DREPTUL VAMAL

Capitolul I

Secţiunea 1

Definiţia, obiectul dreptului vamal şi raportul juridic vamal

1.1. Definirea dreptului vamal

Cuvântul „vam ă” provine din maghiarul „vam”, semnificând banii pe care

trebuie să-i plătească mortul pentru a trece şi călători pe lumea cealaltă.1
Acest cuvânt are mai multe accepţiuni , respectiv :
- instituţie de stat care se ocupă cu evidenţa şi controlul asupra intrării şi
ieşirii din ţară a mărfurilor, mijloacelor de transport etc. şi care percepe taxele
legale pentru aceste bunuri;
- loc, punct în care funcţionează această unitate;
- taxă care se plăteşte ca un bun să treacă dintr-o ţară în alta sau (în trecut)
dintr-o regiune în alta a ţării;
- cantitate de grăunţe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru
măcinat; uium, în credinţele populare;
- fiecare dintre cele şapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) prin care se
crede că trebuie să treacă sufletul mortului pentru a ajunge în cer.2
În organizarea statului, vama este o institutie complexa care, pe langa rolul
ei primordial, fiscal, îndeplineşte funcţia de instrument de protecţie a economiei
naţionale şi, indirect, un rol social şi de apărare a naţiunii. Cea dintâi lege care a
organizat în mod unitar vamile române este Legea generală a vămilor, elaborata la
1 iulie 1875.
Din punct de vedere economic, vama este regulatorul schimbului de
marfuri şi produse ale unui stat cu terte puteri, fiind organismul de reglementare a
comertului exterior.

1
http://dexonline.ro
2
ibidem
1
 Din punct de vedere administrativ, vama este autoritatea care are în
atribuţiile ei administrarea tuturor serviciilor de v ămuire, control şi încasare a
impozitelor şi taxelorde import şi export, precum şi autoritatea care reprezintă
puterea executiva în chestiuni vamale. De asemenea, prin organele sale de
control, funcţionarii vamali şi politia vamală, instituţia amintită participa la
efortul de apărare a teritoriului şi a populaţiei României.
De-a lungul edificarii statului national român, instituţia vamală a jucat un
rol esenţial în politica generală a statului îndreptat ă în direcţia protecţiei
economiei naţionale, în diferite perioade. Ca urmare, vama a fost implicată direct
în punerea în aplicare a tratatelor de comerţ, de vama şi de navigatie ale României
cu terţi şi, uneori, în adevarate "războaie" comerciale, pe care tara noastră a fost
nevoita sa le sustina la un moment dat.3
Situaţiile de fapt actuale născute din diversitatea modalităţilor privind
circulaţia bunurilor, din existenţa unor valori diferite a bunurilor în regim
internaţional faţă de regimul de drept comun, reclamă necesitatea definirii
dreptului vamal, precum şi clarificarea instituţiilor de bază ale acestuia, ca o
ramură distictă a dreptului. Această se impune cu atît mai justificat în contextul
integrării României în U.E, schimbare faţă de care se impune implicit raportarea
dreptului vamal român – componentă a dreptului intern – la legislaţia vamală
europeană. Conform dispozitiilor constituţionale române prevazute la art 148,
normele juridice cuprinse în tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi
celelalte reglementă ri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de
dispoziţiile contrare din dreptul intern, cu respectarea prevederilor actului de
aderare.
Dacă există sau nu un drept vamal, este întrebarea pe care şi-o pun încă
mulţi specialişti. În acest sens, s-au conturat două idei principale:

- prima, conform căreia activitatea vamală ar putea fi studiată împreună cu

celelalte ramuri de drept conexe (dreptul financiar, dreptul comerţului intern şi
internaţional, dreptul transporturilor);
- a doua, conform căreia există un drept vamal, ca ramură distinctă de
drept, precum şi raporturi specifice de drept vamal, motivată de volumul mare de
reglementări specifice în materie (reglementări vamale interne şi internaţionale –
cuprinse în genere în tratate).

Activitatea vamală, cuprinde ansamblul operaţiunilor desfăşurate în

domeniul vamal şi reglementate ca atare, prin legi sau alte acte normative, fiind
desfăşurate de organe competente, cu participarea importatorilor, exportatorilor,
avînd drept scop realizarea operaţiunilor de import – export în acord cu obligaţiile
instituite faţă de stat4.
3
http://www./Taxele_vamale___locul_si_rolul_lor_in_cadrul_contextului_aderarii
4
I. Suceavă, Drept vamal, Ed.Cris Book Universal, Bucuresti, 1997, p.8;
2
 Dreptul vamal – este o ramură a sistemului de drept din România, format
din ansamblul normelor juridice privind activitatea vamală (import, export,
tranzit), care vizează :
- pe de o parte, realizarea în bune condiţii a actului vamal, iar
- pe de altă parte, prevenirea acţiunilor de evaziune fiscală de natură
vamală, precum şi a infracţiunilor săvârşite la regimul vamal5.

1.2. Obiectul dreptului vamal

Apărarea directă a intereselor economice ale statului, având în vedere că,

pentru perceperea taxelor vamele – care sunt impozite indirecte - se desfăş oară o
multitudine de activităţi absolut necesare întrucât nerespectarea lor lezează direct
interesele legale ale societăţii, constituie obiectul dreptului vamal6.
Acest deziderat legitimează apartenenţa dreptului vamal, ca ramură de
drept public în cadrul sistemului nostru de drept.
Numai prin respectarea întocmai a activităţii vamale, sub aspectul
procedurilor de urmat şi a suportării taxelor instituite în acest domeniu se poate
asigura un venit substanţial la bugetul de stat. Din această cauză, îndeplinirea
obligaţiilor ce incumbă părţilor raportului juridic vamal (importatori, exportatori,
persoane fizice, transportatori) este fundamentală.

1.3. Raportul juridic de drept vamal

Constituie acel raport social reglementat prin norme de drept vamal, în

cadrul căruia participanţii – titulari de drepturi şi obligaţii specifice în materie,
exercită drepturile şi execută obligaţiile astfel asumate , concurând alături de stat
la procesul de realizare al dreptului vamal (statul aplică dreptul vamal, iar ceilalţi
participanţi ai raportului juridic vamal respectă dreptul vamal – ceea ce
constituie însăşi procesul de realizare a dreptului vamal).

1.3.1. Caracteristici proprii ale raportului juridic de drept vamal :

- normele specifice de reglementare – norme de drept vamal;

- natura sa, care îl evidenţiază ca fiind un raport juridic de putere în cadrul
căruia statul acţionează pentru aplicarea legislaţiei vamale, părţile raportului
juridic aflîndu-se pe poziţii de inegalitate (statul instituie norme vamale –
importatorii şi exportatorii trebuie să le respecte);

5
Ibidem;
6
Aurel Teodor Moldovan,Drept vamal, Ed.C.H.Beck,Buc.2006, p.2;

3
 - calitatea subiecţilor săi : pe de o parte, statul – reprezentat prin organele
vamale şi pe de altă parte, persoanele fizice sau juridice avînd calitate de
importatori sau exportatori, care pot acţiona în mod direct sau prin reprezentanţii
lor legali;
- faptele juridice generatoare ale acestui tip de raport juridic (evenimente şi
acţiuni umane), care se constituie în izvoare specifice, reprezentind împrejurări
care, potrivit legii dau naştere, modifică şi sting raporturi juridice.
- finalitatea acestuia (realizarea actului vamal);
- nu se termină întodeauna la acordarea „liberului de vamă” adică la
încheierea operaţiunii, ci continuă sub aspectul regimului de antrepozitare,
tranzitare sau control al operaţiunilor vamale realizate – ce se poate exercita de
agenţi economici înăuntrul termenului legal de prescripţie al creanţelor fiscale ( 5
ani, începând cu anul următor naşterii creanţei fiscale ).
- uzitarea unor categorii juridice specifice, cum ar fi: teritoriul vamal,
politica vamală, regim vamal, zona de comerţ liber, uniune vamală.

1.3.2. Subiecţii dreptului vamal

Asemenea oricărui raport juridic şi raportul juridic de drept vamal se

formeaz ă între două categorii de subiecte de drept, denumite generic „ părţi” care
datorită specificităţii acestei legături juridice (având la bază o relaţie socială)
imprimă subiectilor săi calităţi speciale întîlnite numai în cadrul acestui tip de
raport juridic, respectiv :

- statul – reprezentat prin organele vamale, pe de o parte şi

- persoanele fizice sau juridice, avînd calitate de importatori sau
exportatori, care pot acţiona în mod direct sau prin reprezentanţii lor
legali, pe de altă parte.

1.3.3. Conţinutul raportului juridic de drept vamal

Conţinutul raportului juridic vamal este format din ansamblul drepturilor,

prerogativelor şi obligaţiilor pe care participanţii ( importatori, exportatori,
persoane fizice, transportatori, autoritatea vamală), le au în vederea realizării
actului vamal.

1.3.4. Obiectul raportului juridic vamal

Îl constituie conduita de urmat a p ărţilor angrenate în cadrul acestui raport

juridic care, poate fi o conduită de „a da” sau de „a face”.
Prin manifestarea acestei conduite se stabileste legalitatea operaţiei vamale
respectiv :
4
 - încasarea de către stat (reprezentat prin autoritatea vamală competentă)
a taxelor vamale ce i se cuvin;
- satisfacerea cerinţelor declaranţilor vamali (importatori,exportatori,
persoane fizice, transportatori) prin îndeplinirea solicitărilor din declaraţia
adresată organelor specalizate din domeniul vamal.

Secţiunea 2

Izvoare interne şi internaţionale ale dreptului vamal

2.1. Constituţia României

Este cel mai important izvor de drept, cuprinzând norme principiu, cum
este cea prev ăzută la art. 139 alin. 1: „impozitele, taxele şi orice alte venituri ale
bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin
lege”
Importanţa acestui izvor de drept rezidă în însăşi supremaţia sa juridică în
sistemul de drept român, precum, şi în natura sa ca act normativ de reglementare
– lege fundamentală, care reglementează cu valoarea de principiu aspecte
esenţiale privind activitatea vamală.

2.2. Principalele izvoare ale dreptului vamal:

- Legea nr. 86/20067 privind codul vamal al României;

- H.G. nr. 707/20068 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
Codului vamal al României;
- O.U.G. nr. 10/20049 privind Statutul personalului vamal;
- Legea nr. 84/199210 privind regimul zonelor libere;
Ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului privind activităţi vamale;
- prevederi din legislaţia referitoare la stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor şi infracţiunilor;
- tratate internaţionale cu conţinut vamal la care România a aderat şi care
potrivit art. 11 alin. 2 din Constituţia României fac parte din dreptul intern, dintre

7
Publicatăîn M.O. nr. 350/19.04.2006
8
Publicatăîn M.O. nr. 520/15.06.2006
9
Publicatăîn M.O. nr. 256/23.03.2004
10
Publicată în M.O. nr.182/30.07.1992
5
care enumerăm legea nr. 20/1993 11 pentru ratificarea Acrodului European instituind o asociere
între România, pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă
parte, semnat la Bruxelles la 1.02.1993; legea nr. 19/1993 pentru ratificarea acordului dintre
România şi Statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb şi a aranjamentelor agricole
bilaterale la care se face referire în acord, semnat la Geneva, la 10.dec.1992;
- dreptul comunitar (Regulamentul C.E. 450/2008; Regulamantul C.E
nr.273/2.04.2009)
La data de 2 aprilie 2009, Consiliul Europei a adoptat Regulamentul nr.
273/2009 de stabilirea a normelor de aplicare a Regulamentului Comunităţii
Europene nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar şi
de derogare de la unele dispoziţii ale regulamentului C.E.E nr. 2454/1993 al
Comisiei.
Regulamentul (C.E.) nr. 1875/2006 al Comisiei, alin. 2 introduce în Regulamentul (C.E.E.)
nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispozi ii de aplicare a Regulamentului
(C.E.E.) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, alin. 3 obligativitatea,
pentru operatorii economici, de a furniza autorită ilor vamale declaraţii sumare de intrare şi ieşire
electronice pentru mărfurile care intră sau ies de pe teritoriul vamal al Comunităţii, în scopul de a
permite acestora să efectueze în mod informatizat analizele de risc necesare, pe baza informaţiilor
incluse în respectivele declaraţii şi înainte ca mărfurile să între sau să iasă de pe teritoriul vamal
comunitar.
În conformitate cu art. 3 alin. 3 din Regulamentul C.E. nr. 1875/2006, aceste
informă ii trebuie furnizate începând cu 1 iulie 2009.
Datorită complexităţii procedurilor de introducere pe cale electronică a datelor din
declaraţiile sumare de intrare şi de ieşire, au apărut întârzieri neprevăzute în implementarea
procesului, astfel încât unii operatori economici nu au fost în măsură să utilizeze în acest
scop reţele informatice şi baza de calcul aferentă până la 1 iulie 2009. Cu toate că reţelele
informatice şi baza de calcul pentru acestea facilitează comerţul internaţional, acestea
necesită totodată investiţii în sisteme de transmisie automată a datelor, ceea ce poate
provoca pe termen scurt anumite probleme pentru operatorii economici. Prin urmare, s-a
considerat necesar să se ţină seama de astfel de situaţii, prin prevederea unei perioade de
tranziţie în care operatorii economici să poată prezenta declaraţiile sumare de intrare şi de
ieşire electronice pe bază facultativă, fără ca acest lucru să fie obligatoriu, pentru a le da
posibilitatea de a-şi adapta sistemele la noile dispoziţii legale.
Introducerea unei perioade de tranziţie pentru declaraţiile sumare de ieşire justifică
menţinerea, pentru perioada de timp corespunzătoare tranziţiei, a scutirii care poate fi
acordată în temeiul art. 285 a alin. 2 din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/93 exportatorilor
agreaţi care beneficiază de procedura de
11
Publicată în M.O.nr. 73/12.04.1993
6
vămuire la domiciliu, cu condiţia ca biroul vamal de ieşire să se afle în acelaşi stat
membru cu biroul vamal de export şi să primească informaţiile necesare pentru
ieşirea mărfurilor.
În cazurile în care operatorii economici nu introduc declaraţiile sumare de
intrare sau de ieşire pe care electronică sau în cazul utilizării procedurii de
vămuire la domiciliu în conformitate cu art. 285 alin. 2 din Regulamentul C.E.E.
nr. 2454/93, autorităţile vamale nu sunt în măsură să efectueze analizele de risc de
siguranţă şi securitate pe baza datelor din declaraţ iile sumare de intrare şi de
ieşire prevăzute în anexa 30 la Regulamentul C.E.E. nr. 2454/93.
În aceste situaţii, autorităţile vamale trebuie să utilizeze în vederea
analizelor de risc informa ţiile pe care le au la dispoziţie cel târziu în momentul
prezentării mărfurilor care intră sau ies de pe teritoriul vamal al Comunităţii.
Pe baza informaţiilor disponibile, s-a estimat de către Consiliul Europei că,
o perioadă de tranziţie de 18 luni este suficientă pentru a permite operatorilor
economici să se conformeze obligaţiilor prevăzute în Regulamentul C.E.E. nr.
2454/93. Aceeaşi autoritate considera că, este necesar ca derogările prevăzute de
prezentul regulament să înceteze la 31 decembrie 2010. În consecinţă, după 31
decembrie 2010, declaraţiile sumare de intrare şi de ieşire conţinând informaţiile
enumerate în anexa nr. 30 la Regulamentul C.E.E. nr. 2454/93 trebuie prezentate
pe cale electronică în termenele prevăzute pentru mărfurile care intră sau ies de pe
teritoriul vamal al Comunităţii, iar derogarea prevăzută la art. 285 alin. 2 din
Regulamentul C.E.E. nr. 2454/93 trebuie să înceteze să se aplice.

Prin urmare, în perioada cuprinsă între 1 iulie 2009 şi 31 decembrie 2010,

prezentarea declaraţiilor sumare de intrare prevăzute la art. 1 alin. 17 şi la art.
183 din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/93 nu este obligatorie12.
Conform art. 4, din Regulament, acest act normativ a intrat în vigoare în a
şaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicindu-
se de la 1 iulie 2009 până la 31 decembrie 2010, fiind obligatoriu în toate
elementele sale pentru toate statele membre13.
Capitolul II

Secţiunea 1

12
RO L 91/14 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 3.4.2009; (1) JO L 302, 19.10.1992, p. 1; (2) JO L
360, 19.12.2006, p. 64; ( 3 ) JO L 253, 11.10.1993, p. 1;
13
Adoptat la Bruxelles, 2 aprilie 2009; Pentru Comisie László KOVÁCS Membru al Comisiei RO
3.4.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 91/15;

7
Politica Vamală a Uniunii Europene şi cadrul legal

1.1. Conceptul de „politică vamală”

Politica economică - componentă a politicii economice generale, stabileşte

modul de conexare a economiei naţionale la economia mondială prin norme de
ordin administrativ, fiscal, vamal şi valutar şi cuprinde ansamblul normelor
adoptate de stat ca atribut al suveranităţii, pentru reglementarea
comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale
internaţionale14.
Politica comercială - reprezintă o parte componentă a politicii economice
a unui stat care vizează sfera relaţiilor economice externe ale acestuia.
În sens mai larg, prin conceptul de politică comercială se poate înţelege
totalitatea măsurilor adoptate de către stat cu caracter juridic, administrativ,
bugetar, fiscal, financiar, bancar şi valutar în scopul reglementării activităţii de
comerţ exterior, al promov ării sau al restrângerii schimburilor comerciale externe
şi al protejării economiilor naţionale faţă de concurenţa străină.
Analizând cele două concepte, cel de politică comercială şi cel de politică
economică generală putem observa deopotrivă asemănări şi deosebiri.
Principala asemănare dintre cele două se concretizează prin calitatea lor de
atribute ale suveranităţii oricărui stat independent.
În ceea ce priveşte deosebirile, politica economică generală se aplică
teritoriului statului respectiv, în timp ce politica comercială se referă la relaţ iile
statului în cauză cu alte state, în acest sens conţinând anumite elemente de
incertitudine dependente de aceste state.
Pe de alt ă parte, politica comercială trebuie să aibă în vedere interesele
statului partener şi să respecte regulile convenite între ţări prin încheierea de
acorduri multilaterale, regionale sau bilaterale.
Având în vedere faptul că relaţiile economice externe au o influenţă notabil
ă asupra creş terii economice, principalul obiectiv pe termen lung pe care statele îl
urmăresc prin intermediul măsurilor şi instrumentelor de politică comercială
vizează stimularea dezvoltării economiei naţionale şi protejarea acesteia faţă de
concurenţa străină.
Pornind de la acest obiectiv principal putem observa că , politica
comercială trebuie să îndeplinească o serie de funcţii, printre care se află:

A - promovarea relaţiilor economice externe şi anume stimularea

exporturilor;

14
Aurel Teodor Moldovan, op.cit.p.21;
8
 B - protejarea economiei naţionale faţă de concurenţa străină – în special a
unor sectoare considerate de interes strategic – înţelegând prin această o
reglementare şi un control al importurilor;
C - realizarea şi menţinerea unui echilibru dinamic în balanţa comercială şi
de plăţi concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.
În afara obiectivului pe termen lung, politica comercială are şi o serie de
obiective pe termen mediu şi scurt în realizarea cărora statele pot folosi
instrumentele şi măsurile de politică comercială.

Printre obiectivele pe termen mediu şi scurt ale politicii comerciale se află:

A - producerea anumitor modificări în orientarea geografică a schimburilor

comerciale (stimularea schimburilor comerciale cu anumite state sau regiuni şi
restrângerea cu altele cu luarea în considerare a normelor internaţionale);
B - restrângerea sau impulsionarea comerţului cu anumite produse sau
grupe de produse;
C - îmbunătăţirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a
exporturilor;
D - perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe.

Aceste obiective pe termen mediu şi scurt pot diferi atât între state cât şi
între perioade în funcţie de anumite condiţii interne şi internaţionale.

Tipuri de politică comercială

În ceea ce priveşte tipurile de politică comercială, se poate distinge

existenţa a trei categorii, printre care se află:

A - autarhia;
B - liberschimbismul;
C - protecţionismul comercial.

Autarhia se defineşte ca o stare de izolare economică, de orientare către

interior, avantajele ce decurg din relaţiile economice internaţionale fiind ignorate.
Acest tip de politică comercială poate fi caracterizată atât printr- o tendinţă
pregnantă de dezvoltare cu orice preţ a diferitelor ramuri economice, cât şi prin
introducerea anumitor măsuri drastice menite să reducă sau chiar să stopeze
importurile.
Liberschimbismul a fost promovat de către statele care au cunoscut
primele procesul industrializării, fiindu-le avantajos comerţul fără obstacole în
condiţiile în care acestea erau deţinătoarele unei poziţii concurenţiale pozitive
comparativ cu celelalte state.
9
 Protecţ ionismul comercial vizează adoptarea unor măsuri în scopul restricţ
ionării accesului produselor străine pe piaţa naţională. Posibilele restricţii se pot
referi la măsuri adoptate în scopul protecţ iei mediului; pe motive de asigurarea
securităţii naţionale, de sănătate şi moral ă publică; pe motive de deficit în balanţa
de plăţ i (sub forma suprataxelor de import); măsuri de apărare comercială
(măsuri antidumping şi măsuri de salvgardare) şi măsuri ce vizează protejarea
noilor industrii prin intermediul majorării taxelor vamale.
În perioada postbelică, în condiţiile în care interdependenţele economice
internaţ ionale s-au adâncit, o reglementare a relaţiilor economice între state a
devenit obiectivă, reglementare prin care s-a urmărit coordonarea modului de
acţiune a statelor în domeniul politicii comerciale. Ca urmare, în afara unor
reglementări a relaţiilor economice dintre state, în cadru bilateral, subregional sau
regional, apare tendinţa de multilateralizare a relaţiilor economice dintre state prin
intermediul unor acorduri ce au încercat să codifice anumite principii şi reguli, în
ceea ce priveşte folosirea diferitelor instrumente şi măsuri de politică comercială
în relaţiile reciproce. În acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o
activitate specifică a dezvoltat Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT)
care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Politica comercială Comună (PCC)

Încă de la apariţia C.E.E, politica comercială a fost inclusă în categoria

« politicilor comune », alături de Politica agricolă comună şi Politica comună de
transporturi. Tratatul CEE, din 1958 stipula dreptul Consiliului de a decide cu
majoritate calificată autorizarea Comisiei de a reprezenta Comunitatea în
negocierile comerciale şi de a-i stabili singură mandatul de negociere în acest
domeniu.
Tratatul de la Amsterdam păstrează nealterată această competenţă
comunitară, reglementând-o în art. 131 – 134 TCE (versiunea consolidată).
Conform acestora, politica comercială comună este fondată pe principii uniforme
în ceea ce priveşte:

A - modificarea tarifelor; B - încheierea

acordurilor tarifare şi comerciale;
C - uniformizarea măsurilor de liberalizare a comerţului;
D - politica exporturilor şi măsurile de protecţie comercială (în situaţii de
dumping şi subvenţii).
Pentru asigurarea execuţiei măsurilor de politică comercială comună,
Comisia Europeană este cea care recomanda statelor membre metodele optime de
cooperare între acestea, astfel încât să se evite apariţia unor dificultăţi economice
pentru unele dintre ele şi autorizează, dacă este cazul, adoptarea unor măsuri de
10
protecţie naţională, stabilind în aceste situaţii condiţ iile şi modalităţile concrete
de aplicare. Tratatul men ţionează însă ca, în caz de urgen ţă statele membre pot
cere Comisiei autorizaţia de a lua ele mă surile pe care le consideră necesare în
vederea remedierii disparităţilor create de aplicarea politicii comerciale comune,
cu condiţia ca aceste măsuri să nu perturbe semnificativ funcţionarea Pieţei
Interne.

Politica vamală - componentă a politicii comerciale, cuprinde ansamblul

dispoziţiilor legale cu privire la intrarea şi ieş irea în ş i din ţară a mărfurilor,
dispunind de o mulţime de mijloace specifice grupate în 2 mari categorii :
mijloace economico – financiare şi mijloace de tehnică şi procedură vamală15.
Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă a legislaţiei
vamale de către administraţiile vamale ale statelor membre.

1.2. Legislaţia privind politica vamală

Legislaţia privind politica vamală cuprinde:

a) - Codul vamal comunitar şi prevederile de aplicare a Codului Vamal;

b) - Nomenclatura combinată;
c) - Tariful vamal comun;
d) - legislaţia aferentă ce depăşeşte sfera codului vamal (legislaţia privind
bunurile contrafăcute sau piratate, exportul de bunuri culturale, comerţul
preferenţial, controalele sanitare şi de mediu, politicile comune în domeniul
pescuitului şi a agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea
instrumentelor netarifare sau măsurile de securitate şi politică externă).
În timp ce libera circulaţie a bunurilor este principală manifestare internă a
uniunii vamale, Tariful Vamal Comun (T.V.C.) formează aspectul extern,
deoarece face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale la produsele importate
din alte ţări decât cele ale Uniunii Europene, indiferent de ţara de destinaţie.
Iniţial, în 1968, Tariful Vamal Comun a fost creat ca o medie a tarifelor
celor şase state membre. Pe baza art. 28 al Tratatului, Consiliul a introdus de-a
lungul timpului mai multe amendamente, fie din proprie iniţiativă, fie datorită
negocierii tarifelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (Acordul
General asupra Tarifelor şi Comerţului – G.A.T.T.).
Tariful Vamal Comun conţine :

- nomenclatorul bunurilor supuse taxelor vamale (nomenclatura

combinată);
- nivelul taxelor vamale pentru fiecare linie tarifară.
15
Ibidem;
11
 Tariful Vamal Comun, este un instrument important nu numai pentru
colectarea taxelor vamale dar şi pentru întocmirea statisticilor privind comerţul
exterior şi pentru aplicarea măsurilor din domeniile politicii fiscale şi monetare, a
agriculturii sau a comerţului.

1.3. Impunerea, instrument principal în aplicarea politicii vamale

Impunerea – complex de măsuri şi operaţii efectuate în baza legii, care au

drept scop stabilirea unei baze de impozit16.
Totodată, impunerea constituie un instrument de bază cu care operează
politica vamală, cuprinzind în structura sa :

- o latură de natură politică;

- altă, de natură tehnică.

Politica vamală, îndeplineşte 3 funcţii importante:

1. funcţia fiscală - constituie sursă importantă de venituri pentru bugetul

de stat ;
2. funcţia protecţionistă – contribuie la protejarea economiei naţionale
împotriva concurenţei străine;
3. funcţia de negociere – stimulează schimburile comerciale consecinţă a
concesiilor vamale;
După 1990, când România a trecut la economia de piaţă, s-a liberalizat
activitatea de comerţ exterior, iar politica de impunere vamală a căpătat fireste noi
dimensiuni prin stabilirea şi încasarea unor noi taxe, cum ar fi T.V.A, accize,
amenzi.
Codul vamal român, prin art. 33 şi art. 65 stabileste zona de impunere şi
materia impozabilă în cadrul reglementărilor vamale, evidenţiind caracterul
impersonal şi transnaţional al impunerii. Din economia acestui text normativ
rezultă că, mărfurile nu intră şi nu ies din tară decât prin intermediul serviciilor
realizate de birourile vamale, ele fiind supuse taxelor vamale prevăzute în tariful
vamal de import.

Secţiunea 2

Uniunea vamală comunitară

16
Dan Drosu Şaguna, Drept financiar şi foscal, Ed.Eminescu, Bucuresti, 2000, p.887;
12
2.1. Sistemul vamal comunitar

Sistemul vamal – structură complexă cuprinzând pârghiile utilizate de stat pentru

influenţarea activităţii vamale, metode administrative şi de conducere, cadrul instituţional şi
cadrul juridic şi având drept obiective, la nivel de economie naţională, apărarea intereselor
economice ale statului, întocmirea de statistici în activitatea de comer exterior, înfăptuirea
politicii fiscale a statului şi încurajarea activităţii de export prin diferite forme şi mijloace.
Sistemul vamal acţionează într-un anumit spaţiu denumit „teritoriu vamal”,
adică teritoriul în interiorul căruia este în vigoare un anumit regim vamal, o
anumită legislaţie vamală17.
Uniunea vamală a fost formată la 1 iulie 1968 de către cele 6 state membre
de atunci ale Comunităţii Europene. Între timp, numărul membrilor a crescut la
27 de state, iar uniunea vamală a fost martora unei evoluţ ii constante, cu paşi
importanţi precum adoptarea Codului Vamal Comunitar şi, în 1993, crearea pieţei
unice.
Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, sistemul legislativ românesc s-a îmbogăţit cu
noi prevederi legale. Una dintre cele mai importante o reprezintă legislaţia vamală, începând cu
Codul Vamal al Uniunii Europene. Codul Vamal al Uniunii Europene s-a aplicat direct de la
integrarea României în Uniunea Europeană fără să mai fie necesară adoptarea lui sau preluarea
acestuia de către legislativul românesc, având în vedere dispozi iile art. 148 din Constituţia
României, în conformitate cu care dreptul comunitar este prioritar şi obligatoriu.
Această realitate legislativă, cu care va trebui sa ne obişnuim, şi care va modifica direct
legislaţia româneasca, a creat o serie de dificultăţi atât pentru agenţii economici, cât şi pentru
autorităţi. Aplicarea Codului Vamal al Uniunii Europene a dus la abrogarea implicita a Codului
Vamal Român, dar cu toate acestea, noul cod vamal aplicabil nu a fost adus nici m ăcar
informativ la cunoştinţa cetăţenilor români, prin publicarea acestuia în monitorul oficial,
varianta disponibila a textului în limba română regăsindu- se pe websitul Uniunii Europene
după mai bine de 3 luni de la aderarea României.
Făr ă a ne propune să prezentam în amanunt noua legislaţie vamală aplicabilă de la 1
ianuarie 2007, data aderării României la U.E, vom prezenta succint principalele principii şi
prevederi după care această funcţionează.
Caracteristică esenţială a uniunii vamale europene o constitutie faptul ca ţările
participante desfiinţează baremele tarifare între ele şi aplică în relaţiile cu terţii o
politică comercială comună, bazată pe un tarif vamal unic.
O altă formă a integrării vamale şi cooperării economice o constituie, alături
de uniunea vamală şi zonele de liber schimb.

17
idem.p.888;
13
 Ca formă de extindere a teritoriului vamal, zonele de liber schimb întrunesc
două sau mai multe teritorii vamale, având ca obiectiv eliminarea totală a taxelor
vamale şi reglemenţărilor comerciale restrictive între ţările care le formează.
Din anul 1993 a intrat în vigoare piaţa unică europeană, având ca principală
caracteristică garantarea celor patru libertăţi fundamentale:
• libera circulaţie a persoanelor;
• libera circulaţie a mărfurilor;
• libera circulaţie a serviciilor;
• libera circulaţie a capitalurilor.
Prima etapa a creării acesteia a constituit-o suprimarea controalelor vamale
la frontierele interioare, fiind înlăturată chiar şi obligaţia de a depune un
document administrativ unic (D.A.U) la trecerea dintre graniţele statale ale ţărilor
membre ale Uniunii Europene.
Tratatul de la Roma asupra C.E.E. stipuleaza prin art. 23 că, uniunea
vamală acopera întregul comerţ cu mărfuri din statele membre şi că, faţă de
statele terţe se va aplica un Tarif Vamal Comun. Regimurile şi practicile vamale
adoptate prin regulamente şi directive ale U.E. şi reglementările prin norme
legislative în vigoare au la baza Codul vamal al Uniunii Europene.
Ultima etapă pentru unificarea pieţei unice, recent finalizată, a fost
stabilirea şi punerea în funcţ iune a unui Tarif vamal integrat comunitar –
T.A.R.I.C. - o bază de date unice, în temeiul căreia, vămile din Uniunea
Europeană stabilesc taxele vamale în relaţie cu statele terţ e. Acesta este de fapt
un "tarif de utilizare" dar conţine pe lângă nivelul de taxare pentru fiecare produs
şi toate măsurile de politică comerciala necesar a fi aplicate.

2.2. Teritoriile vamale comunitare (customs territories)

Teritoriul vamal al Comunitaţii cuprinde:

• teritoriul Regatului Belgiei;
• teritoriul Regatului Danemarcei, cu excepţia Insulelor Feroe şi al
Groenlandei;
• teritoriul Republicii Federale Germania, cu excepţia Insulelor Helgoland
şi al teritoriului Büsingen (Tratatul de la 23 noiembrie 1964 dintre Republica
Federală Germania şi Confederaţia Elveţiană);
• teritoriul Regatului Spaniei, exceptand Ceuta şi Melilla;
• teritoriul Republicii Elene,
• teritoriul Republicii Franceze, cu excepţia teritoriilor de peste mari şi a
"collectivites territoriales";
• teritoriul Irlandei;

14
 • teritoriul Republicii Italiene, cu excepţia localitaţilor Livigno şi Campione d'Italia,
precum şi a apelor naţionale ale lacului Lugano, care se afla între mal şi frontiera politică a
zonei situate între Ponte Tresa şi Porto Ceresio;
• teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului;
• teritoriul Regatului Ţărilor de Jos din Europa;
• teritoriul Republicii Portugheze;
• teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al
Insulelor Canalului şi Insulei Man.
Urmatoarele teritorii situate în afara teritoriilor statelor membre se
considera, având în vedere convenţiile şi tratatele aplicabile lor, ca facând parte
din teritoriul vamal al Comunitaţii:
• Germania cu teritoriile austriece Jungholz şi Mittelberg
• Franta cu teritoriul Principatului Monaco
• Italia cu teritoriul Republicii San Marino,
Teritoriul vamal al Comunitaţii include marile teritoriale, apele maritime teritoriale ş i
spaţiul aerian al statelor membre, precum şi teritoriile menţionate mai sus, cu excepţia marilor
teritoriale, a apelor maritime teritoriale şi a spaţiului aerian al acelor teritorii care nu sunt parte a
teritoriului vamal al Comunitaţii.

2.3. Taxele vamale comunitare (customs debt)

Uniunea Europeana este cel mai mare actor comercial global, acoperind circa 20% din
exporturile si importurile mondiale. Ea joaca un rol important in promovarea comer ului
mondial bazat mai ales pe un sistem multilateral.
Formularea si implementarea politicii comerciale comune a U.E. se face în baza
art.133 din Tratatul CE (fostul art.113), conform c ăruia orice măsura adoptata in cadrul
acestei politici este propusa de Comisie si decisă de Consiliul U.E. prin majoritate
calificata. Comisia asigura reprezentarea uniforma a intereselor Comunitaţii, precum si
exercitarea politicii comerciale comune , atât la nivel bilateral, cat si multilateral.
Statele nu mai au posibilitatea de a modifica în mod autonom functionarea
tarifului vamal comun sau de a institui în mod unilateral noi taxe, deci de a avea o
politica vamală independenta.
Valoarea în vamă (value of declared goods)

Majoritatea taxelor vamale şi T.V.A-ul sunt calculate ad-valorem, un

procentaj al valorii declarate în vama. Este deci, necesar a se fixa un set de norme
pentru a stabili valoarea în vama şi pentru a începe procesul de determinare a
taxelor vamale.

15
 Valoarea în vama a bunurilor importate este unul din cele trei elemente
(împreună cu tariful vamal şi originea mărfurilor) care definesc cuantumul final
al drepturilor vamale.

Regulile privind stabilirea valorii în vamă, se regăsesc în cuprinsul:

• Codului vamal al Uniunii European (numit în continuare Codul Vamal sau

C.V.E; Regulamentul C.E. nr. 273/2.04.2009) art. 28-26.
• Regulamentului de implementare al Codului Vamal art. 141-181 şi anexele
nr. 23-29.
Un alt instrument important pentru corecta determinare a valorii în vama
este Ghidul pentru stabilirea valorii în vama publicat de către Comisia Codului
Vamal (ultima versiune din 2005).
Valoarea în vama a bunurilor importate este, în principiu, preţul plătit sau
datorat pentru vânzarea ce a avut ca şi consecinta exportul bunurilor în teritoriul
Comunitaţii, ajustat, dacă este necesar conform art. 32 şi art. 33 din Codul Vamal,
numai dacă:

a) - nu exista restricţii privind dispunerea sau uzul bunurilor, în afara de

cele impuse de legislaţia europeană sau ale altor autorităţi publice din Comunitate
care limiteaza zona geografica în care bunurile pot fi vandute şi care nu afecteaza
în mod substanţial valoarea bunurilor.
b) - vânzarea sau preţul nu sunt supuse unor condiţii sau clauze din cauză
carora valoarea bunurilor supuse evaluarii nu poate fi determinată.
c) - nici o parte din preţul unei eventuale revânzări nu va surveni
vânzătorului iniţial, în afară de cazul în care poate fi facută o ajustare conform art.
32 C.V.E.
d) - vânzătorul şi cumpărătorul nu sunt legaţi, sau dacă sunt legaţi, valoarea
tranzacţiei este acceptabilă conform art. 28 par. 2 Codul Vamal European.
Preţul plătit sau plătibil este plata făcută sau datorată de către cumpărător
vânzătorului pentru bunurile importate şi include toate plăţile ce au fost făcute sau
vor fi făcute ca o condiţie a vânzării bunurilor importate, de către cumparator
vânzătorului sau de către cumparator unui terţ pentru a acoperi o obligaţie a
vânzătorului. Plata nu trebuie neaparat să fie sub formă unui transfer de bani.
Plata poate fi facuta prin cambie sau prin orice alt instrument negociabil şi poate
fi facuta direct sau indirect.
Exista desigur excepţii, în funcţie de relaţia dintre parţi (vânzător şi
cumpărător) precum şi a modalităţii de plată, în funcţie de care valoarea se va
calcula după proceduri specifice.
Valoarea în vama este stabilita de către autorităţi la biroul vamal teritorial
sau de frontiera unde se declara bunurile. Evaluarea incorecta a bunurilor poate fi
contestată în scris prin completarea unui formular din documentul administrativ
16
unic.

2.4.Tariful vamal comunitar(customs tariff)

• A fost instituit în 1968, odată cu încheierea procesului de înlăturare a

taxelor vamale între ţările membre U.E şi formărea uniunii vamale;
• Baza legală a tarifului vamal comun o reprezintă: Regulamentul
Consiliului nr. 2658/87 din 23 iulie 1987 privind tariful şi nomenclatura statistică
şi Tariful vamal comunitar (Jurnalul Oficial L 256, 07/09/1987);
• El este comun tuturor Statelor Membre U.E, nivelul taxelor vamale
fiind diferit însă de la un produs la altul;
• Tariful vamal comun se aplică uniform pe întreg teritoriul U.E,
având rolul de:

- a evita distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale;

- a evita orientarea schimburilor în funcţie de nivelul mai scăzut al taxelor
vamale în anumite ţări;
- a răspunde nevoii de a menţine controlul la frontiera externă.

Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor

supuse impunerii vamale, precum si taxa vamală perceputa asupra fiecarui produs
sau grupa de produse.
Ca regula generală, in acest catalog sunt cuprinse si marfurile scutite de
impunere vamală la importul (exportul) lor pe (de pe) teritoriul vamal al tarii
respective.
Aplicarea tarifului vamal comun se face fără adoptarea unei legislaţii
naţionale specifice.
Din momentul unificarii pieţei interne, bunurile pot circula în mod liber
între statele membre. În consecinta, tariful vamal comun se aplică bunurilor
importate prin graniţele externe ale U.E.
Tariful este acelaşi pentru toţi membrii C.E, dar taxele vamale depind de
clasificarea lor în nomenclatura în funcţie de natura şi de ţară de origine.
Tariful este un concept care înglobeaza mai multe norme de drept vamal
aplicabile importatorilor şi care stabilesc taxele pe care acestia trebuie să le
plateasca.

2.4.1.Nomenclatorul tarifar

17
 Elementul esenţial în determinarea originii bunurilor este clasificarea
tarifara. Bunurile sunt identificate în comunitate printr-un număr din
Nomenclatura Combinata (N.C).
Nomenclatorul tarifar în cadrul tarifului extern comun se referă la Sistemul
Armonizat de Descriere şi de Codificare a marfurilor (SH). Acest Nomenclator
are 1241 pozitii, regrupate în 21 secţiuni, 97 capitole, la care se adauga alte doua
capitole rezervate uzului national.
Informaţie obligatorie despre originea bunurilor (Binding origin information
sau prescurtat B.O.I).
B.O.I-urile sunt decizii ale organelor competente, care obligă autorităţile din
statele membre în a respecta originea bunurilor importate sau exportate după
emiterea lor, în cadrul procedurilor vamale, dacă bunurile şi circumstantele de
export sau import sunt exact aceleaşi cu ceea ce este înscris în B.O.I. În mod
normal, acestea au un terment de validitate de 3 ani.
Baza legală o constituie art. 12 din Codul Vamal European.
Clasificarea marfurilor se face conform criteriului materiei prime din care
sunt confectionate produsele respectivei grupe.
Nomenclatorul Combinat (NC) - include Sistemul Armonizat, plus înca doua
subpozitii, rezultând un cod detaliat, cu opt cifre, reprezentând 9500 pozitii. NC
corespunde exigentelor comertului intra-comunitar şi exporturilor tarilor către
restul lumii.
Pentru aplicarea de tratamente specifice marfurilor provenind din diferite
ţări sau grupe de ţări, în codul NC au fost introduse subdiviziuni corespunzatoare
şi reguli de interpretare.
Deci, toate informatiile referitoare la reglementarile în domeniul politicilor
comerciale comune sunt cuprinse în TARIC (Tarif Integré Communautaire sau
Integrated Tariff of the European Communities), care este o baza de date în mai
multe limbi, actualizata mereu şi publicata.
Pentru comertul intracomunitar, dup ă înlăturarea cu începere în ianuarie
1993 a controalelor la frontiera, Uniunea Europeana a pus în practica un nou
sistem numit Intrastat prin care firmele raporteaza, la fiecare 3 luni, rezultatele
referitoare la nivelul comertului intra – U.E.
Valoarea în vama determinata pe baza valorii tranzactiei se aplica marfurilor
aflate sub incidenta tratatelor instituind Comunitatea Economica Europeana
(CEE), Comunitatea Europeana a Carbunelui şi Otelului (CECO) şi Comunitatea
Europeana a Energiei Atomice (EURATOM).
Tariful funcţional – T.A.R.I.C - nu este un act normativ, ci un sistem de
determinare al taxelor de import. Include atat taxele normale percepute pentru
import cât şi taxele stabilite prin unele convenţii pe care U.E. le-a semnat cu state
terţe sau prin acte unilaterale (tarife preferenţiale sau masuri protecţioniste).

Tariful Integrat al Comunitaţilor Europene (TARIC)

18
 TARIC - a fost stabilit în baza Articolului 2 al Reglementarii Consiliului nr.
2658/87/CEE de la 2 iulie 1987 privind nomenclatorul statistic şi tarifar şi Tariful
Vamal Comun.
TARIC cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni (codificate cu două
cifre suplimentare sau cu un cod aditional) create pentru a face distinctie între
diverse aspecte: eliminarea tarifului, cotele tarifare, preferintele tarifare (inclusiv
cote şi plafoane de tarifare), sistemul generalizat de preferinte tarifare (SGP)
aplicabil tarilor în curs de dezvoltare, taxe antidumping şi cu caracter
protectionist, taxe cu caracter protectionist, componente agricole, valori per
unitate, valori standard de import, preturi de referinta şi minime, interziceri la
import, restrictii la import, supravegherea importurilor, interziceri la export,
restrictii la export, supravegherea exportului, refinantarea exportului;
TARIC-ului poate fi accesat direct pe site -ul web al UE, de unde se pot
obtine informatii detaliate cu privire la taxele vamale şi alte elemente ale
regimului de import (SGP, regim preferential, taxe antidumping) pe produs
(conform NC) şi tara de origine18.
Legat de tarifele vamale trebuie luate in discutie doua probleme:
a)-clasificarea marfurilor în tarifele vamale şi
b)-formele pe care le imbraca acestea.

2.4.2. Clasificarea marfurilor în tarifele vamale

În timp, au existat mai multe clasificări ale mărfurilor în tarifele vamale, pe

criterii ca:
- originea mărfurilor (animala, vegetala sau minerala);
- gradul de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite).
S-a încercat şi o combinatie a acestor criterii şi, drept urmare, în perioada
postbelica, aceste încercari au fost finalizate în mai multe nomenclatoare speciale
de clasificare a mărfurilor.
Prima clasificare s-a facut în 1950, de catre Biroul de Statistica al ONU.
Acesta a elaborat o Clasificare tip standard pentru comertul international
(CTCI). Această clasificare a suferit, în timp, mai multe modificari, din nevoi de
ordin statistic, astfel încât sa permita ONU şi altor organisme internaţionale să
poata urmari, la nivel international, evolutia comertului exterior al altor state.
Această clasificare se utilizeaza şi astazi, iar statele raporteaza datele
statistice care se referă la comertul lor exterior, din punct de vedere al: volumului
valoric, structura de marfuri, orientarea geografica a importurilor şi exporturilor
lor, etc.
18
http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs/common/database/taric/index_en.htm

19
 La iniţiativa GATT, în 1950, la Bruxelles a avut loc “Convenţia privind
clasificarea mărfurilor în tarifele vamale”. Conform acestei Conventii, a fost
elaborat un nomenclator de baza unic, numit initial Nomenclatorul vamal de la
Bruxelles (NVB) şi, apoi, Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală de
la Bruxelles (NCCVB).
Acest sistem a fost introdus cu scopul de a usura negocierile tarifare în
cadrul GATT. Acest nomenclator este utilizat de toate ţările care au fost parti la
GATT (150). OMC a preluat acest nomenclator. Pana la aparitia OMC, însă, au
existat şi unele exceptii (SUA şi Canada şi-au pastrat nomenclatoarele proprii,
care sunt foarte puţin diferite).
În timp, în general, au existat preocupari permanente privind adoptarea
unui nomenclator unic, la care să participe toate statele.
În 1983, la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală, a fost
adoptata o “Conventie privind Sistemul armonizat de descriere şi codificare a
mărfurilor”.
Caracteristicile generale ale acestui sistem sunt:

- are la baza cele doua nomenclatoare cel mai larg raspandite (CTCI şi
NCCVB);
- clasificarea mărfurilor, în cadrul acestui sistem, se bazeaza pe criteriul
combinat al originii şi gradului de prelucrare a mărfurilor;
- este flexibil (poate fi utilizat fie ca atare, fie luat ca baza, într-o forma
mai prescurtata sau mai detaliata de clasificare);
- prezinta cateva avantaje fata de celelalte sisteme:
- usureaza derularea schimburilor comerciale internaţionale, prin faptul ca
atenueaza divergentele privind încadrarea tarifara a produselor şi, implicit,
determina nivelul taxelor vamale aplicate;
- faciliteaza colectarea, compararea şi analiza datelor statistice referitoare la
modul în care se deruleaza comertul international;
- răspunde simultan necesitatilor de codificare ale autoritatilor vamale,
necesitatilor organelor de statistica, ale producatorilor şi comerciantilor.

2.4.3.Tipuri de tarife vamale.

Tarifele vamale simple sunt cuprinse într-un catalog care are o singura
coloana de taxe vamale, pentru toate marfurile, indiferent de provenienta lor. De
obicei, acestea sunt taxe conventionale. Acest tip de tarife sunt utilizate de ţările
în curs de dezvoltare.

Tarifele vamale compuse sunt acele cataloage ce au doua sau mai multe
coloane de taxe vamale, fiecare aplicandu-se mă rfurilor care provin din anumite
tari. Aceste tarife sunt cele mai larg raspandite pe plan international.
20
 În general, tarifele vamale, de toate tipurile, care implica impunerea vamal
ă, sunt instrumente de politica comerciala admise de GATT, cu conditia să nu fie
prohibitive.
Cu ajutorul lor se protejeaza piaţ a interna şi, pe baza lor, se pot negocia
concesii tarifare şi se pot institui masuri de discriminare în relatiile comerciale cu
anumite state.
Dup ă data aderarii României la UE, nivelul taxelor vamale aplicabil este în
ansamblu, mai redus fata de nivelul taxelor vamale aplicate de România pînă în
2007. Preluarea tarifului vamal comun a condus la obtinerea, pentru operatorii
economici români, a unor conditii de acces la marfurile din import, similare celor
din UE.19
2.4.4. Originea bunurilor

Originea este naţionalitatea "economică" a bunurilor aflate în comerţul

internaţional. Exista două tipuri de origine - preferenţială şi non-preferenţială.
Originea non-preferenţială confera bunurilor o naţionalitate "economică".
Este folosită în stabilirea originii bunurilor ce au a fi supuse diferitelor măsuri de
politică comercială (măsuri anti-dumping, restricţii cantitative şi cote tarifare).
Originea preferenţială conferă beneficii pentru bunurile schimbate între
anumite ţări, şi anume importul la un tarif redus sau egal cu zero.

Capitolul III

Secţiunea 1

Sistemul instituţional actual al autorităţilor vamale

19
http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs/customs/customs_duties/tariff_aspects
21
1.1.Scurt istoric

Atat regimul vamal cat şi organizarea serviciilor vamale au suferit o serie

de modificari, datorate în primul rand schimbarilor sociale survenite în România
la sfarsitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Astfel, s-a ajuns ca, în
perioada interbelica, v ămile să fie administrate de Direcţ ia Vămilor, integrat ă în
Ministerul de Finante, conform unei legi organice. Tot în aceeaşi perioadă, a fost
emisă o lege, privind regimul vamal şi organizarea serviciilor vamale şi a fost
elaborat Tariful vamal.
După cel de - al doilea razboi mondial, Administratia vamală româna a
intrat într-un proces de reorganizare, această cuprinzand infiintarea în 1973 a
Direcţiei Generale a Vămilor şi, ulterior, a Direcţiilor Regionale Vamale.

România a aderat la Convenţia pentru înfiinţarea unui Consiliu de

cooperare vamală, încheiata la Bruxelles la 15 decembrie 1950, prin Decretul
Consiliului de Stat nr. 980/1968, devenind efectiv membră a Organizatiei
Mondiale a Vămilor în anul 1969.
Începand cu data de 13 octombrie 2003 Direcţia Generală a Vămilor a
devenit Autoritatea Nationala a Vămilor, functionand în subordinea Autoritatii
Naţionale de Control.
În prezent, Autoritatea Nationala a Vămilor este organizata şi funcţionează
în conformitate cu prevederile OUG 10/200420 având sarcina de a înfăptui
politica vamală a Guvernului. Autoritatea Nationala a Vămilor, are în subordine
10 Directii Regionale Vamale.
Instituţia vamală din România, chiar daca sub forme diferite de-a lungul
secolelor, a avut un rol important în structura generală a statului, fie în cazul
formatiunilor statale antice, fie în cadrul statului medieval, modern sau în epoca
noastră. Atributiile institutiei vamale decurg din scopurile pe care vama este
chemata să le îndeplineasca, economice şi financiare, administrative, dar şi de
protecţie a patrimoniului national sau cu importante functii în sistemul national de
apărare.

1.2.Structura organizatorică

De înfăptuirea politicii statului în domeniul vamal sunt responsabile

Ministerul Finanţ elor Publice şi Ministerul Industriei şi Comerţului – ca organe
ale administraţiei de stat.
Astfel cum se arata, la art. 5, din codul vamal al României, activitatea
autorităţii vamale se exercită prin :
20
Publicată în MO nr.256 /23.03.2004
22
 a) Autoritatea Naţională a Vămilor;
b) Direcţiile regionale vamale;
c) Birourile vamale;

1.3.Atribuţiile autorităţii vamale

Direcţia Generală a Vămilor funcţionează ca institutie de specialitate a

administratiei publice centrale, asigurand aplicarea strategiei Guvernului în
domeniul vamal. Direcţia Generală a Vămilor reprezintă ţara noastră în relatiile
cu administratiile vamale ale altor state şi organizatiile internaţionale, în
problemele cu specific vamal.
Autoritatea vamală exercită în cadrul politicii vamale a statului, atribuţiile
conferite prin reglementări vamale pentru realizarea controlului vamal al
mărfurilor introduse sau scoase din ţară.
Controlul vamal se efectuează în principal la birourile şi punctele vamale
de către personalul autorităţii vamale, sub îndrumarea şi controlul direcţiilor
regionale vamale şi ale Autorităţii Naţionale a Vămilor sau uneori în alte locuri
stabilite conform codului vamal.
Autoritatea vamală are dreptul să controleze vamal :

- mijloacele de transport ;
- mărfurile;
- bunurile aparţinind persoanelor fizice;
- introducerea sau scoaterea lor din ţară;
În cazul în care se refuză prezentarea, autoritatea vamală are dreptul să
efectueze controlul vamal din proprie iniţiaţivă, fără acordul titularului.
Când există indicii temeinice de fraudă (se descoperă mărfuri nedeclarate
sau ascunse; deţ ine informaţ ii privind intenţia persoanei de săvirşire a unei
contravenţii sau infracţiuni ori chiar faptul că le-a săvirşit; constată
comportament neobişnuit), se poate efectua, cu aprobarea sefului biroului vamal,
controlul corporal sumar, cu respectarea normelor de igienă şi în încăperi
separate, de către persoane de acelaşi sex cu persoana controlată.
Dacă autoritatea vamală deţ ine informaţii privind eventualitatea
transportului de droguri sau precursori ai acestora ascunşi în corpul lor, pe baza
consimţă mintului acestora, pot să le supună unor examene de investigare
medicală (art.11 din codul vamal).
În caz de refuz, agentul vamal solicită parchetului competent autorizarea în
acest sens şi reţinerea persoanei. Rezultatele examinării medicale se prezintă
parchetului în vederea aplicării procedurii penale.

23
 Personalul vamal este investit cu exerciţiul autorităţii publice ş i are dreptul
să conducă la sediul biroului vamal persoanele suspecte de încalcarea
reglementărilor vamale, a caror identitate nu a putut fi stabilita în condiţiile legii.
Echipajele mobile ale autorit ăţii vamale, identificabile prin dotari şi
însemne specifice, au dreptul de a opri mijloacele de transport, în vederea
verificării respectării legislaţiei vamale. În cazul infracţiunilor flagrante sesizează
procurorul.
Personalul vamal are dreptul să urce la bordul navelor, aeronavelor,
inclusiv cele militare pentru a verifica dacă se respectă legislaţ ie în materie, iar
comandantul navei trebuie să înso ţească agentul vamal pentru a crea posibilitatea
controlării oricărui loc de pe navă susceptibil a ascunde mărfuri sau valori supuse
regelementărilor vamale.
Competenţ a acestora este una general ă, autorităţile vamale putând
controla mărfurile supuse reglementprilor vamale în orice loc s-ar afla pe
teritoriul ţării, putând reţine documente (pe baza de proces verbal).

1.3.1.Modalităţi de realizare a controlului vamal

Controlul vamal se exercită în una din următoarele modalităţi :

- verificarea de clădiri , depozite, terenuri, alte obiective;

- prelevare de probe;
- efectuare de investigaţii, supravegheri;
- activităţi necesare gestionării riscurilor;
- control ulterior la sediul agenţilor economici;
- identificarea persoanelor care au legatura cu mărfurile respective
susceptibile de a fi sustrase taxelor vamale;
- livrări supravegheate;
- cooperare cu instituţii vamale române şi străine ;
- culegere, prelucrare şi analiză de informaţii specifice pentru prevenirea şi
combaterea încălcării reglementărilor vamale;
Zona specială de supraveghere vamală este cuprinsă între limita exterioara
a marii teritoriale şi frontiera de stat, precum şi o fişie de 30 km în interiorul
frontierei de stat. În această zonă, autorităţile vamale efectuează şi alte activităţi
specifice prin înfiinţarea de posturi de supraveghere fixe sau mobile, permanente
ori temporare, realizeaza controale inopinate, urmareste şi identifică persoane
suspectate de încalcarea reglementărilor vamale.

1.4. Drepturile şi obligaţiile autorităţii vamale

24
 A.N.V. (Autoritatea Naţională a Vămilor) şi direcţiile regionale vamale
exercită :

- coordonarea
- îndrumarea
- controlul efectuării operaţiunilor realizate de birourile vamale, asigurind
aplicarea uniformă a legislaţiei în domeniu.
Birourile vamale efectuează operaţiuni de control şi supraveghere vamală
în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Autoritatea vamală comunică, în condiţiile legii, la cererea ministerelor şi
altor instituţii centrale , precum şi B.N.R, date privind operaţiunile vamale care le
sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite prin lege.

1.5. Personalul vamal (agenţii vamali)

Este format din funcţionari numiţi în funcţia publică, în cadrul sistemului

instituţional al autorităţilor vamale (art. 22 din codul vamal) şi beneficiază de
ocrotirea specială prevazuta de lege pentru ofiterii de poliţie.
A.N.V. cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice stabileste agenţii
vamali care au dreptul de a face uz de armă, iar condiţiile de exploatare se
stabilesc prin H.G.
La nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor se va constitui Comisia de control
privind armamentul din dotarea autorităţ i vamale, în alcătuirea căreia intră prin
dispoziţii ale D.G.V. şi membri ai Direcţiei de supraveghere şi control vamal.
Prin legislaţia aplicabila funcţionarilor publici (legea nr. 188/199) precum
şi prin reglementări specifice se stabilesc condiţiile de recrutare şi numire în
funcţie a acestora.
În timpul serviciului, personalul poartă uniformă, însemne, ecusoane
distincte şi după caz echipamente de protecţie, care se atribuie gratuit.
Activitatea personalului se desfăşoară numai pe baza legitimaţiei de
serviciu, care cuprind competenţele conferite prin lege.
Personalul vamal este obligat să pastreze confidenţialitatea datelor şi
operaţiunilor efectuate, precum şi a documentelor despre care iau cunoştinţă, să
fie loial instituţiei, să aibă atitudine corectă şi integră, acţionind cu competenţa şi
fermitate pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea încălcării reglementărilor
vamale.
A.N.V. realizează formărea şi perfecţionarea personalului vamal prin
Scoala de Finanţe Publice şi Vamă, precum şi prin programe de formăre
specializata în administraţia publică.
Organele de poliţie trebuie să îşi dea concursul pentru realizarea controlului
vamal efectuat de personalul vamal.
25
1.6. Competenţa Autorităţii Naţionale a Vămilor

Autoritatea Naţională a Vămilor asigură aplicarea legislaţiei în domeniul

vamal şi pentru accize, în mod uniform, imparţial, transparent şi
nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice şi juridice, indiferent de statutul lor
juridic şi de formă de organizare şi funcţionare a acestora.
Autoritatea Naţională a Vămilor are, în principal, următoarele atribuţii:
• aplică în domeniul vamal şi pentru accize măsurile specifice rezultate din
programele guvernamentale şi din reglementările vamale şi pentru accize şi alte
dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală şi fiscală pentru
accize sau supuse controlului vamal şi fiscal pentru accize;
• organizează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale pentru
accize şi operaţiuni vamale, a direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti
pentru accize şi operaţiuni vamale, precum şi a birourilor vamale din subordine;
• urmăreşte şi supraveghează respectarea reglementărilor vamale pe întregul
teritoriu al ţării şi exercită controlul specific, potrivit legislaţiei în vigoare;
• ia măsuri pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea contravenţiilor, în
conformitate cu reglementările legale în vigoare;
• participă împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul vamal şi al
accizelor;
• aplică prevederile Tarifului vamal şi ale altor acte normative referitoare la
acesta;
• aplică prevederile legale prin care se transpun directivele Comisiei
Europene privind originea preferenţială şi nepreferenţială a mărfurilor şi
elaborează metodologii pentru aplicarea regulilor de origine preferenţiale
cuprinse în protocoalele de reguli de origine la acordurile încheiate de Uniunea
Europeană;
• asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal din acordurile, convenţiile
şi tratatele internaţionale la care România este parte;
• urmăreşte aplicarea corectă a regulilor generale de interpretare a
Nomenclaturii Sistemului armonizat şi de evaluare în vamă a mărfurilor, precum
şi a prevederilor actelor normative referitoare la taxele vamale, taxa pe valoarea
adăugată, accize şi alte drepturi vamale;
• elaborează norme metodologice pentru organele proprii de control şi le
supune spre aprobare preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
• elaborează şi adoptă norme tehnice de aplicare a prevederilor
Regulamentului vamal;
• elaborează propuneri privind sistematizarea legislaţiei vamale;
26
 • acţionează pentru îndeplinirea programelor privind integrarea vamală
europeană;
• coordonează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale pentru
accize şi operaţiuni vamale, a direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti
pentru accize şi operaţiuni vamale şi a birourilor vamale pe linia prevenirii şi
combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, alte produse cu regim
special, obiecte din patrimoniul cultural naţional; urmăreşte, în cooperare cu
celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni
vamale;
• verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de
către reprezentantul său a drepturilor de import şi a altor drepturi legal datorate
reprezentând impozite şi taxe care, potrivit legii, sunt în atribuţia autorităţii
vamale; încasează şi virează aceste drepturi; stabileşte, prin controlul ulterior al
declaraţiilor, diferenţele şi asigură încasarea sau, după caz, rambursarea ori
remiterea acestora; aplică formele şi instrumentele de plată şi de garantare a
drepturilor de import şi a altor impozite şi taxe aflate în competenţa sa;
• controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export
sau aflate în tranzit, precum şi bagajele însoţite ori neînsoţite ale călătorilor care
trec frontiera de stat a României şi verifică legalitatea şi regimul vamal ale
acestora, potrivit reglementărilor vamale în vigoare; reţine, în vederea confiscării,
mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislaţia vamală şi pentru care legea
prevede o astfel de sancţiune;
• verifică, potrivit reglementărilor vamale în vigoare, pe timp de zi şi de
noapte, clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective şi poate preleva, în
condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate în
vederea identificării şi expertizării mărfurilor supuse vămuirii;
• efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, potrivit reglementărilor
legale în vigoare, în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a
legislaţiei vamale de către persoane fizice şi juridice; verifică registre,
corespondenţa şi alte forme de evidenţă şi are dreptul de a cere oricărei persoane
fizice sau juridice să prezinte, fără plată, documentaţia şi informaţiile privind
operaţiunile vamale;
• exercită controlul ulterior, conform reglementărilor vamale;
• asigură sistemul informatic integrat vamal, datele şi prelucrările acestora
pentru statistica vamală şi de comerţ exterior; gestionează informaţiile cu privire
la colectarea datoriei vamale;
• reprezintă în faţa instanţelor, direct sau prin organele teritoriale ale
Ministerului Finanţelor Publice, interesele statului în cazurile de încălcare a
normelor vamale;
• asigură, prin intermediul Biroului central, înfiinţat conform art. 202 din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

27
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transmiterea şi/sau primirea
pe cale electronică a informaţiilor privind acordarea asistenţei pentru recuperarea
în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene,
precum şi pentru recuperarea într-un alt stat membru al Uniunii Europene a
creanţelor stabilite în România, potrivit competenţelor legale;
• asigură aplicarea prevederilor legale privind recuperarea în România a
unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi a
celor privind recuperarea într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor
stabilite în România, pentru creanţele pe care le administrează potrivit legii;
• întocmeşte studii, analize şi elaborează proiecte de acte normative privind
organizarea activităţii proprii, pe care le supune preşedintelui Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală pentru a fi valorificate şi promovate;
• face propuneri de avizare a proiectelor de acte normative elaborate de alte
ministere şi instituţii centrale, care cuprind măsuri referitoare la domeniul vamal;
• aplică legislaţia în ceea ce priveşte raporturile de serviciu şi raporturile de
muncă ale personalului propriu;
• organizează, prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă, programe de
formăre, pregătire şi perfecţionare profesională a personalului vamal;
• elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli
propriu, precum şi programul de investiţii, pe care le transmite Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală în vederea cuprinderii în bugetul centralizat al acesteia;
asigură execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli;
• organizează şi asigură alocarea, mişcarea, evidenţa şi controlul mijloacelor
şi echipamentelor din dotare;
• colaborează, pe bază de protocol, cu structurile abilitate ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, precum şi cu alte organe ale statului sau cu asociaţii
patronale, cu atribuţii în aplicarea legii ori interesate în realizarea politicii vamale;
• cooperează, pe bază de reciprocitate, cu autorităţile vamale ale altor state,
precum şi cu organismele internaţionale de specialitate, în vederea prevenirii,
cercetării şi combaterii fraudelor vamale;
• organizează şi execută controlul respectării prevederilor legale privind
supravegherea mişcării produselor accizabile pe teritoriul naţional;
• propune măsuri cu privire la îmbunătăţirea activităţii de colectare şi
încasare a accizelor şi de întărire a capacităţii de control în închiderea circuitelor
mişcării produselor accizabile;
• organizează şi acordă asistenţă de specialitate contribuabililor în domeniul
mişcării produselor accizabile;
• adoptă măsurile necesare pentru asigurarea aplicării prevederilor
Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale,
încheiată la 26 iulie 1995, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (JO C 316 din 27 noiembrie 1995, p. 34), şi ale Convenţiei cu privire
28
la asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale, încheiată la 18
decembrie 1997, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (JO
C 24 din 23 ianuarie 1998, p. 2);
• administrează şi gestionează, în cooperare cu autorităţile vamale ale
statelor membre ale Uniunii Europene, aspectele vamale ce decurg din aplicarea
aranjamentului administrativ privind sistemul cotelor tarifare comunitare;
• îndeplineşte atribuţiile legate de realizarea controalelor Fondului European
de Garantare Agricolă, delegate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru
Agricultură, în calitate de organism responsabil în plan naţional de derularea şi
gestionarea fondurilor europene pentru agricultură;
• efectuează gestionarea riscurilor pe bază de surse şi de strategii naţionale
şi internaţionale;
• raportează Comisiei Europene cazurile de fraudă şi neregularităţi privind
drepturile vamale mai mari de 10.000 euro;
• încasează şi contabilizează resursele proprii tradiţionale (taxe vamale,
contribuţii agricole, taxe antidumping) ale bugetului comunitar;
• întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producţiei, importului
şi circulaţiei produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
• îndeplineşte atribuţiile şi sarcinile prevăzute de lege în domeniul
autorizării, atestării, avizării persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară
activităţi de producţie, îmbuteliere, ambalare, primire, deţinere, depozitare şi/sau
expediere, comercializare, utilizare finală a produselor accizabile;
• controlează, în condiţiile legii, mijloacele de transport încărcate sau
susceptibile a fi încărcate cu produse accizabile aflate în mişcare intracomunitară,
verifică îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la circulaţia intracomunitară de
produse accizabile, verifică, în condiţiile legii, pe timp de zi şi de noapte, clădiri,
depozite, terenuri, sedii şi alte obiective şi poate preleva, în condiţiile legii, probe
pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării şi
expertizării produselor accizabile;
• constată şi sancţionează faptele care constituie contravenţii potrivit
reglementărilor fiscale referitoare la regimul produselor accizabile şi reţine, în
vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul contravenţiei, pentru care legea
prevede o astfel de sancţiune;
• efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, potrivit reglementărilor
legale în vigoare, în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a
legislaţiei fiscale privind accizele de către persoane fizice şi juridice;
• efectuează inspecţia fiscală, în condiţiile Codului de procedură fiscală, în
domeniul produselor accizabile;
• emite decizii de impunere în urma inspecţiei fiscale, în condiţiile Codului
de procedură fiscală, în domeniul produselor accizabile;
29
 • asigură cooperarea administrativă în domeniul accizelor, în conformitate
cu dispoziţiile Regulamentului Consiliului (C.E.) nr. 2.073/2004 privind
cooperarea administrativă în domeniul accizelor;
• organizează şi aplică măsuri de supraveghere fiscală şi efectuează
controlul respectării prevederilor legale, naţionale şi comunitare, în cazul
deplasării pe teritoriul naţional a produselor accizabile; îndeplineşte atribuţiile
prevăzute de reglementările fiscale privind procedura de gestionare a
documentelor administrative de însoţire, întocmite în cazul deplasării produselor
accizabile în regim suspensiv;
• colaborează cu instituţiile abilitate pentru transpunerea în practică a
măsurilor ce se impun în vederea îndeplinirii atribuţiilor asumate prin Planul de
acţiune Schengen;
• realizează, prin intermediul direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni
vamale, executarea silită a drepturilor de import sau de export, a altor taxe şi
impozite datorate statului, potrivit legii, în cadrul operaţiunilor vamale, a
accesoriilor aferente acestora, a amenzilor şi a oricăror altor sume datorate
bugetului general consolidat în temeiul unor titluri executorii, precum şi în
cazurile prevăzute de lege, a creanţelor stabilite într-un alt stat membru al Uniunii
Europene, potrivit competenţelor legale;
• îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările fiscale privind
accizele. Autoritatea Naţională a Vămilor îndeplineşte toate atribuţiile şi are toate
competenţele conferite prin legi sau prin alte acte normative în vigoare.

1.7. Direcţia de Supraveghere şi control vamal

1.7.1. Denumirea instituţiei

Prin H.G. nr. 170/2001 privind organizarea şi funcţionarea Direcţ iei

Generale a Vămilor, Direcţia de supraveghere şi control vamal devine Direcţia de
supraveghere vamală şi luptă împotriva fraudelor vamale.
Structura şi atribuţiile acesteia erau reglementate prin O.M.F. nr.
1326/1996 pentru aprobarea Normelor tehnice de funcţionare a Direcţiei
supraveghere şi control vamal.
Astfel, prin H.G. nr. 165/2005 aceast ă direcţie din cadrul A.N.V. îş i reia
denumirea de Direcţia de supraveghere şi control vamal, iar atribuţiile sale,
respectiv Normele tehnice privind realizarea supravegherii şi controlul vamal, au
fost aprobate ulterior prin Decizia directorului general nr. 633/2001, publicată în
M.O. nr. 150/27.03.2001.

30
 1.7.2. Definirea Direcţiei de Supraveghere în cadrul sistemului naţional al
autorit ăţilor vamale

Direcţia de supraveghere şi control vamal - este un corp specializat în

prevenirea, combaterea şi sancţionarea fraudelor de orice natura în domeniul
vamal, care urmăreste modul de aplicare şi respectare a legislaţiei privind
importul, exportul şi tranzitul realizat de persoanele fizice şi juridice, române şi
străine pe întreg teritoriul României.

1.7.3. Structură organizatorică

Direcţia de supraveghere şi control vamal, este condusă de un director

general adjunct al Direcţiei Generale a Vămilor.
Personalul său, are competentă de verificare, pe întreg teritoriul tării, în
baza programului de activitate şi în cazurile dispuse de directorul general al
Direcţiei generale a vămilor sau în lipsa acestuia de directorul general adjunct.
Personalul din cadrul brigăzilor de control vamal şi supraveghere execută
acţiuni de control la agenţi economici, conform zonei de competenţa teritorială, în
baza sarcinilor stabilite prin programul de activitate.
Pentru continuarea unei misiuni care nu sufera amânare, personalul brigăzii
de supraveghere şi control vamal poate acţiona şi în afara zonei de competentă
numai cu aprobarea directorului general adjunct al Direcţia de supraveghere şi
control vamal.

1.7.4. Programarea şi organizarea activitaţilor

Activitatea de supraveghere vamală ş i control vamal ulterior se desfăşoară

pe baza de programe trimestriale aprobate de conducerea Direcţiei Generale a
Vămilor.
Proiectul programului de activitate se întocmeşte de Direcţia supraveghere
vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale până la data de 10 a ultimei luni din
trimestru, pe baza sarcinilor primite de la conducerea Ministerului Finanţelor
Publice şi a Direcţiei Generale a Vămilor.
Se au în vedere, de asemenea, propunerile serviciilor şi birourilor din
cadrul Direcţiei supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale.
Alte acţiuni ce urmează să fie realizate se înscriu în programul de activitate
pe baza sesizarii altor organe sau a propunerilor altor direcţii din structura
centrală sau teritorială a Direcţiei Generale a Vămilor.
Propunerile pentru proiectul programului de activitate făcute de serviciile
supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale, însuşite de directorul
direcţiei regionale vamale interjudeţene, se înaintează Direcţiei supraveghere

31
vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale până la data de întâi a ultimei luni din
trimestru.
După aprobarea programului de activitate întocmit de Direcţia
supraveghere vamală ş i lupta împotriva fraudelor vamale această direcţie va
transmite, până la data de 25 a ultimei luni din trimestru, programele aprobate
pentru fiecare direcţie regionala vamală interjudeţeană.
Acţ iunile ordinare de supraveghere vamală şi control vamal ulterior se
desfăşoară pe baza de ordin de control/misiune aprobat de conducerea Direcţiei
supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale sau de directorul
direcţiei regionale vamale interjudeţene (model prezentat în anexa nr. 1), iar acţ
iunile extraordinare (operative), pe baza de ordin de control/misiune aprobat de
seful serviciului supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale sau, în
cazuri temeinic justificate, pe baza legitimaţiei de control.
Evidenţa acţiunilor de supraveghere vamal ă şi control vamal ulterior se va
organiza potrivit regulilor stabilite de Direcţia supraveghere vamală şi lupta
împotriva fraudelor vamale.
În situaţiile în care în efectuarea controalelor tematice nu se pot respecta
duratele stabilite prin program directorul general adjunct al Direcţiei
supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale, respectiv directorul
direcţiei regionale vamale interjudeţene, va analiza condiţiile concrete şi va putea
dispune prelungirea duratei acţiunii fără a influenţa realizarea celorlalte acţiuni
prevăzute în programul de activitate.
Informarea şi documentarea sistematică a întregului aparat al Direcţiei
supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale asupra reglemenţărilor
vamale şi fiscale care apar, precum şi pregătirea acţiunilor de control se
desfăşoară la sediul Direcţiei supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor
vamale sau al direcţiilor regionale vamale interjudeţene lunar sau ori de câte ori
este necesar.

1.7.5. Întocmirea actelor de control

Organele de control ale Direcţiei supraveghere vamală şi lupta împotriva

fraudelor vamale, respectiv ale serviciilor supraveghere vamală şi lupta împotriva
fraudelor vamale din cadrul direcţiilor regionale vamale interjudeţene, întocmesc
de regula urmatoarele documente:

a) proces-verbal de control;
b) proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;
c) proces-verbal preliminar;
d) nota de constatare;
e) nota unilaterala;

32
 f) proces-verbal de ridicare a documentelor/preluare de mostre/prelevare
de probe.

Procesul-verbal de control

Procesul-verbal de control constituie titlu de creanta pentru diferentele de

drepturi vamale şi alte sume cuvenite bugetului de stat. Constaţările înscrise în
procesul-verbal de control (model prezentat în anexa nr. 2) trebuie să fie proprii
organelor de control, bazate pe date şi documente expuse clar şi precis,
eliminandu -se orice elemente şi descrieri personale neconcludente, care încarca
nejustificat conţinutul procesului-verbal de control.
Neregulile constatate se vor consemna în procesul-verbal de control în mod
obligatoriu, precizandu-se în mod concret actele normative încalcate (articol,
alineat), cu determinarea exacta a influentelor asupra datoriei vamale cuvenite
bugetului de stat (taxe vamale, accize, T.V.A., alte taxe stabilite prin acte
normative).
În procesul-verbal de control se vor înscrie, la fiecare abatere constatata,
măsurile luate operativ în timpul controlului, cu menţ ionarea documentelor
întocmite, sau măsurile ce vor fi luate în continuare de persoanele fizice ori
juridice controlate, cu indicarea termenului de comunicăre la Direcţia
supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale sau la direcţiile
regionale vamale interjudeţene.
Termenul de comunicăre la Direcţia supraveghere vamală şi lupta
împotriva fraudelor vamale sau la direcţiile regionale vamale interjudeţene va fi
stabilit de organul de control.
Procesul-verbal de control se semnează de organul de control şi de
persoanele fizice şi juridice, prin reprezentanţ ii legali ai acestora, şi se
înregistrează la registratura organului de control în termen de maximum 3 zile de
la încheierea controlului.
Procesul-verbal de control în care sunt consemnate fapte ce atrag
răspunderea materială sau penală, după caz, se semneaza obligatoriu şi de
persoanele făcute răspunzatoare.
Data comunicării rezultatelor controlului este considerata data semnarii de
către agentul economic sau de reprezentantul sau legal a procesului-verbal de
control.
În cazul în care conducerea sau salariaţii agenţilor economici controlaţi au
unele obiecţii asupra constaţărilor organelor de control, acestea vor fi clarificate şi
soluţionate înainte de semnarea procesului-verbal de control.
Dacă se menţin obiecţiile, acestea vor fi prezentate în scris o data cu
semnarea procesului-verbal de control sau în termen de 5 zile lucratoare de la
această data.

33
 În situaţia în care se refuză semnarea procesului-verbal de control,
rezultatele controlului vor fi comunicăte prin scrisoare recomandata cu
confirmare de primire, data primirii de către agenţii economici a scrisorii fiind
data comunicării.
În cazul în care scrisoarea recomandata este returnata, procesul-verbal de
control ramane valabil în formă redactata de organul de control.
Obiecţiile formulate prin contestaţie se vor înainta şi se vor soluţiona
conform reglemenţărilor legale în vigoare.
La procesul-verbal de control se vor anexa situaţii, tabele, acte, documente
şi note explicative privind susţinerea constaţărilor.
Tabelele sau situaţiile se întocmesc în cazurile în care este necesară
sintetizarea expunerii constaţărilor în procesul -verbal de control. Tabelele şi
situaţiile anexate la procesul-verbal de control vor fi semnate de organele de
control şi de conducerea şi salariaţii persoanelor juridice controlate, după caz.
Documentele sau actele necesare pentru consemnarea ori fundamentarea
constaţărilor se anexeaza, după necesitaţi, în copie certificata de organul de
control şi de seful compartimentului de la care emana actul. Acestea se anexează
în original când sunt considerate fictive sau dubioase ori când exista indicii ca se
va urmări sustragerea sau distrugerea lor. În acest caz se lasă persoanelor juridice,
persoanelor fizice şi birourilor vamale de control şi vămuire controlate copii
certificate de conducerea acestora şi de organele de control.
Pentru clarificarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la
nerespectarea prevederilor legale organele de control pot solicita note explicative
persoanelor care se fac vinovate de abaterile constatate şi consemnate în procesul-
verbal de control şi pot fi stabilite anumite răspunderi în sarcina acestora, precum
şi a altor persoane care pot să contribuie la clarificarea problemelor aflate în
control.
Notele explicative se pot lua în orice etapa a controlului, cu condiţia ca
organele de control să fie în măsura să pună întrebari precise ş i să combată
eventualele răspunsuri necorespunzatoare. Organele de control vor analiza
răspunsurile primite, iar concluziile desprinse din analiza vor fi avute în vedere la
întocmirea procesului-verbal de control.
Dacă cei în cauz ă refuză să dea nota explicativă sau să răspundă la unele
întrebari, organele de control vor formula întrebarile printr- o adresa scrisă
(înregistrată la persoana juridică controlată), stabilind termenul în cadrul caruia
trebuie primit răspunsul.
În cazul în care nu se primeste răspuns în termenul stabilit, organul de
control va consemna refuzul în procesul-verbal de control (anexand o copie de pe
adresa), aplicând sancţiunile prevăzute de lege.
În cazul efectuarii controlului prin inventariere, la procesul-verbal de
control se vor anexa situaţiile privind cantitaţile existente, precum şi declaraţiile
gestionarilor luate înainte de începerea inventarierii.
34
 În cazul ridicarii de documente/preluarii de mostre/prelevarii de probe se
întocmeş te proces-verbal de ridicare a documentelor/preluare de mostre/prelevare
de probe (model prezentat în anexa nr. 3).

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Procesul-verbal de constatare ş i sancţionare a contravenţiilor se încheie în

conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, potrivit carora organele de control
ale Direcţiei supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale, respectiv
ale serviciilor supraveghere vamală şi lupta împotriva fraudelor vamale din cadrul
direcţiilor regionale vamale interjudeţene, sunt organe constatatoare.
Pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se va întocmi proces -
verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor (model prezentat în anexa nr.
4). Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor va cuprinde
menţiunile prevăzute de lege.
Lipsa din procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contraven ţiilor a
menţiunilor privind numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârş ită şi
data comiterii acesteia sau lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea
procesului-verbal.
Atat în cazul în care organul constatator aplică sancţiunea, dispunând şi
confiscarea, cât şi atunci când sancţiunea şi confiscarea se aplică de un alt organ,
organul constatator va descrie bunurile supuse confiscarii în procesul-verbal de
constatare şi sancţ ionare a contravenţiilor ş i va lua în privinţa lor măsurile de
conservare sau de valorificare prevăzute de dispoziţiile legale. Despre măsurile
luate se fac menţiunile corespunzatoare în procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor.
Dacă bunurile confiscate aparţin altei persoane decât contravenientului, în
procesul-verbal se vor menţiona numele, prenumele şi domiciliul persoanei fizice
ori denumirea şi sediul persoanei juridice, în măsura în care aceste date sunt
cunoscute.
La constatarea, stabilirea, sancţionarea şi încasarea contravenţiilor se vor
aplica prevederile legilor speciale şi generale cu privire la contravenţii. Procesul
verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se întocmeşte, de regulă, în 3
exemplare.

Procesul-verbal preliminar.

În cazul în care din control a rezultat săvarş irea unor fapte prevăzute de
legea penală, se încheie un proces-verbal preliminar care va fi înaintat organelor
de cercetare penală competente, împreună cu mijloacele materiale de probă
(corpul delict, buletinul de analiza etc.).
35
 Nota de constatare

Notele de constatare se întocmesc atunci când în timpul controlului se fac

constatari a caror reconstituire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau care nu
pot fi dovedite ori în alte situaţii apreciate de organele de control.
În notele de constatare se consemneză situaţiile de fapt, precum şi măsurile
luate operativ pentru remedierea diferentelor constatate.
În situaţii mai deosebite este indicată folosirea martorilor la stabilirea
realitaţii faptelor constatate. Notele de constatare se semnează de organul de
control, de conducatorul persoanei juridice şi de persoanele la care se referă
constatarea ori, după caz, de martori.

Nota unilaterală

Notele unilaterale se întocmesc în cazul în care în urma controlului nu s-au

constatat abateri.
În aceste note organele de control vor menţiona concret documentele
controlate şi constaţările făcute.
Procesul-verbal de ridicare a documentelor/preluare de mostre/prelevare de
probe
Atunci când este cazul, se vor ridica documente, se vor prelua mostre
şi/sau se vor preleva probe, în vederea determinarii naturii marfii.
Pentru prelevarea probelor şi preluarea mostrelor se vor respecta
prevederile metodologiilor stabilite.
Probele vor fi numerotate, cântărite, ambalate şi sigilate, iar restul cantităţii
(martorii) va fi pastrat în birourile vamale de control şi vămuire unde a avut loc
evenimentul, respectându-se procedura de păstrare şi asigurare.
Probele prelevate pentru analiza, cu toate caracteristicile explicit descrise,
vor fi men ţionate în procesul-verbal întocmit la locul de prelevare (model
prezentat în anexa nr. 3).
Pe baza analizelor calitative şi cantitative de specialitate, efectuate de
laboratorul de analiza droguri, se vor emite buletine de analiza, care vor fi
transmise împreună cu restul probei biroului vamal de control şi vămuire unde a
avut loc evenimentul.

1.7.6. Înregistrarea actelor de control şi valorificarea constatărilor

controlului

Procesul-verbal de control şi notele de constatare împreună cu anexele şi

celelalte documente referitoare la controlul efectuat se înregistrează obligatoriu la
organul care a dispus controlul.
36
 În cazul în care actul de control se perfectează la sediul persoanei fizice sau
juridice controlate, se înregistrează şi la această.
Măsurile care se dispun şi se iau pe baza actelor de control legal întocmite
de organele de control ale Direcţiei supraveghere vamală ş i lupta împotriva
fraudelor vamale ş i de cele ale serviciilor supraveghere vamală şi lupta împotriva
fraudelor vamale din cadrul direcţiilor regionale vamale interjudeţene se
adresează, în toate cazurile, persoanelor fizice sau reprezentantului legal al
persoanei juridice controlate ori al biroului vamal de control şi vămuire.
La actele de control încheiate se anexeaza notele de prezentare, care
cuprind în principal urmatoarele:

a) organele sau persoanele, după caz, în afara persoanelor fizice şi juridice

controlate sau a biroului vamal de control şi vămuire, care au contribuit la
săvarşirea faptelor constatate;
b) problemele care necesita control în continuare, facându-se propuneri
corespunzatoare;
c) măsurile ce trebuie luate în continuare de către persoanele fizice şi
juridice sau de biroul vamal de control şi vămuire controlat, precum şi de organul
care a dispus controlul.

1.7.7. Evidenţa, urmărirea şi raportarea rezultatelor activitaţii de control

Serviciile şi birourile din cadrul Direcţiei de supraveghere şi control vamal

vor asigura, ori de câte ori este necesar, urmărirea, la persoanele fizice şi juridice
controlate şi la birourile vamale de control şi vămuire, a aplicării masurilor
stabilite în timpul controlului, precum şi raportarea rezultatelor controlului.
În cazul în care prin actele de control încheiate s-au stabilit obligaţii de
plată în sarcina celor controlaţi, acestea vor fi virate la bugetul statului conform
legislaţiei în vigoare.
Dacă obligaţiile de plată nu sunt achitate în timpul controlului, acestea vor
fi transmise spre urmărire ş i încasare compartimentelor specializate printr-o
adresa la care se vor anexa copii de pe actele întocmite, ce reprezintă titlu
executoriu. Organele de urmărire şi încasare vor confirma primirea acestora.

Secţiunea 2

Statutul funcţionarului public comunitar al personalului vamal.

37
2.1. Generalităţi

Statutul actual al funcţionarilor publici europeni a înlocuit statutul

funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţii Economice
Europene şi ai Comunităţii Economice ai Energiei Atomice.
În cadrul organismelor Comunităţii Europene, îşi desfăşoară activitatea
agenţi supuşi unor norme speciale, de natură statutară.
Prin art. 24 din Tratatatul de fuziune din 8.04.1965 a fost impusă
„stabilirea unui regulament al personalului unic şi comun tuturor instituţiilor
comunitare”21.
Această unificare s-a realizat prin Regulamentul C.E.E, C.E.C.A, C.E.E.A
nr. 259/1968, publicat în J.Of. C.E. nr. Legea nr. 56/1968, modificat de 74 ori în
perioada anilor 1969 – 1996. Acest regulament supus mai multor modificări,
împreun ă cu alte texte este reunit într-un document intern al Comunităţii intitulat
„Statut” care are ca subtitlu Regulamente şi reglementă ri aplicabile
funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţii Europene, cuprinzind 4 părţi :

- Statutul funcţionarilor comunitari (cu 11 anexe);

- Regimul aplicabil altor categorii de agenţi europeni;
- Alte reglementări aplicabile funcţionarilor şi agenţilor C.E.
- care cuprinde reglementări luate de comun acord de instituţiile C.E. şi
aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi comunitari.
Intervenţia unor reglementări cu valoare de statut nu a rams fără consecinţe
în ceea ce priveşte regimul funcţiei publice europene, ea a avut ca efect faptul că:
”a plasat funcţia publică comunitară în categoria funcţiilor publice aşa zise
închise”22.
Acest sistem este asemănător funcţiei publice franceze sau germane, în care
veritabili funcţionari sunt titulari ai posturilor lor şi au vocaţie la carieră23.
Fiecare din organismele comunitare are o politică proprie de personal,
grefată însă pe un statut comun tuturor funcţionarilor publici europeni. Cel mai
numeros efectiv il are Comisia Europeană, care în 1993 era structurata în 23 de
direcţii.

2.2. Noţiunea „funcţionar al comunităţii europene ”

21
J.Boulois, Droit institutionnel de l Union Europneene, ed.6,ed.Montechrestier, 1997,p.191;
22
Ibidem;
23
G.Isaa, Droit communautaire general, 5-eme edition, Ed.Armand Colin, 1997, p.92;

38
 Definirea noţiunii o gasim la art. 1, din statut potrivit căreia :” este
funcţionar al comunităţilor, în sensul prezentului statut, orice persoană care a
fost numită în condiţiile prevăzute de acest statut, într-o funcţie permanentă din
instituţiile Comunităţii, printr -un act emis de o autoritate investită cu puterea de
numire de această instituţie”.
Prin această definiţie se realizează distincţia dintre funcţionarii comunitari
şi alte categorii de agenţi, eventual angajaţi în regim contractual24. Totodată, din
cuprinsul acestei definiţii deducem câteva reguli ce privesc funcţionarii
comunitari :
- dobândirea statutului de funcţionar comunitar este condiţionată de
emiterea unui act de numire emis de autoritatea competentă;
- sunt supuşi une situaţii legale de reglementare; adică integral dreptului
comunitar;
- situaţia lor juridică poate fi modificată unilateral;
- autoritatea va exercita puterea de numire, urmând să fie desemnată de
către fiecare organism al Comunităţii. Ca regulă, preşedintele unei instituţii
reprezintă autoritatea investită cu putere de numire.

2.3. Drepturile funcţionarului comunitar

Funcţionarii beneficiază de libertate de opinie şi expresie, se bucură de

libertatea de asociere, are drept la greva, drept la concediu, de a candida la funcţii
elective, drept la carieră, drept la pensie, drept la perfecţionarea pregatirii
profesionale, drept la o remuneraţie corespunzătoare, drept la ajutor şi asistenta
şin partea comunităţii, dreptul de a-i fi comunicăta orice decizie cu caracter
personal care îl priveşte .

2.4. Îndatoririle funcţionarului comunitar

În acord cu practica Uniunii şi jurisprudenţa Curţii Europene, pot fi

identificate următoarele îndatoriri :
- independenţă şi neutralitate a funcţionarului internaţional faţă de orice
alta autoritate decât cea care l-a angajat;
- îndatorirea de rezerva şi discreţie;
- de a se achita de sarcinile funcţiei cu maximum de constiinţă
profesională;
- obligaţia de supunere faţă de şeful ierarhic;

24
Aurel Teodor Moldovan, op.cit.p.81;

39
 - obligaţia de fidelitate faţă de naţiunea pe care o slujeste, faţă de instituţiile
democratice şi instituţia în care lucrează;
- comportament profesional corespunzător;
- repararea prejudiciilor cauzate comunităţii prin faptele sale personale
grave (art. 22 din statut);
- moralitate;
- control medical anual;

2.5. Categorii de funcţionari publici comunitari

. Sunt reglementate la art. 5, din statut, care instituie norma de principiu potrivit
căreia „funcţiile” care relevă prezentul statut sunt clasate, din punct de vedere al
naturii şi al nivelului funcţiilor cărora le corespund, în 4 categorii desemnate în
ordine ierarhică descrescătoare de la literele A,B,C şi D.

Funcţionarii europeni sunt imparţiţi în 4 categorii :

1. Categoria A - care comportă 8 grade, grupate la rindul lor, în profesiuni

în general desfăşurate pe 8 grade şi unde sunt cuprinse funcţiile de:

- direcţie;
- concepţie;
- studiu.

Pentru ocuparea acestor funcţii se cer studii universitare sau experienţă

profesională de nivel echivalent.
Funcţionarii din această categorie elaborează politici, pregatesc proiectele
actelor juridice şi al raporturilor şi aplicarea legislaţiei comunitare.

Funcţiile de direcţie sunt asigurate de:

- directori generali (A1);

- directori (A2);
- şefi de divizie (A3).

2. Categoria B, cuprinde 5 grade care sunt regrupate în profesiuni pe 2

grade şi sunt asigurate prin funcţii de:

- aplicare;
- încadrare;

40
 Acestea necesita pentru ocuparea lor studii de nivel secundar sau
experienţă profesionala de nivel echivalent.
Funcţionarii din această categorie primesc şi analizeaza informaţii necesare
pentru elaborarea politicilor Uniunii, fie pentru a supraveghea şi a face să fie
respectata legislaţia.

3. Categoria C, cuprinde tot 5 grade, regrupate în profesiuni desfăşurate pe

2 grade, cărora le corespund funcţiile de :

- execuţie, care necesită studii medii pentru ocuparea lor sau experienţă
profesionala de nivel echivalent.

4. Categoria D, cuprinde 4 grade, regrupate în profesiuni desfăşurate în

general pe 2 grade, corespunzindu-i funcţiile de :

- serviciu;
- manuale, care necesita studii de invatamint primar, eventual completate
de cunostinte tehnice.

Este recunoscut prin statut dreptul funcţionarilor de a cere mutarea lor în alt
post în interiorul instituţiei de care aparţin.

2.6. Recrutarea funcţionarilor publici comunitari

Se face prin concurs (probe scrise şi orale). Principiile care guvernează

recrutarea sunt :

- selectarea celor mai competente persoane;

- persoanele să corespundă din punctul de vedere al integrităţii lor;
- să se facă pe baze geografice suficient de largi, încât să asigure accesul la
funcţiile comunitare a cât mai mulţi resortisanţi şi în statele membre U.E.
(echilibru geografic).

Condiţii cerute pentru ocuparea funcţiilor :

- naţionalitatea unui stat membru;

- să aibă exerciţiul drepturilor civile;
- stagiul militar efectuat pentru barbaţi;
- garanţii de moralitate;
41
 - aptitudini fizice (nu se acceptă infirmităţi, maladii care pot stinjeni
serviciul);
- cunoaşterea aprofundată a uneia dintre limbile comunităţii şi a altei limbi a
comunităţi într-o manieră satisfacătoare;
- condiţii de studii, experienţă, merite;
- alte condiţii - vechime în muncă şi în grad, vârsta;

Secţiunea 3

Răspunderea juridică a personalului vamal

3.1 Generalităţi

Organizarea vie ii în societate presupune respectarea de către to i membrii

ei a unor reguli de conduita. Încălcarea acestor reguli atrage după sine
răspunderea celui vinovat. În funcţie de natura normelor încălcate, răspunderea va
fi morala, juridica, politica s.a.

Răspunderea juridica – este o forma a r ăspunderii sociale, particularizata

prin faptul că, intervine în urma unei încălcări a normei de drept, adică ulterior
săvâr irii unui fapt ilicit ori manifestării unei conduite contrare reglementarilor
legale.
În consecin ă, putem defini răspunderea juridica drept acea formă a răspunderii sociale ce
constă, în complexul drepturilor si obliga iilor conexe care, potrivit legii apar ca urmare a
producerii unor fapte ilicite si care constituie cadrul în care se realizează sanc iunile juridice menite
sa asigure restabilirea
ordinii de drept. În domeniul tiin ei dreptului se conturează distinc ia dintre
termenii
de răspundere si responsabilitate.
În primul rând, dreptul administrativ analizează responsabilitatea si
răspunderea organelor administra iei de stat;
În al doilea rând, dreptul administrativ analizează aceste fenomene în
legătura cu func ionarii publici;
În al treilea rând, se preocupa de cercetarea responsabilită ii cetă enilor
fata de normele juridice, respectiv a răspunderii acestora în cazul încălcării lor.
Pentru un func ionar public caracterizat de un înalt spirit de responsabilitate, nu exista o
valoare mai importanta decât îndeplinirea sarcinilor

42
impuse de func ia sa. Acest tip de func ionar este stăpânit de un sentiment de
vinovă ie daca ceva n-ar fi în ordine cu activitatea sa.
Func ionarul public caracterizat de responsabilitate sociala munce te bine si corect,
în elegând ca acesta este felul lui de -a fi. Totodată în rândul funcţionarilor publici con
tiincio i apare si tipul func ionarului care se
deta ează de cele spuse anterior.
Abaterea si răspunderea juridica sunt institu ii fundamentale ale dreptului,
în general si ale fiecăreia dintre ramurile de drept, menite a asigura conformitatea
cu norma juridica a tuturor subiec ilor cărora se adresează, obligându-i, după caz:

- la îndeplinirea unor acte si fapte, cu valoare juridica ori;

- interzicându-le anumite acte si fapte care, daca ar fi săvâr ite, ar aduce
atingerea unor valori sociale pe care statul si societatea - în ansamblul ei - au interesul
de a le apăra. Apărarea acestor valori se face, înainte de toate, prin instituirea
răspunderii juridice a celor vinova i de „atingerile” efective care privesc aceste valori
sociale si, pe această baza, aplicarea unor sanc iuni cu rol de a repara „răul produs”.

Dreptul, în ansamblul sau, este un drept unitar, chiar daca este structurat pe mai multe
ramuri, între multe dintre ramurile sale exista numeroase zone de interferente care î i vor pune
amprenta si pe institu iile juridice la care ne referim – abaterea şi răspunderea administrativa si
sanc iunile administrative. Este si motivul pentru care apărarea cu mai multa vigoare a
domeniului ce constituie obiectul de reglementare al unei anumite ramuri de drept se face nu
numai prin mijloacele (sanc iunile) specifice acelei ramuri, ci si prin interven ia (în anumite
condi ii) si a mijloacelor ce in de alte ramuri ale dreptului. În această viziune, este de ordin
principal faptul că, abaterea si răspunderea administrativa si, implicit sanc iunile administrative
(care in de dreptul administrativ) vor coexista si vor ac iona nu numai independent , ci si
împreună cu abaterile si răspunderile si, desigur, cu sanc iunile specifice celorlalte ramuri
ale dreptului. Ca atare, abaterea si răspunderea administrativa
si, implicit, sanc iunile administrative, pentru a fi mai bine în elese nu pot fi analizate
numai ca institu ii „pure”, ci si în legăturile lor organice cu celelalte forme ale abaterilor
, răspunderilor si sanc iunilor juridice reglementate de normele ce apar in
celorlalte ramuri de drept.
Unii autori, fac distinc ie între no iunile de „răspundere” şi „constrângere” în drept, în
general, şi în dreptul administrativ spe a, considerând că, răspunderea ca fenomen social juridic,
deci şi răspunderea din dreptul administrativ, are ca finalitate atât autoreglarea sistemului
(subsistemului) social, cât şi condamnarea, dezaprobarea faptei dereglatoare, în scopul corijării
43
atitudinii viitoare a autorului ei, formarii spiritului sau de responsabilitate, în timp
ce, prin intermediul constrângerii se vizează numai func ia de autoreglare a
sistemului social.

În această viziune se apreciază ca unele masuri de constrângere administrativa

intervin pentru a preveni săvâr irea unor fapte antisociale, ca masuri de siguran a, iar
altele numite sanc iuni de drept administrativ, intervin nu neapărat pentru că, s-a
încălcat legea printr-o fapta ilicita, concretizând o tragere la răspundere juridica a
unor subiecte, ci intervin pur şi simplu în procesul pozitiv de aplicare a legii.
Ca atare, concluzionăm: orice măsura cu caracter sanc ionator este, totodată, şi o
expresie a constrângerii administrative, dar nu orice sanc iune de drept administrativ
este specifica dreptului administrativ.
Personalul vamal are calitate de funcţionar public cu statut special, potrivit
OUG 10/2004 privind Statutul personalului vamal, publicat în M.Of.
nr. 256/23.03.2004, aprobată prin legea nr. 243/2004, publicată în M.Of. nr.
532/14.07.2004 şi cuprinde persoanele numite în funcţii publice generale şi specifice de
conducere şi de execuţie din cadrul A.N.V.
Conform art. 25 alin. 2 din statut, personalul vamal este răspunzător pentru
acţiunile şi deciziile luate în exercitarea atribuţ iilor de serviciu, precum şi pentru
săvirşirea actelor şi faptelor incompaţibile cu reglementările stabilite prin legea nr.
188/1999, republicată.
Agenţii vamali cu funcţii de conducere şi execuţie răspund pentru pagubele cauzate prin
neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de control, potrivit art. 998 din Codul civil, ceea ce
presupune necesitatea întrunirii cumulative a condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale: fapta
ilicita, prejudiciul (rezultatul negativ pagubitor care trebuie să existe, s ă fie cert, neacoperit);
raport de cauzalitate; capacitatea de voinţă a faptuitorului cu calitate specială în acest caz; existenţa
raportului de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciul, vinovaţia.
Statutul personalului vamal nu reglementează din păcate răspunderea
personalului său, ceea ce atrage aplicarea normelor de drept comun în materie –
legea funcţionarilor publici nr. 188/1999.
Răspunderea funcţionarilor publici români este reglementată în capitolul
VIII, al legii 188/1999 25, intitulat „ Sancţiunile disciplinare şi răspunderea
funcţionarilor publici”. Legiuitorul distinge între mai multe categorii de
răspunderi , astfel :
25
Textul republicat al legii a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 29 mai 2007.

44
3.2. Răspunderea administrativă

Conform art.75 din actul normativ premen ionat :

„ Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu
atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz”.
De asemenea, în situaţia în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al
său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii,
împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve
cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, iar în cazul în care
acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public, persoana respectivă va
fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituţia publică.
Func ionarul public este exonerat de răspundere dacă a respectat
prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea.

3.3.Răspunderea disciplinară

Aceea i lege, la art. 77, reglementează r ăspunderea disciplinară care va fi

angrenată în cazul în care funcţionarul public încălcă cu vinovăţ ie îndatoririle
corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi normele de conduită profesională
şi civică prevăzute de lege.

Sunt calificate ca fiind abateri disciplinare următoarele fapte :

a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absenţe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului
legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest
caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea;
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter
politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;

45
 j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,
conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul
funcţiei publice şi funcţionarilor publici.

Sancţiunile disciplinare sunt:

a) mustrare scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de
promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe
o perioadă de până la un an;
e) destituirea din funcţia publică.

La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de:

- cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare;

- împrejurările în care această a fost săvârşită;
- gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii;
- comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public;
- de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu
au fost radiate în condiţiile prezentei legi.
Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data
sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu
mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere
disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se
suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub
urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanţa
judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public
care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă,
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul
acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune
mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei
structuri a autorităţii ori instituţiei publice.
Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) se poate aplica
direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică.
Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b)-e) se aplică de
persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la propunerea
comisiei de disciplină.
46
 Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a
faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului
public trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii.
Refuzul funcţ ionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o
declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-
un proces-verbal.
Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare şi propunerea
sancţiunii disciplinare aplicabile func ţionarilor publici din autorităţile sau
instituţiile publice se constituie comisii de disciplină, din care face parte şi un
reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant
desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici pentru care este organizată
comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau
funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat.
Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţ i membri şi, după
caz, poate solicita compartimentelor de control din cadrul autorităţilor sau
instituţiilor publice să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatele
activităţii de cercetare.
Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici este compusă din 5
înalţi funcţ ionari publici, numiţ i prin decizia primului-ministru, la propunerea
ministrului internelor şi reformei administrative.
Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină,
precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale
acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale
a Funcţionarilor Publici.
Func ţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicat ă se poate adresa
instan ţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după
caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.(art 80 din legea 188/1999).
Pentru evidenţierea situaţiei disciplinare a funcţionarului public, Agenţia
Naţional ă a Funcţionarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform
bazei de date pe care o administrează.
Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare
aplicate funcţionarului public şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.
Conform art 81 din legea 188/1999, cazierul administrativ este necesar în
următoarele cazuri:

a) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru

recrutarea funcţionarilor publici;
b) desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru în
comisia de disciplină;
c) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;
d) ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari
publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;
47
 e) în orice alte situaţii prevăzute de lege.

Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:

a) funcţionarului public interesat;

b) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;
c) preşedintelui comisiei de disciplină;
d) altor persoane prevăzute de lege.

Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:

a) în termen de 6 luni de la aplicare, sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77

alin. (3) lit. a);
b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate,
sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b)-d);
c) în termen de 7 ani de la aplicare, sancţiunea prevăzută la art. 77 alin. (3) lit.
e).
Radierea sancţiunilor disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se constată prin act
administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

3.4.Răspunderea contravenţională

Funcţionarii publici răspund contravenţional dacă săvâr esc contravenţii

în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.
(2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii
funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are
sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat,
conform OUG 2/200126 .

3.5.Răspunderea civilă

Conform art 84 din legea 188/1999, răspunderea civilă a funcţionarului public

se angajează:

26
Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001. Aceasta este forma
actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 4
octombrie 2009, cu modificările şi completările aduse de rectificarea nr 2/12.07.2001; OUG
16/20.02.2002; legea 180/11.04.2002; ordonanţa 61/29.08.2002 abrogată de legea 174/17.05.2004; legea
357/11.07.2003; OUG 108/24.10.2003; legea 352/21.07.2006; legea 353/21.07.2006; legea
182/16.05.2006; decizia 1354/10.12.2008; legea 293/28.09.2009

48
 a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei
publice în care funcţionează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de
comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile.

Repararea pagubelor aduse autorităţ ii sau instituţiei publice în situaţiile

prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în
termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dup ă caz, prin asumarea unui
angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza
hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în
cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorităţ ii sau instituţiei publice de a emite ordinul
sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii
pagubei.

3.6.Răspunderea penală

Răspunderea funcţionarului public intervine în situaţia în care sunt

intrunite:
a) - conditiile generale ale răspunderii penale: vinovaţia, fapta penală,
capacitatea de a răspunde; raportul de cauzalitate;
b) - condiţiile speciale ale răspunderii penale : fapta penală să fie savirsită
pentru în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o
ocupă se angajează potrivit legii penale.
În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea
unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are
competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea
funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului
penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv
îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate
drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Dacă nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale, iar
fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată
comisia de disciplină competentă.

49
 De la momentul începerii urmăririi penale, în situaţia în care funcţ ionarul
public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia
publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în
cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii
ori instituţiei publice.

Capitolul IV

50
Taxele vamale

Secţiunea 1

Taxele vamale în România, apariţia şi evoluţia lor

1.1. Legislaţia vamală în perioada 1875-1948

În organizarea statului, vama este o instituţie complexa care, pe lângă rolul

ei primordial, fiscal, îndeplineşte funcţia de instrument de protecţie a economiei
naţionale şi indirect, un rol social şi de apărare a naţiunii. Prima lege care a
organizat în mod unitar vamile române este Legea generală a vămilor, elaborată la
data de 1 iulie 1875.
Legea cuprinde o serie de principii care consacrau autonomia vamală a
României faţă de Turcia. Art. 1 al legii stipuleaza: ”toate mărfurile cu excepţia
celor anume scutite vor fi supuse la importul şi la exportul din ţară, la vămuirea
conform unui tarif general, pe baza caruia se va trata cu celelalte ţări.”
Tariful vamal elaborat între 2 iulie 1875 şi 20 februarie 1875 impune taxele
vamale la import variind între 4% şi 20% ad-valorem, cu 20% fiind impozitate
săpunurile, zaharul, hartia, ceara, pieile, vinurile, etc. Semnarea convenţ iei cu
Austro-Ungaria (22 iunie 1875 ) a silit Guvernul României să acorde acelaşi
regim vamal şi altor ţări (Germania, Franta, Anglia). Austro - Ungaria a
considerat ca exagerate taxele prevăzute de tariful vamal din 1875, solicitand
elaborarea unui nou tarif vamal convenţional, cu taxe de maxim 7.5%.
În anul 1886, însă, din cauză intervenţiei Ungariei, se suspenda convenţia şi
prin ridicarea taxelor vamale de către Austro - Ungaria la importul mărfurilor
româneşti cu 30% se declara razboi vamal între România şi Austro - Ungaria.
România răspunde prin aplicarea noului tarif vamal din 1886, care are taxe
mai ridicate faţă de tariful din anul 1875.
În perioada anilor 1900 - 1904 curentul protecţionist devine tot mai
puternic, modificarile comerciale române reflectand această evoluţie.
În anul 1905 a fost adoptata o lege prin care se urmarea sprijinirea
comerţului românesc dar şi punerea de acord a reglemenţărilor vamale cu
principiile stabilite prin lege pentru încurajarea industriei naţionale din 12 mai
1877.
În 1905 se introduce pentru prima data sistemul draw-bach, adică dreptul
de restituire, în caz de export, a taxelor plătite la import asupra materiilor prime
străine, când ele au primit în ţară o transformare industrială.

51
 În perioada dintre cele două războaie mondiale România a perceput taxe
vamale şi la export. Introducerea acestora s-a facut datorita decalajului mare
dintre preturile interne şi cele externe.
După anul 1935, impozitele indirecte aplicate consumului şi circulaţiei
mărfurilor, pe cifra de afaceri, s-au majorat,ele reprezentand izvorul principal de
venituri bugetare.

1.2. Legislaţia vamală în perioada 1948-1989

În perioda 1948-1989 legislaţia vamală a suferit modificari importante

datorită ingineriei ideologice în viaţa economică realizându-se corelări legislative
şi modificări de tehnică vamală.
Legea nr. 9/1949 pune accentul pe sancţionarea oricarei încălcări a legii
vamale şi a fost abrogată prin apariţia Legii Vămilor nr. 6/1962, care aduce ca
noutate adaptarea vămilor dintr-un organ fiscal într-un organ represiv al statului,
în ceea ce priveşte persoanele fizice.
În anul 1937 a aparut noul Tarif Vamal, care a fost urmat în anul 1987 de
apariţia Codului Vamal ( Legea nr. 30 ). Aceast ă lege este în vigoare, cu unele
modificari şi astazi. În completarea acesteia a aparut în anul 1981 Decretul
Consiliului de Stat nr. 337 (Regulamentul Vamal) care a suferit modificari şi este
în vigoare şi astazi.

1.3. Reglementări vamale după anul 1989

După 1989, în condiţiile economiei de piaţa şi ţinandu-se cont de dorinţa

României de a se întegra în Comunitatea Economica, legislaţia vamală a fost
modificată.
După anul 1990 principală modificare a legislaţ iei a constituit-o apariţia
Ordonantei nr. 26 privind tariful vamal de import al României (aprobat prin legea
nr.102/1994).
Cea mai importantă schimbare a fost realizat ă prin promulgarea Legii
nr.141 din 24 iulie 1997 privind impunerea unui nou Cod Vamal şi a H.G. din 6
octombrie 1997, care stabilea regulamentul de aplicare a Codului vamal,
modificat ulterior prin H.G. nr.1114 din 9 noiembrie 2001 cu Regulamentul de
aplicare a Codului vamal al României şi cu Hotararea de Guvern nr. 802/2004
privind modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal
al României aprobat prin H.G. nr.1114/2001.
În cursul anului 1997 a fost redactata formă finală a Codului vamal al
României, care a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea
nr.141/1997. Acest act a intrat în vigoare la data de 01.10.1997 şi reprezintă, din
52
punct de vedere juridic, o realizare care se înscrie în activitatea de armonizare a
legislaţiei din domeniu cu legislaţia comunitara. De asemenea, a fost redactat şi
publicat Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin
H.G. nr. 1114/2001. Prin aprobarea acestui act, aplicarea normelor de natura
vamală a fost aliniata cerintelor comunitaţii europene, pe teritoriul României,
existand la această data toate condiţiile necesare aplicării unitare a legislaţiei
vamale europene, indiferent de subiecţii carora se adreseaza şi de raporturile
juridice reglementate.
În anul 2006, au apărut ultimele reglementări în domeniu respectiv prin
legea nr. 86/200627 prin care s-a adoptat codul vamal actual, ce cuprinde XIII
titluri, structurate pe 288 articole. Prin H.G. nr. 707/2006 28 s-a aprobat
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, iar prin O.U.G. nr.
10/200429 s-a adoptat statutul personalului vamal.

Secţiunea 2

Taxele vamale, componente ale sistemului de impozite indirecte.

2.1. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte. Clasificare

În practica financiară se întâlneşte o diversitate de impozite atât din punct

de vedere al formei, cât şi al conţinuţului.
Impozitele, indiferent de categoria din care fac parte, reprezintă o formă de
prelevare a unei parţi din veniturile sau averea persoanelor fizice şi juridice la
dispoziţia statului. Prelevarea se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi
nu dă dreptul plătitorilor de a cere statului un contraserviciu de valoare egală.
Caracterul obligatoriu al impozitelor rezidă din faptul că toate persoanele
fizice şi juridice, care realizează un venit sau posedă un anumit gen de avere
pentru care datorează impozit conform legii, sunt supuse la plata impozitelor de
către stat.
Dreptul de introducere a impozitelor îl are statul şi el este exercitat prin
organele puterii centrale – Parlamentul, dar şi prin organele administraţiei locale
de stat. Parlamentul se pronunţa în legătură cu introducerea impozitelor de stat de
importanţă naţional ă, iar organele locale de stat sunt abilitate să introducă
anumite impozite în favoarea unităţilor administrativ teritoriale.

27
Textuliniţial a fost publicat în M.O.nr. 350 din 19 aprilie 2006
28
Textuliniţial a fost publicat în M.O nr. 520 din 15 iunie 2006
29
Textul iniţial a fost publicat în M.O.nr. 256 din 23 martie 2004
53
 Impozitele nu constituie doar o sursă de acoperire a cheltuielilor publice
dar şi un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social. Prin intermediul
lor, se poate încuraja (pe calea exonerării) sau descuraja (sub formă suprataxării)
o anumită activitate economică şi totodată pot fi extinse sau restrânse relaţiile
comerciale cu străinătatea.
Impozitele întâlnite în practica financiară cunosc o mare diversitate,
deosebindu-se între ele din punct de vedere al formei şi al conţinutului. În present
există numeroase criterii ştiinţifice după care se face o clasificare a diferitelor
categorii de impozite oferind astfel posibilitatea de a sesiza mai uşor efectele
acestora în plan economic, social şi politic.
După relaţia cu contribuabilul şi modul de percepere, impozitele pot fi
împărţite în :
a) - directe;
b) - indirecte.
Caracteristica principală a impozitelor directe o reprezintă stabilirea
nominală a acestora în sarcina unor persoane fizice sau juridice, avându-se în
vedere veniturile au averea acestora precum şi cotele de impozit prevăzute de
lege.
Impozitele directe se încasează direct de la subiectul impozitului la termene
dinainte stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului
sunt una şi aceeaşi persoană, deşi în practică, uneori, acestea nu coincid.
În cazul impozitelor directe chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al
impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
Impozitele indirecte sunt percepute cu prilejul vânzării unor bunuri şi
prestării unor servicii (transport, spectacole, activităţi hoteliere) ceea ce
înseamnă că ele vizează cheltuielile şi nu veniturile sau averea ca, în cazul
impozitelor directe.
Contribuţ ia impozitelor indirecte la formărea veniturilor fiscale este mai
mica decât cea a impozitelor directe şi a contribuţiilor pentru asigurări sociale
luate împreună – în ţările cu o economie dezvoltată. Spre deosebire, în ţările în
curs de dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte este mai mare decât cea a
impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului.
Instituirea impozitelor indirecte de către stat se face asupra vânzărilor de
mărfuri şi prestărilor de servicii. Calcularea impozitelor indirecte se face pe baza
unor cote care nu sunt diferenţiate în funcţie de venit, avere sau situaţia personală
a celor care cumpără mărfuri sau solicită prestarea de servicii. În consecinţă,
impozitele indirecte dau impresia că afectează în mod egal veniturile tuturor
categoriilor de persoane. Dar, în realitate ele afectează mai puternic pe cei cu
venituri mici pentru că această categorie de impozite se percepe de regulă la
vânzarea bunurilor de larg consum.

54
 Chiar dacă persoanele care plătesc la bugetul de stat impozitele indirecte
sunt de regulă industriaşii, comercianţii, etc., acestea sunt suportate de către
consumatori, deoarece se include în preţul de vânzare al bunurilor comercializate.
Aşadar, impozitele indirecte afectează veniturile reale, micşorând puterea
de cumpărare.
Deşi unii economişti susţin că situaţia poate fi rezolvata prin excluderea din
consum a bunurilor şi serviciilor impozitate cu impozite indirecte, acest lucru nu
este posibil deoarece bunurile respective sunt de larg consum şi nu obiecte de lux.
În perioadele în care economia înregistrează o creştere, impozitele indirect
au un randament fiscal ridicat spre deosebire, în perioadele de criză şi depresiune,
încasările din impozitele ridicate scad, deoarece producţia şi consumul cresc mai
lent sau înregistrează un recul.

2.1.1. Clasificarea impozitelor indirecte

Formele de manifestare a impozitelor indirecte30 sunt:

a) taxele de consumaţie;
b) monopolurile fiscale;
c) taxele vamale;
d) diferite taxe;

Taxele de consumaţie

Taxele de consumaţie reprezintă cel mai important impozit indirect în

economia ţărilor dezvoltate, acestea furnizând mai mult de jumătate din încasările
provenite din impozite directe.
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de
vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe
impozitul.
Mărfurile asupra cărora se percep taxe de consumaţ ie sunt de obicei cele
de larg consum, de exemplu: zahărul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua,
textilele, încălţămintea, etc.
Din categoria taxelor de consumaţie fac parte taxele de consumaţie de
produs, numite şi accize şi taxele generale pe vânzări percepute la vânzarea
tuturor mă rfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de
producţie.
Impozitării prin accize sunt supuse produsele consumate în cantităţi mari şi
cele care nu pot fi înlocuite de consumatori cu altele, această determinând un
randament fiscal ridicat al acestui impozit.
30
http://facultate.regielive.ro/economie/evolutia_impozitelor_indirecte_in_romania_in_perioada_de_tran
zitie_si_influenta_acestora_asupra_resurselor_financiare_publice-58797.html.
55
 Obiectul acestor accize este reprezentat de produsele nominalizate prin
reglementările în vigoare, ca de exemplu: băuturi alcoolice, cafea, ţigări, confecţii
de blănuri naturale, mobilier sculptat, articole de cristal, benzină, motorină,
aparatură electronică, etc.
Produsele asupra cărora se percep accize sunt diferite de la o ţară la alta, ca
de altfel şi la nivelul cotelor folosite pentru calcularea accizelor.
Prin utilizarea accizelor , unele ţări încearcă s ă realizeze înfăptuirea unor
obiective sociale, ca de exemplu putând fi dat nivelul ridicat al accizelor la alcool
şi tutun.
O altă categorie a taxelor de consumaţie o reprezintă taxele generale pe
vânzări, întâlnite sub formă impozitului pe cifra de afaceri.
Din punct de vedere al verigii la care se încasează unitatea producătoare,
unitatea comerţului cu ridicata sau cu amănuntul - impozitul pe cifra de afaceri
poate îmbrăca formă impozitului cumulativ (multifazic) şi formă impozitului unic
monofazic.
În cazul impozitului cumulativ, mărfurile sunt impuse în fiecare stadiu pe
care îl parcurg de la ieşirea lor din producţie, până în momentul ajungerii lor la
consumatorul final. Calculându-se asupra preţului de vânzare al m ărfurilor, în
care este inclus şi impozitul cumulativ mai poartă şi denumirea de " impozit în
cascadă", "în piramidă" şi este cu atât mai mare cu cât marfa parcurge mai multe
stadii.

Impozitul unic sau monofazic31

Impozitul unic este impozitul pe cifra de afaceri care se încasează o singura

dată, indiferent de numărul de verigi pe care le parcurge marfa impusă
impozitării. Atunci când impozitul unic se încasează în momentul vânzării mărfii
de către producător, el se numeşte "taxă de producţie", iar dacă încasarea are loc
în stadiul comerţului cu amănuntul sau cu ridicata, acest impozit poarta numele de
"impozit pe circulaţie" sau "impozit pe vânzare".
Din punct de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaş
te formă impozitului pe cifra de afaceri brută şi a impozitului pe cifra de afaceri
netă.

Impozitul pe cifra de afaceri brută32

31
idem
32
ibidem
56
 Impozitul pe cifra de afaceri brută se aplică asupra întregii valori a
mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile anterioare.
Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra valorii adăugate în
fiecare stadiu al circuitului economic. Acest tip de impozit mai este cunoscut şi
sub denumirea de "taxa pe valoare adăugată". Modul de aşezare şi percepere a
taxei pe valoare adăugată, suma datorată statului va fi aceeaşi, indiferent de
numărul verigilor prin care trece marfa.
În prezent, toate ţările membre ale C.E.E. şi ţări precum Suedia, Austria,
Norvegia, Canada aplică taxa pe valoare adăugată.

Monopolurile fiscale

Monopolurile fiscale sunt instituite de către stat asupra produc ţiei şi/sau
vânzării anumitor mărfuri, cum ar fi alcoolul, tutunul, sarea, cartelele de joc şi
alte produse specifice.
Statul poate institui monopoluri asupra producţiei, comerţ ului cu ridicata şi
comerţului cu amănuntul - în cazul monopolurilor depline, sau doar aspiră
producţiei şi comerţului cu ridicata ori numai asupra comerţului cu amănuntul –
în cazul monopolurilor parţiale.
Prin intermediul monopolurilor fiscale, statul obţine venituri care provin
atât din profitul creat în procesul de producţie a anumitor mărfuri, cât şi din
importul indirect cuprins în preţul mărfurilor respective care este suportat de
consumatori.

2.2. Taxele vamale

2.2.1.Concept, definiţie

Taxele vamale - constituie elementul care stă la baza regimului vamal,

instrumentele cu ajutorul cărora este conturat regimul vamal33.
Taxele vamale - reprezintă un impozit indirect pe care statul îl percepe
asupra mărfurilor, în momentul în care acestea trec graniţele vamale ale unei ţări,
în vederea importului, exportului sau tranzitului34.
Din economia textului prementionat deducem că, elementele care trebuie
îndeplinite pentru a recunoaşte o taxa vamală sunt următoarele :

- să fie un impozit indirect;

- acest impozit indirect să fie perceput de stat;
- impozitul indirect să fie stabilit asupra mărfurilor;
33
Aurel Teodor Moldovan, Drept vamal,editura C.H.Beck, p.118
34
ibidem
57
 - perceperea impozitului indirect să se realizeze doar dacă se depăşesc
graniţele unui stat (în cazul României sau a altor state membre ale UE, numai
dacă mărfurile circulă în afara comunităţii);
- impozitarea să vizeze una dintre următoarele operatiuni : exportul,
importul ori tranzitul.
Taxele vamale - constituie o altă formă a impozitelor directe - sunt
percepute de către stat asupra: importului, exportului şi tranzitului de mărfuri.
Taxele vamale cel mai frecvent utilizate în prezent sunt cele asupra importului de
mărfuri. 35
Taxa vamală, a mai fost definită ca fiind o plată obligatorie, percepută de
stat la introducerea pe sau scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal.36
Taxele vamale de export şi tranzit sunt rar întâlnite, deoarece statele sunt
interesate în încurajarea exportului de mărfuri - această constituind în numeroase
cazuri o importantă modalitate de procurare a resurselor valutare.
Impozitele indirecte se manifestă sub formă taxelor. Acestea sunt plăţi
efectuate de diferite persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate în
favoarea lor de anumite instituţii de drept public.
Taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu, acest
lucru făcând ca taxele să se deosebească într-o anumită măsură de impozite.
Totuşi, taxele conţin şi elemente de impozit, deoarece nivelul lor este
superior costului serviciilor prestate de instituţiile respective.
Prin urmare apreciem că, taxa vamală poate fi definită astfel : impozitul
indirect şi obligatoriu perceput asupra mărfurilor, de statul care importă, exportă
ori prin care se tranzitează acestea, în scopul asigurarii ori întregirii veniturilor
bugetare sau pentru instituirea unor măsuri protecţioniste.

2.2.2. Scopul instituirii taxelor vamale

Scopul instituirii acestor taxe vamale îl constituie37 :

a) - realizarea veniturilor bugetare (totalitatea resurselor băneşti instituite

prin lege, cu rol de a contribui la constituirea fondurilor băneşti ale statului,
presupunind o varietate de forme şi metode pentru tragerea la bugetul statului a
mijloacelor băneşti);
Juridic vorbind, veniturile bugetare reprezintă „obligaţii băneşti stabilite în
mod unilateral prin acte normative, în sarcina persoanelor fizice sau juridice ce
realizează venituri sau bunuri impozabile, taxabile”.38

35
Idem fila 51
36
http://www.customs.gov.md/index.php
37
Aurel Teodor Moldovan, Drept vamal, pag.117
38
D.D.Şaguna, citat de Aurel Teodor Moldovan în op.cit, pag.117
58
 Deşi importatorul este primul afectat de taxa vamală , aceste taxe sunt
suportate în final de către consumatori, astfel că importatorul adaugă la pretul de
vinzare valoarea taxelor vamale pe care le-a achitat, valorificîndu-şi la acest preţ
bunurile importate, iar importatorul achită preţul care cuprinde atît valoarea
mărfii, cît şi a taxelor vamale achitate, această constituind o formă mediată de
prelevare a impozitelor.
Ele pot reprezenta instrumente eficiente ş i în alte domenii astfel că, în
conditiile economiei noastre constituie un mijloc de stimulare a exportului şi de
lărgire a cooper ării economice cu alte state asigurind schimburi economice şi
tehnico- juridice între tări în conditii reciproc avantajoase.

b)- asigurarea măsurilor protecţioniste pentru industria naţională, pentru

agricultură şi alte domenii.

2.2.3. Clasificarea taxelor vamale

A. după modul de percepere

A.1. taxe ad valorem - se stabilesc sub forma unui anumit procent din
valoarea mărfii (se calculeaza ţinind cont de determinarea unui anumit procent
din valoarea marfii importate şi au avantajul ca, nu necesita un tarit vamal prea
detaliat). Se calculeaza procentual pe baza facturii prezentate de importator.

A.2. taxe vamale specifice - se percep pe unitate de măsură fizică a

mărfurilor importate- exportate ( bucată, tonă, cub etc, exemplu: 1000 um pentru
1 tona grâu).
Practicarea acestor taxe vamale este dificila pentru ca presupune un tarif
vamal foarte detaliat, care trebuie să fie permanent completat şi revizuit, pentru
ca, în timp, apar noi produse, care intra pe piaţa internaţională. Din această cauza,
aceste taxe sunt mai puţin utilizate pe plan international.

Avantajele acestor taxe sunt:

- înlătura posibilitatea de a înşela statul cu sau de drepturile vamale legale,

pentru ca taxa vamală se raportează la unitatea fizică de măsură, astfel încât
volumul încasărilor la Bugetul Statului nu mai este influenţat de diverse
oscilatii de conjunctura ale preţurilor, ci doar de cantitatea fizică importata.
La aceste marfuri este uşor de stabilit valoarea în vama a lor;
- datorita caracterului lor fix, aceste taxe determina o încarcare diferita a
mărfurilor importate, în conditiile în care pe piaţa produselor respective se
produc oscilatii dese ale preţurilor.

59
 În consecinta, folosirea acestor taxe are avantajul, fata de cele ad
valorem, ca au un efect mai protectionist, efect care este mai mare atunci cand
preturile la produsele importate scad, si invers.
Având în vedere atat avantajele, cât şi dezavantajele acestor taxe vamale
(specifice si ad valorem), în general, pe piaţa internaţională şi, în special, ţările
dezvoltate au început să utilizeze taxele vamale mixte.
A.3. taxe vamale compuse (mixte) prezintă o combinaţie între o taxă ad-
valorem şi una specifică şi se aplică împreună prin însumare.
Taxele vamale mixte se percep atunci cand se considera ca taxele vamale
ad valorem nu sunt destul de eficiente ca mijloace de protecţie şi, drept urmare,
pe langa taxele ad valorem, se mai perccepe, temporar, şi o taxa vamală specifica,
în situatia în care preturile la produsele respective înregistreaza scaderi
importante.

B.după modul de stabilire de catre stat

B.1. taxe vamale autonome (generale)

B.2. taxe vamale conventionale (contractuale)
B.3. taxe vamale preferentiale (de favoare)
B.4. taxe vamale de retorsiune (de raspuns la unele politici comerciale
neloiale – antidumping);
Taxele vamale autonome sunt stabilite de fiecare stat, în mod independent,
în functie de politica comerciala a acestuia, şi nu pe baza unor conventii bilaterale
sau multilaterale încheiate cu alte state. Aceste taxe se percep asupra mărfurilor
care provin din tari cu care un stat nu are încheiate conventii sau acorduri
comerciale ş i nu se aplica în relatiile cu aceste state - “Clauza naţiunii celei mai
favorizate” ( principiu fundamental al G.A.T.T) .

De aici, decurg doua trasături importante:

- au un caracter foarte ridicat, fiind, de cele mai multe ori, prohibitive;

- nu fac obiectul negocierilor, fiind o importanta frana în calea schimburilor
comerciale dintre state.

Taxele vamale conventionale se stabilesc prin intelegerea cu alte state,

conform clauzelor convenite prin acordurile bilaterale sau multilaterale.
În general, se percep asupra mărfurilor care provin din tari care-şi acorda
reciproc “Clauza naţiunii celei mai favorizate”. Drept urmare, au doua trasături
definitorii:

- sunt, în general, mai reduse fata de cele autonome;

60
 - fac obiectul negocierilor în cadrul G.A.T.T şi, mai apoi, în cadru O.M.C - din
1995.

Taxele vamale preferentiale sunt foarte reduse, uneori egale cu 0, şi se

aplica numai anumitor tarilor şi unor marfuri importate din anumite tari ş i nu se
extind asupra mărfurilor care provin din toate ţările. Aceste taxe sunt, de fapt, o
derogare de la “Clauza na ţiunii celei mai favorizate” şi reflecta un regim de
favoare. Se mai numesc şi “aranjamente preferentiale” şi au proliferat, în mod
deosebit, în perioada postbelica.
Aceste taxe sunt nereciproce şi nediscriminatorii, urmare a unor grupari
economice regionale.
Taxele vamale de retorsiune se aplica de catre un stat ca raspuns la
politicile neloiale ale altor state, cum sunt:

- politica de dumping;
- politica de subventionare a exporturilor.

Aceste taxe pot fi:

- taxe vamale antidumping;

- taxe vamale compensatorii.

Taxele premenţionate se aplica suplimentar, peste taxele vamale în vigoare şi

nu pot depaşi un anumit nivel:

- taxele vamale antidumping nu pot depaşi marja de dumping (care este egala
cu diferenta dintre pretul international al produselor şi pretul de dumping,
care, în general, sunt mai mici, pentru a se intra pe o anumita piaţa);

- taxele compensatorii nu pot depaşi nivelul subventiilor de export sau a

primei directe de export.

Scopul acestor taxe este anihilarea efectelor negative produse de cele doua
politici comerciale neloiale.
Aceste taxe nu se pot percepe decat în urma unei proceduri speciale, prin
care să se faca dovada practicarii unei politici comerciale neloiale şi care a produs
un prejudiciu. Doar existenta acestor dovezi poate determina aplicarea taxelor de
raspuns.
La nivelul G.A.T.T exista doua Coduri care prevad întreaga procedura ce
se aplica în acest caz:

- Codul antidumping;
61
 - Codul privind subventionarile de export şi taxele compensatorii.
De la aflarea faptului ca se poate ca o tara să practice o politica neloiala,
relatiile comerciale ale acestei tari cu GATT sunt înghetate, şi chiar şi relatiile
comerciale ale tarii respective cu alte tari.

Taxele de retorsiune au o natura dubla:

- una tarifara - pentru ca este vorba de o taxa;

- una netarifara - fiind o bariera directa prin crearea acelei perioade mari de
ancheta.

C.după operatiunea vamală realizata

C.1. taxe de import - se aplică asupra mărfurilor străine importate care

intră în ţ ara importatoare; la acestea se adaugă şi suprataxele vamale, care se
introduc în anumite situaţii speciale de dezichilibru din balanţa de plăţi (suma
în plus cu caracter temporar);
C.2. taxe de export - se percep asupra mărfurilor indigene care se exportă în
alte ţări, fiind stabilite în cazuri speciale;
C.3. taxe de tranzit - se percep pentru situaţii în care mărfurile străine intră
pe teritoriul unei tări, il tranzitează, dar ele sunt destinate pentru altă tară;

D.după scopul urmărit prin perceperea lor

D.1. taxe fiscale - se percep cu singurul scop de alimentare a bugetului

statului cu sume pe care le încaseaza organele vamale şi le varsă la acesta;

D.2. taxe protecţioniste sau prohibitive - instituite cu scopul precis de a

crea o barieră pentru anumite mărfuri străine, cu ajutorul căreia se urmăreste
eliminarea concurentei străine pe piaţa internă a ţării respective şi înfăptuirea
expansiunii pe pietele externe;

E.după numărul statelor care beneficiază de aceste taxe

E.1.unilaterale
E.2.bilaterale
E.3. multilaterale

F.după persoana faţă de care se percepe impozitarea asupra mărfurilor

F.1.taxe percepute asupra persoanelor fizice

F.2.taxe percepute asupra persoanelor juridice
62
 G.după modul de aplicare

G.1.taxe vamale sezoniere - aplicate în raport cu contextul economic, în

cadrul politicii agrare comunitare.
G.2.taxe vamale permanente – aplicate nonterminis (fără durata
determinată în timp);

Concluzion ăm că, indiferent de funcţia taxelor vamale sau de categoria

acestora, raportul juridic de drept vamal începe şi se consumă prin proceduri
interne bine stabilite, complexul de drepturi şi obligaţii menţinindu-şi două
componente de bază :

- dreptul celor care realizeaza importul sau exportul în conformitate cu

legislaţia la momentul respectiv şi
- obligaţia organelor fiscale şi vamale de a realiza actul vamal în
conformitate cu legislaţia respectivă39.
Potrivit prevederilor unor acorduri sau convenţii pe care România le-a
încheiat cu alte ţări sau grupuri de ţări, unele mărfuri pot beneficia de tratamente
tarifare favorabilefaţă de nivelul taxelor vamale de bază prevăzute de Tariful
vamal de import al României. Ca urmare a aplicării acestor acorduri sau
convenţii, pentru importurile de mărfuri provenite din astfel de ţări nu se aplică
taxe vamale de bază ci se aplică taxe vamale reduse sau exceptări de la plata
taxelor vamale în cursul unei anumite perioade sau pentru anumite cantităţi de
mărfuri.

2.2.4. Funcţiile taxelor vamale

Principalele funcţii îndeplinite de taxele vamale40 sunt:

A. Instrument fiscal

Taxa vamală apare ca un important instrument al politicii fiscale, deşi astazi

acest caracter este mult atenuat. Ea se constituie în special în calitatea să de
impozit prelevat asupra tranzactiilor cu produse ce trec frontiera astfel încât
perceperea să este avantajoasă pentru stat deoarece taxa vamală majoreaza
veniturile bugetului de stat.

39
Aurel Teodor Moldovan, op.cit.p.123;
40
Ibidem, pag.119
63
 B. Instrument de politica comercială.

Politica comerciala reprezintă ansamblul masurilor cu caracter

administrativ, politic, juridic, fiscal, valutar şi de alta natura cu ajutorul carora se
promoveaza relatiile comerciale internaţionale.
Prin utilizarea taxelor vamale într-o economie de piaţa, se produc
anumite efecte asupra functionarii economiei. Motivatiile de percepere a taxelor
vamale sunt nenumarate. Dintre acestea, printe cele mai importante se numara:
Protectia tarifara sustine ramuri importante din punct de vedere social,
strategic sau economic;
Prin taxe vamale se protejeaza forta de munca şi locurile de munca din
anumite ramuri;
Prin reducerea importurilor se stimuleaza productia interna şi se
majoreaza veniturile producatorilor.
Taxele vamale se constituie ca instrument de coordonare statala a
activitatii de comert exterior. Prin intermediul resorturilor de politica vamală se
pot promova sau nu relatii comerciale cu anumite piete.

2.2.5. Perceperea taxelor vamale.

Plătitori ai taxelor vamale sunt persoane juridice în al căror obiect de

activitate sunt prevăzute şi operaţiuni de import, cât şi persoane fizice autorizate
să efectueze astfel de operaţiuni.
De asemenea, pot deveni subiecţi ai impunerii şi persoane fizice
neautorizate atât în cazul introducerii bunurilor în ţară noastră, cât şi în cazul
scoaterii din România , dar dacă depăşesc o anumită valoare sau plafonul valoric
de scutire în vigoare la data trecerii frontierei. Direcţia Generală a Vămilor a emis
o listă de valori unice în vamă pe produse şi grupe de produse. Aceştia au
obligaţia s ă depună la organele vamale o declaraţie vamală la care să anexeze
documentele necesare vămuirii : autorizaţia de import, documentul de transport al
mărfurilor, facturi originale sau copia lor care cuprind denumirea şi cantitatea
produselor , certificat de origine, certificat sanitar-veterinar pentru produsele de
origine vegetală sau animală etc.
Taxele vamale sunt prevăzute în Tariful Vamal de Import al României,
fiind exprimat în procente şi se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate,
exprimată în lei şi se percep de organele vamale , pentru ca în final să fie vărsate
la bugetul de stat.

2.2.6. Efecte generale ale aplicării taxelor vamale.

64
 Taxele vamale percepute asupra importului de m ărfuri produc efecte
complexe41 care se înscriu în sfera pur financiară, dar şi efecte economice şi
comerciale. Astfel, taxele vamale au următoarele efecte:

• efect asupra veniturilor bugetului statului, determinând creşterea nivelului

acestuia şi astfel conduce la creşterea posibilităţii statului de a-şi realiza
programele economice şi sociale
• efect de protejare a economiei naţionale sau a producţiei interne
• efect asupra consumului intern
• efect asupra raportului de schimb al ţării
• efecte de competitivitate
• efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale
• efecte asupra balanţei de plăţi
• efecte asupra costurilor

2.2.7. Evaluarea bunurilor

Valoarea bunului, necesară stabilirii taxelor vamale, se stabileşte de

autoritatea naţională vamală, astfel:
- valoarea de tranzacţie sau preţul efectiv plătit, ajustat cu diferite costuri
care ţin cont de diverse comisioane şi de cheltuielile de transport
- valoarea de tranzacţie a unor bunuri identice exportate către U.E. şi care
au fost vandute aproximativ în aceeaşi perioada;
- valoarea de tranzacţie a unor bunuri similare, exportate către U.E.
- preţul unitar de vânzăre al fiecarui bun importat sau al bunului identic /
similar atunci când aceste bunuri sunt vandute în cantitaţi foarte mari;
- valoarea calculata a bunurilor;
- valoarea determinata prin utilizarea de metode continute în G.A.T.T, pe
baza datelor disponibile în U.E.

Capitolul V

Tariful vamal

41
http://www.google.ro
65
Secţiunea 1

Tariful vamal român

1.1.Conceptul de „tarif vamal”

Perceperea corecta a taxelor vamale necesită reglementări exprese în acest

domeniu, numai aşa importatorii şi exportatorii îşi vor putea îndeplini cu fidelitate
obligaţiile ce le incumbă. Totodată este nevoie de un instrument care să ajute la
cunoaterea exactă a taxelor vamale.
Tariful vamal al fiecarui stat – constituie principalul instrument pentru
reglementarea schimburilor comerciale externe – cuprinde totalitatea taxelor
vamale42.
Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse
impunerii vamale şi taxa vamală perceputa, asupra fiecarui produs sau grupă în
parte, fiind cuprinse uneori în acest catalog ş i mărfurile scutite de impunere
vamală la importul lor pe teritoriul vamal al ţării respective sau exportul lor peste
graniţele ţării.
În actualul cod vamal al României, este reglementat expres tariful vamal, în
capitolul I, de la art. 45-49, intitulat :” tariful vamal şi clasificarea tarifara a
mărfurilor”.
În alte ţări, tarifele vamale cuprind clasificări ale mărfurilor după mai multe
criterii, cum ar fi clasificarea alfabetică, după originea marfii, funcţie de gradul
lor de prelucrare, însă de cele mai multe ori se ţine seama de toate criteriile
menţionate şi se face o clasificare combinată43.

1.2.Definirea tarifului vamal

Actul normativ prin care statul reglementează taxele vamale la import.

Înţelegerea şi aplicarea corectă a tarifului vamal necesită clasificarea
mărfurilor ş i taxelor vamale, precum şi definirea valorii în vama, originii
mărfurilor şi teritoriului vamal.

42
Aurel Teodor Moldovan , op.cit.p-134;
43
GH.D.Bistriceanu, C.I.Demetrescu, F.I.Macovei, Lexicon de finante credit , contabilitate şi
informatica financiar contabilă, vol I, Finante şi credit, Ed.Didactica şi Pedagogică Bucuresti;

66
 Clasificarea mărfurilor în tariful vamal, cu cea mai larga răspandire, se face
pe baza Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamală, care face obiectul
unei Convenţii Internaţionale încheiata la Bruxelles la 15 decembrie 1950.

1.3.Categorii de tarif vamal

Conform art. 48 alin. 2 din codul vamal, la clasificarea tarifara a mărfurilor

se utilizeaza regulile generale pentru interpretarea Sistemului Armonizat din
Convenţia internaţionala privind Sistemul Armonizat de denumire şi codificare a
mărfurilor, inclusiv anexa acestuia, încheiata la Bruxelles la data 14.06.1983,
ratifica prin legea nr. 98/1996.
Utilizind criteriul modului de stabilire al taxelor vamale, tarifele vamale pot
fi clasificate în :

1. Tarif vamal general (autonom) – cuprinde ansamblul taxelor vamale

aplicabile mărfurilor importate sau exportate, indiferent de statul din care provin
sau către care se exporta, practicindu-se între statele care nu au încheiat convenţii
sau acorduri în acest domeniu şi conţine o singura coloana de taxe vamale pentru
toate mărfurile supuse impunerii vamale.

2. Tarif vamal diferenţiat – se stabileste pentru vinzările de mărfuri sau

produse numai în relaţiile cu anumite state, în scopul protecţiei ce trebuie
acordata unor interese economice şi are un regim superior tarifului vamal general.

3. Tarif vamal convenţional – conţine taxele vamale stabilite prin convenţii

între diferitele state sau prin clauze ale acordurilor comerciale privind
operaţiunile de import – export de mărfuri sau produse.
Între aceste clauze este înserata şi clauza naţiunii celei mai favorizate, adică
una dintre coloanele de taxe vamale convenţionale se referă la mărfurile importate
din ţările care beneficiază de această clauză.

4. Tarif vamal preferenţial – se practica în relaţiile comerciale recente şi

consta în practicarea de taxe vamale reduse şi în exceptarea de la plata taxelor
vamale a unor categorii de mărfuri , eliminindu-se obstacolele din comerţului
internaţional. Astfel se reduce preţul de vinzare (deoarece taxele sunt incluse în
acestea).
Taxele vamale preferenţiale pot fi bazate pe principiul reciprocităţii (se
acordă reciproc de ambele state) sau pe principiul nereciprocităţii (le acordă
doar unul dintre state).

67
 În vederea reducerii de taxe vamale se uziteaza anumite metode:

- metoda reducerii directe a taxelor vamale, reducerea operind „produs cu

produs” sau „ţară cu ţară” ;
- metoda reducerii liniare şi reciproce, reducerea operind cu acelaşi
procent;
- metoda armonizării taxelor vamale, reducerea operind direct proporţional
cu dimeniunea taxelor vamale (cu cât acestea sunt mai mari cu atât reducerea
este mai mare).

Clauza regimului naţional (tratamentul naţional) - prevedere înscrisă în

tratatele economice, stabileste regim unic pentru importator şi exportator
urmărinduşse garantarea posibilităţii de opţiune pe considerent de ordin
comercial, între aprovizionarea din producţia indigenă sau din import44.
1.4.Componenţa tarifului vamal al României

Conform art. 46, din codul vamal, tariful vamal al României cuprinde :
• nomenclatura combinata a mărfurilor;
• orice alta nomencaltură care se bazează total sau parţial pe
nomenclatura combinată a mărfurilor sau care adaugă la această orice
subdiviziuni şi care este stabilită prin dispoziţii legale naţionale care
reglementează domenii specifice în vederea aplicării masurilor tarifare legate de
schimbul de mărfuri;
• taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale
aplicabile mărfurilor cuprinse în nomenclatura combinată a mărfurilor, precum şi
cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementările specifice
aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole,
dacă este cazul;
• masuri tarifare preferenţiale care pot fi acordate unilateral de
România pentru anumite ţări sau grupuri de ţări;
• masuri tarifare care prevad o reducere sau o exonerare a drepturilor
de import aferente unor anumite mărfuri;
• alte masuri tarifare prevăzute de legislaţia României.

Pentru anumite situaţii se poate institui un tratamentul tarifar favorabil. Acesta

reprezintă o reducere sau o exonerare a drepturilor de import, putându-se realiza
inclusiv în cadrul unui contingent tarifar (plafon cantitativ ori
valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă).

44
Aurel Teodor Moldovan, op.cit p.175;
68
Capitolul VI

Vămuirea

Secţiunea 1

69
Definiţie, reglementări comunitare şi de drept intern

1.1.Definiţie

În lipsa unei definiţii legale, vămuirea este privită ca un sistem de activităţ

i juridico-organizatorice şi tehnice îndeplinite de organele vamale în ordinea şi în
condiţiile stabilite de codul vamal45
Alti autori46 consideră că, vămuirea este o operaţie juridică deosebit de
complexă, structurată pe mai multe etape şi fireste desfasurata după o procedura
specifică care exprimă la un nivel practic complexitatea raporturilor juridice de
drept vamal şi a situaţ iilor sociale ce pot apărea în timpul exercitării de către
autoritatea vamală a drepturilor şi obligaţiilor acesteia , în considerarea
permanentă a prerogativelor fundamentale ale persoanelor – subiecte ale acestor
raporturi oficiale de drept.
Analizînd şi sintetizind aceste definiţii, apreciem că, vămuirea – reprezintă
un ansamblu complex de operaţiuni tehnice, organizatorice şi juridice care se
desfăş oară treptat, urmând o anumită procedură şi materializind raportul juridic
vamal care, se naşte în procesul de exercitare al drepturilor autorităţii vamale şi
îndeplinirii obligaţiilor legale ale acestora, respectând prerogativele fundamentale
ale părţilor angajate în cadrul acestor raporturi oficiale speciale.

1.2. Noutatea reglementărilor comunitare privind vămuirea

Legea nr. 86/200647 privind Codul Vamal al României şi Regulamentul de

aplicare a Codului Vamal al României au intrat în vigoare la data de 18 iunie
2006
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (U.E.), la 1 ianuarie
2007 a intrat automat în vigoare Codul Vamal Comunitar. Codul Vamal a fost
abrogat la momentul aderarii, şi reprezenta traducerea aproape identica a celui
european, cu excepţia capitolelor privind regimul de sancţiuni şi a celui privind
organizarea instituţionala, care sunt diferite de la un stat european la altul.
Codul Vamal Comunitar în România aduce avantaje agenţ ilor economici,
aceleaş i de care se bucura ş i cei din spaţiul european. Cei mai favorizaţi sunt
agenţii economici autorizaţi, parteneri ai vamii, firme de încredere, pentru care
această aplică proceduri de vămuire simplificata.
Începand cu data aderarii României la Uniunea Europeană, autoritatea
vamală poate acorda debitorului alte facilitaţi de plată decât amanarea plaţii.

45
http://www.infoteze.com/drept
46
Aurel Teodor Moldovan,op.cit,pag.216
47
Textul iniţial a fost publicat în M.O. nr. 350 din 19 aprilie 2006
70
 Acordarea unor astfel de facilitaţi de plată trebuie să fie condiţionata de
constituirea unei garanţii, să aiba ca rezultat perceperea, în plus faţă de cuantumul
drepturilor, a unei dobânzi pe credit.
Spre deosebire de Codul Vamal actual, noile reglementari fac distincţie
expresa între originea nepreferenţ ială şi originea preferenţială a mărfurilor,
distincţie importanta în condiţiile în care exista modalitaţi de stabilire a originii şi
a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru acordarea regimului preferenţial.
Noile reglementari din codul vamal, prevad posibilitatea declarării
verbale a mărfurilor, în cazul în care valoarea în vama a acestora nu depaseste un
anumit plafon. Se simplifica astfel formalităţile vamale în cazul operaţiunilor
ocazionale sau nesemnificative. Micşorarea termenului pentru declararea
mărfurilor prezentate în vama, introducerea modalităţii de declarare a mărfurilor
prin înscrierea în evidenţa contabilă, fără întocmirea unei declaraţii vamale, sunt
alte modificari semnificative referitoare la declaraţ iile vamale. Se introduce şi
posibilitatea de a modifica declaraţiile vamale după acordarea liberului de vama.

Secţiunea 2

Proceduri vamale

2.1.Succintă prezentare a tratamentul juridic vamal în U.E.

Toate legile vamale relevante din U.E, aplicabile în relaţiile comerciale

dintre Uniune şi o terţ a ţară sunt cuprinse în Codul Vamal Comunitar. În afara de
stabilirea legilor care guvernează tratamentul vamal aprobat pentru a fi utilizat
asupra bunurilor, Codul Vamal Comunitar acoperă şi alte aspecte:

- baza în care sunt aplicate taxele de import şi export cât şi alte masuri
legate de comerţul cu bunuri;
- prevederile aplicabile bunurilor aduse în teritoriul vamal al Uniunii până
când este stabilit tratamentul vamal aprobat a fi utilizat
- legile care se aplică bunurilor care ies din UE
- datoria vamală şi dreptul de a face apel

Pentru a asigura aplicarea în mod egal a Tarifului Vamal Comun la

frontierele externe ale U.E, bunurile sunt clasificate conform Nomenclatorului
Combinat. Comisia Europeană a stabilit, de asemenea, Tariful Integrat al U.E.
Acesta se bazeaza pe nomenclatorul comun şi este utilizat de Comisia
European ă şi de statele membre pentru aplicarea masurilor comunitare legate de
importuri şi exporturi şi schimburile comerciale dintre statele membre.
71
2.2 Proceduri vamale reglementate în codul vamal român

Codul vamal prevede două proceduri vamale şi anume :

-procedura de drept comun;
-procedura simplificată.

2.2.1. Procedura de drept comun

Declaraţia vamală

Este reglementată distinct în titlul 4, capitolul III, din actualul cod vamal,
sub denumirea „Declaraţia în scris. Procedura normală”
Cerinţ ele întocmirii declaraţiei vamale, sunt prevăzute la art. 85 din codul
vamal, fiind următoarele :
- trebuie întocmită în scris personal sau prin reprezentant;
- declarantul să fie o persoană stabilită în România (excepţie o fac
declaraţiile de tranzit, admitere temporară, declară mărfuri ocazional);
- pe un formular oficial cu conţinut expres prevazut în acest scop;
- formularul să fie aprobat de autoritatea vamală;
- se semnează de titularul operatiunii (ori reprezentantul legal);
- este însoţită de documentaţia necesară aplicării dispoziţiilor legale care
reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile;

Rectificarea declaraţiei vamale

Este permisă rectificarea declaraţiei vamale, la cererea titularului, însă

numai cu privire la mărfurile ce fac obiectul declaraţiei iniţiale.
Nu se mai poate admite rectificarea declaraţiei vamale în următoarele
cazuri în care autoritatea vamală:

a) A anunţat declarantul că, urmează să faca un control fizic al

mărfurilor;
b) A constatat inexactitatea datelor declarate;
c) A acordat liberul de vamă.

Etapele procedurii de vămuire sunt următoarele :

a) - declaraţia semnată însoţită de documente se prezintă spre verificare

autorităţii vamale;

72
 b) - separat se prezintă mărfurile ce fac obiectul declaraţiei vamale,
biroului vamal competent (acelaşi), se prelevează probe dacă este necesar;
c) - acceptarea declaraţiei de către biroul vamal dacă îndeplineşte
condiţiile;
d) - controlul documentaţiei anexe declaraţiei şi evenatuala solicitare de
completare a acestora;
e) - în cazul acceptării se înregistrează în registrul de evidenţă al biroului
bamal

Controlul fizic total sau parţial al mărfurilor se desfăşoară în următoarele

condiţii:

- în prezenta declarantului, autoritatea vamală putând marca, sigila,

compartimenta mărfurile în mijlocul de transport ;
- declarantul asista de asemenea la transportul mărfurilor în vederea
controlului;
- manipularea, dezambalarea, reamabalarea mărfurilor o face declarantul;
- dacă sunt necesare analize care se fac în laboratoarele proprii ale
autorităţii vamale, această suporta costurile ocazionate cu efectuarea lor;
- dacă, rezultatul nu este concludent, declarantul poate cere probe
suplimentare;
Rezultatul verificării constituie baza aplicării unui anumit regim vamal sub
care sunt plasate mărfurile.

Acordarea liberului de vamă are loc numai dacă:

a) - sunt îndeplinite condiţiile de plasare a mărfurilor sub regimul vamal

respectiv;
b) - mărfurile nu sunt supuse unor prohibitii sau restricţii care ar justifica
fie confiscarea fie valorificarea mărfurilor;
c) - verificările nu pot fi finalizate într-un interval de timp rezonabil şi
prezenta mărfurilor în vederea acestor verificări nu mai este necesară.
d) - datoria vamală nascută în legatură că mărfurile verificate a fost achitată
sau garantată (exceptând regimul de admitere temporară);
Liberul de vamă se acordă în acelaşi timp pentru toate mărfurile care fac
obiectul aceleiaşi declaraţii.
Invalidarea declaraţie vamale la cererea declarantului are loc în următoarele
situaţii:

- când declaraţia vamală a fost deja acceptată, dar declarantul furnizează

dovezi că, marfa a fost declarată eronat pentru regimul vamal corespunzător
acestei declaraţii;
73
 - când, urmarea unor imprejurări speciale, plasarea mărfurilor sub regimul
vamalpentru care acestea au fost declarate, nu se mai justifică ;
Invalidarea declaraţiei nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală
a declarantului
Data declaraţiei vamale – este cea prevazută în cuprisul său ori în caz
contrar data înregistrării în evidentele biroului vamal, funcţie de care se aplică
regimul vamal corespunzător.

2.2.2. Procedura simplificată

Aş a cum o sugerează însăşi denumirea sa, această procedur ă de vamuire

cuprinde o sfera mult mai restrînsă de operaţiuni vamale dcît cea de drept comun,
putînd fi aplicată în anumite situaţii mai jos prezentate.
Procedura simplificată de vămuire este reglementată în titlul 4, capitolul
IV, al codului vamal, sub denumirea „Declaraţia în scris. Procedura
simplificată”.
În cazuri speciale, expres prevăzute în regulamentul vamal, autoritatea
vamală poate autoriza utilizarea unei proceduri de vămuire simplificate,
caracterizată prin una dintre următoarele modalităţi :

- neconsemnarea tuturor datelor prevăzute în cadrul procedurii de drept

comun;
- neprezentarea unora dintre documentele anexe declaraţiei;
- înlocuirea declaraţiei vamale cu un document comercial sau administrativ
însoţit de o cerere de plasare a mărfurilor sub regimul vamal în cauză;
- neprezentarea mărfurilor la control biroului vamal;
- vămuirea la domiciliu;

Declaraţia simplificată trebuie să cuprindă:

1. cel puţin datele necesare identificării mărfurilor;

2. data înregistrării în evidenţele biroului vamal.
Cu excepţia anumitor situaţii stabilite în Regulamentul vamal, declarantul
trebuie să depună ş i o declaraţie suplimentară care, împreună cu cea
simplificată constituie un act unic, indivizibil, producând efectele juridice de la
data acceptării declaraţiei simplificate, iar înscrierea în evidenţe are aceeaşi forţa
juridică cu acceptarea declaraţiei efectuate în procedura de drept comun.
În vederea aducerii la îndeplinire a procedurii de vămuire simplificată,
specifică în general regimului de tranzit, s-au adoptat Norme privind desfasurarea
procedurii simplificate, aprobate prin Ordinul vicepresedintelui A.N.A.F, ce
conduce A.N.V. nr. 460/24.03.2005, publicate în M.Of. nr. 291/7.04.2005.

74
 Prin Ordinul nr. 847/11.03.2009 pentru modificarea Normelor privind
procedurile simplificate de vămuire, aprobate prin Ordinul vicepreş edintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 5.465/2007, emis de Agenţia naţ
ionala de Administrare Fiscala , publicat în M.Of. nr. 183 din 24 marţie 2009 s-a
adaptat legislaţ ia internă faţă de dreptul comunitar în materie, respectiv faţă de
prevederile art. 5 alin. 2 şi art. 76 din Regulamentul Consiliului (C.E.E.) nr.
2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, prevederile titlului IX
"Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (C.E.E.) nr. 2.454/93 de
stabilire a unor dispozi ţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (C.E.E.) nr.
2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar.
Astfel că, normele privind procedurile simplificate de vămuire, aprobate
prin Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.
5.465/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 4
iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, s-au modificat atât sub
aspectul condiţiilor de autorizare a procedurii de vămuire simplificata cât ş i sub
aspectul situaţiilor care permit această modalitate de vămuire derogatorie de la
procedura de drept comun.
În contextul actelor normative premen ţionate, autorizaţia pentru
procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se
acordă, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;
b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct
sau indirect.
Persoanele juridice prevăzute la alin. 1, pot apela la serviciile unui reprezentant
direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.
Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. 1 lit. b, se acordă cu
condiţia existenţei unor evidenţe şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate
care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice persoanele
reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare. În cazul autorizării
persoanelor prevăzute la alin. 1 lit. b, acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe
separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le
reprezintă.

Procedura simplificata se realizeaza în mai multe modalităţi :

A. prin declarare incompleta a datelor, când se acceptă declaraţia

incompletă, numai în situaţiile în care din motive justificate, se impune ridicarea
imediată a mărfurilor din vamă, iar titularul declaraţiei de import nu dispune de
toate datele şi documentele necesare completării declaraţiei vamale;

75
 B. prin declarare simplificată, care se acordă numai în baza unei autorizaţii
eliberate de biroul vamal, la care urmează să se efectueze operaţiunea de vămuire.

Pentru autorizarea procedurii de vămuire simplificata trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiţii:

- declarantul deţine certificat de atestare fiscală eliberat de administraţia

finanţelor publice de la sediul societăţii titulare;
- declarantul are minim 100 declaraţii vamale în cadru anului calendaristic;
- nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală ;
- au organizate evidente astfel încât acestea să permită o nouă verificare a
biroului vamal;
- nu au comis infracţiuni sau încalcari ale legislaţiei vamale.

C. prin vămuire la domiciliu, care permite plasarea mărfurilor sub regimul

vamal respectiv să se desfasoare la sediul persoanei care declara mărfurile sau în
alte locuri desemnate sau aprobate de autoritatea vamală

Sunt exceptate vămuirii prin procedura simplificată mărfurile care :

a) - vizează activităţi nucleare;

b) - sunt supuse accizelor;
c) - necesită prelevare de probe, analize, etc;
d) - fac obiectul contractelor de leasing;
e) - fac obiectul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 129/2006 privind
regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dubla utilizare,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 136/2007;
f) - fac obiectul Regulamentului (C.E.) nr. 1.013/2006 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deseuri, cu
modificarile şi compleţările ulterioare;
g) - fac obiectul Regulamentului (C.E.) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27
iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (C.E.)
nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii
drogurilor şi a Regulamentului (C.E.) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a
normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu
precursori ai drogurilor;
h) - fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor,
substantelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu compleţările ulterioare.
Autorizaţia de utilizare a procedurii declaraţiei simplificate se acorda pe
baza unei cereri scrise, întocmita potrivit modelului prevazut în anexa nr. 67 la
Regulamentului Comisiei (C.E.E.) nr. 2.454/93.

76
 Autorizaţia al carei model este prevazut în anexa nr. 67 la Regulamentul
Comisiei (C.E.E.) nr. 2.454/93 se tipareste în două exemplare ş i se semneaza de
către seful biroului vamal. Un exemplar al autorizaţiei se preda solicitantului, iar
celalalt exemplar se pastreaza în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se
transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Situaţiile în care autorizaţia se suspenda sau se revoca de către biroul vamal
sunt cele prevăzute la art. 253 lit. d, art. 253 lit. e, art. 253 lit. f şi art. 253 lit. g din
Regulamentul Comisiei (C.E.E.) nr. 2.454/93.
Revocarea sau suspendarea autorizaţ iei se realizeaza în baza deciziei
sefului biroului vamal emitent şi conţ ine data de la care măsura intervine, precum
şi motivul emiterii acesteia. Decizia este notificata de biroul vamal titularului.
Dispoziţiile premenţionate se aplică în mod corespunzator şi în cazul
procedurii de vămuire la domiciliu.
În termen de 30 de zile de la data acceptării declaraţiei incomplete, titularul
este obligat să depună la biroul vamal o declaraţie completă, acest termen putând
fi prelungit cu maximum 120 zile, dacă prin această prelungire nu se diminuează
cunatumul drepturilor datorate la import.
Data stabilirii drepturilor vamale la import – este data înregistrării
declaraţiei incomplete.
În practică aceste proceduri pot fi utilizate şi combinat, astfel că, titularul
autorizaţ iei de v ămuire poate solicita în utilizarea acestei proceduri, prin
excepţie, folosirea uneia dintre formele declarării simplificate (declaraţia
incompletă, declaraţia simplificata, declaraţia la domiciliu).

2.2.3.Controlul ulterior al declaraţiilor

Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului,
în termen de 5 ani de la acordarea „liberului de vamă” să modifice declaraţia
vamală (art. 100 din codul vamal actual).
În acest sens, autoritatea vamală are dreptul de a verifica orice documente ,
registre, evidente – referitoare la mărfurile vamuite sau la operaţiunile comerciale
cu care au legatura, verificarea putându-se realiza :

- la sediul declarantului sau

- la locul unde se afla marfa.

Dacă în urma controlului rezultă date noi care, atrag stabilirea unui alt
regim vamal, autoritatea vamală ia masuri pentru :

a. regularizarea situaţiei;
b. stabilind modelul documentului necesar în acest sens;
77
 c. stabilirea instrucţiunilor de completare.

În situaţia în care se constat ă că, a luat naştere o altă datorie vamală sau
ca au fost plătite sume în plus, se va dispune după caz achitarea sumei datorate
sau rambursarea celei plătite excedentar, întocmind un document separat în acest
sens.
Autoritatea vamală va putea sesiza, după caz organul competent dacă
constata săvirsirea unei contravenţii sau infracţiuni.
Declaraţia vamală acceptata şi inregistrata, precum şi „documentul” stabilit
în condiţiile de mai sus, constituie titlu de creanţă.

Secţiunea 3

Realizarea acţivităţii de vămuire.

3.1.Subiecţii acţivităţii de vămuire

Subiecţii vămuirii sunt :

-importatorii, exportatorii sau reprezentanţii acestora, în cazul operaţiunilor

de import – export;
- transportatorii, în cazul acţiunilor de tranzit;
- persoanele fizice sau juridice, în cazul altor operaţiuni de trecere peste
frontieră, în afara operaţiunilor de comerţ exterior.
Toţi declaranţii vamali au obligaţia de a declara şi de a prezenta la control
mărfurile ori de câte ori acestea intră sau ies din/în teritoriul României, exceptind
desigur statele membre ale U.E.

3.2. Obiectul acţivităţii de vămuire.

În cadrul Regulamentului de aplicare al codului vamal al României, aprobat

prin H.G. nr. 707/2006, publicată în M.Of. nr. 520/15.06.2006 sunt specificate
generic categoriile de mărfuri care în condiţii normale sunt vamuite:

78
 - mărfuri destinate importului sau exportului, precum şi mijloacele de
transport care trec frontiera de stat;
- bunurile introduse sau scoase din ţară de către persoanele juridice , dar nu
în cadrul operaţiunii de import-export;
- bunurile introduse sau scoase din ţară de către persoanele fizice;

- mărfuri care doar tranziteaza terutoriul vamal al statului nostru sau care
sunt transbordate;
- bunurile sau mijloacele de transport scoase sau introduse din/îi teritoriul
României de către unitaţile militare române;
- coletele care constituie valiză diplomatică sau consulară, primite sau
trimise de la Ministerul Afacerilor Externe;
- bunurile destinate corpului oficial al misiunilor diplomatice, precum şi al
oficiilor consulare sau destinate folosinţei personale a membrilor cu statut
diplomatic, aşa cum s-a stabilit în convenţiile internaţionale la care ţară noastră
este parte şi pe baza reciprocităţii.

3.3.Operaţiunile acţivităţii de vămuire

Activitatea de vămuire presupune 2 etape de desfasurare :

A. procedura prealabilă vamuirii;

B. vămuirea propriu-zisă.

A. Operaţiunile prealabile vamuirii

Operaţiile prealabile vămuirii sunt următoarele:

I. Introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al României, declararea

prealabilă la sosire

Declaranţii vamali sunt obligaţi să prezinte birourile vamale de frontieră

mijloacele de transport:
- rutiere, împreună cu documentele de însoţire şi certificatul de
inmatriculare;
- maritime, împreună cu documentele de însoţire, solicitind biroului vamal
permisul vamal în care se înscriu datele de identificare a mărfurilor care se
încarca, descarca, transbordează;În cazurile în care navele sunt obligate, potrivit
legii să oprească în porturile dunarene pentru efectuarea controlului de intrare în
tară, chiar dacă nu efectueză operaţiunile de vămuire, comandantul, armatorul sau
agentul navei este obligat să depună imediat declaraţia proviziilor de la bord
79
în care se menţionează doar următoarele bunuri aflate pe navă:armament, muniţii,
materiale explozive, stupefiante, alte bunuri prohibite la introducerea sau
scoaterea din tară; produse din tutun, bauturi alcoolice aparţinind navei şi
membrilor echipajului; alimente şi obiecte nefolosite , de uz curent, aparţinind
navei, bunurile , insluvi cele de valoare care aparţin membrilor echipajului;
- de cale ferată, împreună cu documentele de însoţire, scrisoarea de
trăsură.
- pe cale postală, lista sacilor vamali;
- la transportul de mesagerie, lista coletelor;

Înscrierea mărfurilor intrate în ţară se face în ordinea sosirii la frontieră, în

registrul de evidenţă, pe baza documentelor de transport şi a celor comerciale, iar
în lipsa documentelor pe baza celor constatate de autoritatea vamală.

II. Controlul vamal al mijloacelor de transport de mărfuri la birourile

vamale de frontieră.

Controlul vamal al mijloacelor de transport constă în, identificarea acestora

pe baza documentelor de însoţire, astfel că se verifică în fapt existenţa, starea lor,
starea încărcăturii, numărul vagoanelor în cazul mărfurilor transportate pe CF,
exteriorul vagoanelor, interiorul, sigiliile, locomotiva sub aceleaşi aspecte,
anexele tehnice;
În timpul controlului este permisă coborârea sau urcarea numai a
comandantului, secundului şi a persoanelor bolnave.
Plecarea navei se aprobă numai după vizarea declaraţiilor de bord.
Pentru navele sub pavilion străin, care intră în santierele navale sau la
iernat, comandanţii, armatorii sau agenţii lor sunt obligaţi să depună la autoritatea
vamală declaraţia proviziilor de bord şi copia de pe manifestul încarcaturii. Pe
toata această perioada navele se afla sub supraveghere vamală.
Controlul aeronavelor se face, la sosire după coborârea pasagerilor, iar la
plecare, înainte de imbarcarea lor.
Navele/aeronavele pot acosta/ateriza numai în punctele de frontieră unde
funcţionează autorităţi vamale.

În cadrul acestei etape, se fac următoarele operaţiuni :

a. declaraţia sumară, care cuprinde date suficiente pentru a putea verifica în

orice moment că,mărfurile la care se referă au primit o destinaţie vamală într-un
anumit termen legal;

80
 b. depozitare temporară, până la stabilirea unei destinaţii vamale, când
locurile prevăzute sunt aprobate cu titlu permanent pentru plasarea mărfurilor în
acest regim de depozit, fiind denumite „magazii de depozitare temporară”,
înregistrarea ieşirilor şi intrărilor în/din magazie fiind controlată de un gestionar
special desemnat în acest sens;
c. examinarea mărfurilor şi prelevarea de eşantioane de către persoana
interesata, pe cheltuiala acestuia se face la cererea verbala sau scrisă a persoanei
abilitate să solicite pentru această o destinaţie vamală;
d. controlarea bagajelor de mină, în locul în care acestea se încarcă sau
descarcă;
e. acordarea destinaţiei vamale mărfurilor prezentate în vamă şi plasarea
mărfurilor sub un regim vamal. În acest sens, mărfurile trebuie să faca obiectul
unei declaraţii pentru acel regim vamal (export, tranzit, antrepozitare vamală);
f. întocmirea declaraţiei vamale conform procedurii utilizate (normale,
simplificate, la domiciliu).

III. Introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al României instituită

prin Regulamentul Vamal

În cadrul acestei etape se realizează următoarele operaţiuni :

a. prezentarea mărfurilor la vamă, mai exact la biroul vamal competent de
către orice persoană care îşi asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor
după ce au fost introduse, cu excepţia mărfurilor care sunt transportate cu
mijloace de transport care tranzitează, fără întrerupere apele teritoriale sau spatiul
aerian al teritoriului vamal al României. Aceast ă persoană este obligată să
menţioneze declaraţia sumară sau declaraţia vamală depusă anterior pentru aceste
mărfuri
b. descărcarea mărfurilor prezentate în vamă ori transbordarea lor de pe
mijlocul de transport numai cu permisiunea autorităţii vamale , în locurile
desemnate şi stabilite de această, inclusiv dezambalarea mărfurilor la cererea
organului vamal.
c. atribuirea destinaţiei vamale se realizază de catre biroul vamal
competent, din oficiu . De regulă se poate atribui orice destinaţie vamală
indiferent de natura, cantitatea, tara de origine sau provenienţă, de transport , de
destinaţie. Titularul operatiunii comerciale ori reprezentantul său dacă prezintă la
vamă mărfuri pentru care a completat o declaratie sumară, este obligat să ceară
acordarea destinaţiei vamale în termen de 45 de zile de la depunerea declaratiei
vamale sumare (transport maritim) ori 20 zile (transport de altă natură).
d.depozitarea temporară a mărfurilor în locuir special amenajate şi aprobate
de organul vamal se realizează pînă la atribuirea destinaţiei vamale, perioada în
care mărfurile au statut de „mărfuri depozitate temporar”.

81
 e.verificarea şi aplicarea dispozitiilor legale generale mărfurilor străine care
au circulat sub un regim de tranzit.

IV. Destinaţia vamală

Conform art 81 (1) din codul vamal mărfurilor li se poate atribui în orice
moment, în conditiile prevazute de lege, orice destinaţie vamală.

În cadrul acestei etape se realizează următoarele operaţiuni

: a.plasarea mărfurilor sub un regim vamal aplicabil
b.declaraţia în scris.Procedura normală
c.declaraţia în scris .Procedura simplificată
d.controlul ulterior al declaraţiilor

B. Vămuirea propriu-zisă

Operaţiunea complexă a vămuirii presupune :

a.stabilirea regimului vamal aplicabil mărfurilor
b.punerea în liberă circulaţie
c.controlul vamal

Secţiunea 4

Regimuri vamale

4.1. Definiţia , clasificarea, descrierea regimurilor vamale, în contextul

integrării în U.E.

În general, noţiunea de regim vamal desemnează totalitatea dispoziţiilor

legale cu privire la taxele vamale şi celelalte instrumente vamale, precum şi
formalităţile de aplicare a lor, care definesc în ultimă instanţă statutul juridic al
mărfurilor supuse operaţiunii de vămuire.
Noţiunea de “vămuire” desemnează ansamblul operaţiunilor efectuate de
autoritatea vamală , începând cu controlul mijloacelor de transport şi al bunurilor
prezentate în vamă şi până la acordarea liberului de vamă.
În principal, Codul Vamal al UE defineşte două categorii de regimuri
vamale: definitive şi suspensive.

82
 A. În grupa regimurilor vamale definitive se înscriu:
a) regimul vamal aplicat importurilor în U.E. şi;
b) regimul vamal aplicat exporturilor din U.E.;

B. Regimurile vamale suspensive, numite şi regimuri economice, se aplică

următoarelor tipuri de operaţiuni:

a) - tranzitul vamal;
b) - antrepozitul vamal;
c) - admiterea temporară la import şi export;
d) - perfecţionarea activă şi pasivă;
e) - transformarea sub control vamal;

Regimurile vamale în U.E. sunt :

a) - definitive (care privesc importul şi exportul);
b) - suspensive;

A - Regimuri vamale definitive în U.E

De la 1 ianuarie 1993, aceste regimuri se aplică numai schimburilor

comerciale cu terţii. Regimurile vamale definitive sunt acordate automat şi
presupun aplicarea în manieră completă şi cu titlu definitiv a procedurilor,
măsurilor şi instrumentelor de politică vamală şi comercială. Aplicabile
operaţiunilor de import şi celor de export, ele reprezintă regimurile vamale de
bază practicate în U.E.

a)- Regimul vamal la importul în U.E. este principalul regim vamal al

U.E.

Importul definitiv constă în intrarea în teritoriul vamal al U.E. a mărfurilor

provenind din ţările terţ e, în scopul introducerii lor în circuitul economic, după
efectuarea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale la bugetul comunitar.
Caracterul definitiv al regimului vamal al importurilor decurge din
următoarele două aspecte:
- mărfurile nu sunt introduse în spaţiul comunitar temporar, ci definitiv,
fiind destinate folosirii ca bunuri de producţie, de investiţie sau de consum şi
- autoritatea vamală efectuează procedura de vămuire în formă completă,

aplicând toate măsurile de politică comercială şi încasând datoria vamală. În

U.E, d.p.d.v. cantitativ, importul de mărfuri este liberalizat. Totuşi
anumite categorii de mărfuri sunt supuse unor restricţii cantitative sau regimului
de control, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate.

83
 Lista mărfurilor supuse regimului licenţelor se stabilesc periodic prin
hotărâri ale autorităţilor comunitare.
Agenţ ii economici din U.E. sunt obligaţi să realizeze importul în
concordanţă cu obiectul lor de activitate şi să ia măsurile necesare pentru
vămuirea mărfurilor în vederea introducerii imediate a acestora în circuitul
economic.
Metodele şi formalităţile de vămuire prevăzute în reglementările
europene se înscriu în normele şi principiile generale convenite în
G.A.T.T./O.M.C.
În cazul regimului de import, procesul de vă muire se derulează în formă
cea mai completă, parcurgându-se toate etapele, de la prezentarea mărfii în vamă,
până la acordarea liberului de vamă.
În principal, în cazul acestui regim, autorităţile vamale realizează trei
activităţi :

- vămuirea mărfurilor;
- încasarea taxelor vamale şi;
- aplicarea măsurilor de politică comercială a UE.

Impozitarea vamală a mărfurilor importate este de regulă compusă din :

taxe vamale, TVA, accize şi alte impozite indirecte.
În principiu, datoria vamală se plăteşte în momentul vămurii. Dar în cazul
U.E. situaţia este diferită.
Piaţa intern ă unică n-a eliminat până în prezent frontierele fiscale. Ţările
membre continuă s ă-şi gestioneze în mod autonom regimurile de TVA. Această
particularitate face ca, în frecvente cazuri, datoria vamal ă s ă poată fi plătită
fracţionat: taxa vamală este exigibilă la intrarea mărfii pe teritoriul vamal
comunitar ; dar T.V.A-ul, fiind un impozit naţional pe consum, se percepe la
intrarea mărfii pe piaţa unui stat membru.

În consecinţă, regimul vamal de import în UE se diferentiaza în două

variante :

- punerea mărfurilor în liberă practică şi

- punerea mărfurilor în consum.
Varianta “punerii mărfurilor în liberă practică” se aplică atunci când un
import dintr- o ţară terţă este efectuat de către o ţ ară U.E, dar mărfurile în cauză
nu sunt supuse consumului intern. În acest caz, importatorul achită doar taxele
vamale din T.A.R.I.C. şi poate cere exonerarea de la plata T.V.A. Mărfii
respective i se acordă regimul de „punere în liberă practică”, ceea ce înseamnă
că:
- marfa este eliberată de obligaţiile de plată faţă de vama europeană
84
 - marfa poate să circule fără constrângeri în spaţiul compus din cele 27 de
ţări membre ale UE ca orice altă marfă schimbată între firme din state membre
diferite.
Dar marfa în cauză nu poate fi oferită spre consum sau comercializată într-
un anumit stat membru decât după plata T.V.A. şi a altor taxe interioare aplicate
în ţara respectivă.
Regimul sau avizul de “punere în consum” se acordă după plata T.V.A-ului
şi a taxelor interioare naţionale. Acordarea acestui regim presupune că marfa este
eliberată de orice obligaţii de plată a taxelor vamale europene şi a taxelor
naţionale.
b)- Regimul vamal aplicat exporturilor din U.E. În sens strict, exportul
definitiv cuprinde totalitatea mărfurilor expediate în ţările terţe, pe baze
contractuale şi destinate să rămână permanent în afara teritoriului vamal
comunitar. Prima condiţie pentru ca mărfurile să poată fi exportate este ca ele să
dispună de liberă circulaţie, adică să nu facă obiectul unor restricţii sau prohibiţii.
Sunt considerate prohibite toate mărfurile al căror export este interzis sub
orice titlu prin reglemetările legale.
Restricţionările presupun doar îndeplinirea unor condiţii sau a unor
formalităţi speciale în vederea exportului (prezentarea de autorizaţii speciale sau
de licenţe etc.) ; în cazul neîndeplinirii acestor condiţii sau formalităţi mărfurile
sunt tratate ca prohibite.
În principiu, exportul mărfurilor din U.E. este liberalizat : la exportul din
U.E. nu se percep taxe vamale, nu se aplică T.V.A. şi nici limitări cantitative.

Fac excepţie însă :

- anumite mărfuri supuse unor restricţii cantitative ;

- mărfurile supuse regimului de control în conformitate cu angajamentele
internaţionale asumate de U.E. privind neproliferarea armelor de distrugere în
masă şi a rachetelor purtătoare de încărcătură nucleară, precum şi orice alte
mărfuri supuse controlului;
- mărfurile restricţionate cantitativ temporar în scopul asigurării
echilibrului pieţei, securităţii generale, protecţiei patrimoniului cultural şi artistic,
precum şi conservării resurselor naturale apuizabile.
În U.E. exportul de mărfuri poate fi efectuat de către persoane juridice, cu
sediul într-un stat comunitar, în al căror obiect de activitate sunt prevăzute astfel
de operaţiuni.
Mărfurile exportate sunt supuse unor proceduri de vămuire complete, dar
mai simplificate comparativ cu importurile.

B - Regimurile vamale suspensive în U.E.

85
 Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană sunt operaţiuni cu
titlu temporar, care au drept efect suspendarea plaţii taxelor vamale către organele
comunitare. Ele se acorda numai la solicitarea scrisă a titularului operaţiunii de
comerţ exterior pe o perioada determinata.
Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană sunt: tranzitul vamal
(regim de circulaţie), depozitui vamal, admiterea temporara (la import şi la
export), regimul de perfecţionare (activă şi pasivă) şi transformarea sub control
vamal (acestea din urma find toate regimuri economice).
Autoritatea vamală europeană are atribuţii şi după acordarea liberului de
vama, urmărind în principal respectarea condiţiilor specifice regimului vamal
suspensiv acordat, fixand totodată un termen limită pentru încheierea
respectivului regim.
Regimul vamal suspensiv se considera încheiat atunci când mărfurile
primesc alt regim vamal.
Prin autorizarea regimurilor suspensive, autoritatea vamală işi asuma mai
multe riscuri, precum cel de substituire a bunurilor, de sustragere sau dispariţie,
de transformare şi punere în consum în mod fraudulos. De aceea, acordarea unui
regim suspensiv se face numai în condiţiile respecţării anumitor reguli.
Regimurile vamale suspensive se acorda la cerere, cu precadere pentru
excepţiile de restrangere a teritoriuiui vamal al Uniunii Europene, cum ar fi, de
exemplu, zonele libere, porturile libere, antrepozitele vamale - toate acestea
facând parte din teritoriul geografic al U.E. - dar şi pentru operaţiuni speciale ca,
de exemplu, reexportul, distrugerea sau abandonarea bunurilor noncomunitare.
Dacă bunurile aflate sub regim vamal suspensiv (asa cum rezulta din cele
de mai sus) sunt introduse definitiv pe teritoriul vamal al U.E., li se va acorda un
regim vamal definitiv şi vor fi supuse operaţiunilor de vămuire.
La trecerea prin punctul vamal al Uniunii, bunurile care beneflciaza de un
regim vamal suspensiv sunt supuse unui control fizic.
Lucratorii vamali solicita, totodată, două tipuri de garanii vamale:
• Garanţii fizice, pentru identificarea ulterioară a mărfurilor (eşantioane,
mostre, înregistrarea numărului de serie, sigilarea autovehiculului de transport);
• Garanţii financiare, pentru a acoperi nivelul taxelor vamale şi al altor taxe
aplicabile sau chiar a penalitaţilor aferente încălcării regulilor impuse.
Odată cu efectuarea celor două operaţiuni, mărfurile sunt considerate a fi
sub supraveghere vamală.
Regimul vamal suspensiv se solicita în scris de către titularul operaţiunii
comerciale, iar autoritatea vamală comunitara aproba cererea numai în cazul în
care poate asigura supravegherea şi controlul regimului vamal suspensiv.
Titularul operaţiunii suporta cheltuieli suplimentare ocazionate de acordarea
regimului vamal suspensiv.

86
 În regimurile vamale suspensive pot fi plasate mărfuri indiferent de calitate,
origine, provenienta, destinaţie. Nu se pot plasa în regimuri vamale suspensive
acele mărfuri care sunt supuse unor interdicţ ii sau restricţ ii din motive de ordine
sau morala publica, de protecţie a mediului înconjurator, de ocrotire a valorilor
naţionale, artistice, istorice sau arheologice. M ărfurile se plaseaza într-un regim
de antrepozit vamal sau într-unul de admitere temporara, cu condiţia ca ele să
ramana în proprietatea persoanelor din strainatate pe toata durata regimului
respectiv.
Regimul vamal suspensiv se acorda de birourile vamale ale UE, prin
emiterea unei autorizaţii prin care se fixează condiţiile de derulare a regimului.
Autorizaţia se acorda persoanelor juridice care pot asigura derularea
operaţiunilor pe baza declaraţiei vamale şi a documentelor necesare identificarii
mărfurilor respective, cu condiţia ca autoritatea vamală a Uniunii Europene să fie
în măsura să efectueze supravegherea şi controlul regimului vamal, asa cum
reiese şi din cele prezentate într-un paragraf anterior.
Odată cu declaraţia vamală pentru mărfuri supuse unui regim vamal
suspensiv, titularul operaţiunii depune la biroul vamal comunitar o garanţie
vamală, care să asigure plata taxelor vamale de import şi a altor taxe, dacă acestea
se datoreaza. Cuantumul garanţiei este stabilit de autoritatea vamală. Constituirea
garanţiei reprezintă o obligaţie pentru titularul operaţiunii.
Prelungirea termenului pentru care se încheie regimul vamal suspensiv se
face la cererea expresa şi justificata a titularului operaţiunii, cu aprobarea
autorităţii vamale a U.E.
Regimul vamal suspensiv înceteaza dacă mărfurile plasate sub acest regim
primesc o alta destinaţ ie vamal ă sau un alt regim vamal. Dacă regimul vamal nu
înceteaza în condiţiile anterior menţionate, taxele vamale datorate se încaseaza,
din oficiu, de birourile vamale comunitare, în baza unui act constatator, iar
operaţiunea se scoate din evidenţa biroului vamal al Uniunii Europene.
Taxele vamale se determina pe baza elementelor de taxare în vigoare în
U.E. la data înregistrarii declaraţiei vamale pentru acordarea regimului suspensiv.
Dacă se modifică scopul avut în vedere la acordarea regimului vamal
suspensiv, titularul acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în
evidenţa caruia se afla operaţiunea acordarea unui alt regim vamal sau a altei
destinaţii vamale.

Operaţiunile cărora li se aplică regimurile vamale suspensive

a) - Regimul de tranzit în Uniunea Europeană

Regimul de tranzit în Uniunea Europeană consta în transportul mărfurilor

străine de la un birou vamal al U.E. la alt birou vamal al U.E, fără ca acestea să
fie supuse plaţii taxelor sau masurilor de politică comerciala comuna.
87
 Regimul de tranzit vamal se considera încheiat atunci când mărfurile şi
documentele corespunzatoare sunt prezentate la biroul vamal de destinaţie.
Titularul regimului de tranzit este obligat să prezinte biroului vamal de
destinaţie mărfurile în stare intacta, cu măsurile de marcare şi sigilare aplicate, în
termenul stabilit de autoritatea vamală.

b) - Regimul de depozit vamal în Uniunea Europeană

Depozitul vamal se poate utiliza atunci când exista un decalaj de timp

între circulaţia mărfurilor şi comercializarea acestora. Acest regim se aplică atat la
import, cât şi la export. Principalele caracteristici ale regimului de depozit vamal:

Depozitul vamal la import:

• poate fi utilizat de toate firmele ce realizeaza operaţiuni de import;

• avantaje: dispun de stocuri; perceperea taxelor vamale şi aplicarea
masurilor de politică comerciala sunt suspendate până în momentul ,,punerii în
consum" a mărfurilor; în cazul reexporturilor nu sunt percepute taxe vamale;
• aplicare: sunt admise toate mărfurile, cu unele excepţii (mărfuri ce
atenteaza asupra sănataţii fizice sau morale); aplicarea masurilor fiscale şi
comerciale se face în ziua ,,punerii în consum" a mărfurilor;
• formalităţi şi constrangeri: declaraţie de intrare (D.A.U.) şi garanţie în
cazul depozitelor private; declaraţie speciala în cazul cesionarii mărfurilor;
transformarea mărfurilor este interzisă; operaţiuni în vederea conservarii
mărfurilor sunt permise; durata depoziţării nelimitata (cu excepţia depozitului de
tip B);
• aprobare: ,,punere în consum"; reexport; atribuirea unui alt regim
economic (regim de tranzit).

Depozitul vamal la export:

• poate fi utilizat doar de exportatorii reali;

• avantaje: organizarea livrarii mărfurilor; suspendarea taxelor fiscale;
depozitarea mărfurilor în ţară exportatorului cu economii asupra cheltuielilor în
strainatate;
• aplicare: toate mărfurile cu excepţia celor aflate sub incidenta P.A.C.;
• formalităţi şi constrangeri: declaraţie de intrare (D.A.U.); nu este
necesară garanţie;
• aprobare: exportul mărfurilor în termen de maxim doi ani.

c) - Regimul de admitere temporara în Uniunea Europeană

88
 Admiterea temporara a mărfurilor în Uniunea Europeană este un regim
suspensiv, care se aplică mărfurilor importate în Uniune (admiterea temporara
propriu-zisă), celor de export din U.E. (regimul de retur), precum şi celor aflate
în circuit internaţional (regimul A.T.A.).
Admiterea temporara la import se aplică mărfurilor importate în U.E.
pentru o durata limitată, în vederea utilizarii pentru activitaţile comerciale
determinate (participarea la târguri şi expoziţii, teste, demonstraţii etc.), apoi
având loc un reexport. Ele beneficiază de suspendarea totală sau parţiala a taxelor
care ar fi impuse în cadrul unui regim definitiv.

d) - Regimul de perfecţionare în Uniunea Europeană

Regimul de perfecţionare activa în Uniunea Europeană

Perfecţionarea activa constă în supunerea, pe teritoriul vamal al Uniunii

Europene, la una sau mai multe operaţiuni de transformare sau prelucrare a:

• mărfurilor noncomunitare, destinate reexportului, sub formă de produse

compensatorii, fără a face obiectul încasării taxelor vamale sau al masurilor de
politică comercială;
• mărfurilor puse în libera practica, din care o parte vor fi reexportate în
afara Uniunii Europene. În acest caz, se percep taxele vamale numai dacă
produsele compensatorii sunt acceptate în U.E.

În regimul de perfecţionare activa se pot face urmatoarele operaţiuni:

• prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea sau adaptarea lor la

alte mărfuri;
• transformarea mărfurilor;
• repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în formă iniţiala;
•utilizarea unor mărfuri, care deşi nu se gasesc în produsele compensatoare,
permit sau faciliteaza obţinerea acestor produse, chiar dacă ele dispar total sau
parţial în timpul folosirii lor.
Acest regim vamal a fost introdus în Comunitatea Europeană în anul
1985. Pentru a putea beneficia de acest regim, producatorul trebuie să obţină o
autorizaţie din partea autorităţii vamale comunitare, prin care se fixează
modalitaţile de control al operaţiunilor de perfecţionare, precum şi durata de
valabilitate a regimului. În urma perfecţionarii se obţ in, pornind de la produsele
originale, asa-numitele produse compensatorii, care se impart în trei categorii:

• produse principale;
89
 • produse secundare (deseuri, reziduuri etc.);
• pierderi operaţionale (prin evaporare, scurgere, topire etc.).

Compensarea poate să fie de două feluri:

• prin identitate (produsul compensator este obţinut pornind de la produsul

importat);
• prin echivalare (produsul compensator este obţinut plecând de la o marfa
echivalenta, respecţiv cu aceleaşi caracterisţici tehnico-comerciale ca şi produsul
importat).
Metodologia de repartiţie a mărfurilor de import produse compensatorii
ţine cont de pierderile ce pot aparea, acestea find parţiale mărfurilor de import
care trebuie distruse sau care dispar în cursul operaţiunilor de perfecţionare
activa. Această metodologie se efectueaza atunci când este necesară determinarea
taxelor vamale de import percepute sau restituite.

e) - Regimul de draw-back este un regim vamal special, instituit cu scop

fiscal. În cadrul acestui regim se restituie total sau parţial taxele vamale de import
percepute cu ocazia introducerii unor mărfuri în circuitul economic al Uniunii
Europene, cu condiţia ca acestea să fie reexportate în aceeaşi stare, incorporate în
alte mărfuri sau transformate în alte produse. Se acordă la solicitarea scrisă a
importatorilor exclusiv pentru mărfurile identificabile în produsele ce fac obiectul
reexportului, cu condiţia existentei posibilitaţii de a se efectua controlul vamal în
orice moment. Autoritatea vamală europeană poate stabili un orizont temporal în
care să deruleze operaţiunea de reexport.
Taxele vamale vor fi restituite titularului regimului de draw-back de către
vama care l-a acordat, după ce se va face dovada exportului mărfurilor printr-un
birou vamal intern al U.E. sau de frontiera, prin depunerea unei copii de pe
D.A.U. Taxele vamale pot fi distribuite şi în cazul în care exportatorul este altul
decât importatorul, cu condiţia să se faca dovada ca mărfurile de export au
constituit în prealabil obiectul regimului de draw-back sau conţin materii prime
aflate sub incidenta acestui regim. Dacă cererile de restituire a taxelor sunt depuse
după acordarea "liberului de vama" la export, organele vamale comunitare nu vor
mai accepta restituirea taxelor.

f) - Regimul de perfecţionare pasiva în Uniunea Europeană

Perfecţionarea pasivă permite exportul temporar de mă rfuri comunitare în

afară teritoriului vamal al Uniunii Europene, în vederea supunerii acestor

90
operaţiuni de transformare sau de prelucrare şi ulterior a importului produselor
astfel rezultate, cu exonerarea totală sau parţiala de taxe vamale de import.
Exportul temporar este supus aceloraşi masuri de politică comerciala care
se aplică şi în exportul definitiv de mărfuri. În U.E, acest regim este reglementat
prin mai multe directive, el fiind rezervat firmelor care işi au sediul pe teritoriul
vamal al Uniunii.
La import, produsele rezultate din perfecţionarea pasiva nu sunt impuse la
valoarea lor integrala (deoarece această include şi valoarea materiilor prime
exportate anterior), ci numai la diferenta de valoare corespunzatoare prelucrarii
în strainatate. Astfel, în U.E, în cazul perfecţionarii pasive, se practica
impozitarea diferenţiata a produselor compensatorii importate, taxele vamale,
taxele fiscale şi parafiscale find percepute diferenţiat.

4.2. Regimuri vamale, reglementate prin dreptul intern român

Regimurile vamale, sunt reglementate în titlulV, din actualul cod vamal

român, aprobat prin legea nr. 86/2006, publicata în M.Of. nr. 350/19.04.2006

A. Regimurile vamale suspensive

Sunt reglementate la art. 107, pct.1, din codul vamal, iar sintagma regim
vamal suspensiv se utilizează, în cazul mărfurilor străine, pentru următoarele
regimuri (operaţiuni):

1) tranzitul vamal;
2) antrepozitul vamal;
3) perfecţionarea activa sub formă unui sistem de suspendare;
4) transformarea sub control vamal;
5) admiterea temporara;
6) perfecţionarea pasivă a mărfurilor

B. Regimurile vamale economice

Sunt reglementate la art. 107, pct. 2, din codul vamal, iar sintagma regim
vamal economic se utilizează pentru următoarele regimuri:

1) antrepozitare vamală;
2) perfecţionare activă;
3) transformare sub control vamal;
4) admitere temporară;
5) perfecţionarea pasiva.
91
 Regimul vamal suspensiv se acorda de autoritatea vamală prin emiterea
unei autorizaţii prin care se stabilesc condiţiile de derulare a regimului.

Operaţiuni cărora li se aplică regimul vamal suspensiv

A.Tranzitul vamal - consta în transportul mărfurilor străine de la un birou

vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau
masurilor de politică comerciala. Regimul de tranzit vamal se încheie atunci când
mărfurile şi documentele corespunzatoare sunt prezentate la biroul vamal de
destinaţie.
În acest regim se pot încadra:
- mărfurile nevamuite la intrarea în ţară transportate în tranzit vamal pe
teritoriul României, sub supraveghere vamală, cu garantarea taxelor vamale;
- mărfurile vamuite la export în interiorul ţării transportate până la
frontiera.
Mărfurile pot fi plasate sub regimul de tranzit vamal în una din următoarele
modalităţi :
a) fie conform regimului de tranzit comunitar;
b) fie în baza unui carnet T.I.R. (Convenţia T.I.R.) cu condiţia ca aceste
transporturi:
- să fi început sau să se fi încheiat în afara Comunităţii sau
- să privească transporturi de mărfuri care trebuie descărcate pe teritoriul
vamal al Comunităţii şi care sunt transportate împreună cu mărfuri care se
descarcă într-o ţară terţă sau
- să fie efectuate între două puncte din Comunitate folosind teritoriul unei ţări
terţe;
c) în baza unui carnet A.T.A. utilizat ca document de tranzit sau
d) în baza formularului 302 prevăzut în Convenţia dintre Părţile Tratatului
Atlanticului de Nord referitor la Statutul forţelor, semnat la Londra pe 19 iunie
1951 sau
e) prin poştă (inclusiv colet poştal).

Începand cu 1 ianuarie 2007 România, în calitate de stat membru, utilizează

tranzitul comunitar, în conformitate cu prevederile Codului Vamal Comunitar
(REGULAMENTUL de aplicare a acestuia emis de C.E.E. nr. 2913/92, ulterior
modificat prin Regulamentul C.E. nr 273/2.04.2009).
Tranzitul comunitar este : extern şi intern.
Tranzitul extern permite circulaţia dintr-un punct într-altul pe teritoriul
vamal al Comunităţii:

92
 a) a mărfurilor necomunitare, fără ca aceste mărfuri să fie supuse
drepturilor de import şi altor taxe sau măsuri de politică comercială;
b) a mărfurilor comunitare, în anumite cazuri, pentru a evita ca produsele
care fac obiectul sau beneficiază de măsuri de export să poată fi sustrase acestor
măsuri sau să beneficieze nejustificat de acestea.
Tranzitul intern permite, în anumite condiţii, circulaţia mărfurilor
comunitare dintr-un punct într-altul pe teritoriul vamal al Comunităţii trecând pe
teritoriul unei terţe ţări fără vreo modificare a statutului lor vamal.
Carnetul A.T.A. poate fi utilizat ca document de tranzit în aplicarea
Convenţiei privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990,
ratificată de România prin Legea nr. 395/2002.
România utilizează şi tranzitul comun, în calitate de parte contractantă a
Convenţiei de tranzit comun, la care a aderat prin O.U.G. nr.150/2006, aprobată
prin Legea nr. 22/2006. La această dată părţile contractante ale acestei Convenţii
sunt: Uniunea Europeană şi ţările A.E.L.S. (Elveţia, Norvegia, Islanda şi
Liechtenstein).

B. Antrepozitul mărfurilor, reprezintă locul aprobat de autoritatea vamală,

aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate. În aprobarea data
de autoritatea vamală se stabileste şi termenul în cadrul caruia titularul de
antrepozit este obligat să solicite acordarea unui nou regim vamal.
În antrepozitul vamal se permite intrarea:

• mărfurilor străine, înainte ca ele să fie supuse obligaţiei de plata a

datoriei vamale sau unor masuri de politică comerciala;
• mărfurilor româneşti vamuite, care sunt depozitate până la
expedierea lor în străinatate.
Deţinătorul antrepozitului vamal este administratorul şi gestionarul
mărfurilor depozitate în acesta şi are, faţă de autoritatea vamală, urmatoarele
obligaţii:
• să îndeplineasca condiţiile de organizare şi de funcţionare a
antrepozitului vamal, stabilite în aprobare;
• să asigure supravegherea mărfurilor, astfel încât să nu fie posibilă
sustragerea acestora de sub controlul vamal;
• să respecte normele privind conservarea mărfurilor depozitate.

În perioada de antrepozit vamal nu pot fi efectuate alte operaţ iuni decât cele
de ambalare, de marcare sau de testare în vederea pregatirii pentru vânzare, care,
în prealabil, au fost aprobate de autoritatea vamală.
Regimul de antrepozit vamal se poate încheia de titularul regimului de
antrepozit vamal prin:

93
 a) importul mărfurilor;
b) plasarea mărfurilor sub alt regim vamal suspensiv;
c) reexportul mărfurilor antrepozitate;
d) exportul mărfurilor româneşti;
e) abandonarea mărfurilor în favoarea statului;
f) distrugerea mărfurilor sub control vamal.

C. Perfecţionarea activa a mărfurilor constă în supunerea, pe teritoriul

României, la una sau mai multe operaţiuni de transformare sau prelucrare a
următoarelor categorii de mărfuri:

- mărfuri străine destinate a fi reexportate în afara teritoriului vamal al

României, sub formă de produse compensatoare, fără a face obiectul încasării
drepturilor de import sau al masurilor de politică comerciala;
- mărfuri importate, introduse în circuitul economic, cu condiţia ca acestea
să fie exportate în afara teritoriului României sub formă de produse
compensatoare. Pentru aceste mărfuri se încaseaza drepturile de import, dar se
restituie la efectuarea exportului.
Prin perfecţionarea activa se pot face urmatoarele operaţiuni:
• prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea şi adaptarea lor
la alte mărfuri;
• transformarea mărfurilor;
• repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în formă iniţială;
• utilizarea unor mărfuri, care, deşi nu se regasesc în produsele
compensatoare, permit sau faciliteaza obţinerea acestor produse, chiar dacă ele
dispar total sau parţial în timpul folosirii lor.
Mărfurile plasate sub regim de perfecţionare activa cu suspendarea
drepturilor de import, care nu au fost exportate în cadrul termenului stabilit, pot fi
importate cu respectarea dispoziţiilor privind importul mărfurilor. În aceste
cazuri, cuantumul taxelor şi drepturilor de import se determina pe baza
elementelor de taxare a mărfurilor de import, în vigoare la data înregistrarii
declaraţiei vamale de import, la care se adauga comisionul vamal.

D. Transformarea sub control vamal a mărfurilor permite folosirea, pe

teritoriul României, făr ă plata drepturilor de import şi fără aplicarea de masuri de
politică comercială, de mărfuri străine pentru a fi supuse unor operaţiuni care le
transformă felul sau starea iniţiala. Produsele rezultate, numite produse
transformate, se introduc în circuitul economic, cu plata drepturilor de import.
Plasarea mărfurilor sub regim de transformare sub control vamal se poate
face numai de persoanele juridice române pe baza autorizaţiei eliberate de direcţia
regională vamală interjudeţeană.

94
 Pentru eliberarea autorizaţiei este necesară îndeplinirea cumulativa a
urmatoarelor condiţii:
• mărfurile plasate sub regimul de transformare sub control vamal să
se regasească în produsele rezultate;
• felul sau starea mărfii din momentul plasării sub regim să nu mai
poată fi reconstituită, după ce a avut loc transformarea, în formele iniţiale.

E. Admiterea temporară a mărfurilor permite utilizarea pe teritoriul

României, cu exonerare totală sau parţiala de drepturi de import şi fără aplicarea
masurilor de politică comerciala, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în
aceeaşi stare, cu Autoritatea vamală fixeaza un termen în cadrul caruia mărfurile
trebuie să fie reexportate sau să primeasca o noua destinaţie vamală. Termenul
aprobat trebuie să permita ca scopul utilizarii să poata fi realizat.

Exemple: Bunuri admise în regim vamal temporar:

a. bunurile destinate să fie prezentate sau utilizate la expoziţii, târguri,

congrese sau la alte manifestari similare;
b. ambalajele de natura:
- celor utilizate sau destinate să fie utilizate în starea în care sunt
prezentate, pentru ambalarea exterioara sau interioara a mărfurilor;
- suporturilor utilizate sau destinate să fie utilizate pentru rularea, plierea
sau fixarea mărfurilor.
c. tiparele, matriţele, clişeele, desenele, modelele şi alte obiecte similare
destinate unei persoane juridice române, dacă cel puţin 75% din producţia
rezultata din utilizarea lor este exportata;
d. instrumentele de măsura şi control, de verificare şi alte obiecte similare,
destinate unei persoane juridice române pentru a fi utilizate într-un proces de
fabricaţie, dacă cel puţin 75% din producţia rezultata ca urmare a utilizarii lor este
exportata;
e. sculele şi instrumentele speciale puse gratuit la dispoziţie unei persoane
juridice române pentru a fi utilizate la fabricarea mărfurilor care să fie exportate
în totalitate, cu condiţia ca astfel de instrumente şi scule să ramana proprietatea
unei persoane stabilite în strainatate;
f. bunurile de orice natura, ce urmează să fie supuse încercarilor,
experientelor sau demonstraţiilor, inclusiv încercarilor şi experientelor necesare
procedeelor de omologare, cu excepţia încercarilor, experienţelor sau
demonstraţiilor care constituie o activitate lucrativă;
g. mostrele care sunt destinate unei prezentari sau unei demonstraţii în
scopul obţinerii de comenzi pentru mărfurile similare.

95
 F. Perfecţionarea pasivă a mărfurilor, permite exportul temporar de mărfuri româneşti în
afara teritoriului ţării, în vederea supunerii acestora unor operaţiuni de transformare sau de
prelucrare şi, ulterior, a importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea totală sau parţială de
drepturi de import.
Exportul temporar de mărfuri româneşti, în vederea perfecţionarii pasive,
este supus aceloraşi masuri de politică comerciala care se aplică exportului
definitiv de mărfuri.

Nu pot fi plasate sub regim de perfecţionare pasiva mărfurile care:

- prin exportul lor ar da nastere la rambursări sau restituiri de drepturi de
import;
- înaintea exportului, au fost importate, în exonerare totală de drepturi de
import, pentru a fi utilizate într-un anumit scop. A se vedea în acest sens Ordinul
nr 3055/29.10.2009.

4.3. Utilizarea Carnetelor T.I.R. începând cu data de 1 ianuarie 2007.

O dată cu aderarea României la U.E se vor desfiinţa barierele vamale între statele
membre ale Uniunii Europene. Acest lucru va avea ca efect eliminarea controlului vamal al
mişcării bunurilor între aceste state.
No iunile de export şi import în rela ia dintre statele membre vor dispărea, fiind
înlocuite de no iuni noi, precum livrarea întra-comunitara (în locul exportului) şi achiziţia
întra-comunitara (în locul importului). Aceste noţiuni sunt definite la pct. 2, respectiv pct.
15, din art. 1251 din Codul fiscal, articol introdus prin Legea nr. 343/2006. Orice expediere
de bunuri din România în alt stat membru al Uniunii europene, chiar şi în lipsa unei
tranzacţii comerciale, va fi tratata drept transfer de bunuri sau non – transfer.
Apare o noua noţiune, transportul intracomunitar de bunuri, cu reglementare
diferita faţă de transportul internaţional de bunuri dintre statele membre ale
Uniunii şi ţările terţe.
Începand cu data de 1 ianuarie 2007, data aderarii României la Uniunea
Europeană, în conformitate cu Convenţia T.I.R şi a Ordinului nr. 344 din 10 martie
2005 privind Autorizarea societaţilor comerciale de a utiliza carnete TIR, emis de
Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, rămâne în vigoare procedura de admitere la
Regimul Vamal T.I.R.
Documentul vamal internaţional, Carnetul T.I.R. va fi folosit în continuare,
doar în ţările care nu sunt membre U.E.
Actele necesare în vederea obţinerii carnetului T.I.R, plus alte informaţii referitor la
acesta, sunt reglementate în ORDIN Nr. 8903 din 29 noiembrie 2006
96
pentru modificarea Ordinului vicepresedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală nr. 344/2005 privind autorizarea societaţilor comerciale de a
utiliza carnete T.I.R.

Carnetele TIR pot fi utilizate pentru transportul mărfurilor care:

- încep şi se termina în U.E. – cu o operaţiune T.I.R în afara U.E.

- conţin anumite mărfuri cu destinaţie pe teritoriul vamal al U.E, dar care sunt
expediate împreună cu alte mărfuri care trebuie descarcate în afara U.E.
- este efectuat între două puncte din U.E. cu tranzitarea teritoriului unei terţe
ţări (nemembră U.E.)
În vederea Admiterii la Regimul Vamal T.I.R. firmele vor depune ca şi până
acum documentele necesare şi formularele U.N.T.R.R. tipizate.
Transportul rutier de mărfuri dintr-o ţară non – U.E. către o ţară U.E. sau
invers poate fi desfasurat prin utilizarea sistemului T.I.R, carnetul T.I.R. servind
ca declaraţie vamală de tranzit solicitată de vamă şi ca dovadă a existenţei
garanţiei necesare.

În cadrul Uniunii Vamale Europene, mai pot fi folosite şi alte două sisteme
de tranzit:

• Tranzitul Comunitar, stabilit sa fie utilizat pentru transportul mărfurilor

non-comunitare (care nu se afla în circulaţie libera) între două puncte din cadrul
UE;
• Tranzitul Comun, care s-a stabilit sa fie utilizat pentru transporturi între
Uniunea Europeană şi terţe ţări (Norvegia, Elveţia şi Islanda) care au aderat la
Convenţia de Tranzit Comun; România s-a alaturat sistemului începand cu 1
ianuarie 2006.

4.4. Predeclaraţia Vamală Electronică.

Transmiterea obligatorie a informaţiilor electronice T.I.R, înaintea sosirii

vehiculelor la punctele de trecere a frontierei U.E.
Potrivit cerintelor Uniunii Europene, începând cu data de 01 ianuarie 2009
trebuia implementata şi în România Reglementarea Comisiei U.E.(E.E.C.) nr.
2454/1993 cu actualizarile din 05.02.2004 referitor la transmiterea obligatorie a
informaţiilor electronice TIR înaintea sosirii vehiculelor la punctul de trecere al
frontierei U.E. de intrare sau plecare de la un birou vamal interior U.E. sau sosire
la un birou vamal interior U.E. de destinaţie.
Conform reglemenţărilor U.E, toate companiile de transport care
efectueaza transport de mărfuri sub acoperirea Carnetelor T.I.R, trebuie sa depună
informaţii electronice la sistemele I.T. ale autorităţilor vamale naţionale ale
97
statelor membre U.E.
În cazul în care companiile de transport nu au posibilitatea depunerii
informaţiilor T.I.R ( în format electronic) la sistemele I.T. ale autorităţilor vamale
naţionale ale ţărilor membre U.E, vehiculele încarcate cu marfa sub acoperirea
carnetelor T.I.R. vor fi lasate sa astepte în frontierele externe U.E. şi vor fi
nevoite sa se îndrepte spre serviciile caselor de expediţii/comisionari vamali care,
contra cost, vor înregistra şi depune informaţiile electronice T.I.R. necesare
sistemului I.T. al autorităţilor vamale naţionale respective.

4.5. Zonele libere

În zonele libere, mărfurile străine sunt considerate, din punct de vedere al

aplicării drepturilor de import şi al masurilor de politică comerciala la import, ca
mărfuri care nu sunt situate pe teritoriul României atat timp cât nu sunt importate.
Acestea nu pot fi plasate sub un alt regim vamal şi nici nu pot fi folosite
sau consumate în alte condiţii decât cele prev ăzute de reglemenţările vamale.
Prin urmare nu sunt supuse controlului obisnuit al vamii
Aceste zone libere se mai numesc paradisuri fiscale.
În România sunt şase zone libere funcţionale, Constanta Sud, Galaţi,
Sulina, Giurgiu, Braila şi Arad - Curtici care, sânt exceptate de la plata taxelor
vamale după îndeplinirea formalităţ ilor de export pentru materialele şi accesoriile
româneşti introduse în zonele libere şi destinate altor state.
La 1 ianuarie 2011 toate acestea vor fi eliminate, iar denumirea de „zona
libera“ va disparea. Perioada de menţinere a facilitaţilor pina în 2011 a fost
convenita cu Uniunea Europeană.
Conceptul de zona liberă nu se potriveste cu conceptele din Uniunea
Europeană. Deşi exista astfel de zone în spaţiul comunitar, ele sânt plasate în
afara Europei, de regula în insule ce sânt parţi integrante ale teritoriului unuia
dintre statele membre ale Uniunii. Orban afirma ca la baza plasarii lor la
marginea U.E. stau argumente de ordin social. În lume, în prezent, funcţionează
aproximativ 500 de zone libere.
Ra ţiunea înfiinţării acestor zone este aceea de atragere de capital strain în
România. În acest sens au fost înfiinţate mai multe zone libere care să ofere
facilitati de ordin legislativ cât şi avantajele unor amplasamente în imediata
apropiere a cailor de navigatie maritima, fluviala sau aeriana. Faptul ca firmele
care funcţionează aici se bucura de numeroase facilitaţi a facut ca zonele libere să
fie luate drept paradisuri fiscale.

Conform art. 166 din Regulamentul (C.E.E) nr. 2913/92 al Consiliului de

instituire a Codului vamal comunitar, zonele libere şi antrepozitele libere sunt
părţi din teritoriul vamal al Comunităţii sau incinte situate pe acest teritoriu,
98
separate de restul acestuia, în care:

a) mărfurile necomunitare sunt considerate, în ceea ce priveşte aplicarea

drepturilor de import şi a măsurilor de politică comercială la import, ca
neaflându-se pe teritoriul vamal al Comunităţii, atât timp cât nu sunt puse în
liberă circulaţie sau plasate sub un alt regim vamal, nici utilizate sau consumate în
alte condiţii decât cele prevăzute în reglementările vamale;
b) mărfurile comunitare, pentru care există o astfel de dispoziţie în
conformitate cu legislaţia comunitară care reglementează domenii specifice,
beneficiază de măsurile legate în mod obişnuit de exportul mărfurilor, pe baza
plasării lor într-o zonă liberă sau un antrepozit liber.
Art. 171 din actul normativ menţionat mai sus precizează că durata
staţionării mărfurilor în zonele libere şi antrepozitele libere nu este limitată în
timp.
Statele membre definesc punctele de intrare şi ieşire ale fiecărei zone
libere sau antrepozit liber. Construirea oricărei clădiri într-o zonă liberă necesită
aprobarea prealabilă a autorităţilor vamale (art. 167 din Regulamentul (C.E.E.)
nr. 2913/92).
Perimetrul şi punctele de intrare şi ieşire ale zonelor libere şi ale
antrepozitelor libere sunt supuse, de regulă, supravegherii autoritatea vamale.
Persoanele şi mijloacele de transport care intră sau părăsesc zona liberă sau
antrepozitul liber pot fi supuse controlului vamal. Accesul într-o zonă liberă sau
un antrepozit liber poate fi interzis persoanelor care nu oferă toate garanţiile
necesare respectării dispoziţiilor prevăzute în Regulamentul (C.E.E.) nr. 2913/92.
Autoritatea vamală poate verifica mărfurile care intră, părăsesc sau rămân în
zona liberă sau antrepozitul liber pe baza documentului de transport, care
însoţeşte mărfurile la intrare sau la ieşire (art. 168 din Regulamentul (CEE) nr.
2913/92).
Potrivit art. 170 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 autoritatea vamală,
la cererea persoanei interesate, atestă statutul vamal al mărfurilor introduse într-o
zonă liberă sau antrepozit liber.
Orice activitate industrială, comercială sau de servicii dintr-o zonă liberă
sau antrepozit liber trebuie autorizată în prealabil de către autoritatea
vamală. Autoritatea vamală poate impune anumite interdicţii sau restricţii asupra
activităţilor menţionate, ţinând cont de felul mărfurilor în cauză sau de cerinţele
supravegherii vamale (art. 172 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92).
Conform art. 173 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, pe durata cât rămân
într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, mărfurile necomunitare plasate în
respectiva zonă liberă sau antrepozit liber pot:

a) să fie puse în liberă circulaţie;

b) să facă obiectul formelor obişnuite de manipulare;
99
 c) să fie plasate sub regimul de perfecţionare activă;
d) să fie plasate sub regim de transformare sub control vamal;
e) să fie plasate sub regim de admitere temporară;
f) să fie abandonate;
g) să fie distruse, cu condiţia ca persoana interesată să furnizeze autorităţii
vamale toate informaţiile pe care această le consideră necesare.
Toate persoanele care desfăşoară o activitate care implică fie depozitarea,
prelucrarea sau transformarea, fie vânzarea sau cumpărarea de mărfuri într-o zonă
sau antrepozit liber trebuie să ţină evidenţa operativă a mărfurilor într-o formă
aprobată de autoritatea vamală (art. 176 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92)

Înfiinţarea şi delimitarea teritorială a zonelor libere în România se face prin

hotărâre a Guvernului, prin care se aprobă şi regulamentul de organizare,
funcţionare, exploatare, administrare şi control al zonei libere (art. 6 şi art. 7 din
Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, modificată şi completată prin
Legea nr. 244/2004).

4.6. Punerea în libera circulaţie

Punerea în liberă circulaţie, conferă mărfurilor străine statutul vamal all al

mărfurilor româneşti (art 101 cod vamal).
Prin aplicarea regimului de punere în liberă circulaţie în U.E, mărfurile
capătă statut comunitar, fiind necesară achitarea drepturilor de import:
• drepturile vamale, stabilite potrivit Tarifului Vamal Comun şi taxele
cu efect echivalent prevăzute la importul de mărfuri,
• impuneri la import introduse prin politică agricolă comună sau prin
regimuri specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea
produselor agricole.
Drepturile de import pot fi procentuale (se aplică la valoarea în vama a
mărfurilor, exprimata în lei), pot fi specifice (caz în care nivelul dreptului se
aplică la cantitatea mărfurilor importate) sau pot fi mixte (procentuale şi
specifice).
În situaţia în care, ulterior acceptării declaraţiei vamale de punere în liberă
circulaţie, dar până la acordarea liberului de vama, intervin reduceri de drepturi de
import, se poate solicita autorităţii vamale aplicarea drepturilor vamale mai
favorabile.
De asemenea, se poate acorda o reducere sau exceptare a drepturilor
vamale în cazul mărfurilor acoperite de acordurile preferenţiale sau de acordurile
de uniune vamală, încheiate de Comunitatea Europeană, în condiţiile prevăzute de
acestea.
La punerea în liberă circulaţie se aplică măsurile de politică comercială
100
prevăzute pentru importul mărfurilor. Măsurile de politică comercială sunt
prevăzute prin acte normative stabilite la nivel comunitar sau naţional în funcţie
de clasificarea tarifară a mărfurilor.
Reglementările vamale se aplică comer ţului dintre Comunitate şi ţări terţe,
fără să aducă atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii.
Documentele care însoţesc declaraţia vamală pentru punerea în liberă
circulaţie sunt următoarele:

• factura în baza căreia se declară valoarea în vamă a mărfurilor; •

declaraţia cu elementele necesare pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor
declarate;
• documentele necesare pentru aplicarea unui regim tarifar preferenţial sau
a altor măsuri de derogare de la regimul de drept comun aplicabil mărfurilor
declarate;
• toate celelalte documente cerute pentru aplicarea dispoziţiilor ce
reglementează punerea în liberă circulaţie a mărfurilor declarate;
• documentele de transport sau, după caz, documentele aferente regimului
vamal precedent;
• lista coletelor sau un document echivalent indicând conţinutul fiecărui
ambalaj în cazul în care în vamă se prezintă o singură marfă în mai multe
ambalaje.

Capitolul VII

101
Datoria vamală.

Secţiunea 1

Naşterea datoriei vamale

1.1 Situaţii care conduc la naşterea datoriei vamale reglementate de codul

vamal român:

a. în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de

import;
b. în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporara cu
exonerarea parţiala de drepturi de import, datoria vamală născându-se la
momentul înregistrării declaraţiei vamale;
c. mărfurile au fost introduse în ţară cu nerespectarea prevederilor art. 35 şi
ale art. 130 alin. 2, adică atunci când s-au furnizat informaţii eronate sau
mărfurile sunt în afara antrepozitului vamal;
d. la introducerea mărfurilor în ţară, dintr-o zona liberă aflată pe teritoriul
României.
e. în cazul în care marfa a fost sustrasă de la supravegherea vamală, datoria
nascindu-se la momentul sustragerii;
f. la introducerea ilegala pe teritoriul vamal al României a mărfurilor
supuse drepturilor de import, nasterea datoriei vamale realizându-se la data
introducerii în ţară;
g. la introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României
dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflate pe teritoriul României;
h. neîndeplinirea uneia dintre obligaţiile ce rezultă, în privinţa mărfurilor
supuse drepturilor de import, din depozitarea temporară sau din utilizarea
regimului vamal sub care a fost plasată;
i. nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub
regimul respectiv sau acordarea drepturilor de import reduse sau zero în funcţie
de destinaţia lor finală;
j. prin consumul sau utilizarea într-o zonă liberă sau antrepozit liber, a
mărfurilor supuse drepturilor de import , în alte condiţii decât cele prevăzute de
legislaţia în vigoare (se asimilează şi cazurile în care mărfurile dispar şi nu se
poate proba sau justifica dispariţia lor);
k. neexecutarea unor obligaţii care rezultă din pastrarea mărfurilor în
depozit temporar necesar, pentru care se datoreaza, drepturi de import;
l. neîndeplinirea uneia dintre condiţiile stabilite prin regimul vamal sub

102
care au fost plasate;
m. utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a
beneficia de scutiri, exceptari sau reduceri de taxe vamale;

1.2.Debitorii datoriei vamale

Debitorii datoriei vamale sunt :

- titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate (declarantul);

- persoana care, din culpa, a furnizat date nereale, înscrise în acea
declaraţie, ce au determinat stabilirea încorecta a datoriei vamale, răspunzind
solidar cu persoana pe seama careia se face declaraţia (reprezentantul );
- orice alte persoane care, chiar dacă nu sunt reprezentanţi ai declarantului ,
furnizeaza informaţii false deşi ştiau ca acestea sunt false sau trebuiau să
cunoasca falsitatea lor, sunt debitoare;
- persoanele care dobandesc sau deţin mărfurile în cauză, care cunosteau
sau trebuia să cunoasca aceste neregularitaţi în momentul dobandirii sau deţinerii;
- în cazul sustragerii de la supravegherea vamală, debitor devine şi
persoana care a săvarşit fapta de sustragere;
-când sustragerea priveşte mărfurile care se aflau în depozit necesar cu
caracter temporar, răspunde solidar şi gestionarul mărfurilor.
- persoana care a consumat mărfurile sau le-a utilizat în alte condiţii decât
cele prevăzute de legislaţia în vigoare;
- orice alte persoane prin acţiunea ori inacţiunea cărora se contribuie direct
ori indirect la nasterea unei datorii vamale în vreuna dintre modalităţile
premenţionate privind formărea datoriei vamale, momentul nasterii datoriei
vamale fiind de regula acela în care se naste una dintre situaţiile ce au generat-o;
În cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveste la determinarea temeiului
de pornire a urmăririi penale, a pedepselor penale şi stabilirii
răspunderii contravenţionale.

Secţiunea 2

Recuperarea datoriei vamale.

Recuperarea datoriei vamale se realizează în mai multe etape :

2. 1. Stabilirea cuantumului datoriei vamale.

103
 Cuantumul drepturilor de import se stabileste pe baza elementelor de taxare
din momentul nasterii datoriei vamale, când autoritatea vamală se afala în poesia
datelor necesare şi a înregistrat cunatumul în evidentele contabile sau pe alt
suport echivalent. Aceste prevederi nu se aplică :

- când a fost introdusă o taxă anti-dumping;

- când cuantumul drepturilor legal datorate il depaseste pe cel stabilit pe
baza unei informaţii obligatorii;
- în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în
evidenţa contabila a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon;
Dacă nu este posibilă stabilirea cu exactitate a momentului în care se naste
datoria vamală, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de
taxare proprii mărfurilor în cauză este acela în care autoritatea vamală constata ca
mărfurile se afla într-o situaţie care face să se nasca o datorie vamală.
Când, la data constatarii, autorităţile vamale dispun de informaţii din care
rezulta ca datoria vamală s-a nascut într-un moment anterior, cuantumul
drepturilor de import se determina pe baza elementelor de taxare existente la data
cea mai indepartata ce poate fi stabilita pe baza acelor informaţii.

2.2. Înregistrarea datoriei vamale în evidenţele contabile ale autorităţii

vamale.

Se face de îndata ce acesta a fost determinat de autoritatea vamală.

Când liberul de vamă a s- a acordat cu ocazia îndeplinirii condiţiilor legale
care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a
acestora, înscrierea în evidentele contabile se face în cel mult 2 zile de la data la
care a fost fixat acest cuantum sau a fost stabilită obligaţia de plată.
Dacă datoria vamală vizeaza o taxa anti-dumping sau compensatorie
provizorie, termenul de înregistrare este de maximum 2 luni de la data instituirii
acelei taxe.
Pentru alte situaţ ii, termenul de înregistrare este 2 zile şi curge de la data la
care autoritatea vamală poate calcula debitul vamal.
În circumstanţe speciale, aceste termene se pot prelungi cu cel mult 14 zile.
Este interzis ă înscrierea ulterioară în evidenţele contabile a unei diferente de
debit vamal, dacă :

- decizia iniţiala de neplata sau plata diminuata faţă de cea datorata legal, a
fost invalidata prin hotarire judecatoreasca irevocabilă;
- din eroare autoritatea vamală nu a inregistrat debitul în contabilite, eroare
care în condiţii normale nu ar fi putut să fie detectata de persoana interesata care,
acţionind cu buna credinta a respectat toate dispoziţiile legale în legatura cu

104
declaraţia vamală;
- prin Regulamant Vamal se stabileste că, autoritatea vamală nu mai poate
înregistra în contabilitate debite sub un anumit plafon.
Buna credinţă a debitorului vamal se poate invoca dacă, în cursul
operaţiunilor comerciale în cauză ,a depus toate diligentele pentru a se asigura ca
s-au respectat toate condiţiile pentru aplicarea unui anume tratament vamal
preferenţial, ce s-a dovedit a fi ulterior eronat.
Înregistrarea debitului vamal în evidenţele contabile ale autorităţii vamale
este facultativă dacă nu a fost posibilă comunicărea către debitor a cuantumului
datorat în termenul legal.

2.3. Comunicarea cuantumului datoriei vamale

Se face numai la momentul la care debitul vamal a fost stabilit cu în mod

cert, nefiind obligatorie comunicărea dacă s-a menţionat în declaraţia vamală doar
cuantumul orientativ al datoriei vamale, urmind a se realiza comunicăre la
momentul determinării exacte a debitului vamal.
Termenul maxim de comunicăre este 5 ani şi se calculeaza de la data
nasterii datoriei vamale, exceptind cazul în care s-a pornit urmărirea penală când
comunicărea se poate face şi după expirarea acestui termen.
Aceste termen este susceptibil de suspendare în cazul intentării unei acţiuni
conform codului vamal, pe întreaga durata a procedurii.

2.4. Termene şi modalităţi de plată.

Cuantumul debitului vamale se achită în următoarele termene:

a) - dacă nu se acordă facilităţi de plată , termenul nu poate depaşi 10 zile

de la data comunicării debitului ;
b) - dacă, persoana este îndreptaţita la acordarea unor facilităţi vamale,
plata se face cel mai tîrziu la data expirării termenului stabilit în acest sens;
Prelungirea termenului se poate face din oficiu dacă se constata ca
instiinţarea de plata a ajuns prea tirziu.
Prin Regulament vamal se pot stabili termene de suspendare a plăţii, când:
- se formuleaza cerere de remitere a drepturilor;
- mărfurile sunt puse sub sechestru în vederea confiscării ulterioare;
- există mai mulţi debitori ai datoriei vamale;
Amânarea plăţii se poate dispune de autoritatea vamală la cerere, maximum
30 de zile şi condiţionat de plata unei garanţii dîn partea solicitantului.
Nu se amână plata pentru :
- vămuirea prin declarare incompletă din culpa declarantului, dacă a avut

105
loc înregistrarea în evidentele contabile a debitului vamal;
- înregistrarea debitului în contabilitate a avut loc după expirarea celor 30
de zile de la data înregistrării iniţiale;
Plata se poate face personal sau de o terţa persoană.

2.5. Executarea datoriei vamale

Se face în una din următoarele modalităţi:

- de buna voie;
- prin executare silită, caz în care se percep dobânzi, penalitaţi de întârziere,
cheltuieli efectuate cu executarea.

2.6. Stingerea datoriei vamale.

Când, în conformitate cu reglementările vamale, autoritatea vamală solicită

constituirea unei garanţii pentru a asigura plata unei datorii vamale, o astfel de
garanţie trebuie să fie constituită de debitor sau de potenţialul debitor.

A. Reguli privind garanţia vamală

- autoritatea vamală solicită o singură garanţie pentru o datorie vamală;

- garanţia poate fi constituită, cu acordul autorităţii vamale, şi de către o
terţă persoană.
- când debitorul sau potenţialul debitor este o autoritate publică, nu i se
solicită nici o garanţie.
- autoritatea vamală poate renunţa la solicitarea constituirii unei garanţii
când cuantumul ce trebuie garantat nu depăşeşte echivalentul în lei a 500 euro.
- când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale
constituirea garanţiei, această poate fi cerută de autoritatea vamală atâta timp cât
se consideră că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere nu este sigur că se
va achita în termenul legal.
- când garanţia nu este solicitată, autoritatea vamală poate cere de la
persoana menţionată la art. 211 alin. 1 un angajament de asumare a obligaţiilor pe
care această persoană trebuie să le îndeplinească în mod legal.
- garanţia menţionată la alin. 1, este solicitată în momentul aplicării
reglementărilor care prevăd constituirea unei asemenea garanţii sau în orice
moment ulterior când autoritatea vamală consideră că nu este sigur că datoria
vamală care a luat sau poate lua naştere se va achita în termenul legal.
- la cererea persoanei menţionate la art. 211 alin. 1 sau alin. 3, autoritatea
vamală poate permite constituirea unei garanţii globale, care să acopere două sau

106
mai multe operaţiuni vamale pentru care a luat sau poate lua naştere o datorie
vamală.

C. Cuantumul garanţiei vamale

Atunci când legislaţia vamală prevede constituirea unei garanţii şi sub

rezerva dispoziţiilor specifice pentru tranzit, autoritatea vamală stabileşte
cuantumul unei astfel de garanţii la un nivel egal cu:

a) cuantumul exact al datoriei vamale, când această poate fi stabilită cu

certitudine în momentul solicitării garanţiei;
b) cuantumul maxim al datoriei vamale care ar putea lua naştere, aşa cum a
fost estimată de autoritatea vamală în alte cazuri.
O garanţie se poate constitui:
a) printr-un depozit bănesc;
b) printr-un garant.
Garantul se angajează în scris să plătească în solidar cu debitorul suma
garantată a datoriei vamale care devine exigibilă.
Garantul este o terţă persoană stabilită în România şi acceptată de
autoritatea vamală.
Autoritatea vamală poate refuză să accepte un garant când acesta nu
conferă siguranţa achitării datoriei vamale în termenul prevăzut.
Persoana obligată să constituie garanţia are dreptul de a alege între
modalităţile de constituire a acesteia prevăzute la art. 215. Cu toate acestea,
autoritatea vamală poate să nu accepte modalitatea de constituire a garanţiei
propuse, când această este incompatibilă cu buna funcţionare a regimului vamal
respectiv. Autoritatea vamală poate solicita ca garanţia aleasă să fie menţinută
pentru o anumită perioadă de timp.
Când autoritatea vamală constată că garanţia constituită nu mai asigură
plata datoriei vamale în termenul prevăzut sau nu mai este suficientă pentru
acoperirea datoriei vamale, această solicită persoanei , la alegerea sa, să constituie
o garanţie suplimentară sau să înlocuiască garanţia iniţială cu o garanţie nouă.
Garanţia nu se eliberează până în momentul în care datoria vamală pentru
care a fost constituită nu se stinge sau nu mai poate lua naştere. Când datoria
vamală se stinge sau nu mai poate lua naştere, se eliberează garanţia.
Când datoria vamală a fost stinsă parţial sau poate lua naştere numai cu
privire la o parte a cuantumului care a fost garantat, o parte a garanţiei este
eliberată la cererea persoanei interesate, numai când cuantumul în cauză justifică
o astfel de măsură.
În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de către
Autoritatea Naţională a Vămilor şi aprobată de ministrul finanţelor publice,

107
 autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligaţia garantării datoriei vamale.
Fără a înlătura aplicarea dispoziţiilor în vigoare cu privire la implinirea
termenului de prescriptie extinctivă şi la imposibilitatea recuperării datoriei
vamale în cazul constatării pe cale judecatoreasca a insolvabilităţii debitorului,

Datoria vamală se stinge prin :

a) plata cuantumului drepturilor;

b) remiterea cuantumului drepturilor;
c) invalidarea declaraţiei vamale depuse pentru un regim vamal ce
implică obligaţia de plată a drepturilor;
d) confiscare;
e) distrugerea prin dispoziţia autorităţii vamale;
f) abandonul în favoarea statului;
g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau fortei majore;
h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru
partea corespunzătoare procentului de scădere.
Stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. d–h operează
numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul
mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a
drepturilor.

Datoria vamală prevăzută la art. 239 se stinge şi când sunt anulate

formalităţile îndeplinite pentru obţinerea tratamentului tarifar preferenţial acordat
în conformitate cu dispoziţiile articolului mai sus mentionat.

Sectiunea 3

Rambursarea şi remiterea drepturilor.

Prin rambursare se întelege restituirea totală sau parţială a drepturilor de

import sau de export care au fost achitate (art. 258 alin. 1 din codul vamal).
Prin remitere se întelege fie decizia de a nu percepe, integral sau parţial,
cuantumul unei datorii vamale, fie decizia de a anula, integral sau par ţial,
înscrierea în evidenţa contabilă a unui drept de import sau de export care nu a fost
achitat (art. 258 alin. 2 din codul vamal).
Drepturile de import sau de export sunt rambursate :

- dacă se stabileste că, în momentul în care au fost plătite, cuantumul

108
acestor drepturi nu era datorat legal;
- când cuantumul lor a fost înscris în evidenţa contabilă contrar
dispoziţiilor art. 243 alin. 2 şi alin. 3.
Se procedează la remiterea drepturilor de import sau de export dacă:
- în momentul în care au fost înscrise în evidenţa contabilă, cuantumul
acestor drepturi nu era datorat legal;
- au fost înscrise în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor art. 243 alin. 2
şi alin. 3.
Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au
dus la achitarea ori la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume ce nu era legal
datorat ă sunt rezultatul unei acţiuni deliberate din partea unei persoane interesate.

Condiţii de rambursare sau remitere:

- depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-o perioadă de 5 ani
de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicăt debitorului;
- împiedicată să depună cererea în termenul amintit, ca urmare a cazului
fortuit sau a fortei majore.

3.1.Cazuri de rambursare sau remitere:

- autoritatea vamală procedează la rambursare sau remitere din oficiu, când

constată, în acest termen, existenta uneia sau alteia dintre situaţiile prevăzute la
alin. 1 şi alin. 2.
- când se invalidează o declaraţie vamală, iar drepturile au fost achitate.
Rambursarea se acordă în urma unei cereri depuse de persoana în cauză în
termenul prevăzut pentru depunerea cererii de invalidare a declaraţiei vamale.
Drepturile de import sau de export pot fi rambursate ori remise în alte
situaţii decât cele menţionate anterior :
a) care urmează a fi stabilite în conformitate cu regulamentul vamal;
b) ca urmare a unor împrejurări în care nu s-a constatat o înşelătorie sau o
culpă evidentă a persoanei în cauză. Situaţiile în care se poate aplică această
dispoziţie şi procedura de urmat în acest scop sunt stabilite prin regulamentul
vamal. Pentru rambursare sau remitere pot fi prevăzute condiţii speciale.
Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acordă cu condiţia ca:
a) mărfurile să nu fi fost folosite, cu excepţia unei posibile utilizări iniţiale
necesare pentru a se verifica dacă sunt defecte sau nu respectă termenii
contractuali;
b) mărfurile să fie exportate de pe teritoriul vamal al României. La cererea
persoanei în cauză, autoritatea vamală permite ca, în locul exportului, mărfurile să
fie distruse sau plasate sub regimul de tranzit, antrepozitare vamală sau într-o

109
zonă liberă ori antrepozit liber. În scopul de a primi una dintre aceste destinaţii
vamale, mărfurile sunt considerate străine.
Drepturile de import nu pot fi rambursate sau remise în cazul mărfurilor
care, înainte de a fi declarate la vamă, au fost importate temporar pentru a fi
testate, decât dacă se stabileste că defectele mărfurilor sau nerespectarea
prevederilor contractuale nu ar fi putut fi detectate în decursul acestor teste.
Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise în condiţiile
prevăzute în prezentul capitol numai când cuantumul de rambursat sau de remis
depăseste nivelul stabilit prin regulamentul vamal. Cu toate acestea, autoritatea
vamală poate da curs unei alte cereri de rambursare sau remitere şi cu privire la
un cuantum mai mic.
Când o decizie de a da curs unei cereri de rambursare a cuantumului
drepturilor de import sau de export, precum şi a dobânzilor pe credit şi a
majorărilor de întârziere încasate la efectuarea plăţii acestor drepturi nu este pusă
în aplicare în termen de 3 luni de la adoptarea acesteia, după această perioadă
autoritatea vamală plăteste o dobândă egală cu dobânda pe credit.
În cazul în care, din eroare, a fost remisă o datorie vamală sau a fost
rambursat cuantumul drepturilor, datoria iniţială devine din nou exigibilă. Orice
dobândă plătită se rambursează.

Capitolul VIII

110
Secţiunea 4

4.1.Dreptul la acţiune în justiţie împotriva deciziilor vamale

Este reglementat în titlul X, al actualului cod vamal, art. 266 - 268, putând
fi exercitat de către :

a. orice persoană, faţă de care s-a luat o decizie vamală;

b. oricine a solicitat autorităţii vamale o decizie cu privire la aplicarea
reglementărilor vamale şi nu a primit un răspuns la cererea sa în termen legal,
termenul general de petiţionare fiind 30 de zile.

4.2.Procedura administrativă prealabil

Înainte de a intenta acţiunea în justiţie, cel interesat are facultatea de a urma

o procedura administrativă, însă numai în situaţiile în care, acţiunea vizează un
titlu de creanţă privind datoria vamală şi alte impozite datorate statului în cadrul
operaţiunilor de vămuire.

A. Dreptul la contestaţie

Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative

fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale
administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră
lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în
condiţiile legii.
Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în
drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de
impunere se contestă numai împreună.
Pot fi contestate şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite
impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, contestaţia se poate
depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de
impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
B. Forma şi conţinutul contestaţiei

Contestaţia se formulează în scris şi cuprinde:

111
 a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestaţiei;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în
cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană
fizică sau juridică, se face potrivit legii.

C. Obiectul contestaţiei

Îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de

creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului
nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ
este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.

D. Termenul de depunere a contestaţiei

Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării

actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului
administrativ fiscal atacat, contestaţ ia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la
înregistrare, organului de soluţionare competent.
În cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent,
această va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal
emitent al actului administrativ atacat.
Actul administrativ fiscal poate fi atacat pe forma în termen de 3 luni de la
data comunicării actului administrativ fiscal, contesta ia fiind depusa la sediul
organului de soluţionare competent.

E. Retragerea contestaţiei

Contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia.

Organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia
act de renunţarea la contestaţie.
Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie
în interiorul termenului general de depunere a acesteia.

E. Competenţa de soluţionare a

contestaţiilor. Organul competent

112
 Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor
administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum ş i a titlurilor de
creanţă privind datoria vamală se soluţionează după cum urmează:

a) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală,

precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se
soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor
generale unde contestatorii au domiciliul fiscal;
b) contestaţiile formulate de marii contribuabili, care au ca obiect impozite,
taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror
cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de către organele competente
constituite în cadrul respectivelor direcţii generale de administrare a marilor
contribuabili;
c) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală,
accesoriile acestora, al căror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum
şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluţionează de
către organe competente de soluţionare constituite la nivel central.
Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se
soluţionează de către organele fiscale emitente.
Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat
de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic
superior organului fiscal competent să emită acel act.
Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de
autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către acestea.
Cuantumul acestor sume poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.

F. Decizia sau dispoziţia de soluţionare

În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau

dispoziţie, după caz.
Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în
sistemul căilor administrative de atac.

G. Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei

Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde:

preambulul, considerentele şi dispozitivul.
Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele
sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de
înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei,

113
precum şi sinteza susţ inerilor părţilor atunci când organul competent de
soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format
convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care
această poate fi exercitată şi instanţa competentă.
Decizia se semnează de către conducătorul direcţ iei generale, directorul
general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului
fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.

H. Soluţionarea contestaţiei

În soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt

şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza
contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate
de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei
se face în limitele sesizării.
Organul de soluţionare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita
punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al altor instituţii şi
autorităţi.
Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea
contestatorului în propria cale de atac.
Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depun ă
probe noi în susţinerea cauzei. În această situaţie, organului fiscal emitent al
actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de
control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.
Organul de soluţ ionare competent se va pronunţa mai întâi asupra
excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea
sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.

I. Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale

administrativă

Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată,

soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept

cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar
avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură
administrativă;
b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau

114
inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Suspendarea executării actului administrativ fiscal

Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă

executarea actului administrativ fiscal.
Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului
administrativ atacat până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic
justificată a contestatorului.
Dacă se suspendă executarea unei decizii referitoare la baza de impunere,
atunci se suspenda şi executarea deciziei de impunere ulterioare.
Organele de soluţionare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de
către organul fiscal competent în condiţiile codului de procedura fiscala.

J. Soluţii asupra contestaţiei

Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori

respinsă.
În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a
actului atacat.
Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat,
situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea
în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei.
Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei
condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond
a cauzei.
Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.

K. Comunicarea deciziei şi calea de atac

Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului

precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa
judecătorească de contencios administrativ competentă, conform art 1 din legea
554/2004.

115
116