ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA,

SUBÎNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTINA,
CLASA MAGNOLIOPSIDA,
SUBCLASA DILLENIIDAE
Speciile din Dilleniidae au flori cu periant diferențiat, pe tipul 5 sau 4, cu tulpini cu
fascicule de sclerenchim liberian și semințe adesea bogate în ulei. Tiliaceele sunt arbori
cu frunze cordiforme și cime de flori însoțite de o bractee semi-membranoasă. Speciile
din Malvaceae au caliciu dublu, androceu monadelf, fructe schizocarpice sau capsule și
conțin mucilagii. Speciile din Violaceae sunt caracterizate prin stipelele mari și corola
zigomorfă. Cruciferele au flori pe tipul 4, fructe de tip silicvă sau siliculă și conțin
substanțe ce dau gust și miros înțepător. Cucurbitaceele sunt plante monoice, cu fructe
de tip melonidă sau peponidă. Din fam. Salicaceae fac parte sălciile și plopii, arbori și
arbuști dioici, cu flori cu înveliș redus.

Tilia cordata Tilia tomentosa

• Fam. Tiliaceae
Arbori, cu frunze alterne, simple, pețiolate. Scoarța este elastică (poate fi folosită
ca material de legat), datorită fibrelor liberiene. Flori actinomorfe, în cime, pe tipul 5 (rar
4), cu sepale, respectiv petale libere. Androceu din numeroase stamine, cu filamentele
unite în mai multe grupe (androceu poliadelf). Gineceu superior, din (2) 5-10 carpele.
Fruct capsulă sau nuculă / achenă.
• Tilia cordata Mill. (tei pucios)
Arbore de talie medie, cu ramurile tinere simpodial ramificate (aspect ușor în zig-zag).
Frunze alterne, pețiolate, cu limb cordat, asimetric. Pe partea dorsală a limbului, la bază
și la punctele de ramificare a nervurii centrale, cu smocuri de peri galben-sulfurii (sulf =
pucioasă). Dintre speciile de tei de la noi, are frunza cea mai mică. Inflorescența
asemănătoare cu a celorlalte specii de tei: cimoasă, pe un peduncul lung, concrescut

1
pe o mare parte din lungimea lui, cu nervura mediană a unei bractee alungite, cu vârf
rotunjit. Flori galbene, odorante, pe tipul 5, numeroase stamine. Fructul este o nucă
sferică, mică, care poate persista pe arbore mult timp după căderea frunzelor. Spontan,
în păduri de deal și cultivat ornamental în parcuri și în lungul străzilor. Florile (culese ca
inflorescențe întregi) sunt medicinale, tradițional folosite ca decoct (ceai), pentru efectul
lor calmant, emolient. Se recomandă să nu se culeagă florile teilor din orașe, deoarece
acestea concentrează poluanți (recomandare valabilă în cazul tuturor plantelor
medicinale care cresc în medii poluate).
• Tilia tomentosa Moench (= Tilia argentea DC.) (tei argintiu)
Se deosebește în principal de teiul pucios prin frunzele mai mari, cu partea dorsală a
limbului de culoare argintiu-cenușie, datorată perilor denși stelați (observabili cu lupa).
Spontan și cultivat în aceleași scopuri ca și teiul pucios.
Notă: În clasificările noi, speciile de Tilia sunt incluse în fam. Malvaceae.

• Fam. Malvaceae
Plante erbacee și lemnoase, cu frunze simple, stipelate, alterne. Flori
hermafrodite, actinomorfe, pe tipul 5. La unele specii, pe lângă caliciul propriu-zis, mai
este prezent un al doilea caliciu: caliciul extern (calicul, format din sepalule). Petale
libere sau unite la bază. Caracteristic familiei îi este androceul monadelf, cu stamine
având filamentele concrescute într-un tub prin care trece stilul. Gineceu superior, din
numeroase carpele unite, din care se formează un fruct de tip capsulă (bumbac) sau
un fruct discoidal ale cărui părți (fiecare fiind o achenă) se desprind la maturitate
(fruct schizocarpic). Malvaceele conțin în tulpini pachete de fibre sclerenchimatice,
iar în organele vegetative și petale, mucilagii. În clasificările sistematice recente,
familia Malvaceae a căpătat o accepțiune mai largă, prin includerea unor genuri ce erau
anterior clasificate în familii de sine stătătoare (Tiliaceae, Bombacaceae,
Sterculiaceae).
• Malva sylvestris L. (nalbă)
Specie perenă, cu tulpini erecte, ramificate. Frunze lung pețiolate, reniforme sau
aproape rotunde, cu marginile limbului crenate. Flori axilare, câte 2-6, cu petale
violacee. Fruct schizocarpic, discoidal, compus din cca 10 mericarpii; caliciul și caliciul
extern persistă la maturitate. Deși se numește sylvestris (de pădure), este o specie
ruderală.
• Alcea rosea L. (= Althaea rosea (L.) Cav.) (nalbă mare)
Plantă perenă, cu tulpina înaltă (2-3 m), neramificată. Frunze mari, pețiolate, rotunde,
cu baza cordată, aspru păroase. Flori mari, albe, roșii etc., simple sau involte. Cultivată
ornamental și medicinal, uneori subspontană (se menține ca spontană, dar nu pentru
mulți ani).
• Abutilon theophrasti Medik. (teișor)
Plantă anuală, cu rădăcină pivotantă și tulpina ramificată doar în partea superioară,
depășește frecvent 1 m înălțime. Tulpina și frunzele sunt fin-catifelat păroase, plăcute la
pipăit. Frunze alterne, pețiolate, cordate, cu marginea crenat-dințată. Flori solitare sau
în inflorescențe pauciflore (din câteva flori), axilare și terminale, cu corola galbenă-
portocalie. Fruct schizocarpic, scurt-cilindric, fiecare mericarp cu un dinte scurt; văzut
de sus, fructul este radiar-divizat. Specie termofilă, destul de frecvent întâlnită ca
buruiană în prășitoare.

2
Malva sylvestris Alcea rosea

Abutilon teophrasti

3
 Gossypium herbaceum (capsulă deschisă) Hibiscus trionum

• Gossypium herbaceum L. (bumbac)

Plantă anuală, cu tulpini ramificate mixt (axul principal se ramifică monopodial, ramurile
laterale se ramifică simpodial). Frunze 5-lobate, glabre la maturitate. Flori solitare,
axilare, cu petale galben-deschis. Fruct de tip capsulă valvicidă. Fibra textilă este
reprezentată de perii tegumentului seminal, lungi și cu pereții compuși practic (peste 98
%) din celuloză pură. Cultivată ca plantă textilă în zone sub-tropicale și tropicale, ca și
Gossypium hirsutum L. dar aceasta din urmă, cu frunze de regulă 3-lobate și păroase
pe dos. Semințele speciilor de bumbac conțin uleiuri, cu utilizări industriale și
alimentare.
• Hibiscus trionum L. (zămoșiță)
Anuală, cu rădăcină pivotantă și tulpina scundă, ramificată, parțial întinsă pe sol.
Frunzele propriu-zise adânc trilobate (tripartite), cu lobii cu dinți rotunzi. Flori axilare,
solitare, cu corola galben-pal, fiecare petală având la bază, pe partea internă o pată de
culoare violacee închisă. Caliciu dublu, cel extern (calicul) din sepale înguste. Caliciul
propriu-zis crește după fecundare și acoperă complet (capsula) fructul la maturitate.
Semințe negre. Specie termofilă, buruiană specifică culturilor de prășitoare.

• Fam. Violaceae
Familie reprezentată în flora României prin genul Viola, ce cuprinde specii
erbacee, cu frunze simple, alterne, cu stipele mari, frecvent divizate. Flori zigomorfe, cu
piesele periantului neconcrescute, petala inferioară cu un pinten nectarifer. Gineceu
tricarpelar, cu carpele unite, din care rezultă o capsulă triloculară, valvicidă. Forma
stipelelor și a frunzelor, conformația stilului și a stigmatului sunt criterii de identificare a
speciilor. Unele specii de Viola (din păduri), se “autoînsămânțează” prin alungirea
ginoforului și îngroparea fructului; tot la aceste specii de păduri și tufărișuri, există mari
diferențe în ceea ce privește dimensiunile frunzelor, între frunzele de primăvară și cele
de vară.
• Viola arvensis Murray (viorele de ogoare, trei-frați-pătați)
Plantă anuală, cu tulpina ramificată, de talie mică (cca 30-40 cm). Frunze bazale
pețiolate, ovate, penat-lobate. Stipele mari, penat-divizate, cu lobul median mai mare
decât lobii laterali (2-4 perechi de lobi laterali subțiri). Stipelele sunt ciliate. Flori cu
pedunculi lungi, fistuloși, cu corola zigomorfă (4 petale superioare și 1 petală inferioară),
cu petale galbene, cu zone albe sau violete (de regulă, petala inferioară este mai intens
galbenă), lungimea corolei nu depășește lungimea caliciului. Fruct capsulă cu trei loje.
4
Buruiană, cu precădere în culturi de cereale de toamnă. Cu corolă mai mare (1,5-2 cm
în diametru) și mai mare decât caliciul și petalele superioare violacee, este Viola tricolor
L. (trei-frați-pătați), specie segetală, ruderală, uneori și în pajiști.
Din genul Viola fac parte și toporașii (Viola odorata L.), panseluțele (Viola x wittrockiana
Gams), precum și alte specii de pădure și pajiște.

Viola arvensis Viola tricolor

• Fam. Brassicaceae (= Cruciferae)

Specii erbacee, unele robuste, cu baza tulpinii lignificată la maturitate. Frunze
alterne, simple, întregi sau penat-divizate (rareori compuse), din ce în ce mai mici și mai
scurt pețiolate înspre vârfurile tulpinii. Flori hermafrodite, cu 4 sepale și patru petale
libere, dispuse în cruce (de unde denumirea de Cruciferae). Androceu compus la cele
mai multe specii din 6 stamine. Gineceu superior, din 2 carpele unite. Fructele sunt
silicule sau silicve (capsule, la unele specii). Din punct de vedere biochimic, familia se
caracterizează prin prezența unor substanțe cu sulf ce dau în contact cu aerul, gustul și
mirosul înțepător de muștar.

Capsella bursa-pastoris Thlaspi arvense

5
 • Capsella bursa-pastoris (L.) Medik. (traista ciobanului)
Plantă anuală sau bienală, cu rădăcină pivotantă și rozetă de frunze penat-neregulat-
lobate, cu peri simpli și ramificați (în stadiul tânăr, planta poate fi confundată cu macul
de câmp sau alte crucifere, însă macul are numai peri simpli, iar alte crucifere cu frunze
asemănătoare ca formă au numai peri ramificați). Frunzele tulpinale sunt simple, cu
baza limbului semi-amplexicaulă. Raceme de flori albe, cu pedunculi egali. Fructele
sunt silicule caracteristice, triunghiulare, aplatizate, cu vârful spre peduncul. La vârf,
silicula prezintă o ușoară despicătură (este ușor emarginată) și un mucron. Specie
ruderală binecunoscută, buruiană atât de cereale păioase, cât și de prășitoare, vii, livezi
etc.

Brassica oleracea

6
 • Thlaspi arvense L. (punguliță)
Plantă anuală glabră, cu tulpina erectă (20-50 cm), muchiată, ramificată în partea
superioară. Frunze tulpinale obovat-alungite, cu limb sinuat-dințat și baza
semiamplexicaulă. Raceme lungi (se alungesc pe măsura înfloririi), din flori albe, mici.
Silicule mari (1-1,5 cm diametru), orbiculare, aplatizate și aripate, la vârf emarginate
(despicate). Buruiană de cereale păioase, mai puțin de prășitoare.
• Cardaria draba (L.) Desv. (urda vacii)
Specie perenă, cu rădăcină cu muguri (emite drajoni și formează pâlcuri / vetre),
răsucită imediat sub suprafața solului. Tulpini de cca 30-50 cm, erecte. Frunze alterne,
obovate, aproape sesile, mai ales cele superioare (în general la crucifere frunzele
superioare sunt mici și sesile, chiar dacă frunzele bazale sunt evident pețiolate).
Inflorescențe terminale dense, din raceme ajungând toate la aproximativ același nivel,
din flori mici, albe. Fruct siliculă rotundă, mică. Specie ruderală comună și buruiană în
vii și livezi.
• Brassica oleracea L. (varză + conopidă, gulie, broccoli etc.)
Specie bienală, originară din Europa Occidentală și Sudică. Este una dintre speciile
cultivate cu mare diversitate infraspecifică, manifestată prin existența mai multor
varietăți și convarietăți. Toate se caracterizează prin rădăcina pivotantă groasă. Varza
de căpățână (convar. capitata) are frunze late, albe sau roșu-închis, pruinoase (cu
cuticulă groasă și depuneri de ceară); tulpina formată în primul an este scurtă (cotorul),
cu internodii apropiate și frunzele bazale acoperindu-le complet pe cele interne).
Tulpinile florifere sunt ramificate, cu flori galbene. La gulie (var. gongylodes L.), baza
tulpinii se tuberizează. În cazul verzei de Bruxelles (convar. gemmifera (DC.) Gladis),
tulpina principală se alungește, iar mugurii axilari / laterali formează verzișoare, ramuri
scurte cu frunze îndesuite, cele externe acoperindu-le pe cele interne. Conopida și
broccoli (var. botrytis L.) prezintă tulpini scurte, cărnoase, dens ramificate. Varza
furajeră (convar. acephala) are tulpina alungită și nu formează rădăcină. Varza de
căpățână este una dintre cele mai importante legume, consumată proaspătă (se
păstrează până iarna târziu) ca salată, gătită, murată (sursă de vitamina C).
• Brassica rapa L. subsp. oleifera DC. (rapița naveta)
Plantă erbacee anuală sau bienală (în cultură, semănată toamna, de regulă), de cca 1
m înălțime. Flori galbene, la înflorire, bobocii florali sunt depășiți de florile subiacente.
Cultivată furajer și pentru ulei, la noi, pe suprafețe mai mici decât rapița colza. La var.
rapa (napii de miriște), rădăcina și baza tulpinii se tuberizează – se cultivă ca legume
rădăcinoasă și furajer.
• Brassica napus L. subsp. napus (rapița colza)
Specie anuală sau bienală (în cultură se seamănă toamna, cel mai frecvent), cu talie de
cca 1-1,5 m, cu frunze bazale slab păroase, cele mijlocii și superioare glabre, cu baza
limbului semi-amplexicaulă. Racem cu flori pedunculate, galbene, ce nu depășesc
nivelul bobocilor florali de la vârful racemului. Silicve cilindrice. Semințe brun-
negricioase. Cultivată furajer și pentru ulei. Cultivarea pentru ulei a luat amploare în
ultimii ani, datorită cererii de biodiesel. La var. rapifera (gulie furajeră), rădăcina și baza
tulpinii se tuberizează – se cultivă ca legume și furajer.

7
 Brassica rapa subsp. oleifera Brassica napus subsp. napus
• Sinapis arvensis L. (rapiță sălbatică / muștar sălbatic)
Specie anuală ce poate germina atât primăvara, cât și toamna.
Este, alături de macul de câmp, cea mai frecventă buruiană din culturile de cereale
păioase. Din fericire, se combate ușor prin erbicidare. Este de asemenea o ruderală
comună.

Raphanus sativus Raphanus raphanistrum

• Raphanus sativus L. (ridiche)
Anuală, cu rădăcina și hipocotilul tuberizate, cu lemnul secundar mai voluminos decât
liberul secundar (vezi structura secundară a rădăcinii, Botanică generală !). Talia și
culoarea rădăcinilor variabilă: sferice sau ovoidale, roșii, la ridichile de lună (de fapt,
“de-o lună”, pentru că ajung la maturitatea de consum în cca 4 săptămâni); conice,
lungi, albe, la ridichile țepuși de gheață, sferice, negre, la ridichile de iarnă.
• Raphanus raphanistrum L. (ridiche sălbatică)
Specie anuală, cu rădăcina pivotantă, ușor tuberizată, albă.
Florile sunt galben-pal, uneori albe, cu nervurile petalelor violete. Silicva prezintă
strangulații între semințe (uneori este considerată lomentă, deoarece se poate frgmenta

8
la nivelul strangulațiilor). Buruiană de cereale păioase și ruderală.

Crucifere sunt și speciile de muștar (muștar alb – Sinapis alba L., muștar negru –
Brassica nigra (L.) W.D.J.Koch), hreanul (Armoracia rusticana L.), micșunelele
(Cheiranthus cheiri L.), micsandrele (Mathiola incana (L.) W.T.Aiton), flămânzica
(Erophila verna (L.) Chevall.) etc.

• Fam. Salicaceae
Arbori și arbuști, cu lemn moale (nu formează duramen). Frunze simple, alterne,
fără stipele. Flori unisexuate, nude sau cu înveliș floral rudimentar, verde, grupate în
amenți. Plante dioice, cu înflorire ce are loc înainte de înfrunzire. Gineceu 2-carpelar,
sincarp. Fruct de tip capsulă, între semințe găsindu-se peri ce ajută la diseminarea cu
ajutorul vântului. Din această familie fac parte sălciile și plopii.
• Salix alba L. (salcie)
Arbore cu lemn care nu formează duramen, cu trunchi scorburos frecvent. Frunze
înguste, alterne, lanceolate. Plantă dioică, cu amenți de flori bărbătești și femeiești.
Scoarța de salcie conține acid salicilic (precursor al aspirinei). Crește în locuri umede, la
câmpie și în zonele colinare. Din genul Salix fac parte și specii de talie mai mică, cu
ramuri tinere flexibile (specii numite răchită) folosite la împletituri, salcia plângătoare
(Salix babylonica L.), precum și specii de talie mică din zonele alpine. Speciile de Salix
se cultivă în ultima vreme ca și culturi energetice (pentru peleți folosiți la încălzire);
astfel, terenurile mai umede dintr-o fermă pot fi puse în valoare, cu câștiguri bănești
substanțiale.

Salix alba
• Populus nigra L.
Arbore cu ritidom de culoare închisă și frunze ovat-romboidale. Limbul de culoare verde
închis. Crește în luncile râurilor din zona de câmpie. Mugurii sunt lipicioși (glutinoși) și
au întrebuințări medicinale. La cultivarul ‘Italica’ (denumit anterior Populus pyramidalis
Rozier), ramurile sunt aproape erecte, apropiate de trunchi; este cultivat frecvent ca
arbore de aliniament.

9
 Populus nigra
• Populus alba L. (plop alb)
Se deosebește de plopul negru prin ritidomul cenușiu-albicios și frunzele ovate, dens-
albicios păroase pe fața inferioară. Capsula atinge maturitatea și se deschide prin valve
în perioada înfrunzirii. Spontană în zonele umede, la câmpie și deal. Perii din capsulă,
produși de toate speciile și hibrizii de plop, pot provoca alergii (de aceea se recomandă
cultivarea în localități a exemplarelor bărbătești).
Notă: În Europa au fost aduse și specii de plopi americani, care se hibridează cu
speciile autohtone. Cultura plopilor (populicultura) a luat amploare și la noi în ultima
vreme, datorită faptului că aceștia sunt specii repede crescătoare și datorită cererii de
lemn (fabricarea hârtiei, chibrituri, ambalaje etc.).

Populous alba

• Fam. Cucurbitaceae
Plante erbacee târîtoare sau cățărătoare (cârcei), liane tropicale. Frunze simple,
alterne, de regulă cu limbul mare. Pe tulpini și frunze, cu peri aspri. Flori, la speciile de
la noi, unisexuate, pe plante monoice, solitare în axilele frunzelor. Caliciu și corola din
câte 5 piese, unite. Gineceu 3-carpelar, sincarp. Fruct de tip peponidă (melonidă), cu
semințe numeroase, cu cotiledoane bogate în uleiuri.
• Cucumis sativus L. (castravete)
Plantă anuală, erbacee, cu cârcei. Tulpină și frunze aspru păroase. Frunze 5-lobate,

10
pețiolate. Plantă monoică, cu florile atât bărbătești, cât și femeiești, cu corolă galbenă,
gamopetală. Fruct melonidă, de mărimi și forme diverse: castraveții cornichon (=
cornișon) sunt mici, pe suprafață cu protuberanțe conice; castraveții de seră au fructe
lungi, fără semințe etc. Fructul conține o mare cantitate de apă. Se cultivă ca legumă
(consum proaspăt, castraveți murați, în oțet), având întrebuințări și în cosmetică. Gustul
amar, localizat mai ales în părțile periferice (coajă) este dat de substanțe din categoria
cucurbitacinelor.

Cucumis sativus
• Cucurbita pepo L. (dovleac + dovlecel)
Plantă anuală originară din America Centrală, cu tulpina întinsă pe sol sau cățărătoare
cu ajutorul cârceilor. Atât tulpinile, cât și pețiolii și limburile frunzelor sunt aspru păroase.
Frunze mari, cu baza cordată, rotunde, cu lobi mici sau nelobate. Tulpinile și pețiolii
sunt fistuloase (goale în interior). Plantă monoică, cu corole galben intens (cu nuanțe de
portocaliu, chiar), gamopetale, la florile de ambe sexe. Ovar inferior. Fructul este o
peponidă sferic-turtită sau ovoidă, însă poate avea diverse forme, mărimi și culori.
Dovleceii sunt incluși în grupul de soiuri Zucchini (dovlecel, în italiană). Semințe plate,
ovoidale, cotiledoane bogate în ulei. Cultivat alimentar (copt sau în produse de
patiserie, dovleceii sunt o legumă comună) și furajer, ca furaj suculent, în cultură pură
sau intercalat în porumb (sistemul tradițional). Uleiul de dovleac este reputat ca unul
dintre cele mai sănătoase. Semințele prăjite se consumă ca snack-food.

Cucurbita pepo
• Cucurbita maxima Duchesne (dovleac / bostan turcesc)
Se deosebește de Cucurbita pepo prin lobii rotunjiți ai limbului și baza acestuia
întreagă, nedințat-serată. De asemenea, pedicelul fructifer este cilindric (la C. pepo este
longitudinal muchiat). Peponide mari (peste 100 kg !). Cultivată alimentar și furajer.
• Citrullus lanatus (Thunb.) Mansf. (pepene verde, lubeniță, harbuz)

11
Specie anuală, cu tulpină târîtoare sau cățărătoare, cu frunze alterne 2--penat-sectate,
cu lobii rotunjiți. Tulpinile și frunzele dens și cenușiu păroase. Flori unisexuate, galbene,
mai mici decât cele de dovleac. Fructul este o melonidă sferică, ovoidală sau cilindric-
rotunjită, cu pericarp nepăros, neted, de culoare verde-închis, verde-deschis, vărgat etc.
Pulpa fructului poate fi roșie, portocalie, galbenă sau verde-albicioasă, reprezentând din
punct de vedere anatomic țesutul placentar, în care se găsesc înglobate semințele
numeroase (se cultivă și soiuri cu puține semințe sau asperme). Specie cultivată pentru
consum proaspăt, industrializare (sucuri, dulceață etc.) și ca furajeră. Originară din
zonele aride ale sudului Africii.

Cucurbita maxima Citrullus lanatus

• Fam. Primulaceae
Plante erbacee, cu frunze simple, dispuse altern, opus sau verticilat, unele specii
cu rozete foliare pe sol. Florile sunt în general hermafrodite (bisexuate), actinomorfe,
grupate în cime sau solitare, pe tipul 5. Caliciu gamosepal, corolă gamopetală, având
concrescute la baza tubului, filamentele staminelor. La unele dintre primulacee apare
fenomenul de heterostilie (flori cu stile lungi și flori cu stile scurte), ca o adaptare în
vederea polenizării încrucișate. Gineceu superior, din 5 carpele unite. Fructul este
capsulă dehiscentă prin dinți (capsulă denticidă) sau pixidă (capsulă dehiscentă prin
desprinderea unui opercul / căpăcel). În general sunt specii de climat temperat și rece.
• Anagalis arvensis L. (scânteuță)
Plantă anuală, de talie mică, cu tulpini parțial întinse pe sol (prostrate). Frunze sesile,
opuse, ovate, cu vârful mai mult sau mai puțin ascuțit. La axilele frunzelor se găsesc
flori solitare, pedunculate, mici, cu petale roșii-cărămizii, rar albastre sau roze; petalele
au pe margine peri glandulari (măciucați). Fructul este pixidă. Buruiană de cereale
păioase, ca și Anagalis foemina Mill., denumită tot scânteuță, dar cu flori albastre-azurii
și petale fără peri glandulari. Un alt criteriu de deosebire a celor două specii este
lungimea pedunculilor florali: mai lungi decât frunzele la A. arvensis și mai scurți decât
frunzele bracteante la A. foemina.
• Primula vulgaris Huds. (= Primula acaulis (L.) Hill) (ciuboțica-cucului)
Plantă perenă, cu rizom scurt, vertical. Rozetă de frunze obovate, cu limb ușor gofrat pe
fața superioară, de culoare verde-deschis. Din mijlocul rozetei ies flori lung pedunculate,
galbene. Specie vernală (înflorește primăvara devreme), frecventă în pajiști de deal și
tufărișuri. Este cultivată ornamental, ca și Primula veris L. (= Primula officinalis (L.) Hill),

12
care se deosebește prin florile grupate la vârful unei tije nefoliate (de tip scap).
Horticultorii au obținut varietăți foarte diverse în privința culorii florilor. La ambele specii
de ciuboțica cucului se manifestă heterostilia.

Anagalis arvensis Primula vulgaris

Heterostilie la genul Primula: floare longistilă (dreapta) și floare brevistilă (stânga); 1 – antere, 2 – stigmat.

13