Capitolul 1

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de

muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor
de prevenire/ protecţie a acestor riscuri.
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească
următoarele etape obligatorii:
 identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
 identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
• estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
• examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor;
• adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor
Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod
raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în
cazul când există posibilitatea agravării lor.
Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere,
maşini unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri, etc); mobile (temporare).
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează
după o schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi
reiterată pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se
modifică.
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în
considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate
schimbările elementelor sistemului de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de
reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii lor,
care trebuie consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de
prevenire/ protecţie adoptate şi la concluziile obţinute.
La evaluarea riscurilor se va ţine cont obligatoriu de prescripţiile legale şi de normele şi
recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere,
norme ale asociaţilor profesionale etc.)
Evaluarea riscurilor va ţine cont de eventuale prezenţe la locul de muncă analizat şi a
altor categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuşi riscurilor existente
sau pot provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de personal
(personal din alte sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi, vizitatori, studenţi, clienţi,
elevi, public etc.) nefiind conştienţi de riscuri, ignoră măsurile de protecţie şi se expun
pericolelor, de aceea ele trebuiesc informate în prealabil de măsurile de protecţie ce se
impun.
Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit
şi iminent de accidentare urmărindu-se:
• identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra
organismului uman (deces sau invaliditate);
• nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale;
• durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
• numărul persoanelor expuse;
• nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;
Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin factori de risc care
generează explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori
de risc naturali şi speciali ai mediului de muncă.
 La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc deosebit, timpul de lucru
poate fi redus sub 8 ore/zi.
Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie a riscurilor
sunt:
 evitarea riscurilor;
 înlocuirea elementelor periculoase;
 combaterea riscurilor la sursă;
 prioritatea măsurilor de protecţie colectivă;
 considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice;
 ameliorarea continuă a nivelului SSM.

5
 Capitolul 2.

METODOLOGIA GENERALĂ DE EVALUARE A RISCURILOR

Nu există un principiu universal valabil privind evaluarea riscurilor. Indiferent de

metoda utilizată în evaluarea riscurilor trebuiesc respectate următoarele reguli fundamentale:
• evaluarea se structurează astfel încât toate pericolele şi riscurile potenţiale să fie
analizate;
• eliminarea posibilă şi diminuarea pericolelor asociate riscurilor identificate.
De asemenea, indiferent de metoda de abordare şi evaluare a riscurilor aplicată, se
are în vedere obligatoriu operaţiunile:
• observarea atentă a mediului specific locului de muncă (căi de acces, starea
clădirilor, starea echipamentelor tehnice şi de protecţie, gaze, pulberi,
temperatură, zgomot, iluminat, curenţi de aer etc.);
• determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă, fără
omisiuni;
• observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă şi verificarea
conformităţii procedurilor aplicate cu cele stabilite;
• analiza riscurilor incluse de toate sarcinile de muncă;
 analiza modului de operare, pentru evaluarea expunerii la pericole;
• analiza factorilor externi de influenţă;
• analiza detaliată a factorilor psihologici, sociali şi fizici cauzatori de stres şi
interacţiunea lor cu factori ce ţin de organizare şi de mediu;
• analiza măsurilor adoptate pentru asigurarea securităţii şi urmărirea actualizării
informaţiilor privind riscurile.
Riscul admisibil (rezidual) se determină prin abordare şi expresii matematice
specializate, numai în cazul unor probleme complexe de securitate cu consecinţe deosebit de
grave, dar cu probabilitate de producere mică (riscuri nucleare).
Frecvent riscul admisibil pentru majoritatea locurilor de muncă se determină prin
metoda de bună practică.
Alegerea modului de abordare a procesului de evaluare (metodei de evaluare) depinde de
următoarele elemente:
• natura locului de muncă (fix, evolutiv, temporar);
• natura procesului de muncă (operaţii repetitive, procese evolutive, etc.);
• particularităţile sarcinii de muncă (sarcini repetitive, ocazionale, sezoniere, cu risc
major, etc);
• complexitatea tehnică şi tehnologică a locului de muncă.
În general o evaluare corectă a riscurilor acoperă în principal toate riscurile existente
într-un sistem, la un loc de muncă sau o activitate .
Evaluarea riscurilor existente într-o societate comercială care produce o gamă
determinată de produse poate fi astfel condusă încât să se facă analiza şi examinarea
separată pentru:
• echipamente tehnice cu pericole electrice, mecanice, termice, chimice, etc.;
• materiale utilizate, prelucrate, tratate cu riscurile asociate acestora;
• factori ambientali (temperatura, umiditate,ventilaţie, zgomot, iluminat, etc.);
• căi de acces şi refugii;
• utilizarea echipamentelor auxiliare;
• tratamente (procedee) speciale;
• securitate electrică;
• factori implicaţi în mentenanţă şi întreţinere;
• factori psihologici, sociali şi fizici care concură la stres.
6
 În practică, uneori procesul de evaluare a riscurilor este structurat pe etape succesive
pornind de la general (global) la particular (amănunt).
Evaluarea globală urmăreşte:
• să evidenţieze riscurile ce pot fi eliminate, chiar dacă eliminarea este dificilă sau
imposibilă;
• să analizeze riscurile care nu necesită măsuri noi de prevenire/ protecţie;
• să identifice riscurile cunoscute cu măsuri de prevenire disponibile;
• să identifice punctele unde se impune o evaluare riguroasă şi completă a riscurilor
bazată pe ierarhizarea riscurilor.
Evaluarea globală se realizează prin controale şi inspecţii.
Evaluarea amănunţită se aplică atunci când evaluarea globală nu satisface. Aceasta
presupune etapele:
1. Identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă . Fapt ce se
realizează prin consultarea salariaţilor şi prin examinarea atentă a tuturor
componentelor sistemului. În această etapă se analizează modul de desfăşurare a
procesului de muncă, luându-se în considerare şi operaţiile intermitente, evenimentele
neprogramate dar previzibile, activităţile profesionale ce pot induce pericole şi modul
de interacţiune a operatorilor cu aceste pericole.
Identificarea riscurilor este cea mai importantă etapă a evaluării şi constă în colectarea
şi actualizarea informaţiilor (despre pericole cunoscute şi potenţiale, măsuri de prevenire
impuse prin norme, măsuri de prevenire efectiv aplicate, riscuri semnalate de către
salariaţi) şi realizarea unei anchete prin observarea activităţilor, inspecţia locurilor de muncă
şi a modului de organizare a sistemului de muncă. Ancheta se face prin completarea unor
cheeck- listuri din care să rezulte comparativ situaţia reală faţă de cea ideală.
Situaţiile şi activităţile profesionale cu pericole generatoare de riscuri sunt date în Tabelul 1.

Tabelul 1. Situaţii şi activităţi generatoare de pericole şi riscuri

Nr. Situaţii şi activităţi generatoare
crt de pericole şi riscuri
1 Utilizarea echipamentelor tehnice afecta executantul, deplasările vehiculelor şi
Sarcinile de muncă şi amenajarea
2 umede);
locului de muncă
Pericole şi riscuri
- piese în mişcare de rotaţie sau translaţie,
insuficient protejate, capabile să zdrobească,
înţepe, perforeze, antreneze, înfaşce, izbească
etc.;
- mişcarea liberă a pieselor sau
materialelor (cădere, rostogolire, glisare,
basculare, oscilare, scufundare) care poate
maşinilor;
- pericolul de producere a unui incendiu
sau a unei explozii (de exemplu prin fricţiune,
recipienţi sub presiune, etc.);
suprafeţe periculoase (înţepătoare, tăietoare,
rugoase, adezive, alunecoase);
- lucru la înălţime
- sarcini de muncă ce implică deplasări
frecvente, posturi de lucru anormale;
- spaţii înguste (lucru între elementele fixe);
- riscul de derapare sau alunecare (suprafeţe
- conţinut necorespunzător al sarciniilor de
muncă;
- influenţa purtării echipamentelor
individuale de protecţie asupra altor aspecte ale
7

Nr. Situaţii şi activităţi generatoare
crt de pericole şi riscuri
3 Utilizarea energiei electrice
a la Substanţe sau preparate
4 periculoase pentru securitate şi
sănătate
5 Expunere la agenţi fizici
6 Expunere la agenţi biologici
7 Factori ambientali
procesului de muncă
- tehnici şi metode de muncă –
suprasolicităril
- accesul şi/sau lucrul în spaţii izolate
Pericole şi riscuri
- comutatoare electrice;
- instalaţii electrice de forţă sau iuminat;
- comenzi, izolaţii electrice;
- unelte portabile acţionate electric;
- liniile electrice aeriene;
- incendiile sau exploziile generate de cauze
electrice.
- inhalarea,ingerarea şi absorbţia cutanată a
unor substanţe periculoase pentru sănătate,
inclusiv aerosoli şi particule în suspensie;
- utilizarea substanţelor inflamabile şi
explozibile;
- deficienţa în oxigen;
- prezenţa substanţelor corozive;
- substanţe reactive/ instabile;
- prezenţa alergenilor
- expunerea la radiaţii electromagnetice şi
ionizante;
- expunerea la laseri;
- expunerea la zgomot, ultrasunete;
- expunerea la vibraţii mecanice;
- expunerea la medii calde/ reci;
- expunerea la curenţii de aer;
- prezenţa fluidelor sub presiune
(aer
comprimat, vapori,lichide)
- riscul de infectare cauzat de manipularea şi
expunerea involuntară la microorganisme,
exotoxine şi endotoxin; - prezenţa alergenilor
- luminat necorespunzător
- curenţii de aer;
- reglarea inadecvată a temperaturii şi
umidităţii în sistemele de condiţionare a aerului
- prezenţa poluanţilor (noxe);
8

Interacţiunea dintre locul de
8
muncă şi factorii umani
Nr. Situaţii şi activităţi generatoare
crt de pericole şi riscuri
9 Factori psihologici
- neadaptarea sistemului de securitate
pentru colectarea şi prelucrarea corectă a
informaţiilor - neadaptarea la cunoştinţele şi
aptitudinilor personalului
- incapacitatea de adaptare la
normele comportamentale
- calitatea necorespunzătoare a comunicării
şi a instrucţiunilor date pentru a se putea face
faţă situaţiilor de pericol noi (necuprinse într-o
prealabilă evaluare)
- consecinţele nerespectării modurilor de
operare sigure, previzibile în mod raţional
- gradul de adaptare la echipamentele
indviduale de protecţie
- insuficienta motivaţie pentru protecţia
muncii
(din diferite motive)
- factori ergonomici (adaptarea configuraţiei
locului de muncă la executant)
Pericole şi riscuri
- impactul asupra anumitor categorii de
personal (monotonie, ritm de efectuare al unor
operaţii repetitive etc.)
- dimensiunile fizice ale locului de muncă
(claustrofobie, senzaţia de izolare);
- ambiguităţile şi/ sau conflictele referitoare
la sarcina de muncă, percepute diferit şi uneori
având ca rezultat acţiuni greşite ale executantului;
- modul de a contribui, în calitate de
executant, la deciziile privind sarcina de muncă;
- nivelul ridicat de exigenţe, controlul redus
al procesului de muncă;
- restricţiile inadecvate în caz de urgenţă

- factorii determinanţi de către procesele de

muncă (munca în regim de noapte, în schimburi
prelungite etc.)
- sisteme de management eficace, aplicabile
pentru organizarea, prevenirea, urmărirea
10 Organizarea muncii
controlului securităţii şi sănătăţii în muncă
- întreţinerea echipamentelor, inclusiv a
celor de securitate
- dispoziţiile adecvate pentru prognozarea
accidentelor şi urgenţelor
- pericolele generate de alte persoane decât
cele din interiorul sistemului de muncă
- munca cu animalele
11 Alţi factori - caractrerul particular al mediului (acvatic,
subacvatic, aerian, cosmic, minier subteran)
- intemperii, catastrofe naturale
integritatea programelor de calculator utilizate

9
 - locuri de muncă în schimbare

2. Identificarea tuturor persoanelor expuse pericolelor . În acestă etapă

se consideră toate persoanele ce interacţionează în mod direct sau indirect cu
pericolele, acordându-se o atenţie specială grupelor de operatori expuşi la riscuri
majore.Categoriile de personal pe grupe, expuse în mod curent riscurilor sunt
prevăzute în tabelul 2.

Tabelul 2. Categorii de persoane pe grupe expuse riscurilor

Nr. Personal şi tip de
Categorii de personal
crt riscuri
1 Muncitori şi alte categorii - personal de producţie, fabricaţie, distribuţie,
de persoane vânzare, cercetare, etc;
expuse riscurilor - personalul din serviciile auxiliare sau logistice(
întreţinere, curăţenie, muncitori temporari etc);
- furnizori de bunuri şi servicii;
- liber profesioniştii;
- studenţi, stagiari, elevi, ucenici;
- vizitatori;
- clienţi;
- serviciile de urgenţă;
Nr. Personal şi tip de
Categorii de personal
crt riscuri
- personalul de laborator;

2 Muncitori expuşi la - persoanele handicapate;

riscuri majore - muncitori tineri sau în vârstă;
- femeile însărcinate , lăuze;
- personal fără experienţă şi/sau instuire (debutanţi,
angajaţi temporar, sezonieri);
- personal de întreţinere;
- persoane care lucrează în spaţii izolate sau
insuficient ventilate;
- muncitori imunodependenţi;
- muncitori suferind de afecţiuni cronice;
- muncitori care iau medicamente care le pot mări
vulnerabilitatea.

3. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive

efectiv aplicate. Acest lucru se poate realiza printr-o tehnică simplă bazată pe
observaţii de bun simţ, fără mijloace complexe de analiză şi fără aptitudini
specializate, sau folosind tehnici de analiză cantitativă a riscurilor care necesită
aptitudini specializate şi care se aplică proceselor de muncă caracterizate prin riscuri
majore (aeronautică, construcţii, construcţii de maşini, chimie, metalurgia, petrochimie,
minerit, industria nucleară etc).
Întrucât majoritatea tehnicilor de analiză complexă a riscurilor presupun estimarea gravităţii
consecinţelor asupra operatorului şi a probabilităţii de producere a unui eveniment nedorit, se
recomandă folosirea unor scale crescătoare de tipul: pentru gravitate:
• cu gravitate neglijabilă;
10
 • incident fără afectarea stării de integritate şi sănătate;
• accident cu incapacitate temporară de muncă( ITM);
• accident cu invaliditate( INV);
• accident soldat cu deces (D);
 accident colectiv; pentru
probabilitate
• eveniment improbabil;
• eveniment posibil;  eveniment probabil;  eveniment
inevitabil.

4. Stabilirea măsurilor de prevenire/protecţie în scopul eliminării şi/sau

reducerii riscurilor. În această etapă se adoptă deciziile şi măsurile de prevenire
recurgându-se la codurile de bună practică, astfel încât să se garanteze protecţia
lucrătorilor conform normelor şi legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare. Pentru
riscurile nesemnificative nu se adoptă măsuri de protecţie suplimentară ci doar,
uneori organizatorice. Pentru riscurile acceptabile (reziduale) se urmăreşte doar
menţinerea şi ameliorarea gradului de securitate. Pentru riscurile inacceptabile se
iau măsuri tehnice de eliminare sau ameliorare prin modificarea sistemului de
management al securităţii. Pentru riscurile majore şi insuficient controlate se iau
măsuri drastice provizorii şi imediate (chiar oprirea sistemului de muncă) până la
aducerea lor în domeniul de acceptabilitate.
Absenţa elementelor semnificative privind existenţa unui risc, presupune continuarea
colectării de informaţii până la edificarea completă. Produsul final al evaluării riscului constă
în identificarea riscurilor inacceptabile şi stabilirea planului de măsuri cu priorităţile ce se
impun.
Ideal este ca măsurile cu caracter preventiv/protecţie să se adopte încă din faza de
concepţie a unui sistem de muncă, sau de achiziţionare de noi echipamente, produse,
tehnologii.

5. Stabilirea priorităţilor vizând măsurile de prevenire/protecţie .

Transpunerea în practică a măsurilor de prevenire/protecţie stabilite anterior se face numai
după ierarhizarea lor. La stabilirea priorităţilor se va pleca de la gravitatea consecinţelor
probabile fiecărui risc, de la numărul de victime potenţiale, de la frecvenţa de manifestare a
riscului şi de la timpul necesar implementării măsurilor de prevenire. Astfel se impune
întocmirea unui plan de acţiune prioritar cu măsuri pe termen scurt în cadrul unui plan
progresiv de ameliorare a riscurilor pe termen mediu şi lung.

6. Stabilirea concluziilor. Evaluarea riscurilor profesiunale indiferent prin

ce metode se realizează se încheie cu concluzii care trebuiesc să cuprindă
următoarele aspecte:
- dacă riscurile sunt controlate adecvat;
- dacă nu, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
- priorităţile de acţiune în conformitate cu ierarhizarea riscurilor;
- ameliorarea suplimentară a nivelului de protecţie a operatorilor;
-dacă riscurile afectează şi alte categorii de personal din afara sistemului de muncă şi ce
măsuri se impun

Organizarea evaluării riscurilor, este sarcina angajatorului care printr-un plan de

acţiune destinat controlului şi eliminării riscurilor (plan de securitate şi sănătate a muncii) va
întreprinde:
• iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării;

11
 • nominalizarea personalului competent pentru a realiza evaluarea, apelând la
evaluatori din exterior şi consultând reprezentanţii muncitorilor în acest scop;
• furnizează informaţii, formează şi alocă resurse necesare personalului însărcinat
cu evaluarea;
• coordonează activităţile în cadrul grupei de evaluare;
• implică conducerea unităţii şi asigură participarea salariaţilor la evaluare;
• stabileşte măsuri de control şi revizuire a evaluării;
• supraveghează aplicarea măsurilor de prevenire/ protecţie conform planului de măsuri;
• informează salariaţii despre concluziile evaluării şi a planului de măsuri întocmit
(planul de securitate şi sănătate în muncă).
Decizia finală de desemnare a persoanelor competente însărcinate cu evaluarea
riscurilor aparţine angajatorului. Aceştia pot fi: angajatori, persoane din unitate desemnate,
servicii externe de consultanţă (experţi abilitaţi). În practică evaluarea se face în echipă
pluridisciplinară formată din personal competent cu abilităţi în domeniu.
Evaluatorul îşi încheie activitatea cu stabilirea planului de măsuri şi ierarhizare a
priorităţilor. Aplicarea planului de măsuri constituie exclusiv sarcina angajatorului care o
poate încredinţa persoanei sau compartimentului de protecţie a muncii.
Personalul din echipa de evaluare trebuie să dispună de cunoştinţe şi/sau informaţii
referitoare la sistemul de muncă evaluat (pericole şi riscuri existente, echipamente, materiale,
produse şi tehnologii folosite, organizarea sistemului de muncă, probabilitatea, frecvenţa şi
durata de expunere la pericole.
Responsabilitatea angajatorului în materie de securitate şi sănătate în muncă nu
absolvă lucrătorul de responsabilitate, ci îl sprijină în asumarea ei.
Întodeauna când angajatorii se confruntă cu probleme deosebite în materie de
SSM este recomandată recurgerea la servicii specializate din exterior (experţi în
inginerie, jurişti, contabili, experţi în SSM, medici, cabinete de consultanţă, firme
independente, centre ale universităţilor, persoane fizice autorizate etc.).
Când angajatorul apelează la servicii specializate din exterior, trebuie să se asigure că
specialiştii proprii din unitate au efectuat o analiză în măsura posibilului, a tuturor aspectelor
vizând SSM (o autoevaluare).
Oportunitatea recurgerii la serviciile de consultanţă externe se manifestă când pentru
evaluarea riscurilor nu există toate cunoştinţele şi informaţiile necesare în cazul analizării
sistemelor compexe de muncă cu tehnologii noi, când în unitate nu există mijloacele
necesare analizei detaliate a unor riscuri, când unele riscuri sunt puţin evidente, când sunt
riscuri specifice asociate cu consecinţe catastrofale, când se solicită de către casele de
asigurări sociale, când se impune introducerea de tehnici noi de reducere a nivelurilor de risc
şi când se apreciază că este benefică o opinie obiectivă şi independentă asupra unor
probleme interne ale unităţii.
Serviciile de consultanţă externă pot fi solicitate şi numai pentru diverse studii ale
evaluării riscurilor.
În selectarea serviciilor externe angajatorul consultă salariaţii şi/sau reprezentanţii lor
responsabili cu probleme de SSM. Competenţa serviciilor externe de consultanţă este
dovedită cu certificate şi diplome de competenţă, titluri de abilitare, titluri de aptitudini tehnice,
apartenenţa la o organizaţie profesională, specializări şi dovezi privind experienţa şi reputaţia
lor.
Angajatorul, când solicită consultanţă externă, pune la dispoziţia celor solicitaţi caietul
de sarcini care cuprinde:
• problema clar expusă;
• motivele solicitării;
• ce se doreşte prin consultanţă;
• cum va fi apreciată atingerea obiectivului final al evaluării;
• informaţii privind unitatea;
• definirea precisă a obiectivelor;
12
 • descrierea detaliată a problemelor, eventual o autoevaluare;
• resurse interne puse la dispoziţia specialiştilor;
• directive bugetare;
• calendarul lucrării;
• tipul de raport final solicitat;  criteriile de reuşită.
În timpul evaluării riscurilor angajatorul verifică dacă specialiştii au înţeles sistemul de
muncă analizat (prin pertinenţa întrebărilor puse în chestionare) dacă măsurile recomandate
sunt aplicabile, rezonabile şi motivate corespunzător şi dacă recomandările sunt clare şi
precise. Angajatorul are obligaţia de a se asigura că evaluarea riscurilor efectuată de un
serviciu specializat extern este adecvată, raţională şi utilă, iar măsurile de prevenire/protecţie
pot şi vor fi transpuse în practică.
Evaluarea riscurilor constituie numai o etapă secvenţială în prevenirea şi controlul
riscurilor, care sunt activităţi continui.

13
CE ESTE, CINE POATE REALIZA, IN CE CONSTA TOT PROCESUL, CUM SE
EVALUEAZA SI CE TREBUIE SA CONTINA DOCUMENTUL PRIVIND
EVALUAREA RISCURILOR

CE ESTE EVALUAREA RISCURILOR?

Evaluare de risc: Proces care constă în identificarea şi estimarea riscurilor

pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, generate de pericolele existente
la locul de muncă, cu scopul de a stabili:
Sursele unor posibile vătămări;
Posibilităţile de eliminare a pericolelor şi, dacă nu este posibil, măsurile
de prevenire şi protecţie care trebuie implementate pentru a ţine sub
control riscurile.

Risc: Probabilitatea ca o persoană să fie vătămată cu o anumită gravitate,

ca urmare a materializării unui pericol.

Pericol: Orice sursă potenţială de vătămare sau daună materială (de ex.
materiale, echipamente, metode sau practici de muncă etc.).

CINE POATE REALIZA EVALUAREA RISCURILOR?

Aveţi următoarele posibilităţi:

dumneavoastră personal în calitate de angajator care v-aţi asumat,
potrivit legii, realizarea activităţilor de prevenire şi protecţie (inclusiv
evaluarea riscurilor),
lucrătorul desemnat de dumneavoastră, conform legii, sau serviciul
intern de prevenire şi protecţie,
un serviciu extern de prevenire şi protecţie abilitat.

Dumneavoastră şi lucrătorii din întreprindere cunoaşteţi cel mai bine riscurile

de la locurile de muncă. Folosiţi-vă de aceste cunoştinţe şi implicaţi-vă în
realizarea evaluării riscurilor cu resursele de care dispuneţi! Este mai
simplu, mai eficient şi mai adecvat condiţiilor concrete din întreprindere!
Dacă aţi luat decizia să realizaţi cu forţe proprii evaluarea riscurilor, puteţi
face acest lucru chiar dacă nu aţi urmat cursuri de specializare în domeniul
evaluării riscurilor.

Oricare ar fi decizia pe care aţi luat-o, nu uitaţi că doar

dumneavoastră, în calitate de angajator, răspundeţi pentru asigurarea
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor!

ÎN CE CONSTĂ TOT PROCESUL PRIVIND EVALUAREA

RISCURILOR?

Procesul de evaluare a riscurilor cuprinde:

Stabilirea persoanelor care efectuează evaluarea riscurilor
(echipa de evaluare);

14
 Inventarierea locurilor de muncă / posturilor de lucru /
activităţilor desfăşurate;
Colectarea informaţiilor;
Identificarea pericolelor generate de lucrător, sarcina de muncă,
echipamente de muncă, substanţe utilizate, tehnologii folosite, mediul de
muncă etc.;
Identificarea persoanelor expuse şi a duratei expunerii la risc;
Evaluarea riscurilor;
Consemnarea rezultatelor evaluării (elaborarea documentului
privind evaluarea riscurilor);
Stabilirea măsurilor de prevenire şi protecţie şi prioritizarea acestora
(planul de prevenire şi protecţie);
Punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi protecţie şi
urmărirea eficienţei acestora;
Revizuirea evaluării riscurilor, după caz.

CUM SE EVALUEAZĂ RISCURILE?

Nu există o metodă unică, „potrivită” pentru evaluarea riscurilor!

Oricare ar fi metoda folosită, aveţi în vedere:

să identificaţi toate pericolele şi să evaluaţi riscurile
relevante;
principiile generale de prevenire prevăzute la art.7 alin.(3) din Legea
nr.319/2006 (spre exemplu: când se identifică un risc, trebuie, în
primul rând, identificate posibilităţile de eliminare a riscului
respectiv).

O abordare simplă, care poate fi utilizată mai ales în întreprinderile micro şi

mici, cuprinde cinci etape:

Etapa 1 - Identificarea pericolelor, a riscurilor şi a persoanelor expuse.

Identificarea surselor posibile de vătămare la locul de muncă şi a
lucrătorilor care pot fi expuşi pericolelor.

Etapa 2 - Evaluarea riscurilor (gravitatea unor posibile vătămări şi

probabilitatea producerii acestora).
Etapa 3 - Stabilirea acţiunilor de prevenire. Identificarea măsurilor
necesare pentru eliminarea sau ţinerea sub control a riscurilor.

Etapa 4 - Aplicarea măsurilor de prevenire şi protecţie. Se realizează

pe baza planului de prevenire şi protecţie care stabileşte ordinea
de prioritate, termenul de realizare şi persoanele
responsabile.

Etapa 5 - Monitorizarea şi revizuirea. Rezultatele evaluării se

monitorizează permanent şi se revizuiesc.

15
 Evaluarea riscurilor nu se realizează o dată pentru totdeauna!

CE TREBUIE SĂ CONŢINĂ DOCUMENTUL PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR?

Evaluarea riscurilor trebuie consemnată într-un document succint

care conţine cel puţin următoarele informaţii:

numele şi funcţia persoanelor care au efectuat evaluarea,

informaţii referitoare la implicarea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor acestora în procesul de evaluare a riscurilor,
pericolele şi riscurile identificate,
grupurile de lucrători care se confruntă cu riscuri specifice,
măsurile de prevenire şi protecţie necesare,
informaţii privind monitorizarea şi revizuirea evaluării
riscurilor, inclusiv termene şi persoane implicate.

16
 Capitolul 3.

ANALIZA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE

PROFESIONALĂ

Factorii de risc acţionează asupra executantului prin două componente de bază:

gravitatea consecinţă/eveniment) şi probabilitatea de producere (eveniment/unitate
de timp). Combinarea acestor componente determină însuşi nivelul de risc.
Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor sistemului de muncă (executant,
sarcina de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă)

3. 1 FACTORI DE RISC DATORAŢI EXECUTANTULUI

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire

profesională au relevat că factorii de risc proprii executantului, au o incidenţă majoră.
Indiferent de repartiţia sarcinilor, activitatea de muncă pe care o desfăşoară
executantul cuprinde 4 secvenţe principale: recepţionarea şi constituirea informaţiei;
elaborarea şi adoprarea deciziilor; execuţia; autoreglarea.
Din punct de vedere al securităţii muncii distingem la executant un comportament
normal, care nu conduce la daune, şi un comportament inadecvat, care poate
favoriza sau declanşa accidente sau îmbolnăviri profesionale.

Factorii de risc ce aparţin de executant sunt acţiunile greşite şi omisiunile.

Comportamentul normal presupune evitarea riscurilor, prin respectarea

prescripţiilor tehnice şi a reglementărilor de protecţia muncii referitoare la modul în
care trebuie îndeplinită sarcina şi neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce
implică sesizarea rapidă a acestora (chiar anticiparea lor), a elementelor critice,
prelucrarea rapidă a informaţiilor, decizia şi execuţia ei prompte şi rapide.

Comportamentul inadecvat al executantului se manifestă prin conduite

nesigure sau necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă.
În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii
executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de
muncă: erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei; erori de decizie;
erori de execuţie; erori de autoreglaj.

Comportamentul în muncă al executantului reprezintă concretizarea

capacităţii de muncă care reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate lui (sub
forma sarcinii de muncă) şi capacitatea sa de a le răspunde.

Capacitatea de muncă permanentă reprezintă o rezervă potenţială de

muncă cu un caracter dinamic care depinde de nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor
profesionale şi de însuşirile şi capacităţile individuale.
Cunoştinţele şi deprinderile profesionale se obţin prin instruire, educaţie,
formare şi perfecţionare. Însuşirile şi capacităţile individuale sunt general umane cu
posibilităţi şi limite fizice şi psihofiziologice determinate , dar şi particulare, prin care
oamenii se deosebesc unii de alţii.

17
 Capacitatea de muncă momentană (temporară) este cea care depinde de
situaţiile conflictuale de moment, boală, stare de ebreitate, bucurie, satisfacţie,
nesatisfacţie.
Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice şi fiziologice particulare, caracteristice
pentru un anumit individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile care
alcătuiesc personalitatea se pot clasifica în trei categorii mari: temperamentul,
aptitudinile şi caracterul.
Un rol important îl are şi memoria, care reprezentă capacitatea de fixare,
păstrare şi reproducere a informaţiilor, evenimentelor etc. Se face distincţie între
memoria mecanică (în raport cu elementele în care înţelesul are un rol redus) şi
memoria logică (în raport cu elementele în care înţelesul are un rol important).

Spiritul de observaţie. Observaţia este o formă superioară a percepţiei

premeditată, dirijată şi selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea
înseamnă cercetarea şi studierea obiectului, a situaţiei percepute.

Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea potenţială a individului relativ la

următoarele cerinţe:
Viteza sau rapiditatea de execuţie: aceasta este condiţionată primordial la
nivelul de reactivitate şi mobilitate neuromusculară.

Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre traiectoria mişcării şi obiectul

urmărit.

Siguranţa este capacitatea de a realiza concordanţa necesară dintre

mişcarea executată în momentul dat şi de cerinţele atingerii obiectivului.

Tempoul se referă la capacitatea de a executa regulat şi rapid succesiunile

de mişcări în cadrul unui sistem de deprinderi motorii de muncă.

Acurateţea sau fluenţa, care se evidenţiază prin puritatea şi eleganţa

mişcărilor şi operaţiilor care intră în alcătuirea unei deprinderi, prin uşurinţa şi
naturaleţea trecerii de la o fază la alta, de la o schemă motorie la alta.

Plasticitatea funcţională este o calitate care interesează mai multe niveluri:

senzorial- receptiv, mental şi psihomotor. Plasticitatea funcţională este deci o calitate
care asigură capacitatea de permanentă orientare şi reorientare senzorial –
perceptivă, mentală şi motorie în raport cu excitanţi noi, neaşteptaţi, capacitatea
adaptării promte şi adecvate la situaţii noi, eventual critice.

Caracterul, cea de–a treia latură a personalităţii o constituie trăsăturile de

caracter. Aceaste trăsături se referă, pe de o parte, la motivele şi scopurile acţiunilor
omului (tendinţe, trebuinţe, motivaţii) şi pe de altă parte, la orientarea omului ca fiinţă
socială faţă de muncă, societate şi faţă de sine (atitudini).

Vârsta, experienţa profesională

Vârsta şi vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot trata separat,
intercondiţionându-se în influenţarea nivelului capacităţii de muncă.

18
 Starea de sănătate
Sănătatea fizică şi psihică a omului este deosebit de importantă, ea
condiţionând atât nivelul capacităţii de muncă şi indirect, potenţând manifestarea
diferitelor variabile fizice şi psihofiziologice care determină performanţele omului în
activitate.

Variabilele individuale de moment

Capacitatea de muncă este influenţată puternic şi de factori cu acţiune
temporară:
oboseala, bolile, emoţiile puternice, interese de moment, stări depresive, conflicte
familiale sau profesionale, influenţa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de
moment. Starea de stres resimţită şi care influenţează cel mai mult comportamentul
de muncă este odihna- oboseala. Oboseala provoacă blocaje, adică perioade de
pauză între mişcări, în care atenţia se reduce, creându-se condiţii favorabile
producerii accidentelor.
Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra activităţii psihice, precum şi
asupra diferitelor funcţii şi organe.

3. 2. FACTORI DE RISC DATORAŢI SARCINII DE MUNCĂ

Sarcina de muncă defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini,

activităţi, operaţii, procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea, funcţiile
constituie unităţi majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt
foarte variate, corespunzător scopului proceselor de muncă.
Sarcina este reprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate
cu aceleaşi elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate
subordonată funcţiei, are o anumită frecvenţă, un scop (subordonat scopului
funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi deprinderi şi trebuie să se încadreze unor
cerinţe restrictive: viteză, precizie, etc.
Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în
condiţiile tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică; cuprinde în general ordinea
de succesiune eficientă a fazelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi
mişcărilor în condiţii tehnico- organizatorice precizate.
Factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă
sunt:- conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în raport cu
scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţii de risc; - cerinţe
sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare
posibilităţilor acestuia.

3. 3. FACTORI DE RISC DATORAŢI MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire

profesională proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în patru mari categorii:
factori de natură fizică, factori de natură chimică, caracteristicile mijloacelor de
producţie, sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.
A). Factorii de natură fizică includ la rândul lor:

19
 Factori de natură mecanică:
Mişcările periculoase
Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de
natură obiectivă se datorează organelor în mişcare: funcţionale, nefuncţionale care
constituie surse potenţiale de accidentare, putând produce vătămări sub formă de
striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri, etc.
Suprafeţe sau contururi periculoase, respectiv înţepătoare, tăioase,
alunecoase, abrazive, adezive.
Utilaje sub presiune (risc de explozii)
Vibraţii excesive ale sculelor,utilajelor, instalaţiilor etc.
Factori de natură termică
Există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate
intra în contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive: ridicate sau
coborâte. În multe dintre situaţiile precizate poate apărea drept risc de accidentare şi
contactul cu flăcările la lucrul cu foc deschis.
Curentul electric
Majoritatea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul
electric poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii:
• Realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale
mijloacelor de muncă aflate sub tensiune- factor de risc direct (final)
• Creştera bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului -
factor indirect (intermediar)
Curentul electric, în calitate de factor direct de accidentare în muncă, poate
provoca două tipuri de leziuni: electrotraumatismul şi electrocutarea. Efectul
curentului electric asupra organismului este amplificat de condiţiile de mediu:
umezeală excesivă, temperatură ridicată, prezenţa unor fluide care micşorează
rezistenţa electrică a corpului uman. Consecinţa maximă a acestui factor de risc este
decesul.

B). Factori de risc de natură chimică

Diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de
accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, acestea sunt în principal: substanţe
toxice, substanţe caustice, substanţe inflamabile, substanţe explozive, substanţe
cancerigene (noxe cancerigene).
C). Factorii de risc de natură biologică: culturile sau preparartele cu
microorganisme (bacterii, virusuri, richeţi etc.) plantele periculoase (ciuperci
otrăvitoare, frunze, tulpini, rădăcini) şi animale periculoase (şerpi, rozătoare, câini
etc.) reprezintă factori de risc care produc accidente şi îmbolnăviri profesionale.

D). Caracteristicile mijloacelor de producţie şi sarcinii de muncă care pot

provoca sub sau suprasolicitarea psihofiziologică a executantului. Prin modul de
funcţionare a mijloacelor de producţie precum şi datorită caracteristicilor acestora şi
ale obiectelor muncii, executantul este obligat ca în decursul realizării procesului de
mncă să presteze un anumit efort fizic şi psihic.
Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică: efort fizic minim/excesiv, poziţii de
lucru forţate sau vicioase; şi dinamică: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteză de
execuţie prea mică/ prea mare, dificultatea efectuării mişcărilor.În ambele situaţii,
efectul suprasolicitării asupra executantului îl constituie oboseala fizică.

20
 Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la rândul ei: mentală, senzorială şi
psihomotorie. În cazul sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala
neuropsihică.

3. 4. FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Se clasifică după cum urmează:

a. Factori de risc de natură fizică care includ :
• temperatura excesivă a aerului (ridicată/scăzută);
• umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);
• viteza mare a curenţilor de aer, aceştia definesc microclima mediului de
muncă;  Presiunea excesivă a aerului (ridicată/ scăzută);  Iluminatul
necorespunzător.
• Zgomot
• Radiaţii, vibraţii, calamităţi naturale, potenţial electrostatic, agresiune la locul
agresiune la locul de muncă.
b. Factori de risc de natură chimică care includ: gaze, vapori, aerosoli toxici şi
pulberi pneumoconiogene.
Factorii de risc proprii mediului social de muncă. Între executant şi colectivitatea în
cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea se creează legături, dependenţe şi
interferenţe care variază în funcţie de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o
influenţă determinantă asupra comportamentului său. Concepţiile şi obiceiurile din
cadrul unei colectivităţi, precum şi modul cum apreciază grupul respectiv riscul,
determină într-o măsură foarte mare comportamentul sub aspectul securităţii muncii.
Factorii de risc (cauzele potenţiale) ce ţin de componentele sistemului de muncă
care stau la baza accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale precum şi
măsurile de prevenire, schematic, sunt prezentate în fig.1 .
Prezentarea completă a tuturor factorilor de risc pe cele 4 componente ale sistemului
de muncă este dată în ANEXA 3.

21