ETICA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE.

VALORIFICAREA REZULTATELOR
OBȚINUTE PRIN CERCETARE.
 ETICA ÎN CERCETAREA
ŞTIINŢIFICĂ.ASPECTE GENERALE

Termenul „etică” se referă, de regulă, la principiile morale şi

la conduita călăuzitoare, împărtăşite în cadrul unui grup sau chiar al
unei profesii (Wellington, 2015). Etimologic, termenul „etică” derivă
din limba greacă de la cuvântul “ethos”, care înseamnă caracter,
obicei sau utilizare.
 Pornind de la premisa că obiectivul activităţii de cercetare
ştiinţifică este de a descoperi noi informaţii sau de a extinde cunoştinţele
existente, activitatea respectivă având un profund caracter social, este
important ca demersul respectiv să nu vină în niciun fel în detrimentul
bunăstării sau drepturilor oamenilor. În acest sens, etica în cercetare
oferă o orientare sau un set de principii care sprijină cercetătorii în
desfăşurarea activităţii lor, astfel încât aceasta să fie făcută corect şi fără
a dăuna cuiva. Conform lui Peach, etica în cercetare îşi propune să
stabilească norme şi standarde morale practice pentru desfăşurarea
procesului cercetării (Peach, 1995).
 Programul-cadru pentru cercetare şi inovare al Uniunii Europene
Horizon 2020 afirmă: „Etica este o parte integrantă a cercetării şi un
motor al excelenţei în cercetare. […] Principiile etice includ necesitatea
de a se evita încălcările integrităţii cercetării, îndeosebi orice formă de
plagiat, fabricarea sau falsificarea datelor” (Comisia Europeană,
2014).
Pentru toate activităţile finanţate de Uniunea Europeană, etica
este parte integrantă a cercetării de la început până la sfârşit, iar
conformitatea etică este considerată esenţială pentru a obţine o excelenţă
reală în cercetare. Doar prin îndeplinirea drepturilor etice se poate
realiza excelenţa în cercetare. Conduita etică în cercetare presupune
aplicarea principiilor etice şi a legislaţiei fundamentale a cercetării
ştiinţifice în toate domeniile cercetării.
 Cele mai frecvente probleme de etică în cercetare se referă la:
- implicarea copiilor, pacienţilor, populaţiilor vulnerabile;
- utilizarea celulelor stem embrionare umane;
- probleme de confidenţialitate şi protecţia datelor;
- cercetări asupra animalelor şi primatelor neumane.
 În acest sens, sunt importante cuvintele lui Karl Popper, care
sublinia, referindu-se la responsabilitatea cercetătorului, că dacă
„noblesse oblige”, atunci şi „sagesse oblige”. Este inclusă, de asemenea,
evitarea oricărei încălcări a integrităţii cercetării, ceea ce înseamnă, în
special, evitarea fabricării, falsificării, plagiatului sau alte
comportamente incorecte de cercetare.
Etica primează în cercetarea finanţată de Uniunea Europeană.
Toate activităţile desfăşurate în cadrul diferitelor programe ale UE
trebuie să respecte principiile etice, legislaţia naţională şi internaţională
relevante, cum sunt, de exemplu, Cartea drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene şi Convenţia europeană a drepturilor omului.
 Principiile etice generale în contextul cercetărilor finanţate de UE
includ:
respectarea demnităţii şi integrităţii umane;
asigurarea onestităţii şi transparenţei faţă de subiecţii cercetării;
respectarea autonomiei individuale şi obţinerea consimţământului
gratuit şi informat (precum şi consimţământul ori de câte ori este
relevant);
protejarea persoanelor vulnerabile;
-asigurarea confidenţialităţii;
-promovarea justiţiei şi incluziunii;
-minimizarea daunelor şi maximizarea beneficiilor;
-împărtăşirea beneficiilor cu persoanele defavorizate, mai ales dacă
cercetarea se desfăşoară în ţările în curs de dezvoltare;
-respectarea şi protejarea mediului şi a generaţiilor viitoare (European
Commision, 2018)
 PRINCIPIILE ETICII MEDICALE ÎN
CERCETAREA PE SUBIECȚII UMANI

Orice studiu de cercetare clinică în care sunt implicați pacienși

ridică probleme de etică,cercetarea putând genera unele inconveniente
subiecților.
Pentru a preveni apariția unor riscuri la subiecții incluși ăn
cercetarea medicală,există o legislație particulară națională și
internațională,precum și instanțe la care investigatorul trebuie să se refere.
Două dintre aceste documente au importanță deosebită:Declarația
de la Helsinki a Asociației Medicale Mondiale,care deși se referă la
membrii acestei Asociații,find primul document care a reglementat regulile
etice ale cercetării biomedicale care implică subiecți umani,s-a extins
ulterior în foarte multe țări.
 Un al doilea document este Convenția Oviedo a Uniunii
Europene privind reglementările de implementare a eticii în cercetarea
biomedicală,fiind în același timp un ajutor pentru Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în interpretarea drepturilor pe care le au persoanle
care participă la cercetarea medicală.
Sunt recunoscute patru principii ale cercetării medicale pe
subiecți umani în care se regăsesc toate valorile și normele etice
valabile:
-Principiul interesului și beneficiului cercetării;
-Principiul inocuității cercetării;
-Principiul respectului persoanei;
-Principiul echității.
 PRINCIPIUL INTERESULUI ȘI
BENEFICIULUI ÎN CERCETARE

Se referă la maximizarea beneficiilor și reducerea

riscurilor.Cercetarea va trebuii să aducă beneficii populației în
ansamblul ei,beneficii care trebuie raportate la riscurile la care
subiecții pot fi expuși.De asemenea beneficiul trebuie să fie
atribuit subiecților incluși în studiu.
 PRINCIPIUL INOCUITĂȚII CERCETĂRII

Se referă la punerea în balanță a beneficiului și a riscului(raportul risc-

beneficiu)și la definirea clară a riscurilor care pot fi:
-riscuri fizice datorate unui test,unui nou medicament;
-riscuri de ordin psihologic(pierderea intimității,stress);
-riscuri consecutive unor constrângeri mai ales legate de prelevări de produse
patologice(sacrificarea timpului liber).
Riscul maxim trebuie să fie cel puțin echivalent cu cel la care sunt expuși în
mod obișnuit pacienții în cursul practicii medicale.
Atât beneficiile,cât și riscurile trebuie definite clar la începutul studiului.
 PRINCIPIUL RESPECTULUI PERSOANEI

Subiectul implicat într-o cercetare medicală,trebuie considerat un colaborator liber.

În protocol trebuie precizate procedurile care se vor aplica pentru a asigura intimitatea
persoanei și confidențialitatea datelor,atât în timpul culegerii cât și după obținerea lor.Caracterul
privat al datelor și confidențialitatea lor se impun și mai mult în situațiile în care obținerea datelor
poate avea unele consecințe.Spre exemplu în abordarea problemelor psihiatrice,comportamentului
sexual,toxicomaniei,infecției HIV/SIDA.
Trebuie garantate măsurile de securitate privind confidențialitatea,măsuri care
privesc:anonimatul,accesul limitat la date,imposibilitatea identificării subiecților în situația publicării
rezultatelor.
Dacă participanții la studiu sunt recrutați dintr-o instituție medicală,trebuie accentuat faptul
că,participarea sau refuzul participării nu sunt condiționate de îngrijirea medicală prezentă sau
viitoare.
 PRINCIPIUL ECHITĂȚII

Repartiția corectă și onestă atât a beneficiilor cât și a riscurilor.

Toate studiile medicale efectuate pe subiecți umani trebuie să înceapă cu un consimțământ
informat(CI),care are scopul de a proteja drepturile participanților la studiu,de aceea CI trebuie să
conțină informații despre studiul respectiv,cele mai importante aspecte care trebuie menționate sunt:
-obiectivele studiului;
-ce se va întâmpla în timpul studiului(etapele studiului,ce se cere exact de la participanți);
-beneficiile și riscurile potențiale ale pacienților;
-voluntariatul;
-dreptul de a se retrage din studiu în orice moment,sau de a nu răspunde la întrebări fără ca refuzul să
împiedice accesul persoanei la serviciile medicale la care are dreptul;
-respectarea confidențialității datelor atât în perioada de culegere cât și ulterior;
-dreptul participantului la studiu de a pune întrebări pe parcursul studiului,de a-și exprima eventual
dezacordul cu unele probleme.
 Evaluarea etică corectă depinde de:
-validitatea științifică a studiului;
-competența investigatorilor;
-existența facilităților tehnice performante pentru a nu aduce prejudicii
subiecților;
-cântărirea riscurilor și a beneficiilor pentru anumite categorii de
persoane vulnerabile cum sunt copiii instituționalizați,persoanele din
detenție,prizonierii,persoanele cu dizabilități psihice.Trebuie să existe
asigurarea că investigatorul nu profită,respectiv nu are avantaje speciale
lucrând cu asemenea persoane.
Abaterile de la normele eticii cercetării medicale constau în:
-falsificarea datelor(fabricarea lor,extinderea numerică);
-falsificarea materialelor folosite în cercetare(aparatură neperformantă);
-subraportarea sau raportarea exagerată a rezultatelor;
-plagiatul(însușirea de idei de cercetare,de rezultate,copierea unei lucrări);
-autoplagiatul(publicarea aceleiași lucrări concomitent la două reviste);
-includerea în studiu a unor persoane fără consimțământ;
-existența unor conflicte de interes generate de rolul dublu de investigator și medic
curant cu condiționarea drepturilor la asistență medicală de acceptul la studiu;
-existența conflictelor de ordin financiar,spre exemplu interpretarea exagerată a
efectelor pozitive ale unor medicamente noi.
 Referitor la lucrările de știință trimise spre publicare pot apare
abateri de la regulile atice.Astfel,omiterea intenționată dintre autorii
unei lucrări a persoanelor care au lucrat efectiv;introducerea de
complezență a unor autori în lucrările științifice;pretenția conducătorului
unei unități de cercetare de a fi inclus ca prim autor sau pretenția de a fi
menționat între autori la orice lucrare efectuată în aceea unitate;abuz
asupra unor persoane din echipa de cercetare.
Pentru ca un proiect de cercetare să fie pus în practică este nevoie
de aprobarea Comitetului Instituțional de Etică.
 Comitetele de etică sunt constituite în toate unitățile medicale în
care se efectuează cercetări medicale;sunt independente;au un mandat
cu reguli de funcționare și competență scrise.
Ele acordă avize scrise pentru studii clinice,avize bazate pe
documentele care trebuie să fie anexate:
-protocolul studiului
-dosarul subiectului
-consimțământul informat
-informații pentru voluntari
 Comitetul de etică are obligația de a înregistra documentele
primite cu menționarea datei,iar aprobarea pentru efectuarea studiului
trebuie emisă în scris după studierea documentației de către membrii
comitetului.
 ETICA ÎN CERCETAREA MEDICALĂ
EFECTUATĂ PE ANIMALE

Problemele de bază pe care le ridică cercetările pe animale

sunt:justificarea utilizării animalelor în cercetare și condițiile în care se efectuează
cercetarea.
Deoarece în studiile experimentale pe animale apar suferințe ale
acestora trebuie analizat dacă această suferință este justificată de beneficiile pe
care rezultatele cercetării le aduc la progresul medicinii.
Suferința animalelor trebuie să fie minimalizată și să existe o balanță
echilibrată între riscuri și beneficii.
 Există încă o serie de studii care apelează la experimentul animal,studiile
toxicologice sunt însă cel mai frecvent mandatate în testarea ”premarketing” a unor
produse medicamentoase.
Trebuie de asemenea respectate și alte norme etice în experimentul
animal,cum ar fi:
-achiziționarea
-transportul
-nutriția
-îngrijirea veterinară
-monitorizarea efectelor apărute post-intervenție.
Ar fi de preferat renunțarea la experimentul pe animale,pentru început cel
puțin pentru studii în care el poate fi înlocuit cu alternative nebiologice sau cu
modele matematice,respectiv computerizate.
 ETICA ÎN PRELUCRAREA STATISTICĂ A
DATELOR

Utilizarea inadecvată a statisticii contravine respectării eticii și se referă la

două aspecte:
-numărul insuficient de participanți la studiu
-utilizarea neadecvată a mijloacelor statistice
 ETICA ÎN PRELUCRAREA STATISTICĂ A
DATELOR

• Referitor la numărul participanților,dacă este insuficient,rezultatele nu vor

fi concludente,nu se vor putea generaliza,în consecință subiecții
participanți la studiu au fost expuși inutil unei stări de disconfort sau chiar
de risc.Dacă numărul este excesiv,înseamnă că va fi un număr mare de
persoane care se vor găsi în aceeași stare potențial neplăcută.În ambele
situații resursele umane și materiale au fost folosite incorect fiind deci o
problemă de etică.
 ETICA ÎN PRELUCRAREA STATISTICĂ A
DATELOR

Utilizarea neadecvată a mijloacelor statistice poate genera

rezultatele incorecte,care aplicate pot conduce la practici clinice eronate.
Corectarea rezultatelor fals pozitive și fals negative va antrena
cercetări complementare ulterioare,cercetări care vor irosi resursele
destinate cercetării.
 VALORIFICAREA REZULTATELOR
CERCETĂRILOR

• Valorificarea rezultatelor activității de cercetare, rezultate finale sau parțiale, intermediare, poate fi
privită, într-un sens mai larg, ca fiind acțiunea prin care acestea sunt comunicate, sunt transmise
către o țintă , către un receptor în următoarele scopuri:
- pentru a răspunde la comanda de cercetare formulată de beneficiar;
- pentru a face cunoscute preocupările individuale sau ale colectivului de cercetare;
- pentru a disemina rezultatele efortului de cercetare susținut material de comunitate ;
- pentru a proteja rezultatele obținute prin „drept de autor” , brevet de invenție, model-desen
industrial;
- pentru a demonstra formarea unor deprinderi în domeniul cercetării științifice;
- pentru a fi aduse la o formă care să permită experimentul fizic la scară redusă sau naturală;
- pentru aplicare industrială;
• O formă de valorificare o reprezintă comunicarea acestora.
În funcție de ținta vizată, comunicarea rezultatelor unei cercetări științifice se poate face prin una din
următoarele forme:
- raport de cercetare detaliat sau o sinteză a acestuia;
- articol într-o revistă de specialitate;
- articol într-o publicație de informare destinată fie publicului larg, fie unei categorii socio-
profesionale;
- comunicare la o manifestare științifică (colocviu, seminar, congres etc.)
- comunicare directă la radio sau televiziune;
- comunicare într-o prelegere universitară;
- lucrare de licență MASTER;
- teză de doctorat;
- - prezentare sub formă de poster sau exponat la un târg de profil, la un salon, la o expoziție; - fișă
tehnică, pliant comercial; - pagină web etc;
 Într-o lume globală, vizibilitatea rezultatelor cercetării
reprezintă o cerinţă fundamentală în aprecierea eficienţei şi a
validării demersului ştiinţific. Cercetarea ştiinţifică, în esenţă, are
caracter social şi vizează atât specialiştii în domeniu – care
trebuie să înţeleagă o lucrare ştiinţifică, să o poată aprecia critic,
să o poată reproduce şi, eventual, continua –, dar şi publicul larg,
care trebuie să cunoască principalele rezultate şi direcţii de
dezvoltare din diferite domenii ale ştiinţei (Ristea & Ioan-Franc,
2013, p. 90).
 PROBLEMA DREPTURILOR DE AUTOR

Justificarea legală pentru a solicita permisiunea corespunzătoare la republicarea operei

altcuiva se regăseşte în legislaţia privind drepturile de autor. Dacă o revistă sau o editură sunt
protejate prin drepturi de autor (Copyright), acestea devin titulari ai dreptului de autor, revenindu-le
proprietatea legală a lucrărilor publicate. Astfel, dacă însuşi autorul unei lucrări doreşte să republice
un material protejat de drepturi de autor, chiar şi acesta trebuie să obţină aprobarea titularului
dreptului de autor, altfel riscând să fie acţionat în justiţie. Cu atât mai mult, dacă un cercetător doreşte
să reproducă o figură sau un tabel, trebuie să ceară acordul editurii (Day R. A., 1989, pp. 154-156).
Prin urmare, majoritatea editorilor solicită acum autorilor cu care colaborează cedarea drepturilor de
autor fie la momentul transmiterii manuscrisului, fie la momentul acceptării pentru publicare.
 Pentru aceasta, editorul oferă fiecărui autor care trimite o lucrare
spre publicare – după ce au fost îndeplinite etapele preliminare de
recenzare – un formular de transfer de drepturi de autor (Copyright
Transfer Form). În prezent, editurile dezvoltă mecanisme de aplicare a
eticii publicării. În consecinţă, anumite edituri (Elsevier, Wiley-
Blackwell, Springer, Taylor & Francis şi BMJ Publishing Group)
semnează împreună, ca membri ai COPE (Committee on Publication
Ethics), un catalog de titluri de reviste care îşi rezervă drepturile de
autor pentru materialele publicate.