1.

REFULAREA
Constituie un mecanism de scurt-circuit al conştiinţei în cursul unei tensiuni/suferințe psihice intense din care
inconștientul preia la un moment dat amintirile dureroase/copleșitoare și le ascunde în uitare pentru a ne permite
supraviețuirea. Din inconștient, ele fac presiuni permanente de revenire în conștiință prin simboluri care apar atunci
când dormim sau în situații cu stimuli similari (vise, acte ratate, lapsusuri etc.) pentru a fi văzute, protejate și
vindecate sau eliberate de tensiune.
Refularea apare în special la victime și martori din situațiile prezente sau din situații trecute care se activează în
prezent și este și o strategie de supraviețuire.
Defularea, în schimb, este mecanismul prin care eliberăm o parte din tensiunea acumulată de amintirile refulate.
Defularea se manifestă prin exprimarea liberă, verbală și/sau nonverbală, a gândurilor și emoțiilor conectate la
experiența refulată.
A nu se confunda refularea cu reprimarea, prin care individul încearcă deliberat să uite ceva!

2. COMUTAREA/DEPLASAREA
Reprezintă canalizarea inconştientă a trebuinţelor sau impulsurilor, cărora nu ne este permisă de alte persoane, de
situație sau de noi înșine satisfacerea lor, către alte obiective care pot fi atinse, obținând astfel astfel o satisfacţie
temporară. Trebuințele și impulsurile se cer a fi satisfăcute și vor găsi o cale pentru a elibera presiunea.
O variantă a comutării acceptată social este sublimarea, care presupune existența unor reguli de exprimare socială
extrem de puternice, care au rolul de a limita efectele negative. Sublimarea presupune preluarea controlului asupra
impulsurilor și exprimarea lor într-un mod dezirabil.
De exemplu, impulsul de a fi agresiv poate fi satisfăcut prin distrugerea obiectelor din jur (comutare) sau
practicarea unui sport ca boxul (sublimare). Sau lipsa de reciprocitate în exprimarea iubirii într-o relație este
deseori liniștită temporar prin artă, adică prin sublimare.

3. NEGAREA (substituirea)
Reprezintă tendința inconștientă de a pune distanță între noi și o situație cu un potențial nociv (care poate să ne facă
rău), din nou, cu rol protector. Ajungem deci să desprindem fără să vrem și fără să ne dăm seama o parte dintre
caracteristicile situației pe care le respingem, le contracarăm sau nu le vedem. De exemplu, pentru un pacient care
primește un diagnostic greu de acceptat, situația devine mai ușoară când presupune că analizele probelor biologice
sunt greșite sau că medicul nu le-a interpretat corect.
O altă variantă este aceea în care atribuim situației sau o serie de trăsături pozitive, menite să atenueze caracterul
nociv al acestuia. De exemplu, după o situație dificilă prin care am trecut și din care am reușit să obținem cu
eforturi un rezultat bun, avem uneori tendința de a spune că n-a fost o situație chiar atât de rea pe cât credeam la
început („tot răul spre bine‟).

4. PROIECŢIA
Este procesul prin care atribuim altcuiva propriile conținuturi psihice.
Este un mecanism inconștient prin care descărcăm tensiune afectivă extremă în timp ce atribuim altor persoane sau
unor obiecte emoții și gânduri etc., din incapacitatea noastră de a le accepta sau a le observa.
De exemplu, un pacient care nu este conștient că simte furie intensă în legătură cu faptul că s-a îmbolnăvit va
descărca această stare în relația cu echipa medicală la primul stimul care îi va permite această eliberare.

5. REGRESIA (temporală)
În situațiile amenințătoare sau copleșitoare, avem tendința inconștientă de a reveni la un mod de funcţionare
psihică mai simplu, caracteristic unui stadiu anterior al dezvoltării psihice, în care stresul era necunoscut sau
responsabilitatea de a-i face față aparținea altei persoane. Adică începi să gândești, să vorbești sau să te comporți
corespunzător unui stadiu de dezvoltare anterior (unei vârste mai mici decât vârsta cronologică).
Exemplul cel mai concludent este oferit de regresia unui bolnav adult suferind de o boală severă şi care ajunge să
se comporte ca un copil (adică fie ca și cum nu ar înțelege situația, fie ca și cum responsabilitatea asumării ei sau a
deciziilor care decurg din ea nu ar fi a lui). Drept urmare, va cere insistent lămuriri și va face presiuni ca deciziile
medicale să fie luate de altcineva, pe care îl percepe mai competent (familia sau echipa medicală).