moartea , incapacitatea sau falimentul mandantului ori

mandatarului

Mandatul încetează în caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia

dintre părţi, dar moştenitorii sau reprezentanţii acesteia au obligaţia de a
informa de îndată cealaltă parte. Totuşi, mandatarul sau moştenitorii
ori reprezentanţii săi sunt obligaţi să continue executarea mandatului dacă
întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale
moştenitorilor săi.
În caz de pluralitate de mandatari, obligaţi să lucreze împreună, în lipsă
de stipulaţie contrară, mandatul încetează chiar şi atunci când cauza
încetării îl priveşte numai pe unul dintre ei.

67. Mandatul fără reprezentare.

Există situaţii când deşi mandatarul acţionează în interesul

mandantului, totuşi încheie actul juridic în nume propriu, ca şi cum l-ar
încheia 163 pentru sine, fără a-l reprezenta pe mandant. În aceste cazuri,

40
contractul încheiat între mandant şi mandatar se numeşte "mandat fără
reprezentare"
Mandatul fără reprezentare este contractul prin care mandatarul încheie
acte juridice în nume propriu, dar pe seama mandantului şi îşi asumă faţă
de terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau
cunoştinţă despre mandat. De regulă, această operaţiune juridică este
folosită atunci când mandantul, din diverse motive, nu doreşte ca persoana
sa să fie cunoscută terţilor. Regulile aplicabile mandatului cu reprezentare
se aplică şi mandatului fără reprezentare.

68. Contractul de împrumut – noțiune caractere juridice.

În temeiul contractului de împrumut, o parte, numită împrumutător,

remite unul sau mai multe bunuri celeilalte părți, numite împrumutat,
pentru ca acesta din urmă să se servească de bunuri un timp, apoi să le
restituie în natură sau prin echivalent.
Împrumutul este de două feluri: împrumutul de folosință (comodat) și
împrumutul de consumație (mutuum).
Împrumutul este un contract real, pentru încheiere lui valabilă, atât
realizarea acordului de voință, cât și predarea bunului care formează
obiectul contractului. La încetare împrumutului, împrumutul trebuie să
restituie bunul și, de aceea este catalogat un contract de restituire.

69.Împrumutul de folosință – condiții de valabilitate

Împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit în care o parte,

numit comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți numite
comodtar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligația de a-l restitui după
un anumit timp în natură, în individualitatea sa.
Comodatul face parte din categoria contractelor reale, pentru
încheierea lui fiind necesare atât realizarea acordului de voință cât și
predare bunului care formează obiectul contractului. Obligația de restituire
nu se poate naște câtă vreme bunul nu a fost efectiv predat.

41
70. Efectele contractului de comodat

Principalul efect al încheierii valabile a contractului de împrumut de

folosinţă este transmiterea dreptului de folosinţă de la comodant la
comodatar.

71. Obligația comodatarului

Comodatarul este ținut să păzească și să conserve bunul împrumutt

cu prudența și diligenț unui bun proprietr. Așadar, standardul cerut
comodatarului este cel al unui bun proprietar. Într-ucât contractul este
încheiat în interesul său, comodtarul este ținut să se îngrijească de bunul
împrumutat chiar mai bine decât bunul său.
Folosirea bunului potrivit destinației. Comodatarul este obligat să
întrebuințeze numai în conformitate cu destinația acestuia determinată prin
contract, ori în lipsă, după natura bunului. Evident, comodatarul nu
răspunde pentru pierderea ori deteriorarea bunului rezultată numai de
folosința în scopul căruia bunul a fost împrumutat.
Suportarea cheltuielilor de folosință. Comodatarul suportă
cheltuielile pe care le-a făcut pentru a folosi bunul, neavând dreptul să
ceară restituirea acestor cheltuieli, care sunt un accesoriu al folosinței, iar
nu echivalentul ei, pentru a transforma comodatul în locațiune.
Restituirea bunului. Principala obligație a comodatarului este de a
restitui bunul împrumutat în natura sa specifică, la scadența termenului.
Dacă bunul împrumutat este producător de fructe și părțile nu au convenit
altfel, odată cu bunul, comodatarul este obligat să restituie și bunurile.

72. Obligațiile comodantului

Comodatul, fiind un contrct unilateral, nu creează decât obligații în

sarcina comodatarului. Dar în cursul executării contractului se pot naște
unele obligații extracontractuale în sarcin comodantului.
Restituire cheltuielilor de conservare. Comodatarul are dreptul să îi
fie rambursate cheltuielile pentru lucrările necesare asupra bunului care nu
puteau fi prevăzute la încheierea contractului, atunci când comodantul,

42
înștiințat în prealabil, nu s-a opus efectuării lor ori când, din cauza urgenței
lucrărilor, acesta nu a putut fi înștiințat în timp util. Pe același temei,
comodatarul poate cere restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea
și perceperea fructelor predate comodantului.
Plata despăgubirilor. Comodantul care, la data încheierii
contractului cunoștea viciile ascunse ale bunului împrumutat și care nu l-a
prevenit pe comodatar despre acestea este ținut să repare prejudiciul suferit
din această cauză de comodatar.
Inexistența dreptului de retenție al comodatarului. În niciun caz,
comodatarul nu poate invoca dreptul de retenție pentru obligațiile ce s-ar
naște în sarcina comodantului.

73. Stingerea efectelor comodatului

Prin restituirea bunului. Raporturile contractuale încetează prin

restituirea bunului în stare corespunzătoare la termenul prevăzut în
contract sau la data la care comodatarul s-a folosit de bun potrivit
convenției ori la cererea comodantului. Comodatarul pote restitui bunul și
înainte de scadență dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.
Prin reziliere și denunțare unilaterală. În caz de încălcare a
obligațiilor de către comodatar, comodantul poate cere rezilierea
contractului și restituirea bunului conform regulilor generale, deși
contractul este unilateral, iar părțile nu au stipulat un pact comisoriu expres
sau posibilitatea emiterii declarației unilaterale de reziliere.
Prin moartea comodatatului. În caz de moarte a unei părți,
obligațiile trec de partea moștenitorilor, potrivit regulilor generale. În cazul
decesului comodatarului, luând în considerare cracterul intuitu personae al
comodatului, moștenitorii lui sunt obligați să restituie bunul chiar dacă în
contract s-a prevăzut un terment ulterior, însă numai la cererea
comodantului.

74. Împrumutul de consumație – noțiune . caractere juridice

Împrumutul de consumație este un contract prin care o parte, numită

împrumutător, remite celeilalte părți, împrumutat o sumă de bani sau alte

43
asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar
împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeși
sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
Contract real, unilateral. Prin încheierea valabilă a contractului,
împrumutatul devine proprietarul bunului și suportă riscul pieirii acestuia.
Translativ de proprietate. Împrumutătorul trebuie să aibă
capcitatea, respectiv să îndeplinească condițiile cerute de lege pentru actele
de dispoziție și să fie proprietarul bunului care formează obiectul
contractului.
Este cu contract cu titlu gratuit însă poate fi și cu titlu oneros.
Atunci când împrumutul este cu titlu gratuit este un contract dezinteresat.

75.Obligațiile împrumutatului: obligația de restituire/obligația de

plată a dobânzii/răspunderea împrumutatului

Principala obligație a împrumutatului este de a restitui la scadență

bunuri de aceeași natură și calitate (A). Dacă împrumutul este cu titlu
oneros, împrumutatul are și obligația de plată a dobânzii (B). Răspunderea
împrumutatului pentru neexecutarea obligațiilor (C).
+Cartea a 3-a pag 122-145

76. Stingerea împrumutului de consumație.

a) Prin plată
b) Alte modalități de stingere

+Cartea a 3-a pag 145-148

Conf.univ.dr. Nemțoi Gabriela

44
45