Tema 6. Factorii de producţie şi combinarea lor.

Produsul social
Obiectivele temei:
1.Factorii de producţie: conţinut, caracteristici.
2.Capitalul: concepi, forme, uzură.
3.Progresul ştiinţific şi tehnic ca factor de producţie distinct.
4.Combinarea factorilor de producţie.
6.1. Factorii de producţie: conţinut, caracteristici
Producţia - activitatea omului orientată spre crearea bunurilor şi prestarea
serviciilor pentru satisfacerea necesităţilor societăţii.
La începuturile dezvoltării societăţii au existat doi factori de producţie: munca şi
pământul, consideraţi factori originari (primari) ai producţiei. Mai târziu a apărut
capitalul - factor derivat al producţiei (o valoare sub formă de bani sau bunuri
folosite pentru obţinerea unei valori suplimentare, mai mari decât valoarea iniţială).
îmbinarea acestor factori a dus la apariţia teoriei celor trei factori principali de
producţie (J.B. Say): munca, pământul (natura), capitalul.
Treptat a avut loc multiplicarea şi diversificarea factorilor de producţie îşi s-a
creat teoria neofactorilor de producţie, care include noi categorii de factori:
progresul tehnic şi revoluţia tehnico-ştiinţifică, resursele informaţionale, potenţialul
creativităţii ştiinţifice şi tehnologice, "capitalul uman" etc.
Factorii implicaţi în activitatea economică în etapa contemporană şi structura lor
sunt foarte diverşi. Indiferent de faptul cum sunt grupaţi, factorii de producţie trebuie
să fie analizaţi în mod concret-istoric şi în dinamică, sub Resursele de muncă ale unei
ţări reprezintă totalitatea populaţiei în vârstă aptă de muncă.
Populaţia loială cuprinde persoanele prezente pe teritoriul unei ţări şi cetăţenii
ţării respective aflaţi peste hotarele ei.
Mărimea populaţiei totale depinde de:
a)procesele demografice;
b) dezvoltarea economico-socială;
e) migraţia internaţională a forţei de muncă.
Populaţia aptă de muncă cuprinde toate persoanele, având vârsta legală de
muncă, si care pot să participe la muncă. Ea nu include invalizii.
Populaţia activă cuprinde totalitatea persoanelor ocupate în procesul muncii, în
diferite activităţi profesionale, militarii, elevii, studenţii, precum şi persoanele care îşi
schimbă locul de muncă.
Populaţia ocupată include persoanele ce au un loc de muncă, care prestează
efectiv o muncă. Populaţia ocupată nu cuprinde militarii, elevii şi studenţii,
persoanele care îşi schimbă locul de muncă.
 Populaţia inactivă cuprinde totalitatea persoanelor care, indiferent de vârstă, nu
participă la procesul muncii sociale şi sunt întreţinute ţsc includ copiii până la 16 ani,
persoanele cu grad de invaliditate, pensionarii, bătrânii peste limita vârstei de muncă
etc).
Raportul dintre populaţia ocupată (Po) şi populaţia totală (Pi) redă indicele de
activitate a populaţiei (Ip):

/p=— 100% .
Pt
Raportul dintre populaţia ocupată (Po) şi populaţia activă (Pa) exprimă
indice/e de ocupare (Io) a forţei de muncă:
Resursele de muncă ale unei ţări reprezintă totalitatea populaţiei în vârstă aptă de
muncă.
Populaţia loială cuprinde persoanele prezente pe teritoriul unei ţări şi cetăţenii
ţării
muncă - totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale oamenilor cu ajutorul
cărora ci produc bunuri materiale şi prestează servicii.
în procesul producţiei forţa de muncă acţionează prin intermediul mijloacelor de
muncă asupra obiectelor muncii.
Obiectele de muncă - obiectele asupra cărora este îndreptată acţiunea omului în
scopul perfecţionării şi adaptării lor pentru necesităţile proprii: materie primă,
materiale auxiliare, semifabricate.
Mijloacele de muncă - obiectele cu ajutorul cărora omul influenţează asupra
obiectelor de muncă şi Ic perfecţionează în conformitate cu necesităţile sale: maşini,
utilaje, instrumente.
Mijloacele de producţie - totalitatea obiectelor de muncă şi a mijloacelor de
muncă.
Forţele de producţie - totalitatea mijloacelor de producţie şi a torţei de muncă.
Relaţiile de producţie - relaţiile dintre oameni, care se stabilesc în procesul de
producţie, repartiţie, schimb şi de consum a bunurilor materiale.
Modul de producţie unitatea şi interacţiunea forţelor de producţie şi a relaţiilor
de producţie.
Suprastructura ansamblul instituţiilor politice, juridice, ideologice, naţionale,
religioase etc. ale societăţii.
Formaţiunea social economică - include modul de producţie şi suprastructura.
Natura - ca factor de producţie primar – totalitatea resurselor brute preexistente
care pot fi utilizate la crearea bunurilor şi prestarea serviciilor.
Factorul natural – cuprinde pământul (solul), resursele naturale, pădurile şi
apele, relieful climatul, resursele minerale etc.
Pământul joacă rolul principal şi include:
 - suprafeţele agricole;
- suprafeţele de păşuni naturale, păduri, jungle;
- suprafeţele de oceanelor şi mărilor;
- suprafeţele deşerturilor şi zonelor îngheţate;
- suprafeţele construite sau ocupate cu construcţii;
- suprafeţele (chimice biologice etc.) din scoarţa terestră;
În agricultură pământul este principalul factor al procesului de producţie.
Solul s-a transformat, datorită intervenţiei omului, dintr-un dar al naturii într-un
factor de producţie a cărui componentă se apropie de cea a capitalului.
În cadrul factorului natural, relieful şi apele ocupă un loc important, natura
condiţionând localizarea activităţilor economice.
Resursele minerale ( o componentă a factorului natural ) au un rol important în
asigurarea bazei de materie primă şi de energie.
Omul acţionează asupra factorului natural prin:
- modificarea mediului natural ( irigare şi poluare)
- menţinerea mediului natural ( îngrăşăminte, împădurire etc,)
- perfecţionarea metodelor tehnice;

6.2 Capitalul: concept forme, uzură

Capitalul reprezintă valorile de întrebuinţare care servesc pentru producerea ailor
valori de întrebuinţare şi aduc profit.
Formele de capital:
Conform valorii pe care o posedă si a modului de funcţionare:
a) capital real - capitalul care posedă valoare de sine stătătoare şi
funcţionează în limitele activităţii economice: fabrici, uzine, mijloace de
producţie;
b) capital nominal - capitalul care nu dispune de valoare de sine
stătătoare şi nu funcţionează în cadrul producţiei, dar presupune dreptul de
proprietate asupra anumitor valori reale şi asupra însuşirii venitului. El
constituie capitalul introdus in hanii de valoare {acţiuni, obligaţii, bonuri etc);
e) capital tehnic-totalitatea bunurilor reproduse, care sunt în stare să asigure
sporirea eficienţei muncii şi însuşirea profitului.
2) Conform modului de participare la procesul de producţie şi a uzurii:
a) capital fix - partea capitalului tehnic care deserveşte procesul de producţie un
timp îndelungat, îşi păstrează forma naturală şi transferă valoarea sa asupra
produsului confecţionat în mod treptat, pe măsura uzurii lui: constituie mijloacele de
muncă.
Uzura fizică a capitalului fix este pierderea treptată a însuşirilor tehnice de
exploatare şi a valorii ca urmare a utilizării lui în procesul de producţie sau sub
influenţa naturii.
 Uzura morală - deprecierea tehnică şi valorică a capitalului fix, care apare până
la uzura fizică deplină a lui drept consecinţă a progresului tehnic.
Amortizare - expresia valorică a uzurii capitalului fix.
Rata anuală a amortizării - raportul dintre valoarea capitalului fix şi durata
funcţionării lui normale.
b) capital circulant - partea capitalului tehnic pentru realizarea numai a unui
proces de producţie; îşi pierde forma iniţială şi transferă valoarea sa asupra produsului
nou creat simultan, integral; constituie obiectele de muncă şi forţa de muncă.
3) Conform criteriului cine creează si cine participă la crearea
Imnurilor materiale:
a)capital constant - capitalul cheltuit pentru procurarea mijloacelor
de producţie (participă la crearea bunurilor materiale);
b)capital variabil - capitalul cheltuit pentru procurarea forţei de
muncă (ce creează bunuri materiale);
4)Conform ramurilor de producţie:
a)capital industrial;
b) capital agricol;
c) capital comercial etc.

6.3. Progresul ştiinţific şi tehnic ca factor de producţie distinct

Progresul ştiinţific şi tehnic devine factor de producţie distinct în economia
contemporană.
Progresul tehnic - ansamblul al realizărilor cunoaşterii umane prin care
activitatea economică, în totalitatea sa, devine mai eficientă.
Principalele realizări se refera la:
- înnoirea, modernizarea şi diversificarea produselor;
- perfecţionarea utilajului şi tehnologiilor de fabricaţie;
- transformările în natură şi în structura surselor de materii prime şi energic;
- perfecţionările în domeniul comercializării bunurilor, ale transporturilor
şi ale comunicaţiilor;
- implementarea metodelor moderne de organizare a producţiei, a
marketingului şi a managementului etc.
Ameliorarea calitativă a factorilor de producţie actualmente prezintă o consecinţă
a revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane - un salt uriaş în toate domeniile
cunoaşterii umane: ea include tot frontul ştiinţe şi afectează concomitent toţi factorii
de producţie.
Resursele informaţionale (devenite factor de producţie) - totalitatea cunoştinţelor pe
care omul le obţine prin cercetarea naturii şi vieţii economico-sociale, precum şi prin
activitatea curentă de producţie desfăşurată în toate domeniile.
 Resursele informaţionale reprezintă o condiţie fundamentală a progresului
economic.
La nivel microeconomic, informaţia economică include informaţie operativă,
contabilă, statistică, bilanţul ele.
interdependenţa dintre resursele informaţionale si factorul uman a condus la apariţia
conceptului ele capital uman - stoc de experienţă şi cunoştinţe, acumulate şi
întruchipate în fiinţa umană, care constituie pentru posesorii lor un venit potenţial
viilor pe baza serviciilor productive furnizate.

6.4. Combinarea factorilor de producţie

Combinarea factorilor de producţie reprezintă modalitatea specifică de unire a

factorilor materiali şi umani în cadrul activităţii economice. Ca poate li privită sub
următoarele aspecte:
a)cantitativ;
b) calitativ:
c)structural.
Combinarea factorilor de producţie se bazează pe următoarele stări posibile:
a)divizibilitate;
b) adaptabilitate;
c)complementaritate:
d) substituibilitate.
Divizibilitatea factorilor de producţie reprezintă posibilitatea acestora de a se
divide în unităţi simple sau în subunităţi omogene fără a fi afectată calitatea factorilor
respectivi.
Adaptabilitatea factorilor de producţie reprezintă capacitatea de asociere a unei
unităţi dintr-un factor de producţie cu unităţi ale altui factor de producţie.
Complementaritatea factorilor de producţie reprezintă procesul prin care se
stabilesc raporturi cantitative, calitative şi structurale între factorii de producţie care
participă la realizarea unui bun economie.
Substituibilitatea factorilor de producţie reprezintă posibilitatea de a înlocui
parţial sau total unul sau mai mulţi factori de producţie cu unul sau mai mulţi factori
de producţie dintre cei folosiţi anterior sau cu alţi factori noi, în condiţiile menţinerii
aceloraşi rezultate economice sau chiar rezultate mai bune.
Combinarea factorilor de producţie se face în baza unor calcule de eficienţă, reflectate
de următorii indicatori:
a) productivitatea marginală;
b) randamentul marginal;
c) rata marginală de substituţie.
Productivitatea marginală a factorilor de producţie exprimă sporul de producţie
obţinut prin creşterea cu o unitate a factorului respectiv, în condiţiile când ceilalţi
factori de producţie rămân nemodificaţi
Randamentul marginal al factorilor de producţie reprezintă producţia maximă ce
poate fi obţinută prin sporirea unui factor de producţie, în condiţiile în care ceilalţi
factori de producţie rămân nemodificaţi.
Rata marginală de substituire între doi factori de producţie (X şi Y) reprezintă
cantitatea suplimentară dintr-un factor necesar pentru a compensa reducerea cu o
unitate a celuilalt factor, astfel încât producţia să se menţină constantă:
Rata marginală de substituire se află în raport invers proporţional cu
productivitatea marginală a factorilor substituiţi.
Randamentul marginal al factorilor de producţie, împreună cu RMS,
fundamentează limita până unde poate spori un factor de producţie, ceilalţi rămânând
constanţi pentru a se obţine maximum de producţie.
Procesul de combinare a factorilor de producţie trebuie să asigure o minimizare a
costului fiecărui factor de producţie şi să ţină seama de cerinţele legii randamentelor
neproporţionale.
Legea randamentelor neproporţionale exprimă relaţia ce există între volumul
producţiei obţinute şi schimbările factorilor de producţie, între producţia adiţionată şi
factorii adiţionali utilizaţi.