FIȘA DE DOCUMENTARE

ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

1. Organizarea şi planificarea studiului

Pentru succesul unei activităţi, pe lângă o bună planificare este necesară şi o serie de acţiuni cu
caracter de organizare, aplicate de la început dar şi pe parcursul activităţii. Necesar este utilizarea
planului de studiu. Cel mai practic este ca acesta să fie păstrat într-un caiet de note/agendă
purtatăpermanent la utizator, pentru a fi consultat de câte ori este nevoie.
Caietul de note conţine lista zilnică de subiecte de studiu, cu consemnarea a ceea ce doriţi să
realizaţi referitor la subiectul respectiv. Specificarea fiecărui subiect trebuie să fie concretă, fără a
conţine timpul alocat respectivei activităţi (de exemplu:„de studiat şi întocmit un rezumat al cap. 7 din
Logică”; formularea este exactă deoarece arată care trebuie să fie rezultatul final ca obiectiv
operaţional).
Planul de studiu se întocmeşte săptămânal şi este un instrument flexibil, putând fi revizuit
justificat în funcţie de priorităţi.
Locul de studiu ales este important atât prin condiţiile fizice pe care le asigură (lumină, căldură,
confort) cât şi din punct de vedere psihologic - fiind un loc familiar în care studiaţi în mod frecvent, el
va deveni cu timpul un stimul ce îndeamnă la lucru.
Unul din cele mai dificile momente este începutul unei noi şedinţe de lucru (se
ştie că cel mai mare efort psihic se consumă în momentul luării deciziei de a începe o
nouă activitate şi nu în timpul desfăşurării activităţii). Se poate recurge la diferite
strategii precum începerea activităţii la o anumită oră dinainte stabilită sau alegerea pentru început a
unui segment uşor de parcurs al temei. Cel mai bun remediu însă este să începeţi direct să
lucraţi.
Un ajutor preţios pentru menţinerea concentrării atenţiei asupra unui text este încercarea de a
face însemnări, a extrage ideile importante şi a întocmi un rezumat. La fiecare 50 de minute de studiu
este recomandat să faceţi o pauză de 10 minute.
Este recomandat ca şedinţa de lucru să nu se termine la un punct dificil al temei ci înainte de un
aspect interesant al temei de studiat.
În final este util ca 10 minute să fie dedicate rememorării sintetice a celor studiate.

2. Ergonomia învăţării
Cea mai eficientă poziţie de studiu este cea şezând pe scaun. Distanţa optimă între text şi ochi
trebuie să fie de 35-45 cm. Sursa de lumină trebuie să fie în stânga şi este de preferat să fie lumină
naturală. Condiţiile de microclimat cuprind confortul termic (între 18 şi max 24 de grade Celsius) şi o
atmosferă bogată în oxigen.

Perioadele de studiu optime pe parcursul unei zile sunt dimineaţa între 8-13 şi după amiaza între
16,30 şi 21,30. S-ar părea că ceea ce se învaţă după amiaza şi seara se reţine mai bine, iar prelucrarea
şi sinteza informaţiilor se realizează la un nivel mai profund.
Prevenirea oboselii intelectuale se poate face prin aplicarea legii varietăţii stimulatorii prin
asolamentul intelectual adică varierea şi alternarea ciclurilor de învăţare intensă cu cele de odihnă,
 recreere, plimbări etc. Este la fel de utilă concentrarea din timp în timp şi asupra altor probleme decât
cele legate de specificul conţinuturilor de învăţare pentru a solicita şi alţi centri nervoşi.

3. Faze ale învăţării

Actul de învăţare debutează cu stabilirea obiectivelor învăţării: ce trebuie învăţat şi la ce nivel
sau ce trebuie să ştim şi ce trebuie să putem face în finalul actului de învăţare. Pentru atingerea
obiectivelor de învăţare trebuie alese metode potrivite conţinuturilor. Aceste metode cuprind un evantai
larg: de la tehnici de informare şi documentare până la tehnici de conspectare, organizare a
conţinuturilor, etc.
Fazele propriu-zise ale învăţării sunt:
1) Receptarea vizuală sau auditivă, prin concentrarea atenţiei asupra surselor de învăţare;
2) Prelucrarea mintală a cunoştinţelor, decodificarea şi înţelegerea lor, raportarea comparativă la
experienţa cognitivă anterioară; selectarea esenţialului, restructurarea şi integrarea noilor cunoştinţe în
structurile şi sistemele de de cunoaştere anterioare, dezvoltarea de noi cunoştinţe şi structuri de
cunoaştere. Este cel mai important moment al învăţării.
3) Memorarea şi stocarea cunoştinţelor (însoţite de o uitare selectivă);
4) Reamintirea sau actualizarea cunoştinţelor, adică readucerea lor în planul conştient prin confruntare
cu sursele de învăţare (recunoaştere) sau în lipsa acestora (reproducere).
La baza întregului proces de învăţare stă motivaţia ca element dinamizator, activizator şi de
orientare. Este de preferat ca motivaţia să fie de tip intrinsec.